Durata optimă a participărilor în concursuri

Pentru a calcula durata optimă a participărilor în concursuri se procedeayă astfel:

- se ia o colectivitate omogenă formată din culturişti cu aceeaşi activitate competiţională;

- se înregistreayă numele lor, anul participării la primul concurs, A1;

- se înregistreayă numele lor, anul participării la ultimul  concurs, A2;

- se calculează durata ciclului de participări al fiecărui culturist DC=A2-A1;

- se calculeayă durata medie a ciclului de participări;

- se calculează dispersia DSP;

- se calculeayă coeficientul de variaţie CV;

- dacă CV este mai mic decât 35% media DC este repreyentativă.

Pentru exemplificare am luat datele de pe Internet cu câştigătorii de la concursul Mr. Olzmpia, având în acest fel o colectivitate, zic eu, omogenă în raport cu un criteriu semnificativ de filtrare. Am obţinut tabelul:

Nume Culturist	A1 anul start	A2 anul final	DC=A2 – A1
Larry Scott	1959	1979	20
Sergio Oliva	1963	1985	22
Arnold Schwarzenegger	1965	1980	15
Franco Columbu	1966	1981	15
Frank Zane	1961	1983	22
Chris Dickerson	1966	1984	18
Samir Bannout	1974	2011	37
Lee Haney	1971	1991	30
Dorian Yates	1985	1997	12
Ronnie Coleman	1990	2007	17
Jay Cutler	1993	2010	7
Dexter Jackson	1992	2017	25
Phil Heath	2003	2017	14

Durata maximă a ciclului o are culturiswtul Samir Bannout de 37 ani, iar durata ce mai scurtă o are culturistul Jay Cutler de 7 ani

Durata medie a ciclului de participare DMC eswte media aritmetică a datelor de pecoloana cu DC=A2-A1, DMC=19,53. Dacă este eliminat elementul minim care corespunde ciclului lui Jaz CUTLER se obţine DMC=20,53. Îbcă nu am calculat coeficientul de covariaţie. Nu trag concluzia asupra reprezentativităţii mediei.

Durata optimă a  participărilor în concursuri este un indicator util pentru planificarea carierei. O meserie cu durată de practică efectivă de sub 20 de ani presupune măsuri de siguranţă care trebuie luate. Rezultă că din culturism nu se trăieşte confortabil, ceea ce presupune că un culturist trebuie să aibă o profesie pe care să o practice după ce-şi încheie cariera competiţională.

(23 ianuarie 2018)

PhD: durata stagiului doctoral

Așa cum stau lucrurile, îmi vine să plâng, căci totul a fost aruncat în zona doctoratului către direcția Scolii de literatură din deceniul al VI-lea din secolul trecut. Acolo mari scriitori mergeau să țină prelegeri despre cum se construiește talentul, despre cum se scriu poezii, adică despre procesul de creație artistică, văzut ca proces industrial, de cum ai face tractoare, mașini de tocat sau prezervative, cu sutele, cu miile, cu zecile de mii pe an sau cam așa ceva. Am înțeles dorința PMR de a avea literatură militantă, realism socialist, dar nu înțeleg de ce în zona PhD se procedează aidona. Nu există în Ro nici criză de doctori în științe, nu există nici nevoia de a forța dezvoltarea cercetării științifice prin cantitate, căci cercetarea științifică veritabilă înseamnă în primul rînd calitate. Calitatea duce spre cantitate și numai depășind masa critică a unei cantități de înaltă calitate se va produce acel nou salt al calității care va însemna altceva, cu totul altceva, nu mii de rotițe sau mii de becuri, ci memorii de masă la preț de doi bani, leduri și tehnologii revoluționare.

N-am să înțeleg de ce:

• stagiul doctoral trebuie să fie limitat la 3, 4 dar să nu depășească 5 ani;
• programul de cercetare să fie lax, nedefinit și fluid;
• originalitatea să fie proces determinist;
• creativitatea să fie văzută ca proces de producție.

Învățământul bazat pe memorare a dus la o asemenea abordare, numai că procesele de scriere a lucrărilor prin copy-paste au intrat în coliziune cu exigențele din lumea spălată și produsele software de desoperire a plagiatelor sunt necruțătoare. Consider că MM a avut ceva dreptate când a zis că o teză de doctorat se scrie cam în 7 ani. Sunt unii care o fac în 2 ani, alții care  scriu în 3 ani și or fi mulți, dar geniile de nivel mediu au nevoie de peste 5 ani. Dacă eram noi așa de măreți aveam barem un premiat cu Nobel de aici de pe plaiuri și nu fugit sau plecat cu acte altundeva, așa cum ne mândrim cu unul sau cu altul, deși ei nu prea se mândresc cu noi. Toate restricțiile arată neseriozitate că se știe clar că:

• soluțiile originale valoroase nu ies la comandă;
• teza nu se scrie bătând din palme;
• doctoranzii în marea lor majoritate nu sunt genii;
• viața arată că s-a greșit cu lucrul în mare viteză;
• industrializarea nu are ce căuta în stagiul doctoral.

Eu zic să se meargă pe la marile universități și să se vadă cum stau lucrurile acolo și acele modele să se implementeze. Mi se pare bizar să se facă stagiul doctoral de maxim 3 ani și după aceea să apară totul ca relungiri, rezultat al lucrului ineficient. O altă abordare, în care conducătorului științific ă se dă mai mari libertăți pe fondul creșterii responsabilităților și se va vorbi despre onoare și cinste cu mult mai des decât acum, cu siguranță că și în zona PhD lucrurile vor sta altfel. Acum există un act normativ prin care se fac precizări legate de stagiul doctoral, care arată modul cum cel mai înalt stadiu de specializare este abordat în spațiul-carpato-danubiano-pontic, cu originalitatea sa devastatoare. În niciun caz nu ne așezăm la birou și zicem: pe la ora 12,07 voi descoperi o teorie legată de optimizarea lungimii bățului de chibrit. E o utopie, o gogomănie sau semnul unei mari și profunde prostioare generată de vorbitul cu debit mult prea mare care a.

(11 septembrie 2016)

Proiect de țară

Toată lumea vorbește cu orice prilej despre un proiect de țară. Mai întâi trebuie lămurit ce este acela un proiect de țară. În opinia mea, un proiect de țară trebuie să aibă în primul rând un orizont de timp, de 10 ani de 20 de ani,  de 30 de ani sau de 1000 de ani cum își imagina Hitler. În al doilea rând, un proiect de țară trebuie să conțină un obiectiv. Pe vremea lui Ceaușescu acel obiectiv era să ajungă Spania din urmă în cinci ani. Drept care nu se întâmpla și se amâna pentru următorul cincinal. În al treilea rând, proiectul de țară trebuie să includă mijloacele cu care se atinge acel obiectiv. Mai pe românește spus, un proiect de țară trebuie să conțină tot ceea ce este necesar pentru a răspunde la întrebările ce? cu ce? cu cine? când? de ce?

Un proiect de țară trebuie să fie un text de cel mult 5 pagini, clare, care se adresează unor oameni de onoare, pentru care un text clar are o singură semnificație și nu înțelege fiecare ce vrea și nu face fiecare interpretarea nenorocită care îi convine lui și numai lui.

Un proiect de țară se adresează unui popor și nu numai unei categorii, are încorporat în el țelul măreț și mobilizator, cu toate mecanismele specifice dezvoltării.

Proiectul de țară nu este o construcție abstractă, ci pornește de la realitățile existente, presupune parcurgerea unor etape și mai ales concentrarea tuturor energiilor într-o singură direcție, astfel încât obiectivul de finit să fie atins.

Obiectivul definit trebuie să fie foarte precis, precum:

• dublarea nivelului de trai;
• dublarea salariului mediu;
• dublarea productivității muncii;
• eliminarea decalajelor dintre sat și oraș;
• zero poluare pe întreg teritoriu;
• apropierea de dezvoltarea Germaniei cu +sau - 5%;
• implementarea societății bazate pe cunoaștere.

Astfel de obiective sunt nenumărate dar ele o dată definite trebuie analizate, trebuie ales unul și acela trebuie asumat de toate forțele existente în societate.

Pornind de la experiența altor state și luând în considerare resursele existente trebuie ales intervalul de timp, care trebuie să fie realist, precis, mobilizator și acceptat.

Dacă obiectivul este eliminarea haznalelor din fundul curții, intervalul de timp nu trebuie să depășească 5 ani, dar acesta trebuie urmat de un alt obiectiv și tot așa, progresul obținut se va realiza din aproape în aproape prin pași mărunți.

Obiectivul care vizează eliminarea decalajelor majore dintre sat și oraș este rezonabil dacă are asociat un orizont de timp de 15 ani. Se identifică decalajele, se identifică modalitățile de a le reduce, se stabilește necesarul de resurse, se stabilesc etapele de parcurs și se adoptă proiectul astfel încât acesta să nu fie aruncat la coș de la un ciclu electoral la altul așa cum se face acum motivându-se prin greaua moștenire.

(20 mai 2016)