Obsesia amnistiei

Acum există obsesia amnistiei unor condamnați. Îmi amintesc că în 1986 mergeam cu autobuzul 331 venind spre Berceni de la Piața Unirii. O doamnă a zis:

- Feriți gențile!

Era o referire la mine, căci am văzut oamenii cu privirile ațintite spre chipul meu, care eram proaspăt tuns și nu oricum, ci foarte scurt căci îmi era ușor să mă spăl pe cap în fiecare dimineașă fără probleme legate de uscarea părului.

Deci am simțit pe pielea mea ce înseamnă atitudinea cetățenilor față de cei ce ies din pușcărie, căci oamenii sunt foarte intoleranți și necruțători, deși dintre ei mulți au făcut rele, dar norocul lor a fost că nu au fost nici prinși, nici pedepsiți.

Eu nu spun nici să se dea decter de amnistie și nici nu spun să nu se dea decret de amnistie. Dar trebuie să facem o analiză foarte detaliată să vedem:

- când s-a dat ultimul decret de amnistie la noi;

- care sunt țările unde se fac amnistii;

- la ce intervale guvernele din alte țări dau decrete de amnistie;

- ce face UE în problema amnistiei;

- care sunt efectele amnistiei la alții și la noi.
Obsesia amnistiei i-a cotropit pe politicienii și pe cetățenii intransigenți ai spațiului mioritic. Dacă exista și acum decretul 153, mulți dintre intransigenții de azi și-ar fi dorit amnistie.

Dacă totul este nasol, din legislație să se scoată amnistia ca modalitate de a arăta clemența față de cei care au greșit. Dacă însă lucrurile stau altfel, este cazul ca legislativul de la București să se comporte ca atare și să facă exact ce fac țările civilizate la care căscăm gura, ochii și urechile să luăm hrană, respectiv, lumină și învățături.

Apropo, știu acum o femeie pentru care grațierea este mănușe. A, nu. știu de fapt trei.

(05 decembrie 2018)