CSIE'50 - colegiul IE

Pe mandatul mistrului Andrei MARGA, în guvernul Convenției Democrate, au luat ființă colegiile în mod greșit,  pe lângă universități, nu ca entități distincte cum era în Occident. În germania se numeau Fachhochschule, în Franța se numeau Institut universitaire de technologie dar aveau un nume special și în Olanda și în alte țări. La noi s-au numit pur și simplu colegii, deși unele colegii se numesc pompos și mai ales nejustificat, colegii naționale, de parcă ar exista colegii interplanetare sau colegii sătești.

La CSIE s-a înființat Colegiul de informatică economică având:

• durată de 3 ani;
• admitere proprie;
• plan de învățământ propriu;
• multe lucruri diferite făță de forma lungă de IE;
• multă teorie la cursuri și seminarii;
• practică în producție ca la forma lungă;
• premise de continuitate spre forma lungă.

Colegiul, peste tot în UE era croit să ofere un absolvent foarte apropiat de industrie, adică absolventul de colegiu dacă termină azi, mâine merge la locul de muncă și lucrează, fără a fi nevoie de o perioadă de acomodare de 3-6 luni așa cum se întâmplă cu absolventul de facultate. La noi nu s-a înțeles acest lucru și cum noi ne-am bătut joc acum de capitalism, am caricaturizat comunismul, colegiile au fost un fel de struțo-cămile bune la prea puține lucruri. Ele au fost la noi palide proiecții ale ciclurilor lungi de instruire. Adică în 3 ani studenții de colegiu făceau mai subțire însă, ceea ce făceau studenții la forma lungă. Cine dorea să continue facultatea, trebuia să ceară echivalări. Nu de puține ori, absolventul de colegiu avea de susținut nenumărate diferențe, încât se lăsa păgubaș. La Colegiul de Informatică Economică, studenții învățau programare, base de date ca utilizatori dar erau mai subțiri la analiza și proiectarea de sisteme informatice. Ei găseau ușor locuri de muncă la cei care exploatau aplicații informatice sau aveau nevoie de programatori care să le scrie cod.

Legea de la noi nu a încurajat niciodată stagiile de practică mai lungi și plătite și de aceea niciodată în colegii ultimul semestru, de 6 luni nu s-a derulat ăn vreo companie cu salariu plătit studentului, așa cum se făcea peste tot în Europa. Tocmai în acest fel studentul era legat de producție și lucrarea sa de final era extrem de aplicată pe o chestiune concretă.
Viața a arătat că așa cum au fost croite la noi, colegiile nu au fost viabile și când s-a implementat programul Bologna au fost pulverizate. Din interior ele nu s-au perfecționat. Știu cu precizie cum un proiect de restructurare a colegiilor nu a avut șanse să introducă acel semetru de practică pentru că totți profesorii de informatică implicați nu au cedat nimic, deoarece disciplinele lor, mărețe, sublime, cărnoase, texturate, îmbibate, imponderabile, sacrale, erau bineînțeles indispensabile. Fiecare pasăre pe limba ei piere și sunt sigur că dacă aceste structuri numite colegii erau clădite în locații diferite, cu staff=uri diferite, adică să fie independente și când se copiază ceva să se facă și bine, anii aceia nu erau irosiți și totul se făcea bine, fără a crea un ceva care să fie considerat de toată lumea ca formă de a intra în universitate pe ușa din dos a unor tineri, care nu meritau o astfel de catalogare, pentru că nu era nici adevărată și nici nu li se potrivea, din moment ce sub 15% dintre absolvenții de colegiu continuau ciclul lung.

(11 noiembrie 2016)