Showing posts with label Academia de studii economice. Show all posts
Showing posts with label Academia de studii economice. Show all posts

Sunday, December 17, 2023

Profesorul universitar Sandu COSTACHE, o mare personalitate în lumea academică

Am avut privilegiul să-l cunosc pe marele profesor universitar Sandu COSTACHE în vremurile grele de dinainte de 1989, dar și după Revoluție și dacă ar fi să-l caracterizez pe acest om, cuvântul care i se potrivește este acela de constructor. Profesorul universitar Sandu COSTACHE pe ce a pus mâna a devenit realitate, caracterul său de constructor a reușit coagularea de echipe performante și realizarea acelei atmosfere de lucru propice dezvoltării structurilor organizatorice, dar și a oamenilor.
Un alt cuvânt care l-a caracterizat pe profesorul Sandu COSTACHE a fost echilibrul, căci indiferent de problemă, cu vocea lui caldă, profesorul Sandu COSTACHE oferea o soluție foarte bună, la care nimeni nu se gândise, pentru că experiența sa vastă în lucru cu oamenii, îi permitea să abordeze frontal fiecare caz în parte și să țină seama de toate aspectele, ceea ce nu era la îndemâna oricui.
Cândva, eram foarte necăjit pentru că trebuia să procedez cum nu aș fi vrut într-o anumită situație. Profesorul Sandu COSTACHE m-a întâlnit pe un hol din clădirea din EMINESCU a Comerțului și doar în câteva cuvinte mi-a dat soluția pe care am și aplicat-o, iar rezultatul a fost magistral. De fiecare dată când l-am întâlnit, doar mi-a zâmbit șiind că avusesem succes. Puțini sunt cei cărora cuvântul OM să li se potrivească atât de bine ca profesorului Sandu COSTACHE.


(17 decembrie 2023)

Thursday, December 1, 2022

Numismatica: centenarul Academiei de Studii Economice 1913 - 2013

Academia de Studii Economice este o instituție de învățământ superior economic de mare anvergură, ea fiind recunoscută în țară și în străinătate. În primăvara anului 2013 s-a aniversat împlinirea a 100 de ani de când a fost semnat decretul Regal de către Carol I al României, care consfințea înființarea acestei instituții de învățământ superior economic.
În anul 2013 au fost lansate o monedă și un token dedicate centenarului Academiei de Studii Economice din București.







Trebuie aici să scriu că sunt foarte mândru că am absolvit Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, actuala facultate de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, secția de Mecanizarea și Automatizarea Calculului Economic, actuala secție de Informatică Economică,  din Academia de Studii Economice și din 1970 până în 2012 am lucrat în ASE, devenind în final profesor universitar.

(01 decembrie 2022)

Tuesday, March 23, 2021

Profesorul universitar Nicolae ISTUDOR, un rector de mare succes

    Calculele mele de management politic duse la nivel micro, mai precis la nivel de organizație și ASE este o organizație, mi-au permis estimări greu de acceptat în anul 2016, când până atunci rectorii ASE erau aleși în două tururi, să conchid că în anul 2016 rectorul va fi ales din primul tur. Așa a și fost. La fel s-a produs evenimentul și în 2020, dar fiind vorba de o a doua legislatură, problema de estimare nu era dificilă, căci primul mandat a fost unul de succes, iar votul semnificativ a evidențiat că realegerea a fost un proces natural, căci virtualii contracandidați și-au evaluat șansele și i-au făcut să aștepte anul 2024.
    Profesorul universitar Nicolae ISTUDOR, rectorul ASE, căci despre el este vorba, a intrat în învățământ în anul 1993 ca preparator universitar și rând pe rând, a devenit asistent universitar (1995), lector universitar (1998), conferențiar universitar (2002) și profesor universitar (2007). În anul 1999 a susținut teza de doctorat intitulată Organizarea pietei de legume si fructe in Romania, de 319 pagini, avându-l conducător științific pe prof. univ. dr. Nicolae DAVID. Remarc faptul deosebit de important că între conducătorul științific și  doctorand a existat o colaborare deosebit de fructuoasă, concretizată prin realizarea de cărți și articole, precum:
David Nicolae, Istudor Nicolae - Asigurarea şi gestionarea resurselor materiale în agricultură şi industrie alimentară, Caiet de lucrări aplicative, Editura Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1997, 152 pag
David NicolaeIstudor Nicolae - Piața produselor horticole, Revista Tribuna Economică, nr. 15, 2000, pag. 13
David NicolaeIstudor Nicolae - Rentabilitatea secvențială a produselor de tutun, Revista Tribuna Economică, nr. 44, 1999, pag. 30-31
David NicolaeIstudor Nicolae - Organizarea comercializării legumelor și frunctelor prin înființarea cooperativelor de producție și valotificare, Revista Amfiteatrul Economic, nr. 2, 1999, pag. 20-21.
Înainte de a fi rector al ase, profesorul Nicolae ISTUDOR a fost șef al catedrei Economia şi Tehnologia Producţiei Agricole şi Alimentare, prorector al ASE, director general și secretar de stat în Ministerul agriculturii.
De la terminarea facultății acesta a lucrat în echipe de cercetare științifică la soluționarea unor proiecte, la elaborarea de articole publicate în reviste și de cursuri universitare publicate în edituri de prestigiu.
Am avut ocazia să citesc programele de management cu care profesorul Nicolae ISTUDOR a candidat pentru funcția de rector în anul 2016 și în anul 2020 și remarc faptul că cele două programe sunt caracterizate prin:
- cuvinte cheie de definire precum continuitate, responsabilitate, eficacitate și performanță,
- viziune integratoare a laturilor esențiale din mediul academic orientate spre calitate,
- includerea distinctă a digitalizării proceselor de instruire cu fluxuri complete,
- îmbunătățirea parametrilor specifici dinamicii mediului academic,
- stabilirea resurselor cu care se implementează programul managerial.
Pentru programul managerial din 2016 trebuie intrat pe blogul meu Actualitatea românească și căutat după cuvintele cheie Nicolae ISTUDOR și se vor găsi detalii pe care le-am tratat la vremea respectivă și nu vreau să mă repet aici și acum. Articolele:
- îmbunătăţirea calităţii și eficacității procesului educațional,
- consolidarea excelenţei în cercetarea ştiinţifică şi inovare,
- recunoaşterea, motivarea, valorizarea şi dezvoltarea capitalului uman,
- consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale,
- creșterea implicării studenţilor în managementul universităţii și îmbunătățire 
  condițiilor sociale ale acestora,
- consolidarea și dezvoltarea relațiilor cu mediul economico-social,
- îmbunătățirea capacității de finanțare pentru modernizarea şi dezvoltare
  infrastructurii universității,
- digitalizarea universității și dezvoltarea infrastructurii informaționale,
- îmbunătățirea imaginii şi vizibilității universităţii,
- dezvoltarea durabilă și responsabilitatea socială,
- promovarea unui management transparent, responsabil și performant.
Cele 68 de pabini ale programului managerial pentru perioada 2020-2024 sunt aerisite, conțin construcții clare, concise, bine structurate, iar argumentele evidențiază personalitatea puternică a candidatului, care a abordat problema celei de a doua candidaturi cu maximă atenție. Acest program are la bază o bibliografie complexă formată din 10 titluri, din care ultimele două sunt chiar programele manageriale din 2012 și 2016 ale profesorului Nicolae ISTUDOR.
Profesorul Nicolae ISTUDOR este prezent în online și nu numai că este prezent având conturi pe principalele rețele de socializare, dar este și activ și nu oricum, ci în mod constant. Se observă în lumea politică și nu numai cum cei interesați de voturi își crează conturi pe rețelele de socializare și-și concentrează eforturile pentru a capta atenția cât mai multor persoane, potențiali votanți sau influenceri. În perioada campaniilor electorale, respectivii, fie cu forțe proprii, fie folosind personal din staff-ul de campanie generează conținut digital către cei cu care intră în contact. După alegeri, acele conturi fie sunt dezactivate, fie nu mai sunt utilizate. Nu așa stau lucrurile în cazul profesorului Nicolae ISTUDOR. Acesta are cont pe rețeaua de socializare FACEBOOK și acolo:
- prezintă activitățile specifice muncii de rector,
- dezvoltă teme extrem de interesante despre învățămânul economic,
- postează fotografii privind evoluția ASE,
- face comentarii detaliate asupra temelor propuse,
- răspunde celor care sunt în lista sa de prieteni.
Apreciez foarte mult această abordare, care ține de personalitatea profesorului Nicolae ISTUDOR care tot timpul a avut o anumită ținută în relațiile cu profesorii și cu studenții, ceea ce i-au adus aprecieri în mod continuu, iar rezultatele voturilor din 2016 și 2020 consfințesc modul de a fi plin de respect și de omenie ce-l caracterizează pe profesorul Nicolae ISTUDOR, care tot timpul are o vorbă bună și o soluție favorabilă celor care vin cu probleme, acolo unde știu că găsesc înțelegere.
Dintotdeauna rectorii ASE au provenit din facultăți mari, precum facultatea de Management, Facultatea de Contabilitate, facultatea de Finanțe, Facultatea de Relații Economice Internaționale și Facultatea de Cibernetică. Mecanismele de alegere a rectorului pe vremea când Senatul ASE prin votul său hotăra cine este rector, iar acum comunitatea cadrelor didactice este cea care prin vot îl alege pe rector, au făcut ca facultățile cu număr foarte mare de studenți, deci cu număr mare de profesori, deci cu număr mare de membri ai senatului, să hotărască cine este rector. Rectorii din ultimii 50 de ani în raport cu anul 2016 verifică această afirmație
Se știe că profesorul Nicolae ISTUDOR provine dintr-o facultate cu un număr de studenți ceva mari redus,  cu un număr de asemenea, mai redus de profesori pentru specializările din planurile de învățământ și aici mă refer la facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului, înseană că pentru a fi ales pe poziția de rector, candidatul trebuie să întrunească o serie de calități care să convingă o majoritate că el este acela care dispune de tot ceea ce este necesar pentru a conduce o instituție de complexitatea Academiei de Studii Economice. Este nevoie de tact, experiență, viziune, talent, capacitate de înțelegere a vremurilor și de înalt profesionalism.
Cele 371 de voturi obținute de profesorul Nicolae ISTUDOR în 2016 din cele 731 de voturi exprimate i-au asigurat acestuia 50,88% câștigarea primului mandat de rector, al doilea clasat obținând 18,74%
Cele 681 de voturi obținute de profesorul Nicolae ISTUDOR în 2020 din totalul de 757 de votanți arată că tot ceea ce a realizat pentru ASE  în intervalul 2016 - 2020 trebuie continuat prin hotărârea comunității academice a Academiei de Studii Economice, votul fiind covârșitor, adică 89,7% .
Comunitatea academică a ajuns la un nivel de maturitate foarte ridicat și are clar definite criterii valorice care să-i permită efectuarea de evaluări corecte, iar în fața urnei de vot să ia acea decizie care să asigure realizarea de obiective pe termen mediu și pe termen lung încât renumele Academiei de Studii Economice să fie mai pregnant în conțtiința poporului român.


(23 martie 2021)
















Wednesday, March 30, 2016

Semicentenarul Ciberneticii Economice

În anul 2017 se vor aniversa 50 de ani de la înființarea Facultății de Cibernetică, facultate care a purtat de-a lungul anilor mai multe denumiri.
Înainte de toate trebuie să remarc faptul că această facultate a fost o pepinieră de cadre didactice pentru întreaga Academie de Studii Economice. Foarte mulți dintre profesorii de renume din diferitele departamente din ASE sunt absolvenți ai Ciberneticii.
Absolvenți ai Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică,
profesori în departamente din ASE

      Nume si prenume
Grad didactic
Departamentul
Pavel NĂSTASE
Prof.univ.dr.
Departamentul de Informatica de Gestiune
Marta Christina SUCIU
Prof.univ.dr.
Departamentul de Economie si Politici Economice
Dorel AILENEI
Prof.univ.dr.
Departamentul de Economie si Politici Economice
Daniela Luminița CONSTANTIN
Prof.univ.dr.
Departamentul de Administrație în Management Public
Marta Christina SUCIU
Prof.univ.dr.
Departamentul de Economie si Politici Economice
Catalin Emilian HUIDUMAC PETRESCU
Prof.univ.dr.
Departamentul de Economie si Politici Economice
Ilie TAMAȘ
Prof.univ.dr.
Departamentul de Informatica de Gestiune
Daniela Anca DACHIN
Prof.univ.dr.
Departamentul de Economie si Politici Economice
Horațiu DRAGOMIRESCU
Prof.univ.dr.
Departamentul de Economie si Politici Economice
Mihai Cristian ORZAN
Prof.univ.dr.
Departamentul de Marketing
Gheorghe ORZAN
Prof.univ.dr.
Departamentul de Marketing
Marin ANDREICA
Prof.univ.dr.
Departamentul de Management
Daniela HÂNCU
Prof.univ.dr.
Departamentul de Management
Gheorghe POPESCU
Prof.univ.dr.
Departamentul de Informatica de Gestiune

Nu este lipsă de modestie în a constata dacă faptele o demonstrază, că absolvenții Facultății de Cibernetică au împânzit ASE-ul. Numeroși absolvenți de la  Cibernetică sunt cadre didactice de nădejde în multe dintre departamentele ASE-ului.
Rezultă din aceasta că Facultatea de Cibernetică a avut, are și va avea toate elementele de conținut pentru a furniza absolvenți valoroși pentru toate domeniile economiei, fie că este vorba de informatica economică, fie că este vorba de cibernetica economică, fie că este vorba de statistica economică. Întotdeauna informatica, modelarea și metodele cantitative vor fi utilizate în economie, orice-ar fi!

PS: dacă mai sunt și alți absolvenți ai Ciberneticii care activează în departamente din ASE și nu sunt încluși aici, imediat ce-mi vor fi date numele lor și departamentele la adresa ionivan@ase.ro îi voi include imediat.

Monday, February 22, 2016

Săptămâna decisivă în alegerea RECTORULUI din ASE

Alegerile pentru poziția de RECTOR în Academia de Studii Economice se derulează conform METODOLOGIEIDE DESFĂŞURARE A ALEGERILOR UNIVERSITARE 2015-2016 și are calendarul:
 09-12.02.2016    Depunerea candidaturilor pentru Rector
 16.02.2016         Publicarea candidaturilor pentru Rector pe site-ul ASE
 22-24.02.2016    Întâlniri cu alegătorii organizate pentru prezentarea programelor
                            manageriale ale candidaţilor la funcţia de rector
 26.02.2016        Turul I pentru alegerea Rectorului
 29.02.2016        Eventual turul II pentru alegerea Rectorului
 01.03.2016        Transmiterea către MECŞ a dosarului pentru alegerea Rectorului
De regulă se fac o serie de calcule pe hârtie. Aplicând regula lui 10% rezultă următoarele  estimări cu o aproximație foarte grosieră. Lipsesc datele de la celelalte alegeri din trecut pentru a se face prognoze știind că grupul țintă este restrâns, cu mai puțin de 1000 de membri și este destul de omogen dacă sunt luate în calcul nivelul de instruire, tipologia activităților desfășurate și obiectivele urmărite pe termen lung.
Deci în ipoteza că în Academia de Studii Economice își desfîșoară activitatea 8i00 de cadre didactice și 10% nu se prezintă la vot, vor fi 720 de voturi în urne. În ipoteza în  care 10% din voturi vor fi anulate, vor fi 648 de voturi valide. În ipoteza în care 10% din vorile valide 10% merg către candidații din alte facultăți decât cele de la care provin candidații, rezultă ca  65 de votur sunt ale candidaților prin redistribuire. În ipoteza că 10% din voturile celor din facultatea de unde provine candidatul merg către candidații ce provin din alte facultăți, 65 de voturi merg prin redistribuire.
În aceste ipoteze, se estimează cam care este numărul de voturi obținit de fiecare candidat, fără însă a evita să se sună ca regula lui 10% a fost aplicată în cascadă.
În ipoteza aceasta simplificatoare dar nu 100% simplistă pentru a obține jumătate plus unu din voturi pentru a fi ales rectorul din primul tur de scrutin, adică 401 voturi pentru trebuie ca din cei 720 de votanți care se prezintă în data de 26 februarie 2016 la urne, 401 dintre ei să-l voteze pe fericitul profesor care va ieși învingător din primul tur. Conform ipotezei lui 10% cei ce dau voturi încrucișate, în număr de 65 își anulează efectele, deci rămân tot 720 de votanți cu opțiuni sigure. Cei cinci candidați provin din facultăți diferite, niciuna neavând catedre în subordine care să includă 401 profesori și care să determine înclinarea balanței din creion. Cu atât mai mult, rezultă că dintre cei cinci candidati trei ocupă poziția de prorector și cu siguranță ca ei au relaționat cu colegii profesori care au venit cu diferite probleme, să zicem în medie de 5 ori în cei patru ani de mandat. Se știe că dacă din 5 întâlniri din cei 4 ani de mandat una singură nu a avut rezolvarea favorabilă profesorului solicitant, acesta o retine și în peste 10% din cazuri o sancționează la vot. Oricine are posibilitatea să construiască propriile modele de estimare, cu luarea în calcul pentru fiecare etapă a unui alt procent de corecție. Va exista tot timpul o diferență imensă între ceea ce se obține pe hârtie și ceea ce se va produce în realitate. Dacă vor fi incluse și alte ipoteze, unele mult mai restrictive, cu atât mai mult, acum cifrele vor fi afectate în sensul scăderii șanselor de a se produce alegerea din primul tur de scrutin a rectorului ASE.
Calculele sunt una, realitatea este alta. Atmosfera din acestă săptămână va fi aceea care va decide cum se vor derula evenimentele. Mediul virtual folosit inteligent va influența hotărâtor scrutinul. Mesajele din zilele următoare sunt acelea care vor determina atitudinea votanților mai ales că peste b90% dintre profesori au conturi. Să nu se uite nicio clipă ca există adresa didactic@ase.ro, numai că acolo scrisorile sunt lungi și obositoare. Cine va ști să folosească resursele mediului virtual, acela va fi învingătorul. Candidații trebuie să știe că există specialiști în comunicarea din mediul virtual. Aceasta nu se face la întâmplare. Cine folosește astfel de specialiști și cine ține cont de regulile de aur ale managementului politic de promovare, acela va fi învingătorul chiar din primul tur din 26 februarie 2016.!

(22 februarie 2016)