Ce s-a ales din cercetarea științifică bolșevică din spațiul mioritic

Comuniștii au proiectat cercetarea științifică asemeni oricărui proces de producție, în unități mari - institutele de cercetare - similare uzinelor, fabricilor sau combinatelor industriale. Acolo, în acele institute de cercetări erau concentrate cele mai importante creiere ale națiunii, selectate strict după criterii calitative, după rezultate pentru cei din producție, după note, pentru absolvenții de facultate. În institutele de cercetare comuniste nu prea pătrundeau neaveniții, mediocrii și piloșii, căci acolo lucrurile erau foarte clare și nu exista loc de întors pentru nimeni.
Existau.
ICECHIM - institut de cercetare pentru chimie.
ICI - institut de cercetări în informatică.
ICEMAT - institut de cercetări în matematică.
ICTC - institut de cercetare pentru tehnică de calcul.
IFA - institut de fizică atomică.
Se pare că numărul de cercetători era în vremurile comuniste de peste 100.000 căci se dorea ca activitatea de cercetare științifică românească să aibă contribuții importante în introducerea de noi tehnologii și de noi produse.
În occident cercetarea științifică s-a desfășurat în laboratoare puternice dezvoltate pe lângă universități sau pe lângă mai producători industriali. După Revoluția din 1989 s-a pornit tăvălugul dezintegrării institutelor de cercetare exact așa cum a fost distrus sistemul de irigații, adică din interior. Era parcă o furie pentru a privatiza orice și încet, dar sigur, s-a produs scăderea contractelor de cercetare, plecarea cercetătorilor și în final, au rămas doar clădirile acelor institute de cercetare, care au devenit sedii de birouri, săli de fitness și depozite pentru stocat mărfuri de import.
Au fost oferiți bani pe proiecte de 3 ani pentru a crea centre de excelență pentru derularea de cercetări, dar care după epuizarea finanțării s-au volatilizat căci neavând industrie care să ceară probleme pentru a se obține soluții ca urmare a unei cercetări științifice, datorită subfinanțării, cercetarea s-a reduc treptat-treptat, până la stadiul deplorabil din ziua de azi.

Tot timpul s-a pus problema redresării activității de cercetare științifică, dar pentru aceasta ar trebui să existe o strategie, un program solid de finanțare și mai ales criterii de selecție obiectivă a cercetătorilor, căci aducând mediocrii în laboratoarele de cercetare se va obține ceea ce se obține deja în toate celelalte domenii economico-sociale, adică stagnare, risipă și non-calitate.

(02 ianuarie 2022)

CSIE'50 - Pirateria software

Prin anii'90 circula în folclor că în România este suficientă o dischetă și este de ajuns o zi pentru ca întreg teritoriul țării să fie în posesia unui produs software piratat. Rata pirateriei pentru țara noastră era atât de mare încât lumea civilizată se uita chiorâș la noi și ne privea cu maximă suspiciune, deși elevii și studenții informaticieni se clasau foarte bine la olimpiade internaționale de informatică. În acest context nefericit se impuneau măsuri energice în Facultatea de Cibernetică, Informatică și Statistică Economică și mai ales în Catedra de Informatică Economică, unde se aflau laboratoare cu zeci și zeci de calculatoare, pentru a scăpa de flagelul pirateriei. Trebuie să recunosc că un rol esențial l-a avut profesorul Ion Gh. ROȘCA în calitate de șef de catedră, apoi în calitate de director al Departamentului de Cercetare al ASE și apoi în calitatea de prorector. El a dezvoltat o serei de colaborări ce au permis intrarea pe gratis în posesia de licențe ale unor produse software ale unor produse software utilizate de studenți la disciplinele de programare, de programe aplicative sau de baze de date.

În cazul licențelor pentru folosirea legală a celui mai cunoscut sistem de operare, Windows, deci în cazul licențelor Microsoft, lucrurile au stat foarte lejer pentru că acolo, la Microsoft Romania lucrau foști absolvenți de-ai facultății noastre și Microsoft, firma-mamă de zvoltă programe foarte generoase de colaborare cu universitățile. Sala 2319 este laborator MIcrosoft în CSIE, unde specialiști de acolovin și predau studenților diferite cursuri de specialitate, dar îi și ajută pe studenți în ceea ce privește certificările, astfel încât aceștia să devină după absolvire, utilizatori de produse Microsoft. Într-un termen foarte scurt, toate posturile de lucru de la Catedra de Informatică Economică își desfășurau activitatea folosind numai și numai software licențiat. Cu câțiva ani înainte de cumpărarea de licențe Microsoft de către guvern, în Catedra de Informatică Economică problema era rezolvată complet. Și licențele oferite prin programul guvernamental de combatere a pirateriei în informatică, care au sosit la noi au fost bine venite pentru că tocmai se achiziționaseră alte calculatoare pentru a dezvolta noi laboratoare cu tehnică de calcul la nivelul catedrei.

Cred că un rol important în această abordare l-a avut și colaborarea dintre Catedra de Informatică Economică, Asociația INFOREC și ADSE care a organizat o masă rotundă te tema Pirateria software din noiembrie 1997 unde profesori din ASE, ATM, UPB, Universitate, Academia de Poliție, specialiști de la BSA, Microsoft, IPG au abordat problema și au venit cu soluții.

Rezultă cu claritate că utilizarea licențelor IT a fost tot timpul o preocupare de avangardă pentru profesorii din Catedra de INformatică Economică și de aici a început combaterea pirateriei software prin fapte concrete, cu mult înainte de ca problema să fie tratată sistematic și oficial.

(13 aprilie 2017)

Treburi făcute aiurea

Peste tot în lume lucrurile sunt clare. calitatea are definiție precisă. Procedurile de măsurarea calității sunt stabilite. Exista concepte precum:

• planificarea calității;
• controlul calității;
• măsurarea calității;
• managementul calității;
• costul calității;
• creșterea calității;
• realizarea calității;
• urmărirea calității;
• noncalitate;
• standarde de calitate;
• proceduri pentru stabilire;
• documentația calității;
• controlori de calitate;
• conformitate;
• certificare;
• calibrare;
• valabilitate.

Nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Calitatea este o chestiune fundamentală pentru orice domeniu de activitate și de aceea peste tot trebuie acordată atenție. De aceea se constituie compartimente pentru calitate și organizațiile bagă bani mulți în tot ce se cheamă calitate căci trebuie să existe:

• personal calificat;
• elaborate procedurile;
• create condiții;
• achiziționate standarde;
• obținerea de acreditări;
• efectuarea calibrărilor pentru echipamentele de măsurare;
• elaborarea documentațiilor tipizate.

Orice altă abordare este neavenită. Când cineva semnează un document legat de calitatea a ceva anume trebuie să existe totul foarte clar, adică să rezulte că persoana îndeplinește condiții pentru a face operațiile descrise în proceduri și echipamentele sunt calibrate, iar laboratorul este acreditat. Unii fac gafe în cascadă considerând ca acreditarea, standardizarea și calibrarea sunt vorbe în vânt. Nici nu știu ce rost au compartimentele care se ocupă de calitate, de analiza conformității dacă acestea nu sunt acreditate, nu sunt certificate și personalul nu are certificări și atestate și echipamentele nu sunt calibrate. Ele numai mimează managementul calității. În buna tradiție dâmbovițeană, numai când non-calitatea ne copleșește atunci vin toate pe cap, că nu sunt certificați oamenii, că laboratorul nu este acreditat și că echipamentele nu sunt calibrate și că nu există proceduri și tot așa. Șit oate pentru că există credința unora ca cei care calibrează sau acreditează sau dau certificate o fac pe prea mulți bani și de aici toate nenorocirile generate de formalismul dezarmant al ignoranților.

(30 mai 2016)