Norma didactică în contextul deficitului

Tata, Dumnezeu să-l ierte mi-a zis:
- Ioane, niciodată să nu vorbești despre ceea ce nu știi!
Când îi aud pe unii care vorbesc despre cele 40 de ore petrecute la servici pe săptămână, criticându-i pe profesori care muncesc doar 18 ore pe săptămână, deja mi se urcă sângele-n cap, mă apucă cu amețeala și-mi vine să vomit.
Despre norma didactică eu am dreptul să vorbesc, pentru că am lucrat în învățământul superior 42 de ani și numai eu știu ce înseamnă să ții un curs două ore în fața unui număr de peste 70 de studenți, astfel încât:
- să te încadrezi în cele 110 minute cu problematica,
- să nu te faci de c-c-t spunând aberații sau făcând greșeli de Gâgă,
- să te faci plăcut pentru a nu avea sala goală la următorul curs,
- să primești aprecieri cât de cât pozitive de la studenți.

Pentru a ține o oră de curs, un profesor:

- se documentează vârtos,

- face tot felul de schițe și de calcule,

- construiește un plan,

- verifică tot ceea ce va prezenta,

- elaborează planșe pentru videoproiector,

- face o repetiție cu sine însuși,

- se pregătește asiduu,

- acceptă riscurile din care trebuie să iasă neșifonat,

- gândește la variante de situații neprevăzute.

Niciodată eu nu am comentat nimic în legătură cu ceea ce fac funcționarii în birourile lor, deși am lucrat pentru perioade strict delimitate fie ca analist la Centrul de Calcul al ASE, fie ca muncitor necalificat la o stație de trior, fie ca director într-un minister și știu cât de cât cum stau lucrurile acolo, car eu am decența de a nu-i arăta cu deștiul pe cei care zice-se, lucrează 40 de ore pe săptămână, de acasă sau de la birou, pentru că am bun simț și știu că omul nu este un robot și fiecare muncă are specificul ei și pentru a o face bine, trebuie efort, trebuie gândire, trebuie deprinderi, căci nimic nu se face bătând din palme.

(04 iulie 2025)

Toate la vremea lor

În mintea mea, aia care mi-a mai rămas acum la 76 de ani, cred că toate trebuie făcute la vremea lor.
Copilăria trebuie trăită când ești copil.
Adolescența trebuie trăită când ești adolescent.
Tinerețea trebuie trăită când ești tânăr.
Școala elementară se face până la vârsta de 17 ani.
Bacalaureatul nu se susține mai târziu de 20 de ani.
Facultatea nu se face mai târziu de 27 de ani.
Doctoratul nu se face când ai ajuns pe o funcție importantă, căci nu mai înseamnă muncă adevărată.

Un nene a făcut liceul la 27 de ani. Apoi a făcut facultate și vreo patru masterate. Un alt nece a făcut un doctorat în probleme de minerit, deși facultatea lui nu avea nicio legătură cu mineritul. Abordările caricaturale și se par excese de lipsă de inteligență, din moment ce societatea nu a creat bariere insurmontabile de a-l determina pe X sau pe Y să aibă o altă traiectorie cu întreruperi, care să justifice un examen de bacalaureat la bătrânețe și un doctorat la senectute. Eu nu cred în doctoratul celui de pe poziție de la director în sus, căci el nu mai are timp să facă 3 ani cercetare științifică cel puțin 4 ore pe zi pe domeniul în care-și face teza de doctorat, căci soluțiile originale autentice nu apar bătând din palme.

Noi avem proverbul: prostul, nu e prost destul dacă nu e și fudul. Spune multe acest proverb și se aplică al naibii de mult ărintre mulți compatrioți de-ai mei, care uită cine sunt cu adcărat și câte parale fac.

(21 iunie 2023)

Inteligența artificială și tezele de doctorat

În momentul de față software anti plagiat a încercat să facă ordine cât de cât în tezele de doctorat, căci scot în evidență cât este preluat în mod neautorizat din alte surse, indicând chiar și sursele și ponderea textelor plagiate.

Existența aplicațiilor înzestrate cu Inteligență Artificială - IA specializate pe teze de doctorat au menirea de a revoluționa modul de a gândi doctoratul în așa fel încât să urmeze stagiul doctoral numai cei în stare :

- să facă cercetare științifică autentică,

- să dispună de timp pentru studierea cu adevărat a problemelor,

- să elaboreze soluții originale pentru rezolvarea de probleme,

- să dovedească aplecare spre muncă de creație,

- să elaboreze conținut logic de calitate.

O aplicație AI orientată pe teze de doctorat, mai întâi va avea capacitatea de a face analize calitative ale conținutului.

Va identifica vocabularul folosit de autorul tezei.

Va compara vocabularul tezei cu vocabularul domeniului în care este elaborată teza.

Va stabili calitatea textului.

Va identifica stilul autorului, așa cum aplicațiile AI identifică dacă un text este al unui anumit prozator sau poet sau dacă un anumit solfegiu este al unui anumit compozitor.

Să presupunem că doctorandul crează conținutul digital al tezei în cloud și aplicația IA recunoaște amprentele digitale ale acestuia. Din acest punct se va contabiliza tot ceea ce face doctorandul adică:

- timpul stat pe lucrul la teză,

- viteza de tastare,

- corecțiile,

- pauzele,

- căutările pe Internet,

- operațiile de preluare,

- ștergerile de conținut,

- verificarea logicii construcțiilor,

- reorganizarea de fișiere.

Acolo se va găsi totul despre activitatea doctorandului la teză, ceea ce va permite să se vadă dacă doctorandul a lucrat, a transpirat, a creat și mai ales se vor calcula indicatorii necesari pentru a se vedea că doctorandul este autorul unei teze valoroase. Acum câțiva ani, cu un doctorand al meu, fără a avea o aplicație înzestrată cu IA am reușit să facem analiză calitativă pe text, ceea ce reușea să scoată în evidență măsura în care sunt respectate cerințe. Noi eram doi indivizi care am alocat ceva resurse. Acum, că există echipe puternice care au fonduri imense, care folosesc instrumente sofisticate de dezvoltare de aplicații IA, a face contabilizarea modului în care doctorandul lucrează ca la un proiect oarecare unde se urmărește alocare și nivelare de resurse, nu mai este ceva ieșit din comun. Numai că acest mod este supărător pentru doctoranzii neperformanți, care văd într-un doctorat obținut fraudulos singura lor modalitate de a ieși în evidență cu ceva. Ei vor fi aceia care vor spune că IA este periculoasă etc., etc., etc. IA este periculoasă că taie aripile de carton ale tuturor neaveniților, care cred că știința este calea lor de a penetra pe ușa din dos în lumea selectă a valorilor, fără ca ei să fie valori. IA este singura cale de a face curățenie în lumea jegoasă a impostorilor.



(05 mai 2023)

Titlul de doctor în științe de pe vremea mea

Pe vremea mea se susțineau foarte puține teze de doctorat, pentru că:
- numărul doctoranzilor era foarte mic,
- numărul de conducători de doctorat era și el foarte mic,
- doctoratul nu era învățământ de masă,
- cine avea titlul de doctor chiar avea nevoie de el la muncă,
- standardele erau de nivel foarte înalt.

Titlul de doctor în științe era acordat unei persoane care:

- în facultate avusese rezultate foarte bune,

- continua cercetarea științifică și după susținerea tezei,

- dovedea că are capacitatea intelectuală de a munci din greu,

- nu etala titlul de doctor în public să pară ceea ce nu este,

- avea timpul material să facă o teză de doctorat autentică,

- nu alerga în același timp după nenumărați iepuri,

- avea respect față de sine și față de conducătorul științific,

- nu vedea doctoratul ca portiță de a urca în societate,

- vedea în doctorat singura șansă de a evolua profesional.

Cine avea titlul de doctor în științe de pe vremea mea, evita să-l scrie cu litere de-o șchioapă pe cartea de vizită, căci nu prea erau cărți de vizită sau cei care dețineau un astfel de titlul munceau și nu aveau timp de prostii, precum promovarea personală în vederea obținerii unei funcții administrative care aduce bani cu sacul. 

Cine avea titlul de doctor în științe de pe vremea mea, nu ieșea ca păduchele în frunte pentru a afișa că posedă acest titlul pentru a se diferenția de ceilalți din turmă, căci el era cel interesat de obținerea de rezultate în munca de cercetare științifică, pentru că doctorii în științe lucrau în cercetare sau în universități unde pe lângă predare făceau și cercetare.

Cine avea titlul de doctor în științe de pe vremea mea, lucrau în cercetarea științifică, rezolvând probleme cu care economia se confrunta. Ei nu ocupau funcții politice, funcții administrative în aparatul central și nu puneau niciodată diploma de doctor în științe pe poziția de scut care să-i departajeze cum că ei reprezintă o specie deosebită în peisajul social unde oamenii obișnuiți sunt majoritari.

Cine avea titlul de doctor în științe de pe vremea mea, nu-și puneau diploma de doctor în vitrina din sufragerie sau pe peretele din holul de la intrarea din apartament și nici nu scriau pe plăcuța de la intrare în apartament cuvântul dr. pentru a nu se trezi solicitați la un caz de urgență medicală căci dr. înseamnă în mentalul popular doctor adică medic, omul care salvează vieți.

Cine avea titlul de doctor în științe de pe vremea mea, nu avea de ce să se rușineze, căci acest titlul se câștiga prin muncă intensă de cercetare științifică depusă cam 5 sau 7 sau chiar mai mulți ani și nu era asociat furtului intelectual prin plagiat nerușinat în complicitate cu conducătorul științific și cu membri comisiei de acordare a titlului la susținerea tezei de doctorat.



(30 aprilie 2023) 

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Alexandru COITA

Alexandru COITA este acum un bărbat de 41 de ani.
Alexandru COITA este președintele Partidului Republican din România.
Alexandru COITA are apariții foarte frecvente la televizor.
Alexandru COITA este licențiat al Occidental College din USA, care nu este îl lista celor 2000 de universități ale lumii. Universitățile românești importante sunt pe pozițiile 1101 - 1200 în această ierarhizare.
Alexandru COITA este doctor în științe politice din 2015 la SNSPA cu teza intitulată Riscuri politice la adresa securității energetice a Uniunii Europene.
Alexandru COITA este o prezență agreabilă în emisiunile posturilor de televiziune specializate pe știri.
Alexandru COITA m-a dezamăgit că am văzut o schimbare de atitudine radicală în clipa în care a intrat în politică. Nu mai este analistul acela pe care-l știam, cu puncte de vedere bine fundamentate. Acum este politicianul care vede totul prin prisma doctrinei partidului pe care-l reprezintă.
Alexandru COITA m-a dezamăgit că de când a intrat în politică dă senzația că știe de toate, că are soluție la toate și a pierdut din acea atitudine de om care stă în bibliotecă și studiază, care vine bine documentat și care are ceva nou de spus.
Alexandru COITA m-a dezamăgit că în ultimul timp are șabloane de răspunsuri și parcă și-a limitat formele de exprimare, căci de pe poziția de om politic se autocenzurează, ceea ce dăunează argumentelor sale, care nu mai sunt așa de puternice ca acum câțiva ani.

(10 octombrie 2022)

1.000 de oameni care m-au dezamăgit: Adrian Liviu IVAN

Adrian Liviu IVAN este un bărbat de 53 de ani.
Adrian Liviu IVAN a urcat toate treptele academice la Universitatea BABEȘ-BOLYAI aflată pe poziția a I-a în ierarhia universităților românești, de la preparator la profesor universitar.
Adrian Liviu IVAN a fost preparator în intervalul 1994 - 1997.
Adrian Liviu IVAN a fost asistent universitar în intervalul 1997 -2000.
Adrian Liviu IVAN a fost lector universitar în intervalul 2000 -  2004.
Adrian Liviu IVAN este din 2003 doctor în științe cu teza Stat, majoritate şi minoritate naţională în România (1919-1930). Cazul maghiarilor şi germanilor din Transilvania.
Adrian Liviu IVAN a fost conferențiar universitar în intervalul 2004 - 2008.
Adrian Liviu IVAN este profesor universitar din anul 2008.
Adrian Liviu IVAN este conducător de doctorat din anul 2009.

Adrian Liviu IVAN acumulase prin activitatea depusă un total de 1628 puncte la 10 decembrie 2012, ceea ce este un punctaj fabulor, în condițiile în care cei ce au 800 de puncte sunt considerați măreți.
Adrian Liviu IVAN este rectorul Academiei de Informații Mihai VITEAZUL din 2017.
Adrian Liviu IVAN are în spate o carieră solidă, concretizată prin lucrări științifice valoroase  și o vastă experiență de cercetător, știut fiind faptul că Universitatea BABEȘ-BOLYAI este o pepinieră de cercetători extrem de valoroasă, cu metodă, cu profunzime și cu originalitate.
Adrian Liviu IVAN m-a dezamăgit prin faptul că având o experiență extraordinară în munca de cercetare științifică, muncă în care efortul, calitatea și abnegația, presupun timp de documentare, timp de reflecție, timp de elaborare a soluțiilor și mai ales interes pentru originalitate, nu și-a dat seama în secunda a doua de când a devenit rector că acolo unde el este rector se întâmplă lucruri bizare.
Adrian Liviu IVAN m-a dezamăgit că în materialul aflat pe internet despre cei 14 plagiatori, nu a arătat cum a fost deconspirat mecanismul de producere a doctorilor în științe pe bandă rulantă.
Adrian Liviu IVAN m-a dezamăgit că s-a oprit doar la nefericiții de tipi cărora li s-au anulat titlurile, numai că titlurile nu au picat din cer, ci au fost acordate cu unanimitate de voturi de către comisii, iar nefericiții au avut conducători de doctorat și atât referenții cât și conducătorii, trăiesc fericiți, ca în basmele românești cu happy end.
Adrian Liviu IVAN m-a dezamăgit că nu a rupt răul de la rădăcină. 
Eu știu ce înseamnă că intri într-o cloacă și să faci ordine. Toată lumea te arată pe tine cu degetul, de parcă tu ești vinovatul, nu adevărații nelegiuiți. Cândva, un conducător de doctorat a fost expulzat din categorie și cei Ț doctoranzi au fost împrăștiați prin ASE. Toți aveau aceleași examene, toți aveau aceleași referate de susținut, toți aveau același titlu de teză de doctorat. Unii colegi au acceptat să continue coordonarea lor. Eu am zis că aș fi de acord, cu condiția să dea examene diferite, să susțină referate diferite și să schimbe titlurile de teze ca fiecare să aibă teze de doctorat diferite. Eu am fost cel arătat cu degetul, așa că-l înțeleg pe profesorul Adrian Liviu IVAN, cu care am în comun numele de IVAN, care este doar o simplă coincidență.

(26 august 2022)

Doctori, adica PhD in oarece

A aparut un articol care arata degradarea situatiilor din stagiile doctorale din moment ce numarul de doctori in stiinte dar si in alte domenii a crescut alarmant dupa 2000. Articolul scris de Alina BORTEA in Qmagazine arata ca inainte de 1990 erau 1500 de doctori, iar acum sunt 60.000 ceva mai multi decat productia de rosii boabe la hectar din epoca CEAUSESCU.

La noi merge zicala: prostul nu este destul, daca nu e si fudul. Fudulia se concretizeaza prin:

- numarul de facultati terminate de-a moaca,

- numarul de masterate finalizate cantand,

- titlul de doctor in oarece obtinut fraudulos.

Sunt de notorietate retragerile de titluri stiintifice ale unor indivizi care au plagiat grosolan sau au facut lucrari penibile sau chiar nu aveau decat copertile tezelor, caci continutul era inabordabil din varii motive.

Eu sunt conducator de doctorat si cand am sustinut eu teza era jale mare, caci trebuia s-o plimbi ca pe sfintele moaste prin simpozioane, prin conferinte, pe la mari personalitati, sa raspunzi la toate intrebarile. Numai dupa aceea primeai verde s-o prezinti in sedinta publica.

Erau emotii cat cuprinde si treaba cu originalitatea era conditie esentiala, iar conducatorii care erau putini, erau de o exigenta iesita din comun, notele adte la examene, erau extrem de variate, iar nota 10 era foarte rara, aproape inexistenta.

Acum lucrurile sunt cu totul altfel. Si conditiile s-au schimbat, dar accesul la doctorat fara a avea timpul necesar pentru:

- a studia,

- a face documentare,

- a cerceta,

- a testa,

- a construi,

- a solutiona,

- a verifica,

- a scrie,

mi se pare o aberatie acceptata, exact asa cum acceptam coruptie fara corupti, rapiri fara rapitori, crime fara criminali si tot felul de chestii ca te si minunezi ca am ajuns in secolul al XXI-lea printre natiile civilizate.

Ce trebuie facut n-o sa spun eu. Primul lucru si singurul trebuie facut si anume, un referendum pentru a introduce in Constitutie cuvantul onoare, cu tot ce se intampla daca aceasta se pierde de catre un individ. Punct.

(09 decembrie 2019)

Doctorandul

Doctorandul este persoana care parcurge cel mai înalt stagiu de instruire care există pe lumea aceasta. Finalizarea se face prin susținerea unei lucrări numită teză de doctorat și dacă susținerea este de succes, autorul ei primește titlul de doctor în domeniul în care a făcut cercetarea și a obținut rezultatele pe care le-a inclus în teză.

Așa se explică faptul că există doctori în litere.

Așa se explică faptul că există doctori în matematică.

Așa se explică faptul că există doctori în știința calculatoarelor.

Așa se explică faptul că există doctori în informatică economică.

Așa se explică faptul că există doctori în geologie.

Așa se explică faptul că există doctori în medicină.

Așa se explică faptul că există doctori în psihologie.

Așa se explică faptul că există doctori în istorie.

dacă cineva are curiozitatea să vadă câte specializări sunt în care se va susține doctorate în țara noastrăut decât să consulte ORDINUL Nr. 5376/2017 din 19 octombrie 2017, care le enumeră pe toate.

Stagiul doctoral durează cel puțin trei ani și cel mult, cât vrea Dumnezeu, căci doctorandul găsește nenumărate tertipuri de a-l prelungi ca pe țuica botezată cu apă chiară.

Despre doctoranzi circulă nenumărate legende, cărora eu nu le dau crezare, pentru că în cei 25 de ani cât am fost conducător științific de doctorate nu am întâlnit decât oameni de toată isprava, muncitori, creativi, serioși și pe muncă pentru a face teze de doctorat valoroase, care să aibă originalitate. Despre acest subiect am scris de m-am săturat, multe dintre articole se găsesc la o adresă de pe blogul meu. 

(04 aprilie 2018)

PhD: profesia de doctorand

Pe vremea lui CEAUȘESCU era un  tip care se semna peste tot cu drd. ceea ce mă intriga. Misterul mi l-a descifrat profesorul Ludovic TÖVISSI, conducătorul meu științific. Respectivul era doctorand de 25 de ani, spunea profesorul și în lipsa unor merite speciale, își trecera în palmares această calitate de doctorand, dacă și aceasta o fi o calitate.

De atunci am luat hotărârea să nu folosesc niciodată nici eu și nici colaboratorii mei acest drd care nu înseamnă nimic special, ci din contră, ceva ce miroase a neisprăvit.

Acum, de când cu plagiatele la doctorate târâte prin justiție, oamenii onești evită să mai facă doctorate în Ro și se observă interesul scăzut pentru acestă formă de calificare. Totuși, există persoane care își dorec cu insistență să facă doctorate, deși nu au resursele necesare pentru așa ceva. Ele dau admiteri, sunt exmatriculate, iar dau admiteri și tot așa, pentru că un doctorand pentru un an reprezintă și pentru concucătorul său de doctorat o ajustare a normei didactice. Trei doctoranzi îl scutesc pe conducător de suficiente ore din normă încât să accepte și compromisuri, deși știe că respectivul nu va face în vecii-vecilor acele referate și nici teză. Ambele părți sunt mulțumite. Doctoranzii că-și clătesc orgoliul, iar coordonatorii că au locuri ocupate și norme ajustate. Finalitatea nu mai contează nici pentru unii și nici pentru ceilalți. Alți oameni, alte vremuri. Pe vremea mea, cu totul altfel se puneau problemele. Conducătorul își alegea doctoranzii. Doctoranzii erau în proporție de peste 80% cu șanse fe a finaliza prin susținerea tezei. În niciun caz nu se punea problema de a lua la doctorat un exmatriculat de la un coleg. Pe vremea când făceam eu doctoratul, dacă cineca era exmatriculat, trebuia să de admitere la doctorat în alt centru universitar pentru a i se pierde urma, atât de rușinoasă era situația acestuia. Acum nu mai contează nimic. Totul este în mișcare.

Profesia de doctorand se pare că este la modă, din moment ce au apărut doctoranzii permanenți sau de serviciu cum s-ar zice. Unor insituții le este convenabil să aibă pe ștatele de funcțiuni persoane despre care se zice că sunt doctoranzi. Conducătorilor științifici le convine. Dar și doctoranzilor le place. Fiecare are mulțumirea lui.

(18 martie 2018)