Facem cultură sau vorbim despre cultură?

Există canale tv care sunt dedicate culturii și mă aștept acolo să văd:
- recitaluri de poezie în lectura unor mari actori sau chiar a poeților,
- preluări de referință ale unor spectacole de operă și de balet,
- înregistrări ale unor reprezentații cu piese de teatru și cu mari actori,
- filme de artă cu mari vedete realizate de regizori rămași în iostorie,
- recitaluri ale unor cântăreți celebri de operă,

- tablouri și sculpturi din muzee,
- spectacole de varietăți cu mari actori de comedie și cu mari interpreți.
Din nefericire, multe dintre canale sunt populate de niște persoane foarte modeste din punct de vedere cultural, care invită tot felul de personaje la fel de anoste și dicută discuții, de nu se mai înțelege om cu tovarăș și rând pe rând, telespectatorii comută pe alte canale, iar audiența devine nesemnificativă.
Eu vreau canale unde se face cultură, adică unde:
- lunea se prezintă un concert de muzică simfonică,
- martea se prezintă o piesă de teatru memorabilă,
- miercurea se prezintă un spectacol de operă sau de balet formidabil,
- joia se prezintă un spectacol de circ, cu acrobați care-ți taie răsuflarea,
- vinerri se prezintă un concert de muzică populară,
- sâmbătă se prezintă un spectacoil cu scheciuri cu comici celebri,
- duminică se prezintă muzică de petrecere și cântece de voie bună.
Un post tv care se respectă nu vorbește despre culturăp, ci face cultură.

TVR CULTURAL este un canal de nota 2(doi). Toți trăncănesc despre cultură.

(16 august 2025)

Prostia de la catedră

Am fost de toate. Am fost elev, am fost student, am fost profesor, deci dacă vorbesc despre prostia de la catedră, știu despre ce vorbesc.

În opinia mea, învățătorul prost este acela care:

- bate copiii,

- părtinește,

- nu are criterii morale de evaluare,

- acceptă favoruri,

- urlă la copii,

- le vorbește urât copiilor,

- dă note pe nedrept,

- nu are empatie,

- este împrăștiat,

- se coboară la mintea copiilor,

- nu are dragoste de meserie.

În opinia mea, profesorul elevilor este prost, dacă și numai dacă:

- a fost în studenție un student mediocru,

- habar nu are de materia pe care o predă,

- predă texte memorate, fără să înțeleagă ce spune,

- vine la clasă ca la o corvoadă,

- spune bancuri deșucheate elevilor,

- face ochi dulci elevelor, dacă el e un bărbat,

- stochează răutăți și plătește polițe,

- nu-și tratează în același fel elevii,

- nu are cultură și e troglodit,

- face pe profesorul că nu e bun de nimic.

În opinia mea, profesorul studenților este prost dacă:

- este prost pur și simplu,

- miroase a prost,

- vorbește ca un prost,

- se comportă ca un prost,

- nu are nicio treabă cu meseria lui,

- face pe deșteptul, dar e prost de bubuie,

- nu are valoare, dar se crede valoros,

- este bântuit de suficiență,

- crede că tot. ce zboară se mănâncă,

- îi fuge ochii după prospăturile din sala de curs.

Faptul că dascălii au salarii de mizerie, a determinat ca învățământul să fie ocolit de cei mai buni absolvenți de facultate, care în niciun caz nu doresc să fie jerpeliți, neapreciați, flămânzi, bătaia de joc a politicienilor sub-mediocri, bătăuși și cu ciocate. Să vorbești despre pereții de pepsiglas, nu este semn al unei inteligențe debordante, cum nici să spui că ai făcut cursuri la Universitatea Standford nu arată inteligență ieșită din comun, iar calități de cadru didactic, în niciun caz.



(01 iunie 2024) 

Cultura în viziunea lui Marcel CIOLACU

Este mare deranj în instituțiile culturale de când Marcel CIOLACU a făcut oarece afirmații legate de restructurarea unor instituții de cultură din spațiul mioritic. Consider că ceea ce se întâmplă în cultura din spațiul carpato-danubiano-pontic este nefiresc, suprarealist și indecent, din moment ce latura calitativă este abandonată integral. Existența unor structuri așa-zise culturale, care de fapt stimulează nemunca și lipsa de creație, înseamnă tocarea banului public anapoda.

Să vedem cum stau teatrele. La ora actuală există teatre cu colective unde salariații au salarii mici, adică de mizerie și stau cu mâna întinsă la buget, că doar-doar va pica ceva. Nu este normal. Așa cum la o fabrică muncitorii fac șuruburi pe care le vând, tot așa și teatrele trebuie să facă spectacole, să vândă bilete și să încaseze bani din care să plătească salariații, care sunt actori, regizori, mașiniști, croitorese și contabili dar și alte categorii de personal, dacă și-l permit. Cine studiază istoria teatrului românesc, va afla că au existat câteva companii de teatru private care montau foarte multe piese într-un an și directorii companiilor se zbuciumau să asigure salariile actorilor și personalului, pe scene închiriate în orașe mari sau mici, fără a strâmba din nas despre spectatori sau despre repertoriu, cum se face azi. În opinia mea, trebuie să existe un teatru național, unul singur și acesta să joace piese românești și doar românești, iar acesta să fie subvenționat de stat 100%. În rest, celelalte teatre, să meargă pe barba lor.

Să vedem cum stau centrele de conservare a tradițiilor, acum populate de tot felul de familii, unde nu se conservă nimic, unde se oferă spectacole fără bilet de intrare plătit, chipurile, pentru cultivarea maselor fie cu dansuri simpliste, fie cu cântece fabricate în garsoniere, fie cu soliști fără voce, deci totul fiind de o calitate îndoielnică. Organizarea de festivaluri cu orchestre naționale, care promovează un folclor slab calitativ, nu se justifică deloc și aceste centre trebuie reorganizate, din moment ce sunt prea multe și nu se auto-finanțează în niciun fel. În opinia mea, văd un ansamblu care să aibă undeva sub 30 de dansatori care să știe să danseze din toate regiunile, să fie sportivi trași la linie, subțiri, vioi, care să ducă un spectacol de 120 minute șnur, așa cum mai sunt în lume multe ansambluri. Un astfel de ansamblu, când vine în orașul X din  țară, va umple o sală de 3.000 de locuri cu bilete plătite așa cum erau dansatorii irlandezi.

Când îi aud pe cântăreții de folclor că am compus versurile și muzica la un cântec mă apucă disperarea. Când cântă se vede că nu au cultură, că nu au talent creativ și nu fac altceva decât să polueze folclorul, ceea ce mă disperă iremediabil și militez pentru restrângerea posibilităților pentru acești așa-ziși creatori de folclor de a se mai manifesta, căc fac numai deservicii conservării tradițiilor noastre.

În concluzie, Marcel CIOLACU are o viziune corectă și trebuie reașezată întreaga cultură românească pe baze noi, mergând ca la frizer, întâi mă tunzi și după aceea te plătesc. Întâi scrii romanul, îl publici, se încasează banii și abia după aceea primești bănuții pentru munca de creație. Excepțiile le lăsăm pentru alții, dar pictorii să picteze și să-și vândă tablourile. Sculptorii să sculpteze și să-și vând statuile. Compozitorii să scrie cântece și să le vândă. Pentru toate există soluții, dar primăriile nu mai trebuie să subvenționeze concerte de doi bani. Cine vrea distracție, să scoată banul din buzunar.

(16 august 2023)

Subcultură prin violuri, crime, scandaluri, vocabular suburban

Se evenimente știe că atrag știrile despre crime, violuri, scandaluri, bătăi, divorțuri, accidente și mai ales despre acele evenimente care sunt precedate că urmează imagini cu puternic impact emoțional. Au fost la mare căutare emisiunile în care la ore de maximă audiență au fost prezentate știri care au inclus  dramatice din viața unor victime.
Oamenii au apetență spre cuvintele dure din limbajul cotidian, spre evenimente nefericite, ambalate în stereotipuri care au iz de predictibilitate accentuat. Dacă există o știre senzațională, este anunțată insistent înainte de a fi prezentată, ceea ce face ca publicul să devină curios și să se concentreze pe un interval înțesat cu multe reclame și care să genereze fie minutul de aur, fie intervalul maximei audiențe, ca politică editorială.

Televiziunile din spațiul mioritic nu contribuie cu nimic la creșterea gradului de cultură al populație, căci ele au emisiuni în care se trăncănește necontenit, ori trăncăneala nu este act de cultură.

Prezintă televiziunile momente poetice în care apar actori recitând?

Prezintă televiziunile piese de teatru integrale?

Prezintă televiziunile spectacole de balet integrale?

Prezintă televiziunile spectacole de operă integrale?

Câte mari personalități culturale au fost invitate în studiourile televiziunilor?

Știu că o televiziune are reportaje de ore multe în care se discută cu câte un criminal.

Știu că la jurnale se discută despre accidente cu lux de amănunte.

Știu că au fost televiziuni care au prezentat înmormântări de interlopi ore în șir.

Dacă este să conchid, trebuie făcut un inventar și trebuie numărate minutele în care sunt date emisiuni de cultură, nu despre cultură și trebuie văzută ponderea acestora, iar după rezultate, televiziunile trebuie să plătească taxe sau să fie scutite de taxe, dacă chiar ajută la creșterea nivelului de cultură al poporului.



(29 mai 2023)

Cultura compromisului și compromiterea culturii

Toată lumea vorbește că succesul în comunicare constă în a face compromisuri. În opinia mea, există o cultură a compromisului, adică dobândirea de cunoștințe despre compromisuri, despre dimensiunea efectelor și despre costurile pe care le au compromisurile. Un compromis nu se face la întâmplare, ci este bazat pe o serie de cunoștințe care să-l facă realizabil și mai ales, efectiv. Cultura compromisului este dată de totalitatea elementelor pe care le dobândește o persoană studiind cărți, articole, memorii și studii ale unor cercetători, din care rezultă:
- clarificarea conceptelor de bază,
- studierea premiselor unui compromis,
- cuantificarea efectelor pe care compromisul le generează,
- eforturile de a defini un compromis și de a convinge de necesitatea sa,
- construirea de echipe care să definească și să implementeze compromisul.

Compromisul trebuie să fie exact ceea ce în teoria jocurilor este jocul de sumă nulă, adică din cele mai multe părți așezate la masa dialogului, după realizarea unui compromis, nu iese niciodată un singur câștigător, ci toate părțile câștigă puțin, dar câștigă, nu se merge pe ideea că învingătorul ia totul. După realizarea unui compromis, toți sunt învingători. Nu sunt învingători categorici, dar sunt îngingători ceva mai modești, dar per total câștigul este cu mult mai important, decât în cazul unui singur câștigător și a mai multor perdanți.

Compromiterea culturii este o altă poveste. Apare în momentele tulburi ale evoluției societății. Un exemplu care-mi vine mie în minte de compromitere a culturii este obsedantul deceniu, adică, perioada cuprinsă între 1950 și 1959, câcn din literatura română au dispărut nume de referință, au dispărut opere capitale și numeroși intelectuali au fost duși la pușcărie pentru a ispăși pedepse care pentru unii au însemnat sfârșitul, iar pentru alții a însemnat săpături la canal sau tăierea de stuf în condiții inimaginabile. Compromiterea culturii s-a făcut de către trompetele noului regim instalat de tancurile sovietice, prin rescrierea istoriei de către Mihail ROLLER, dar și prin urcarea pe piedestaluri nemeritate a unor poeți precum Alexandru TOMA, Veronica PORUMBACU, Dan DEȘLIU, Maria BANUȘ, dar și a unor prozatori ale căror nume nu mă mai ostenesc să le dau aici, căci nu merită. Să nu credem nicio clipă că a dispărut compromiterea culturii. Umflarea cu pompa în zilele noastre a unor scriitori modești, este semnul clar al acestei compromiteri, căci structura manualelor de literatură română în care geniul eminescian este pus la colț, este o mostră a procesului de compromitere a culturii în ochii tinerei generații. Să pui într-un manual de istorie numele unei știriste alături de BĂLCESCU, Mihai VITEACUL, BÂNCOVEANU, CUZA, BRĂTIANU, dovedește că limitele compromiterii culturii sunt în mișcare.



(29 decembrie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Lucian ROMAȘCANU

Lucian ROMAȘCANU este un bărbat de 55 de ani.
Lucian ROMAȘCANU a terminat o facultate din ASE la 24 de ani.
Lucian ROMAȘCANU are un MBA la 35 de ani.
Lucian ROMAȘCANU nu are doctorat.
Lucian ROMAȘCANU nu a absolvit Colegiul de apărare.
Lucian ROMAȘCANU nu a absolvit curs al Academiei de informații.
L-am urmărit pe Lucian ROMAȘCANU în perioada de opoziție a PSD și mi s-a părut un om echilibrat, cu mult bun simț, care își respectă interlocutorii. Impresia creată de Lucian ROMAȘCANU a fost excelentă. Se vede că în PSD sunt și oameni cu creier, cu verb, echilibrați, care știu pe ce lume se află.
Lucian ROMAȘCANU m-a dezamăgit totuși când a venit zilele trecute cu ideea de a da vouchere de spectacole. Lucrurile stau cam așa:
- primăriile vor avea la dispoziție vouchere de spectacole,
- persoanele din localități, vor primi astfel de vouchere, după anumite criterii,
- artiștii care știu despre aceste vouchere, își vor mișca c-r-rile în acele localități,
- ca în vremurile comuniste când teatrele plecau în turnee, acum ele vor vâna voucherele,
- nu li se mai vor da subvenții, ci teatrele vor trebui să-și muncească salariile,
- artiștii vor fi îmboldiți să muncească.
Este exact ca în comunism. Artiștii erau salariați la stat și trebuiau să-și îndeplinească menirea de educare a maselor.
Lucian ROMAȘCANU nu a uitat vremurile comuniste, căci în 1989 avea și el 22 de ani, fuses pionier, fusese utc-ist și dacă în facultate fusese un student excepțional, adică să aibă o medie de peste 9,90, l-o fi primit și pe el în pcr. Tocmai că nu a uitat acele vremuri, Lucian ROMAȘCANU m-a dezamăgit. El trebuie să știe că artiștii sunt o categorie socială aparte. PSD cred că ar fi trebuit să fi învățat lecția: PSD le-a mărit salariile actorilor și actorii au fost primii care au dat în PSD prin manifestări publice.
Voucherele de spectacol nu au rolul de a crește nivelul de cultură al maselor, ci sunt o formă de subvenționare a unei subculturi, căci adevărata cultură nu are nevoie de vouchere de spectacol. Un artist mare joacă pe scenă și poporul vine să-l vadă. Un artist fără talent orice ar face, nu vine nici dracul la spectacolele unde el joacă.
Cântăreții de folclor, să meargă să culeagă cântece și dacă au talent, să le cânte și poporul va veni să-i asculte. Voucherele de spectacol înseamnă șușe pentru muzica populară românească, cu cântece făcute în apartamente, pe versuri stupide și pe muzică facilă. Nu are nimeni nevoie de a hrăni lenea, lipsa de talent și ineficiența. 
De aceea m-a dezamăgit Lucian ROMAȘCANU. Nu așa este stimulată cultura. Banii aceia ar trebui dați pe proiecte. Să zicem că cineva vrea să înființeze un ansamblu de dansuri populare, cu 18  perechi de tineri de 185 cm înălțime ei și 170 cm înălțime ele, cu vârste între 23 - 27 de ani, care să danseze 120 minute șnur, cu rândul și să electrizeze masele, fără texte, fără cântece cu versuri, numai muzică cu orchestra. A fost Lord of the Dance la București. Cam ceva în acel fel. Sunt sigur că un astfel de show ar prinde și ar umple sălile fără vouchere de vacanță. Artiștii fără burți, fără riduri și trași prin inel, ar face față celor 120 de minute de dans îndrăcit. Ar fi și bine plătiți. Condiția este ca valoarea adevărată să stea la baza selecției și cei ce se ocupă de un astfel de ansamblu să fie cu un nivel de moralitate, care nu duce la abateri și la niciun fel de aranjamente, pile și alte drăcovenii.

(23 iulie 2022)

Ești editor? Foarte bine!

În economia de piață, dacă ești editor, trebuie să procedezi astfel:
- ai banii tăi sau faci credit,
- ai fler și identifici operele literare de succes la public,
- investești în autorii de succes,
- riști cu debutanții, dar pe banii tăi,
- plătești un avans autorului ca acesta să fie mulțumit,
- plătești editurii,
- librăriile cumpără cu banii jos volumele de la editor și riscă,
- editorul face calculele și trage linie, după ce stinge datoriile,
- dacă nu a lucrat bine, a riscat și a pierdut,
- dacă a lucrat bine, a câștigat, are profit și merge mai departe.
La noi nu este așa. Editorul este calic, el cere procent de 30 din valoarea cărții. Nu are bani. Vine autorul la el. Autorul plătește. Îi preia manuscrisul. Îl prelucrează pentru a merge cu forma finală la tipografie. La tipografie, editorul calic nu plătește din banii lui, ci din banii autorului. Tipografia cere 30% din valaorea cărții. Editorul duce volumele la vânzare, iar vânzătorul nu are nici el bani. Are însă procent: 30% din valoarea cărții. Dacă se vând toate volumele, autorul primește 10%.
Cekl mai bine este atunci când editurile au bani de la buget. Se publică reviste cu bani de la buget. Se publică așa-zise volume de interes național cu banii de la buget. Nimeni nu riscă nimic, exact ca în comunism și toată lumea e fericită, căci banul de la buget este drăguț, nemuncit și sprinten, căci sare dintr-un buzunar în altul.

Așa cum românii au caricaturizat comunismul, tot așa caricaturizează capitalismul, pentru că românul vrea să câștige bani mulți, fără să riște el luând credite, ci cheltuind banii altora, spre gloria sa proprie.

(23 iulie 2022)

Voucherele la români

PSD face ce face și-și dă cu stângul în dreptul. El că vouchere poporului, adică se face că ajută poporul, dar în realitate stimulează lenea, hoția și ineficiența.
Voucherele pentru calculatoare în valoare de 200 de euro au avut menirea să-i îmbuibe pe comercianții de computere, căci poporul celor 40.000 de beneficiari a trebuit să adauge celor 200 de euro încă mulți bani pentru a cumpăra elevilor scule de calitate. Dacă stăm și gândim, a vinde 40.000 de calculatoare nu este de colea, căci comercianții dacă reușeau să vândă 10.000 de calculatoare slabe, căci marea majoritate a populației care dorea calculatoare cumpăra și fără cei 200 de euro. Deci voucherele de calculatoare au fost baloane de oxigen pentru comercianții de echipamente de calcul.
Voucherele de CFR date pensionarilor, în momentul în care peste 60% din ele sunt nefolosite, este clar că reprezintă o formă mascată de a finanța CFR. Ar fi fost o sfârâială dacă pensionarii ar fi mers cu acele vouchere și le-ar fi convertit în bani, căci ei nu merg cu trenul. Eu nu am folosit acele vouchere și nu le voi folosi căci trenurile merg prost, au viteză redusă, au întârzieri, pute în vagoane și la WC, e mizerie și eu țin la sănătatea mea cât de cât. Deci voucherele de călătorie cu trenul nu sunt pentru pensionari, ci pentru a mai da o bulă de oxigen unei instituții de stat nerentabile, într-o formă mascată.
Voucherele de mers pe transportul în comun date pensionarilor cu număr de călătorii nelimitate, sunt exact ca voucherele de CFR, tot o formă de a finanța întreprinderea de transport în comun. Ar fi mult mai bine dacă acele vouchere ar fi transformate în lei. Eu nu am nevoie de vouchere de călătorie pe STB. Dacă vreau să merg de 10 ori pe lună, plăesc 10 călătorii și nu îmbuib o întreprindere de stat să huzurească pe banii dați de stat lor, dar chipurile indirect, căci forțat îmi sunt dați mie acești bani și eu nu am libertatea să fac ce vreau cu ei. E un fel de dragoste cu de-a sila.
Voucherele de vacanță nu sunt pentru popor, ci pentru HORECA. În loc să se dezvolte HORECA, în loc să ofere servicii de calitate, HORECA a crescut prețurile și punct. În realitate, aceste vouchere sunt pentru alții, adică nu pentru a stimula turismul real, ci a umole buzunarele unor șmecheri cu banii de la stat. Este exact ceea ce se întâmplă cu calculatoarele, cu CFR și cu transportul în comun, adică statul finanțează sectorul privat indirect, fără a-l condiționa în vreun fel, fără a fi o formă de stimulare a calității serviciilor pe care HORECA le oferă.
Voucherele de spectacole pe care ministrul ROMAȘCANU sunt forme clare nu de stimulare a culturii reale, ci o formă de a stimula lenea, ineficiența și prostul gust. Dacă artiștii ar fi talentați, ar face spectacole de înaltă calitate, cu siguranță poporul ar merge la concerte, ar umple sălile de spectacole. În realitate, foarte mulți artiști modești nu atrag populația și nici la evenimen=te(aniversări, nunți, botezuri, înmormântări) nu sunt solicitați, drept care cineva s-a gândit să le ofere o șansă, adică să facă șușe subvenționate de primării și să mănânce și gura lor o pâine, căci unde talent nu e, nimic nu e.
În concluzie, atunci când masa produselor și serviciilor este cu mult mai mică decât masa banilor, voucherele nu folosesc poporului, nu ajută poporul, ci servesc unor interese obscure, căci nu stimulează producția, ci sunt o formă mascată de a sta pe loc, de a rămâne ineficienți, risipitori și îngălați.

(23 iulie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Bia KHALIFA

Bia KHALIFA este un personaj.
Bia KHALIFA se vrea o prezență.
Bia KHALIFA este vlogger.
Bia KHALIFA compune muzică și texte.
Bia KHALIFA are 8 clase.
Bia KHALIFA dorește să se simtă cultă.
Bia KHALIFA meditează.
Bia KHALIFA merge la Mc Donald.

Bia KHALIFA nu știe cine este Ion ILIESCU.

Bia KHALIFA a aflat că Nichita STĂNESCU e băiat.

Bia KHALIFA este persoana care face descrieri complete la operațiile pe care le-a făcut.

În comparație cu alte vedete, Bia KHALIFA este un om corect, care știe să se prezinte și care nu are nicio reținere în a spune ce transformări a făcut sau va face, spune clar cum stau lucrurile, fără să ascundă nimic, lucru care o face să fie o persoană agreabilă.

La un interviu, Bia KHALIFA a făcut remarca asupra frumuseții sale. Eu trebuie să fiu lăsat să apreciez. Nu-mi place să mi se sugereze nimic. Eu trebuie să fac evaluările. Am cunoscut niște persoane care mă trăgeau de mânecă făcând remarci dintre cele mai neprevăzute. Eu trebuie să fiu lăsat să fac evaluarea, nu să mi se spună ce să fac.

Bia KHALIFA este exponenta unei generații și a devenit model pentru multe tinere care doresc să evolueze după tiparul creat de ea. Noi cei care venim din comunism avem impresia că doar având o diplomă universitară sau numai lucrând în uzină sau în agricultură se trăiește decent. Adevărul este altul. Vedem zi de zi tineri pe bicicletă sau pe trotinetă cu geanta în spate ducând produse culinare clienților și acest mod de a munci este important, cinstit și eficient.

Pe mine, Bia KHALIFA m-a dezamăgit doar pentru faptul că nu lasă pe alții să spună că este frumoasă, ci o ia înaintea tuturor, căci așa rezultă din interviul în care caută să lămurească acel HI de pe telefonul mobil, provenit de la Tristan TATE.

Haz de necaz este un exemplu care o definește pe Bia KHALIFA, dar trebuie apreciat că acest clip este profesional și nu oricine are acces la așa ceva. faptul că are 1.370 vizualizări acest clip spune ceva.

Puta Ama are 91.328 vizualizări.

Gin Tonic are 26.502 vizualizări.

Trendsetter are 2.217 vizualizări.

MC Trufe are 1.965 vizualizări.

Bia KHALIFA are alături o echipă care o susține și-i asigură nivelul de calitate pentru clipurile pe care le realizează și versurile ei nu sunt cu mult mai diferite de textele pe care le cântă pe la posturile de folclor și sunt creații de apartament, de serie. Dacă nu ar fi apărut la i-UMOR sau dacă nu ar fi avut apariții legate de discuții cu diverse persoane, sunt sigur că Bia KHALIFA are clipuri interesante. Folosește cuvinte foarte tari, directe, fără ocolișuri. Mă și mir cum pe Youtube.com sunt acceptate acest fel de clipuri, care nus deloc educative. Mă întreb de ce CHELOO  s-a ridicat de la masă, căci rap face și Bia KHALIFA. Mă ro, un altfel de rap, dar tot rap se numește și exprimă o realitate fără a fi artificială, cred. Trebuie urmărită!



(29 iunie 2022)

1000- de oameni care m-au dezamăgit: Daniel BARBU

Daniel BARBU era un personaj agreabil.
Nu avea cum să mă dezamăgească prin ceea ce zicea, că zicea de bine. Nu deranja pe nimeni. S-a făcut simpatic și a urcat pe linie administrativă până a ajuns ministrul culturii în guvernul Victor PONTA din partea ALDE în intervalul  21 December 2012 – 12 December 2013 până când a fluierat în biserică. Mai pe românește spus, l-a luat gura pe dinainte și a debitat tâmpenia:

„La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”
Așa gândesc ciocoii noi, cu apucături naziste. Și un țărănist a rostit în vremea guvernului CDR tot o chestie oribilă, dar avea scuză că e țărănist și economist, fără minte, dar la Daniel BARBU e impardonabil și dezamăgitor.

(24 iunie 2022)

Culturra autostrăzii

 Există o cultură a autostrăzii care zice că pe autostradă:
- nu conduci cum îți bubuie ție prin cap,
- nu mergi în marșarier orice ar fi,
- nu oprești pe nicio bandă să-ți repari mașina,

- nu staționezi pe nicio bandă,

- banda de urgență e chiar de urgență, nu e a mă-tii,
- conduci pe o anumită  bandă în funcție de viteză,
- nu deschizi ușa la mașină oricum vrei tu,
- nu se merge niciodată pe contrasens, 
- semnalizezi obligatoriu la depășiri,
- ești cu mult mai disciplinat decât la mă-ta acasă,
- nu tai calea ca nesimțitul celui din spate.
Viteza fiind cu mult mai mare decât pe drumurile normale și reflexele oricărui șofer au limitele lor, este absolut necesară o disciplină a autostrăzii, căci altfel, rezultatele sunt de-a dreptul catastrofale, iar numărul de morți depășește cu mult numărul răniților, adică este invers decât pe drumurile obișnuite. Românii neavând autostrăzi, nu au nici cultura autostrăzii și de aceea apar cazuri în care șoferii români:
- sunt antrenați în accidente oribile pe autostrăzile din străinătate,
- circulă pe contrasens pe autostradă,
- nu au viteză adaptată benzii pe care merg,
- îi încurcă teribil pe ceilalți parteneri de trafic,
- deschid ușa la mașină unde nu trebuie și provoacă accidente,
- vor să traverseze autostrada,
- circulă cu căruțele și cu bicicletele pe autostrăzi,
- circulă noaptea cu farurile și stopurile stinse pe autostradă.
Vor trebui să treacă cel puțin 50 de ani, să se circule mult în afară pe autostrăzi, să se construiască și la noi cei 4.000 km de autostrăzi, până românii să dobândească cultura autostrăzii și să intrăm și noi în rândul lumii civilizate  și din acest punct de vedere. Bulgarii și albanezii sunt înaintea noastră.


(13 iunie 2022)

E.S.P.L.A.

E.S.P.L.A. vine de La Editura de Stat Pentru Literatură și Artă, iar cei care sunt acum peste 85 de ani, erau foarte tinerii beneficiari ai cărților tipărite acolo, cărți din literatura universală. Erau cărți sobre, cu coperțile albe, care aveau sus numele autorului, la mijloc titlul cărții și jos era E.S.P.L.A. și cel mult anul tipăririi. Nu știu cine era directorul E.S.P.L.A., dar știu că am citit multe cărți cu coperțile albe. Deși erau cărți voluminoase, iar eu eram puști, le citeam cu nesaț pentru că:
- erau interesante,
- aveau subiecte captivante,
- se simțea perfecțiunea în ele,
- aveau stiluri deosebite.

Când am mai mers prin anticariate am revăzut cărți tipărite în E.S.P.L.A. și le-am răsfoit. De conținutul unora mi-am adus aminte. Mă gândesc că la un roman al lui DOSTOIEVKI am zăbovit mai mult căci mi-am adus aminte că avea el sintagma artă pentru artă undeva și m-am ambiționat să găsesc pagina unde erau scrise acele cuvinte. Am pierdut detul de mult timp, dar ambiția mea creștea. Într-un final am găsit sintagma. Nu mi s-a mai părut contextul așa de spectaculos. Trecuseră mulți ani și imaginea profesoarei din liceu de la Limba Română care-l blama pe Titu MAIORESCU, pentru exact aceeași zicere, dar în alt context, mi-a revenit în memorie. Eram victorios că găsisem ceea ce căutasem, dar trist că trecuseră prea mulți ani de când avusesem în mână cartea s-o citesc pentru prima dată.

(28 mai 2022)

Cultura răutății

Facem parte dintre puținele popoare care au zicerea: să moară capra vecinului. După 1989 am adus complecări la ea: să moară capra vecinului și o dată cu ea și vecinul! Există o cultură la noi, anume cultura răutății.

Dacă i se spune unuia să-i dea o palmă unui necunoscut, acesta dă necunoscutului două palme. Așa s-a născut educația de pa Pitești din penitenciarele anilor'50. Torționarii de la canal sau de la stuf, erau și ei tot expresia acestei răutăți care domină fibra poporului nostru care-și zice milos și iertător prin religia sa ortodoxă. Realitatea ne contrazice la tot pasul prin:

- cruzimile față de câinii vagabonzi:

- bestialitatea cu care sunt bătuți copiii;

- agresiunile asupra femeilor;

- violența profesorilor în școli;

- bătăile prea dese între elevi;

- comportamentul dur în trafic.

Toată lumea vrea ca alții să le rezolve problemele. Femeile vor ca poliția să-i potolească pe bărbații lor cei agresori. Părinții vor ca poliția să rezolve agresivitatea profesorilor și chiar pe cea a elevilor. Nimeni nu-și pune problema să caute cauzele și toți merg doar spre efecte. Continuând tot așa, clar că niciodată nu se va rezolva problema răutății, căci nu cu paleative și nici cu pasivitate din partea societății nu se soluționează această problemă.

Există o cultură a răutății manifestată prin:

- limbaj bine structurat;

- legi greșit definite;

- blândețe ancestrală;

- absenteism dirijat;

- încurajări nelegitime.

Nici peste 1.000 de ani dacă se merge tot așa și tot în același ritm nu se vor face acele corecții încât răutatea să fie domolită, căci de exclus nu are cum să fie vorba din moment ce omul prin natura sa are în el ceva animalic, de a impune superioritatea sa prin forța pumnului. Singurul mod de a birui cultura răutății este educația nu numai prin școală și familie, ci prin măsuri dure, care să-i domolească pe agresori speriindu-i sau și mai corect îngrozindu-i, știindu-se faptul simplu și cotidian că agresorii sunt slabi, fricoși, lași, proști, primitivi, impulsivi și previzibili.

(29 ianuarie 2018)

Blestemele la români

Și blestelele au frumusețea lor intrinsecă. Există o mare diversitate de blesteme și  cel ce are a se lăuda cu o cultură într-un atare domeniu are asigurată supremația în discuții ușor contondente nu numai verbal. Credințele oamenilor cu un nivel de cultură scăzut pornesc de la ideia că blestemele cad peste cel cărăra le-a fost adresate până la al nouzeci și noulea neam. 

De multe ori, când sunt făcute aprecieri asupra defectelor unor copilași, toate se pun în legătură cu blesteme care s-au găsit să cadă asupra celui năpăstuit de soartă, care trebuie să plătească pentru cine mai știe ce grozăvi făcute cu mulți ani înainte. ia televizorului, a internetului și a telefonului mobil au avut darul de a schimba în mod radical ceea ce se întâmplă în zona aceasta atât de sensibilă a blestemelor. 

Dacă pentru vrăjitorii trebuie daruri speciale de la natură, aruncarea de blesteme presupune numai cunoașterea acestora și realizarea de incantații cu ele, însoțite de gesturi semnificative. Ca în toate situațiile în care două elemente oricât de diferite ar fi ele, există posibilitatea construirii unei legături de cauzalitate, chiar dacă așa ceva este de-a dreptul ilogic, apar situații în care se concluzionează că un blestem a căzut asupra cuiva, ca semn al unei vini pe care acela o poartă și care prin ceea ce i s-a întâmplat se consideră că și-a primit răsplata. 

În continuare, voi prezenta atari situații de care știu că așa s-au petrecut, care ar duce indubitabil la concluzia că persoana blestemată, chiar a fost pedepsită.

Era o tipă care pentru 50 de lei mergea în tribunale și jura strâmb, denaturând adevărul, de fiecare dată amintind ceva de a nu avea parte de cei doi copilași ai ei. O femeie a locului i-a zis să nu mai facă așa ceva că o s-o pedepsească Cel de Sus. Ea a continuat. Într-o vară, după mulți ani după ce fusese dat în folosință Combinatul Chimic de la Geamăna, pe o arșiță teribilă, cei doi băieți ai femeii au mers la scăldat. Unul a intrat în apă și n-a mai ieșit. A intrat fratele lui după el și n-a mai ieșit. La vreo trei zile, cea care jurase strâmb și ajutase la a băga oameni la pușcărie pe nedrept, își ducea la groapă copilașii. Toată mahalaua a considerat că toate blestemele celor care făceau pușcărie sau pierduseră procesele au căzut nu pe ea, ci pe băieții ei.

Era un tip care a mers la finul lui să-l roage să ia o casă pe numele lui, până când fiul lui, nașul mic va face optsprezece ani. Pe vremea comunismului nimeni nu avea voie să aibă doup proprietăți. A venit Revoluția și când nașul a mers să recupereze casa, fina a bătrână ia zis că nu știe despre ce casă e vorba. Ea susținea că acea casă e a fiului ei și că nașul fabulează. Mama nașului, femeie trecută prin viață l-a blestemat pe finul cu tot neamul  lui. A mai zis femeia că nici când vor veni la ea, el cu cine va mai rămâne, târându-se pe coate, tot nu-i va ierta. Nu a trecut prea mult timp și rând pe rând au murit nevasta finului, opărită cu leșia de la săpun, fiul finului căzând de pe casă când alerga după porumbei, sora finului care s-a înecat în fântână, nepoata finului, călcată de o căruță. Atunci, toți s-au convins că i-au lovit blestemele și chiar sau dus la nașa a bătrână târându-se pe coate. Tot nu i-a iertat, iar câteva zile le-a ars casa finilor de la un trăznet.

Un prieyen al meu mi-a povestit cum socrul lui s-a îngrijit de casa părintească în înțelegere cu cumnata lui. După ce a pus pomi, după ce a refăcut casa din temelie, după ce a făcut gard de totul se învârtea după soare, cumnata l-a chemat în judecată să ia totul, motivând că ea s-a ocupat de bătrâni, deși nu era adevărat. În tribunal a jurat strâmb. Atunci, soacra prietenului mei i-a zis pe scările tribunalului cumnatei ei să nu mai apuce să vadă lumina soarelui și să-i damblagească neamul. Spunea prietenul meu că n-au trecut multe săptămâni și cumnata soacrei lui a orbit, iar unul dintre copii a paralizat. Degeaba l-au chemat ei pe socrul prietenului meu să-i ierte că răul deja era făcut. Ei se temeau ca blestemul să nu continue.

Am și o listă cu blesteme, dar din capul locului trebuie să spun că frumusețea acestora stă în ortografiere, căci cine blesteme știe să arunce prin intermediul jalbelor, multă gramatică va trebui să cunoască, pentru a fi edificator, corect și mai ales credibil până la capăt.

(05 iulie 2017)

Profesorul este în primul rând un exemplu

Profesorul este în primul rând un exemplu, pentru elevi, pentru studenți, pentru masteranzi, pentru doctoranzi, pentru oricine stă de vorbă cu el. Ditr-o dată, felul cum se poartă, felul cum vorbește, felul cum merge, felul cum ține capul, felul cum privește, toate la un loc fac diferența între un profesor și restul lumii.

Calificarea profesorului este: 

- completă, in sensul că și-a încheiat studiile;

- dovedită prin foaia matricolă cu rezultate dintre cele mai bune;

- subliniată prin rezultatele obținute în competiții de ocupare de posturi;

- stadiile traversate care punctează ridicarea pe un plan superior;

- pusă în evidență prin activități practice în fața altor colegi sau a superiorilor;

- dată de materialele publicate strict legate de disciplinele la care lucrează.

Practica profesorului este un bun câștigat prin:

- derularea de cicluri de producție complete;

- activități derulate în cele mai importante centre de specialitate;

- produse a căror calitate se verifică în orice moment;

- demonstrații de mare virtuozitate;

- implicare permanentă în proiecte concrete finalizate cu succes;

- dmonstrații bazate pe elemente de comparație de top;

- preluarea detalii de la marii maeștii sau de la marii meșteșugari;

- acceptarea de înregistrări utilizabile în scop demonstrativ cu așa da.

Vocabularul profesorului trebuie să fie astfel construit încât:

- să includă termeni de strictă specialitate;

- să permită folosirea unei varietăți de forme de adresare;

- să dea cursivitate și culoare activității de la clasă;

- să evidențieze calitățile elevilor săi;
- să schimbe atitudinea ușor delăsătoare a elevilor spre studiu la disciplna sa.
M-am întrebat cum își zice unul că este profesor dacă se laudă ca a dat un extemporal și toată clasa a luat nota 2(doi)? Desigur, la o clasă de nota 2(doi) profesorul este și el tot de nota doi, dacă nu de 1(unu) dacă mă gândsc la pesa  NOTA ZERO LA PURTARE de  Octavian Sava şi Virgil Stoenescu, unde pe când eram elev am jucat și eu un rolișor pe scena teatrului Al. Davila din Pitești.
Mulți dintre profesori sunt:
- suplinitori;
- neinstruiți în raport cu disciplina pe care o predau;
- fără examene de grad;
- picați în competiții;
- prinși că au copiat la examene;
- fără prestanță;
- cu carenșe de comportament.
Toate acestea determină atitudinea elevilor și numai în aceste cazuri apar scenele care fac deliciul privitorilor pe youtube.
În opinia mea profesorul este un exemplu daca:
- vorbește frumos;
- respectă;
- ocupă timpul elevilor;
- prezintă teme în mod atractiv;
- este tot timpul viu, nu cască, nu dormitează;
- știe să muncească;
- îmbină teorie cu practica pe înțelesul elevilor;
- nu recită lecțiile memorate ca tâmpitul;
- evaluează corect elevii;
- personalizează discuțiile cu fiecare în parte;
- îl înțelege pe fiecare lelev, cunoscându-i problemele reale.
Rezultă cu claritate că nu oricine are harul de a fi profesor. Neaveniții care doresc confort, aventură și pierderea de timp primesc exact ceea ce merită de la elevi, adică:
- indiferență;
- lipsă de respect;
- porecle;
- corecții;
- gălăgie;
- limbaj neadecvat;
- urlete;
- lipsa salutului;
- bârfa;
- trecerea prin față;
- uitare;
- corectarea greșelilor făcute la oră;
- absențe de la ore.
Toată lumea invocă salariile mici din învățământ. Toată lumea este de acord cu diferențierile de salariu prin legarea acestora de calitate, numai că algoritmii să se aplice altora, nu lor. Titulaturile pompoase de coliegii, colegii naționale sau cine mai știe ce, nu au menirea de a crește nivelul actului de instruire. Trebuie respectul profesorului pentru munca lui și abia după aceea vine și respectul elevului și într-un târziu va veni și salariul pe măsura. Cine ridică măna asupra învățătorului se zice că acea mână se va usca. Nu se știe ce se va întâmpla cu mâna învățătorului care se ridică asupra elevului. Întrebări:
Ce profesor este acela care tolerează ca elevii să copieze în masă la o probă scrisă de la BAC?
Ce profesor este acela care își meditează proprii elevi?
Ce profesor este acela care alterează notele datorită unui subiectivism dus peste limite?
Ce profesor este acela care merge în restaurante cu părinții elevilor lui?
Ce profesor este acela care bagă mâna adânc în fondul clasei?
Ce profesor este acela care condiționează promovarea de sume în valută?
Ce profesor este acela care lipsește de la ore?
Ce profesor este acela care-și bate elevii?
ce profesor este acela cre nu face materia la clasă?
Îmi reprim alte întrebări care au dus la pușcărie pe unii dascăli prin condamnări definitive cu executare. Mai sunt multe de corectat, actiunile trebuind să fie energice până boala nu devine cancer în stadiu de metastaze.


(06 aprilie 2016)