Plecarea dictatorilor prin fugă

Istoria recentă sau mai puțin recentă arată că un mod decent și civilizat de a se debarasa o țară de dictatorul ei este de a-l lăsa să plece, un fel de fugă acceptată, pentru a fi evitate complicațiile și mai ales consecințele nedorite de trecere printr-un proces, urmat de o execuție, în cel mai fericit caz...

Idi AMIN fost președinte al Ugandei în 1979 a fugit în Libia și Arabia Saudită.

Bashar al-ASSAD fost președinte al Siriei s-a refugiat la sfârșitul lui noiembrie 2024 la Moscova.

 Jean-Bédel BOKASSA împăratul Imperiului Centrafrican, după detronare a plecat în exil în Libia, Coasta de Fildeș și Franța

Erich HONECKER secretarul general al partidului comunist germen, s-a refugiat la ambasada URSS din Chile, unde a și decedat.

Mengistu Haile MARIAM șef de stat etiopian, a fugit când a pierdut puterea în Zimbabwe.

MIHAI I de România deși nu a fost dictator, când România a devenit sub ocupație sovietică, a plecat în exil pe 30 decembrie 1947 și s-a stabilit în Elveția.
Slobodan MILOŠEVIĆ fostul președinte al Serbiei a fost extrădat și a fost pus în custodia națiunilor Unite căci era acuzat de crime împotriva umanității. El decedat la Haga.

Imre NAGY a fost conducătorul contra-revoluției sovietice din Ungaria, deci nu a fost dictator, a fost răpit pe 21 noiembrie 1956 și dus în România.

Dacă dictatorii ar avea și  creier, ar avea de învățat din cele prin care au trecut dictatorii de dinaintea lor și și-ar pregăti terenul să nu ajungă fie să fie deportați, fie să ajungă în fața plutonului de execuție, fie să ia calea pribegiei, chiar și în condiții de lux.


(16 februarie 2025)

Catastrofa umanitară

Ceea ce se întâmplă acum prin distrugerea infrastructurii energetice a Ucrainei în prag de iarnă de către armata rusă, va genera o catastrofă umanitară. Îmi aduc aminte cum populația din Kosovo, vara a trebuit să-și părăsească în grabă căminele. Erau coloane nesfârșite de oameni care mergeau pe jos, cu căruțe, cu cărucioare, fiecare cu ce avea la dispoziție, care mergeau de izbeliște pentru a-și salva viețile.

Acum în prag de iarnă, Kievul nu mai are curent electric, nu mai este alimentat cu gaze. Milioane de oameni trăiesc clipe de groază pentru invadatorul rus le-a distrus infrastructura de bază și trebuie să trăiească de pe o zi pe alta în condiții din ce în ce mai grele. Primarul Kievului vorbește de cele 3 milioane de locuitori ai orașului care vor fi obligați să plece în bejanie. Va fi un adevărat exod. Va fi o catastrofă umanitară.  Trei milioane sunt trei milioane. Vor fi coloane nesfârșite de oameni în prag de iarnă care își vor părăsi căminele, vor lua cu ei o brumă din agoniseala de-o viață și vor merge nici ei neștiind încotro.

Drumul va fi lung. Vor muri oameni pe drum. Se va face foamea. Vor fi zile, ore, minute dramatice, care vor face diferența între viață și moarte. Se va institui un tribunal internațional care să judece crime de război. Există vinovați. Să nu uităm Slobodan MILOŠEVIĆ a fost extrădat și a fost dus la Haga să fie judecat de un tribunal internațional pentru crime de război, dar a fost găsit mort în celula sa în 11 martie 2006. faptele se petrecuseră undeva în anii 1991, 1992, 1993, 1994 și 1995.

(07 noiembrie 2022)