1 Mai muncitoresc

Îmi aduc aminte de ziua de 1 Mai pe care o sărbătoream în copilăria mea. Se mergea la defilare, după care se mergea la Ștrand, căci așa i se zicea parcului de pe strada Râurilor din Pitești, unde venea multă lume. Se mâncau mmititei, se bea bere, se mergea cu trenulețul și se participa la tot felul de spectacole. Era zi de sărbătoare.

Noi elevii, ne întâlneam la școală cam de la 07:30 și plecam încolonați îmbrăcați în uniforme și cu cravata de pionier la gât, spre centrul orașului. Ne strângeam  elevii de la  toate școlile generale din Pitești pe o anumită stradă și undeva după ora 10:)) ne venea rândul să trecem prin fața tribunei, unde deasupra erau portretele mari ale lui MARX, ENGELS, LENIN. Se scandau lozinci. După ce defilam prin fața tribunei, plecam spre casele noastre. Defilarea continua cu muncitorii de la Fabrica de Tanin, cu Fabrica Textila, cu Fabrica de încălțăminte, cu Fabrica de Tabliere, cu Fabrica de la Mioveni. Lumea se bucura în felul ei, căci comunismul îi adusese pe toți oamenii la același nivel. Se auzea cântecul care avea primul vers Râde iarăți primăvara, cântec pe care-l cântam la cor. 

Se transmitea la radio demonstrația oamenilor muncii și crainicul făcea descrieri detaliate despre coloanele de oameni ai muncii care treceau prin fața tribunei, unde în prezidiu erau Gheorghe GHEORGHIU DEJ, Ion GHEORGHE MAURER, Chivu STOICA, Ștefan VOITEC, Emil BODNĂRAȘ, Gheorghe APOSTOL, Leonte RĂUTU, Alexandru DRĂGHICI, Petre BORILĂ, Alexandru MOGHIOROȘ. A diua zi în ziarele care apăreau, Scânteia, România Liberă și Scânteia Tineretului apăreau fotografii de la tribuna demonstrației de 1 Mai și instantanee cu participanții le defilare. Erau în fotografii:

- chipuri zâmbitoare, 

- care alegorice,

- pancarte cu texte dedicate partidului,

- copii ținuți pe umeri de către părinții lor.

În acele vremuri, ziua de 1 Mai avea o anume semnificație, dată de propaganda de partid, iar oamenii de bucurau în felul lor. Ziua de 2 Mai era dedicată tineretului. Se organizau serbări, erau spectacole ale brigăzilor artistice din întreprinderi. Pe scene improvizate se produceau artiști amatori. Spre seara erau focuri de artificii.

Anii au trecut. Este aceeași scenă. Sunt alți spectatori. Este o altă  piesă și se mănâncă mici. La televizor se proiectează și imagini din vremurile comuniste, imagini care nu-și găsesc rostul, căci mortul de la groapă nu se mai întoarce, iar istoria scrisă de amatori nu este istorie ci este ceva caricatural, care nu servește nimănui, din moment ce inflația este de 10% și austeritatea este vecină cu catastrofa.

(01 Mai 2026)

Muzeul DOFTANA făcut de comuniști

Pe când eram elev și pionier în comunismul de dinainte de 1965, am vizitat de mai multe ori Muzeul DOFTANA, în care comunștii, căci ei au transformat închisoarea DOFTANA în muzeu, pentru a arăta condițiile inumane în care burghezo-moșierimea îi ținea pe deținuții comuniști, printre care au fost Gheorghe GEORGHIU DEJ, Nicolae CEAUȘESCU, Emil BODNĂRAȘ, Ștefan FORIȘ, Gheorghe APOSTOL, Chivu STOICA, Gheorghe PINTILIE, Grigore PREOTEASA, dar și alții.

Îmi aduc aminte din vizitele mele că era o sală de primiri pentru vizite, unde între gratii care separau pe deținuți de vizitatori era un gardian. Din cauză că podelele nu erau stabile, gând mergeai în sala vizitatorilor, din cauza pașilor, acel manechin al gardianului se clătina dând o senzație foarte stranie. Am vizitat celula H unde a stat GEORGHIU DEJ și-mi amintesc că avea ferestrele vopsite cu alb, iar ghidul a dat o explicație de care nu-mi amintesc. Mai era acolo și o măsuță, iar sub geam se aflau foițe mici de țigară pe care erau scrise foarte mărunt texte prin care se comunica cu exteriorul închisorii. Mai erau acolo haine ale deținuților și un mulaj cu un castron cu o ciorbă oribilă. După încheierea vizitei în muzeu, se mergea la cimitir, unde își dormeau somnul de veci, fără cruci la căpătâi comuniști de frunte, iar numele lor erau scrise pe plăci de marmură albă.

De fiecare dată mă gândeam la ceea ce aflasem de la tatăl unui prieten al meu care a zis: vai de cei învinși! Cu Muzeul DOFTANA se adeverea că învingătorul zugrăvește faptele învinsului exact cum vrea el, iar acum, comunismul învins, este zugrăvit de către învingătorii lui, tot așa cum doresc ei, fără ac vreunul să spună 100% adevărul. Învingătorul îl persecută pe învins după poftele lui, fără să se gândească o clipă că peste timp și el va ocupa locul învinsului. Îmi aduc aminte versurile scrise în cartea de amintiri a actriței Maria FILOTT, care zicea: Căci învingând, am fost învinsă. Abia după 1989, și după ce am văzut filmul Memorialul durerii, am găsit descifrarea acestui vers, care este o mare pildă pentru cine vrea să învețe.




(23 martie 2025)

Eroii comuniști în filatelie

Fiecare perioadă are eroii săi. Țărăniștii au avut eroii lor. Liberalii au avut eroii lor. Legionarii au avut eroii lor. A venit și rândul comuniștilor să aibă eroii lor. Și comuniștii ca și toți ceilalți, au tipărit timbre cu eroii lor.

În 1948 a fost tipărit timbrul cu chipul scriitorului venerat de comuniști, Alexandru SAHIA, în varianta nedantelat de 50.000 exemplare, cu valoare de 15+15 lei și timbrul dantelat, cu același conținut, tot în 50.000 de exemplare ca tiraj.

În 1949 au fost tipărite timbru cu Ion C FRIMU, de 20 lei nedantelat și timbrul cu aceeași valoare nominală de 20 de lei, dar dantelat.

În 1951 a fost tipărit în 1.000.000 exemplare timbrul dedicat lui Filimon SÂRBU (1916-1941)

În 1960 a fost publicat un timbru în tiraj de 1.000.000 de exemplare cu o imagine din stațiunea de pe litoral Vasile ROAITĂ după numele eroului comunist ucis în 1933, actualmente Eforie-Sud.

În 1967 a fost tipărit timbrul dedicat lui Chivu STOICA, activist comunist, fără tiraj indicat.

(15 iunie 2022)

Politicieni români născuți în zodia LEU

Petre ROMAN 22 iulie 1946

Vasile BLAGA 26 iulie 1956

Radu MIRONOVICI 30 iulie 1899

Mugur ISĂRESCU 1 august 1949

Chivu STOICA 8 august 1908

Manea MĂNESCU 9 august 1916

Eugen TEODOROVICI 12 august 1971

Ion I.C. BRĂTIANU 20 august 1864

(03 iunie 2022)

Zodia LEU a politicianului ( 22 iulie - 22 august)

Cei născuți în zodia LEU sunt persoane temeinice, cu dorința de a aprofunda lucrurile și de a sintetiza în câteva cuvinte ideile pentru a le expune. Uneori le reușește, alteori nu le reușește, motiv din care spusele lor sunt interpretate într-un mod care îi defavorizează.

Ei doresc să-și creeze o aură de oameni cu poziție profesională bine definită, ceea ce atrage invidia tuturor celor din jur, care se simt cu cel puțin trei trepte mai jos. LEII au demonstrat practic soliditatea cunoștințelor și mai ales că experiența lor le este dovada clară că sunt mult mai sus decât ceilalți. Uneori nu-și dozează eforturile și vor să se oprească prea mult asupra detaliilor, pierzând din vedere întregul, căci de pe pozița lor ei trebuie să conducă, nu să tragă la șaibă. Ei au contiința importanței lor și vor să lase în urmă ceva durabil, ceea ce le reușește, spre disperarea altora, care se străduiesc cu mult mai mult decât ei. Le place să zăbovească pe o aceeași problemă, ceea ce unora care sar din creangă în creangă nu le convine, căci decantarea problemelor pe intervale lungi, le dă aerul de patriarhi ai domeniului, deși concluziile pe care le fac publice deranjează prin claritate și mai ales prin consecințele care se deduc din ele. Ei lasă o moștenire solidă, la care mulți fac referire pentru a-și acoperi micimea, dar timpul care trece le dă dreptate LEILOR. Ei nu trebuie scoși din domeniul lor, căci puși în fața altor realități se pierd și nu se mai regăsesc. Sunt caractere puternice. Au viziune clară. Vorbesc răspicat. Nu au brațe puternice, pentru că sunt stăpâni pe mintea lor cu care domină foarte ușor pe cei care vin să-și arate forța. Uneori se prezintă cu fața imobilă, dar dacăî zâmbesc, au un zâmbet care degajă inteligență, ceea ce adversarilor lor le provoacă o enervare teribilă. Politicienii din zodia LEU au aplecare spre a colabora cu oameni valoroși după criterii solide, selectați de ei, ceea ce duce la concluzia că munca echipei pe care ei o conduc are rezultate excelente. Ei inspiră încredere. Eu criterii de exigență foarte clar exprimate și cei care nu sunt valoroși evită întâlnirea cu ei, fără a ezita în a spune că LEII sunt prea duri, prea exigenți și nu acceptă compromisurile. Nu au prea mulți prieteni, pentru că nu știu să facă compromisuri pe care alții le fac cu prea mare ușurință. Ei cred că întotdeauna au dreptate și dacă pierd, alții sunt de vină.

(03 iunie 2022)

Ilie VERDEȚ, al șaselea prim-ministru al regimului comunist

Ilie VERDEȚ a fost al șaselea prim-ministru al regimului comunist și a ocupat fotoliu în intervalul 30 martie 1979 - 20 mai 1982. În cei trei ani cât a stat în fruntea guvernului nu am a spune că s-au întâmplat lucruri extraordinare. Știu că guvernul său se ocupa de lucruri mărunte de zi cu zi, căci și el ca om politic tot așa proceda. Lucrările la Casa Poporului au început în 1980 prin demolarea unor imobile superbe din zona veche a Bucureștiului. Faptul că importanța educației era foarte mică, ministerul acesteia ocupând penultima poziție în structură și faptul că la cârma educației s-au găsit Suzana GÂDEA și Aneta SPORNIC, ultima lăudându-se că nu șie limbi străine și a ajuns profesoară universitară de economie politică și ministreasă, spune atât de multe încât de departe conchid că acest guvern a fost slab, slab, slab. calitățile sale manageriae aveau la bază doar experiența practică și un empirism heirupist dat de activitatea sa revoluționară, căci studii nu prea avea.
Știu o întâmplare din care se va vedea că premierii se ocupă și de lucrurile foarte mărunte, punctuale care privesc cetățenii de rând. Un profesor din ASE era mâncat din toate părțile și i se pregătise o grozăvie, o lovitură într-o plenară a partidului pe ASE. Respectivul, care era prieten cu Ilie VERDEȚ, a aflat de chestie și i-a zis prietenului său. Premierul în două ore era în ASE și mătura cu mărimile de acolo, drept care profesorul care ar fi trebuit perpelit un pic, a fost lăsat în pace și niciodată nimeni nu s-a mai legat de el.

(25 iunie 2018)

Constantin DĂSCĂLESCU, al șaptelea prim-ministru al regimului comunist

Constantin DĂSCĂLESCU, al șaptelea prim-ministru al regimului comunist și Slavă Domnului și ultimul căci prea se săturase lumea și de Nicolae CEAUȘESCU și de comunism, un regim asemenea unei operații contra naturii. El a ocupat postul de premier  în perioada 21 mai 1982 - 22 decembrie 1989. Acest premier a ocupat poziția cheie a unui guvern legat de mâini și de picioare datorită situației extrem de dificilă în care se afla economia, cu lipsuri cronice în zone de maximă importanță. El a acceptat să se adâncească discrepanța între ceea ce se întâmpla în magazine și ceea ce prezenta propaganda în presa aservită necondiționat partidului. Constantin DĂSCĂLESCU a avut o echipă formată din miniștri cu calificări politice în primul rând. Componența guvernului arată nivelul excesiv de politizare, căci mulți dintre membrii săi ocupau poziții la vârf în conducerea partidului comunist. Numai faptul că prim-viceprim-ministru a fost Elena CEAUȘESCU între 29 martie 1985 -22 decembrie 1989 arată că decizia nu era deloc la Constantin DĂSCĂLESCU, căci Elena era soția lui Nicolae, care Nicolae era șeful lui Costică. Au mai fost pe poziție viceprim-ministru femei precum Alexandrian GĂINUȘE, Lina CIOBANU și Aneta SPORNIC dar ele erau numai de decor, să se vadă că partidul promovează femeia. În timpul său a fost inaugurat canalul Dunăre-Marea Neagră în 26 mai 1984.
Pe timpul mandatului său au fost demolate foarte multe biserici, monumente de arhitectură și purtătoare ale istoriei de multe secole încărcate de evenimente și de credință.
Guvernul lui Constantin DĂSCĂLESCU a condus mult dar fără eficiența economică reflectată în nivelul de trai. Faptul că se dezvoltase o a doua economie independentă de cea vizibilă, prin care cetățenii își asigurau peste 90% din bunurile de consum pentru ei și pentru alții în gospodăriile proprii, arată că statul nu mai era capabil să gestioneze consumul populației. Existența cartelelor de alimente - ulei zahăr, unt, benzină și cozile imense de la carne, benzină și brânză vin în sprijinul acestei afirmații. Guvernul Constantin DĂSCĂLESCU a făcut să se accentueze nemulțumirile populației în plan economic și mai ales social, finalizate prin revoluția sângeroasă din 22 .12.1989, numită acum din lipsă de respect pentru cei peste 1.000 de morți, lovitură de stat. Când a apărut în public Constantin DĂSCĂLESCU în zilele fierbinți ale Revoluției era mai mult o umbră, un caracter slab, mărunt, fără putere și fără coloană vertebrală, care încerca în micimea lui să-și salveze pielea.

(25 iunie 2018)

Istoria ca bășcălie

Despre primii miniștri ai regimului comunist știu eu destul de multe. Am căutat să mă verific de fiecare dată, pentru a nu greși unele date. Ceea ce am văzut în literatura care circulă în mediul online m-a îngrozit. Nu am găsit nici pe Wikipedia articole bine construite, ci numai niște chestii însăilate. Despre niciun premier din vremurile de demult și despre niciun eveniment de atunci nu am găsit nimic notabil. Este mare rușine pentru noi ca indivizi să nu scriem despre trecutul nostru adevărurile reci, fără bășcălie și fără deformări absurde.

este adevărat că socialismul și comunismul au adus:

- sărăcie,

- egalitarism,

- furtișaguri,

- minciună,

- politruci, 

- securiști,

- mizerie,

- cartele,

- cozi,

dar tot atât de adevărat este că socialismul și comunismul au eliminat:

- analfabetismul,

- plugul de lemn,

- mersul desculț,

- foametea,

- huliganismul,

- șomajul.

Nu spune nimeni că în  România comunistă curgea lapte și miere. Lipseau atât de multe încât este foarte  greu să se spună ce se găsea în alimentare, în farmacii sau în școli. Nu cer istoricilor să înfrumusețeze nimic. Ei trebuie să prezinte la rece lucrurile așa cum au fost, cu cifre, cu documente și fără păreri personale sau pornind de la ipoteze grotești. De exemplu, despre clădirea Teatrului Național din București ar trebui să se știe:

- când a început construcția,

- când s-a inaugurat,

- cine este autorul proiectului,

- cât a costat în USD pentru a avea o imagine și pentru a face comparații,

- din ce este formată,

- impresii ale specialiștilor.

La fel și despre Casa poporului și despre orice. Nu interesează pe nimeni că Elena CEAUȘESCU avea doar 4 clase, că a obținut aiurea titlurile sau că privea pe gaura cheii. Că vrem sau că nu vrem, între 1947 -1989 țara noastră a trăit sub comunism. Punct. Așa cum țara este a noastră și istoria ei este tot a noastră. Dacă vrem să știm ce ne așteaptă în viitor, trebuie să ne cunoaștem trecutul și să analizăm prezentul. Despre comunism trebuie să se scrie fără:

- picanterii ieftine,

- patimă distructivă,

- subiectivism obscen,

- superficialitate păguboasă,

- tușe negre sau culori întunecate,

- ură și negare continuă,

ci să se scrie exact așa cum au stat lucrurile. Încă nu este târziu în a trata subiectul cu seriozitate, de pe poziții științifice, din care să reiasă cu claritate, prin comparație, că acum se trăiește mai bine, că după intrarea în UE ne merge excelent și că cele 4 milioane revin buluc în patria mumă unde curge numai lapte și miere, unde s-au făcut 2.000 km de autostradă, unde PIB-ul pe cam de locuitor a depășit pe cel al Norvegiei, etcetera, etcetera,. etcetera. (Râsete înfundate și fluierături).

(26 iunie 2018)

Manea MĂNESCU, al cincilea prim-ministru al regimului comunist

Manea MĂNESCU, al cincilea prim-ministru al regimului comunist, venea din mediul academic și se lăuda că i-a post profesor Nicolae IORGA. Era fiul unui  vechi comunist, Constantin MĂNESCU și avea un frate numit Lenin MĂNESCU. Ca premier, Manea MĂNESCU, a ocupat fotoliul în perioada 27 februarie 1974 - 30 martie 1979. În timpul său au fost demarate mari proiecte, căci Manea MĂNESCU acea simțul măreției lucrurilor. Așa au pornnit lucrările la Combinatul siderurgic de la Călărași, Combinatul de Oțeluri de la Târgoviște, Combinatul siderurgic de la Galați. El știa bine economie și avea o viziune preluată din USA, țară pe care o vizitase și unde văzuse că profesorii de istorie veche scot bani dând asistență la realizarea filmelor de epocă, cu care Hollywood-ul scotea înzecit. Tot el a venit cu ideia că centrele de cercetare avansată nu sunt în institutele de cercetări de tip sovietic, ci pe lângă departamentele din universități. Experimentul lui a dat roade în Academia de Studii Economice, prin realizarea Laboratoarelor Catedrei de Cibernetică Economică. După Revoluția din 1989, aceste la boratoare au fost distruse și acum lumea se întreabă nedumerită unde sunt progresele sau de fapt de ce nu mai sunt progrese. A se vedea cazul Institutului CANTACUZINO, acum preluat din mâinile nepricepuților de către armată. Cred că despre Manea MĂNESCU nu este încă timpul să se scrie, cum nici în 2017 nu a fost timpul să se vorbească la 50 de ani de la aniversarea facultății ctitorite de el. Mă gândesc la un mare critic care a scris ceva despre seve și despre apa pe Dunăre, dar nu mai vreau să dezvolt pentru a nu fi luat la șuturi. 

(25 iunie 2018)

Ion Gheorghe MAURER, al patrulea prim-ministru al regimului comunist

De departe, Ion Gheorghe MAURER, al patrulea prim-ministru al regimului comunist, a avut cea mai lungă perioadă în fruntea unui guvern comunist și nu numai din țara noastră. El a fost prim-ministru în intervalul 21 martie 1961 - 27 februarie 1974. S-a născut în 23 septembrie 1902 și a trăit 98 de ani, așa că a văzu și ce ănseamnă 20 de ani de economie de piață, pluripartidism, dar și ce înseamnă democrație originală și capitalism de cumetrie precum și corupție endemică. În cei 14 cât a stat la cârma guvernului a reușit să implementeze politicile PCR de industrializare socialistă și de consolidare a agriculturii socialiste. S-a produs depărtarea de Moscova prin respingerea Planului Valev și au pornit marile șantiere industriale ale țării, ce aveau să devină platformele industriale, ușor megalomane. Au dispărut panourile cu chipurile lui MARX, ENGEL și LENIN. Au fost schimbate denumirile unor orașe. Orașul Gherghe GHORGHIU-Dej a redevenit Săvinești, căci cu mult timp mai înainte Orașul STALIN redevenise Brașov de cum se știs dintotdeauna. Și sectoarele Capitalei au devenit sector 1, sector2 și  tot așa până la 6. Chiar și ISEP a devenit ASE iar Politiehnicii i-a zburat din denumire Gherghe GHORGHIU-Dej , numindu-se simplu, Institutul politehnic București. 

În timpul cât a fost MAURER premier, ministru de externe a fost Corneliu MĂNESCU, personalitate cu totul specială în plan internațional. El a devenit prin 1989 semnatarul scrisorii celor șase, incluzându-l și pe el. Se știe multe despre rolul jucat de  Ion Gheorghe MAURER în propulsarea lui Nicolae CEAUȘESCU în 1965 în fruntea partidului la numai 47 de ani.

(25 iunie 2018)

Chivu STOICA, al treilea prim-ministru al regimului comunist

Chivu STOICA, al treilea prim-ministru al regimului comunist, a avut o evoluție extrem de interesantă, dar fără a fi spectaculoasă. Îmi aduc aminte când el s-a dus la microfon și a lăsat deoparte poziția de președinte al Consiliului de Stat, în favoarea lui Nicolae CEAUȘESCU în decembrie 1967. Deși a fost premier în intervalul 4 octombrie 1955 - 20 martie 1961, numele lui nu este legat de salturi spectaculoase ale economiei și nici ale vieții sociale.

Încheierea colectivizării care a fost consfințită la 23 aprilie 1962 a acoperit principalele momente dramatice în timpul lui Chivu STOICA, iar încheierea colectivizării moment anunțat în 19 octombrie 1957 tot pe când Chivu STOICA era prim-ministru. Eu știu exact presiunile la care au fost supuși cei aveau pământ mult sau puțin, pentru a se înscrie în C.A.P.-uri, căci Cooperativele Agricole de Producție erau nucleele agriculturii socialiste. 

În timpul lui Chivu Stoica s-a derulat al doilea plan cincinal 1955-1960 din economica comunistă a R.P.R. - republica Populară Română, în care accentul s-a pus pe industrializare și pe construirea de hidrocentrale pe Bistrița numită inițial V.I. LENIN finalizată în 1962 și pe Argeș finalizată în 1966. Au fost construite multe fabrici de prelucrări textile, de construcții de mașini. Multe date s-au pierdut căci trebuiau hiperbolizate realizările de după 1965, diminuându-se tot ceea ce făcuseră predecesorii lui Nicolae CEAUȘESCU.

Îmi amintesc că el avea o fiică studentă la Facultatea de Cibernetică cu o pensie de urmaș fabuloasă. Ea a rugat profesorii s-o lase repetentă să mai primească încă un an această pensie. I-a rămas nepromovat un proiect de programe aplicative. A fost convinsă să renunțe la acest proiect.

Chivu STOICA a avut un sfârșit tragic, nereflectat în presa vremii, deformat în ziua de azi.

(25 iunie 2018)

Gheorghe GHEORGHIU-Dej, al doilea prim-ministru al regimului comunist

Gheorghe GHEORGHIU-Dej, al doilea prim-ministru al regimului comunist este un personaj controversat. Despre el se știu lucruri dintre cele mai ciudate. El avea două fete. Despre mezină se știe că și-a dorit să fie actriță. Se numea Lica GHEORGHIU. A jucat în filme special scrise pentru ea, căci puținătății de talent trebuia prin compensație să apară:

- mari actori,

- subiecte generoase,

- regie adaptată,

- efecte de camuflare.

Filmul Tudor este un exemplu. Ea a primit distincții și gurile rele ziceau că este tare-n tată și nu talentată. 

Gheorghe GHEORGHIU-Dej aș fi corect dacă aș zice că a domnit, nu a guvernat, căci de la funcția de prim-ministru deținută în intervalul 2 iunie 1952 - 4 octombrie 1955 a sărit pe aceea de lider suprem a tot ce mișca în țară și pe linie de partid și pe linie de stat. Se zice că doar Maria TĂNASE l-a făcut să tacă zicându-i:

- Ghiță, acum cânt eu!

Ca prim-ministru, dar mai ales în anii ce au urmat, Gheorghe GHEORGHIU-Dej:
- a procedat la epurări la vârful partidului,
- a creat societățile mixte SOVROM-uri,
- a combătut planul VALEV,
- a scos armata sovietică din țară în 1958,
- a ținut în custodie pe conducătorul contrarevoluței ungare,
- siatarea în 1955 a lucrărilor de la canalul Dunăre-Marea Neagră,
- eliberarea deținuților politici în 1962,
- a luat măsuri împotriva huliganismului,
- a eliminat cartelele de alimente și textile.

Când a murit Gheorghe GHEORGHIU-Dej au fost emise unele ipoteze privind cauza, dar nici în ziua de azi nu se știu prea multe lucruri. S-au transmis la televizor zilele de doliu, jalea din popor și înmormântarea cu plângăcioși încolonați. La mine la liceu, la câteva minute de la anunțul de la radio s-a făcut un miting cu eleve și profesoare cu basmale negre. Totul era pregătit. A vorbit o profesoară de latină, care fusese victima regimului stalinist, dar care-și plângea călăul. Este specialitatea noastră mioritică, în a reacționa la o adică.
După ce a fost dus la Mausoleul Eroilor Victoriei Socialite din Parcul Libertății, iar în anul 1990 a fost deshumat și îngropat undeva într-un cimitir. S-a răsfoit o pagină de istorie.

(25 iunie 2018)

dr. Petru GROZA, primul prim-ministru al regimului comunist

Dr. Petru GROZA, primul prim-ministru al regimului comunist 30 decembrie 1947 - 14 aprilie 1948 și perioada 15 apriilie 1948 - 2 iunie 1052, căci eu consider că numai după înlăturarea Regelul MIHAI I a avut loc adevărata instaurare a comunismului. Totul de dinainte au fost numai măsuri pregătitoare ale partidului comunist. Dr. Petru GROZA a fost numai un instrument ân mâinile comuniștilor. El venea în acest sfârșit de decembrie '47 după un lung șir de măsuri pe care comuniștii le-au considerat fundamentale pentru devenirea României ca stat component în viitorul lagăr comunist de sub dominația U.R.S.S.

Dr. Petru GROZA a condus guvernul  începând cu 6 martie 1945, când împreună cu ceea ce conducea el ca forțe democratice au câștigat alegerile, măturând de pe scena politică partidele istorice. Abia după 1989 s-a spus adevărul despre cum s-au furat alegerile, adică după 44 de ani, exact câte țoiri de țuică trebuie băute în ziua mucenicilor. Probabil urmașii noștri vor afla în 2056 cum a rămas Traian BĂSESCU președinte când peste 8 milioane de votanți l-au demis la referndum, căci vorba lui Iosif Visarionovici STALIN nu contează cine cu cine votează, contează cine numără voturile. Zicerea este valabilă la noi și în ziua de azi, desigur, spun cei care pierd alegerile și nu numai.

Las istorici să scrie despre, fiecare cu puterile lui și cum i-o duce capul să scrie despre:

- reforma agrară din 23 martie 1945, văzută ca desființarea moșierimii,

- naționalizarea bunurilor solului și subsolului din 11 iunie 1948,

- înființarea Gospodăriilor Agricole de Stat - GAS,

- intrarea în CAER din 1949,

- semnarea tratatul de prietenie, colaborare si ajutor reciproc romano-sovietic în 4 feb 1948

- începerea colectivizării agriculturii în martie 1949,

- naționalizarea averilor bisericii în august 1948,

- încetarea existenței bisericii unite 1 decembrie 1948 și transferul bunurilor spre biserica ortodoxă,

- scoaterea religiei din școli începând cu 1948,

- adoptarea reformei învățământului și epurarea profesorilor din partide istorice în august 1948,

- inceperea lucrului la canalul Dunăre-Marea Neagră în 1949, folosind deținuți politici,

- zdrobirea cu brutalitate a mișcării de rezistență anticomunistă,

- introducerea planurilor în economie începând cu 1949.

Se vede cum transformările din țară se îndreptau spre implementarea modelului de tip soviectic de economie excesiv centralizată pe bază de plan, mai întâi folosind instrumentul rigid al planificării anuale, după care s-a trecut ceva mai târziu, la planificarea la nivel de cincinal pentru perioadele 1951-1955, apoi 1956-1960 și tot așa.

Doctorul Petru GROZA a ieșit din istorie și din politică atuci când a încetat din viață la data de 7 ianuarie 1958, iar înmormântarea sa a fost transmisă la radio. Copil fiind, m-a mirat cum de se transmitea la radio o slujbă religioasă de înmormântare, eu știind că nici în biserică nu aveau voie să intre elevii, dar și alți oameni, iar lumea se închina pe furiș.

Atunci au fost vremuri grele, apăsătoare, dar lumea tăcea și îndura, căci erau forțe puternice care contracarau orice altă atitudine, considerată ostilă comunismului, care era băgată imediat la subminarea regimului comunist și se lăsa cu ani grei de pușcărie.

Ce s-a întâmplat cu statuile și busturile lui Petru GROZA care împânzeau România comunistă este cunoscut, dar totuși dr. Petru GROZA rămâne o filă din istoria acestei țări, că ne place sau nu ne place, iar despre doctoratul lui în drept obținut în Germania vor scrie unii peste timp.
Dr. Petru GROZA avea o fiică, Mia GROZA, care a fost profesoară de Socialism științific în ASE și pe care am prins-o și eu în anii studenției. Era o doamnă distinsă și când a venit la noi la un curs a dovedit că era liberă să vorbească cu mult mai mult decât ziceau dogmele din cursurile acelor vremuri, ceea ce era mare lucru. Trecutul tatălui său îi crease acea aură de om puternic și sigur pe el.

(25 iunie 2018)

Primii-miniștri ai regimului comunist

Pentru a înțelege cum au condus comuniștii guvernele lor, trebuie văzut:

- cine erau primii-miniștri,

- ce experiență aveau ei.

- care era nivelul de instruire,

- cum își alcătuiau guvernul,

- care era stilul lor de muncă,

- câtă eficiență au avut,

- cine îi schimba și când.

Voi analiza în continuare cam după un același șablon activitatea următorilor prim-miniștri ai regimului comunist:

- dr. Petru GROZA,

- Gheorghe GHEORGHIU-Dej,

- Chivu STOICA,

- Ion Gheorghe MAURER,

- Manea MĂNESCU,

- Ilie VERDEȚ,

- Constantin DĂSCĂLESCU.

Aceștia acoperă perioada 30 decembrie 1947 - 22 decembrie 1989, adică 42 de ani și au fost doar 7 premieri, ceea ce arată că în comunism stabilitatea guvernelor era de cu totul altă natură decât în democrație, unde parlamentul face și desface guverne, iar alegerile, cel puțin așa rezultă la prima vedere, joacă un rol determinant în a promova, respectiv, a sancționa partidele. Am trăit sub toate aceste guvernări, dar am conștientizat numai ceea ce au întreprins GHEORGHIU-Dej, STOICA, MAURER, MĂNESCU, VERDEȚ și DĂSCĂLESCU, căci unele lucruri au fost esențiale pentru țară, așa comunistă cum era ea. Să nu uite nimeni că și noi am fost în postura în care mergea gluma cum că dacă plouă la Moscova, noi la București deschidem umbrela. Să nu uite nimeni că la noi comunismul a venit pe tancurile sovietice și nu existau în Ro mai mult de 1.000 de comuniști cu carnet, care au devenit ilegaliștii beneficiari ai unor facilități inimaginabile. Mai știm noi și pe alții cu certificate, de a ieșit zicerea: din cât de puțini am fost, vai, cât de mulți am rămas.

(25 iunie 2018)