Showing posts with label Alexandru BÂRLĂDEANU. Show all posts
Showing posts with label Alexandru BÂRLĂDEANU. Show all posts

Thursday, May 1, 2025

Lebăda neagră pusă pe lac de Elena LASCONI

Dintr-o întâmplare absolut întâmplătoare, un nene, amator desigur, s-a aflat la momentul potrivit, în locul potrivit, cu tehnica de fotografiere potrivită și a executat câteva fotografii potrivite, avându-i ca protagoniști, din întâmplare desigur, pe Victor PONTA, pe Florian COLDEA și pe Nicușor DAN, absolut din întâmplare contracandidații Elenei LASCONI.
Par a fi aceste fotografii niște lebede negre care-mi amintesc de fotografiile din miez de noapte ale lui Mircea GEOANĂ la casa lui SOV. Ceea ce este de admirat se leagă de faptul că Elena LASCONI a ales bine momentul optim de a pune pe lac această lebădă neagră, dacă îmi amintesc momentul absolut lipsit de optimalitate în care a fost difuzat filmulețul în care un nene îl plesnește pe un puști, undeva pe la Ploiești pe dreapta. Ceea ce a făcut lebăda neagră este sigur. a torpilat conferința de presă a lui Nicușor DAN și l-a pus pe Victor PONTA să jure pe Biblie că fotografiile sunt trucate, că Dan VOICULESCU să se depărteze de campania electorală, că Antena 3 CNN face jocuri și că Mihai GÂDEA a fost în cabinetul lui Florian COLDEA acum 1.000 de ani. Spectacolul este grotesc, dar nu este total. Mai sunt 16 ore până când și alte lebede negre să fie duse pe lacul campaniei electorale și să-i facă de c-c-t pe unii dintre candidații pentru fotoliul de la Cotroceni, căci în afară de nimicuri, pe Dâmbovița, politicienii nu sunt în stare, repetând scene care ne-au dus să devenim țară învinsă în cele de al II-lea Război Mondial.


(02 mai 2025)

Wednesday, March 26, 2025

Umilirea lui Ion ILIESCU

Ion ILIESCU a fost prezent în zilele Revoluției din Decembrie 1989 în Studioul 4 al TVRL, dar și în punctele cheie după formarea Frontului Salvării Naționale - FSN, al cărui președinte a fost. Vestea că lui  Ion ILIESCU i-a fost retras titlul de revoluționar îmi aduce aminte de un banc: se zice că în cinstea unui celebru tenor s-a organizat un concurs. La o ediție, tenorului respectiv i-a venit ideea să concureze. Spre surpriza generală, concurentul de pe locul al III-lea, după ce și-a dat machiajul jos, era însuși tenorul în cinstea căruia se organizase concursul. În Buzău sunt persoane care au certificate de revoluționari cu merite deosebite, iar Ion ILIESCU a rămas fără certificat de revoluționar. La intrarea în București, pe autostradă A1, este o plăcuță pe care scrie: București oraș martir.
Să nu se uite că Ion ILIESCU este cel care avea cunoștință de grupul semnatarilor scrisorii celor șase, adică Alexandru BÂRLĂDEANU, Silviu BRUCAN, Corneliu MĂNESCU, Constantin PÂRVULESCU, Grigore RĂCEANU. este adevărat că  Ion ILIESCU a ajuns să fie secretar al CC al PCR, dar el a fost marginalizat de Nicolae CEAUȘESCU, ajungând director al Editurii Tehnice, loc unde l-a găsit 22 Decembrie 1989. 
Ion ILIESCU este un bătrân de 95 de ani, care este supus unei cascade de umilințe inutile, dacă ne gândim prin comparație cum au fost unii ofițeri și militanți ai regimului nazist după 1945 în închisorile din Marea Britanie, Franța, Germania și nu numai. Justiția tratează cu oarecare clemență pe cei aflați la vârsta senectuții și cred că este de datoria societății să fie ceva mai atentă cu cei care-și trăiesc viața îndreptându-se natural și implacabil spre punctul terminus, căci sunt lipsiți de orice orizont și de planuri de viitor.
Morala: azi joacă ursul la mine, mâine joacă ursul la tine...
(26 martie 2025)

Sunday, August 26, 2018

365 împotriva României: Alexandru BÂRLĂDEANU un vicepremier și semnatar al unei scrisori

Despre Alexandru BÂRLĂDEANU nu se mai vorbea deloc. El fusese în timpul lui Gheorghe GHEORGHIU-DEJ o piesă destul de importantă. Cum Nicolae CEAUȘESCU dorea să se debaraseze de greii fostului regim al lui DEJ, l-a dat ușor-ușor laoparte pe Alexandru BÂRLĂDEANU, deși nu în mod spectaculos, căci el știa să și piardă, minimizându-și pagubele, fără prea mult zgomot și fără gesturi dramatice, ample ca la teatru.
La Revoluția din 1989 a scos capul și Alexandru BÂRLĂDEANU, căci se considera marele opozant al regimului ceaușist, deși nu cedase nimic din avantajele pe care regimul i le servise cu generozitate. Eu știam despre Scrisoarea celor 6, de la Europa Liberă, dar i-am tratat pe rspectivii doar ca pe niște frustrați că nu mai erau la masa bogaților și nu mai aveau deciziile în pix.
Ca să arăt că omul umbla după funcții, la bătrânețe la cei 79 de ani ai săi tot s-a dorit la vârful puterii și a fost și senator. Mie să nu-mi zică nimeni că lupul își schimbă năravul. Și mie mi se întâmăplă, ca oricui, ca atunci când avem oftică pe cineva să-i găsim numai și numai defectele. Așa că, Alexandru BÂRLĂDEANU, supărat fiind pe Nicolae CEAUȘESCU că l-a uitat definitiv, i-a căutat și i-a găsit mii și mii de defecte. Scrisoarea semnată de el nu a avut în niciun caz efectul pe care l-a avut activitatea lui Vaclav HAVEL în Cesoslovacia și nici efectul lui Lech WALESA și a  sindicatului Solidaritatea. A fost nici măcar ca o ciupitură de purice pe pielea unui elefant. Așa sunt oamenii, care cred că au puterea de a schimba lumea doar strănutând. Nu este deloc așa.
Ca fapt divers, Alexandru BÂRLĂDEANU, ca soldat al partidului, a condus și Federația de Fotbal, de a adus fotbalul mioritic în colaps, exact cum este și acum, după oarece momente de glorie din deceniul nouă al secolului trecut.
Ca să fie tacâmul complet, a fost și academician și chiar a ocupat o oarece funcție acolo, căci după Elena CEAUȘESCU savatna, trebuia musai să se doteze Academia Română și cu alți savanți fără operă vizibilă sub formă de teorii și tratate care să se învețe în școli superioare de economie, zic.


(26 august 2018)