Alegerea profesiei

Alegerea profesiei pentru un tânăr este un moment excepțional.
La alegerea profesiei contribuie familia cu sfaturi.
La alegerea profesiei contribuie  prietenii prin exemplele lor.
La alegerea profesiei contribuie poziția socială pe care ți-o dă profesia aleasă.
La alegerea profesiei contribuie plăcerea de a face activitățile pe care le presupune profesia.
La alegerea profesiei contribuie salariul cu care este remunerată munca depusă.
La alegerea profesiei contribuie  șansele de a evolua în viață.
La alegerea profesiei contribuie respectul pe care societatea îl acordă muncii specifice.

La alegerea profesiei contribuie efortul pe care fiecare este dispus să-l facă pentru ea.

La alegerea profesiei contribuie nivelul avantajelor colaterale pe care profesia le oferă.

La alegerea profesiei contribuie titlul obținut și forma cu care ți se adresează poporul.

La alegerea profesiei contribuie concordanța dintre calitățile cerute de ea și resursele de care dispui.

La alegerea profesiei contribuie nivelul de investiție pe care ești dispus să-l faci.

La alegerea profesiei contribuie încrederea în succesul pe care îl vei avea exersând-o.

Fiecare își alege profesia. Uneori intervine familia. Nimeni nu este forțat de societate să facă o anumită meserie. Opțiunea de a fi medic sau profesor, sau informatician sau mecanic sau zidar este a fiecăruia dintre noi. Societatea intervine doar în zona selecției, atunci când numărul de locuri la un examen de admitere este limitat și dă acces celui mai bine pregătit. O profesie este bine definită, se știu restricțiile ei și nimeni nu are niciun drept să vorbească despre acele restricții, atât timp cât le-a cunoscut, le-a acceptat și și-a urmat visul , pregătindu-se pentru a exercita acea profesie, căci a considerat că i se potrivește, că o va face cu plăcere, că salariul este atractiv, că poziția în societate este cea pe care și-a visat-o. Găsesc indecent din partea unora care invocă faptul că profesia pe care o exercită nu le permite să facă cutare și cutare activitate comercială. Când s-au documentat, știau acest detaliu, deci au optat pentru profesie în cunoștință de cauză și au considerat că o exercită și în acele condiții restrictive, căci sunt oameni pasionați.

(21 iunie 2023)

Rolul instalatorului și electricianului într-un hotel

Instalatorul are un rol fundamental într-un hotel.
Dacă o priză nu funcționează, electricianul este de vină.
Dacă la duș se face lăcărie, instalatorul este de vină.
Dacă apa de la chiuveta din baie nu curge, instalatorul este de vină.
Dacă sunt mirosuri în baie, instalatorul este de vină.
Dacă frigiderul nu răcește, electricianul este de vină.
Dacă scurgerea la duș este înfundată, instalatorul este de vină.
Tot ce nu este operațional în cameră se datorează fie electricianului, fie instalatorului. este deosebit de important ca electricianul și instalatorul, să trează zilnic prin fiecare cameră și să verifice starea instalațiilor de care ei se ocupă și să le facă să funcționeze în cazul în care ei identifică nefuncționalități, fără a fi nevoie să fie chemat de clientul care a constatat că nu știu ce componentă nu este funcțională. Instalatorul și electricianul sunt angajați de hotel pentru a preveni disfuncționalități, nu să răspundă solicitărilor unor clienți, așa cum mi s-a întâmplat mie în Trier la hotelul Porta Negra, unde instalația de apă de la chiuvetă nu funcționa. A venit un instalator, a reparat și se dădea mare cât de grozav a fost el că a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă fără să-l solicit eu, căci era în fișa postului să prevină.

(03 iunie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Profesorul inginer de ARO Paul POPESCU

Totul s-a petrecut acum peste 35 de ani. Aveam un autoturism de teren ARO 244D care-mi făcea tot felul de probleme. S-a întâmplat într-o iarnă că a trebuit să dorm pe autostrada A1 că mașina m-a lăsat baltă. Spre dimineață a venit un alt ARO 243 însă cu soția și niște domni care s-au uitat la mașină. M-au remorcat și am revenit în Pitești. Unul dintre domni era un tânăr inginer, pe nume Paul POPESCU, profesori la Școala de Ofițeri Tanchiști din Pitești. Celălalt era maistru militar, dar nu punea mâna pe nimic. Zicea că este alergic la motorină, dar nici nimic altceva nu făcea în afară de a privi. M-a impresionat profesorul inginer de la tanchiști prin faptul că știa foarte bine despre ARO. Vedeam după cum umblă cu sculele și după cum demontează, analizează și re-asamblează. A făcut el ceea ce a făcut și mașina a pornit și a mers mult timp fără vreo intervenție la partea mecanică. Scriu aici despre profesorul inginer de la școala de tanchiști că de prea puține ori am văzut ingineri care să pună mâna pe piese, să se murdărească de vaselină și să lucreze efectiv. Mulți știu teorie, dar practica este cea care dă valoare și profesorul inginer de la școala de tanchiști mi-a dovedit că are valoare. Era un tip înalt, foarte slab și îi mergeau mâinile ca la un artist plastic. Avea gesturi precise și vorba măsurată. Meseriașii cu care am colaborat în diferite spețe în primul rând îi criticau pe cei care lucraseră înaintea lor. El nu a făcut niciodată așa, ci a lucrat pur și simplu, fiind interesat de ceea ce trebuia făcut și nu de a se urca pe un piedestal după ce l-ar fi azvârlit de acolo de sus pe un altul, pentru a elibera locul pe care să se așeze el.
Dacă regret ceva, regret că nu i-am reținut numele. Merita ca să încep lista celor care m-au impresionat cu numele lui, dar am tot sperat că întrebând pe colo și pe colo, voi reuși să aflu cum se numea acel tânăr inginer cu mâini de aur. N-am reușit și de aceea scriu acum mai către final, punând acest titlu. Azi 17 mai 2023 am aflat numele acestui om special. Este Paul POPESCU.

(19 aprilie 2023)

(17 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Daniel BALABAN

Când am ajuns prima dată la un service de ARO și aici mă refer la cel de pe strada Ceremuș, am avut ocazia să-l cunosc pe șeful de service care era tânărul inginer Daniel BALABAN. La mine contează prima impresie. Această primă impresie a fost una bună, căci inginerul Daniel BALABAN mi s-a părut un om dinamic, mobil, respectat de subalterni și ordinea existentă în acel service arăta că lumea știa bine ce are de făcut, pentru că șeful dăduse tonul lucrurilor bine conturate, lămurite și existența procedurilor nu lăsa loc de abordări empirice, cum l-ar fi tăiat capul pe fiecare dintre lucrătorii din service.

La Daniel BALABAN la service m-a impresionat disciplina programărilor. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca să fiu programat la o anumită oră și când am ajuns acolo să mi se spună că am de așteptat o oră sau că în ziua și la ora cu pricina mecanicul la care am fost repartizat să nu mă primească pentru varii motive, cum mi s-a întâmplat pe la alte service-uri și înainte de 1989 și după 1989.

Deși era foarte tânăr, Daniel BALABAN, mai precis inginerul Daniel BALABAN era foarte respectat printre lucrători, dar și printre clienți. Cei cu ARO 243 sau ARO 244 nu erau oarecine, ci erau oameni care aveau treabă, fie la stat, dar nu orice treabă, ci treabă specială, ori erau cărăuși de legume de pe lângă București, ori așa, rătăciți ca mine, care aveam ARO 244D dar lucram în învățământul superior. Oricum, trebuie să spun că lui Daniel BALABAN de fiecare dată când ajungeam în Ceremuș, dar mai ales, când plecam cu problemele rezolvate, pentru promptitudine, în mintea mea îi acordam nota 10(zece).

(16 aprilie 2023) 

1.000 de oameni care m-au impresionat: Mecanicul de ARO pe motorină

Veneam de la un examen de bacalaureat unde fusesem președinte, la un liceu de panificație din Constanța. Tocmai treceam printr-o comună cu nume de revoluționar de la 1848 când mașina mea, un ARO 244D a început să gâfâie și apoi s-a oprit. Tocmai eram în dreptul unui IAS de acolo din comună. Am ridicat capota, dar nu mi-am dat seama despre ce este vorba. Mașina pornea, dar se oprea, gâfâind din greu. Am mers prin comună și un om mi-a zis să încerc la IAS. Am mers acolo și Dumnezeu a vrut să dau de un bărbat de până în patruzeci de ani, care s-a oferit să vină să se uite la motor. Am ridicat capota, am dat la cheie și bărbatul acela a identificat imediat care era buba. De la motor pornea un furtun către filtrul de aer, furtun care se deteriorase și care se sugruma pur și simplu și motorul murea dacă nu mai primea aer. Bărbatul a mers în curtea IAS, a luat o bucată de furtun folosit la irigații, a tăiat exact cât era necesar, a înlocuit furtunul meu deteriorat și mașina a pornit ca prin farmec. Am vrut să-i plătesc omului, dar mi-a zis că pentru el faptul că i-am mulțumit frumos, valorează cât toți banii pe care i-aș fi dat. Ne-am strâns mâinile și eu am plecat. 
Am mai trecut spre mare de câteva ori pe dreptul acelui IAS și de fiecare dată mi-am adus aminte de omul acela priceput, care m-a scos din încurcătură. El nu era oricine, era un mecanic excepțional care fusese cu mașinile fabricii ARO de la Câmpulung în deșertul african, când se încerca să fie vândute mașinile românești de teren în țările Africii. Numai un mecanic de întreținere deosebit trebuia să fi fost acest bărbat din moment ce el a fost preferat altora să se ocupe de mașini pentru a face o figură bună cumpărătorilor africani. Sunt sigur că el fusese omul potrivit la locul potrivit, iar pentru mine a fost omul providențial.
(11 aprilie 2023)

Respectul față de meseriile altora

În mintea mea, cei ce au o meserie:

- au învățat-o,

- o exercită,

- au rezultate,

- au experiență,

- sunt siguri,

- știu să folosească scule,

- cunosc proceduri,

- aplică proceduri,

- au conștiința importantei meseriei lor.

Cel mai rău este faptul că cei din jur nu respectă meseriile altora, în primue ei ca meseriași. Norocul meu a fost că am întâlnit meseriași adevărați, precum:

- un instalator care avea scule, știa să rezolve probleme și nu-și critica predecesorii,

- un zugrav care spunea exact despre ce este vorba, lucra cu conștiinciozitate și era parolist,

- un mecanic auto, care mi-a dovedit că este un adevărat artist prin tot ceea ce făcea,

- o suită de medici cu experiență, excelenți profesioniști care au dat soluții de nota 10,

- un avocat de mare clasă care mi-a dat soluția prin care am rezolvat complet o problemă.

Am întâlnit cazuri în care oameni care nu prea aveau 7 ani de acasă, purtau niște dialoguri de-a dreptul halucinante cu persoane care le rezolvau probleme, discuțiile fiind pe un ton și neacademic și lipsit de elementaru bun simț de care tot omul ar trebui să dea dovadă din când în când.

Am auzit de multe ori cum tătici sau mămici făceau pe dascălul copilului lor fie prost, fie tâmpit, fie nepriceput, fie bun de luat la palme, invectivele fiind proferate în fața odraslei lor. Sunt sigur că dacă acești tătici și aceste mămici s-ar fi luptat cu cartea ar fi ajuns pe poziții care nu le mai permiteau abordări de această noncalitate. Un astfel de comportament în fața copilului nu face altceva decât să scadă prestigiul dascălului, dar ceeaq ce este mai rău, odrasla va avea un cu totul alt comportament la clasă și chiar îl va sfida pe dascăl. Știu cazuri în care părinții considerau pe copil total nedreptățit de dascăli, crezând ei că acestuia îi sunt luate pe nedrept cel puțin trei puncte. Cu unii am încercat să discut, dar fără succes. În final, când a venit momentul adevărului, copilul, victimă sigură a atitudinii părinților, a luat punctaj ce câteva zecimi mai mici decât cel dat de profesorii săi de la clasă.

Am văzut și situații în care doctorilor li se dădeau lecții decătre pacienți. Am văzut cum meseriași adevărați erau puși la colț de inși fără vreo calificare în ceva, dar care știau doar să dea cu gura.

În opinia mea, fiecare meseriaș trebuie respectat, pentru că eș știe cu mult mai multe decât noi cei care apelăm la el. Chiar zilele trecute am mers la un service Volkswagen că mi se desprinsese o oglindă din stânga de la șofer. Un meseriaș a văzut despre ce este vorba, a luat niște lipici, a fixat oglinda, mi-a zis să nu merg 10 minute cu mașina. Din start am folosit miraculosul vă rog foarte mult. Când am vrut să plătesc, doar ne-am strâns mâinile. Respect, profesionistule!

(16 mai 2018)

Descoperirea talentului

A fost un film cu un tip care a fost gasit undeva pe țărmul mării, adus de valuri. Cine la găsit acolo l-a târât pânâ la o colibă și l-a înrijit până tipul și-a revenit. Străinul nu vorbea o limbă pe înțelesul gazdei. La un moment dat mergând prin curte si privind pe o ferestră a zărit un pian vechi. Străinul a intrat în cameră, s-a așezat la pian. A început să cânte ceva frumos. gazda, compozitoare și pianistă l-a ascultat înmărmurită. Prin semne l-a cercetat să vadă dacă are studii muzicale. I-a analizat degetele și a văzut că erau ale unui om care muncise din greu. Străinul nu avea niciun fel de studii, nu cântase niciodată la pian. Se întâmplase ceva neobișnuit cu el. Ca din senin și-a descoperit talentul neobișnuit și capacitatea de a cânta la pian partituri la prima vedere. Nimeni și niciodată nu a găsit o explicație la această transformare fenomenală.
Se întâmplă foarte des ca fiecare om să-și descopere calități care asu stat ascunse ani buni și dintr-o dată irump ca o explozie a unei bucurii nemăsurate, harul fiind coborât violent asupra respectivului, nelăsându-l și mistuindu-l ireversibil, până la scoaterea celor mai mărețe opere de artă.
Sunt multe persoane care trăiesc într-un anonimat profund și dispun de resurse nebănuite. Numai un miracol face ca ei să întâlnească acea ocazie care le permite ca pe durata a câtorva minute să arate talentul lor desăvârșit și să li se schimbe viața pentru că există acei specialiști care apreciază valoarea lor și mai ales există managerii care au capacitatea să găsescă formele concrete de valorificare a talentelor native, de excepție care reprezintă motorul  unor vaste producții elevate, bazate pe acumulări intensive ale fundamentelor din domeniile artelor unde talentul fiecăruia s-a dovedit a fi de excepție.
Așa au apărut mari cântăreți de operă.
Așa au apărut mari pictori.
Așa au apărut mari muzicieni.
Așa au apărut mari matematicieni.
Așa au apărut mari filosofi.
Rar se întâmplă să fie descoperit un astfel de talent. Este acel moment în care o persoană este solicitată să realizeze un anumit lucru. Surpriza este totală, în momentul în care respectiva persoană nu numai că realizează ceea ce i s-a cerut, dar acel ceva este un lucru de excepție.
În fiecare din noi stă în stare latentă o anumită calitate care se manifestă prin ceea ce se va numi talent de către cei din jur. Important este ca ea să fie descoperită.
Din pură întâmplare mi-a venit ideia să solicit cuiva care detesta programarea calculatoarelor și realizase un gunoi și nu un proiect să efectueze ceva modificări pentru a boține notă de trecere. Respectivul a efectuat acele modificări și încă foarte bine. I-am mărit nota. Văzând că a lucrat cum trebuie i-am propus dacă e de acord să mai facă niște modificări. Le-a făcut și a ajuns cu nota la 8. Am iterat până nota lui a devenit la acel proiect sa fie 10. Surpriza a fost că la examen s-a prezentat și a luat nota finală 10. Era un fapt oarecare credeam. La finele anului al III-lea acel tânăr a venit și mi-a propus să-i coordonez lucrarea de diplomă. Și uitasem că el era cel cu proiectul cu creșteri de notă în cascadă. Am acceptat și am colaborat foarte bine. Peste ani, când am mers cu nea Titi să-și ia o mașină din fabrică, l-am întâlint pe fostul meu student. Era directorul Centrului de Calcul de la acea mare fabrică. Cred și acum că omul acela era foarte talentat la programare. El nu știa.  Cu ocazia îmbunătățirii proiectului și-a descoperit talentul.
Eu știu să deosebesc lingăii de oamenii de caracter. odată a venit la mine un student despre care nu aveam o părere bună că era cam obraznic. Era și un pic orientat spre interes și-l vedeam cam lingău. Mi-a zis ca el vrea nota 10 la examen. Aici am considerat ca este obraznic. Mă întrebam cât tupeu să ai să vii la un individ dur ca mine să-i ceri nota 10. Era cu mult înainte de sesiune. I-am explicat ce are de făcut. Studentul era printre puținii care purta costum complet de blugi, ceea ce însemna că familia lui are resurse nu glumă. L-am întrebat de ce are acest obiectiv. Mi-a explicat ca s-a căsătorit cu o fată și nici părinții ei și nici părinții lui nu sunt de acord. Și el și ea au rupt-o cu ei și sunt pe cont propriu. Mi-a arătat mâinile care aveau bătătturi de muncă brută. El descărca la cartofi în gara Obor, noaptea. Nu-mi venea să cred că s-a produs o astfel de transformare, dar i-am zis că am reținut. Omul pe zi ce trecea era altul. M-a invitat și la primăria din Amzei la căsătoria lui civilă. Era el, ea și colegii. Ce părinți jegoși! și băiatul dar și fata erau copii unici. Să ai un singur copil și să nu fii prezent la căsătoria lui este dovada la cât de idiot este un părinte și nimic altceva. Băiatul a învățat, a luat 10 pe meritul lui și l-am văzut asisten universitar in ASE. ori de căte ori ne vedeam, ne salutam, iar eu i-am zis de fiecare dată că îi port respectul meu total.
Discutam cu cineva și într-o doară i-am cerut să facă un desen. Mi-am adus aminte că pe când eram eu de 11 ani am vazut un desen stilizat al maestrului și am făcut un desen. L-am dat sorei mele și ea a fost încântată. Îmi este teamă să o întreb dacă-l mai are, pentru că aș fi profund dezamăgit de ceea ce am făcut eu atunci, pentru că nimeni nu-mi cultivase ceva legat de desen. Fusese numai o pornire a mea de copil. Gândindu-mă la acel lucru de demult, am rugat persoana să facă un autoportret, din creion, foarte simplu, așa din câteva linii. Mi-a trimis desenul pe telefon și am descoperit că din câteva trăsături de condei, a scos ceva foarte bun. El a distrus desenul, nedându-i însemnătate. L-am rugat să-l reconstituie. A făcut acest lucru si acum este și în posesia primului său autoportret.  Ca să mă conving că nu este o întâmplare, am rugat persoana să mai facă un alt autoportret la câteva ore distanță. L-a desenat tot în aceeași manieră și a ieșit tot bine. Cred că am descoperit un om cu talent, numai că pentru a fi un artist trebuie să se cultive. Sper să nu-și altereze calitățile citind despre arta de a desena, ci să devină mai bun și mai bun.
Sunt întâmplări zic eu fericite, când fiecare dintre noi își descoperă talentu. Este extrem de trist când părinții exagerează cu copiii lor și încearca să facă din ei dansatori, violoniști, pianiști, soliști vocali, bieții copii fiind buni acolo, dar nefiind cu acel talent care este ca o zvâcnire spre înălțimile cerului, adică deca Dumnezeiesc.
Nu trebuie înțeles că a fi talentat înseamnă:
- a cânta din gură;
- a picta;
- a recita;
- a juca teatru;
- a face film;
- a fi acrobat;
- a cânta dintr-un instrument;
- a dirija o orchestră;
- a dansa.
A fi talentat, în opinia mea înseamnă a face ceva, o activitate atât de bine încât toată lumea să rămână cu gura căscată.
Am văzut un tinichigiu care cu o foarfecă de tablă a decupat o piesă minusculă și a reparat un comutator electric. Nu desenase cu cuiul pe tablă conturul, ci a decupat exact așa cum fac azi super-roboții de la fabrica Tesla din California.
Am văzut un strungar care a făcut trei inele pentru modificarea distanței focale a unei lentile de la aparatul de fotografiat care erau adevărate opere de artă.
Am vazut un electrician auto care mai ceva ca un inginer, a făcut o schiță, a tăiat niște tije și mi-a montat la mașina mea de teren un șergător la luneta din spate care baleia o suprafață mare, încât m-am minutat de peformanță. În plus, a mers cum se zice, la prima cheie, fără niciun fel de corecții.
Sunt talente care nu se moștenesc.
Nu peste tot există Johann Strauss-tatăl și Johann Strauss - fiul. Cât privește compozitorul  Richard Strauss, este doar o coicidență de nume, așa cum la noi sunt nenumărați Popescu sau Ionescu.
Încercările unor părinți de a-și face copilașii să fie continuatori în profesiile lor bazate pe talente de excepție au în nenumărate cazuri final modest, fiii sau fiicele fiind umbre oarecare în acele domenii. Observ acum cum mămicile își târăec copilele prin concerte, deși sărăcuțele sunt departe de a fi cu voce specială. Și la bărbați cam tot așa stau lucrurile. Nu merge proverbul că ce naște din pisică tot șoareci mănâncă. Căci a mănca șoareci nu necesită un talent.
Ceea ce este regretabil are la bază lipsa de încercare de a descoperi talente așa cum făceau  Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru, care cutreierau satele și a descoperit voci remarcabile, așa cum a facut George Enescu cu copilul Yehudi Menuhin. Acum, deși există emisiuni tv destinate descoperirii de talente, caracterul lor comercial determină limitări foarte mari. Acum lipsesc locurile unde să meargă tot copilul să facă ceva pentru care el are chemare, un sport, o meserie, ceva dintr-o zonă a artei, adică să se plimbe și să aleagă, astfel încât toată viața să facă ceea ce-i place, nu ceea ce i s-a impus. Singur să fie ajutat să-și descopere talentul, oricare ar fi acesta. Talentul este o mare avere a fiecăruia dintre noi și trebuie descoperit indiferent în ce moment. Trebuie curaj, trebuie muncă, trebuie încredere.

(24 martie 2016)