Mai întâi de toate, trebuie să spun că înjurăturile nu le-am inventat eu, dar trăind în mahala, le-am auzit din fragedă pruncie peste tot pe unde am mers, printre copii erau unii care înjurau, adolescenții înjurau și ei, tinerii, nu mai vorbesc despre cât de mult înjurau, iar maturii înjurau mai abitir decât toți ceilalți. Și bătrânii înjurau. Nu era deosebire între femei și între bărbați, căci fiecare dintre ei aveau înjurături specifice, dar parcă de la femei, înjurăturile mergeau mai mult spre blesteme.
Înjurăturile reflectă o parte mai întunecată a ființei noastre, dar dacă avem să ne lăudăm cu ceva, ne lăudăm cu bogăția de înjurături de care dispunem și autorul anonim al literaturii orale a înjurăturilor a fost foarte harnic în această direcție, iar moștenirea de care dispunem ne face mândri să conchidem că numai un popor destoinic, cu dragoste față de natură și față de semenii lui, este în stare să creeze asemenea bogății strălucitoare, spre bucuria tuturor, mai ales că înțelesurile nu sunt deloc ascunse.
Îmi aduc aminte că un tip a fost în America la o bursă și el zicea că este spiritual dacă la întrebarea:
- How do you do? ( adică ce mai faceți)
El s-a grăbit să răspundă :
- I fac very well!
Crezând că face pe deșteptul amestecând cuvinte din limba română cu cele din limba engleză.
Persoanei nu-i trecea prin minte că americanii au verbul to fuck, care are semnificația pe care un verb de la noi o are, doar că finalul este în t, iar diferă la ei că u se citește a, iar la noi rămâne u natural, șăgalnic, vijelios, parfumat și sprinten.
Plăcuța suedeză a lui Răzvan ȘERBĂNESCU nu era o invitație inocentă la dans, ci o exprimare directă a unei acțiuni de pedepsire a cuiva, într-o formă absolut fermă, explicită și fără ocolișuri, deși localnicii au o formă ceva mai arhaică în care cuvântul gură este prezent.
Degeaba încercăm noi să ne ferim de niște abordări, căci înjurăturile vin peste noi și se rostogolesc, scoțând la iveală realități puțin convenabile, ținute ascunse vederii cotidiene, fără certitudini ale practicilor comune, dar fum fără foc nu există când ele se referă la șezut ca parte implicată.
oamenii nu înjură în glumă, nu mângâie prin înjurături și nici nu alintă înjurând. Ei înjură la supărare, la necaz și vor să se poziționeze față de persoana înjurată cu multă rigoare, cu determinare și apăsat, pentru a-și defini în termenii cei mai categorici unde se află, față de persoana pe care o au în față și mai ales pentru a defini dimensiunea disprețului pe care-l nutresc față de aceasta.
Societatea modernă are înjurăturile ei și nu mică mi-a fost mirarea când o persoană deosebit de respectabilă a oferit un adevărat show atunci când o mașină a unui taximetrist a făcut manevră riscantă, iar persoana respectabilă i-a zis pe românește f----te-n culoare, ceea ce mi s-a părut inovator, modern, definitoriu și mai ales mioritic. Lumea nu stă pe loc.
(09 iulie 2023)
(09 iulie 2023)
