Muzeul virtual al comunismului mioritic

M-am gândit că românii au nevoie de un muzeu virtual al comunismului, dar altceva decât ceea ce se poartă acum unde subiectivismul și superficialitatea sunt dominante, ci pornind de la faptul că istoria este istorie, comunismul românesc este o etapă din istoria noastră, bună sau rea, dar este bucată din iastria noastră. Cine spune că bolșevismul a fost făcut de comuniști în România, mănâncă c-c-t. Comunismul a fost făcut de o mână de comuniști, dar a fost susținut de ceilalți oameni.  Dacă cei 18 milioane nu ar fi sprijinit comunismul, comunism nu ar fi fost în România. Am în minte miile de oameni din India care s-au așezat pe linia de cale ferată și trenul a trecut peste ei și englezii au trebuit să plece și India și-a proclamat independența. Să nu uităm filmul acela când femei tinere îi întâmpinau pe soldații sovietici eliberatori ai Bucureștiului. Să nu uităm cum poporul aplauda în delir de pe trotuare pe CEAUȘESCU. Să nu uităm că și pe 21 decembrie 1989 ziarele ăînfierau huliganii de la Timișoara la ședințe de prin în trerpinderile de pe platformele industriale.

Comunismul a fost în România așa cum a fost poporul român, nici mai bun, nici mai rău, iar a pune în cârca altora erorile comunismului românesc este marea eroare pe care o facem și pe care am făcut-o crezând că ne dezvinovățim cumva. Arătând cu degetul spre alții chiar credem că facem c-c-tul praf, că ne dezvinovățim, lucru care nu se va întâmpla în vecii-vecilor, căci comunismul de doi bani este opera fiecăruia dintre noi, așa cum ceea ce se întâmplă acum este rodul modului nostru de a fi, care nu s-a schimbat deloc, din moment ce noi am trăit în climatul viciat al familiei comuniste plină de duplicitate.

Dar să revin la muzeul virtual al comunismului.
Eu aș pune acolo ceva despre platformele industriale.

Aș pune delațiunile spre securitate ale unora ființe care s-au remarcat în politica de după 1989.

Aș pune ceva despre literatura proletcultistă.

Aș pune operele artistice dedicat cuplului CEAUȘESCU cu numele autorilor lor.

Aș pune filme despre inaugurarea Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Aș pune filme despre inaugurarea de hidrocentrale.

Aș pune filme ale campionilor olimpici

Aș pune și obiecte simbolicxe din acea perioadă.

Muzeul virtual al comunismului românesc trebuie să fie o imagine realistă a ceea ce a fost între 1947 - 1989, nu pentru a ne fi rușine de ceea ce s-a petrecut atunci, dar nici pentru a fi exaltați de fericire, ci de a avea o imagine corectă și completă a ceea ce s-a întâmplat atunci. Dacă au fost greșeli, să învățăm din acele greșeli, iar dacă au fost fapte bune să le reținem și să ne bucurăm că chiar nu am făcut numai prostii.

(07 octombrie 2023)

Gloata de pe scena Ateneului Român

În după amiaza de azi 01 septembrie, pe TVR Cultural era ceva la Ateneul Român, ceva care cu mare greutate aș numi să fi fost concert. Era o gloatăă de instrumentiști pe scenă. O tanti cânta la vioară și un nene mai intervenea și el la violoncel și era așa de pătruns, încât nu am înțeles de ce a ajuns în acea stare, căci muzică nu era acolo și mai mult zgomote căci sala era neadecvată din cauză că scena era foarte, foarte neîncăpătoare, iar multitudinea de instrumentiști erau acolo claie peste grămadă. Lipsa de inspirație a organizatorilor a găcut să facă un transport agabaritic de instrumente și să se ajungă la acea stare de haos de nedescris.

Oricum, organizatorii nu și-au propus acte artistice, ci experimente, eșuate. Este foarte trist că lipsa unei idei directoare a dus spre o astfel de abordare, care mi-a adus aminte de spectacolele de la Cântarea României sau de la spectacolele acelea de duminica dedicate lui CEAUȘESCU, în care apăreau coruri de mii de persoane și soliști înghesuiți care să-și arate iubirea față de conducător, ajunsă la cote apocaliptice. Credeam că oamenii s-au debarasat de aceste proaste obiceiuri, dar văd că lucrurile au ciclicitatea lor și asta nu face decât s-mi arate că în fibra noastră stă prostul gust și însclinația spre manele și spre șușe, dacă și festivalul ENESCU a fost transformat într-o caricatură jalnică.

(01 septembrie 2023)

1000 de oameni care m-au impresionat: Florin DRUȚĂ

Florin DRUȚĂ era profesor de filosofie în ASE. L-am cunoscut pe vremea în care eram asistent universitar și el era lector la Universitatea politică, pe care noi, cadrele didactice trebuia s-o urmăm, pentru a ne ridica nivelul politici. Era exact ca o ciorbă de fasole cu ciolan afumat care ți se servește dimineața, la prânz și seara un an de zile, zi de zi și tu să spui că îți place și anul următor, tot ciorbă de fasole cu ciolan afumat vrei, dimineața, la prânz și seara, zi de zi, fără excepție.

profesorul Florin DRUȚĂ era un om citit, care știa filosofie, dar știa și poezie și citise multă literatură modernă, văzuse expoziții de pictură. El discuta cu noi nu numai temele acelea aride, ci cu mult mai mult, căci nici noi nu eram niște inși ușor de dus de nas și de îmbrobodit cu chestii neverosimile.

Îmi plăcea la profesorul Florin DRUȚĂ că vorbea cu calm și zâmbea ori de câte ori își dădea seama că o cam luam noi, cursanții, pe arătură. El avea tactul necesar de a nu aduce pe drumul cel bun, fără a exagera și fără a recita din zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU sau ale Elenei CEAUȘESCU, așa cum auzeam că făceau alți lectori cu colegii noștri care tot universitate politică făceau.

La finalul cursurilor acelei universități trebuia să facem o lucrare. Mie mi-a venit ideea să scriu despre reflectarea personalității lui Nicolae CEAUȘESCU în poezia contemporană. Nu era prea greu căci erau mulți poeți-lingăi care se făcuseră preș și găseau termeni de comparație absurzi, care construiau metafore delirante, pentru a intra în grații și pentru a obține profituri maxime de la orânduire. Acele lucrări finale se depuneau, lectorul nostru le citea și ne dădea note. Când a ajuns la lucrarea mea, m-a întrebat râzând dacă cred. Am zâmbit și eu și ne-am strâns mâinile. Am primit zece și pe culoar mi-a zis că mă țin de glume și că i-au plăcut mult glumele mele. Am înțeles mesajul și din clipa aceea respectul meu a fost extraordinar față de profesorul Florin DRUȚĂ, care știa să aprecieze ironiile spuse luând un cărbune cu care am trasat niște contururi groase, prea groase pentru a fi înțelese de cei care nu știau să citească printre rânduri.


(07 februarie 2023)

Lipsesc lucrările temeinice, făcute cu simț științific

Vorbim mult și vorbim prost. Turuim ca morile de vânt despre lucruri evidente și aprofundăm chestiuni nerelevante. Nu facem ceea ce ar trebui făcut, adică lucruri temeinice care să nu mai lase loc de interpretări și mai ales de deformări nici dintr-o parte a înfrumusețării, dar nici din partea cealaltă, a sluțirii.
Vorbim despre cultul personalității lui Nicolae CEAUȘESCU și despre nenumăratele slugi care au pus umărul, deloc dezinteresat, de a-i consolida fundamentele, ca edificiul să fie solid, peren și cuprinzător.
Lipsește cartea bine documentată despre cultul personalității lui Nicolae CEAUȘESCU din care să aflăm care sunt pictorii care cu slugărnicie i-au pictat chipul, care sunt poeții care tot cu slugărnicie i-au cântat calități imaginare ale dictatorului, care sunt romancierii care au scris capitole despre fapte imaginare în care acesta era idilizat ca erou, care sunt cei care i s-au adresat în fel și chip de respectivul chiar a început să creadă că este așa cum ziceau respectivii.
O lucrare documentată cu fotografii, cu date statistice, cu extrase din hrisoave, realizată științific, va avea darul de a face pe cei care nu au cunoscut acele vremuri să înțeleagă care au fost resorturile ce i-au determinat pe oamenii cu carențe de caracter să se umilească într-un hal fără de hal și să scoată ceea ce a dus la exacerbarea cultului personalității lui Nicolae CEAUȘESCU. Nu este suficient să-i numim pe X sau pe Y lingăi sau slugi ale regimului, ci să cităm din acea carte fundamentală numărul paginilor care vin să justifice argumentat de ce facem astfel de afirmații. 
În lipsa cărții fundamentale, vorbim, vorbim și iar vorbim, dar nu depășim stadiul unui diletantism rudimentar, ceea ce face ca demersul nostru să fie plictisitor, neconvingător și superficial, chiar dacă în proporție de 99,31% avem dreptate, dar nu avem argumentul indiscutabil și de netăgăduit.

(12 august 2022)

Cum se crează cultul personalității?

Cultul personalității se crează prin:
- formule de adresare precum: mult iubite și staimate,
- atribuirea unor însușiri speciale persoanei precum: erou, cârmaci, stejar, părinte, om planetar,
- scrierea de poezii de romane, de piese de teatru, dedicate persoanei,
- pictarea de tablouri cu chipul persoanei sau în ipostaze care preamăresc personalitatea,
- realizarea de sculpturi cu persoana și amplasarea lor în locuri publice,
- atribuirea numelui persoanei la străzi, orașe, școli sau alte obiective,
- publicarea de cărți omagiale,
- acordarea de diplome, medalii,
- atribuirea de titluri academice și științifice,

- scrierea de autografe disproporționate pe lucrări de către autorii când vor să ofere o carte, 
- poziționarea la o distanță a locului său diferită de a celorlalți,
- oferirea unui scaun special pe care să se așeze, chiar pe un postament,
- crearea unei formule de adresare care face diferența.
Toate acestea repetate la nesfârșit, crează persoanei impresia că lucrurile chiar așa stau cu ea, căci toate prind doar la persoanele slabe. oamenii puternici, de caracter nu acceptă niciun derapaj indiferent de unde vine și descurajează din fașă orice tentativă a oricărei slugi de a crea o imagine deformată despre persoana aflată pe o anumită poziție la un moment dat.

În momentul în care în târg se zvonește că persoanei nui plac formulele de adresare indecent de pompoase, nu apreciază opere care i se dedică, precis, nimeni nu va căuta să-și creeze propriul disconfort prin a trece peste dorințele persoanei puternice a zilei, a șefului, a conducătorului, care vor normalitate în relațiile lor cu ceilalți, nimic mai mult, nimic mai puțin.

Partea proastă este că oamenii puși pe o anumită funcție se transformă instantaneu, cred că în secunda a doua, au devenit mai deștepți, știut totul despre toate, așteaptă ca subalternii să fie supuși, să nu fie contrazis, să nu-i treacă nimeni de dinainte, să se adreseze cu formule de politețe cât mai variate care să evidențieze calitățile sale și să râdă obligatoriu la așa-zisele glume pe care le face.

Am avut surpriza să văd foști studenți ai mei care au ajuns pe unele poziții, care aveau pretenția să-i salut eu pe ei, lucru care nu s0-a întâmplat niciodată. Din contră, când am avut ocazia am spus ceea ce trebuia spus,. căci niciodată cocoșul meu nu a cântat pe gardul cuiva. 

Cei acceptă să li se creeze un cult al personalității au comun cu cei care pun umărul la o astfel de construcție:

- lipsa coloanei vertebrale,

- caracterul de slugă,

- lipsa de caracter.

Unor astfel de indivizi nu ai ce să le ceri, dar greșeala apare doar din faptul că ei ajung șefi, fie prin numire, fie prin rezultatul votului, iar cei ce nu reușesc să facă o selecție bună, vor simți pe propria lor piele necazurile generate de cultul personalității, pentru că beneficiarul, dar și constructorii, nu se lasă duși și depun toate eforturile să-și păstreze privilegiile prin alegeri indefinit de multe sau prin numiri pe funcții care nu măresc distanța față de obiectul adorației.

(06 august 2022)

Lipsa unei lucrări fundamentale

Facem tot felul de afirmații sau ridicăm din umeri și trecem nepăsători. Ne lipsesc reperele. Ne lipsesc lucrările fundamentale.
Vorbim despre cultul personalității lui Nicolae CEAUȘESCU. Cultul personalității nu s-a creat singur, nu a picat din cer. A fost creația unor oameni ca mine și ca tine, care au avut interese, căci nimeni nu făcea ceea ce au făcut ei pentru a crea cultul personalității. 
Poetul X și poetul Y au scris versuri.
Compozitorul Z și compozitorul W au scris cântece care au proslăvit.
Pictorul T și sculptorul U au realizat lucrări cu Nicolae CEAUȘESCU.
Mai sunt și alte forme de manifestare care au dus la crearea și consolidarea cultului personalității. 
O lucrare fundamentală trebuie:
- să inventariere tot ce este legat de aceste creații de artă,
- să vină cu documente care să arate atribuirea de diplome, decorații și de titluri,
- să cuantifice avantajele de care s-au bucurat toți cei care dezvoltat abordări orientate spre cultul personalității.

Atât timp cât nu va exista un astfel de document-reper și nu vor exista și modalități de a sancționa toate derapajele care au dus la construirea și exacerbarea cultului personalității pentru a fi descurajate abordări de aceeași natură în viitor, repetabilitatea nu este exclusă și s-a și văzut că au existat oameni care au făcut ceea ce nu trebuia chiar în zilele noastre, dovedindu-și slugărnicia pe bani grei, căci nimic nu este gratis, mai ales când sunt identificate slăbiciunile unor oameni care se cred importanți.


(06 august 2022)

Artistii de curte, ca slugi

Dupa venirea comunistilor la putere, lipseau:

- pictorii care sa arate ce face noua societate

- poetii care sa cante ceea ce face noua oranduire

- prozatorii care sa redea faptele care se implinesc in noile vremi

- sculptorii care sa aduca in metal omul cel nou

- actorii care sa joace chipul luminos al noului om.

Cum nu exista padure fara uscaturi, ca ciupercile dupa ploaie, si-au facut aparitia si cozile de topor.

Premiul de stat insemna o suma uriasa la acea vreme, cam 25.000 lei zic unii.

O casa mare era cam 20.000 lei.

Cu bani se cumapara orice.

Case. pamanturi. Bijuteri. Mai ales suflete si constiinte.

Scriitori respectabili au vazut de unde bate vantul si s-au reorientat.

Asa a aparut romanul Mitrea Cocor, asa s-au nascut versuri dintre cele mai bizare, care azi nu rezista niciunui criteriu estetic.

Despre celelalte arte ce sa se mai spuna.

In valea cucului piesa mai proasta de atat nu se putea, nici cei mai mari slujitori ai scenei romanesti n-au salvat-o.

Monstruozitatile au inceput sa ocupe pe post de statui, parcuri si strazi.

Nu a ramas nimic neviolat de indrazneala fara rusine a impostorilor in ale artei.

Scriitori de doi lei au inundat spatiul literar si au produs maculatura cat pentru doua mii de ani.

Nu se mai cunosc cazuri in care sa fie scosi din literatura scriitori ca aici, asa cum este scos un dinte din gura.

Valorile noi au facut sqa paleasca si umbra de constructie care se realizase intr-o literatura si asa foarte saraca.

Acolo unde la 1700 nu exista o opera ca lumea, deja se considera inflatie de valori si trebuiau cenzurati scriitori ca Eminescu, Goga, Blaga, iar Maiorescu cu arta fara fond trebuia redus la tacere.

Lucrurile au luat o turnura de-a dreptul violenta dupa 1970 cand toate pocitaniile au vazut ca este rost de supt o vaca grasa, prin adresare directa spre cel care se voia cantat, sculptat, pictat, gadilat, adulat, laudat, pupat, botezat si cate si mai cate, pe bani adevarati.

Existau unii care ceea ce visau noaptea si care spuneau ca au avut acces la ins, puneau in opera.

Doar pomeneau ca i-ar placea oarece, ca si-ar dori oarece, ca o cohorta de hamesiti se si napusteau si faceau bici din te miri ce care mai si plesnea...

La zile aniversare era mare coada.

De se publica fistece volum omagial, se bateau fratii sa se gaseasca printre filele respectivului...

Compuneau baietii poeme, cu o inspiratie nebuna, vecina cu cea mai teribila molima.

Se facea muzica de rasunau stadioanele.

Si acum mai traiesc inca acei nerusinati care au poluat vazduhul cu mizeriile lor sonore.

Mai sunt inca printre noi si gunoaiele care au mazgalit versuri pentru acele muzucarii.

Unii chiar s-au vazut ostracizati, altii marginalizati.

cand au fost dati laoparte de la bucate, bineanteles ca au luat calea haiduyciei disidente.

Cine a fost reprezentantul personal al prezidentului care i-a dus scrisoare lui Boumediene?

Cine a scris Lazar de la ...Fusca?

Cine a scris despre cel mare si cel viteaza, ca treaz se presupune ca era?

Cantecul cui a fost cantat pe stadion si la Pekin? Și cine a fost compozitorul acelui cântec? Și cine a scris versurile acelui cântec? Tăcere, nu pentru că oamenilor le e jenă de ceea ce au făcut, ci pentru că se gândesc să găsească un alt stăpân căruia să-i scrie alt cântec și mai și, că aven noi acum National Arena cu 80.000 de locuri unde coruri imense din public, amplificate cu boxe de zeci de mii de Vați să urle.

Dar lucrurile concrete sunt binevenite.

(29 ianuarie 2017)