De ce ne mirosim lenjeria?

Cine nu are bunul obicei de a schimba lenjeria exact la momentul potrivit, după obiceiuri bine stabilite, va căpăta deprinderi de a-și schimba lenjeria după cât de neplăcut este mirosul transpirației acesteia, de prea mult purtat și nu numai.

Am avut ocazia să văd cu diferite prilejuri cum bărbații miros maiourile și cămășile  la subțiori, dar sunt tipi care-și miros chiar și chiloții, ceea ce este de-a dreptul bizar. Dacă fiecare dintre noi ar defini exact ceea ce înseamnă a fi un bărbat curat și ordonat, cu siguranță și-ar defini periodicitatea cu care trebuie să schimbe fiecare element de lenjerie, fără a ține seama neapărat de particularitățile activităților derulate sau de starea vremii sau de modul în care se transpiră sau se produce murdărirea hainelor cu diferite materiale, fie la manipularea materialelor, fie accidental, independent de modul de acționare.

Cred că dacă li s-ar atrage atenția celor ce-și miros lenjeria ostentativ, că nu este un lucru corect, arătându-le care sunt criteriile alternative de a-și schimba componentele vestimentare, s-ar obține un comportament normal al persoanelor și respectivele persoane, nu ar mai fi obiectul unor mirări sau al unor interpretări deloc măgulitoare.

Ne mirosim lenjeria pentru că nu ne-am definit ce înseamnă să fim curați și ordonați și mergem în viață ghidați de propriile simțuri, fără a avea criterii și nici reguli după care ne trăim viața și mergem la voia întâmplării, căci mirositul lenjeriei nu este un gest reflex, ci o acțiune întreprinsă când și când, mai ales atunci când apar motivații suplimentare în raport cu situații necunoscute sau imprevizibile.

Un bărbat care-și miroase lenjeria, mai ales în public, nu merită respect, căci este bărbatul care merge în viață la voia întâmplării, fără reguli, fără proceduri și fără disciplina aplicării rutinelor zilnice de a fi o persoană agreabilă, de care să nu se ferească nimeni atunci când își face apariția. Se știe că niciun deodorant și nici o apă de toaletă nu acoperă mirosurile urâte, iar de cel care miroase urât, lumea fuge.



(02 octombrie 2024)

Despărțirea de lucrurile dragi

Există un autor japonez care spune că atunci când avem lucruri dragi care s-au uzat, așa cum sunt unele pulovere, unii pantaloni sau unele încălțări, este bine să căpătăm obiceiul să ne despărțim de ele într-un mod natural, care să nu ne pună în situația de a le regreta. De aceea, trebui să le facem să fie curate și să începem să vorbim cu cele lucruri. Pentru cine nu înțelege treaba, stă cam anormal să vorbești cu o cămașă, cu niște pantofi, cu un pulover sau cu o bască. Dar, ideea este să ne despărțim de ele și elementul psihologic contează, căci de cele mai multe ori avem senzația că nici pantofii, nici basca, nici puloverul și nici pantalonii nu sunt suficient de uzați. 

Dacă stabilim o rutină de a ne împăca cu gândul că ne-au fost suficient de utili atât pantalonii cât și puloverul sau alt element vestimentar, dar a sosit momentul să ne despărțim de ele, prin ritualul mulțumirii că ne-au fost utile acestea, prin atitudinea pozitivă față de momentul despărțirii, vom schimba felul nostru de a fi și ne vom ușura foarte mult de momentul în care punem într-o pungă și ducem la reciclabile sau la gunoi tot ceea ce este uzat și nu ne mai este de trebuință.

Am înțeles cum trebuie să mă comport, după spusele autorului japonez al acelei filosofii și am exersat și eu monologul față de un pulover de bumbac, de culoare superbă, de care m-am folosit ani în șir, dar care a ajuns să se uzeze și care îl făcea greu de utilizat fără să se vadă că i-a trecut timpul. Micul monolog a fost interesant și nu m-am consider deloc o persoană ciudată, căci nu eram pe o scenă în fața unui public, ci eram doar eu cu puloverul meu.  După ce am vorbit, m-am considerat eliberat și fără vreo durere sau reținere, m-am despărțit de pulover și consider că este doar începutul și din această zi nu voi mai aștepta să mi se spună că lucrul cutare s-a boțit și musai trebuie aruncat.

(05 martie 2023)