Saturday, December 1, 2018

Cămăruța lui GOETHE

Johann Wolfgang von GOETHE, marele GOETHE avea în Weimar o casă imensă. Am fost șocat să văd că el locuia într-o cămăruță, dormea pe un pat de campanie și avea o măsuță de brad nelăcuită. Acea austeritate arăta că el nu punea preț pe lucrurile de suprafață. Numai un om genial ca Johann Wolfgang von GOETHE era capabil să aibă o astfel de poziționare față de lucrurile simple, să gândeacă profund la sensurile vieții și să nu fie dominat de zorzoanele dintr-o lume a luxului și a lucrurilor trecătoare.


În apropierea casei era o librărie unde tronau volumele operei complete a lui GOETHE cu coperți de un albastru imperial și ani în șir am suferit la gândul că marele EMINESCU nu avea finalizată publicarea operei sale, lucru care s-a întâmplat târziu, în vremea când președinte al Academiei Române a fost Eugen SIMION. Am răsuflat ușurat când am văzut în librării volumul al XVI-lea din opera eminesciană


(01 decembrie 2018)

No comments:

Post a Comment