Ce înseamnă un meseriaș bun?

De la tatăl meu am ănvățat că nu trebuie să stai să asculți repertoriul în stradă al lăutarilor pe care vrei să-i tocmești la nuntă. Trebuie doar să vezi cum pun arcușul pe vioară. Așa este, căci un meseriaș bun știe cum să facă lucrurile:
- bine din prima,
- fără ezitări,
- în tăcere,
- e ordonat,
- nelăsând mizerie,
- discutând în prealabil soluția,
- are toate sculele lui,
- vine cu tot ce trebuie,
- discută din start prețul,
- își pune sculele în ordine,
- se prezintă prin alte lucrări,
- este punctual,
- vorbind civilizat,
- respectând clientul,
- fără a se lăuda,
- cu pauze cumpănite,
- nu cer favoruri cu fumatul,
- nu critică pe predecesori.
Am văzut meseriași adevărați care:
- știu procedurile,
- se documentează în prealabil,
- vin cu toate sculele,
- precizează prețul,
- vine cu toate piesele,
- aplică proceduri,
- evită improvizațiile,
- organizează frontul de lucru,
- nu distruge nimic,
- face măsurători,
- nu consumă alcool când lucrează,
- au echipamente de protecție,
- sunt curat îmbrăcați,
- au mâinile curate,
- au barba aranjeată,
- execută lucrarea,
- asă piesele defecte,
- asigură garanția lucrării,
- verifică funcționarea,
- strânge mizeria,
- prmește banii,
- lasă un număr de telefon,
- pleacă cu sculele lui.
Șansa mea a fost să găsesc astfel de meseriași, adică meseriași adevărați, care știu meserie, care își respectă meseria, se respectă pe ei și ceea ce este cel mai important, respectă pe client.
Ne dăm seama din prima că avem în față un meseriaș bun dacă:
- e punctual,
- are sculele lui,
- nu ne cere nouă nimic,
- spune din start prețul realist,
- arată îngrijit îmbrăcat,
- nu-i critică pe cei dinaintea lui,
- nu duhneșe a băutură.
Cum apare un meseriaș care nu îndeplinește una din aceste cerințe și continuăm să lucrăm cu el suntem adevărați masociști, care ne place să ni se tărăgăneze lucrarea, să fie prost făcută lucrarea, să lase mizerie și să fim 100% nemulțumiți. Fericirea ne-o construim singuri, evaluând greșit.

Oameni fără meserie

Meseria este brățară de aur și gâtul pâlnie de argint. Așa grăiește un vechi proverb. Înseamnă că din vechime se considera esențial ca o mul să aibă o meserie. Eu consider că omul are o meserie dacă:

- a învățat să facă un set de operații;

- face operațiile învățate;

- știe să evalueze timpul necesar;

- măsoară calitatea muncii de puse;

- măsoară calitatea rezultatelor sale;

- știe de ce are nevoie pentru a munci;

- pregătește locul de muncă;

- pregătește materialele;

- aplică procedurile învățate;

- știe să ceară prețul corect.

Există meserii foarte bine definite precum:

- meseria de zidar, în care omul știe să construiască clădiri;

- meseria de faianțar, în care omul execută punerea de faianță;

- meseria de profesor, în care acesta îi invață carte pe elevi;

- meseria de actor, în care el joacă roluri pe scenă;

- meseria de instrumentist, în care omul cântă la un instrument;

- meseria de doctor, în care omul se străduie să facă bine pe semenii lui;

- meseria de văcar, în care persoana merge cu vitele la păscut și nu numai;

- meseria de cioban, în care bărbatul crește și îngrijește oile;

- meseria de fotbalist, în care omul joacă fotbal pe bani.

Sunt multe și nenumărate meseriile pe acest pământ, toate fiind benefice pentru cei ce le practică, dar și pentru cei pentru care le practică, produsele și serviciile realizate aducând bani și avantaje tuturora. Aici nu am enumerat decât a miliarda parte dintre ele.

Unele meserii presupun timp și efort mai mare pentru a fi învățate înainte de a fi profesat, așa cum este meseria de medic, de doctor cum se zice, meserie ce presupune cam 25 de ani de stat pe băncile școlii, dar există meserii care se învață în câteva zile, după aceea se practică cu succes. Nu există meserie importantă și meserie neimportantă, dar există meseriași pricepuți, de admirat, respectiv, meseriași nepricepuți, care trebuie obligatoriu să fie ocoliți. 

La noi există proasta ideie că meseriașii sunt categorisiți după școlile făcute sau cât de intelectuali sunt în diplome. În realitate criteriul esențial de apreciere trebuie să fie performanța meseriașului. Prefer un tinichigiu auto excepțional unui profesor de matematică care nu știe să calculeze integrala unui polinom de gradul n. Prefer un șofer de tir care știe să bată ireproșabil drumurile Europei, unui inginer tcm-ist care nu știe unde se află pompa de injecție și o caută în remorca autocamionului.

Ceea ce este mult mai grav se leagă de faptul că oamenii au diplome în domenii în care nu exersează, pentru că au învățat proceduri, tehnici și metode, nu pentru a ști o meserie pe care să o practice, ci doar pentru a avea o patalama. Aceștia sunt oamenii fără meserie. În politică plouă cu astfel de specimene care:

- fitilesc pentru a domina;

- ling clanțe pentru a se face utili;

- vorbesc fără a spune ceva să iasă în față;

- lingușesc pentru a fi apreciați;

- mint pentru a scăpa basma curată;

- se laudă cu ceea ce nu fac ei;

- se fac că fac, dar nu fac nimic;

- se bagă în față nejustificat.

Când sunt puși pe funcții își dau măsura lipsei de profesionalism, a limitelor și ignoranței în care plutesc. Zicerile lor ating zone ale absurdului și par a fi desprinse din niște filme SF, deși se referă la realități palpabile. Ei sunt ușor de depistat și sunt și mai ușor de evitat. Pentru a fi plasați spre zone periferice este nevoie ca omul care decide să fie un caracter puternic și să aibă criterii corecte de ierarhizare, astfel încât cine vine cu o ideie să meargă cu mult mai departe, adică să dea soluții și să se ofere să participe efectiv la implementare, căci altfel nimic nu este valoros. Un decident care vine cu astfel de abordări se va descotorosi de toți indivizii fără meserie și de toți intriganții, zvonacii și yes-manii care mișună în jurul lui, lăsați moștenire de predecesorul său. Când cei fără meserie primesc ceva de făcut și mai ales devin responsabili de a duce la îndeplinire chiar ceea ce ei propun, fug ca dracul de tămâie, căci lor le place doar să fie prezenți, să se facă vizibili, dar să nu facă nimic.
Oamenii fără meserie au totuși o meserie și anume, meseria de a critica pe oricine și orice, dar care se limitează doar la a critica. În clipa în care sunt puși să dea o soluție fac pasul în spate. Ei sunt extrem de vocali când critică dacă nu se prezintă și rămân în anonimat. Am nenumărate exemple de astfel de specimene și am învățat cum se contracarează acțiunile acestora. Sunt puși să se recomande și să spună de la ce firmă vin. După aceea, li se cere să spună ce poziție doresc să ocupe în realizarea a ceea ce ei propun și finalul este acela să treacă la treabă, asigurându-i-se tot ce are nevoie. Va fugi.
Oameni fără meserie se găsesc pretutindeni, dar cu deosebire în politică, pentru că acolo sunt multe vaci de muls, fără a le mulge, ci doar din dat din gură, mult, fără a spune nimic și mai ales răspicat și cu voce tare.

(16 ianuarie 2018)

Caractere: meseriașul

Meseriașul este ceea ce se numește un om acasă la el în domeniul în care lucrază, pentru că:

• știe teorie;
• știe practică;
• are soluții la toate problemele;
• este calm;
• explică bine;
• este apreciat de subalterni în special și de șefi că n-au încotro;
• este șef real acolo unde este pus să coordoneze;
• nu are cum să fie dus cu zăhărelul;
• nu a ars etape și a urcat greu, prin muncă la poziția unde se află;
• nu are proptele;
• citește tot timpul;
• învață tot timpul;
• știe să asculte pe toată lumea;
• nu-și repetă erorile proprii;
• acceptă ideile altora;
• lucrează efectiv chiar dacă este șef.

meseriașul este recunoscut de la o poștă. Am cunoscut un mare profesor militar care la un moment dat mi-a demontat motorul de la un ARO 244D și a dovedit că:

• știe să țină o șurubelniță în mână;
• are habar de mecanica practică;
• lucrează curat;
• dezasamblează și asamblează fără cusur;
• după asamblare mașina apornit la prima cheie;
• nu este deranjat ca are vaselină și ulei pe mâini.

Meseriașul nu face diferență între execuție și comandă și când trebuie să pună umărul o face fără nicio problemă, fiind egal cu muncitorii din echipa lui, aceștia din urmă respectându-l pentru că are această atitudine. Ei spun: iată, el este adevăratul meseriaș!
În orice echipă este nevoie de un meseriaș, care știe să vorbească cu toată lumea folosind vocabulare cu care se face și înțeles dar și apreciat.

(11 iunie 2016)