Ce aveți cu bietul Ion ILIESCU, bre?

Ion ILIESCU este acum un bătrânel trecut de 94 de ani, care nu a fost nici mai bun, dar nici mai rău decât alții ca el, dar așa cum suntem noi obșnuiți, musai trebuie să găsim noi pe cineva căruia să-i punem în cârcă toate neajunsurile pe care le-am traversat în istoria recentă. Se știe cu exactitate că noi nu avem management, dar avem nenumărați chibiți care de pe margine își dau cu părerea și fac și desfac tot felul de lucruri fără asuma nimic, iar oalele sparte le plătește doar unul singur, în virtutea inerției.

Eu nu-i iau apărarea lui Ion ILIESCU, ci doar vreau să arăt că în vremurile tulburi în care el a fost la butoane, existau ca și acum, nenumărați chibiți, care-și dădeau cu părerea și se retrăgeau fără să-și asume nicio decizie. Vreau să înțeleg mecanismele acelor perioade în care Ion ILIESCU era stăpânul inelelor. Ceea ce îi reproșez eu lui Ion ILIESCU este că nu a avut mână bună. El nu a avut în jurul lui oameni de ispravă, ci tot felul de troglodiți, de mediocri, de profitori, de răzbunători, inși gata să-și vândă și pe mămica lor, pentru a le fi lor foarte bine. Sunt sigur că deacă Ion ILIESCU ar fi avut în jurul lui oameni de calitate, cu totul ar fi stat România azi. Uitați-vă în partidele de azi și analizați pe cei care mișună pe acolo și veți înțelege că așa era și pe vremea lui Ion ILIESCU sau probabil, chiar mai rău. Cu terfeloage nu ai ce face. Dacă nu ai calitatea de a-ți alege colaboratorii, ajungi la troaca cu lături și te mănâncă porcii. Cine are curiozitatea, ar trebui să vadă cine erau indivizii din jurul lui Ion ILIESCU și va constata că oameni care ar fi trebuit să vină cu propuneri de soluții, veneau cu tot felul de luări de poziții care distorsionau realitatea. Noi avem în matricea noastră incapacitatea de a accepta un lider și suntem definiți prin tăceri absurde, urmate de bârfe pe la colțuri, în care prezentăm soluții salvatoare, pe care trebuia să le argumentăm în ședințele un de aveau loc decizii, dacă și numai dacă am fi avut caracter și coloana vertebrală a asumării.

Văd clipurile generate cu Inteligența Artificială dedicate lui Ion ILIESCU. Ar fi mult mai benefic pentru nația română dacă momentul alegerilor ar fi pregătit și mai ales, dacă ar apare din spuma mării omul providențial care să ne salveze, căci a căuta răul absolut în persoana fie a unui nene, fie a unei tanti, este o fundătură care nu duce nicăieri și anul 2024 ar trebui să fie anul nostru de cotitură. Astrele sunt aliniate să nu se mai repete anul 2000 când regretata Doina CORNEA făcea apel ca lumea să-l voteze pe Ion ILIESCU, dar totul depinde de ce va urma să se întâmple în următoarele două luni în spațiul mioritic.

Vrând-nevrând, Ion ILIESCU a fost președintele României nici mai bun, nici mai rău ca alți președinți ai României, căci el este un produs al poporului nostru, care și-a dorit să fie sărac, dar cinstit și nu văd de ce este atât de mare înverșunarea la adresa lui, căci nu respiră aerul altcuiva. Sunt sigur că marile adevăruri care vor apare peste câteva zeci de ani despre Ion ILIESCU vor arăta că bietul de el, a fost doar o piesă nesemnificativă pe tabla de șah a istoriei, nimic altceva.


(08 septembrie 2024)

Erori în cascadă și concluzii catastrofale

Văd că în ultimul timp se spun niște lucruri despre perioada 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990 care în opinia mea sunt contrazise de tot ceea ce a urmat acestui interval. Se atribuie unor personaje mai mult decât modeste, adică sub-mediocre niște calități cu mult peste nivelul real al posibilităților lor.

Un nene care a stabilit performanța de a-și pune piciorușul în ghips, în niciun caz ca act de eroism, nu avea cum să fie un personaj de mare anvergură, iar chestia cu păcănelele îl definesc și deciziile cu avionul de hârtie din timpul Crăciunului la Târgoviște, ne arată micimea nu a caracterului, ci a posibilităților de a oferi soluții speciale unor probleme extrem de simple. Viața a arătat că acest nene a ajuns exact unde își merita locul, adică la lada de vechituri netrebuincioase nu a istoriei, ci a unui cartier de oameni nevoiași.

Un nene căruia i-a ieșit pe guriță chestia cu măi animalule, nu avea cum să ofere soluții mărețe, deși ar fi trebuit să fie erou excepțional în situații excepționale, ca în romanele curentului literar romantic, s-a dovedit exact ceea ce era, adică un om dus de valul vremurilor, care a crezut că tot ce zboară se mănâncă și care mergând pe principiul cine se aseamănă se adună, a colectat în jurul său prea mulți de același nivel cu el, ceea ce l-a aruncat în mișcarea dezordonată a celor care merg după regulile hazardului, adică al muștelor fără cap, care duc direct la hazna.

Noi trebuie să vedem mineriadele doar ca soluții despre care un om cu scaun la cap ar trebui să spună că doar atât i-a dus bibilica pe cei care au crezut că aceasta era soluția de a defini un context, nu de a rezolva o problemă. Luați-l la analiză pe cel ce se compara cu poetul național și veți vedea concluziile la care se va ajunge, căci pacea de la Cozia a fost tocmită de un poețel oarecare, fost lector de învățământ politic prin ase. Au mai fost și alte momente și scene, care vin să completeze tabloul evenimentelor ce demonstrează că în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990 societatea românească era bântuită de tot felul de specimene, care mai de care depersonalizate, golite de conținut, pline de lozinci stupide, lipsite de inițiativă, care s-au văzut în fața unei mese plină de bucate și cum erau flămânzi s-au așezat și au început să-și introducă dumicații cu ambele mâini, mozolindu-se pe la gură în încercarea de a se îmbuiba. Toate analizele care se fac, ar trebui să pornească de la masele populare de bună credință, ieșite în stradă pentru a răsturna comunismul, pe de o parte și pe de altă parte de la niște nene și ceva tanti, rătutiți și rătutite, cărora istoria le-a așternut la picioare covorul fermecat pe care ar fi trebuit să plutească, dacă erau profesioniști pe picioarele lor. Cum nu se găseau în această poziție, au făcut ghidușii nereușite și doar scenele de forțare a Regelui Mihai I de a părăsi țara după 25 decembrie 1990, ne arată că tot ce s-a întâmplat în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  a fost jocul lipsei de calități manageriale de care au dat dovadă toți cei care ori se răfuiau, ori credeau că iau decizii, dar făceau năzbâtii grotești, tragice, inexplicabile, căci atât îi duceau capetele, nimic mai mult, nimic mai puțin.

Eu am o teorie: dacă un om ridică cu dificultate o halteră de 90 Kg de 100 de ori și se opintește, el nu va fin în stare niciodată să ridice haltera de 150 Kg, decid! Deci unora care după 25 februarie 1990 au luat numai decizii sub-mediocre, nu am cum să le cer eu să fi decis în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  ceva magistral, să cad în șpagat pentru soluții și mai ales pentru rezultate. Cei sub-mediocrii au luat decizii sub-mediocre și în intervalul 15 decembrie 1989 - 25 februarie 1990  și după aceea și nu mă mir că suntem unde suntem, căci temelia democrației atunci s-a pus și a le pune în cârcă soluții geniale este cea mai mare eroare pe care o facem și istoria nu ne-o va ierta niciodată.



(15 decembrie 2023)

Pe Doina CORNEA o știam la Cluj

Pentru mine Doina CORNEA  a fost un reper moral. Înainte de 1989 o ascultam la Europa Liberă. Îmi aminesc cum pentru a fi izolată, securiștii au montat pe străzile care dădeau spre casa lui Doina CORNEA  semnul de acces interzis.

Ceea ce a avut curajul să spună Doina CORNEA  înainte de 1989 n-au avut curaj să spună toți bărbații care se dădeau opozanții regimului ceușist. Doina CORNEA a avut curajul să spună lucrurilor pe nume, ceea ce nu prea stă în caracterul nostru, al celor care trăim de pe o zi pe alta și ne gândim doar dacă avem ce mânca, unde dormi și ce bea.

După 1989 Doina CORNEA  a avut câteva intervenții memorabile, care au marcat mersul spre democrație al țării, dar a stat departe față de micimile vremurilor pe care le trăim. Sunt sigur că în anii ce vor urma vor fi exegeți ai vieții și operei lui Doina CORNEA, căci a avea operă nu înseamnă a scrie mii și mii de pagini, ci a construi repere morale, a defini poziții clare față de marile evenimente ale timpurilor trăite.

Despre Doina CORNEA, cine va scrie eseuri, studii și analize, o va face la timpul trecut și la timpul viitor, pentru că tot ceea ce a făcut Doina CORNEA  s-a referit mai ales la viitorul acestei țări, la viitorul mersului ei  constant și sigur democratic.

Întotdeauna m-am gândit la marii profitori de după 1989, care în numele unor vorbe mari, fără acoperire și-au reconfigurat trecutul, pentru a le fi bine în prezent și în viitor. Doina CORNEA  a rămas acel om modest, care nu și-a dorit demnități, dar care a luptat pentru cele mai nobile idealuri. În antiteză cu aceștia, tot timpul am avut imaginea măreței  Doina CORNEA  care trecea prin vremuri imperturbabilă, luminoasă, dătătoare de speranțe tuturor celor care cred că în acestă țară va fi cândva bine, iar soarele va răsări pentru totdeauna.

(05 mai 2018)

GDS - o construcție

Mai zilele trecute am auzit că ar exista o construcție numita GDS, adică Grupul de dialog socia. M-am gândit că este ceva  care să asigure legătura dintre guvern și sindicate. La un moment dat chiar că credeam că este ceva de laasigure legătura cu guvernul, cu parlamentul și cu sindicatele. La un moment dat îmi imaginam că este dialogul administrației cu societatea. Nu mă interesase niciodată aceste tipuri de dialog prin formalismul și artificialul pe care îl conțineau. A fost nevoie să aud ceva despre mocirla ca materie pentru a fi bază la dezvoltarea de forme de viață în agricultură. Am intrat portalul GDS și am văzt că lucrurile stau altfel. Multe dintre membri acestei construcții au fost persoane cunoscute mie, altele, nu.
Doina CORNEA, eroina opozantă a regimului comunist. Respect!
Adrian CIOROIANU, fost ministru de externe, celebru prin good point cu regele Spaniei.
Cătălin AVRAMESCU, cel cu teza de doctorat cu canibalismul.
Teodor Baconschi, cel care era în extaz când o vedea pe Elena Udrea.
Rodica CULCER, cea cu difuzarea filmului cu clataboși la TVR.
Dan GRIGORE, cel mai mare pianist al nostru  din perioada modernă.
Stere GULEA, regizorul marelui film Moromeții.
Mihai ȘORA, unul dintre marii filosofi ai noștri. Respect!
Ștefan AUGUSTIN-DOINAȘ unul dintre cei mai mari poeți români contemporani.
Alexandru TOCILESCU, inegalabilul regizor de teatru și de film.
Ihor LEMNIJ acel mare economist care s-a dovedit a fi un econometrician redutabil.
Despre ceilalți n-am ce să spun, pentru că nu sunt în cunoștință de cauză. Sunt acolo persoane despre care media a punctat scene copioase, critice și banale. Dacă îmi voi face timp voi căuta să înțeleg mai bine și să văd care sunt direcțiile pe care merg GDS, prin vocile sale autorizate. Mi-ar fi plăcut să știu acolo profesioniști, matematicieni, fizicieni, ingineri, argitecții, oameni cu rezultate concrete în domeniile lor, ca liant al oamenilor de cultură cu societatea.

(07 decembrie 2016)

(07 decembrie 2016)