Caracterele - Javra

Tot timpul am trăit cu convingerea că javra este un câine care:

- nu are stăpân;

- nu este dresat;

- arată groaznic;

- este flămând tot timpul;

- umblă brambura;

- se gudură pe lângă oricine;

- se milogește după mâncare;

- latră după roțile de la mașinile în mișcare;

- mușcă mâna care i-a dat o bucată de pâine;

- se ține scai după oricine;

- nu are ochii blânzi;

- caută tot timpul companie. Javra este acel câine căruia instinctiv, când se apropie de noi ne încruntăm, devenim vigilenți și cu voce apăsuată spunem:

- Marș d-aici, javră!

Omul javră nu diferă prea mult de câinele javră, pentru că și el:

- își caută stăpân și când îl găsește se ține scai de el;

- acumulează frustrări și așteaptă momentul oportun să răbucnească;

- tot timpul se sprijină pe cineva;

- nu are respect față de nimeni și de nimic;

- are o sete de răzbunare inimaginabilă;

- face gesturi necontrolate și imprevizibile;

- caută să dea vina pe totți cei din jur ca să iasă basma curată;

- vorbește tare, spune cuvinte urâte și le repetă obsesiv;

- nu are cuvânt și lovește în toate direcțiile;

- nu are mamă, nu are tată când este vorba de scopul său;

- crede că ideile altora sunt ale sale și nu acceptă contraziceri;

- este ca scaiul, se ține de cel care are să-i ofere suport;

- linge tot felul de clanțe și când este alungat, umil, revine.

Când am mers o dată la sală, după antrenament, la saună, am avut ocazia să întâlnesc un tânăr arab stabilit la noi. Am discutat cu el multe și despre cultura lor și despre istoria lor și despre religia lor. Tocmai fusesem în Dubai și i-am zis că am fost impresionat de ceea ce am văzut acolo. La un moment dat el a folosit cuvântul javră. Am urmărit poveste cu care el asocia acest cuvânt. Era vorba că la ei, la arabi, există un respect deosebit față de învățător. Spunea acel tânăr, că învățătorului trebuie nu numai să i se pupe mâna, dar persoanele mai în vârstă pupă chiar laba piciorului învățătorului. Am tăcut și am comparat cum stă treaba la noi cu elevii care n-au respect față de învățătorul lor, cu părinții care nici ei nu au respect față de învățătorul care le-a pus condeiul în mână pentru prima dată și nici pentru învățătorul copiilor lor. Nici n-are cum să fie altfel după 50 de ani de comunism și după 30 de ani de capitalism, în care valorile tradiționale au fost răsturnate și unde hoția, falsitatea, lipsa de caracter, plagiatul, mediocritatea și prostia sunt ridicate la rang de selecție în cele mai importante domenii ale vieții economico-sociale. Unii spun că revoluțiile scot la suprafață gunoaiele. Desigur, este un adevăr. Numai că după revoluție, javrele sunt cele care se cațără pe treptele importante ale societății și sfidează cu rânjetul lor ca de câine-javră, pe toată lumea.

(18 iulie 2017)

Caracterele: Clămpăul

În DEX online, pentru clămpău am găsit că acesta este un individ greoi, dar și un demagog. Oricum, este bine de identificat rapid un clămpău pentru a nu avea mari deziluzii. Clămpăul prin ceea ce face cu încetinitorul, pe deasupra mai face și prost, dar nu uită niciodată să spună că alții sunt de vină. El are talentul de a apăsa pe acele cuvite care îl pun în evidență prin nimicul suprem pe care îl produce continuu, el nefiind în stare să facă ceva constructiv.

Clămpăul:

- dă mereu din clanță;

- vorbește fără rost;

- se bagă singur în seamă;

- trăncănește vrute și nevrute;

- credă că știe despre orice multe detalii;

- nu spune nimic concret;

- este foarte plictisitor și previzibil;

- repetă niște lucruri banale;

- spune tâmpenii crezând că este spiritual;

- insistă cu argumente aiuritoare pentru a susține idei greșite;

- aleargă doar după avantaje imediate;

- dă din coate cu mult mai repede decât merge;

- face jurăminte și angajamente pe care le uită după o clipă;

- caută să fie omniprezent și nu ratează mesele gratis;

- este lunecos și mieros.

În marea lui demagogie, individul crează niștre disproporții inimaginabile între vorbe și fapte, iar cei care sunt naivi îl și cred, alăturându-i-se cu toate riscurile care însoțesc cele mai nefericite asocieri de caractere imposibile, insuportabile și involutive.

Am cunoscut vreo câțiva clămpăi, care se vede că sunt așa prin înfățișarea lor ușor nesimțită, prin vorba ușor moale și prin puzderie de utilizări ale pronumelui eu, ori de câte ori trebuie spus ceva despre lucruri la viitor, care se vor întâmpla și unde el musai trebuie să fie actorul principal, dacă nu chiar eroul pe cal alb și cu paloșul dreptății în mâna dreaptă.

(12 iunie 2017)

Caracterele: Nesimțitul

Prin definiție, un nesimțit este acela care:

- aruncă cojile de semințe de foarea soarelui în autobuz;

- aruncă cojile de semințe de dovleac jos, lângă banca din parc unde-și odihnește hoitul;

- scuipă pe jos în autobuz;

- își suflă mucii cu zgomot pe stragă;

- tușește în autobus fără să pună mâna la rât;

- nu strânge c-c-tul de la câinele său de companie din drum;

- aruncă mucuri de țigară unde se nimerește;

- își face curat în mașină aruncând gunoaiele la pompa de benzină unde a alimentat;

- ia restul lăsat de clientul de dinainte;

- schimbă etichetele la produse;

- mănâncă din produsul de pe raft și-l pune la loc;

- desface o butelie de sana de pe raftul marketului, bea și apoi o pune la loc;

- rupe o floare din parc să i-o dea iubitei, care-l și apreciază;

- calcă pe rondul de flori abia sădite, fără să-i pese;

- scrie pe ziduri declarațiile lui de iubire;

- scrijelește pe pomi o inimă și inițialele lui de stupid și ale iubitei;

- fumează în autobuz, chiar dacă este trabuc electronic;

- ascultă muzică la telefonul mobiul, fără a avea cască;

- înjură birjărește să-l audă toată lumea, cât de prost este;

- jignește și-și înjură muierea venită la el la spital, neajutorat fiind;

- vorbește urât despre învățător în fața odraslei;

- fumează în casa altuia fără a cere voie;

- stă într-o poziție în care i se văd exact cele ce nu trebuie sub nicio formă să se vadă;

- nu închide telefonul mobil la teatru și deranjează pe toată lumea;

- mănâncă ciolfăind, arătându-și dantura caricaturală;

- deranjează pe cei din jur cu prefăcătoriile sale de doi bani.

La ceea ce am scris aici se mai adaugă multe, multe alte situații, căci tot ce se face greșit în raport cu niște reguli de bun simț, sunt expresia pură a unei nesimțiri, duse spre anumite cote, cu voie sau fără voie, dar inconștient, cu siguranță, din lipsă de autocotrol minimal.
Nesimțitul nu trebuie căutat nici cu lupa și nici cu busola. El este pretutindeni. Cel ce nu identifică un nesimțit în 5 minute, înseamnă că nu are arta de a trăi vesel, sănătos și igienic. Trebuie exercițiu și psihologia cunoașterii individului, pentru că este greu de a separa un nesimțit de un dobitoc. Toate diferențele apar după cum s-a produs evoluția speciilor, niciunul dintre aceștia netrăgându-se din maimuță.

(05 iunie 2017)

Caracterele: Sforarul

Nu vreau să mai redau definiția din DEX a sforarului, pentru că toată lumea îl cunoaște, pentru că toți ne-am întâlnit cu câte un sforar. 

Pe scara evoluției speciilor, sforarul are o dezvoltare liniară, chiar exponențială să zic. Dacă la celelalte specii evoluția a fost sinuasă, cu pierderi, cu suișuri și coborâșuri, în cazul sforarilor, evoluția nu a avut obstacole. Fiecare exemplar al speciei are acele caracteristici care îi permit conservarea fără eforturi inimaginabile. Sforarul este:

- un personaj;

- dificil;

- omniprezent;

- sociabil;

- lunecos;

- indefinit;

- fals;

- ascuns;

- mincinos;

- abil;

- viclean;

- superficial;

- duplicitar;

- rotativ;

- indecis;

- profitor;

- abject.

Sforarul își propune ca obiectiv:

- să ajungă ceva;

- să obțină ceva;

- să dezbine un grup;

- să torpileze o ideie;

- să profite la maximum;

- să fie votat;

- să distrugă;

- să nege;

- să lingușească;

- să aprobe.

Sforarul caută oportunități strict pentru el, întrucât el nu-și definește mai întâi un obiectiv și identifică modalități de atingere a respectivului obiectiv. El studiază contextul și caută să identifice un oarece câștig, drept care:

- face alinațe;

-  evaluează șanse;

- alege o strategie;

- definește obiectivul.

El face definirea de obiectiv numai și numai după ce are clar ce are de făcut într-un context deja definit, căci niciodată nu vine cu elemente de creativitate, ci se înșurubează acolo unde el crede că succesul îi va surâde și unde terenul este slab, pentru că este format din oameni care sunt ușor de manipulat, oameni cu o gândire pe dou pași, lipsiți de intuiția ce se produce la al treilea pas, exact pasul decisiv pentru sforar.

Am cunoscut tipul de sforrar care vine și încearcă să folosescă un context în direcția convenabilă lui, propunând variante care aparent sunt profitabile celui cu care stă de vorbă. Dacă acesta prinde nada și se antrenează în mișcarea pe care sforarul a pus-o la cale, cu siguranță se va alege cu buzele umflate, pentru că sforarul nu joacă cu jumătăți de măsură. El ia totul sau nimic.

Am cunoscut și tipul de sforar care la prima vedere pare dezinteresat de o anumită problemă. Numai că o dată pornit un mecanism, evoluția fenomentului are o singură traiectorie, unde la un punct, la masa de joc se așează triumfător sforarul care ia totul, nelăsând celorlalți nimic.

Numai cine gândește la rece și analizează argumentele sforarului își va da seama că respectivul urmărește obiective ascunse. Sforarul nefiind creativ, aplică scheme uzate, dar îmbrăcate frumos, care să deruteze. La sforar verbele sunt fie la timpul viitor, fie la modul condițional, dând falsa senzație interlocutorului că toată decizia îi aparține lui, pentru că el, sforarul stă deoparte, neimplicat. Numai că scena s-a repetat în fața mai multor persoane, pentru că el trage multe, chiar prea multe sfori pentru a-și atinge obiectivele. Ilf și Petrov au nenunărate exemple de sforari în romanele lor. La noi, după 1989 sforarii au alcătuit o adevărată clasă socială. Ei sunt recunoscuți cu ușurință doar prin faptul că într-o frază de 10 cuvinte, 6 cuvinte sunt numele unor persoane cu putere de decizie, în anturajul cărora el se învârtește, chiar și fără rost sau pe poziții de slugă sau de yesman. Pe sforar îl ajută foarte mult memoria mecanică, pentru că ar fi o calamitate pentru el să confunde numele de persoane și să încurce evenimente și mai ales proceduri banale, cu care el impresionează de fiecare dată. Niciodată n-am continuat vreo colaborare cu un sforar.

(28 mai 2017)

(28 mai 2017)

Caractere: coruptul

Coruptul este acela care pe când era copil a trăit într-o sărăcie lucie, cu părinți cam bețivi și puturoși, c, care n-au avut ce educației să-i dea. El singur a ajuns la concluzia că pentru a ieși din sărăcie singurele modalități sunt ori să învețe, ori să fure. Cum învățătura este grea, furatul i s-a părut coruptului de azi, singura variantă, mai ieri. Lipsid de educație, lipsit de cultură și lipsit de scrupule, coruptul te privește în ochi și primul lui gând este cum să te fure. Despre cât să fure este următorul gând, iar al treilea gând este ce să facă cu prada.
Coruptul este neam prost. Prima sa ideie este de a ieși în față în raport cu cei pe care-i detestă prodfund. Cei detestați sunt:
- foști colegi eminenți de școală;
- foști profesori care l-au umilit;
- oficialități care s-au purtat urât cu el;
- foști viitori socrii care l-au refuzat;
- oricine i-a stat în cale dându-i cu tifla.
Coruptul vrea să iasă în evidență cu orice preț:
- construinduși o căsoaie atipică și bizară;
- conducând o mașină super-scumpă;
- etalând țoale dintre cele mai rare prin preț;
- cheltuind ostentativ în restaurante și cluburi;
- nedezlipind etichetele de pe țoalele purtate;
- vocea afectată, accentul pe anumite silabe;
- discursul presărat cu cuvinte bombastice;
- vocea tunătoare exact când nu trebuie;
- intratul în vorbă fără rost;
- acapararea discuțiilor cu banalități;
- lipsa crasă de cultură prin gafe monumentale;
- bancurile tâmpite, fără haz emanate.
Coruptul face el ce face și-și dă în petec, dar nu este prost deloc, pentru că prin ceea ce face are arta protejării averii acumulate pe căi necinstite 100%. El când intră la pârnaie face pe muribundul cu tot felul de acte doveditoare ale nenumăratelor lui maladii, iar când iese condiționat umple cluburile și plajele exclusiviste cu trupul său diform, mătăhălos, înțesat de slăninuri nădușitoare.

(15 mai 2017)

Caracterele: rocadiștii

Rocadiștii sunt oameni ahtiați după putere, care nu concep să fie în afara jocurilor. Ei au fost aleși sau au fost numitți în funcții importante unde au avut interacțiuni cu nenumărate persoane. Pe unele le-au mulțumit, pe altele le-au lăsat indiferențe, dar pe altele le-au nemulțumit prin deciziile luate. Chiar dacă cei care au fost mulțumiți nu-și exprimă direct poziția, la un vot secret, cu siguranță vor vota împotriva binefăcătorului lor pentru a se asigura că cel ce-i va lua locul îi va oferi ceva, fără să-i spună ca i-a mai oferit soluție favorabilă mai înainte. Dacă poziția este  pe bază de vot, la terminarea mandatului, ocupantul mai dorește încă o iterație. Face tot posibilul să o obțină, inclusiv se dă peste cap sau se umilește în formule greu de imaginat. Am cunoscut astfel de specimene și de jena lor nici nu le dau numele și nici nu spun cum au procedat. Să se rețină că au fost jalnici. Dacă își dau seama că au culoar liber, se autopropun pentru o funcție mai importantă și intră în alegeri. Am văzut cum un ins, după alegerea de rector care are două mandate maximum, își făcea calculul 48+8=56, adică el peste 8 ani ar avea vârsta de 56 de ani, exact care este o vârstă de a fi rector cu două mandate, căci 56+4+4 = 64, adică cu mult mai puțin de vârsta de pensionare care este de 65 de ani.

Sunt situații în care rocada este de cu totul altă natură, adică de pe nivelul K al structurii ierarhice, o persoană care nu a reușit să urce pe nivelul K+1, va dori măcar să ajungă pe poziția K-1. Adică dacă a fost prorector, pe nivelul K și nu i-a ieșit pasența la alegeri de a deveni rector, adică să fie pe nivelul K+1, se mulțumește și cu o poziție de decan, adică un post pe poziția K-1, numai să nu piardă contactul cu o funcție, oricare ar fi ea.

Avem exemplul unui personaj care se crede ca fiind cel mai bun prim-ministru de după 11 decembrie 2016 și dacă astrele îi vor fi favorabile visul i se va împlini, dorind să reproducă rocadele în cascadă ale Kremlinului.

Plevușca din ministere este într-o perpetuă mișcare de rocade, pentru că venirea la putere a partidului care i-a făcut funcționari publici le aduce și funcțiile de director. Dacă partidul lor pleacă, ei trec pe execuție și fac rocada cu cei agreați de noul partid la putere.

Rocadiștii sunt periculoși numai în măsura în care fac compromisuri mari pentru a-și conserva pozițiile, știut fiind faptul că o simplă schimbare de organigramă are menirea de a face ravagii într-o structură administrativă unde schimbările de putere aduc adevărate cutremure.Ingerințele politicului sunt dezastruase în administrație, iar rocadele sunt consecințele dramatice ale clientelismului. Îmi aduc aminte de un personaj obscvur care îi scria noului prezident o scrisoare de atașament în care pentru a-și păstra poziția, îl împroșca cu noroi pe cel ce-i dăduse din mână să ciugulească. Ce i s-a întâmplat ani mulți după, era pedeapsa cerească a micimii de atunci. Mi-am adus aminte de filmul N-a dansat decât o vară. Acolo a fost vorba de a țopăi decât o noapte. 

Totuși, rocadele se opresc atunci când rocadiștii nu prididesc în a face gafe impardonabile și sunt eliminați din structura arborescsentă, trimiși fiind la funcții de execuție pură, adică la lopată cum zicem noi românii.
Rocadiștii sunt ființe bipede, semiumane, prin carențele fundamentale de care dau dovadă, neavând capacitatea să spună stop și să iasă din joc înainte de a fi excluși sau de a se compromite iremediabil. Peste tot există rocadiști. Între ei discuțiile se duc asemeni vrăbiilor din pomii de la Universitate. Când trecea troleibuzul, ele zburau. Când reveneau ocupau alte ramuri. Așa sunt rocadiștii. Visează să zboare dar să ocupe ramurile cele mai de sus.

Era un cântec numit Pomul cu vrăbii, cântat de Roxana Matei.

(02 decembrie 2016)

Caracterele: matrafoxatul

Este un mod mai boieros de a-l califica pe unul că este beat. De regul[ se spune că X este matrafoxat dacă:

- X este cam bețivan;

- X este un personaj important;

- X dă în judecată cu ușurință;

- se vrea să se ocolească marile defecte.

Știu că termenul a fost folosit de un purtător de cuvânt al unui guvern pentru a-l califica pe un tip neagreat și pentru a-l ridiculiza. Nu vreau să se creadă că X era un sfânt, dar nici că era necesar să se iasă în spațiul public cu o asemea problemă, știut fiind faptul că aloolismul este o boală pentru acre tratamentul este dezalcoolizarea care se face în unități spitalicești speciale.

Matrafoxatul:

- se cunoaște de la o poștă;

- nu se abține în fața unui pahar cu tărie;

- se amețește rău di două pahare;

- vrea să se pupe cu toată lumea;

- vrea să conducă mașina;

- se crede prea sigur pe el;

- spune marile adevăruri;

- se clatină rău de tot;

- îi tremură mâinile;

- vrea să pupe pe toată lumea;

- plânge din nimic.

Am cunoscut acest tip de individ și când m-a înjurat de mamă i-am promis că-l voi distruge și m-am ținut de cuvânt, prin a nu-i acorda ceea ce-și dorea și scriind explicit pe cererea respectivului motivul: matrafoxarea. Noi trecem cu prea mare ușurință peste acest detaliu. Este important ca fiecare dintre noi să aibă flerul de a-i identifica pe matrafoxați și de a nu-i lua în echipe pentru că exact când îți este lumea mai dragă el se matrafoxează și te lasă de izbeliște. Nu știu cum, dar am avut tot timpul intuiția să selectez numai tipi nematrafoxați. Matrafoxații sunt lacomi și se matrafoxează mai ales când este pe gratis. Ei fac lucruri groaznice, stricând petreceri prin scandal și vomă abundentă pe hainele altor invitați sau pe jos. Dacă sunt ai dracului se apucă și:

- rognrsc;

jignesc;

- lovesc;

- înjură;

- fac spume;

- se tăvalesc.

Cine vrea să se riște invită maximum un matrafoxabil și se alege praful de sindrofie.

(29 noiembrie 2016)

Caracterele: sicofantul

Scofantul este de fapt un delator, spus așa mai pe ocolite. Sunt șefi care trăiesc numai din delațiuni ale subalternilor. Au o plăcere nebună de a asculta ce zic subalternii despre el, spusele fiind tot din gura altor subalterni. Acum la turnătorii ordinari li se spune delatori, iar mai în vârful limbii li se spune sicofanți, deși toate acestea se referă la aceleași javre de doi bani. Când am devenit șef de catedră au venit la mine ni;te gunoaie să-mi ciripească ba de una, ba de altul. Le-am zis:

- Cine îmi vine mie pe cineva azi, mâine mă va vinde pe mine noului șef.

Unii au mai insistat, dar nu i-am ascultat. Le luasem de la gură pâinea și le retezasem unica lor modalitate de a se arăta utili cumva. 

Am fost la niște șefi de catedră în birouri și era coadă la ei, căci veneau tot felul de ciripitori care să-și aducă obolul la șef. Pentru unii șefi este unica modalitate de a-i avea la mână pe guralivii care spun mai multe decât ar trebui. Eram la un decan căruia vroiam să-i mul/umesc pentru ceea ce a făcut el pentru mine pe durata celor 8 ani cât a păstorit facultatea. M-a siderat zicerea lui:

- Pe la colțuri nu spuneți aceleași lucruri.

Am avut replici care l-au lăsat interzis, pentru că eu dacă am de spus ceva îi spun omului direct, nu prin interpuși. Respectivul avea un obicei tâmpit: intra în sală, discuta, apoi pleca. Nu se depărta, ci stătea cu urechea lipită de ușă să audă ce se spune despre el. Mi-a zis o secretară în șoaptă și mi-a sugerat să deschid ușa. L-am surprins în postura de om idiot. El era profitorul de pe urma sicofanților pe care și-i formase pentru a gestiona poporul. Numai că după ce nu a mai fost ceea ce a fost, sicofanții lui, bine instruiți au trecut cu arme și bagaje la alt stăpân. Marfă, nu?

(29 noiembrie 2016)

Caracterele: neadaptatul

Neadaptatul este acela care tot timpul strâmbă din nas, pentru că nu-i convine:

- cum este primit;

- cum i se adresează lumea;

- ce i se pune în farfurie;

- ce trebuie să facă;

- salariul;

- biroul la care trebuie să lucreze;

- dimensiunea monitorului de ca computer;

- culoarea tapițeriei de la mașină

- sistemul de ierarhizare;

- dificultatea lucrărilor pe care le execută;

- fix nimic din ceea ce are în jur.

Neadaptatul se trezește vorbind, dar de fiecare dată; 

- ceilalți sunt de vină;

- el ar fi executat bine, dacă și dacă;

- ceva l-a impiedicat să termine;

- colegii l-au descurajat;

- termenii au fost prea  strânși;

- standardele au fost prea ridicate<

- echipa i-a fost potrivnic[.

Neadaptatul are pentru orice neîmplinire a cel puțin 100 de motive care să-l scoată basma curată. El vorbește neîntrebat și vine cu argumente rupte de realitate. Dacă vrea, face propuneri nenumărate, fără a lua în considerare că tot el ar trebui să execute ce zice că trebuie făcut. În mintea lui vrea să  facă alții, nu el. Eu am avut ocazia să văd tot felul de neadaptați la:

- condițiile de lucru;

- sistemele de evaluare;

- atmosfera din echipe;

- modul de premiere;

- ritmul de lucru;

- a aduce contribuții;

- a fi constructivi;

- a fi pozitivi.

Ei sunt ca un ghimpe oriunde intră într-o colectivitate. Pleacă rapid de acolo victimizându-se. Eu de câte ori am stat de vorbă cu un nou venit am încercat să aflu:

- câte locuri de muncă a schimbat;

- care au fost cauzele schimbărilor;

- ce proiecte de succes are în spate;

- care a fost părerea lui despre foștii colegi;

- ce vrea să facă concret de unul singur la noul loc de muncă.

Imediat mi-am dat seama dacă omul era neadaptat pentru că:

- schimbase 10 locuri de muncă în 2 ani;

- nu avea niciun proiect de succes al lui;

- vorbele lui pentru foștii colegi erau rele;

- nu a enumerat nicio activitate pe care ar vrea s-o execute;

- avea nu recomandare, ci o pilă pentru angajare;

- calificarea lui era foarte diferită de postul ce urma s=-l ocupe.

Din aceste motive dar și din altele, pe neadaptat l-am evitat și am lăsat pe alții să-și spargă capul cu el, eu având alte lucruri de făcut decât să descâlcesc ițe și să aplanez conflicte.

(29 noiembrie 2016)

Caracterele: suficientul

Chiar azi am avut de-a face cu situația în care o persoană cu multă suficiență în ea a plătit un preț exact pentru ceea ce credea că este calitatea sa de bază: patru ani cu executare. Suficiența este caracteristică oamenilor mediocrii care cred că puținul lor de instruire și de cultură le este arhisuficient pentru a privi pe toți de sus și pentru a le-o reteza scurt celor cu care intră în dialog, cum că ei nu sunt dispuși să primească sfaturi. Oamenii plini de suficiență au un mod special de a-i privi pe ceilalți, pe sub gene, cu ochii aproape închiși, ca semn al disprețului afișat și de netăgăduit. Ei își rup clipe din viața lor pentru a ne suporta pe noi ceilalți și de aceea au un rânjet enervant în colțuept al gurii.

Dacă sunt puși să definească sisteme de restricții de trecut de alții, cu siguranță că au nerușinarea de a nu și le aplica mai întâi lor și fac din definirea acestor sisteme de netrecut, un stindard de luptă a lor cu toți ceilalți. Numai că și în viața lor apar momente grele și sunt tratați exact după regulile strâmbe pe care ei le considerau perfecte. Atunci îi apucă durerile și urlă din toți rărunchii. M-am confruntat cu câțiva inși bântuiți masiv de suficiență și i-am plesnit de nu s-au văzut. Unul care își publicare icrele prin edituri de tot rahatul impunea colegilor lui mai tineri să publice în edituri renumite. Dialogul meu cu el a fost să meargă cu opera lui la acele edituri și numai după ce acolo își va publica 10 lucrări, să ceară celorlalți să publice 5. L-am potolit pe suficient. A mai fost o situație în care o suficientă, tinerică și superficială m-a apostrofat cu ceea ce zisesem eu despre soluția la o problemă. Am cerut să fie notat tot ce am zis eu și ce a zis ea. Când după derularea evenimentului s-a văzut că soluția aleasă de decidentă a fost catastrofală, la analiză am cerut să se recitească frazele. Ființa a înlemnit și a trebuit să-și recunoască limitele dar și suficiența absurdă. Șeful ei a dat-o afară, căci soarta tuturor suficienților este de a intra pe ușă zâmbind triumfătoe și de a ieși pe ușa din spate în șuturi. Ei înșeală așteptările tuturor.

(29 noiembrie 2016)

Caracterele: politrucul

Politrucul este un tip fără:

- meserie;

- cultură;

- principii;

- personalitate;

- memorie;

- mamă, fără tată;

- vocabular;

- intuiție;

- tact;

- lipici;

- audiență;

- noțiunea timpului.

Am văzut politruci foarte mulți care se pun în situații dintre cele mai penibile poziții. Ei despică firul în patru, fără a fi exagerați. Modul în care pun problemele arată minusurile grave în care politrucii se află. Un politruc a spus: bac, bac ai, dar liceul l-ai terminat? Pe vremea în care se făceau vizionări în teatre, politrucul care făcea evaluări a tot felul de întrebări, făcea cenzură din greu și de frică chiar bloca spectacolul. Numai politrucii au pus lacăt la teatre, au dat la topit cărți și au interzis poeți ca în vremea proletcultismului.

Și acum sunt foarte mulți politruci, care se întrec între ei, pentru a arăta cât de limitați sunt prin anvergura faptelor, gesturilor și lozincilor proferate.
Așa m-am săturat de politrucii secolului al XXI-lea încât mă apucă dorul de politrucii de pe vremuri. Erau mai sofisticați, mai elaborați, mai diferiți. Acum parcă xeroxurile au fost făcute să-i multiplce pe politicieniii de azi.

(29 noiembrie 2016)

Caracterele: șablonardul

Omul care folosește șabloane se numește șablonard. Am văzut de nenumărate persoane care au vorbit la ședințe sau la mitinguri sau la adunări.

Mi-am adus aminte de unul din romanele lui Ilf și Petrov care spunea ceva despre o ștampilă cu un anumit conținut și de fiecare dată se completa pentru a adapta conținutul la ceea ce trebuia pe plan local să fie în concordanță cu ceea ce este în realitate. Era o ștampilă cu un angajament. Se aplica pe foaia de hârtie și se făceau completări cu numele, cu adresa celui care va semna angajamentul și mai se punea acolo și ceva particular, care să personalizeze textul.

Am văzut un ins care aprezidat după un șablon o ședință. Într-un alt context, l-am văzut pe același prezidând o cu totul altă ședinșă. El avea șablonul. Doar recita un text și prima dar și a doua oară. Doar îl adapta să se potrivească locului și momentului. Numai actorii erau alții. Omul se repeta chiar enervant. Parcă era ușor ca o placă de patefon stricată care  era pusă de mai multe ori. Șablonarzii sunt uneori enervanți mai ales dacă fac niște chestii care nu se potrivesc cu contextul. Am văzut și situații în care  șablonarzii nu țin seama de realități, doar vorbește gura fără ei. Sunt niște oameni care nu au meserii, care doresc să fie în prim plan și care fac orice pentru a fi trimiși la a conduce ședințe. Este deosebit de important pentru șablonard să treacă la perfecționarea șablonului după care lucrează. Dacă nu face așa ceva, cu siguranță modul în care șabloanele vechi șabloane, va da senzația unui om ruginit, încredințat  că timpul mege mai departe, deși în realitate este încremenit undeva în trecut. Și eu folosesc uneori șabloane. Am șablon de structuarre a unui articol. Articolul areȘ

- un titlu;

- un abstract;

- cuvinte cheie;

- prezentarea contextului;

- prezentarea problemei;

- oferirea soluției;

- validarea soluție;

- o generalizare;

- concluzii;

- bibliografie.

Am și reguli pentru fiecare element carte mă ajută să nu greșesc și să nu bat câmpii, precum:

- cuvintele cheie se regăsesc în titlu;

- cuvintele cheie se regăsesc în definirea subtitlurilor;

- nu folosesc nimic înainte de a fi definite;

- toate variabilele le explic;

- formulele folosesc elemente consacrate;

- citările sunt obligatorii;

- plagiatul este interzis;

- validarea se face pe cale experimentală;

- lucrez în echipă pentru a reduce riscurile de eroare.

Nu este rușine să lucrezi după șabloane, mai ales dacă omul face lucruri care se repetă. Între șabloane și proceduri există unele diferențe. Eu îi apreciez și pe cei care lucrează cu proceduri și pe cei care și-au creat șabloane după proceduri pentru a lucra nu foarte bine, ci excepțional. Am avut un moment când am lucrat cu șablon și nu am mai primit șuturi, pentru că șablonul l-am costruit chiar cu cei care trăgeau șuturi...

(29 noiembrie 2016)

Caracterele: mitingiștii

Sunt persoane care participă la adunări cetățenești sau la mitinguri. Aceștia sunt militanți ai unor partide, ai unor organizații.

Persoanele care participă cu regularitate la mitinguri, care stau cu mult timp înainte în așteptare pentru a fi în primele rânduri și pentru a fi atenți la ceea ce se întâmplă pe scenă, să audă exact de se spune. Camerele de luat vederi permit să se vadă oamenii din primele rânduri. Mitingiștii sunt cei care exagerează prin participări repetate la adunări publice, cu teme precis delimitate. În Piața Universității în anii '90 se organizau mitinguri prelungite pentru a apăra democrația. Ei purtau cocarde pe care scria GOLAN sau cântau cântece special compuse. Tot acolo, se discuta foarte mult de la balcon probleme esențiale ale stării poporului. Mitingiștii sunt și ei oameni, dar au preocupări ceva mai aparte, pe care le afișează cu claritate și într-o manieră foarte vizibilă.

Eu am cunoscut o persoană care a fost arătată cu degetul ca fiind mitingistă. Mie nu mi s-a părut normal ca ea să fie astfel numită. Era cam anormal ca un profesor să nu stea tot timpul în piață si să nu aibă preocupări de a lucra cu studenții, în ideia de a face cercetare științifică.

(29 mnoiembrie 2016)

Caracterele: lozincarzii

În vremurile negre ale comunismului era o categorie de indivizi care vorbeau în lozinci. Când era deschiderea anului universitar, cândva pe platoul Politehnicii, am văzut pe un individ care împărțea niște foi și pe ele erau lozinci în ordinea care trebuiau strigate. Am mai văzut un coleg din ASE care fără niciun motiv, s-a ridicat în picioare în Amfiteatrul I și parcă cineva îi înfipsese ceva în fund și a început să aplaude și să scandeze lozinci. Sala era mută, dar ca un făcut, mulți s-au ridicat în picioare și au repetat după el o ploaie de lozinci. Credeam că nu se mai termină. La un moment dat cel de la tribună, în cinstea căruia se făcuse tot bâlciul a ridicat mâna făcând semn că este suficient. Cânr respectivul a luat cuvântul a făcut o referire la anii de domnie ai lui Dej când se trăia din lozinci. Sărăcuțul, nu știa că tăticuțul său tot din aplauze repetate și din aplauze prelungite își trăia măreția.

De atunci eu nu l-am mai apreciat pe colegul meu și am evitat orice intersecție cu el. În mintea mea era ca și cum și-ar fi lăsat chiloții în vine și ar fi pornit așa la de la brâu în jos dezbrăcat prin Piața Romană, fluturând steagul de luptă al pcr. În ședințele de catedră aveam un talent absolut remarcabil să-i identific pe lozincarzi, ceea ce mă punea în gardă să-i ocolesc. Mi-a prins foarte bine, căci comparativ cu alți colegi care intrau în coliziune cu ei, eu nu aveam probleme. Lozincarzii se cred în marea lor majoritate nedreptățiți, ignorați, discriminați, subevaluați și evitați. Eu neavând texyte cu ei nici nu aveau ce să-mi reproșeze. Nici bancuri nu ne spuneam.
Lozincarzii sunt cei care urlă lozinci pe la mitinguri și cu asta cred că se remarcă. Ar trebui să fie de bon ton omul care se comportă normal. Numai că a striga lozinci din proprie inițiativă nu este atât de normal. Nu prea știu oameni sănătoși la minte să iasă în stradă să-și strige iubirea sub formă de lozinci. Lozincarzii nu sunt neapărat cei care strrigă lozinci în adunări publice. Sunt mai mult decât atât. Ei au obiective clare și prin lozinci și le ating 100%.

(29 noiembrie 2016)

Caracterele: centripeții

Imediat după revoluția s-a impus formarea catedrei de Informatică Economică. Ne simțeam asupriți, exploatați, marginalizați, izolați, criticați, detestați, doar pentru faptul că noi cei din zona informaticii economice dovediserăm performanță prin publicare, contracte de cercetare și doctorate. dacă timp de 20 de ani șeful de colectiv nu a reușit să facă din noi o echipă, deși fiecare dintre noi, tineri fiind, ne doream acest lucru, cel pe care l-am ales șef de catedră și aici mă refer la profesorul Ion Gh. ROȘCA, a dovedit că este un caracter de tip centripet care:

• a găsit ceea ce ne unește;
• a concentrat energiile;
• a dat fiecăruia șansa pe care o merita;
• a lucrat pentru echipă;
• a ținut seama de ce vrea echipa;
• a lucrat deschis;
• avea o vorbă bună pentru fiecare;
• a dat fiecăruia soluțiile așteptate de fiecare;
• a lucrat transparent;
• a avut nivelul maxim de corectitudine;
• respecta în mod egal pe fiecare;
• a pus pe primul plan super-calitatea;
• a muncit pentru echipă;
• nu s-a promovat întâi pe el;
• a acceptat noul cu justificări solide;
• a construit un colectiv puternic;
• a definit și realizat actiuni ample și de durată.

Cei care au fost șefi înaintea lui nu aveau niciuna dintre calitățile lui Ion Gh. ROȘCA pentru că le plăcea ca asistenții să le dea mese, să le care geanta și să se facă preș. Am cunoscut și alți manageri care s-au dovedit a fi cei mai buni, caracterizati prin tendințele de a strânge în jurul lor. Numai că de prea mult bine, oamenii cred că totul li se cuvine și cetripetul, adică cel ce i-a făcut oameni, este uitat, iar în unele cazuri chiar înlătura.  centripeții nu păstrează niciodată un as în mânecă pe care să-l scoată la momentul oportun și să schimbe soarta partidei. Ei ard ca un băț de chibrit până la epuizare și după aceea toți cei cărora el le-a făcut numai bine și datorită lor sunt oameni, îl scot în șuturi din scenă ca pe un decor de care nu mai ai nevoie că piesa are o altă viziune regizorală.

(08 noiembrie 2016)

Caracterele: centrifugii

De multe ori mi s-a întâmplat să văd oameni care au așa-zise puncte de vedere diferite decât restul. Nimic rău în o astfel de atitudine. Introduși în echipe de cercetare, în echipe de constructori, în echipe de arhitecți, aceștia vor să se impună ca fiind diferiți, cu puncte de vedere altele decât ceilalți membri ai echipelor.

De fiecare dată când apare o discuție și trebuie luată o decizie, omul de acest tip:

• spune clar că el gândește altfel;
• neagă tot ce spun ceilalți;
• arată dezavantajele soluțiilor date de ceilalți;
• vine cu detalii din care arată că s-a documentat;
• este chiar vehement;
• pune la punct pe cei care insistă;
• nu vine cu varianta lui;
• lasă lucrurile în coadă de pește;
• niciodată nu a făcut ceva al lui;
• se consideră marginalizat;
• ideile lui nepropuse niciodată le consideră geniale;
• este respins de toate celelalte echipe.

Experiența acumulată de-a lungul timpului m-a făcut să am mirosul fin și să intuiesc cum stau lucruile. Este vorba de a avea o discuție civilizată înainte de a porni o colaborare. Am  de fiecare dată acea discuție astfel structurată încât să dau posibilitatea să văd comportamentul respectivului în integralitatea lui. După două trei fraze îmi dau seama cu cine stau de vorbă pentru că:

• nu are proiecte în care a lucrat despre care să vorbească alții;
• nici singur nu are proiecte în care să fi lucrat;
• tot timpul oferta vine de la el pe sistem ventuză;
• se prezintă dezinteresat și permisiv;
• pune de prea multe ori pe primul plan persoana sa;
• laudele despre sine nu se lasă prea mult timp așteptate;
• orice discuție dorește s-o canalizeze într-o altă direcție;
• la fiecare propunere, are o contrapropunere care nu se susține;
• se simte dorinta de a ieși în evidență prin negare;
• nu construiește nimic în timpul dialogului, dar demolează.

Centrifugii, sunt cei care fac țăndări orice proiect prin:

• amânări;
• indecizie;
• controverse;
• bâiguieli;
• absență;
• scandal;
• opoziție.

Într-un proiect unde există resurse infinite, nimeni nu ascultă argumentele privind depășirile de termene, managerului de proiect spărgându-ise în cap toate, inclusiv că nu a știut să-și facă echipa, din moment ce a inclus în ea unul sau mai mulți nentrifugi, care după ce că nu se pricep la nimic, mai pun și bețe-n roate.

(08 noiembrie 2016)

Caracterele: umilul

Dacă nu aveam o întâlnire marți 2 noiembrie 2016 cu un vechi prieten venit de la Londra pentru 24 de ore în Ro, n-aș fi scris niciodată despre ceea ce-mi produce greață, adică despre oamenii umili, pentru că aceștia:

• sunt caractere infecte;
• profită de toată lumea;
• pozează în nefericiții sorții;
• tot timpul cer ajutorul;
• se fac preș cu orice ocazie;
• aduc mulțumiri în mod exagerat;
• se fac că nu vor nimic pentru ei;
• își pregătesc loviturile în forță;
• au obiective precise urmărite cu perfidie;
• vorbesc încet și mieros;
• lustruiesc clanțe;
• sunt de o mediocritate zguduitoare;
• nu dau de bănuit nimic;
• au răutatea frustraților incompetenți;
• nu-și cunosc lungul nasului.

Acești indivizi se prezintă astfel încât să câștige încrederea celui de la care are de obținut ceva. Oferă nimicuri, inclusiv aparențele unei fidelități nemărginite dar au și solicitări pe măsură. Sunt indivizii care întind o mână, sar în ajutor, fac gesturi ample, care nu dau nicio impresie despre scopuri finale, mârșave și distructive. Obțin în proporție de peste 95% din ceea ce-și propun fără să merite nici 1% din ceea ce li se oferă. Umilii nu sunt în stare de nimic în afară de a se umili, iar prețul este de a obține la început firimituri, după aceea felii și numai la final, aplicând lovitura de grație obțin roata de cașcaval. Ei își clădesc întregul eșafodaj pe generozitatea celor din jur, pe dorința acestora de a face bine, de a ajuta un om la ananghie și mai ales din dorința de a oferi. Am cunoscut destul de mulți oameni care aveau un comportament umil, pe care eu nu am dat niciodată doi bani și ori de câte ori aceștia doreau să sară în ajutorul meu, i-am respins spunând că cutare sau cutare treaba mi-o fac și singur. În jurul meu am acceptat oameni:

• cu opinie, care să mă contrazică;
• cu coloană vertebrală;
• cu meserie și foarte deștepți;
• care știu să facă ceva;
• care execută foarte bine și la termen ceea ce primesc să facă;
• de valoare;
• care atunci când se oferă să facă ecva acel ceva e partea unui proiect;
• care accepta să fie verificați;
• respectă promisiunile date; 
• realiști și care nu cer, ci oferă rezultate pe teme date;
• ce nu amână termene și nu cer sprijin pentru a da soluții.

Umilii nu au un comportament care să-i facă să stea în preajma mea și de aceea nu am luat pumni în cap de la umili, așa cum au făcut unii care în orgoliul lor, s-au lăsat duși de nas, s-au lăsat folosiți de umili pentru a-și atinge scopurile. După ce aceștia și-au rezolvat problemele au trântit ușile în nas binefăcătorilor lui. Cine dorește, să gândească mai departe, să se asigure dacă este în stare să citească o listă cu sute de nume de umili din viața publică și mai ales de faptul că se dau și  momentele în care arată aceștia cum binefăcătorii lor i-au nenorocit promovându-i, dându-le titluri și mai ales asigurându-le acel loc și acel fotoliu de unde tună și fulgeră acum. Dar, să mă rețin, că deja sunt furios. El tot ce face, face cu năduf, sigur fiind că va veni ziua când va aplica lovitura de grație celui de care se folosește, doar pentru faptul că i-a acceptat gesturile lui de omidă și de om de nimic.

(04 noiembrie 2016)

Caracterele: bețivanul

Bețivanii sunt cei care consumă alcool, adică țuică, palincă, horincă, vin, vodcă, whisky, coniac și bere ceva mai tare. I-am studiat pe bețivani pentru că merită, întrucât este deosebit de important să știu să mă feresc de ei. La proverbul cu ferește-mă Doamne de prieteni că de dușmani mă feresc singur, eu adaug ferește-mă Doamne de prieteni și de bețivani, că de dușmani mă feresc singur. Am văzut că bețivanii sunt mai răi decât oricare mare dușman aș avea pentru că aceștia cumuleză tot ce este mai rău în om. Bețivii sunt fără:

• onoare, întrucât sunt în stare de orice pentru un țoi de tărie sau o butelcă de vin;
• omenie întrucât și-ar vide și mama pentru a satisface viciul lor;
• cuvând pentru că ar promite orice să primească o înghițitură de țuică;
• inițiativă pentru că sunt concentrați cum să facă rost de porția de alcool necesară lor ca aerul.

Bețivii sunt:

• lași;
• mincinoși;
• fricoși;
• plângăcioși;
• slabi;
• labili psihic;
• trișori;
• inconsecvenți;
• pupăcioși;
• ariviști;
• mizerabili;
• devoratori de prieteni și de tovarăși de drum;
• nerecunoscători;
• palavragii;
• nerecunoscători față de cei care i-au sljit cu credință;
• inconștienți întrucât se urcă la volan după consumul zilnic de tărie;
• superficiali;
• violenți;
• egoiști;
• uituci, întrucât uită în două secunde tot ce au promis înainte;
• răi din cale afară;
• răzbunători mai ales față de cei care îi scot din șanțurile unde zac;
• caricaturali prin schimonoselile date de faptul că nu mai reușesc să controleze mușchii feței;
• însemnați de la natură, care îi marchează profund;
• șantajiști;
• hoți;
• lacomi întrucât ar dea singuri damigene de țuică sau butoaie de vin;
• zgârciți pentru că n-ar cheltui niciun bănuț din buzunar pentru a cumpăra băutura;
• profitori, căutând să-și facă subordonați din toti cei care au de unde să le aducă vin, țuică și alte tării în mod regulat și mai ales gratis, pentru că ei n-ar da niciun chir pe oricât de multă băutură ar primi zilnic, ceea ce tot timpul li s-ar părea insuficientă.

Atunci când un ins bea un pahar, îl vrea pe al doilea și vezi că scoate ceasul de la mână pentru a achita al treilea pahar de băutură, deja este dat semnalul că acesta este căzut în patima beției și de un asemenea personaj trebuie să ne ferim orice-ar fi. Bețivanii sunt foarte abili, pentru că ei acționează pe principiul că cei din jur au înțelegere față de ei, întrucât cei din jur consideră alcoolismul o boală, Atunci, bețivanii spun marile adevăruri despre cei din jur și se prefac a doua zi că nu știu ceea ce au spus. În realitate, la beție, oamenii se destăinuie și scot din cele mai întunecate cotloane exact ceea ce gândesc și-și devoalează adevăratele intenții. Când sunt treji, aceștia arată fața ascunsă a lor, căci ei trăiec acele drame specifice oamenilor falși și numai când se îmbată capătă acea tărie de a fi ei înșiși exact cum i-a lăsat natura, plini numai de defecte.

(18 octombrie 2016)

Diagnostic indubitabil: nu știe nimic

De când și-a terminat mandatul, fostul președinte Traian Băsescu are nenumărate apariții publice la posturile realitatea Tv, B1 Tv dar și pe la tribunale, unde camerele de luat vederi și reporterii lacomi de senzațional vor să-i smulgă marile declarații. Acesta este omul care dacă eraq deținătorul adevărurilor esențiale. pentru a-și soluționa problemele, le-ar fi folosit din prima. Așa cum este cunoscut personajul, n-ar fi ezitat o secundă să fie el cel care lovește primul. Aparițiile sale publice sunt seci, fără substanță și arată că împăratul este gol, iar în jurul său nu sunt decât decoruri de mucava ce se vor dizolva la cea mai mică ploaie. 

Este clar ca lumina zilei că nu știe nimic compromițător despre Codruța Kovezi.

Este clar ca lumina zilei că nu știe nimic compromițător despre generalul Florian Coldea.

Este clar ca lumina zilei că nu știe nimic compromițător despre Livia Stanciu.

Este clar ca lumina zilei că nu știe nimic compromițător despre președintele Klaus Iohannis.

În acest context, încolțit din toate părțile, de acolo unde oamenii care au pătimit în cele două mandate, personajul caută să se apere, însă fără prea mare folos. Era să folosesc termenul de bietul om, dar nu i se potrivește. Lucrurile sunt foarte complicate, căci tot ceea c a atins, s-a uscat sau a rămas fără viață, în cei 10 ani de mandat totul fiind pustiit, negăsindu-se decât furăciune, răutate și deșertăciune sfidătoare, iar răsplata răului întârzâie să se săvârșească.

Vor mai trece multe săptămâni, multe luni în care nici hăhăiala celebră și nici vocea prea tunătoare nu ne va tulbura liniștea la cele mai nepotrivite momente. Dar va veni și momentul tăcerii semnificative, al drumului Golgotei spre ispășirea păcatelor, căci nu există suferință adusă altora, fără pedeapsă divină, sigură și dreaptă, căci urmele răului fundamental trebuie spălate, chiar dacă uneori se face curățenia mai târziu, dar se face fără opreliște.

În aceste clipe totul este prăbușit în banal, deși a plecat cu tone de documente, cu computere și cu memoria încărcată de lucruri rele. Mă așteptam ca după 5 octombrie 2016 de după autodenunțul lui Ghiță să apară un bilețel rozaliu așa cu a fost cel  adus de Nuți într- emisiune, fără a-l doborî în vreun fel pe trimițător, deși adrisantul credea invers. Uite că nu apare nici bilețel, nici filmuleț, nici nimic. Dacă era să fie ceva, era până acum. Doar vorbele sunt de bietul și gârbovul bătrânel, neputicios în dezvoltarea unui nou rău. El este epuizat asemenea unui băț de chibrit care a arts în totalitate în cei 10 ani. Și tot ce face se duce ușor-ușor de râpă. Ceea ce este cel mai rău lucru, molipsitor la totți politicienii se referă la faptul că-și târăsc și copiii în hazna.

(18 octombrie 2016)

Caracterele: slinosul

Nu este un gras, dar se comportă ca un supraponderal. Are în el suficientă nesimțire încât:

• hainele curg pe el;
• îl domină tentația să se șteargă pe piptul cămășii;
• nu se șterge la gură de firimituri;
• poartă filele caietului îndoite la colțuri;
• toate hârtiile lui sunt mototolite;
• botinele sunt nefăcute cu anii;
• smoacele din barbă sunt o ofensă adusă ochiului;
• începe multe și nu termină nimic;
• amână la nesfârșit pe toată lumea;
• promite și nu se ține de cuvânt.

Am văzut foarte mulți slinoși, inși de pe a căror obraji curge nădușala în mâncarea pe care vor s-o servească altora. Din când în când se mai fac că se șterg cu un prosop pe care îl țin mai mult de formă în buzunar. Manșetele cămășilor lor sunt izinite spre murdar, iar pe piept au lista de bucate, uscată, căci cămașa este neschimbată de zile multe. Slinosul este cu mâinile murdare de unsoare de parcă a tăiat sute de porci și s-a luptat cu hălcile de slănină abia desprinse de pe animale. Este recomandat ca să fie privite unghiile lor și precis se va vedea că sunt cu negru, acolo unde ele ar trebui să fie tăiate. Unghia de la degetul mic, mai lungă și netăiată pentru a se scobi între dinți face dovada că slinosul este și bătrân și incorigibil. De aceea trebuie evitat, fără a fi apostrofat, că nimic nu se lipește de el, așa cum apa nu se lipește de găscă.

(18 august 2016)