Jenő KISS, un mare culturist din Ungaria

Căutând pe Internet să văd câte ceva despre culturismul din țara vecină Ungaria, am găsit elemente suficiente despre culturistul Jenő KISS, care îmi permit să scriu despre el, respectând șablonul pe care us atunci când scriu despre culturiști, adică să prezint câte ceva despre:

- elemente de identificare și descriere,

- educație și profesie,

- caracteristici biometrice,

- participări și rezultate în competiți,

- perspective de evoluție.

Culturistul Jenő KISS este născut în 10 februarie 1972, acum fiind un culturist de 46 de ani. Este în zodia vărsător.

Zodia vărsător, care este favorabilă celor care au obiective precise pe care le urmăresc pentru a le

transpune în viașă, chiar dacă eforturile sunt foarte mari este zodie bună pentru culturiști. Ei nu fac economie de resurse pentru a atinge idealul pe care și l-au definit. Totul la această zodie se bazează pe luciditate și pe curaj. Vărsătorii au știința dozării efortului și sunt foarte disciplinați. Ei urmăresc cu tenacitate planurile pe care și le construiesc și nu se abat de la ele, iar corecțiile dispuși să le facă se referă strict la ceea ce sunt convinși că le aduce un plus cert de eficiență în rezultate. Succesul îi bucură dar nu-i copleșește și de aceea știu ca după fiecare succes să treacă la muncă, pentru a pregăti o nouă victorie și tot așa. Ei nu se satură de muncă și au credința că numai calitatea muncii lor îi va face să fie apreciați de cei din jur.

În acest context, au existat premise excelente ca sportivul Jenő KISS să ajungă să facă performanțe remarcabile, ceea ce s-a reflectat prin rezultatele obținute la mari competiții interne și internaționale de culturism, din care enumăr aici:

1989 Campionatul maghiar de culturism al juniorilor, locul 1

1990 Campionatul maghiar de culturism al juniorilor, locul 1

1990 Campionatul maghiar de culturism, locul 1

1991 Campionatul maghiar de culturism, categoria open locul 1

1992 IFBB Junior VB, +80kg, locul 3

1992 Campionatul maghiar de culturism al juniorilor, locul 1

1995 Campionatul mondial de culturism, locul 2

1995 IFBB campionatul de culturism pentru amatori VB, categoria +90kg, locul 2

1996 Campionatul mondial de culturism, locul 1

1996 IFBB Campionatul de culturism pentru amatori, categoria open locul 1

1996 IFBB Campionatul de culturism VB, categoria open locul 1

1998 Grand Prix al Germaniei, locul 7

1999 Concursul de culturism Noaptea campionilor, locul 19

1999 Concursul de culturism Ironman IFBB, locul 16

2003 Concursul de culturism Nordic Pro, locul 7

2013 Concursul de culturism Praga Pro, locul 14

Începând cu anul 1998 culturistul maghiar Jenő KISS a participat în competiții de profesioniști, rezultatele fiind foarte diferite în raport cu cele pentru amatori, arătând că alegerea sa a fost mai puțin inspirată, știute fiind rigorile de la culturismul profesionism unde performanțele culturiștilor sunt altele, numărul de participanți este cu mult mai mare, iar premiile sunt și ele substanțiale. Da să dau un exemplu, la concursul de culturism Noaptea campionilor din 1999, culturistul Jenő KISS a concurat într-o grupă formată din 42 de sportivi, iar pe ultima poziție, a 19-a,  dată de punctajul sub o anumită valoare s-au aflat 24 de sportivi, în condițiile în care pe primele 10poziții s-au clasat sportivii:

01 Paul DILLET

02 Pavol JABLONICKY

03 Dexter JACKSON

04 Marcus RUHL

05 Milos SARCEV

06 Ernie TAYLOR

07 Johnny MOYA

08 Darrem CHARLES

09 Porter COTTRELL

10 Orville BURKE

unii dintre ei, nume celebre, cu participări la concursul Mr. Olympia, Dexter JACKSON fiind chiar unul din marii câștigători ai trofeului în anul 2008. Sportivul maghiar a dat dovadă de mult curaj, de ambiție și a fost extrem de perseverent, făcând sacrificii imense ca sportiv, dar și din punct de vedere material pentru a ajunge peste ocean la o astfel de competiție și mai ales cu un astfel de standard deosebit de ridicat. El este recomandat pentru performanțele sale, date de următoarele măsurători:

Înălțime: 174 cm.

Greutate: 123 kg.

Greutate: 110 kg.

Circumferință biceps: 53 cm.

Circumferință piept: 138 cm.

Circumferință talie: 80 cm.

Circumferință coapsă: 76 cm.

Circumferință gambă: 47 cm.

Trebuie aici să scriu că  în 1996 culturistul Jenő KISS s-a poziționat pe locul 1 exact în concursul câștigat în anul 1969 de Arnold SCHWARZENEGGER. Între ultimele participări în competiții este o diferență de 11 ani, timp în care Jenő KISS a lucrat la creșterea masei musculare, greutatea sa crescând cu 10 kg, la îmbunătățirea definirii și simetriei. El conchide într-un interviu că și culturismul ca alte sporturi se practică la orice vârstă, știut fiind faptul că există competiții pentru seniori, unde și după 45 de ani culturiștii au șansa de a dovedi nivelul de performanță pe care și-l mențin.

Culturistul Jenő KISSare următorul motto: rezistență, voință, modestie. 

(27 februarie 2018)

Kille KUJALA, culturistul finlandez

Urmărind pe Internet, am citit câte ceva despre culturismul IFBB din Finșanda. M-a impresionat culturistul 

Kille KUJALA. Am tot încercat să realizez o documentare cât de cât dar m-am izbit de necunoașterea limbii finlandeze. Voi fi perseverent, dar până atunci voi propune o galerie că câteva fotografii reprezentândul pe Kille KUJALA, culturistul născut în 6 noiembrie 1982, cu 170 cm înălțime și greutate în concursuri de 98 kg.

(27 februarie 2018)

Proiecte și management de succes

Un proiect este în primul rând un text unde sunt date:

- obiectivul de realizat,

- grupul țintă

- activitățile ce trebuie efectuate,

- resursele necesare,

- momente de finalizare,

- duratele activităților,

- cantitățile de reusrse,

- cheltuielie de efectuat.

Un proiect este în al doilea rând finanțare, căci proiectul nu se execută pe ochi frumoși ci, cu bani, cu mulți bani, mai ales dacă obiecul ambițios. Finanțatorul trebuie să fie satisfăcut prin modul în care după implementare se recuperează investiția făcută.

Proiectul este în al treilea rând implementare, unde are loc executarea de activități prin utilizarea de resurse, în intervale de timp bine stabilite, de un anumit nivel de calitate, respectând restricții de precedență și la termene impuse. Este ceea ce se numește procesul de implementare. Dezvoltatorul trebuie să fie satisfăcut prin modul în care încasează banii după efectuarea lucrărilor la timp și de calitate.

În al patrulea rând, un proiect înseamnă grupul țintă căruia i se adresează obiectivul prevăzut în proiect, grup țintă care trebuie să fie satisfăcut de ceea ce i se oferă prin darea în funcțiune a ceea ce rezultă din implementarea proiectului, o clădire, un echipament, un proces sau un serviciu.

Ideal ar fi ca atunci când se trage linie, între ceea ce s-a planificat și modul în care a decurs implementarea proiectului să nu fie deloc diferențe. În realitate apar diferențe sub formă de:

- depășiri sau economii de resurse;

- întârzâieri sau devansări de termene;

- întârzăieri de plăți la furnizori;

- rabat de la calitate, de regulă în jos;

- apariții ale unor elemente de insatisfacție.

În momentul în care aceste abateri sunt mari, se concluzionează că managementul proiectului are deficiențe. Nu trebuie mers în profunzime la analiză, pentru că respectiva analiză trebuia s-o facă managerul, el nevenind nici în fața finanțatorului, nici în fața beneficiarului cu justificări. El ca manager de proiect are un salariu astronomic pentru a potrivi toate elementele astfel încât totul să se încadreze în limite mai mult decât acceptabile. Și portarul care are un salariu mic joacă rol de manager de proiect care enumeră motive din care să spună de ce nu a realizat ceea ce trebuia.

Un proiect este de succes dacă nivelul de satisfacție al tuturor celor implicați depășește acel nivel considerat limită inferioară al acceptabilității reciproce.

Un proiect este de succes dacă abaterile înregistrate în toate etapele sale au niveluri care nu diminuează nivelul de satisfacție al actorilor implicați în realizarea sa să ajungă sub nivelul de acceptabilitate considerat suportabil în mod normal.

Există metode suficient de precise pentru a stabili acel nivel de suportabilitate sub care indicele de satisfacție nu trebuie să scadă ca un proiect să fie considerat de succes.
Toată lumea vorbește de proiecte și de management de succes, dar un mod concret de a stabili când un proiect este sau nu de succes se impune. Aici voi detalia unele aspecte, iar într-un alt material voi arăta cum se cunatifică un proiect pentru a-l încadra în mulțimea proiectelor de succes sau din contră, pentru a zice că nu este proiect de succes.

(27 februarie 2018)

Cine a distrus învățământul?

Cine a distrus învățământul? Ca în buna tradiție românească, ne uităm în jur și musai trebuie să găsim pe altcineva vinovat de distrugerea învățământului, exact nu pe cei care sunt adevărații vinovați. S-o luăm sistematic.

Sistemul de învățământ înseamnă:

- elevi,

- profesori,

- manuale,

- predare,

- învățare,

- exigență,

- ghizdanul,

- exemplu, 

- sălilile,

-.băncile,

- laboratoarele,

- management,

- calitate,

- conștiință,

- disciplină.

Voi lua rând pe rând cele enumerate și voi căuta să văd care dintre aceste elemente au dus la distrugerea sistemului educațional, pentru că merită un pic de atenție identificarea adevăratelor cauze. Sistemul educațional este bun sau este rău în funcție de outputul pe care îl produce. dacă elevul absolvent este bine pregătit profesional, subsistemul educațional preuniversitar este bun. Dacă nu, nu. Dacă studentul este bine pregătit profesional și face în producție ceea ce el a învățat în facultate, subsistemul educațional universitar este unul bun. Dacă nu, nu.

Rezultă cu tărie că totul se învârtește în jurul calității. Deci când se va vorbi despre distrugerea sistemului educațional trebuie făcută analiza distrugerii calității acestuia. Cândva un politruc stupid a zis înainte de 1989, că nivelul de trai nu a scăzut de 19 ori ca să crească de 19 ori îmbolnăvirile de TBC . El nu știa în prostia lui că și o muscă dacă se așează pe o halteră când sportivul este la concentrare maximă are puterea de a-l dărâma pe acesta cu halteră cu tot. Deci, rezultă că numai un puțin rău produs undeva atrage după sine scăderi dramatice ale calității.

Elevul este materia primă a sistemului educațional. El nu este nici mai bun și nici mai rău decât elevul de dinainte de 1989. El intră în sistem cu calități și cu defecte și urmează legea lui Gauss, adică vor fi undeva 5% elevi foarte slabi, vor fi undeva 3% elevi de excepție, vor fi undeva 20% elevi mediocrii, vor fi undeva 30% elevi buni și restul de 42% vor fi elevi buni. Aici între bun, foarte bun mediocru sau slab diferențeierea se face prin note, suficient de riguros. dacă după terminarea unui ciclu de istruire lucrurile stau altfel, cauza trebuie căutată nu la elev, ci altundeva. Elevii nu sunt de vină dacă nu știu să scrie. Elevii nu sunt de vină dacă nu știu să citească. Elevii nu sunt de vină dacă nu știu tabla înmulțirii. Elevii nu sunt de vină dacă nu știu cine este Eminescu. Elevii nu sunt de vină dacă nu știu cine este Ștefan cel Mare. Elevii nu sunt de vină dacă nu știu care sunt zilele săptămânii. Elevii nu sunt de vină dacă nu știu că țara noasdtră se numește România. Elevii nu sunt de vină dacă nu știu să niciun vers din Miorița. Elevii nu sunt de vină dacă nu știu alte chestiuni elementare pe care școala ar fi trebuit să-i învețe.

Sălile de clasă sunt doar niște ziduri. este adevărat că uneori acestea nu sunt bine făcute. Este adevărat că unele ziduri cad în capul elevilor. este adevărat că sălile sunt friguroase. Față de 1989 multe dintre acele săli de clasă nu s-au schimbat fundamental ca să justifice probușirea sistemului educațional, în care mulți dintre elevi ies de pe băncile școlii fără un bagaj de cunoștințe minim acceptat de societate.

Băncile sunt doar elemente de mobilier pe care învățătoarele sunt preocupate la oraș să le îmbrace anual, percepând de la părinți sume despre a căror gestiune cu bonuri nu se vor spune prea multe, căci nimeni nu cere socoteală în fața doamnei. Și acum ca și înainte de 1989 băncile nu diferă ca formă și ca poziționare în sălile de clase. Se confirmă că unele școli au adoptat ideia de a se lucra cu elevii care stau la mese, ceea ce nu cred că influențează radical procesul educațional.

Ghiozdanul este elementul care-l însoțește iremediabil pe elev dimineța la dus și la prânz la întorul de la școală. dacă înainte de 1989 ghiozdanul avea o greutate de Ț kg datorită cerințelor impuse de a avea elevul la el tot felul de caiete și ceva manuale, acum, în democrație, ghizdanul are undeva la 1,5Ț kg spre dublu, datorită apariției acelor materiale auxiliare de instruire așa-zisă necesară, generată însă de forme de business care au pătruns în școli printr-o cointeresare vulgară a dascălilor. În acest caz, nu organul crează funcția, ci banul.

Laboratoarele din școli diferă acum de cele de dinainte de 1989 pentru că au apărut masiv calculatoarele unde elevii fac lecții în sistem informatizat, ceea ce înseamnă altceva și acest aspect ar fi trebuit să-i facă pe elevi cu mult mai bine pregătiți profesional, ceea ce nu s-a prea întâmplat, nu din cauza elevilor și nici din cauza calculatoarelor, desigur.

Manualele trebuie văzute mai întâi prin scopul care sunt realizate și anume de a-i servi elevului. Manualele sunt făcute fie de profesori cu experiență, fie de cadre didactice universitare. În mod normal, manualele trebuie să țină seama de nivelul elevului și trebuie să fie adaptate la nevoile acestuia. În realitate, manualele sunt făcute astfel încât conțin lucruri ce depășesc capacitatea de înțelegere a elevului. Noțiunile de acolo sunt cu mult peste nivelul de gimnaziu sau de liiceu, pentru că în manuale, autorii nu se pun nicio secundă în pielea elevului. Consider o astfel de abordare ca fiind neadecvată, iar calitatea unor astfel de manuale ca fiind slabe, deși din punct de vedere științific sunt de top. Ele se adresează altor grupuri țintă. Am văzut manuale de clasa a VIII-a de noțiuni introductive de informatică unde se prezentau codurile corectoare și detectoare de erori HAMMING, fără chiar autoarele manualului să le fi înțeles. Am văzut un manual de educație civică cu o frazp pe vreo 10 rânduri care includea 5 neologisme de ultimă oră. Față de 1989, prin liberalizarea tipăririi de manuale nu s-a menținut și calitatea acestora, licitațiile având de multe ori incluse perturbații de ordin financiar. Consider că manualele sunt cele care induc elemente de noncalitate. dacă pentru cele 12 clase sunt îm medie 5 manuale și fiecare manuale apare în 5 variante, fiecare având 2 autori, 600 de autori sunt implicați în alterarea calității. Să reținem: autorii sunt persoane adulte. Dacă punem și comisiile de avizare formate din 5 membri, pentru cele 60 de manuale mai apar 300 de adulți calificați angrenați direct în managementul calității manualelor. Să mai pune 100 de persoane care propun curricula și mai fac ele ceva pe acolo, cu lejeritate s-a ajuns la 1.000 de persoane calificate de care depinde calitate manualelor aflate în circulație. Cum pe 5 ani se cam schimbă manualele, ar rezulta așa, la un calcul grosier că 5.000 de adulți calificați au fost sau sunt implicați în mecanismul de realizare a manualelor, fără a pune în calcul editurile și difuzorii. Din manuale apare starul spre noncalitate în învățământ. Având în vedere că au apărut și materialele auxiliare, dimensiunea apocaliptică se amplifică spectaculos, financiar și scârbos, în detrimentul calității și mai ales a elevului care este transformat într-un mic roboțel, fără timp liber de joacă.

Dascălii, fie învățători, fie profesori, sunt cei care decid 100% calitatea sau noncalitatea sistemului educațional. Mai întâi trebuie văzut cine sunt aceștia. O abordare cantitativă arată că numărul dascălilor este undeva în jur 400.000 de persoane, plus-minus ceva. Dintre aceștia destul de mulți îl reprezintă suplinitorii. Gurile rele zic că ei sunt cam 30%, ceea ce mie mi se pare îngrozitor de mult. Preasa pune accentul pe rezultatele dezastuase de la examenele de titularizare, amintind că și cei cu note de 2(doi), de 3(trei) și de 4(patru) vor merge la clase ca suplinitori. Distrugerea sistemului educațional este cauzată de modul în care se predă sau nu se predă materia la clasă. Sunt dascăli de excepție, dar sunt și dacăli care nu au ce căuta în sistemul educașțional și totuși există și distrug generașii de elevi. Nu există o ecplicație decentă ca după examenul de BAC să fie licee în care niciun absolvent să nu fi trecut acel examen. Se vor invoca tot felul de cauze, dintre acre salariile mici și condițiile mizere sunt numai două. dar și în școlile de top și în școlile codașe sunt aceleași salarii, aceleași bănci. Calitatea deacălilor diferă. O școală unde dascălii nu sunt modele, nici elevii nu vor învăța carte. Într-o școală unde dascălul caută să se impună prin rigiditate și comportament abuziv, elevii nu vor învăța caret. Elevii nu știu să scrie pentru că dascălii,lor nu ia-u învățat să scrie. Elevii nu vin la școală pentru că dascălii,lro nu fac școala atractivă ca elevul să iubească școala pentru a veni acolo. Elevul este ca un radar care recunoaște într-o secundă ceea ce i se potrivește și ce nu i se potrivește. El nu va accepta niciodată compromisul de a se supune unui supliciu. Când spun toate acestea, știu despre ce vorbesc. Eu nu am avut învățători buni. În liceu am avut o profesoară de matematică foarte bună, o profesoară de chimie foarte bună și un an, un fprofesor de fizică foarte bun. În rest, am avut fie toclari, fie nepregătiți, fie limitați de la care n-am învățat nici geografie, nici biologie, nici literatură, nici.
Cine a distrus învățământul? Cine a distrus învățământul? Cine a distrus învățământul? Ne tot întrebăm stând cu mâinile în sân și căutând soluții exact acolo unde nu este necesar. Mai mult, ne văităm că elevii sunt slabi de la o generație la alta, uitând că ei sunt doar outpul-ul sistemului educațional, privit ca sistem cibernetic, dinamic, complex și colaborativ.

Se zice boala intră cu carul și se scoate cu acul din corpul omulio. Deci, pentru a reface sistemul educațional trebuie o strategie pe 25 de ani, trebuie bani, mulți bani, adică mai mult de 6% din PIB, nu ca acum 6% din care nu s-a alocat niciodată atât. La creșterea calitatății profesorilor trebuie umblat, dar nu cu jumătptți de măsură, ci tot ca la medici, pentru a-i atrage în sistem pe cei mai buni absolvenți de facultate și pentru creșetera calificării celor existenți deja în școli, licee și universități. Măsurile administrative sunt ca frecția la un picior de lemn.

(26 februarie 2018)

Cine a distrus flota?

Cine a distrus flota?

Cine a furat flota?

Unde este flota?

Cum a dispărut flota?

De ce nu mai avem flotă?

Cine a vândut flota?

Cine s-a îmbogățit din vânzarea flotei?

Sunt întrebări care au rămas fără răspuns pentru că răspunsul nu se obține dacă el este căutat în locuri greșite, cu metode neadecvate și fără un scop precis. Este de-a dreptul hazliu că toată lumea are ochii ațintiți asupra lui Traian BĂSESCU, considerându-l marele vinovat al dispariției flotei românești. În opinia mea, cunt cel puțin 30.000 de vinovați în chestiune, iar Traian BĂSESCU are implicații minore, periferice chiar, dacă are, eu nefiind un fan BĂSESCU în niciun caz. Să mă explic:

- flota avea undeva la 300 de nave maritime și fluviale;

- pe vas sau în jurul unui vas se aflau cel puțin 200 de persoane;

- datoriile s-au acumulat datorită managementului greșit;

- mișcările eronate cu navele s-au făcut datorită limitelor și incompetenței;

- poziționarăle navelor în situații imposibile au fost consecințe, nu cauze;

- la un business sofisticat a fost alăturat un management mediocru;

- trecerea de la mediul comunist la cel privat a fost deșănțat;

- toată lumea a simțit că este vorba de un câștin în interes propriu;

- forțele centrifuge de prăduire au fost rapide și cu efecte devastatoare;

- diluarea responsabilităților din birocrația comunistă  nu au reacționat.

dacă din cei 200 de indivizi care roiau într-un fel sau altul pe lângă o navă numai 50% s-au gândit să tragă și ei un oarece profit după 1989 din ceea ce învârteau pe acolo, înmulțind cu cele 300 de nave, rezultă fic=x cei 30.ooo de implicați în dezastru.
Merită scrisă o istorie a dispariției de după 1989 flotei noastre și trebuie început sistematic cu:

- constituirea listei navelor;

- stabilirea caracteristicilor;

- identificarea modului cum au trecut la alt proprietar;

- măsurarea datoriilor istorice;

- profitul obținut de stat după înstrăinare;

- ce fac noii proprietari cu ele;

- cine a semnat pentru înstrăinare;

- și multe altele.

Se va vedea că tot ceea ce s-a întâmplat cu flota așa încât azi nu prea mai există, este exact ceea ce s-a întâmplat cu industria de mobilă, cu sistemul de irigații, cu învățământul și cu căile ferate. Oamenii au crezut că există niște capitaliști tâmpiți care vin la ei, pun saci de bani în mijlocul străzii și fiecare se dce acolo, își umple buzunarele și pleacă. Aceștia au crezut că banii capitaliștilor le-au picat acestora din cer și sunt de dat de pomană. Că s-au înșelat, s-a văzut prin faptul că banul de la capitalist este parșiv, neiertător și nu lasă loc de întors. Numai așa se explică parariția marilor expoloatații agricole străine și lumea se miră de cum merge acolo agricultura, apariția unor fabrici orientate pe producție de mare complexitate și toți casă gura meditând că și ei ar fi făcut la fel, dacă...

Cu floata lucrurile nu f=diferă prea mult. Numai că dacă o uzină și un pământ stau pe loc, vasele maritime sunt mobile, drept care o dată ce au fost înstrăinate, nu mai sunt căci și-au urmat noul proprietar. De aceea a dispărut flota. Că dacă navele nu aveau mobilitate, ne-am fi uitat la ele cum unii cu management bun știu ce să facă, lucru care îl fac ei acum nestingheriți, dar noi nu vedem, căci navele sunt pe mări și oceane și aduc banul unor manageri pricepuți și unor proprietari inteligenți.

(26 februarie 2018)

Cine a distrus pădurile?

Dacă cineva își îndreaptă privirile spre munții de-a dreptul bărbieriți de pădurile de odinioară și face imprudența să caute un vinovat de acest dezastru național, chiar face cea mai mare eroare a vieții lui. Deja, fără a greși fundamental, am certitudinea că vinovații sunt nenumărați și chiar îmi voi permite să-i enumăr:

- hoții mărunți de lemn, care fără a muncii, dar organizându-se bine în haite, fură lemne din pădurile statului sau ale unor proprietari cu căruțele și le vând pentru a trăi din nemuncă;

- tăietorii legali de lemne care obțin acte în regulă și defrișează haotic pădurile pentru a vinde lemnul unor firme din afară pe bani puțini, dar bani care se multiplică numai prin cantitățile imense de lemn vândut;

- posesorii de gatere care muncesc fără încetare și care au nevoie de materie primă pentru a zumzăi utilajele fără întrerupere întru producerea cherestelei ca materie primă de joasă prelucrare pe care o vând către oricine oferă prețuri pentru ei bune, pentru alții foarte bune și aducătoare de profituri babane;

- micii oficiali ai statului, profitori care închid ochii la nelegiuirile privind intrarea în păduri și efectuarea de tăieri pe lângă lege, invocând neputința de a stăpâni fenomenul defrișărilor;

- firmele care realizează construcții folosind material lemnos obținut în condiții ilegale preponderent, căci un ceva acolo cu acte în regulă de ochii lumii au și ele, spre bucuria proprietarilor care obțin spre folosință bunuri la prețuri acceptabile prin neplata integrală de TVA și prin plusurile obținute în ceea ce privește suprafețele și confortul obținut;

- oamenii simplii care acceptă lemne pentru foc aduse în bătătură, dintre care procente deosebit de importante la prețuri mici și fără acte, într-o mixtură complice cu ceea ce figurează în acte, dacă figurează, căci nimeni nu stă să măsoare cu precizie ce arde omul în ograda lui;

- firmele specializate în transportul de bușteni care acceptă comenzi de orice natură, pentru că profitul lor depinde strict de cum se învârtesc roțile acelor imense și puternice mașini cu platforme care nu se mai termină; doar când se răstoarnă unele sau au accidente nefericite se vede că nu prea aveau actele în regulă legate de proveniența buștenilor; este interesant cu aceste transporturi se fac grupate cu nenumărate mașini bine organizate, cu buștenii parcă aleși la milimetru, căci străinii nu acceptă orice, iar pentru profit, cei de aici nu precupețesc niciun efort.
Cine a distrus pădurile? Dacă ne uităm în dreapta sau în stânga și ne facem că plouă, ne vom trezi fără munți, căci aceștia intră în procesul ireversibil de erodare. Ne vom mira că s-au schimbat anotimpurile și că ninsorile sunt devastatoare. Căci perdelele de salcâmi din câmpie au fost distruse de localnicii care au considerat că acelea sunt doar lemne de foc. Cum tot așa au considerat și cei peste care vine pământul peste ei după ce au tăiat copacii care stabilizau terenurile din dealurile de la baza caselor și de pe lângă albiile de râu. Este mai ușor să distrugi, decât să clădești.

Dacă ar fi să spun într-un cuvânt, voi spune cuvântul tot . Adică tot românul se face vinovat că se distrug pădurile, mai puțin cei fără drept de vot. Votând greșit, acceptăm pe cei ce nu îndreaptă legi și nu aduc acea revigorare a spiritului nostru de români mândri că avem a ne lăuda cu codrii.

(26 februarie 2018)

Cine a distrus sistemul de irigațiile?

Înainte de 1989 țara noastră a avut un excelent sistem de irigații pentru agricultura comunistă, sistem care soluționa în cea mai mare parte nevoile cu apă în momentele când precipitațiile nu prea existau și s-ar fi instalat seceta. Imediat după decembrie 1989, când s-a intaurat democrația și  libertatea, s-a trecut la desființarea prin furturi masive a componentelor care alcătuiau sistemul de transport al apei de la sursă către terenurile agricole. Orinde mergeai în sate, se vedeau tuburile cum sunt refolosite în cele mai năstrușnice locuri, cu cele mai fanteziste utilizări. Cu tuburile acelea, dacă erau mai groase se căptușiseră scurgerile pentru trecerile de la intrările în curțile oamenilor. Alte tuburi fuseseră despicate și utilizate pentru a acoperi diverse grajduri sau cotețe. Unele tuburi erau folosite ca stâlpi de susținere a tot felul de șatre, cotețe sau magazii. A fost dezmăț în toată regula. Fiecare a luat ce a fost de furat și nimeni n-a văzut nimic.

La o primă vedere, apare firească întrebarea dece, dar nimeni nu și-o pune din moment ce la CAP-uri erau la fiecare cincinal, înainte de congrese, ștergeri ale datoriilor și oamenii n-au simțit pe pielea lor în niciun fel efortul de a se construi acel sistem de irigații.

La o a doua vedere, prin împărțirea terenurilor un sistem de irigații era nefolositor, întrucât irigațiile sunt eficiente și se fac cu utilaje care funcționează pe suprafețe mari, nu pe petice de pământ.

La o a treia vedere, acum, după ce a existat experiența cu vechiul sistem de irigații, care de fapt a fost furat de hoți în masă, fiecare considerându-se îndreptățit să ia o bucățică din el în calitate de fost proprietar, din moment ce proprietatea socialistă dispăruse, mi se pare normal ca toți care vor să aibă sistem de irigații să fie cumva responsabilizați, ca la o adică, să nu se mai trezească cu pomeni pe care nu știu să le aprecieze.

La o a patra vedere, în niciun caz nu trebuie dată vina nici pe Iliescu, nici pe Rațiu, nici pe Câmpeanu și nici pe Roman că s-a dus pe apa sâmbetei sistemul de irigații de dinainte de 1989, ci trebuie doar consemnat că jaful a fost unul colectiv. Nimeni nu mișca un pai, căci de la sate veneau voturile și 82% din Duminica Orbului nu ar fi venit din condamnări pentru furt din avutul poporului. Unii au furat mai mult, alții au furat mai puțin. Sistemul de irigații, acolo unde nu mai este, se datorează hoției în masă, care în vremea comunismului se concretiza prin verbele nevinovate a lua ceva de la stat, a face rost de ceva de la stat, a aduce ceva de undeva, adică de la stat, dar care toate erau forme mascate ale verbului a fura, nimic altceva.

Precis că se va face greșeala și în viitor de a face un alt sistem de irigații ca pe un cadou făcut de stat celor de la sate care muncesc pământul. Aceștia ca și data trecută nu vor aprecia efortul făcut de ceilalți locuitori și la o adică, vor trece la vandalizarea, dezmembrarea și apoi furtul de componente, căci nimic nu este făcut prin munca lor și nimic nu-i responsabilizează. Statul democrat trebuie să găsească forme prin care să facă sistem de irigații complet, modern și eficient, dar trebuie să găsească și mijloacele de a securiza componentele ca să nu ne mai găsim ca în 1990, 1991, și 1992 ca prin curțile unor privați să se vadă componente ale acestui nou sistem, fără a se pedepsi cumva hoții. Eliminarea oricăror complicități locale saiu centrale este singurul mod de a asigura succesul.

(26 februarie 2018)

Cine a distrus presa scrisă?

Cine a distrus presa scrisă? Vom fi tentați să credem că o mână nevăzută a distrus presa scrisă de la noi. Nu este adevărat. Ziarele au dispărut în cea mai mare proporție datorită:

- lipsei de profesionalism a celor care scriau acolo;

- lăcomiei celor care asigurau tipărirea și difuzarea;

- dezinteresului manifestat al cumpărătorilor;

- conținutului lamentabil inclus în paginile tipărite;

- costurilor care nu reflectau raportul calitate/preț.

Am fost un cumpărător de ziare foarte tenace până în clipa în care am văzut că dacă aș mai fi continuat să cumpăr acele piese, m-aș fi discreditate în proprii ochi pentru că în ziare:

- am găsit numai pamflete și nu analize din care să învăț ceva util;

- erau peste 40% reclame foarte proste, deșănțate și grotești;

- și-au făcut loc chestii care nu au nicio legătură cu știința, decența și onoarea;

- se promovau sistematic nonvalorile, acele elemente ieftine aducă toare de rating.

În concluzie, presa tipărită s-a autodistrus, căci nimeni nu dă bani doar să dea bani, fără a folosi ceea ce plătește în vreun fel, oricare ar fi acela. Omul se păcălește o dată, a doua oară nu va mai da ocazia nimănui să-l păcălească. Acum când Internetul oferă orice, ziarele tipărite sunt înlocuite cu succes și fără bani de ziarele online. Trecerea de la un ziar online la altul este cu mult mai benefică întrucât sunt actualizate instantaneu, nu există restricții de lungime a materialelor, valoarea și interesul  unor jurnaliști interesanți se măsoară direct prin accesările materialelor, iar chestiunea de manipulare scade vertiginos. Cine invocă prețul hârtiei, costurile cu difuzarea, costurile cu transportul și altele asemenea, face o mare greșeală. Ziarele scrise au dispărut că au dispărut. Cauza dispariției nu trebuie căutată în alte ogrăzi, ci în curtea jurnaliștilor și directorilor care au crezut cî în seculul al XXI-lea mai fac presă ca în secolul al XIX-lea când cam tot ce zbura era și comestibil. Acum este Internet.

(26 februarie 2018)

Cine a distrus sportul?

Cine a distrus sportul? Este o întrebare firească pe care și-o pune fiecare dintre noi din moment ce nu mai avem:

- baze sportive ca lumea,

- loturi olimpice performante,

- medaliați ca înainte de 1989,

- recorduri naționale,

- sport de masă,

- licee de sport,

- mișcări sportive de masă,

- oameni de sport,

- bani pentru sport,

- fotbal fără bani.

În schimb, la o analiză mai atentă vedem că:

- s-au făcut privatizări,

- sportul este o afacere,

- nu e legătură între bani și performanță,

- toată lumea se vaită că nu sunt bani,

- au loc prea des schimbări în management,

- nu se construiesc baze sportive,

- analizele nu au niciun efect,

- elementul valoric nu are importanță,

- se bâjbâie în definirea de strategii,

- se crede că nemunca duce la performanță,

- mediocritatea este dominantă.

Sportul a fost distrus din interior, căci cei care au căutat să profite de pe urma bazelor materiale, a sportivilor și a vidului legislativ, au fost cei care au cunoscut sistemul. Numai ei au tras partea leului, impunând privatizări dintre cele mai stranii și mai puțin legale, care să le aducă mari câștiguri, fără să investească mai nimic, din lipsă a capitalului autohton autentic. Așa s-au produs privatizările unor echipe de fotbal, așa au fost înstrăinate baze sportive, așa s-a procedat la restructurarea sportului, incluzînd principii de eficiență economică în defavoarea performanței. 

Toți cei care ridică azi din umeri a neputință, dacă în 1989 erau undeva la peste 30 de ani sunt părtași la tot ceea ce a însemnat degradarea sportului, prin:

- indecizie,

- pasivitate,

- acceptare,

- delăsare,

- indiferență.

Dispariția liceelor cu profil sportiv nu s-a făcut din senin, ci prin pași mărunți, pentru că de la bază s-a pornit cu ideia că sportul nu se învață, căci a fis sportiv este o profesie fără viitor, nefiind necesară perfecționarea într-un mediu calificat. Scăderea exigenței la admiterile în facultățile de sport, tot nivelul de jos înseamnă, iar proliferarea fără discernământ a acestor facultăți înseamnă tot nivel de execuție care din goana de câștiguri pe principii pur de profit imediat au dus la ceea ce se vede azi. Închirierile bazelor sportive, vânzările de terenuri, retrocedările din terenurile de sport ale școlilor sau ale bazelor sportive, au avut și ele rolul lor la decăderea sportului. Toate s-au făcut numai și numai pentru faptul că oamenii de la nivelurile de execuție au pus umărul, crezând că prin câștigurile lor de moment le va fi ceva mai bine. 

Rezultă că nu trebuie căutat dezastrul din sport undeva în sfere abstracte precum clasa politică, oameni de bine, fași investitori, milionari de carton, ci analiza trebuie extinsă cu mult mai în adânc, pentru că cei care au produs dezastrul în sport sunt cu mult mai mulți, din vârful piramidei sociale, până la bază. Nu ne îndreptățește nimic să privim în față, cu liniște pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Totul este rezultatul modului nostru păgubos de a privi democrația, privatizarea și mai ales libertatea în general și libertatea de exprimare în special.

(26 februarie 2018)

Un banc prost

Se zice că asistenul Y merge la profesorul X și-i zice:
- Domnule profesor, am scris un articol...
Profesorul ia foile, le citește și zice:
- Dragă, este intereant. Îl publicăm într-o revistă.
A se reține că profesorul nu scrisese un rând din acel articol.
Profesorul merge la decan și-i zice:
- Colega, eu și asistentul meu am scris un articol. Unde ai  dori să-l publicăm.
Decanum merge la rector.
- Domnule rector, eu, profesorul X și asistentul Y am scris un articol. Dorim să-l publicăm.
Rectorul ia foile cu articolul. Le citește.
- Colega, este foarte interesant. Merită să-l publicăm. Nu ți se pare că sunt cam mulți autori?
- Cam da!
 Zise decanul.
- Atunci, ștergeți-l pe asistent!  Rămânem numai noi trei autori.
- Desigur, domnule rector.
Morala 1: la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang din 2018 s-au deplasat 28 de sportivi și 27 de oficiali.
Morala 2: unde dai și unde crapă.

O propunere decentă

După participarea mai mult decât modestă a sportivilor noștri la Olimpiada de la Pyeongchang din Coreea de Sud cred că se impune:

- definirea unei strategii,

- realizarea de patinoare și pârtii,

- dezvoltarea sportului de masă,

- lărgirea masei de sportivi de performanță,

- stabilirea echipei de tehnicieni,

- precizarea finanțării,

- corelarea finanțării cu rezultatele,

- participarea la concursuri naționale,

- participarea la competiții în Europa,

- drămuirea banilor,

- evaluarea riguroasăî pe rezultate efective.

Numai după aceea, cam după cel puțin 10 ani să se facă planul să se meargă la o olimpiadă. România este o țară săracă și nu-și permite să cheltuiască banii fără rost, doar pentru a bifa o participare fără succese notabile la manifestări mult prea mari. Orice altă abordare este contraproductivă și înseamnă bani aruncați pe fereastră, căci nu trebuie să avem și noi faliții noștri doar pentru că alții au pe ai lor, fără să fie 20 de milioane de locuitori. Trebuie făcută o analiză lucidă a ceea ce s-a întâmplat la COSR și cum se cheltuie acolo banii, căci dacă proiecte nu sunt, dar funcționari sunt, nu e prea bine. O propunere decentă este legată de eficiența cheltuirii banului public în legătură cu mișcarea sportivă, unde sport de masă nu există câtuși de puțin, căci dezinteresul este maxim. Prea se cheltuiesc banii pe așa-zise elite și baza lipsește cu desăvârșire și tot cu desăvârșire lipsește și baza materială.

(25 fenbruarie 2018)

Caracterele și mersul oamenilor

Caracterele oamenilor se cunosc după mers.

Mersul apăsat este caracteristic oamenilor dintr-o bucată, responsabili, care spun lucrurilor pe nume.

Mersul țopăit este caracteristic oamenilor nesiguri pe ei, care tot timpul caută siguranță.

Mersul legănat este caracteristic tipilor romantici, un pic distrați, care uită repede.

Mersul șovăielnic este caracteristic oamenilor cu multe idei, care ezită în a le aplica.

Mersul neregulat este caracteristic pentru cei împăștiați și dezordonați și vicleni.

Mersul iute este caracteristic celor care taie și spânzură fără a se gândi prea mult.

Mersul împiedicat este caracteristic celor cu o gândire prea încâlcită, indeciși și neactivi.

Mersul drept este caracteristic oamenilor tipicari, care lucrează numai după proceduri bine știute.

Mersul nesigur este caracteristic oamenilor care vor să facă multe lucruri în același timp și nu fac.

Lucrând mult cu oameni, am căutat să-i studiez și să culeg informații rapid, fără a face greșeli impardonabile. Am privit oamenii cum merg și am pus în corespondență mersul lor cu modul în care am colaborat eu cu ei. cam din 100 de cazuri am greșit numai în ZERO situații. A fost o situație în care credem că algoritmul meu a dat greș, dar tocmai când eram dezamăgit de mine însumi, insul despre care credeam că nu se încadrează în tiparele mele, a făcut o așa mare porcărea, încât imediat l-am pus în categoria celor vicleni, unde îi era locul de la prima întâlnire.
Între caracterele și mersul oamenilor există o strânsă legătură. Merită să le studiați, că vă va fi cu mult mai ușor să aveți un comportament adevat la momentul potrivit, fără a face erori impardonabile și de neiertat, mai ales atunci când dorim să dezvoltăm o relație sau să acceptăm o noră sau un ginere.

(25 februarie 2018)

Vocația trăncănelii

Uitasem de categoria aceasta a celor care trăncănesc:

- într-una,

- fără rost,

- vrute și nevrute,

- uniform,

- enervant,

- platitudini.

Mi-am adus aminte azi, când la închiderea Jocurilor Olimpice, pe TVR 1 dar și pe EURONEWS am reușit să mă enervez că erau acolo niște indivizi care trăncăneaiu ca morile neferecate, chiar când era muzică și trebuia și eu să ascult ceva. Este o boală la noi. Prea mulți se cred atât de deștepți încât să ne zică nouă tot felul de tâmpenii. Prea mulți au plăcerea de a se auzi vorbind. A-mi spune mie că acum o damă s-a plasat în primii 10 nu știu la ce probă, e ca și cum îmi spune mie că o bancă românească este în primele 800. Adică un kk. Trăncănitorii ăștia ar trebui să știe că la Jocurile Olimpice există medaliatul cu aur, medaliatul cu argint și medaliatul cu bronz. Restul NU contează, fraierilor! A fi pe locul 27 din 28 de competitori este deja o comicărie. Sunt mai acid că-mi aduc aminte de tâmpeniile scrise de sportivii noștri care s-au exprimat liber în mediul virtual la Olimpiada de la Nagano. Numai porcării au scris și nu mă miră cât de tâmpiți și de nepregătiți s-au prezentat ăia atunci. 

Mi-am adus aminte de emisiunile de folclor de la TVR1 care mă plictisesc și mă enervează din cauza prezentatoarelor, care în mediocritatea lor mă îndepărtează de folclor. Noroc că am CD-uri și discuri de vinilin de demult care nu au porcăriile ce se cântă acum cu acompaniament de bâlci cu clape, tropetă și saxofoane, primitiv, stupid și lipsit de melos autentic de țambal, acordeon, contrabas, cobză și de vioară.

Propunere: să se facă o strategie de muncă grea pe sporturile de iarnă. 3 ciclueri să nu mai participăm că se cheltuie banii aiurea pentru locuri prea modeste. După 12 ani de muncă asiduă, să ieșim și noi cu ceva, pentru că la 20 de milioane suntem penibili cu mlocul 7 ca fiind cel mai bun.

(25 februarie 2018)

99,99% Bogdan STOICA

Pentru prima dată, după citirea unei cărți am constatat că personajul principal al cărții îmi este o persoană cunoscută în proporție de 99,99% prin faptul că:

- au limbajul comun;

- gândesc la fel;

- se poziționează identic;

- văd lumea în același mod;

- reacționează tot așa;

- pun în paranteze aceleași lucruri;

- le place fotografia în egală măsură;

- au aceeași atitudine;

- privesc decorațiile similar;

- repetă cam aceleași cuvinte;

- disting binele de rău la fel;

- au cam aceleași coordonate;

- sunt la fel de obiectivi.

Citind cartea Tipul din filme nu există, mi-am dat seama că într-adevăr, tipul din filme nu există. Acel tip pe care toată lumea îl caută cu frenezie este doar în plăsmuirea celor care-l caută și care speră că într-o bună zi va apare și pe ulița lor. Este doar o himeră acel tip. pentru că toți scenariștii nu țin seama că tipii din realitate au și minusuri și plusuri. Ei, acolo în scrierile după care se construiesc filme dezvoltă construcții simpliste, ori cu tipi cu multe plusuri, ori cu tipi cu multe minusuri, adică personaje negative, ca să placă filmul. Tipul pe care-l cunosc eu are toate calitățile pe care le are personajul din roman. Are și toate defectele, mai puțin unul: nu fumează. De aceea, după calculele făcute de mine, rezultă acel 99,99%.

(25 februarie 2018)

Vocația negării

Sunt unii născuți să spună tot timpul NU. Pe aceștia îi detest pentru că:

- neagă totul,

- nu construiesc,

- nu vin cu soluții,

- nu au idei,

- nu au argumente,

- sunt ironici,

- se cred măreți,

- au părerea că sunt superiori,

- se cred victorioși,

- pleacă imediat după ce au negat.

Am cunoscut foarte mulți indivizi de această factură. Ei sunt clădiți:

- să strâmbe din nas,

- să critice totul,

- să facă pe deștepții,

- să râdă de toți,

- să ironizeze orice,

- să fie zeflemitori,

- să arate cu degetul,

- să fie disprețuitori.

De fiecare dată când am întâlnit indivizi cu vocația negării am introdus niște regului, precum:

- cel ce vorbește să se prezinte și să spună unde lucrează;

- cine vorbește despre un subiect, să prezingte realizările sale de acolo;

- cine critică, să vină cu argumente și cu soluții;

- cine neagă ceva și are soluție să arate cum se implică s-o aplice;

- nu sunt interesat să aud chestii afirmate și neasumate.

În acest fel am reușit să stopez zicerile a tot felul de Nea Gică-contra, care apar peste tot în conferinte, în proiecte. Ei vin, se dau rotunzi, dar dacă sunt puși să facă ceva, cu siguranță că nu știu să facă nimic. Eu le dau resurse infinite din proiecte, numai ca ei să aleagă activitatea de realizat, să spună termenul și forma concretă a produsului pe care îl aduc. Cei cu vocația negării nu mi-au contrazis teoria că dintre toți, niciunul nu a apărut să-mi arate ceea ce a făcut. Toți cei cu vocația negării au doar darul vorbirii simple, primitive și nelalocul ei, în care repetă ceea ce au zis alții, numai că pun un NU bine plasat și dispar. Să le fie rușine!

 (25 februarie 2018)

Dovada! Iată, dovada!

Am dovada!

Iată, dovada!

Joi 22 februarie 2018, Tudorel TOADER a făcut marele anunț, ziceau unii. Toți se tăvăleau în a face tot felul de afirmații la cald. Nu era post Tv unde să nu fie reluată secvența finală a anunțului cu revocarea. Nu era post Tv care să nu dea vorbirea prezidentului de la Brussels. Deja aveam senzația că planeta se va învârti în sens opus după ce Tudorel TOADER și-a terminat lecția. Un curs durează 90 de minute fără pauză, ori el a glăsuit doar 77 de minute, ceea ce înseamnă că a ieșit din sală cu 13 minute înainte. Am fost la concerte cu soliști de peste ocean unde respectivii au cântat non-stop 90 de minute. Tudorel TOADER era vedeta totală. Nu a avut pe nimeni în deschidere așa cum se obișnuiește, așa de umplutură.

Vineri tot intens s-a vorbit despre revocare. Sâmbătă a venit gerul și despre revocare s-a vorbit mai puțin. Duminită a crescut intensitatea știrilor despre vreme, iar despre revocare, deja lumea plictisită, a lăsat-o mai moale.

Am dovada!

Iată, dovada!

Cum nicio minune nu ține la noi mai mult de 3 zile, nicio știre nu are durată de viață prea lungă. Adică nu durează mai mult de 3-5 zile pentru a fi în atenție. Există chestii de marketing în a alege momentul lansării unei știri. Ziua de joi 22 februarie 2018 nu a fost aleasă întâmplător în raport cu zilele din calendar și mai ales cu plecarea prezidentului la Brussels. Să nu uităm că acesta nu a fost invitat la un eveniment, că pur și simplu zice-se a fost o inocentă omisiune. Eu o văd ca un semnal și nu unul pozitiv, o atenționare. Occidentul pune mare preț pe statul de drept, crezându-se că până acum la noi a fost stat de drept, după cum a fost el prezentat de cei care au avut acces la a face prezentări. Occidentul vede tot ce se întâmplă aici ca fiind un atac la statul de drept, deși ceea ce făcea procurorul Portocală numai stat de drept nu era. Noi avem tentația ca atunci când aruncăm lăturile din copăiță să aruncăm și copilul. Greșit.

(25 februarie 2018)

Vocația hiperbolizării

Vocația hiperbolizării este caracteristică tuturor celor care au mai citit un pic de poezie și care știu ce este aceea o hiperbolă. Consultând un DEX, găsim că hiperbola este prin:

HIPÉRBOLĂ s. f. 1. figură de stil, constând în folosirea unor expresii și imagini exagerate, pentru a reda mai plastic ideea și a impresiona mai puternic. 2. curbă loc geometric al punctelor dintr-un plan, a căror diferență a distanțelor la două puncte fixe (focare) este constantă. (< fr. hyperbole)

Mulți caută să hiperbolizeze pentru a deveni mai interesanți. Una este să spui că ai văzut un ou normal de la o găină normală și cu totul altă impresie lasă cel ce spune că a văzut un ou de mărimea celui de la gâscă ouat de către o găină pitică.

Vocația hiperbolizării o au:

- neinteresanții nativi,

- mincinoșii cronici,

- bârfitorii de profesie,

- țațele agricole,

- pseudovedetele de doi lei,

- copiii care se joacă în parc,

- babetele stafidite,

- bărbații lipsiți de imaginație.

Este adevărat că hiperbolizarea crează emoție atunci când este folosită cu știință, în manipularea maselor eterogene, dar nu este utilizabilă decât cu frecvențe dintre cele mai scăzute, pentru a șoca, exact așa cum au fost cu zecile de mii de morți de la Timișoara sau cu miliardele de dolari furate de Ceaușescu, hiperbolizări demontate de-a lungul anilor, punct cu punct.

(24 februarie 2018)

Vocația originalității

Numai unii au vocația originalității. Sunt cei pe care părinții și bunicii i-au lăsat în pace și nu i-au ținut din scurt să nu facă aia. să nu facă ailaltă. Cei creativi au avut voie:

- să aibă inițiative,

- să se joace liber,

- să viseze cu ochii deschiși,

- să rezolve probleme oarecare,

- să vorbească liber,

- să nu repete papagalicește,

- să fie spontani,

- să greșească pentru a se îndrepta singuri,

- să se bucure de ceea ce au făcut.

Ceilalți, ținuți din scurt, nu vor fi creativi căci lor li s-au tăiat aripile creativității exact când nu trebuie și mai ales de către cine nu trebuie. Creativii nu trebuie să fie niște rebeli, dar trebuie să aibă în privire acea lucire specifică celor vioi, care abia așteaptă să treacă ora, să vină recreația pentru a se juca așa cum numai ei au energie s-o facă.

Originalitatea face casă bună cu imaginația, cu spiritul de aventură în zona meditației, a gândirii și mai ales a încercărilor, chiar dacă nu întotdeauna acestea sunt însoțite de succese. Fiecare încercare este un pas înainte și are beneficiile ei, iar gustul victoriei este cu artât mai mare cu cât este precedată de multe încercări nereușite și de tenacitatea de a relua o dată și încă o dată un experiment, cu corecții succesive, până când se ajunge la rezultatu scontat.

(24 februarie 2018)

Vocația fericirii

Sunt oameni predestinați să fie fericiți. Uneori noi zicem despre unii: fericiți cei săraci cu duhul. Nu despre aceștia vreau să scriu aici, ci despre oamenii care știu să fie fericiți în orice moment, din lucruri mărunte.

Există oameni care sunt fericiți când văd primele raze ale soarelui.

Există oameni care sunt fericiți când văd primele fire de iarbă crudă pe pajiște.

Există oameni care sunt fericiți când văd pruncul dormind în cărucior.

Există oameni care sunt fericiți când văd primele flori ale primăverii.

Există oameni care sunt fericiți când văd boboceii de rașă.

Există oameni care sunt fericiți când văd puișorii de găină cu puful lor galben.

Există oameni care sunt fericiți când aud o ciocârlie cântând în zorii zilei.

Există oameni care sunt fericiți când aud gânguritul unui prunc.

Există oameni care sunt fericiți când aud foșnetul frunzelor uscate sub pași.

Există oameni care sunt fericiți când  aud râsul zglobiu al unui copil.

Există oameni care sunt fericiți când aud imnul de stat cu Deșteaptă-te române.

Există oameni care sunt fericiți când aud la telefon vocea persoanei iubite.

Există oameni care sunt fericiți când aud  motorul mașinii după ce au răsucit cheia în contact.

Există oameni care sunt fericiți când aud clinchetul unui pahar cu vin bun.

Există oameni care sunt fericiți când aud tic-tacul ceasornicului din perete.

Există oameni care sunt fericiți când aud stropii de ploaie căzând pe acoperișul de tablă.

Există oameni care sunt fericiți când aud pașii greoi ai  bunicii pe hol.

Există oameni care sunt fericiți când aud respirația ritmică a copilașului în leagăn.

Alții nu au capacitatea de a fi fericiți orice li s-ar oferi atât din natură, cât și din partea celor din jur, pentru că pur și simplu, ei nu au vocația fericirii.

(24 februarie 2018)

Vocația smiorcăielilor

Văd la Bravo ai stil, emisiune de pe Kanal D tot felul de forme de viață care se smiorcăie aiurea, fără rost, probabil că așa este formatul emisiunii.

În mintea mea, consideră că este o vocație, aceea a smiorcăielilor, a smiorcăitelor și a indivizilor care se lasă impresionați de falsitatea acesor chestii, căci o femeie ori plânge de se cutremură podeaua, ori tace și e serioasă. O femeie adevărată, ca să sufere are un motiv adevărat, profund și rar. Nu se plânge din orice. Nu se varsă lacrimi teatrale la comandă. Numai unele femei au vocația smiorcăitului. Sunt femeile:

- slabe,

- răsfățate,

- needucate,

- superficiale,

- îngâmfate,

- nemuncite,

- necitite,

adică acelea pe care părinții sau bărbații nu le-au pus niciodată la treabă și le-au tratat ca pe prințese pe principiul că suficient au muncit ei, măcar ele să învețe o meserie curată, fără lopată, cratiță sau nopți nedormite la serviciu. Niciodată nu m-au impresionat femeile smiorcăite. Nici n-am stat în anturaje în care ele să fie preponderente. Am cunoscut numai și numai femei puternice, pricepute și cu tărie de caracter, care știau să sufere în tăcere, demn și profund. Nu dau doi bani pe smiorcăielile femeilor prefăcute, care dramatizează orice, inclusiv că e ora 10 când de fapt ele credeau că e 12.

(24 februarie 2018)

Vocația exagerării

Vocația exagerării este specifică oamenilor cu caractere mici, care nu văd realitatea cu aceiași ochi cu care o vede toată lumea. Oamenii cu carcactere mici exagerează în tot ceea ce spun pentru a ieși în evidență și ei cu ceva.

După ce ies de la un examen ei spun că au făcut de 10, deși în realitate știu că au făcut de 6.

Când sunt într-un grup, ei spun cî au pescut 10 pești, deși ultima dată nu au pescuit chiar nimic.

Dacă își propun să dea  gol la un meci de fotbal, ei nu lasă loc niciunui dubiu că vor da 3.

Dacă au auzit că un tunel are 300 metri, ei spun că au trecut prin tunelul de 3.000 de metri.

Întotdeauna când stăm de vorbă cu o persoană trebuie să vedem dacă exagerează sau nu. Cei ce exagerează introduc permanent același factor de multiplicitate. Totul este ca noi, cei realiști să-l identificăm. După ce l-am identificat este foarte simplu să restabilim adevărul. Dacă factorul acela este 10 și dacă omul din fața noatră care exagerează zice 3.000, precis în realitate va fi undeva la 300. Dacă omul va spune 100, noi vom restabili adevărul la 10. Dacă va zice 5, cu siguranță este zero. Ru așa procedez și am a mă lăuda că mi-a prins bine, fără a-mi răni interlocutorul cu apostrofări prostești gen:

- Vezi, că exagerezi!

Eu ascult, fac calculele și am imaginea reală a celor spuse, iar omul are impresia că m-a convins. Pentru mine este important ce cred eu și nu ce crede ei că cred eu.
Vocația exagerării ne bântuie pe noi toți. Dacă suntem între noi bărbații, vom exagera în legătură cu succesele noastre cele masculine. Dacă suntem amestecați, vom găsi noi unceva cu care să ieșim în evidență ca printr-o exagerare să părem în ochii celorlalți mult mai grozavi decât suntem în realitate. Exagerările sunt interesante, dar sunt păguboase când sunt și dese și necredibile.

(24 februarie 2018)

Vocația măreției

Vocația măreției este specifică multora dintre români, căci ființa acestui popor are la bază măreția drept caracteristică definitorie.

Nu oricare popor are vocația măreției. 

A fi măreț înseamnă a avea Miorița. 

A fi măreț înseamnă a avea Dunăre.

A fi măreț înseamnă a-l avea pe Decebal.

A fi măreț înseamnă a-l avea pe Mircea cel Bătrân.

A fi măreț înseamnă a-l avea pe Ștefan cel Mare.

A fi măreț înseamnă a-l avea pe Mihai Viteazul.

A fi măreț înseamnă a-l avea pe Mihail Eminescu.

A fi măreț înseamnă a-l avea pe Constantin Brâncuși.

A fi măreț înseamnă a îndrăzni să fii cât mai sus, cât mai bun și cât mai destoinic. Înseamnă să fii tu însuți, să-ți iei destinul în propriile mâini și să evoluezi exact așa cum vrei. Mulți dintre noi au vocația măreției, căci ei au puterea de a se desprinde de vremurile rele și de a merge acolo unde viitorul și-l fac onest, prin muncă, exact după outerile lor și nu după vrerea și nimicnicia altora.
Vocația măreției este a tuturor celor care doresc să se autodepășească în fiecare zi, prin tot ceea ce fac. Numai ei au capacitatea să se autoanalizeze, să vadă ce au de îmbunătățit în munca lor de a doua zi. Ei nu trăiesc în trecut și nici nu se hrănesc cu răutățile altora sau cu temporizările celor din jur. Pentru ei invidia nu există.

(24 februarie 2018)

Vocația construcției

Vocația construcției este a celor care trec prin viață și lasă urme adânci, iar urmașii lor le păstrează vie memoria pentru binele făcut. Am cunoscut mulți oameni care au construit.
Unii au construit case.
Unii au construit facultăți.
Unii au construit universități.
Unii au construit catedre.
Unii au construit discipline universitare.
Unii au construit teorii în știință.
Unii au construit  generații de specialiști.
Unii au construit echipe de dans.
Unii au construit caractere.
Unii au construit momente artistice memorabile.
Unii au construit contextul dezvoltării unei națiuni.
Unii au construit lucrări epice valoroase.
Unii au construit mituri.
Unii au construit sisteme filosofice.
Unii au construit curente în artă.
Unii au construit drumuri și poduri.
Unii au construit aparate de zbor.
Unii au construit sisteme de operare.
Unii au construit hidrocentrale.
Unii au construit tuneluri.
Unii au construit roluri memorabile în teatru, la operă sau în filme.
Pentru toți cei care au construit lucruri utile oamenilor am admirația mea totală și de aceea am căutat prin ceea ce am scris să mă ocup de cei care au făcut lucruri bune, căci numai cu lucrurile bune eu voi progresa și folosindu-mă de ele îmi va fi mie bine. Vocația construcției nu este laîndemâna oricui. Am văzut pe mulți care bat apa în piuă, care nu fac nimic, ba mai mult se opun celor care construiesc.


(24 februarie 2018)

Vocația răului

Vocația răului este în sângele multpra, exact cum ramolismentul este în tot omul, tânăr sau bătrân. Răul este esența vieții celor care nu au calități, pentru că a face rău nu este o calitate.
Unii își fac rău singuri.
Unii fac rău persoanei iubite.
Unii fac rău copiilor.
Unii fac rău elevilor dintr-o clasă.
Unii fac rău dușmanilor lor.
Unii fac rău unor grupuri de oameni.
Unii fac rău popoarelor lor.
Nu oricine este în stare să facă rău. Cei care fac rău acumulează multă ură și violență și le exprimă prin fapte și vorbe care distrug. Numai așa ei cred că se exprimă, că se manifestă și că arată cine sunt și de ce sunt în stare. Există vocația răului și nimeni și nimic nu are cum să-i transforme pe cei care sunt născuți să facă rău. Niciodată aceștia nu vor fi în stare să facă lucruri bune. Nici măcar pe bani nu vor face lucruri acceptabile. Nici măcar de ochii lumii nu sunt în stare să schițeze gesturi care ar însemna ceva bun pentru cei din jur.



(24 februarie 2018)

Vocația monumentalului

Vocația montumentalului este în oricare dintre noi. Fiecare ne dorim să facem cea mai mare casă. Fiecare dintre noi ne dorim să scriem cea mai lungă odă. Fiecare dintre noi ne dorim să scriem o carte monumentală, mai ceva decât Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui CĂLINESCU. Fiecare dintre noi vrea să scrie o istorie monumentală a României. Visăm și e bine că visăm, dar nu atingem aceste dorințe pentru că:
- nu lucrăm sistematic,
- suntem împrăștiați,
- lucrăm individual,
- ne lipsește perseverența,
- ne dăm bătuți prea ușor,
- obosim prea repede,
- ne lipsesc banii,
- cei din jur ne privesc chiorâș.
Așa că, vocația monumentalului o avem, dar lucruri monumentale nu facem și găsim 1.000 de scuze din care să arătăm că am ars gazul degeaba și am cheltuit bani, energii și nervi anapoda. Oricum se trăiește și cu lucruri mai mărunte, deși monumentalul ne-ar scoate din viața banală pe care o trăim cu încăpățânare, dăruire și mai ales cu conștiința că nu am făcut umbră pământului fără rost.



(24 februarie 2018)

Despre legi

Toată lumea vorbește despre legi și despre statul de drept. Frumos. Chiar și Constituția spune ceva în acest sens. Am identificat mai multe legi.

Legea lui Arhimede.

Legea lui Ohm.

Legea bunului plac.

Legea pumnului.

Legea talionului.

Legea salică.

Legea pensiilor.

Legea salarizării.

Legea gravitației.

Legea dezintegrării radioactive.

Legea vaselor comunicante.

Legea fundamentală.

Legea fundamentală a absorbției.

Legea fundamentală a trigonometriei.

Legea fundamentală a dinamicii.

Legea fundamentală a hidrostaticii.

Legea conservării materiei.

Legea bunului simț.

Legea prizonierilor de război.
Despre legi vorbim mult, fără rost și prost, crezând că numai legile justiției ar exista pe lumea aceasta. Sunt legi cu mult mai importante decât ele și nu le-am dedicat palate, profesii și salarii exorbitante. Legile fizicii, fără de care nu existăm, nu au nici DBA, nici DIICOT și nici CCR. Ele există pur și simplu și măcar ar trebui învățate, dacă tot zice la Constituție că necunoașterea legii nu se invocă.

Acum rămâne de văzut poziția noastră ca români despre ce lege vorbim, care este acea lege care ni se aplică și nouă, căci noi, aici în spațiul nostru cel mioritic suntem altfel, iar statul de drept miroase a cârpă arsă, noi fiind cei care apreciem parfumul de mosc.

(24 februarie 2018)

Statul în espectativă

Bulgărele a luat-o la vale. Multora nu le-a venit să creadă că Tudorel TOADER va face propunerea de revocare la adresa șefei DNA, Laura Codruța KÖVESI. Nici cei din anturajul său apropiat nu credeau. Numai așa se explică surprinderea care i-a luat pe:

- prezidentul Klaus IOHANNIS,

- prezidentul Senatului Călin Constantin Anton POPESCU - TĂRICEANU,

- prezidentul Camerei Deputaților Liviu Nicolae DRAGNEA,

- procurorului general Augustin LAZĂR,

- șefa DNA Laura Codruța KÖVESI, însăși.

Cine crede că Tudorel TOADER care a fost:

- profesor de drept,

- decan al Facultății de Drept,

- judecător la CCR,

- avocat,

nu s-a blindat în așa fel încât demersul său să fie beton, se înșeală amarnic. În opinia mea, Tudorel TOADER este un ins uns cu toate alifiile și nu făcea pasul sinucigaș, mai ales că el este un tip la vârful carierei, căci un profesor universitar la 58 de ani, încă mai are de lucrat 7 ani până la pensionarea de la 65 de ani și încă 5 ani până la trecerea pe linie moartă dacă nu devine între timp membru al Academiei Române.

Tudorel TOADER este omul care are:

- o carieră solidă în spate,

- un salariu excelent,

- o viitoare pensie imensă de la CCR,

- poziție la Comisia de la Veneția,

deci prea puține îi mai lipsesc acestui om ca să fie ademenit cu ceva acadele, muzici și majorete pe un stadion unde se joacă fotbal de proastă calitate. Cine este cât de cât de meserie, analizează și va vedea că demersul lui Tudorel TOADER nu este joacă. Tocmai de aceea, am văzut că sub 140 de petiționari din cei 2.000 au semnat ceva. De asemenea, am văzut că deja se spune printre vârfuri că DNA nu înseamnă o persoană. Nu oricine a spus asta. Deja lumea a intrat în espectativă. Cunosc astfel de momente pentru că am trăit să văd multe. Am văzut când slugile cele mai credincioase au mușcat mâna care le-a dat o bucată de pâine imediat de stăpânul a fost coborât de pe piedestalul puterii. Nici posturile tv care se întreceau să ia interviuri șefei DNA în 23 febriarie 2018 nu au dat interviuri cu aceasta, ci s-au limitat la comunicatul DNA:

COMUNICAT

Ca urmare a solicitărilor reprezentanților mass media privind exprimarea unui punct de vedere față de anunțul ministrului Justiției privind „declanșarea procedurii de revocare a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție”, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarea declarație a procurorului șef al D.N.A.:

„Voi urma procedura legală și mă voi prezenta, oricând este nevoie, să răspund, punct cu punct, tuturor afirmațiilor prezentate de ministrul Justiției”. 

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Față de alte texte oferite opiniei publice, acum este oferită chiar declarația șefei DNA, din care se vede o mare schimbare de atitudine, prin folosirea cuvântului oricând.

Mă gândeam la romanul lui Maurice DRUON, dar nu cel din romanul sau din filmul Marile familii, ci scriitorul romanului istoric în 7 volume, unde prea des a fost folosită zicerea lui CHARLES al VII-lea de la 1422 și pe care eu nu vreau s-o zic aici, că prea ne caracterizează.

(24 februarie 2018)

The day

Azi la ora 19,16 se va împlini o zi de la anunțul propunerii de revocare a șefei DNA , Laura  Codruța  KÖVESI. Să fiu cinstit, aseară mă așteptam să fie în stradă 1.000.000 de susținători ai PSD dacă ceea ce s-a întâmplat este considerat pe placul PSD-ului sau 100.000 de susținători ai DNA și ai lui Laura Codruța KÖVESI.

Președintele Klaus IOHANNIS a dat un mesaj din care rezultă că va studia raportul și că raportul a avut o serie de carențe, pe care și eu le-am remarcat, mai ales că Tudorel TOADER a făcut unele referiri la ceea ce circula în spațiul public și a folosit numele lui Mircea NEGULESCU, cel implicat în tot felul de scandaluri.

Cât privește opoziția, am remarcat ceea ce a zis Ludovic ORBAN,  șeful PNL-ului. Mai aștept reacția Monicăi MACOVEI. Vreau să văd ce zic ambasadele, ce zice Departamentul de Stat al USA. Voi analiza cu mare atenție textele pe care toți le scriu. Ele vor arăta atitudinea față de ceea ce se întâmplă la noi. Ceea ce este sigur se leagă de altceva și anume:

- Laura Codruța KÖVESI este pe funcție din 2013;

- Laura Codruța KÖVESI și-a creat dușmani în lumea politică;

- Laura Codruța KÖVESI și-a făcut dușmani și în interiorul DNA;

- în 5 ani probabil mulți îi râvnesc postul, drept care lucrează;

- ciclul de viață al unei cariere de vârf are o durată limitată.

Managementul politic deși pare complicat, este o știință extrem de riguroasă. Aici s-au produs câteva neconcordanțe. Mă refer la alegerea momentului și modului în care Tudorel TOADER și-a făcut anunțul ieri 22 februarie 2018 de la ora 19,16 privind revocarea șefei DNA, Laura Codruța KÖVESI. A lălăit-o, i-a enervat pe cei din sală obișnuiți cu știri scurte și explozive. Argumentele sale au fost monotone, tehnice și prea încărcate, iar spre final a dat-o pe rasoleală cu chestii din spațiul public. Nu spațiul public conduce o țară. Prin spațiul public înțelegem de fapt borfași care se înregistrează unii pe alții și mass-media încărcată  publicitate mincinoasă, despre medicamente de unde se scot banii de salarii astronomice, pentru munca de a fi măcinat și rostogolit vorbe. În mintea mea, spațiul public nu înseamnă nici propagandă, nici vprbărie otrăvită, ci sute de mii de oameni în stradă și 18 milioane de oameni care au iesit la vot. Atât.

Aștept reacția Laurei Codruța KÖVESI. Trebuie să fie scurtă, fermă, apăsată, demnă și mai ales clară, acum la cald, când dușmanii luptei anticorupție se așteaptă cel mai puțin. 

(23 februarie 2018)

Tudorele, zice târgul că ești bărbat de stat

Tudorel TOADER a anunțat acum câteva zeci de minute, mai precis la ora 19,16 în ziua de joi 22 februarie 2018 că declanșează procedura de revocare a lui Laura Codruța KÖVESI, șefa DNA și va trimite dosarul cu cererea de revocare și avizul secției de procurori al CSM prezidentului  Klaus IOHANNIS.

După ce i-a fiert meste o oră pe așa-zișii jurnaliști dar și pe jurnaliști, după cel-a făcut pe bătrânul Ion CRISTOIU să cugete oarece, a zis și basta. Acum pisica e în ograda prezidentului, care sunt sigur că va semna decretul de revocare, având în vedere argumentele de natură constituțională, prezidentul fiind garantul Constituției, pe care în raport se arată că șefa DNA a încălcat-o. Am senzația că s-au produs mutații importante și direcția este aceasta. UE are nevoie de România și nu de câteva voci care nu spun ceea ce se întâmplă în realitate aici.

Nu este important că Laura Codruța KÖVESI pleacă. Important este că dacă va fi înlocuită, noul șef al DNA să fie cu mult mai bun decât a fost Laura Codruța KÖVESI. Am mari îndoieli că se va produce așa ceva, pentru că fără fermitate, fără autoritate, lupta împotriva corupției se va derula cu viteza melcului și marii corupți vor zburda mai ceva ca în vremurile lui Laura Codruța KÖVESI. Ea a greștit, dar e greu de presupus că fără unitatea de elită de la Ploiești s-ar fi făcut ceva. Măcar i-a speriat pe corupți. Peste vreo doi ani sunt sigur că se va conchide că rău e cu rău, dar mai rău e fără rău, referindu-se la Portocală și la Codruța. Cine crede că fără ei se vor face sute de km de autostradă, se vor construi cele 3 spitale regionale, fondurile europene vor fi cheltuite cinstit, deja este în alt film. A trecut un an de când nu mai este COLDEA în SRI, va trece un an de când  KÖVESI nu va mai fi în DNA și mocirleala va fi aceeași, iar corupția va fi și mai și, dar vom admira democrația ca abstracție.

(22 februarie 2018) 

The day after

Azi este 22 februarie 2018. Sunt trei personaje Laura Codruța KÖVESI, Klaus IOHANIS și Tudorel TOADER, a căror situație se va schimba după discursul de la ora 18,00 al lui Tudorel TOADER.

Evenimentul E1: Dacă  Tudorel TOADER  va propune azi revocarea  Laurei Codruța KÖVESI, aceasta nu va pleca mâine din DNA, ci numai după ce președintele Klaus IOHANIS va semna decretul de revocare.  Tudorel TOADER va fi un erou.

Evenimentul E1: Dacă  Tudorel TOADER  va propune azi revocarea  Laurei Codruța KÖVESI, aceasta nu va pleca mâine din DNA și nici altădată dacă ce președintele Klaus IOHANIS nu va semna decretul de revocare a acesteia din funcție. Tudorel TOADER va fi un erou.

Evenimentul E2: Dacă  Tudorel TOADER  nu va propune azi revocarea  Laurei Codruța KÖVESI, aceasta nu va pleca mâine din DNA și nici altădată și lucrurile vor rămâne exact cum au fost.  Tudorel TOADER nu va fi un erou și va trebui să plece.

Evenimentul E3: Dacă  Tudorel TOADER  nu va propune azi revocarea  Laurei Codruța KÖVESI, aceasta își va da demisia și va pleca mâine din DNA, președintele luând act de actul acesteia unilateral. Tudorel TOADER nu va fi un erou, ci doar un actor într-o piesă.

Evenimentul E4: Dacă  Tudorel TOADER  nu va propune azi revocarea  Laurei Codruța KÖVESI, și se va genera o criză în coaliție,  Tudorel TOADER va trebui să plece, viața va continua ca și până acum pentru că puterea este dulce și până în 2020 la noile alegeri mai este cale lungă. 

După semnalele de la Brussels și nu numai, Laura Codruța KÖVESI, va rămâne, vor cădea cu totul alte capete și se va dovedi că acolo unde managementul politic este o știință care nu se aplică, nici soluțiile nu sunt cele așteptate de masele populare, căci conducătorii au alte viziuni și dețin cu totul alte informații, iar apartenența noastră la UE și la NATO nu ne mai permite să desfășurăm datul la geoale pe sun masă, ca pe Dâmbovița. 

Totul a fost mult zgomot pentru nimic, pentru că Laura Codruța KÖVESI este o fdemeie prea tânără ca la 44 de ani să se pensioneze așa cum a făcut Florian COLDEA pentru a părăsi scena. Fostul președinte Traian BĂSESCU a trimis-o la Brussels câteva săptămâni până a instalat-o, justificând că un fost procuror general nu avea cum să revină într-un oraș de provincie. Și acum problema se pune tot așa, dacă Laura Codruța KÖVESI lu ar mai rămâne în fruntea DNA. Mai sunt undeva mai puțin de 45 de minute până când Tudorel TOADER va spune diverse și va conchide că. Să ne gândim la filmul The day after nu la altceva și nici la altcineva.

(22 februarie 2018)

Tudorele, fii bărbat!

Tudorel TOADER se lasă așteptat. A zis de nenumărate ori că ne va spune ce decizie a luat. El este un om uns cu toate alifiile. Are 58 de ani și a trecut prin viață cu multe, fiind un tip de mare succes. Deci știe să se descurce, căci rector nu se punea singur. Și nici la CCR nu se punea singur. El a vrut ceva. Cine s-a prins că el vrea ceva și-i oferă ceea ce vrea, azi la 18,00 va oferi soluția cerută. Cine nu-i oferă ceea ce dorește, va suporta o nouă amânare. Pe el nu-l interesează nici ce vreu eu și nici ce vrea Mihai GÂDEA. El are drumul său pe care-l urmărește neabătut. Să nu uităm că:
- Tudorel TOADER a fost decan
- Tudorel TOADER a fost judecător la CCR
- Tudorel TOADER a fost rector și încă mai este
- Tudorel TOADER a fost în comisia de doctorat a lui KOVESI
- Tudorel TOADER este ministru.
Tudorel TOADER nu a fost încă:
- premier, lucru greu puțin probabil de realizat din cauza susținerii politicie insuficiente
- președinte de stat, lucru destul de probabil după decizia de azi
- judecător la CEDO, lucru destul de probabil după decizia de azi
- funcționar internațional important, cu șanse mari după ora 18,00.
Tudorel TOADER , fii bărbat!

(22 februarie 2018)

O ipoteză șocantă avansată de SRS

SRS este Sorin ROȘCA STĂNESCU, iar SRS a avansat ieri 18 februarie 2018 la Antena 3 o ipoteză interesantă, conform căreia în anul 2019 un personaj important de la noi va fi ales în vârful piramidei UE, iar un alt personaj important de la noi, va fi ales tot într-o funcție cheie din UE. Ipoteza este interesantă. Cele două alegeri vor fi considerate evenimente independente E1 și E2, au probabilitățile P(E1), respectiv P(E2). Producerea simultană a celor două evenimente independente E1 și E2, în calculul probabilităților se reduce la a utiliza formula P(E1 ∩ E2) = P(E1) * P(E2).

Dacă: 

P(E1) = 0,9 

P(E2) = 0,9

P(E1 ∩ E2) = 0,81 deci șansele sunt reale de a se produce ceea ce presupune SRS.

Dacă: 

P(E1) = 0,9 

P(E2) = 0,5

P(E1 ∩ E2) = 0,45 deci șansele sunt reduse de a se produce ceea ce presupune SRS.

Dacă: 

P(E1) = 0,03

P(E2) = 0,03

P(E1 ∩ E2) = 0,009 deci șansele sunt aproape nule de a se produce ceea ce presupune SRS.

O abordare realistă, lipsită de senzațional trebuia să-l facă pe SRS să-și reprime lansarea unei ipoteze care din punct de vedere a oricărui analist politic este mai mult decât fantezistă, din moment ce probabilitatea de producere este sun 1%.

(19 februarie 2018)

Galerie foto: profesorul Ion Gh. ROȘCA

Despre profesorul Ion Gh. ROȘCA am scris de mai multe ori aici. Acum voi prezenta o galerie foto cu elemente pe care le am eu în arhiva personală.

La Conferința IE 1993

La Conferința IE 1999

La Conferința IE 2005

La Conferința IE 2007

La Conferința IE 2009

(19 februarie 2018)