Lucruri simple, prea simple dar ignorate

Ceea ce s-a întâmplat în Turcia azi noapte duce la tot felul de analize, unele mai fanteziste decât altele. Lucrurile sunt simple. Din când în când armata simte că i-a slăbit puterea în stat și dorește să o recâștige. Așa cp ea dar și alte forțe au coagulat o mișcare oarecum secretă care  a dus la acel eveniment. Strategii nu au fost competenți pentru că nu au studiat comportamentul maselor. Ori masele au fost cele care au întors soarta transformând ceea ce se dorea ceva de amploare, într-un puci nereușit.

• Mai întâi stategii au evaluat greșit momentul, vineri spre sâmbătă.
• Nici ora nu a fost bine aleasă căci populația s-a mobilizat rapid, pe la 2 noaptea era altceva.
• S-a mers pe formula anihilării mijloacelor media, greșită acum, când internetul are alternative.
• Nu s-a ținut seama de existența în trecut a altor lovituri de stat recente, cu efecte negative.
• Factorii aleatori nu au fost luați considerare și ei au fost esențiali.

Întotdeauna există doar adevărul învingătorului. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a ieșit învingător. Toată lumea trebuie să înțeleagă că nimic nu mai este ca acum 30 de ani. Acum exista Internet, acum există rețele de socializare și lucrurile stau cu totul altfel. Vectorii de opinie sunt alții acum, din moment ce viziualizările unui cățel care dansează sunt de câteva sute de mii de ori mai multe decât în cazul unui general rătutit care vrea să facă și el un anunț solemn către țară. Neadaptarea tuturor instrumentelor la exigențele anilor 2020 fac să devină ridicole toate acțiunile unor birocrați sau a celo anchilozați în vremurile când 2 plus 2 mai făceau încă patru. Au trecut acele vremuri. Acum cu realitatea virtuală se face orice, iar cu hologramele se inventează ceea ce nici prin vis nu credeam că este posibil.

Spectacolul de vineri spre sâmbătă a fost grotesc, penibil și vetust. Tragedia celor doua sute de morți și a miilor de răniți este prețul plătit de democrație. Acum vor urma costurile și de partea cealaltă, iar antrenarea unor judecători, scuzati de la București tot de cei din tagmă, nu justifică alăturarea lor pe motiv că ar fi fost forțați să ia decizii politice. Pe vremea lui Gheorghiu Dej se proceda la fel și n-am văzut pe niciun chip de justițiabil vreo urmă de regret. Țtiu că niște călugări budiști în timpul războiului din Vietnam își dădeau foc. Au mai fost niște astfel de tentative și în fața guvernului dar nu pe motive de conștiință, ci pe chestii de disperare adusă de sărăcia propagată de guvernanți incapabili, răi și egoiști.

Din această întâmplare au de învățat toți cei cu spirit de aventură, dar și cei acre au puterea. Niciodată siguranța nu este elementul cheie care să definească o domnie sau un regat, cu atât mai mult o democrație fluidă sau o dictatură incandescentă. Nimic nu mai este sigur în era internetului. Dar nici simplu nu este că tot ce era tradițional s-a prăbușit. Acum totul este altfel, de nerecunoscut, de la revoluții, construcții de autostrăzi, până la instalarea de președinți.

Acum când există coșciuge cu televizor și cu internet, deja și iadul a căpătat o altă înfățișare. Până și soarele ascultă de Internet, din moment ce răsare din mare exact la ora pe care o vrea tableta.

(16 iulie 2016)

O poveste cu un tânăr îndrăzneț

Să zicem că era un deva între 1993 și 2003, o perioadă extrem de interesantă. Să zicem că la un partid era șef un domn profesor și director într-un minister, bieînțeles pus acolo politic, așa cum stă bine oricărui ins ce face și un pic de politică.
Era mândru tare profesorul că păstorea lume subțire dar și activiști care săriseră din barca PCR în noua barcă a vieții capitaliste, libere și îndrăznețe.
Într-o zi a bătut la ușa sa un tânăr sfios, foc nevoie mare.
S-a înscris în partid căci avea și referințele necesare. Venea un tânăr printre atâțea maturi.
Au trecut câteva zile și tânărul a adus alti câțiva tineri. Aveau și ei referințe. Au devenit rapid membri ai aprtidului. Fericirea președintelui de partid pe municipiu era uriașă. Avea în partid, în sfârșit câțiva tineri nepătați.
Și zilele treceau și tânărul sfios a mai adus alți tineri și alți tineri și alți tineri.
A venit ziua când masa critică s-a produs.
Atunci tânărul a propus organizarea unei adunări generale. S-a produs adunarea și surpriză: tânărul sfios a cerut alegerea unui președinte de organizatie. Fostul a crezut că a fost un puci. S-a autopropus. A fost ales căci el adusese atâțea tineri cât să aibă o majoritate confortabilă.
Peste ani acel tânăr a crescut, a crescut și a devenit o voce. Numai că un balon se umflăși se umflă și se umflă.
În anul 2016, tânărul care promitea, apare ca un ins epuizat, fără vlagă, șters, care se scurge ca un lichid printre degete. este celebru prin zicerile sale dezarticulate, vecine cu ridicolul și preluate ca ecouri peste timp.

(19 martie 2016)