Asistăm de câțiva ani buni la poluarea folclorului, poluare care se face prin:
- texte sub-mediocre, asociate unor melodii,
- costume populare reinterpretate oribil,
- schimonosirea formei de prezentare a orchestrelor,
- modalități grosiere de make-up ale interpreților,
- invadarea amatorismului la nivel structural,
- transformarea creativității în proces industrial,
- statuarea facilului ca formă perenă, dar neadecvată.
Inexistența unor forme de educație estetică aduce în peisajul muzical specific folclorului o suită nepermisă de prezențe neconforme unui minim de continuitate cu rigurozitatea recunoscută a folcloruluin autentic. Apariția solistelor îmbrăcate cu ii prea înflorate care deviază de la rigorile recunoscute ale specificului zonal, dar și cu cozi atașate în mod artificial, marcând existența unui păr nefiresc de bogat, arată că limitele bunului gust și ale rigorilor portuilui popular, au fost depășite demult.
Poluarea folclorului se realizează în toate modalitățile posibile, căci oamenii au tendința de a veni cu abordări personale, pe măsura resurselor, astfel încât între punctul original de pornire și locul final unde se ajunge, nu mai există nicio legătură, deși argumentele în favoarea transformărilor sunt dintre cele mai variate, uneori și convingătoare. Îmi aduc aminte că o guristă renumită dealtfel, își motiva costumul cu culor stridente și flori exagerat de mari, doar pentru a fi văzute și într-o sală de concerte cu peste 3.000 de locuri. Acum un astfel de argument pălește doar pentru faptul că ecranele imense permit accesul spectatorilor la detalii dintre cele mai fine și în cazul sălilor cu peste 8.000 de locuri.
Există la ora actuală o concurență acerbă între textieri, între producătorii de muzică, între producătorii de evenimente și efectele se văd la nivelul calității care scade atunci când cererea este mult mai mare decât oferta, ceea ce pentru folclor capătă dimensiuni apocaliptice.
Norocul meu este că dispun de telecomandă și am posibilitatea să schimb canalul. Mai dificil este când merg la o nuntă și momentele de folclor sunt de-a dreptul insuportabile căci muzica este la maximum ca volum, iar ceea ce se cântă este de un nivel care dă cu minus, la o evaluare fugitivă. Lupta împotriva poluării folclorului este pierdută, căci sunt prea mulți poluatori, iar instituții care să sancționeze abaterile, nu există, ceea ce face ca reglarea să se producă în mod pasiv, prin neparticipare sau prin rating.
(28 ianuarie 2024)