Cenzura la români

Românii au o apetență remarcabilă pentru cenzură. Ei nu pot trăi fără cenzură. Cenzura curge prin venele românului. În vremurile comuniste, cenzura era ceva special și a devenit umbrelă pentru cei fără de talent, care justificau trecerea timpului prin literatura de sertar, care nu a existat niciodată, căci cei fără de inspirație erau cei acre se văitau peste tot că lucrează, dar cenzura nu permite publicarea capodoperelor lor nescrise de faăt.
În democrația noastră cea originală sau de cumetrie cum a fost numită metaforic, cenzura s-a dovedit a fi de inspirație occidentală, căci ceea ce s-a zis la centru, trebuia să fie însușit și pe meleaguri mioritice. La un moment dat, în numele democrației și al toleranței, cenzura a luat forme dintre cele mai aiuritoare, căci dacă exista tovarășul DULEA, acum există nenumărați domni DULEA, care mai de care mai DULEA decât DULEA, încât nimeni nu mai pricepe nimic, pentru că dacă înainte de 1989 se știa pe cine să nu superi, acum sunt așa de mulți cei care s-ar supăra, încât cenzura se instalează și pentru cele mai inofensive abordări ale unei probleme. A spune acum ceva ce nu este pe linia propagandei, este cu mult mai grav decât în vremurile de mult apuse. Se vedea de la o poștă că lucrurile nu merg bine, dar era un paznic de far mai mult sau mai puțin blondă care veghea și doar când tartorul a spus chestia cu statul mafiot, s-a vorbit cu subiect și predicat despre statul mafiot. Tot așa a fost și cu statul eșuat. Să nu mai vorbesc despre războiul din Ucraina, când problema teritoriilor nici nu există la București, ca problemă. Doar când se fac transmisii în direct de la Casa Albă, translatorul este obligat să traducă în timp real și așa mai aflăm și noi lucruri care în țările UE nu se spun căci operează tăcerea benevolă. Cenzura este fundamentul manipulării, din moment ce temele se înscriu într-o anumită linie și alte variante nu mai există în afara celei oficiale, preluată mecanic de aparatele de propagandă, prin propagandiști plățiți.


(06 septembrie 2025)

Filatelia românească în comunism (II)

Comuniștii erau și ei oameni cu două picioare, cu două mâini,  cu nas, gură ochi, urechi, adică erau și ei ca mine și ca tine. Unii erau deștepți, nu mulți, alții erau tâmpiți, destui, dar alții erau absenți, exact așa cum sunt așa-zișii apolitici din ziua de azi, care vrând-nevrând, făceau jocul comuniștilor. Așa se explică și mersul filateliei, căci nenumărați filateliști șușoteau pe la colțuri împotriva comuniștilor, dar prin tot ceea ce făceau sprijineau comunismul din toate puterile lor.

Prima surpriză pe care am avut-o a fost aceea când am cumpărat un catalog ZUMSTEIN în două volume, pe care la vremea respectivă am dat o groază de bani și atunci când am răsfoit paginile destinate timbrelor românești, un număr de pagini erau tăiate pur și simplu. Se refereau la perioada lui Carol al II-lea și la regimul lui Ion ANTONESCU. 

Ceva mai târziu am văzut că filatelia e evitat să tipărească timbre despre regii României, deși unele evenimente majore erau legate strict de aceștia.

Comuniștii au căutat să reflecteze, conform doctrinei lor, destul de limitată, zic eu, toate evenimentele, tratându-le fie prin prisma luptei de clasă, fie trunchiind realitatea după bunul lor plac. Dacă despre primul cosmonaut Iuri GAGARIN au tipărit timbre imediat ce a fost lansat în cosmos, despre primul cosmonaut american John GLEN filatelia a reacționat cu mare întârziere. Iuri GAGATIN a zburat pentru prima dată o oră și 48 de minute în 12 aprilie 1961 și tot în 1961 a apărut și timbrul cu el.

John GLEN a zburat prima dată 20 februarie 1962. Nu a fost tipărit niciun timbru în România cu John GLEN, ceea ce arată că în 1962 și în 1963 politica românească în filatelie era tot aceeași ca în epoca stalinistă, căci se considera că imperialistul GLEN dacă apare pe un timbru știrbește cumva din măreția cosmonauticii marelui frate de la Răsărit.

Este interesant de văzut slugărnicia de care a dat dovadă filatelia în a proslăvi, nu reflecta, realizările regimului de democrație populară. Au apărut timbre cu eroii comuniști. Au apărut timbre cu răscoala din 1907, au apărut timbre cu realizările comunismului, Au apărut timbre cu pionieri. Au apărut timbre cu industrializarea. Au apărut timbre cu scriitorii proletariatului. Destul de târziu, filatelia s-a aliniat preocupărilor moderne, reflectând și cosmonautica americană prin seria de timbre și colițe APOLLO, prin tipărirea de timbre destinate evenimentelor din Europa, dar și a unor personalități de mare anvergură ale științei și culturii din toată lumea.

Pentru că sportul era ceva apolitic, să zicem, iar țările comuniste căutatu să iasă în evidență prin rezultate de excepție în sport, filatelia s-a orientat spre acest domeniu și a produs serii de timbre dedicate marilor evenimente sportive cum erau olimpiadele și campionatele mondiale de fotbal.

Ceea ce s-a întâmplat în filatelie dovedește că omul sfințește locul, iar conducerea comunistă a răspuns pozitiv ideilor noi, bine argumentate. Dacă lucrurile nu au mers bine 100% în filatelia comunistă s-a dataorat faptului că oamenii de acolo au avut caractere slabe, nu au avut nici curajul și nici argumentele pentru ca filatelia să reflecteze corect mersul societății.


(13 iunie 2022)

Comuniștii și cenzura

Cine crede că cenzura a dispărut la noi după 1989 face una dintre cele mai mari erori. Nu are cum să dispară cenzura, în ideia că fiecare este liber să spună ceea ce gândește și să scrie ceea ce îi bubuie prin cap, dându-i-se acces la resurse pentru a face așa ceva. Prin resurse se vor înțelege:

- acces la pagini de ziar;

- acces la emisiuni de  televiziune;

- acces la emisiuni radio;

- acces la edituri de cărți;

- acces pe o scenă de teatru.

Absența cenzurii ar însemna că oricine are posibilitatea să-și facă cunoscute ideile oricare ar fi ele în mass-media sau în public, fără nicio restricție, căci a cenzura înseamnă tocmai a verifica dacă cele ce s-ar propaga către publicul larg nu îndeplinesc niște criterii și trebuie stopate. Comuniștii aveau partid, conducători, ideologie, program, documente, teze, directive, idealuri, realizări, dar și minusuri. Cenzura era instaurată pentru a stopa propagarea către populație a prezentării acelor idei, imagini, texte care:

- criticau realizările;

- negau idealurile comuniste;

- prezentau minusurile;

- luau în râs conducători;

- contraziceau teze;

- aătau că în capitalism e bine;

- propagau idei decadente;

- făceau apologia fascismului;

- deformau istoria recentă;

- generau contradicții;

- criticau țărănimea;

- nu lăudau munca;

- se abăteau de le linie;

- aplaudau dizidența.

În comunism cenzura era omniprezentă pentru că activiștii trăiau cu groaza ca anumite materiale să treacă neobservate și mai sus să fie descoperite ca fiind abateri de la linia partidului, ceea ce se lăsa cu sancțiuni extrem de dure la adresa celui care arătase neglijență și superficialitate. Teama păzea bostănăria cu strășnicie, ceea ce impunea ca unele dintre texte sau imagini să fie refăcute de atâtea ori până când plăceau celor ce răspundeau de cenzură și să primească acceptul de a fi publicarte, date pe post sau expuse în public. Numai așa se explică faptul că multe dintre producții erau terne, nu aveau nici verb, nici culoare, nici nimic și lumea le neglijea căci nu spuneau nimic. Din când în când mai apăreau nișyte chestii ceva mai deosebite, dar nu trecea mult timp și se revenea la forma aceea aproape moartă în care totul devenea gri, nemișcat, banal și previzibil. Când a apărut romanul lui Marin Preda intitulat Delirul, toată lumea a citit ceva scris despre Antonescu, dar prețul a fost introducerea episodului cu acel tânăr purtat din post în post de jandarmi, tânăr care dintr-o întâmplare întâmplătoare coicidea ca profil cu nimeni altul decât Nicolae Ceaușescu. Și când Vadim Tudor a scris despre răstingirea a doua oară a cuiva, volumul său de versuri Saturnalii se pare că nu a stat în librării prea mult după care a mers la topit. Nici lui Ion Cristoi nu i-a fost prea cald după ce a publicat poemele Anei Blandiana în Suplimentul literar al Scânteii Tineretului, cu fetușii lângă fetuși. Despre cărțile de istorie să nu mai vorbim, căci acolo cenzura era de o duritate ieșită din comun și tocmai de aceea ani în șir istoria noastră a fost deformată, cosmetizată și trunchiată, iar acum nici nu se scrie din motive nu prea diferite de ceea ce se întâmpla acum 50 de ani.

Imediat după Revoluție mulți au spus că nu au scris nimic din cauza cenzurii. Lucrurile nu stau așa, căci dacă talentul i-ar fi dat afară din casă, în cei 30 de ani care au trecut apăreau cărțile și articolele lor fundamentoase, ceea ce nu s-a întâmplat, ceea ce evidențiază și lipsa de talent și mediocritatea celor plângăcioși, neproductivi, delăsători, sfătuitori, consumatori și leneși. Nicio societate nu permite orice nimănui, iar cenzura fiind înlocuită cu autocenzura în condiții de talent de excepție depășește orice granițe și marile adevăruri când își găsesc forme de exprimare de excepție răzbat oricare ar fi furcine prin care ar trebui să treacă.

(07 septembrie 2017)