Sistemul educațional de azi se confruntă cu o criză majoră de cadre didactice, știut fiind faptul că undeva 30% dintre cei care predau la clasă sunt suplinitori, iar cifrele care arată că respectivii nu au calificarea necesară sunt de-a dreptul alarmante.
În acest context, se impun corecții, așa cum prin anii'60 au fost înființate institutele pedagogice de trei ani în mai toate reședințele de județ, pentru a produce profesori pentru clasele 5-7, reușindu-se astfel să se rezolve problema cadrelor didactice. Mulți dintre absolvenții acestor institute pedagogice și-au continuat studiile, reușind să termine cursurile universitare la ff.
Acum, în criza aceasta profundă, ministrul educației încearcă să rezolve problema redirecționând locuri de la buget către alte universități, mai puțin prestigioase, zice-se, tocmai ca acolo să fie pregătiți profesori care chiar dacă nu sunt elite, oricum fac cu mult mai bine decât fac acum niște suplinitori care atunci când merg la examene, nu se ridică deasupra lui patru.
Universitățile mari, de renume, trebuie să atragă finanțări pe proiecte și în acest fel își rezolvă marile probleme, aducând fonduri și elimină dependența față de stat prin valoarea lor, fără a mai sta cu mâna întinsă la minister, care și așa doar le aruncă sare-n ochi, subfinanțându-le.
La valoarea lor, universități mari precum Universitatea București, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Al. I. Cuza, Universitatea de Vest și Universitatea Transilvania și nu numai, ar trebui să dea cu flit ministerului declarându-se independente financiar și nu numai. Lista e cu mult mai lungă. Nu am inclus politehnicile, construcțiile, artele și sportul. Abia atunci ministerul ar face politicile sale oarecare și ar fi obligat să se așeze la masa tratativelor ca partener și nu ca ordonator de credite cum o face acum. Este o problemă de curaj, de inițiativă și de mentalitate.
(19 aprilie 2018)
