Cenzura ca scut al lipsei de talent

Ne amintim cu toții cei care am trăit în comunism de mâna lungă a cenzurii, pe care o invoca toată lumea, dar cu deosebire scriitorii, care se văitau că cenzura le interzice publicarea producțiilor lor literare. Așa a apărut așa-zisa literatură de sertar, formată din toate lucrările pe care așa-zișii slujitori ai literaturii se lăudau că o realizează, dar din cauza cenzurii, nu se publică.
A venit 22 Decembrie 1989 și toată lumea se aștepta ca în 1990, 1991 sau 1992 librăriile să fie inundate de cărți excepționale, care nu fuseseră publicate în perioada comunistă, datorită temelor, care contraveneau dogmelor comuniste. Anii au trecut și librăriile au rămas goale, ba chiar din lipsă de mușterii, unele s-au și închis și marile orașe mai au ici și colo câte o librărie care pe lângă cărți vine ciocolată, vin, cafea și mezeluri.
Cenzura comunistă a fost scut al celor lipsiți de talent, dornici să se fofileze prin viață, motivând că cenzura este aceea care face ca munca lor genială să nu fie pusă la dispoziția poporului, căci ea, cenzura le măcelărește așa-zisele creații de geniu, inexistente în realitate.
Nu am spus nicio clipă că cenzura comunistă nu a fost o frână în dezvoltarea artei în general și a literaturii în special. Una este să ai talent, să scrii dar cenzura să nu te publice și alta este să stai cu burta la soare și doar să te înfrupți din darurile fondului literar al Uniunii Scriitorilor, să te vaiți că nu te publică cenzura, dar în realitate să nu existe nimic pe masa tartorilor cenzurii ca să fie supus analizei și interzis. Au fost și situații în care tiraje întregi au fost date la topit din cauză că anumite teme trecuseră de cenzură, dar cum comunismul era vigilent, după publicare, o altă cenzură a decis că respectivele volume nu trebuie să ajungă la mase pentru a atenta la valorile revoluționare, care ar altera conțtiința revoluționară a omului nou. Cenzura comunistă a jucat rol de frână în dezvoltarea artei, dar a fost și scut pentru cei care erau lipsiți de voința de a scrie, ci doar erau consumatori în societatea socialistă multilateral dezvoltată.
Acum în democrație se zice că nu mai este cenzură. Se zice, dar cenzura există și este la fel de eficientă sau probabil mai eficientă decât cenzura bolșevică, pentru că ea se manifestă prin constrângeri de ordin economic. Se știe că un ziar publică sau nu articolul. Jurnalistul este plătit sau nu în funcție de materialele publicate. Politica editorială este declarată cu subiect și predicat și jurnaliștii trebuie să se alinieze acelei politici editoriale din redacție. Cine nu o face, nu este publicat și salariul său este direct proporțional cu cât publică. În zona audio-vizualului există organisme care veghează ca lucrurile să nu o ia razna, drept care se ajunge la atenționări, la amenzi, dar și la închideri de televiziuni și istoria post-decembristă de la noi, a cunoscut toate stadiile.

(02 aprilie 20250

Mai există CASA CĂRȚII?

Acum când peste tot există săli de jocuri, apare ca mare surpriză o librărie cu cărți de literatură și cu atât mai mult, mi se pare ieșit din comun să văd că mai există o Casă a Cărții.

Ar trebui ca din banii care se obțin de la taxele plătite de sălile de jocuri, statul să subvenționeze librării și case ale cărților, dar și expoziții de carte, lansări de cărți și să stimuleze elevii să citească, implicându-se în școli cu concursuri pe teme de literatură din cărțile citite de elevi.

(22 iulie 2023)

Murim incet, lent, gratios si sigur

Trec foarte rar prin centru cel jegos al Bucurestiului, pentru ca nu-mi face placere sa vad mizeria strazii. Luni 11 ianuarie 2016 fortat de imprejurari, am trecut pe bulevardul Magheru, ca nu aveam cum sa ajung altfel in fata fostei cladiri a CC a PCR. Scurtul meu drum a fost de-a dreptul dramatic pentru ca:

- sunt prea multe locatii de la parterele unor constructii care au hartii in geamuri marcand falimentul celor care isi desfasurau acolo activitatea;

- intr-o vitrina trecatorii erau anuntati ca LIBRARIA SADOVEANU s-a mutat undeva prin Bucuresti, comasata de parca era o persoana incomoda dusa la un azil;

- galeriile ORIZONT sunt fragmentate si pictorul Radu DARANGA expunea cateva desene pe un perete, in salonul cu intrarea dispre strada unde e statia lui 300, iar pe intrarea mai de hacana, se organiza o expozitie;

- closetele de la scarile rulante ale statiei de metrou Universitate sunt defecte, de parca vreodata au fost altfel...

Cand ma gandesc ca in Budapesta pe o strada principala am intalnit nenumarate librarii ca simbol al civilizatiei unei natiuni, imi dau seama ca incet, lent, gratios, dar sigur, ne indreptam exact acolo unde soarta ne duce, neputinciosi, ridicand din umeri, incarcati de tristetea mortii, acea doamna in negru cu chipul acoperit de gluga, plictisita ca pe Magheru nu mai are niciun prilej sa zaboveasca pentru a rasfoi o carte, sprijinindu-si coasa de un raft ticsit si mirosind a cerneala tipografica.

(19 martie 2018)