Globalismul, trăsătură esențială a societății moderne

Cu voia sau fără voia noastră, globalismul este o trăsătură esențială a societății în care trăim, datorită dezvoltării calculatoarelor, rețelelor de calculatoare, Internetului, telefoniei mobile, poștei electronice, e-banking, e-commerce, rețelelor de socializare, cripto-monedelor și mai ales a teleworking.

Până în pandemie era de neconceput ca salariații în masă, să lucreze de acasă.

Până acum 20 de ani era de neconceput laptopul cu 1 Gb memorie RAM.

Până acum 30 de ani era de neconceput ca peste 90% din mesaje să se producă altfel decât prin poștă.

Până acum 45 de ani era de neconceput să se lucreze fără cartele perforate.

Până acum 50 de ani nimeni nu-și imagina existența telefonului mobil.

În acest context, lumea arată cu totul altfel și circulația informației determină schimbări fundamentale în comportamentul oamenilor, în optimizarea deciziilor și mai ales, în accesul la resurse, oricare ar fi ele, iar despre circulația banilor să nu mai vorbim. 

Cei care nu sunt implicați în procesele moderne de folosire a telefonului mobil, a calculatorului electronic și nu au conexiune la internet, vrând-nevrând vor deveni parte a proceselor digitale, datorită generalizării pe care o presupune digitalizarea însăși cu avantajele evidente din punct de vedere a reducerii timpilor de așteptare și de deplasare cu care vine implicit. Chiar și mișcarea forței de muncă, a produselor și a banilor, are la bază informația care circulă în legătură cu eficiența pe care o generează politicile regionale sau cele locale, despre care oamenii află instantaneu doar printr-un click pe telefonul mobil sau pe tabletă.

Cei care rămân închistați în valorile tradiționale, excluzând contextul real al societății moderne de azi, au singura șansă de a privi neputincioși la evoluția celor din jur, fără a înțelege adevăratul mers al societății, fără a înțelege că mutațiile TIC sunt ireversibile și ceea ce este mai rău, că ei rămân o minoritate insignifiantă, pe cale de dispariție, datorită propriei lor atitudinii izolaționiste, asemeni triburilor din jungla amazoniană care trăiesc și azi în comuna primitivă, doar datorită faptului că au trăit în izolare, dar nu într-o izolare auto-impusă, așa cum procedează cei care resping progresele din tehnologie.



(10 decembrie 2024)

Manuale de informatică pentru elevi (III)

     Când am luat în mână manualul INFORMATICĂ și TIC elaborat de Nușa DUMITRIU-LUPAN, Carmen MINCĂ, Daniela BEJAN, Alina Gabriela BOCA, Maria NIȚĂ, Adrian NIȚĂ, Diana GHINEA, Corina Elena VINȚ și publicat de Editura CORINT în anul 2019, am fost extrem de curios să vedem modul de abordare al problemelor anunțate în subtitlurile Programare în limbajul PYTON și BBC Micro Bit MICRO:bit, manualul fiind destinat elevilor din clasa a VII-a.

    Eu am mari probleme legate de modul de alcătuire al manualelor pentru elevii claselor I - VIII doar pentru faptul că eu mă știu pe mine ca elev și am certitudinea că în 60 de ani nu s-a dublat numărul neuronilor din creierul uman, chiar dacă avalanșa de informații este cu totul alta, chiar dacă în ziua de azi timpul copiilor este administrat altfel de părinți, având în vedere că elevii au de dat examenul de final de clasă a VIII-a și este definitoriu rezultatul, întrucât de liceul unde vor ajunge, copiii își creionează în proporție de 80% viitorul, știut fiind faptul că un liceu bun oferă alte șanse în raport cu un liceu prost, nu slab.

Dar să revin la acest manual cu 8 autori pe 72 pagini efective. Limbajului PYTON îi sunt repartizate 63 pagini, grupate în 17 chestiuni.

    Este lăudabilă strădania autorilor în a coborî nivelul abordării așa fel încât să-l facă pe elevul de clasa a V-a să înțeleagă problemele de definire și de utilizare a conceptelor specifice acestui limbaj. cartea este extrem de densă, căci autorii și-au propus să scrie în 63 de pagini multe lucruri, pe care alții le prezintă și le explică pe sute și sute de pagini. Aș fi extrem de bucuros dacă elevii ar reuși să înțeleagă cele scrise în acest manual, dar nu în ideea de a memora texte și de a recita texte sursă, ci de a primi noi probleme și de a scrie ei înșiși texte sursă care să le permită soluționarea lor folosind resursele limbajului PYTON. 

    Nu spun că am rețineri. Nu spun că este forțată nota. Eu propun însă un mic exercițiu pentru a vedea că nu am dreptate și anume:

- se iau 100 de elevi de clasa a VII-a din mediul rural,

- li se dau 100 de manuale,

- li se predă de către autori și li se dă posibilitatea să lucreze pe calculator,

- li se dau 10 probleme pe care cei 100 de elevi să le rezolve,

- elevii vor lucra neasistați, independent unii de alții,

- se vor analiza rezultatele.

Analizând cum autorii pun problema, mi-am dat seama că au coborât nivelul abordării simplificând foarte mult pentru a se apropia de elevi, numai că și pentru programatorii cu experiență este destul de dificil de generat probleme care să se potrivească 100% facilităților oferite de acest limbaj. Nu neg că este posibil ca un 5% dintre elevii care studiază PYTON să și înțeleagă cum stau lucrurile și să vadă mult mai departe decât exemplele simple disparate, reușind să integreze părțile acelui puzzle, obținând un întreg.

Dacă din cele 1.000 de soluții peste 920 sun corecte și complete se va spune că manualul este foarte bun. Dacă numărul de soluții corecte și complete este cuprins între 780 și 919, se va spune că manualul este bun. Dacă, în schimb, numărul de soluții corecte și complete este strict mai mic decât 780, se va spune că manualul nu este bun.

Există o mare hibă la ora actuală în învățământ și anume că se construiesc manuale nu pentru elevi și nici măcar pentru profesori, ci pentru autorii înșiși, căci elevii și profesorii au capacitatea să le memoreze spre bucuria generală, dar de lucrat efectiv cu ceea ce este în paginile respectivelor manuale pentru a rezolva noi și noi probleme, prin dezvoltarea gândirii, este marea hibă a unui învățământ unde rezultatele testelor Pisa sunt dezastruoase.




(17 octombrie 2021)