Bani - dușmani, dușmani - bani

Muzica din folclorul mioritic și din manelele mioritice se bazează pe texte făcute de cei care se cred bântuiți de harul versificației, deși la viața lor nu au lecturat 1.000 de poezii, cum ar sta bine unuia sau uneia care s-ar da persoană cultă. Atât folclorul așa-zis autentic, precum și manelele vor să impună faptul că societatea românească este stratificată, lucru parțial adevărat, pentru că polarizarea nu este făcută nici prim muncă adevărată, nici prin curajul autentic al întreprinzătorului, ci prin iuțeala de a profita cu care se extrag fonduri de la robinetul statal. Oricum, dacă acceptăm această stratificare, fără baze în zona capitalismului autentic, vom vorbi despre familii bogate și familii sărace, despre fete bogate și fete sărace, despre flăcăi bogați și despre flăcăi săraci. Evident, cei bogați sunt musai urâți, posaci, grași, leneși, nepricepuți, dar și multe alte cusururi, în timp ce săracii sunt chipeși, pricepuți, iuți, înalți, sprinteni și au zâmbet cuceritor, dar și alte calități.

Dacă familiile bogate vor fete sau flăcăi bogați pentru căsătoria odraslelor, odraslele vor parteneri frumoși, care parteneri sunt săraci și cântecele ca și manelele evidențiază conflictele între bogăție - urâțenie, respectiv, sărăcie - frumusețe, cu rezolvare în coadă de pește.

Problema esențială că bogăția este asociată pământurilor, acareturilor, dar mai ales banilor, iar autorii populari de texte, căci creatori nu sunt, reușesc în limitele lor de cultură să construiască versuri care au rime bani - dușmani sau dușmani - bani, deși limba română are cu mult mai multe resurse. Aici este vorba de o simplitate a abordării și de deplasarea spre comportamentul ovin al celor ce scriu texte. S-a văzut că dacă o oaie face un salt deși nu există niciun abstacol, toate oile din turmă fac același salt, căci fiecare oaie se ia după ceea ce a făcut oaia din fața ei, ceea ce și făcătorii de text exersează în micimea nivelului lor de cultură și de imaginație. Cândva mi-am propus să colecționez versurile care conțin rimele bani - dușmani, dar am ajuns la o cu totul altă concluzie și anume: sărăcia de idei a ajuns la cote alarmante și m-am oprit.


(24 iulie 2024)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ana nebuna

Așa i se zicea: Ana nebuna. Nu știu dacă era nebună, dar după ceea ce făcea, ne ducea pe toți cu gândul că ceva sticleți are ea la cap.
Ana avea capre.
Ana mergea cu caprele prin mărăcini și venea zgâriată toată pe mâini, pe picioare, pe față. 
Ana venea cu sacii de iarbă s-o pună la uscat pentru capre.
Ana se temea de farmece și credea că lumea îi face ei farmece.

Ana umbla cu ciorapi de lână fie vara, fie iarna.

Ana nu mergea la biserică, dar își trimitea fiica să-i aducă aghiazmă și să dea acatiste.

Ana se închina tot timpul pe stradă și bătea mătănii de parcă ziceai că e apucată.

Ana și-a bătut păsărica la trecerea mașinii cu CEAUȘESCU pe la noi prin mahala dinspre Bascov.

Pe mine m-a impresionat Ana nu ca persoană, ci ca ființă care știe să trăiască într-o izolare totală, fără a avea dialog cu nimeni, fără a accepta că trăiește într-o lume ca toți ceilalți, dar care credea că toți îi sunt dușmani. M-a impresionat că atunci când a trecut prin dreptul porții noastre și i-am zis sărut mâna, ea a scuipat de trei ori în trei direcții diferite și a mers mai departe cu masul iuțit, deși eu eram doar un copil de vreo opt ani, nu mai mult și se zice că la vârsta aceea copiii nu sunt purtători de păcate.


(02 aprilie 2023)

Blestemele la români

Și blestelele au frumusețea lor intrinsecă. Există o mare diversitate de blesteme și  cel ce are a se lăuda cu o cultură într-un atare domeniu are asigurată supremația în discuții ușor contondente nu numai verbal. Credințele oamenilor cu un nivel de cultură scăzut pornesc de la ideia că blestemele cad peste cel cărăra le-a fost adresate până la al nouzeci și noulea neam. 

De multe ori, când sunt făcute aprecieri asupra defectelor unor copilași, toate se pun în legătură cu blesteme care s-au găsit să cadă asupra celui năpăstuit de soartă, care trebuie să plătească pentru cine mai știe ce grozăvi făcute cu mulți ani înainte. ia televizorului, a internetului și a telefonului mobil au avut darul de a schimba în mod radical ceea ce se întâmplă în zona aceasta atât de sensibilă a blestemelor. 

Dacă pentru vrăjitorii trebuie daruri speciale de la natură, aruncarea de blesteme presupune numai cunoașterea acestora și realizarea de incantații cu ele, însoțite de gesturi semnificative. Ca în toate situațiile în care două elemente oricât de diferite ar fi ele, există posibilitatea construirii unei legături de cauzalitate, chiar dacă așa ceva este de-a dreptul ilogic, apar situații în care se concluzionează că un blestem a căzut asupra cuiva, ca semn al unei vini pe care acela o poartă și care prin ceea ce i s-a întâmplat se consideră că și-a primit răsplata. 

În continuare, voi prezenta atari situații de care știu că așa s-au petrecut, care ar duce indubitabil la concluzia că persoana blestemată, chiar a fost pedepsită.

Era o tipă care pentru 50 de lei mergea în tribunale și jura strâmb, denaturând adevărul, de fiecare dată amintind ceva de a nu avea parte de cei doi copilași ai ei. O femeie a locului i-a zis să nu mai facă așa ceva că o s-o pedepsească Cel de Sus. Ea a continuat. Într-o vară, după mulți ani după ce fusese dat în folosință Combinatul Chimic de la Geamăna, pe o arșiță teribilă, cei doi băieți ai femeii au mers la scăldat. Unul a intrat în apă și n-a mai ieșit. A intrat fratele lui după el și n-a mai ieșit. La vreo trei zile, cea care jurase strâmb și ajutase la a băga oameni la pușcărie pe nedrept, își ducea la groapă copilașii. Toată mahalaua a considerat că toate blestemele celor care făceau pușcărie sau pierduseră procesele au căzut nu pe ea, ci pe băieții ei.

Era un tip care a mers la finul lui să-l roage să ia o casă pe numele lui, până când fiul lui, nașul mic va face optsprezece ani. Pe vremea comunismului nimeni nu avea voie să aibă doup proprietăți. A venit Revoluția și când nașul a mers să recupereze casa, fina a bătrână ia zis că nu știe despre ce casă e vorba. Ea susținea că acea casă e a fiului ei și că nașul fabulează. Mama nașului, femeie trecută prin viață l-a blestemat pe finul cu tot neamul  lui. A mai zis femeia că nici când vor veni la ea, el cu cine va mai rămâne, târându-se pe coate, tot nu-i va ierta. Nu a trecut prea mult timp și rând pe rând au murit nevasta finului, opărită cu leșia de la săpun, fiul finului căzând de pe casă când alerga după porumbei, sora finului care s-a înecat în fântână, nepoata finului, călcată de o căruță. Atunci, toți s-au convins că i-au lovit blestemele și chiar sau dus la nașa a bătrână târându-se pe coate. Tot nu i-a iertat, iar câteva zile le-a ars casa finilor de la un trăznet.

Un prieyen al meu mi-a povestit cum socrul lui s-a îngrijit de casa părintească în înțelegere cu cumnata lui. După ce a pus pomi, după ce a refăcut casa din temelie, după ce a făcut gard de totul se învârtea după soare, cumnata l-a chemat în judecată să ia totul, motivând că ea s-a ocupat de bătrâni, deși nu era adevărat. În tribunal a jurat strâmb. Atunci, soacra prietenului mei i-a zis pe scările tribunalului cumnatei ei să nu mai apuce să vadă lumina soarelui și să-i damblagească neamul. Spunea prietenul meu că n-au trecut multe săptămâni și cumnata soacrei lui a orbit, iar unul dintre copii a paralizat. Degeaba l-au chemat ei pe socrul prietenului meu să-i ierte că răul deja era făcut. Ei se temeau ca blestemul să nu continue.

Am și o listă cu blesteme, dar din capul locului trebuie să spun că frumusețea acestora stă în ortografiere, căci cine blesteme știe să arunce prin intermediul jalbelor, multă gramatică va trebui să cunoască, pentru a fi edificator, corect și mai ales credibil până la capăt.

(05 iulie 2017)