1.000 de oameni care m-au impresionat: Elena CIUREA

Elena CIUREA a fost colega mea de grupă din studenție. Era o femeie așezată la locul ei. Știam că nu a avut o viață ușoară înainte de a veni la facultate, căci era un pic mai mare ca noi cei care veniserăm la facultate direct de pe băncile liceului. Învăța bine Nuți CIUREA, căci așa îi ziceam. 

Știu că s-a întâmplat să apar cu soția mea la teatru la Grădina Icoanei unde se juca piesa Elisabet R în care apăreau Toma CARAGIU și Gina PATRICHI și era și Nuți CIUREA. Ne-am salutat și a doua zi, colega mea mi-a zis că soția mea are ochii unei căprioare, ceea ce mi s-a părut ceva extraordinar.

Anii au trecut și după foarte mulți ani față de 1980 când noi am avut întâlnirea de 10 ani de la terminarea facultății, am văzut că sunt așteptat la etajul al IV-lea la birou la sala 2403 de către o doamnă. Am recunoscut-o după privire și apoi după voce. Era Nuți CIUREA. A venit să-mi zică de faptul că fiul ei avusese examen cu mine la Structuri de date și luase o notă mare. Era și el de față. M-am minunat să văd că Nuți CIUREA a înțeles ceea ce le spuneam eu studenților chiar în prima zi de curs cu mine, adică să nu vină cu pile, să nu vină cu părinții la examen și să nu invoce situații medicale vechi la examene noi. Așa cum o știam eu pe fosta mea colegă Nuți CIUREA, eram sigur că-i dăduse o educație aleasă fiului ei, îl pusese să muncească, pentru toată viața ei Nuți CIUREA, a muncit din greu să ajungă unde era. Acest lucru m-a impresionat, căci sunt oameni care numai prin trudă reușesc să evolueze și ea a reușit!

(22 februarie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Elena MĂNESCU

Elena MĂNESCU a fost colega mea de facultate, dar ea era șefa de la cealaltă grupă, căci seria noastră de studenți, era formată din două grupe. Lui Elena MĂNESCU i se zicea Lenuș. Multă lume a crezult că este fiica lui Manea MĂNESCU, deși dacă era întrebată ea spunea că nu este fiica lui Manea MĂNESCU, ci este doar o coincidență de nume. Lenuș era o studentă foarte bună, era iubită de colegii ei, pentru că știa cum să gestioneze condica de prezență, fără să-și supere colegii.

Comparativ cu alte colege, Lenuș era o studentă elegantă, deși bucureștenii se purtau mai deosebit față de noi cei din provincie, ea nu făcea diferența. În anii de facultate cât am fost colegi, nu am schimbat prea multe texte cu Lenuș, pentru că noi veneam din lumi diferite, aveam concepții de viață diferite și vedeam lumea în culori cu totul diferite. Eu o apreciam pentru că știa să vorbească cu profesorii, căutând de fiecare dată să-și apere colegii, care erau mai timizi și care nu îndrăzneau să ridice ochii în fața profesorilor.

De la terminarea facultății nu am mai știut nimic de Lenuș, dar la întâlnirea de 10 ani când ne-am revăzut, era neschimbată. În studenție știam că a plecat căsătorită și am întrebat-o ce mai afce soțul ei, iar ea mi-a răspuns că a rupt răul de la rădăcină. Mi-a rămas în minte expresia și ori de câte ori mergeam la ICI și mă gândeam la o întâlnire cu Lenuș îmi venea în minte propoziția cu răul rupt de la rădăcină. Nu am mai întâlnit-o decât de vreo două ori pe la ICI, dar era foarte ocupată. Am schimbat câteva cuvinte. Lenuș era neschimbată, exact ca în vremea studenției noastre, luminoasă, veselă, dinamică și elegantă, exact așa cum am știut-o de la început și exact cum m-a impresionat, căci avea stofă de șefă de care asculta gloata.

(17 februarie 2023)