Actrița Lica GHEORGHIU

Secolul trecut a fost bântuit de tot felul de chestii, unele mai speciale decât altele, unele mai ciudate decât altele, unele mai neverosimile decât altele. Comunismul a avut intuiția excepțională că arta este instrumentul de modelare a omului nou sau mai pe românește, de îndobitocire a maselor, drept care, statul comunist i-a tratat pe artiști cu mare respect, îmbuibându-i cu bani, cu case de creație, cu premii, cu onoruri. Exista titlul de artist emerit și titlul de artist al poporului. Cărțile de poezie patriotică se publicau în tiraje de masă, statuile cu eroi din popor erau amplasate peste tot în locuri vizibile. Nici cinematografia nu a fost ocolită. Totuși, în cinematografia românească a existat un fenomen ceva mai special. Fiica lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ, pe atunci secretar general al partidului comunist și președinte al consiliului de stat, adică primul om al țării, numită Lica GHEORGHIU și-a dorit să fie o mare actriță, iar tăticul iubitor doar a schimbat priviri cu cine trebuia și visul lui Lica GHEORGHIU a devenit realitate. Ea a apărut în filme precum filmul TUDOR, în rolul Aristiței și filmul LUPENI 29, în rolul Ioanei.

Circula în epocă un banc cu niște întrebări:

- Ce asemănare este între Silvia POPOVICI și Lica GHEORGHIU?

- Amândouă sunt actrițe. 

Era răspunsul.

- Ce deosebire este între Silvia POPOVICI și Lica GHEORGHIU?

- Silvia POPOVICI este talentată, iar Lica GHEORGHIU este tare-n tată!

Era răspunsul.

Am văzut fimlele în care a jucat Lica GHEORGHIU și numai faptul că partenerii ei erau actori de mare talent au salvat acele filme. În filmul TUDOR au jucat monștri sacri ai scenei românești precum Alexandru GIUGARU, George VRACA, Olga TUDORACHE, Fory ETTERLE, Emanoil PETRUȚ, Geo BARTON, Ion BESOIU, Ernest MAFTEI, ca și în filmul LUPENI 29 unde-i regăsim pe marii actori George CALBOREANU, Ștefan CIUBOTĂRAȘU, Ilarion CIOBANU, Draga OLTEANU MATEI, George MOTOI, Sandu STICLARU, Colea RĂUTU. Bârfitorii ziceau că în filmul LUPENI 29, lui Lica GHEORGHIU i s-ar fi văzut manichiura, lucru bizar pentru o nevastă de miner în grevă.

Ca tacâmul să fie complet și pohta ce-a pohtit să fie desăvârșită, Lica GHEORGHIU a fost răsplătită cu premii la festivaluri ale filmului de la mamaia și de la Moscova. Nu înseamnă că acum lucrurile funcționează altfel și vedem adevărate dinastii mai prin toate domeniile și mulți cred că între putere și talent este o legătură indestructibilă, adică dacă ai putere ai talent sau talentul se transmite ereditar...

(13 martie 2025)

23 August 1944 și să nu uiți Darie!

Romanul lui Zaharia STANCU intitulat Desculț avea în el un fragment în care o femeie repeta obsesiv să nu uiți Darie! Băiatul cu numele Darie, zicea la rândul lui că nu are să uite. Mă gândesc că și pentru noi ar trebui să fie cineva care să ne spună să nu uităm și noi să repetăm că nu vom uita. Mă refer la erorile impardonabile făcute în timp, când am făcut lucruri ce nu trebuiau făcute, din exces de zel, din slugărnicie și din lipsă de caracter și din dorința de a ieși în față  cu orice preț.
Semnificația zilei de 23 August s-a schimbat după cum fiecare conducător de partid credea că-l avantajează. De la 23 August 1944, ziua eliberării scumpei noastre patrii de sub jugul fascist de către glorioasa Armată Roșie, până la 23 August 1944 începutul revoluției democratice de sub conducerea partidului comunist român în țara noastră, au existat multe alte abordări, care mai de care mai interesante, plină de subînțelesuri și mai ales incluzând grămezi de neadevăruri, căci la 23 August 1944 a fost arestat mareșalul Ion ANTONESCU și au fost întoarse armele împotriva Germaniei lui Hitler, armata română alăturându-se Armatei Roșii, deci aliaților, în lupta împotriva Germaniei naziste. S-a vorbit foarte mult despre faptul că evenimentul de la 23 August 1944 a redus cu 6 luni durata războiului, după analiza unui post de radio și despre cele peste 400.000 de jertfe ale ostașilor români pe câmpurile de bătălie în luptele ce au urmat acestui 23 August 1944.

După 23 August 1944, mai precis după ce comuniștii au venit la putere:

- orașul Brașov s-a numit orașul STALIN,

- sectoare ale Bucureștiului au luat denumirea de LENIN, STALIN,

- actuala Academie de Studii Economice s-a numit ISEP V.I. LENIN,

- la București a ființat Institutul Maxim GORKI,

- imnul de stat pe muzica lui Matei SOCOR, cu versurile lui Eugen FRUNZĂ și Dan DEȘLIU, arăta 

  întreaga slugărnicie a comuniștilor față de fratele de la Răsărit,

- poeții au cântat Țara Sovietelor,

- teatrele au jucat piese din dramaturgia rusă și sovietică,

- în fiecare oraș de la noi era o librărie numită Cartea Rusă,

- la radio erau emisiunile Vorbește Moscova și Învățați limba rusă cântând,

- elevii învățau și cântau imnul PRP și imnul URSS,

- în școală se învăța Limba rusă,

- elevii învățau după manuale traduse din limba rusă,

- a existat întreprinderea Tânăra Gardă,

- oficiosul partidului comunist s-a numit SCÂNTEIA după ISKRA sovietică,

- Casa Scânteii seamănă cu Universitatea LOMONOSOV,

- pe soclul din fața Casei Scânteii au poposit STALIN, urmat de LENIN până în 1989,

- la București s-a sărbătorit ziua de 7 Noiembrie a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie,

- lângă clădirea guvernului a existat Statuia Ostașului Sovietic,

- pe ecrane rulau filme sovietice de la Mosfilm în proporție de 90%,

- tinerii de la noi făceau facultăți și doctorate în URSS până în 1964,

- în economie existau sovrom-urile,

- muncitorii fruntași de la noi erau stahanoviști,

- la cartofi se făcea iarovizare cum zicea DOKUCEAEV,

- în întreprinderi funcționa principiul hozrasciot,

- în dicționare traduse din rusește, cibernetica era o știință reacționară,

- un compozitor mioritic a scris melodia M-am îndrăgostit de tine Moscova.

În opinia mea, aceste excese au fost erori nenecesare, căci nimeni nu a impus cuiva comportament de slugă. Unele manifestări le-am regăsit și după 1989, să nu mai vorbesc despre cultul personalității de dinainte de 1989, unde toți se întreceau în a realiza exprimări sub toate formele și stilurile, să fie pe placul conducătorului, om slab, cu calități oarecare, lipsit de capacitatea de a pune punct abordărilor excentrice.

Îmi repet în minte să nu uit, să nu repet, dar când văd în jurul meu că mulți nu uită, dar repetă erorile din trecut, am senzația că 23 August 1944 nu a însemnat mare lucru, că vor veni alte zile despre care vom găsi în cuvinte bombastice tot felul de semnificații, dar care nu vor însemna nimic semnificativ, din moment ce valoarea e dată de obiectul supus analizei, dar și de cel pus să-l prețuiască, acesta din urmă, fiind uneori un zero barat. Cu un pic de reținere și făcă excese de zel, după 23 August 1944 cu totul altfel am fi discutat despre istoria noastră, dacă nu s-ar fi găsit cozi de topor, oamenii lipsiți de geniu și de dragoste de țară, care să facă atât de multe compromisuri și să nu târască în zone despre care acum ne rușinăm profund, datorită gesturilor ample dar inutile făcute, crezând că acestea vor fi apreciate de cineva, ceea ce nu s-a întâmplat, căci stăpânii își disprețuiesc slugile, oricât de mult acestea s-ar scălâmbăia.

(20 august 2024)

Semnificația zilei de 30 Decembrie 1947

Eu am trăit copilăria mea cu o anumită semnificație a zilei de 30 Decembrie 1947 și anume:
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care țara a devenit Republica Populară Română, 
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care regele MIHAI a semnat actul de abdicare,
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care poporul a ieșit în stradă fericit nevoie mare,
- 30 Decembrie 1947 era ziua a fost proclamată R.P.R.

Aveam un prieten ceva mai mare decât mine, care în ziua de 30 Decembrie 1947 era militar în termen, cu haine ponosite, cu ghete scâlciate și cu păduchi, iar comandantul de garnizoană i-a strâns pe platou pe toți camarazii lui și pe el, spunându-le că sunt ața cum sunt din cauza regelui, iar în ziua abdicării lui, noua orânduire le dă haine, le dă ghete, le dă săpun și-i scapă de păduchi. Îmi spunea prietenul meu că la mintea lui de atunci, a pus toate relele în cârva regelui și s-a bucurat că acesta plecase, cu trenul încărcat de bogății, căci așa îi spuseseră comandanții lui. Dar prietenul meu a trăit și în comunism, căci ceea ce-mi spunea era undeva prin anul 1991 și făcea diferența.

Când eram elev în clasa a VII-a, am vizitat Castelul Peleș și Palatul Republicii. Pe zidul Palatului Republicii era o placă pe care scria că acolo era locul unde regele semnase actul de abdicare, act ce era expus și pe care l-am văzut, dar ceea ce-mi amintesc era legat de faptul că era frumos caligrafiat, iar textul era cu mult mai scurt decât textul publicat după 1989. Țin minte că ghizii nu s-au sfiit să ne spună despre luxul în care trăia familia regală și sărăcia în care trăia poporul, iar un element esențial era cel a descrierii parchetului din diferite esențe diferit colorate, în tip ce poporul trăia în frig și foamete.

Acum ziua de  30 Decembrie trece ca o zi oarecare, este ceva mai tristă și nu prea ne place să vorbim despre ea, deși bine ar ti dacă niște istorici cu creierul la ei s-ar apleca pe documente și ar scrie 10 pagini definitorii, pe care niciodată, nimeni să nu le mai modifice, reinterpretându-le, pentru ca noi, muritorii de rând să înțelegem clar ce a însemnat această zi sau ce nu a însemnat și punct.



(30 decembrie 2023)

Ziua de 23 August 1944

În vremurile bolșevice nu aveam decât trei sărbători:
- Întâi Mai muncitoresc și se defila,
- 23 August și se defila,
- Revelionul și ne distram.
Cum nouă ne place să ne rescriem istoria după bunul plac sau după cum bate vântul, ziua de 23 August 1944 a fost interpretată și reinterpretată, până încât azi nu mai înseamnă nimic, din moment ce nu se mai vorbește despre semnificația ei, la nicio televiziune, la nicio întrunire și de nicio personalitate marcantă. Este adevărat că nu prea ai ce spune despre chestia cu întoarcerea armelor, pentru că istoria nu prea cunoaște momente când o armată își lasă baltă aliatul și trece de partea cealaltă a baricadei. La demonstrațiile de 23 August de dinainte de 1989, se scandau lozinci care defineau extrem de nuanțat semnificația zilei acesteia și eu am traversat destul de multe momente ca să ajung să nu prea mai înțeleg nimic sau să-mi dau seama că faptele se descriu foarte diferit cu cuvinte, din perspectiva din care sunt privite. Este exact povestea cu degetul arătător care privit de sus arată într-un fel, privit din față arată altfel, privit din spate arată altfel, iar privit dintr-o parte, desigur, arată diferit. Tot așa și ziua de 23 August 1944, privită din documente ar trebui să arate mereu la fel. Dar și documentele se citesc diferit și 100 de inși dacă citesc aceleași documente, cu siguranță vor trage cel puțin 500 de concluzii diferite, căci fiecare ins este bântuit de îndoielile lui.

Istoria este seacă, cu documente clare, cu fapte înscrise în acele documente și se știu oamenii și se știu acțiunile și se știu consecințele. De aceea mi se pare cel puțin ciudat să văd la Viena într-un parc un spațiu generos dedicat Armatei Roșii și un monument al Eroului Necunoscut, în timp ce monumentului lui Constantin BARASCHI i s-a diminuat soclul și i-a fost schimbat amplasamentul, ca efect direct al rescrierii istoriei celui de Al doilea Război Mondial, uitându-se că România nu a făcut parte din tabăra țărilor învingătoare și că pe teritoriul nostru național armata sovietică a staționat până în anul 1958 la 24 mai. 

Nu spun că pe 23 August 2023 ar fi trebuit să fie organizată o demonstrație a oamenilor muncii ca în vremurile bolșevice, dar mi-aș fi dorit ca televiziunile să prezinte un film de 60 minute scris așa cum trebuie, nu de istoricii superficiali, aserviți și nepregătiți profesional, care să ne spună exact semnificația acestei zile pentru neamul românesc, dacă a existat o astfel de semnificație sau dacă a fost o zi banală ca oricare alta, să se spună clar și de azi înainte să fiu lăsat în pace, că am alte treburi de făcut.


(23 august 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Dan DATCU

Dan DATCU era și el ca și noi toți ceilalți un pionier care frecventa Cercul de Pictură de la Casa Pionierilor din Pitești. Pe mine m-a impresionat la Dan DATCU că avea calități de lider. Domnișoara BUMBURICI, profesoara noastră de pictură, ne-a spus că există o întrecere între cercurile Casei pionierilor în colectarea de fier vechi, a deșeurilor de hârtie și de sticlă și echipa câștigătoare va fi recompensată cu o excursie cu autocarul la Sinaia.

Atunci l-am văzut pe pionierul Dan DATCU, care cred că era mai mare decât mine cu un an, că ia inițiativa, ne organizează și am pornit la treabă. El era inima întregului grup. Am strâns și am adus hârtie. Am strâns și am adus sticlă. Am mers cu toții să căutăm fier vechi și am reușit să găsim o bucată de șină de clae ferată uzinală, ceva mai mică decât șina de cale ferată de tren obișnuit. Echipa noastră s-a impus și noi am câștigat competiție. Eram vreo 15 pionieri. Am plecat la Sinaia într-o duminică dimineața. Am avut surpriza ca în autocar să fie persoane care nu aveau nimic nici cu competiția, nici cu statutul de pionier. Erau tot felul de indivizi și individe, care profitau de ocazie să meargă pe banii statului să se plimbe, inclusiv fetele unui director de liceu, care peste ani s-au dovedit a fi vagaboandele Piteștiului, căci răsfățul și nemunca stimulate de părinți au dus la astfel de comportamente nefericite.

Pentru mine a fost prima dată când am plecat singur undeva și am văzut la Sinaia, Muzeul Peleș, la Doftana am văzut muzeul unde ni s-a spus că au fost închiși comuniștii și în acele vremuri ni s-a arătat celula H unde stătuse închis Gheorghe GHEORGHIU DEJ, liderul de atunci al partidului comunis. Îmi aduc aminte ca și acum că am văzut mulaje cu ciorba dintr-un castron. La vorbitor era un gardian manechin, dar dușumeaua fiind instabilă, când mergeam, manechinul se clătina, ceea ce m-a speriat. La București am văzut Muzeul de Artă al RPR și-mi aduc aminte că pe perete era o placă pe care scfria ceva despre data de 30 decembrie 1947, în care fusese declarată republica Populară Română. Era acolo și actul de abdicare al regelui Miahai. Textul era extrem de scurt, parcă două rânduri. Citind actul original publicat după 1989 rezulta că ceea ce am văzut eu atunci era un fals. Tot la muzeu am văzut picturile pe care le știam din cărțile alb-negru. 

Lui Dan DATCU îi datorez această excursie, căci fără un lider, sunt sigur că eram o gloată care se mișca haotic și fără rezultate care să ne ducă undeva.



(05 martie 2023)

Relatarea unei vizite de lucru a șefului de partid comunist

În vremurile de demult, șeful partidului comunist efectua vizite:
- în țările prietene,
- de lucru,
- rodnice, 
- încununate de succes,
- pentru a cunoaște realizările de acolo,
- pentru a face schimb de experiență,
- cu rezultate excepționale.

Descrierea vizitelor de lucru se făcea folosind un limbaj de lemn, cu aceleași cuvinte, cu aceeași topică a frazei, cu același fals caracter solemn, care arăta de fapt limitele de atunci ale celor ce prezentau acele vizite și mai ales, dorința de a arăta că totul decurge lin, fără incidente, căci vizitele erau de prietenie, în țări prietene, la invitația unui partid frățesc, deși noi avem proverbul că frate, frate, dar brânza e pe bani.

Cei care alcătuiau textele, aveau grijă de a le inunda cu adjective care să întărească ceea ce s-a întâmplat acolo. partea extrem de delicată este legată de faptul că la peste 60 de ani de când a fost tipărit textul acestui carnet al agitatorului, evoluția comunicatorilor este dezarmant de redusă, chiar spre deloc. Totul se datorează lipsei lecturilor moderne ale celor din ziua de azi. dacă în 1961 era de înțeles că agitatorii erau persoane luate din producție, acum, comunicatorii sunt oameni cu diplome și cu doctorate, deci nu au nicio scuză că au rămas la același limbaj rudimentar.


(05 decembrie 2022)

Lozincile la români

Trebuie spus din start că poporul român are o bogată cultură orală. Nu mă voi referi aici la baladele populare, nici la doine și nici la bocete. În hore existau chiuituri, adică distihuri care evidențiau diferite stări sufletești ale celui care învârtea o horă sau aduceau în atenția celor din jur unele aspecte legate de o parteneră de dans. Era acolo veselie mare și bună dispoziție.
Cu trecerea timpului, manifestările populare au fost transferate spre stradă, acolo unde se întâlneau oamenii să-și manifeste fie nemulțumirile din marșurile de protest, fie bucuria, la manifestările omagiale asociate unor zile importante din istoria națională.
Lozincile sunt oglinda vie a istoriei noastre și nu trebuie să le uităm prea ușor, căci ele scot la iveală un mod de gândire sintetic al oamenilor, plin de realism, bazat pe sentimente profunde, naturale și mai ales orientate spre accentuarea unei laturi evidente din viața unei colectivități. Iată câteva:

Cine n-o vota secerea,
Să cadă cu burta-n ea!

Cine n-o vota la cruce,

Paștele să nu-l apuce!

Ana PUKER și cu DEJ,

Au băgat spaima-n burgheji.

STALIN și poporul rus,

Libertatea ne-au adus.

Cine-a stat cinci ani la ruși,

Nu poate gândi ca BUSH.

IMeGheBe.

Face ordine!

ILIESC-apare,

Soarele răsare!

Exemplele sunt cu mult mai numeroase, dar am spicuit doar câteva dintre sclipirile populare ale străzii, pentru a evidenția că spiritul popular este viu, dinamic și concret, iar capacitatea de a aranja cuvintele aproape că se dezvoltă spontan, creatorul popular fiind cu o inventivitate maximă. Multe dintre lozinci sunt formate doar dintr-o propoziție sau dintr-o frază, fără a fi ritmate, precum:

Moarte intelectualilor,

CEAUȘESCU și poporul!

Trăiască PMR!

Trăiască PCR!

Trăiască RSR!

La un moment dat, pentru a obține efectul scontat, agitatorii din rândul demonstanților sau protestatarilor împărțeau în public pagini care conțineau lozincile ca texte multiplicate și oamenii știau care sunt textele pe care trebuiau să le scandeze. La un moment dat, erau plasați pe anumite puncte la înălțime persoane care prin gesturi, dădeau startul scandării de lozinci, pentru a păstra aparența spontaneității. Și acum, ca și pe vremea dictaturilor militare sau comuniste, sunt multe prilejuri de a scanda lozinci.

(25 noiembrie 2022)

Activiștii comuniști de ieri și mai ales, de azi

În România anului 2022 se vede cu ochiul liber că nu a murit comunismul.
Comunismul trăiește prin:
- vechii membrii ai partidului,
- prin tinerii cu transmitere genetică de la bătrânii comuniști,
- superficialitatea educației primită în școli,
- elanul de a se face utili a celor nepăricepuți,
- acțiuni negândite ale celor puși pe funcții nepotrivite.
Numai așa se explică propunerea cu Procesul comunismului, care a fost o mascaradă patronată de un comunist care s-a înfruptat la greu din darurile acelui comunism pe care l-a condamnat, de către un fiu al unui nomenclaturist notoriu, îndepărtat de comuniștii lui de la masa îmbelșugată și care purta ranchiună.
Numai așa se explică abordările extremiste ale tinerilor la adresa Sfintei Maria, tratată ca mamă-surogat, lucru pe care nici cei mai înfocați comuniști nu l-au făcut de teama maselor care în orice moemnt s-ar fi dezis de liderii idioți care aruncă cu noroi în ceea ce poporul are cel mai sfânt.
Pe cei care erau activiști comuniști de ieri aveam o explicație de ce se comportau mizerabil. Erau la început. Erau neinstruiți. Aveau frică de Ana PAUKER și de DEJ. Nu știau pe ce lume se află. Se credeau importanți, deși veneau de niciunde și se îndreptau spre niciunde.
Comuniștii de azi sunt tineri. Comuniștii de azi sunt zeloși. Comuniștii de azi sunt doar niște slugi, care vor să arate stăpânilor lor că fac și ei ceva, adică fac zgomot, praf și mizerie în jurul lor. Ceea ce se întâmplă cu Cenaclul Flacăra este doar un bvalon de săpun, o temă lansată de un comunist nefericit, ignorant, care dorește să arate stăpânilor lui că are și munca lui, aceea care o fi, un rezultat palpabil. În opinia mea, trebuia  să existe o echipă. Trebuiau prezentate cel puțin 3.000 de pagini și 10 emisiuni tv de câte o oră, cu argumente la liniuță, după care să vină concluzia că că și punct. Nu s-a întâmplat așa. Nu au apărut nume sonore. Academia Română nu a fost implicată. Facultățile de Științe Politice nu și-au spus punctele de vedere. Deci, totul este doar praf în ochii vulgului.

Va dispărea Cenaclul Flacăra?

(21 iulie 2022)

Gheorghe GHEORGHIU DEJ în filatelie

Conducătorul partidului Muncitoresc Român între anii 1947 - 1965 apare în două mărci poștale românești apărute după moartea sa.

Primul timbru dantelat, tipărit în 5.000.000 de exemplare în anul 1966, la un an după moartea omului politic, avea valoarea nominală de 55 bani.

Al doilea timbru, o coliță nedantelată cu valoare nominală de 5 lei, tipărită în 100.000 de exemplare are chipul lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ și jos semnătura acestuia. Timbrul acesta a apărut tot în anul 1966. este aceeași poză ca la timbrul de 55 bani, poză care era și în clasele elevilor pe peretele din fața catedrei profesorului.

Și în vremea sa exista cultul personalității, dar nu a avut nivelul deșănțării din vremea lui Nicolae CEAUȘESCU. Lumea era săracă și oamenilor nu le  ardea de prostii, iar conducătorii partidului aveau de furcă cu burghezia, cu dușmanii poporului și chiar cu luptele intestine.

(14 iunie 2022)

Ședință de partid în 1951 (plus ceva ani)

Primul secretar:
- Tovarăși, avem azi să luăm în discuție activitatea unui element retrograd, căreia până mai ieri o consideram tovarășă de muncă și de luptă alături de noi, pentru realizarea idealurilor noastre democratice, pentru dezvoltarea prieteniei noastre cu marele popor sovietic.
Din sală se aud aplauze și lozinci precum STALIN și poporul rus/Libertatea ne-au adus. Se auzea și lozinca: Ana PAUKER și cu DEJ/ Au băgat spaiman-n burgheji.
Din nou, primul secretar:
- Să revenim la ale noastre. O discutăm acum pe Gabriela SZABO, ( o arată cu degetul său amenințător), cea care ne-a dezamăgit, tovarăși. Iată, tovarăși! SZABO Gabriela, fără să ne spună nouă la județeană a lucrat pe ascuns, tovarăși și a mers fără voia noastră, tovarăși, la Sydney, la așa-zisele Jocuri Olimpice, unde fără să informeze activul de partid, s-a clasat prima și a luat din mâinile unor imperialiști aur, lucru care ne revoltă, pe noi, oamenii muncii, care trudim la strung sau pe ogor, tovarăși.
Din sală se aud murmure de nemulțumire. Au urmat la cuvânt câteva tovarășe, pline de revoltă muncitorească, care încruntate și cu hotărâre au înfierat activitatea subversivă a elementului dușmănos SZABO Gabriela. Mânia proletară creștea văzând cu ochii. 
În final, dușmanul de clasă a fost exclus din partid, a părăsit sala și viața de organizație și-a reluat cursul ei normal. În ateliere se făceau șuruburi și piulițe. oamenii își luau salariile și mândria lor că participă la instaurarea regimului de democrație populară era maximă. Din tablou, STALIN rânjea pe sub mustața stufoasă, văzându-și visul împlinit.

PS: de orice asemănare cu ceea ce se întâmplă în ziua de azi unei mari campioane, se  face 
      vinovat cel care întreprinde un astfel de demers, nu autorul acestui material.

(04 iunie 2022)

Centenarul neobservat

Ieri 8 mai 2021 s-au împlinit 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român. Până la 22 Decembrie 1989 acest partid avea peste 3 milioane de membri, plătitori de cotizații, cu carnete roșii, care participau la adunări, care luau cuvântul și se băteau cu cărămida în piept. Toți au jurat că vor face, că vor drege, ca în final să fugă ca potârnichile după 22 Decembrie 1989, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Această abordare a deschis larg porțile ca toți comuniștii de dinainte de 22 Decembrie 1989 să rămână pe poziții și tot ei să fie în fruntea bucatelor. Conducerea comunistă a avut o ideologie foarte specială, căci racola pentru a deveni membri de partid pe cei mai buni.

În facultăți deveneau membri de partid cei mai buni studenți.

În uzine deveneau membri de partid cei mai buni ingineri.

În secții deveneau membri de partid cei mai buni maiștri.

La locurile de muncă deveneau membri de partid cei mai buni muncitori.

Când spun cei mai buni, mă refer la:

- profesie,

- conduită,

- aprecierea colegilor,

- familie.

Comparând acum lucrurile, vedem că partidele parcă sunt o adunătură de ariviști, nepricepuți, golani, borfași,  refulați, frustrați, incompetenți, troglodiți, repetenți, mediocri și tot așa. Inexistența filtrelor determină scoaterea la rampă a unor persoane cu mari carențe de educație, fără o  pregătire profesională corespunzătoare, dar care ocupă poziții care nu au nicio legătură cu expertiza lor.

la 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român îmi doresc să văd că:

- se lucrează la autostrăzi,

- oamenii se pun pe treabă,

- valorile autentice sunt apreciate,

- dispare ura viscerală,

- școala e școală adevărată,

- ne iubim țara și istoria.

În rest, 1000 de ani pace!

(09 mai 2021)

PAUKER, DEJ și STALIN

    Legenda zice că la București erau tulburi apele în politică și Ana PAUKER era extrem de autoritară, iar lui Gheorghe GHEORGHIU DEJ tărășenia nu-i convenea. Nici lui Ana PAUKER nu-i convenea că venea Gheorghe GHEORGHIU DEJ să-i tragă preșul de sub picooare. Tot legenda zice că Ana PAUKER a cerut ca tărășenia de la București să fie tranșată la Kremlin de către tătucul STALIN.

Zis și făcut. Iosiv Visarionovici STALIN a chemat la Kremlin pe Ana PAUKER și pe Gheorghe GHEORGHIU DEJ. Aceștia au fost cazați în hotelurile PCUS și lăsați să aștepte, adică să fiarbă în suc propriu. Și Ana PAUKER și Gheorghe GHEORGHIU DEJ se așteptau:

- să fie chemați de STALIN,

- să-și spună fiecare păsul,

- STALIN să decidă.

    Legenda spune că STALIN avea la București oamenii lui, oameni de specialitate, care i-au explicat clar cum stăteau lucrurile și i-au furnizat și variantele cu avantaje și dezavantaje, iar Iosif Visarionovici STALIN l-a chemat la el pe Gheorghe GHEORGHIU DEJ, ceea ce însemna că dintre cei doi, el era alesul.     Așa se face că Ana PAUKER a căzut în disgrație, au disporut toate tablourile cu ea, s-au produs mari epurări și în final, doar vizitatorii de la Crematoriul Cenușa, dacă sunt mai curioși și mai insistenți vor identifica cripta unde se află vasul cu cenușa Anei PAUKER, femeia cea mai temută din pcr cândva.

    Florin CÎȚU a fost desemnat ca premier și nu ales de popor. Dan BARNA a ieșit pe locul al III-lea la alegerile prezidențiale din 2019 cu 14,94%, iar Klaus IOHANNIS a câștigat fotoliul de președinte cu 66,06% și niciunul dintre actorii politici nu trebuie să uite nimic despre notorietatea oferită de vot.

(15 aprilie 2021)