Tenorul Vasile MOLDOVEANU

Căutând pe Internet, am găsit o listă actualizată în 21 octombrie 2019,  cu artiștii care au evoluat în mai mult de 100 de reprezentații pe scena Metropolitan House Opera din New York, iar acolo am avut deosebita surpriză de a-l întâlni pe tenorul Vasile MOLDOVEANU care a apărut în intervalul 19 mai 1977 - 25 octombrie 1986 în 105 reprezentații.

A cântat pe acestă scenă în opera La bohème, a interpretat rolul lui Rodolfo, în opera Don Carlo a interpretat rolul lui  Don Carlo, în opera  Il tabarro a interpretat rolul lui Luigi,  în opera I Vespri Siciliani a interpretat rolul lui Arrigo, în opera Cavalleria rusticana a interpretat  în rolul lui Turridu, în opera Tosca  a interpretat rolul lui Cavaradossi, în opera Manon Lescaut  a interpretat rolul lui Des Grieux, în opera Rigoletto a interpretat rolul Duca di Mantova, în opera Madama Butterfly a interpretat rolul lui Pinkerton. Vocea sa i-a permis lui Vasile MOLDOVEANU să abordeze unele dintre cele mai importante roluri scrise pentru tenor din operele de mare răsunet ale repertoriului clasic. Suntem în anul 2024 și se vede treaba că artiștii români nu au reușit să-i atingă performanța marelui temor Vasile MOLDOVEANU, deși vremurile sunt altele și nimeni nu mai are ca suport invocarea altora ca fiind cauză a imposibilității de a evolua pe scena Metropolitan House Opera, decât dimensiunea propriului talent.

(02 ianuarie 2024)

Tenorul Emil FILIP

Căutând în lista cântăreților care au performat la Metropolitan în mai mult de 100 de reprezentații am găsit numele tenorului Emil FILIP care a cântat în intervalul 16 octombrie 1963 - 9 iunie 1983 în 106 reprezentații. Numele lui Emil FILIP în rolul lui Parpignol, apare pe coperta unui disc cu o înregistrate de 14 martie 1964 cu opera La Bohème a lui Giacomo PUCCINI, în care rolurile principale sunt interpretate de Renata TEBALDI și Sándor KÓNYA.

Credeam că procesul de digitalizare accelerat pe alte meleaguri, îmi va furniza maimmulte elemente legate de activitatea tenorului Emil FILIP, căci cele 106 apariții pe scena Metropolitan Opera House din New York înseamnă ceva pentru un artist, mai ales pentru un tenor, știind faptul că între anii 1963 - 1983 au evoluat acolo tenori precum Vasile MOLDOVEANU, Placido DOMINGO, Franco CORELLI, Nicolai GEDDA, Carlo BERGONZI, Sándor KÓNYA, Raymond GIBBS, Robert NAGY, dar și mulți alții.

M-am oprit asupra numelui de Emil FILIP, crezând că este un nume cu origini românești și să ai 106 apariții pe o scenă așa de mare înseamnă foarte mult. Negăsind detalii legate de tenorul Emil fILIP, m-am rezumat doar la ceea ce am găsit pe Internet. Mi-ar fi plăcut să găsesc pe YOUTUBE înregistrări cu vocea tenorului Emil FILIP, mi-ar fi plăcut să găsesc și alte detalii despre acest tenor. probabil că peste 10 sau 15 ani vor apare și ceea ce căutam eu acum.



(02 ianuarie 2024)

La Bohème din 15 martie 1977 la MET

La Bohème de Giacomo PUCCINI din 15 martie 1977 a fost prezentată pe Internet de Metropolitan Opera în cea de a 70 săptămână de pandemie. Distribuția a inclus pe:

Renata SCOTTO de 43 de ani

Luciano PAVAROTTI de 42 de ani

Maralin NISKA de 51 de ani

Ingvar WIXELL de 46 de ani

Paul PLISHKA de 36 de ani. 

Dirijorul orchestrei a fost James LEVINE de 34 de ani.

Nu întâmplător Metropolitan scoate spre a oferi publicului înregistrări ceva mai vechi, pentru a arăta că în acei ani se înregistrau spectacole absolut remarcabile, căci în 1977 tehnologia stocării informației nu ajunsese la cotele de azi, ci presupuneau echipamente extrem de sofisticate și mai ales costuri greu de suportat, mai ales că atunci valorificarea acestor înregistrări era extrem de limitată în absența Internetului.

(14 iulie 2021)

Informații incomplete, adică neprofesional alcătuite

Zilele trecute, am fost anunțați că teatrele se mută pe Internet.

Nu ni se spune despre ce teatre este vorba.

Nu ni se dau link-urile unde se găsesc piesele ce se transmit pe Internet.

Adică, sunt știri trunchiate, făcute în grabă, fără să țină seama de niște reguli minimale, căci jurnaliștii sunt neprofesioniști și lucrează după ureche, în dispreț față de cititor sau de teleascultător. Jurnaliștii de nota doi, îl lasă pe om cu ochii-n soare și acesta va trebui să caute el aiurea, fără prea mult succes pe portalurile teatrelor, care portaluri și ele sunt făcute neprofesional, un buton unde să acceseze piesele ce se transmit programat pe zile pe Internet.

Metropolitan Opera House are un astfel de mod direct de accesare a spectacolelor înregistrate în anii anterior și difuzate fiecare pe zile câte 24 de ore. Accesul este extrem de lejer, dar să nu uităm că Met este în USA și nu pe Dâmbovița.

(22 martie 2020)

Anita HARTIG, marea soprană Anita HARTIG

Pe programul TVR 3 în miez de noapte, am avut prilejul s-o văd și s-o ascult pe soprana Anita HARTIG, cântând în rolul Mimì din opera La bohème a marelui compozitor italian  Giacomo PUCCINI. Era o înregistrare a spectacolului de la Opera Națională din Cluj-Napoca.

În primul rând, soprana Anita HARTIG este cu totul altceva în raport cu întreg spectacolul.

În al doilea rând am reușit să recunosc ariile celebre și să conchid că erau interpretate la superlativ.

În al treilea rând, Anita HARTIG a dominat scena, lucru care se vedea de la mare distanță.

În al patrulea rând vocea ei are un dramatism aparte, care făcea ca rolul să-i fie mănușă.

În al cincilea rând Anita HARTIG cântă și joacă în același timp cu mare naturalețe.

Realmente a fost un moment special tot ce am văzut șidacă uneori teatrele de operă din provincie prezintă spectacole de provincie, cu montări învechite, lente cu sonorizări neadecvate, de data aceasta ceea ce am văzut mi-a amintit de spectacolele văzute de mine cu înregistrări de pe Tv bulgărească de dinainte de 1989 unde erau prezentate integral spectacole de operă sub bagheta lui Herbert von KARAJAN, a lui Riccardo MUTI sau a lui Sir Georg SOLTI. A fost o încântare ceea ce am ascultat și am văzut, căci evenimentele de înalt nivel sunt foarte rare, iar vocea sopranei Anita HARTIG e excepțională, clară, dicție perfectă și despre muzicalitate, ritm și joc orice cuvânt este de prisos.

(19 decembrie 2017)

La bohème cu Elena MOȘUC

Azi 3 martie 2016 Opera națională București a găzduit un spectacol eveniment cu opera La bohème  de Giacomo Puccini, având în rolul Mimi pe marea noastră soptană Elena MOȘUC.
Valoroasa soprană care a cântat pe cele mai mari scene lirice ale lumii a avut parteneri precum Lucian Corchiş, Simonida Luțescu, Florin Simionca, Valentin Vasiliu, Marios Boloș, Mihneqa Lamatic, Adrian Ionescu și Constantin Neagu.
La pupitrul orchestrei s-a aflat Vlad Conta. Spectacolul a fost regizat de Ionel Pantea.
Lucrurile trebuie tratate distinct.
Corul, dansatorii, figuranții s-au descurcat foarte bine.
Orchestra a derulat corect aprtitura, dar amplificarea a fost foarte mare, acoperindu-i pe soliști, mai ales în actul întâi.
Soliștii s-au comportant civilizat și s-au străduit să facă față marii lor partenere, soprana Elena MOȘUC. Tot timpul spectacolului s-a văzut marea diferență dintre Elena MOȘUC și restul. În actul al doilea s-a atenuat diferența dintre soliști și acompaniament, în sensul că s-au auzit soliștii, orchestra devenind mult mai corectă ca poziționare, în a nu mai fi ca tarafurile cu clape de la nunți care prin puterea excesivă a difuzoarelor dorește să-și acopere imperfecțiunile.
Să nu se uite ca la sala radio a fost opera La Favorita tot cu o orchestră numeroasă, dar care orchestră a fost mult mai domestică în arport cu soliștii.

Am admirat muzicalitatea lui Lucian Corchiş în rolul lui Rodolfo. Musetta a avut intervențiile într-un decor neadecvat. Toate montările văzute de mine au plasat mesele unde se cinsteau soliștii în actul al II-lea în prim-plan. Aici nu știu ce a urmărit regizorul că a plasat mesele în planul al treilea, creind probleme soliștilor, mai ales că în secnă erau și foarte mulți figuranți ca la bâlci.
Elena MPȘUC a interpretat magistral celebrele arii și în duete a făcut diferența. De fapt la acest spectacol am mers să văd pe viu o Mimi interpretată de marea soprană Elena MOȘUC.
Nu știu de ce în ultimul act a trebuit să văd niște țâțe goale în fața unui pictor care se făcea că făcea și el ceva în fața unui șevalet. Noroc că a luat o bluză pe dânsa cea care era și cam durdulie la o adică.
Despre sala ONB am de spus foarte multe lucruri nasoale:
- fotoliile sunt incomode;
- planul sălii este aberant de înclinat că se fac eforturi amri sa nu vină omul în nas;
- la balcoane au rămas niște fire aiurea care atârnă;
- micile lămpi care atârnă la balcon nu au completați țurțurii;
- cortina parcă este de cămin cultural sătesc.
Clădirea are peste 70 de aniși se face dovada că municipalitatea dar nici guvernele n-au fost în stare să construiască o sală modernă mai mititică, nu chiar așa de mare ca vila lui AV din cimitir.
Cred că spectacolul cu  La bohème din 19 martie 2016 va fi mai bun pentru că totți vor învăța din greșelile pe care le-a perceput orice profan azi.
Mă întreb: de ce este așa de zgomotoasa sala OBN? Din cauza publicului? Din cauza condițiilor? Nici la mine în mahala la cinematograf nu era atâta zarva ca la ONB pe la ora 18,50 când spectacolul începea la ora 19,00.

(3 martie 2016)