Thursday, December 21, 2017

Agenda, punctualitatea și managementul

Erau niște bancuri pe vremea comunismului din care rezulta că românul nu este punctual că stătea la tot felul de cozo pentru a lua de-ale gurii. Acum epoca aceea este apusă și mâine se împlinesc 28 de ani, dar prostul obicei al românului care întârzâie persistă pentru că:
- românul nu are o agendă;
- românul crede că memorează totul;
- românul crede în puctualitatea RATB;
- românul are un alt timp decât cel planetar;
- românul are capacitatea de a sescuza;
- românul știe să găsească motive obiective.
În realitate, dacă am avea o foaie de hârtie cu atâtea rânduri câte săptămâni are anu și atâtea coloane câte zile are săptămâna, cu siguranță ne-am nota acolo totul și nu am avea:
- suprapuneri de activități;
- evenimente aleatorii;
- neglijearea de momente;
- nepotriviri specifice;
- supraîncărcări de zile;
- așteptări ale altora.
O agendă simplă, necopertată, neaurită, simplă și funcțională ne-ar permite să programăm tot ce facem și să devenim simboluri ale corectitudinii, punctualității și eficienței, căci nu ne-am mai lălăi fără rost și nu ne-am găsi tot timpul în cotratimp, în cotraofensivă și n-am mai fi contraproductivi.
Punctualitatea ne-o facem noi dacă avem toate marjele de timp în calculele noastre atunci când ne dorim să ajungem într-un loc la un anumit moment.
Niciodată nu trebuie să ne fixăm să plecăm din punctul A spre punctul B în timpul X dacă întotdeauna distanța s-a parcurs în timp de 3*X. Niciodată nu trebuie să fim atât de optimiști că succesul nostru va fi total dacă suntem nepunctuali.
În management agenda este esențială, dar nu este agenda aceea destinată a controla subalternii dacă și-au îndeplinit sau nu sarcinile ale căror termene chiar subalternii le-au scris în agenda șefului. managementul zice că însuși șeful trebuie să fie un exemplu, deci el trebuie să arate că are o agendă și să impună celor din jur să aibă și ei. În agendă eu propun să se hașureze zilele importante din viața fiecăruia dintre noi și zilele de concediu. Ar trebui ca toată lumea să țină seama de agenda fiecăruia și să respecte ceea ce este înscris, fără a se face excese nenecesare precum:
- chemarea din concediu;
- fixarea de activități de pe o zi pe alta;
- schimbări repetate de date;
- cancelări de evenimente în ultimul moment.
O schimbare de atitudine se impune și la nivelul de management dar și la nivelul executanților, pentru că toți trebuie să aibe agende personale și toți trebuie să facă exact ceea ce trebuie ca munca să se desfășoare fără stres și cât mai eficient. 



(21 decembrie 2017)

No comments:

Post a Comment