Showing posts with label stăpân. Show all posts
Showing posts with label stăpân. Show all posts

Thursday, March 9, 2023

Cum recunoaștem o slugă?

Pentru că fiecare dintre noi dorește să fim înconjurați de slugi credincioase, este bine să recunoaștem când un individ este slugă și după aceea să vedem că este slugă credincioasă.
Slugile sunt persoane care te aprobă și când nu ai dreptate.
Slugile sunt persoane care vând și cumpără pe oricine pentru a le fi lor bine.
Slugile sunt persoane care vor tot timpul să-ți facă pe plac.
Slugile sunt persoane care mint exact așa cum respiră.
Slugile sunt persoane care  se oferă să facă lucruri pe care alții nu le-ar face.
Slugile sunt persoane care mimează efortul și apasă pe dorința de a fi remarcate.
Slugile nu au inițiativă.
Slugile nu au coloană vertebrală.
Slugile nu au curaj.
Slugile nu se depărtează de stăpân.
Slugile nu au vocabular bogat.
Slugile nu știu să dea noroc, pentru că ele doar sărută dreapta stăpânului.
Slugile vor să pară spirituale.
Slugile copiază gesturile și vorbele stăpânului.
Slugile ezită să spună cuvântul nu.
Slugile își înfruntă stăpânul doar când acesta este căzut.
Slugile știu doar să facă plecăciuni.
Cei care stau în preajma slugilor trebuie trebuie să se ferească de acestea, pentru că ele speculează orice moment de slăbiciune nu numai ale stăpânului, ci ale tuturor celor din jur, pentru că sluga are comportament imprevizibil și schimbător, din cauza carențelor grave de caracter. Slugile sunt ascunse, lașe, dornice de mărire, limitate, fricoase și fățarnice.



(09 martie 2023)

Tuesday, March 16, 2021

Slugile politice

Există oameni care:
- nu au meserie,
- nu se pricep la nimic,
- care știu să spună DA,
- s-au născut slugi,
- nu-și asumă nimic,
- se fac preș,
- vor doar să profite,
- nu-și asumă nimic.
Acești oameni găsesc întotdeauna persoană pe care să le slujească plini de respect, umilință, fără să scoată o vorbă, știind când să se gudure pentru a face pe plac celor în slujba cărorta se găsesc. Aceste persoane intuiesc:
- ce place stăpânului,
- când stăpânul vrea ceva,
- dacă trebuie să râdă,
- momentul când să zâmbească,
- ce trebuie să spună să fie pe plac,
- dacă trebuie să tacă.
Ei sunt tot timpul o umbră în preajma celui care se consideră adevăratul stăpân. Am văzut astfel de persoane, fără meserie, fricoase, gata să sară în foc pentru a-l apăra pe șef, care deschid ușa șefului, îi servesc cafeaua șefului, spun bancuri șefului, îi oferă o țigară șefului, fără a uita să adauge ceva drăguț care să evidențieze poziția privilegiată pe care o are șeful în imina sa.
Oamenii aceștia care nu se pricep la nimic îl pun pe stăpân în situația să le ofere o sinecură, doar pentru a scăpa de ele, pentru că și stăpânii se plictisesc de slugile care fac totul previzibil, fără să vină cu noutăți și mai ales, dacă stăpânul avansează. El nu are cum să-și ia vechile slugi la noua împărăție, căci acolo sunt alte slugi, cu alte pretenții. Ca să le fie recunoscător stăpânul vechilor slugi, le plasează pe poziții din care slugile să mulgă și ele oarece vaci, să le fie bine, ca să nu le fie rău. Numai așa se explică numirile pe poziții neadecvate a unor nepricepuți. dacă respectivii ar fi fost pricepuți la ceva, cu siguranță ar avea rosturile lor și nu ar fi fost slugile nimănui. Toți numiții politic sunt:
- nepricepuți,
- fără caracter,
- nu au experiență,
- au carențe de caracter,
- sunt lipsiți de inițiativă,
- nu-și asumă nimic.
Să luăm numirile făcute de partide în orice momente și vom vedea că așa stau lucrurile. Nu există meseria de activist civic și nici meseria de propagandist așa cum nu există meseria de revoluționar. Numai în țeasta lui Nicolae CEAUȘESCU era ideea că el era revoluționar de profesie. Trebuie să știm exact că există tâmplar, există șofer, există contabil, există țambalagiu, există zidar, dar mai există mii și mii de alte meserii, iar cei le știu le practică cu succes. Numai cei cu meserie practicată cu succes au calitatea de a ocupa poziții eligibile. Cei fără meserie practicată cu succes, vor fi politicieni de mâna a doua, adică nimeni, căci nu au cum să depășească statutul de slugi care trebuie să stea drepți în fața stăpânilor..


(16 martie 2021)