Falșii analiști și falșii specialiști în macroeconomie

De la un timp se dau mari niște inși de care n-a auzit nimeni, inși care se recomandă analiști economici sau specialiști în macroeconomie. Ei apar la televizor și ne spun niște lucruri atât de banale că mă apucă plânsul, jalea și disperarea. Eu știu că după ziua de luni urmează marți, iar după marți urmează miercuri. Așa sunt așa-zișii specialiști în macroeconomie, ne vorbesc de dezechilibre și ca niște alarmiști veritabili ce sunt dresați să se manifeste, ne vorbesc despre dezastrul economic spre care ne îndreptăm.

Dacă și la butoane sunt tot inși de teapa lor, este clar că lucrurile se duc de râpă de la sine, nu trebuie nimeni să mai pună umărul.

La ora actuală există modele cibernetice foarte bine construite, verificate în practică pe multe economii. Trebuie doar hrănite cu date, pentru a estima coeficienții specifici economiei noastre, după care, construind tot felul de scenarii, se va vedea ceea ce este cel mai potrivit pentru noi. Nu mai trtebuie să redescoperim noi apa caldă, din moment ce ea există și toată lumea o folosește. Numai că așa-zișii noștri analiști specialiști în macroeconomie sunt de un descriptivism dus până la limitele absurdului, penibilului și ignoranței, din moment ce ei matematică nu știu, econometrie nu știu și macroeconomia cu care se mândresc, nu include metode cantitative deloc. 

Ceea ce nu știu așa-zișii analiști specialiști în macroeconomie este faptul că dezvoltarea economică este singura cale de a ieși din marasmul în care ne aflăm și această ieșire nu se face crescând taxe și alungând investitorii, ci din contră, stimulând investitorii să vină și să construiască obiective economice orientate spre producție, căci producția este creatoare de plusvaloare. Arta crează valoare, dar izvorul prosperității este producția de bunuri materiale, apoi realizarea de servicii, iar arta este undeva mai la urmă.

(02 august 2026)

Magnetul artizanal ca operă de artă semnată

În Lisabona, am găsit un profesionist care realiza magneți artizanali, adevărate opere de artă, pe care după ce am cumpărta un exemplar, am văzut că scoate un pix și îl semnează pe spate, asemeni tablourilor pictate. Este interesant procedeul de multiplicare, procedeu pe care îl întâlnim în multe domenii unde se realizează mai multe exemplare numerotate ale unei lucrări originale, toate exemplarele în număr limitat, fiind recunoscute de autorul lor, ca fiind autentice.

Este deosebit de interesantă această abordare, întrucât un astfel de magnet devine o piesă de colecție specială, așa cum este orice tablou pictat, ceea ce duce aceste obiecte folosite drept suveniruri, într-o cu totul altă direcție, schimbând întregul context.

(18 aprilie 2026)

Vrei să-ți faci un tatuaj?

Înainte de orice:
- intră pe Internet și studiază,
- nu te zgârci la bani,
- caută un artist adevărat,
- aprofundează și ai răbdare,
- gândește în perspectivă,

- alege desenul,

- stabilește locul,
- fă-o.

Există o literatură bogată în legătură cu tatuajele. Există galerii foto cu nenumărate modele de tatuaje. Există portaluri dedicate acestui subiect. Există nenumărate saloane unde se fac tatuaje. Există tatuatori, dar numai unii sunt adevărați maeștrii, pe care trebuie să-i cauți și în care să ai încredere totală.

Ideea de a-ți face un tatuaj este o idee de luat în seamă și trebuie analizată temeinic pentru că tatuajul:

- se face pe viață,

- te reprezintă,

- te definește,

- e mesaj,

- e operă de artă,

- nu se șterge,

- te schimbă.

Se vorbește foarte mlt de dependența de tatuaje, în sensul că persoana care-și face un tatuaj, îl va face și pe al II-lea și pe al III-lea și tot așa. Nu este adevărat. Am stat de vorbă cu multe persoane care aveau mai multe tatuaje și toți au spus că de la început și-au dorit o suită de compoziții, pe care și le-au realizat în timp, toate formând un întreg, după care nu și-au mai aplicat niciun alt tatuaj.

Ca în orice domeniu și în cazul tatuajelor există un început, o intrare în necunoscut. Se vorbește despre riscuri, se vorbește despre așteptări, se vorbește despre rezultatul final. Numai oamenii curajoși își fac tatuaje, pentru că un tatuaj înseamnă o schimbare majoră în viața fiecărui om, căci omul cu un tatuaj nu mai este el, omul de dinainte, ci omul care în mod direct transmite un mesaj, căci imaginea imprimată pe pielea lui ca orice imagine, spune mai mult decât 1.000 de cuvinte.

(15 decembrie 2024) 

Arta de a minți de la obraz

Unii politicieni din spațiul nostru cel mioritic, lipsiți de cele mai elementare urme de onoare și de respect, sunt deținătorii absoluți ai artei de a teminți de la obraz. Îmi aduc aminte de marele mincinos Traian BĂSESCU care vorbea de a trage în țeapă în Piața Victoriei de corupți, în condițiile în care pe mandatele sale corupția a ajuns la cotele cele mai înalte. Îmi aduc aminte de un altul care i-a mințit pe bucureșteni ca să-l voteze, că a doua zi din momentul în care el va ajunge primar, ei vor avea apă caldă la robinete. Au trecut apropape 4 ani de când el este primar și apă caldă la robinete, ei nu au. Îmni aduc aminte de Elena UDREA care într-un interviu a demantelat minciunile politicienilor, care ar spune orice pentru anfi aleși, după care, dacă sunt aleși, fac ce vor ei, pentru că de alegători nu-i interesează.
Nu oricine are arta de a minți de la obraz. Minciuna trebuie să fie însoțită de:
- gesturi ample,
- vorbe spuse apăsat,
- grimase ale șetei,
- o poziție hotărâtă a corpului,
- haine care să sublinieze contextul,
- priviri pătrunzătoare ale vorbitorului,
- vorbitul liber care dă senzația de naturalețe.

Cum foarte mulți oameni nu deosebesc actorul autentic de un cabotin, cum la noi sunrt nenumărați cabotini, aceștia dacă apar la tribună sau pe scenă, este foarte ușor să fie luați în serios și să impresioneze, cu efecte directe în fața urnei de vot la nivelul cetățenilor, care le dă votul, pârlindu-se pentru 4 ani, căci cobotinul i-a mințit de la obraz, cu nerușinarea de o naturalețe care a atins cote superlative.


(19 decembrie 2023) 

#REZIST: cultura, adică noua cultură

Pe colo și pe colo au apărut manifestări în pictură, în sculptură, în balet, în muzică, în literatură care includ elemente novatoare uneori sau dezvoltă teme revoluționare alteori, iar lumea le privește nedumerită. Îmi revin în minte măgărușul roz cu zvastică, enunțul cu mama surogat, imaginile de la expoziția de pe holul parlamentului european, dar și tentativele de a scoate disciplina de istorie din programele școlare și mai ales concursul Eurovision unde a apărut femeia cu barbă și Dana International.

Lumea evoluează, dar depinde extrem de mult de direcția spre care merge. Dă iau sculptura. Omul primitiv a sculptat și el și s-au găsit opere de artă realizate de el și le înțelegem și le apreciem. Sculptura antică a însemnat un mare salt. Statuile antice i-au reprezentat pe bărbatul atlet și pe femeia frumusețe perfectă. Renașterea a adus elementele ei specifice în sculptură și nimeni nu spune că nu a fost un real progres. Sculptura modernă are caracteristicile ei. Pentru toate etapele care au definit granițe clare, au existat elemente care au șocat. Sunt sigur că atunci când MICHELANGELO a expus sculptura sa DAVID, privitorii au fost șocați, căci ea revoluționa sculptura prin ceea ce era în sine. Sunt sigur că și sculptura SĂRUTUL a lui RODIN a șocat lumea prin noutatea lui. Sculptura SĂRUTUL a lui BRÂNCUȘI a avut la rândul ei acele elemente de noutate care au șocat privitorii. Ceea ce se întâmplă cu arta #REZIST este exact elementul de șoc cu caracter repetitiv prin teme, prin soluții, dar mai ales prin efectele pe care le generează. Expozițiile realizate de cei care se consideră ca făcând parte din mișcarea progresistă, destul de multe și pe bani de la buget, căci artiștii  progresiști sunt încurajați de alți progresiști, ajunși în funcții importante cu acces la banul public, stârnesc comentarii dintre cele mai variate, dar artiștii merg pe principiul câinii latră, caravana merge. Prin emisiunile tv, se pun în corespondență unele producții artistice cu consumul de droguri, tocmai pentru a duce în derizoriu demersul artistului, astfel ca lumea să creadă că nu este vorba de nimic serios, care merită să fie luat în considerare.

Este ordinea firească a lucrurilor de a se mișca, de a nu sta pe loc. Dintr-o mie de lucrări, din zece mii de lucrări de artă, dintr-un milion de lucrări de artă, vor apare zece sau măcar trei care într-adevăr să spună ceva, să rămână în conștiința publică așa cum este Mona Lisa, așa cum este Turnul EIFFEL, așa cum este Coloana Infinitului sau cum este Burj Khalifa.

Lucrurile sunt prea la început și conservatorismul în cultură este recunoscut, peren și imobil, ceea ce face ca mișcarea să se producă lent și schimbările să fie aproape imperceptibile.

Transformările violente din cultură nu au dus la nimic bun. Cultura comunistă a fost un fiasco și obsedantul deceniu românesc spune multe despre absurdul proletcultismului în poezie, proză, dramaturgie, dar și în alte ramuri ale artei și culturii în general. După 22 Decembrie 1989 cultura comunistă a dispărut de parcă nici n-ar fi fost și arareori se mai apelează la sub-produsele ei, ca exemplifică la așa nu mai faceți, probabil, deși pentru bani, oamenii fac fix, orice, mai ales dacă în joc sunt bani mulți și ICR este dovada.

Nu am cum să mă pronunț că un oarecare Gigel este pictorul #REZIST, că un alt oarecare Ionel este compozitorul #REZIST, că alt nene Petrică este dramaturgul #REZIST și tot așa, căci nu am văzut manifestări plenare, de anvergură, să nu zic geniale ale unora care se revendică din cohorta de persoane #REZIST. Există un nene care se auto-promovează, dar s-a prăbușit de pe soclu când la la o lansare de carte s-a referit cu: la mine însuși, deși normal ar fi trebuit să știe că se zice: la mine însumi.

Este momentul ca din rândurile membrilor colectivității #REZIST să apară un nene sau o tanti, dar să fie și coerenți, care să elaboreze manifestul artei sau manifestul culturii #REZIST, ca lumea să înțeleagă care este esența artei și deci și a culturii #REZIST, pentru a nu mai vorbi nimeni aiurea-n tramvai.


(27 iunie 2023)

Arta dezinformării sau știința dezinformării?

Unii spun că dezinformarea este o știință. Alții spun că dezinformarea este o artă. În opinia mea, adevărul este undeva la mijloc, pentru că degeaba stăpânești teoria dezinformării citită dintr-o carte de știința dezinformării, dacă nu ai talentul să faci dezinformare astfel încât aceasta să fie un produs perfect, acceptat ca și cum ar fi o reflectare a realității exact așa cum realitatea s-a produs cu câteva ore sau zile înainte.

Dezinformarea și manipularea merg mână în mână, dar una este dezinformarea și alta este manipularea. Există manipulare prin dezinformare și există dezinformare pentru manipulare. Nu există nici dezinformare în sine și nici manipulare în sine, adică de dragul manipulării sau de dragul dezinformării.

Dezinformarea are rolul de a prezenta o realitate deformată sau o realitate creată, în vederea atingerii unui obiectiv. Se studiază grupul țintă și folosind tehnicile și metodele descrise în manualele de dezinformare este definit un mesaj care să se adreseze grupului țintă și care să-și atingă obiectivul stabilit.

Cel mai mult dezinformarea se urmărește ca fenomen și mai ales ca eficiență când este vorba despre războaie, căci părțile implicate în conflict, practică dezinformarea la scară foarte mare, atingând de multe ori dimensiuni grotești. Voi da un exemplu: presa de la începutul lui august 1944 vorbea despre succesele armatei lui ANTONESCU de pe front, dar realitatea era că Armata Roșie se apropia de București cu mare viteză. Jurnalele de film aveau imagini care să sublinieze tonul triumfalist ale crainicului care citea un text extrem de bine ticluit. Populația era dezinformată. 

Televiziunile sunt instrumentul de dezinformare cel mai la îndemâna oricui își permite să plătească minutul de emisie. Acum mulți ani o soprană a fost huiduită la Scala, dar la televiziune s-a dat un mare succes, folosind secvențe filmate dintr-un alt spectacol. Un ochi avizat își dădea seama că e dezinformare, căci cortina nu era de la Scala.

(26 aprilie 2023)

Vasile PETROVICI: Ion POPESCU NEGRENI. Pictură, grafică

Istoricul de artă  Vasile PETROVICI a studiat îndelung lucrările pictorului Ion POPESCU NEGRENI, a adunat mult material legat de opera acestui pictor și a avut acces la jurnalul maestrului. Dispunând de un material atât de vast, Vasile PETROVICI a optat spre a realiza un album de artă cu o structură mult mai complexă decât suntem obișnuiți.

La albumele de artă cu structură clasică întâlnim:

- o prefață,

- o prezentare a pictorului,

- o listă a expozițiilor,

- reproduceri după tablouri,

- lista colecțiilor și muzeelor care găzduiesc lucrări,

- bibliografia utilizată.

În cazul de față, în lucrarea referită prin:

Vasile PETROVICI (coordonator) - Ion POPESCU NEGRENI pictură, grafică, Editura PIM, Iași, 2021, 224 pag, ISBN: 978-606-13-6034-5.

întâlnim:

- o prezentare a pictorului Ion POPESCU NEGRENI (paginile 5 și 6)

- un argument al autorului cărții (pagina 7),

- aspecte legate de tablourile maestrului (pagina 8),

- reproduceri după tablouri,

- fragmente de jurnal în ordine cronologică ( perioada 1977 - 1995).

Istoricul de artă Vasile PETROVICI s-a gândit să grupeze acele însemnări ale pictorului în capitole distincte precum: Despre tablouri, Gânduri despre artă (pagina 146), Vizite la expoziții (pagina 174), Întâlniri (pagina 182). Ultimele 25 de pagini conțin fotografii care îl reprezintă în marea lor majoritate pe pictor, de la copilărie și tinerețe până la vârsta de 94 de ani. Pentru a asigura o bună circulație a cărții, autorul a gândit ca textele să fie tipărite atât în limba română, cât și în limba engleză.

Reproducerile după lucrările pictorului și graficianului Ion POPESCU NEGRENI au fost selectate cu grijă și au informații precum tehnica utilizată, materialul și data, atunci când maestrul a precizat acest lucru.

De regulă se spune despre un album de artă că este privit. Lucrarea realizată de istoricul de artă Vasile PETROVICI trebuie citită cu mare atenție pentru a înțelege cu precizie lucrările prezentate, căci fiecare dintre acestea au un conținut mult mai departe de liniile de grafică sau culorile tablourilor în ulei. Cartea face un lucru cu totul remarcabil, acela de a nu explica tablourilor, căci fiecare admirator al operelor trebuie să fie liber să interpreteze ceea ce vede. El va fi ajutat de însemnările din paginile de jurnal ale pictorului. Explicațiile pictorului sunt suficiente, iar privitorul are posibilitatea să zăbovească asupra tabloului sau desenului și să descifreze ceea ce artistul a dorit să exprime fără a fi ghidat artificial sau forțat într-o anumită direcție, după dorința cuiva din exterior.

Trebuie să remarc aici calitatea graficii acestei lucrări și să adresez felicitările mele editurii PIM din Iași, care a reușit o adevărată performanță în a asigura distribuirea conținutului atunci când o lucrare necesita două pagini, pentru a avea atât redarea, explicația, cât și fragmentul de jurnal asociat.

(08 decembrie 2022)

Vasile PETROVICI: Dicționarul colecționarilor de artă din România

Cine are curiozitatea să răsfoiască dicționare, va constata că dicționarele sunt lucrări:
- scrise de colective largi de autori,
- se realizează pe parcursul a multor ani,
- necesită existența unui șablon de descriere,
- au la bază o imensă documentare.

De aceea nici nu există o producție mare de dicționare la noi. Au fost scrise mici dicționare pentru fizică, matematică, economie. S-a publicat mic dicționar enciclopedic. Lucrările mai de amploare s-au înțepenit fie la primul volum, fie după câteva volume, căci este epuizantă munca pentru a duce la bun sfârșit un astfel de demers. Acum mulți ani, am lucrat împreună cu trei colegi la realizarea unui memorator, tot un fel de dicționar, al instrucțiunilor limbajului de asamblare ASSIRIS. A fost o muncă imensă, căci trebuia respectat șablonul la care am convenit, ca lucrarea să fie omogenă. De aceea apreciez și mai mult demersul lui Vasile PETROVICI, pentru că pentru a ajunge la  Elena ZDROBIȘ, ultimul articol din dicționarul său, a depus o muncă uriașă. Să nu uităm că autorul a inclus un tabel cu 681 de nume de colecționari care s-au orientat doar spre a avea lucrări ale unui singur artist, paginile 119 - 148.

Șablonul adoptat de istoricul de artă pentru a-i prezenta pe colecționari include: numele, data nașterii, profesia, locul, tip colecție, artiștii colecționați, bibliografia utilizată pentru a scrie articolul, lucrări publicate de colecționar, elemente privind accesul la colecție.

În București sunt destul de mulți colecționari și când am avut timp, dar folosindu-mă și de Internet, am încercat să ajung la unele dintre colecții. Am căutat să le găsesc în cartea scrisă de Vasile PETROVICI și le-am găsit. Când merg la o casă de colecționar eu am câteva pretenții și caut să găsesc ceea ce mă interesează acolo. Am citit articolele scrise de Vasile PETROVICI pentru casele colecționarilor pe care le-am vizitat și apreciez exactitatea numelor de maeștrii pe care i-a inclus în liste, căci ele corespund cu ceea ce eu am găsit acolo și acest aspect trebuie apreciat în mod deosebit. Consider că Vasile PETROVICI a vizitat acele case de colecționari, iar bibliografia pe care el a inclus-o în carte slujește pentru a asigura rigurozitatea demersului, ca persoanele care vor să afle mai multe, să dezvolte problematica și să aprofundeze ceea ce a găsit sintetizat în cartea Dicționarul colecționarilor de artă din România, carte publicată în anul 2011 la prestigioasa editură Corint din București.

Această carte este o lucrare de referință pentru literatura de artă din România și faptul că ea a fost referită la pagina 28 din International Bibliography of Historical Sciences, volumul 80 din anul 2011, subliniază că istoricul de artă Vasile PETROVICI a realizat o cercetare completă și a reușit să ducă la bun sfârșit munca de întocmire a unui dicționar destinat colecționarilor români de artă, el fiind un deschizător de drumuri.

Mai trebuie să fac o remarcă: Vasile PETROVICI se ocupă doar de colecționarii adevărați de artă, căci după anul 2004 televiziunile prezentau filme cu interioarele caselor unor oameni politici care-și etalau așa-zisele lor colecții de artă, care în fapt erau un amalgam de lucrări inegale ca valoare și unde se vedea că nu operaseră niciun fel de criterii în includerea tablourilor în acele conglomerate expuse ostentativ ca trofee, înainte de a fi opere de artă. Faptul că în acest dicționar nu figurează niciunul dintre cei pe care eu nu i-am considerat niciodată colecționari de artă, ci doar simplii strângători de tablouri, arată ci Vasile PETROVICI are criterii stricte de includere a celor care au tablouri în categoria colecționarilor.

Lucrarea referită prin Vasile PETROVICI - Dicționarul colecționarilor de artă din România, Editura Corint, București, 2011, 191 pag, ISBN: 987-973-135-602-0, este un punct de start pentru cei ce doresc să aprofundeze operele pictorilor români, ale căror tablouri se află în diferite colecții, iar autorul acesteia a oferit celor interesați un instrument de lucru extraordinar. 

Eu consider că Vasile PETROVICI  este deschizător de drumuri, căci se știe că există colecționari de sculpturi, de tapiserii, de ceramică sau de alte tipuri de opere de artă, iar colecțiile lor așteaptă să fie incluse în dicționare, ca lumea să știe de ele și cei ce doresc să viziteze acele colecții să aibă un prim loc de unde să se informeze, pentru a porni la drum cu succes.





(04 decembrie 2022) 

Volumele 1 și 2 de Antropologie Artistică de Gheorghe GHIȚESCU

În vremea studenției mele, am avut ocazia să aflu despre cartea Anatomie Artistică de Gheorghe GHIȚESCU. Am consultat această carte șa Biblioteca ASE și am căutat-o în anticariate, pentru că doream s-o cumpăr, dar nu am reușit. Abia în anul 1980 am găsit într-o librărie dintr-un oraș de provincie cartea  Antropologie Artistică vol 1, scrisă de același autor, Gheorghe GHIȚULESCU,  apărută  în două volume. Am cumpărat cele două volume tipărite primul în anul 1979 și al doilea în anul 1981, de către Editura Didactică și Pedagogică din București. M-am bucurat foarte mult că în sfârșit în anul 1981 aveam și eu cărți scrise de Gheorghe GHIȚULESCU despre un subiect extrem de important pentru cine vrea să înțeleagă arta și aici mă refer la pictură și sculptură, dincolo de aparențele care se dezvălui direct și superficial privirii noastre.

Autorul, care în opinia ema este unul dintre marii savanți ai omenirii în domeniul antropologiei artistice, face o trecere în revistă a perioadelor ce coincid cu istoria omenirii, iar capitolele Antichitatea, Evul Mediu, Renașterea, Manierismul, Barocul, Imaginea omului în arta secolului al XIX-lea, Destinul omului în secolul al XX-lea, Antropologie și arta modernă, Învățământul și arta actuală, Anatomie și Antropologie artistică, arată că autorul a avut o viziune unitară asupra subiectului.

Cele două volume, primul cu 416 pagini și al doilea cu 384 pagini, conțin numeroase ilustrații cu care autorul demonstrează întreaga sa teorie privind reflectarea antropologică în fiecare dintre curentele artistice pe care le analizează.

Cele două volume conțin ilustrații numeroase cu detalii interesante și autorul a știut să facă cele mai bune selecții pentru a arăta esența definitorie a fiecărei epoci artistice și pentru a trasa diferențele față de perioadele precedente, punând accentul pe salturile calitative pe care arta le înregistrează prin contribuțiile pictorilor și  sculptorilor de-a lungul secolelor la înțelegerea profundă a miracolului pe care îl reprezintă corpul uman.

Demersul lui Gheorghe GHIȚESCU are o explicație: Gheorghe GHIȚESCU a fost la bază ca profesie doctor și de aceea el cunoștea în cele mai mici detalii corpul uman prin meseria sa. Pentru a realiza o abordare orientată spre anatomie artistică și antropologie artistică, doctorul Gheorghe GHIȚESCU trebuia să fie un om care înțelege arta și acest lucru se vede prin aplecarea sa spre marile opere de artă ale omenirii, pe care le privește nu oricum, ci cu ochiul doctorului, identificând ceea ce artiștii au dorit să exprime prin ceea ce ei au imortalizat pe pânză sau în marmură și bronz ca atitudine a omului, ca poziție, oferind explicațiile cele mai potrivite ale atitudinii fiecărui personaj pe care noi, publicul, îl privim, îl admirăm și căutăm să-l înțelegem dar din punctul celui care zăbovește o clipă în fața operei de artă.

Eu am mai avut o curiozitate: am vrut să văd bibliografia, am vrut să văd introducerea, am vrut să găsesc în cele două volume, ceva care să lege demersul savantului Gheorghe GHIȚESCU e perioada în care trăia. Comparativ cu mulți autori care nu încetau să mulțumească partidului, conducătorului, care în bibliografie includeau documente de partid, Gheorghe GHIȚESCU, spre bucuria mea, asemeni lui Octav ONICESCU, a dat dovadă de verticalitate, astfel încât cele două volume au rămas neatinse de viciile vremurilor de atunci și chiar și acum după 40 de ani rămân de actualitate ca în prima zi de când au intrat în librării.



(19 noiembrie 2022)

Facultățile ușoare sunt acelea care...

Absolvenții de liceu cu bacalaureat luat cu medii de peste 8,00 doresc evident să facă o facultate.
Unii, c u medii ceva mai micuțe de 8,00, doresc să facă facultate doar pentru diplomă.
Sunt foarte mulți absolvenți cu bacalaureat care doresc să facă facultate pentru a obține o calificare din acre să mănânce o pâine după ce ies de pe băncile facultății.
Cei ce termină medicina, vor fi medici și farmaciști.
Cei ce termină arhitectura, vor fi arhitecți.
Cei ce termină calculatoarele vor lucra în firme care dezvoltă software.
Sunt și absolvenți de facultăți care ajung să lucreze stivuitori în depozite de mărfuri, call center officer, human resources assistant, personal advisor, personal trainer, personal consultant, meserii care se învață în cel mult trei săptămâni și care nu necesită studii superioare.
Facultățile grele:
- au durată ceva mai lungă,
- au examen de admitere,
- dispun de profesori renumiți și exigenți,

- volumul de informație ce trebuie acumulat este de nivel de complexitate foarte mare,
- reprezintă adevărate școli,
- au planuri de învățământ dificile,
- necesită a învăța temeinic multe ore pe zi,
- nu lasă timp pentru job în timpul anului universitar,
- au rată de promovabilitate destul de mică,

- deși cursurile și seminariile sunt opționale, absențele nu se recuperează, 
- sunt recunoscute pe piața muncii,

- numărul de locuri este extrem de limitat,

- sunt foarte bine poziționate în clasamentele universităților.

Facultățile ușoare:

- au durată de 3 ani pentru studiile de licență,

- nu au examen de admitere,

- volumul de informații ce trebuie acumulat este undeva sub nivelul mediu de complexitate,

- au planuri de învățământ accesibile,

- permit învățarea în sesiune pentru examene,

- au frecvența opțională,

- lasă timp și pentru job full time,

- au recunoaștere limitată pe piața muncii,

- se află în partea a treia a clasamentului universităților,

- numărul de locuri este foarte mare ca la învățământul de masă,

- unele dintre ele nici nu sunt clasificate.

La noi în țară există întreaga gamă de universități, încât fiecare solicitare să fie satisfăcută. Sunt facultăți care-i mulțumesc pe părinții care doresc ca odraslele lor să aibă o diplomă de licență sau o diplomă de master  care chiar nu-i folosește la nimic. Sunt facultăți care-i învață pe absolvenți o meserie cu care să mănânce în viață o pâine albă. Sunt facultăți care-i învață pe absolvenți meserii unde piața muncii este suprasaturată și ei vor fi obligați să migreze spre alte direcții care presupun recalificare.

Cei care au un pic de nostalgie, gândesc la vremurile în care învățământul superior era planificat și nu se risipeau atât de multe resurse, pentru a ajunge exact acolo unde se ajunge azi, dar cu costuri imense. Dacă orientarea profesională ar fi mai eficientă, cu siguranță rezultatele ar fi altele, adică cei talentați ar fi îndrumați către zona unde talentul lor le dă posibilitatea să fie strălucitori, cei care au o gândire riguroasă ar merge către domenii unde să pună în valoare acele calități, iar cei cu posibilități excepționale către practică, ar fi dirijați către domenii unde să fie cei mai buni în meseria lor, căci a avea satisfacții în meseria pe care o practici  este esența vieții împlinite de zi cu zi.

(09 august 2022)

Casa Lucreția din VAMA, destinație de nota 10

Doamna Lucreția, cea care deține pensiunea care-i poartă numele, știe meserie și deține arta de a-l face pe cel care calcă ptagul pensiunii sale să se simtă excelent.
Doamna Lucreția știe să vorbească cu musafirii ei.
Doamna Lucreția respectă pe cei care vin la pensiune.
Doamna Lucreția are exigența calității serviciilor.
Doamna Lucreția și-a selectat  personalul.

Doamna Lucreția știe să vorbească cu personalul care lucrează la pensiune.
Doamna Lucreția are o pensiune foarte curată.
Doamna Lucreția asigură ospitalitatea la cele mai înalte standarde.
Lenjeria este albă și curată.
În baie sunt prosoape albe.
Parchetul din cameră este acoperit din loc în loc cu carpete în culori ale ținutului Bucovinei.
Pensiunea este într-o clădire gândită să asigure confort, prin camere mari, cu izolare fonică bună, cu spații generoase, cu un mobilier de calitate și cu elemente de decor remarcabile.
Doamna Lucreția pune întrebări astfel încât să-l cunoască pe musafirul de la pensiune și să întreprindă tot ce este necesar încât să răspundă exigențelor lui. Din răspunsurile date de musafir, gazda știe ce să-i ofere acestuia încât el să fie mulțumit.
M-a mirat viteza cu care se mișcă personalul de la bucătărie. Am fost plăcut surprins să văd că acolo grătar înseamnă grătar nu plită, că dacă am solicitat ceva, acel ceva s-a regăsit exact așa cum am dorit și în farfurie.

Casa Lucreția a avut musafiri de vază, actori, pictori, dar și alte categorii. În sufragerie se află o fotografie cu autograf a maestrului Radu BELIGAN. Pe pereți se află opere de artă ale unor ariști care au călcat pragul acestei pensiuni. Fiecare tablou sau fiecare tapițerie are o poveste emoționantă pe care doamna Lucreția o spune cu o naturalețe ieșită din comun.

Casa Lucreția este pensiunea unde voi reveni cu siguranță ori de câte ori voi merge în Țara de Sus.

Pensiunea este amplasată într-o zonă liniștită, peisajele sunt superbe și este o construcție făcută așa cum trebuie. Terasa exterioară permite o cafea sau o cină la aer curat. Orientarea construcției este spre lumină și spre soare. Este aer curat, verdeață și calmul peisajului bucovinean. Am văzut acolo un cireș care mai avea încă multe cireșe amare, lucru foarte rar în ziua de azi, dovadă că lumea are alte preocupări în zonă.

(17 iulie 2022)

Cariera de slugă

Cariera de slugă este cu mult mai mult decât o carieră, căci meseria de slugă nu este laîndemâna oricui, pentru a fi slugă trebuie:
- talentul de a zâmbi în orice moment,
- inspirație de a spune exact ceea ce place,
- lipsa respectului de sine,
- capacitatea de a fi preș,
- acceptarea umilințelor în public,
- ideia de a avea tot timpul un stăpân,
- puterea de a sta cu privirea în pământ,
- reprimarea acceselor de mândrie,
- modelarea stărilor după stăpân,
- anularea oricărei urme de personalitate.

Cariera de slugă perfectă este una de succes dacă și numai dacă stăpânul este de maximă mulțumire prin tot ceea ce sluga face pentru el. Sluga model este aceea care se evidențiază față de celelalte slugi prin:
- reacții,
- soluții,
- laude,
- promptitudine,
- devotament,
- viteză,
- zâmbet,
- miere,
- inițiativă,
- intuire.
Am văzut oameni onorabili care datorau cariera lor doar prin comportament de slugi, ceea ce se vedea în momentele în care relaționau cu stăpânii lor, care îi puneau în situațiile cele mai jenante, iar acei oameni onorabili se conformau fără să crâcnească. Am văzut pe al doilea om al județului dansând din buric, la bustul gol pe o masă la comanda celui mare venit de la București.

În ziua de azi se vorbește foarte mult despre carieră și în cazul slugilor. Toată lumea visează să facă o carieră, bineînțeles de succes, chiar și în cazul slugilor, căci există diferență între sluga oarecare și sluga perfectă. În opinia mea, a face o carieră de slugă înseamnă:

- a învăța la o școală simultan cu diferite discipline, comportamentul de slugă față de profesori,

- a profesa o meserie ca angajat al unui stăpân pentru a face numai ce stăpânul cere,

- a avea succes pe care îl transferă necondiționat stăpânului,

- a-l face să strălucească pe stăpân prin ceea ce face sluga, spunând că meritele nu-i aparțin,

- a fi mulțumit numai atunci când își mulțumește stăpânul,

- a fi recunoscut ca slujindu-și stăpânul în mod exemplar, de către celalte slugi mai ales, 

- a fi solicitat exact acolo unde tot ceea ce este nasol pentru stăpân este preluat de slugă zâmbind.

Cariera de slugă se construiește cu trudă și cu lacrimi. Cariera de slugă presupune un obiectiv realist legat de modalitatea de a parveni, nu neapărat prin muncă cinstită. Cariera de slugă presupune resurse disponibile oferite de stăpân discreționar. Cariera de slugă înseamnă autoevaluare însoțită de răzbunare cruntă când stăpânul își pierde puterea. Cariera slugii necesită sacrificii la capitolul mândrie, demnitate și credință. Cariera de slugă nu înseamnă autodistrugere acceptată voluntar.
Cariera de slugă este o chestiune extrem de mult discutată, fără ca mulți să înțeleagă despre ce este vorba. Foarte mulți mimează interesul pentru cariera de slugă, fără a-și da osteneala în vreo direcție. Lipsa de realism duce spre ratări dintre cele mai jenante și spre regrete dureroase, dar slugile de cele mai multe ori cad în picioare căci mulți dintre stăpâni au defectul de a fi creduli.

(28 martie 2018)

Cariera de cântăreț

Cariera de cântăreț este lucrul la care se gândersc și cei cu voce, dar mai ales cei care nu prea au voce, deși își doresc să apară în convcerte. Am auzit că sunt televiziuni care pentru 300 de lei permit difuzarea de clipuri, chiar dacă interpreții sunt de o stupiditate strălucitoare. Din 1.000 de solițti din anul 2000 doar vreo 30 mai apar după 2015 și peste alți 25 de ani din cei 1.000 se va mai auzi de cel mult 5. Așa este viața. Sunt unii care apar ca meteoriții și se sting tot așa de repede. 

În ziua de azi se vorbește foarte mult despre carier de cântăreț. Există:
- cântăreți de folk,
- cântăreți de muzică populară,
- cântăreți de jazz,
- cântăreți de operă,
- cântăreți de operetă,
- cântăreți de muzică pop,
- cântăreți de muzică lăutărească,
- cântăreți de manele,
- cântăreți de rock,
- cântăreți de muzică lălăită,
- cântăreți de muzică de petreceri,
- cântăreți de muzică bisericească.
Pentru a fi cântăreț trebuie voce, ureche muzicală și talent.
Pentru a fi un mare cântăreț trebuie ceva special și repertoriu.
Toată lumea visează să facă o carieră de cântăreț de succes care să apară în fața a zeci de mii de spectatori care să-l ovaționeze pentru cum s-a produs pe scenă, bineînțeles  succesul să fie uriaș. În opinia mea, a face o carieră înseamnă:

- a învăța o școală de muzică pentru a cânta după note și nu după ureche,
- a avea cultură nu numai muzicală, dar pentru a ști muzică în profunzime,

- a profesa o meserie și a cânta în auxiliar dacă nu a început cu cîntatul din fragedă pruncie,

- a avea succes la neamuri, la colegi, la colectivități mai mari și apoi la publicul larg,

- a străluci în orice moment prin ceea ce cântă, cum se mișcă pe scenă și prin diversitate și rezistență,

- a fi parțial mulțumit de ceea ce a făcut, dar mai ales a mulțumi pe spectatori,

- a fi recunoscut pe stradă dar și fără a fi văzut, doar după voce, 

- a fi solicitatsă cânte în spectacole, la televiziuni dar și la evenimente private.

Cariera de cântărețse construiește. Cariera presupune un obiectiv realist. Dacă vede că este pentru operă, operă să facă. Dacă vede că este de jazz, jazz să facă. Trecerile de colo-colo sunt neproductive. Cariera presupune resurse disponibile, adică voce, volum, timbru, ureche și talent cu carul. Cariera înseamnă autoevaluare notă cu notă pentru a vedea ce nu a mers bine, ca să se ajungă la perfecțiune. Cariera înseamnă autocorecție și exigență, fără suprasolicitare a instrumentului numit voce, care dacă se pierde, pierdută este. Cariera presupune efort. Cariera necesită sacrificii enorme, dar bine dozate pentru a fi mereu în formă. Cariera de cântăreț înseamnă dăruire și ardere continuă la cele mai înalte cote. Cariera nu înseamnă epuizare. Cariera nu înseamnă depășirea limitelor, căci apar momente penibile, mai ales dacă sunt în public duc la prăbușirea ireversibilă a carierei. Cariera nu înseamnă invidie, lucru foarte greu de realizat într-o lume în care lupta este acerbă căci supremația presupune prea puține locuri în față. Cariera de cântăreț nu înseamnă autodistrugere, ci conservare.

(28 martie 2018)

Cariera de succes

Cariera de succes este tot ceea ce-și dorește un tânăr. Numai că o carieră de succes trebuie construită pas cu pas, prin muncă asiduă, dăruire și perseverență. Nimic nu pică din cer, mai ales când este vorba de o carieră unde există produse făcute de cineva și consumatorii acestor produse.

În ziua de azi se vorbește foarte mult despre cariera de succes, mai ales că apar situații în care succesul facil ia mințile multor tineri. Toată lumea visează să facă o carieră de succes, bineînțeles de succesmare, căci nimeni nu se mulțumește cu un succes mic. În opinia mea, a face o carieră de succes înseamnă:

- a învăța foarte bine la o școală unde respectul pentru carieră este sfânt,

- a profesa o meserie,

- a avea succes încă de la început prin talentul cu care tânărul este dăruit de natură,

- a străluci doar ca rezultat al talentului nu este suficient, ci trebuie multă muncă,

- a fi mulțumit este exact ceea ce nu trebuie să se întâmple, căci succesul presupune perfecționism,

- a fi recunoscut nu de neamuri, ci de cei exigenți de meserie, care sunt și obiectivi, 

- a fi solicitat, dar nu într-atât încât să apară uzura care este ireversibilă.

Cariera de succes se construiește în timp, cu răbdare și cu perseverență. Cariera de succes presupune un obiectiv realist, bine definit și urmat fără abatere. Cariera presupune resurse disponibile în afară de talent, căci fără bani mulți este greu să se construiască o carieră unde nu apar specialiștii autentici care să-l instruiască pe tânăr, în afara exercițiului individual. Cariera înseamnă autoevaluare, măsuri ferme de perfecționare. Cariera înseamnă autocorecție. Cariera de succes presupune efort constant, ritmic și încurajări. Cariera necesită sacrificii pe care cei din jur nu au habar să le evalueze și mai ales să le aprecieze. Cariera înseamnă dăruire totală. Cariera nu înseamnă epuizare, căci exagerările sunt erori de neiertat și au consecințe dintre cele mai grave. Succesul îi îmbată pe unii și succesul îi pierde pe toți cei care nu știu să-l gestioneze cu cap. Cariera de succes nu înseamnă în niciun caz depășirea limitelor. Cariera nu înseamnă invidie, ură și sabotarea adeversarilor. Cariera nu înseamnă autodistrugere prin acțiuni nesăbuite sau prin excese negestionate corect.
Cariera de succes este o chestiune extrem de mult discutată, fără ca mulți să înțeleagă despre ce este vorba. Foarte mulți mimează și succesul și  interesul pentru o astfel de carieră, fără a-și da osteneala în vreo direcție corectă a înțelege riscurile și mai ales eforturile. Lipsa de realism în proiectarea carierei de succes duce spre ratări dintre cele mai jenante și spre regrete dureroase.

(28 martie 2018)

Cariera de culturist

Cariera de culturist este îmbrățișată de numeroși tineri, dar numai foarte puțini dintre ei ajung să o urmeze până la capăt, adică să se pregătească și să meargă în concursuri mari și să se situeze pe podiumuri la premiere sau să devină campioni.

În ziua de azi se vorbește foarte mult despre carieră în culturism, dar se pune accent pe ideia de trainer personal, pornind din start spre obținerea de performanțe individuale ale celor antrenați și mai puțin pe formarea de culturiști cu care să se mearcă în competiții de specialitate.. Toată lumea visează să facă o carieră de trainer, dar cel mai grozav este ca această carieră să urmeze celei de culturist de concursuri, căci un culturist adevărat va fi cu mult mai convingător decât unul pregătit teoretic de laborator. Culturistul care a mers în competiții, este bineînțeles un trainer de succes, pentru că eș știe și teorie, dar este tobă de practică. Acest lucru se vede pe el.. În opinia mea, a face o carieră în culturism înseamnă:

- a învăța carte la o școală, după care se va merge la sala de forță pentru antrenamente bine gândite,

- a profesa o meserie din care se câștigă bine pentru că acest sport este costisitor,

- a avea succes în ideia de a face progrese importante bazate pe muncă, dietă și disciplină,

- a străluci în competiții precedate de cicluri de pregătire epuizante,

- a fi mulțumit de rezultatele obținute ca pre,isă a eforturilor viitoare pentru a merge în competiții,

- a fi recunoscut de arbitrii dar și de ceilalți concurenți ca fiind foarte bun, 

- a fi solicitat să participi la concursuri și la acțiuni de promovare de suplimente,
- a avea o strategie clară despre activitatea post-competițională de trainer certificat.

Cariera de culturist se construiește cu multă muncă, cu disciplină strictă și respectând o dietă clară, optimă. Cariera presupune un obiectiv realist care depinde de munca depusă dar și de zestrea genetică proprie. Cariera de culturist presupune resurse disponibile și aici mă refer la resursa timp, la resursa bani și la resursa voință care este cea mai importantă. Cariera înseamnă autoevaluare cu măsurători, în oglindă și cu cântarul. Cariera de culturist înseamnă autocorecție la antrenamente și la comportament pentru a duce pregătirea în direcția cerută de standardele de performanță ale concursurilor. Cariera presupune efort și voință. Cariera de culturist necesită sacrificii, pentru că ea se suprapune cu cea mai bună perioadă din viața unui tânăr, în condițiile în care tentațiile sunt foarte mari, mai ales atunci când sportivul apare în colectivități și expune rezultatele muncii lui.. Cariera înseamnă dăruire. Cariera nu înseamnă epuizare, ci lucru științific, respectând reguli pe care culturistul le găsește în literatura pe care o citește din cărți sau de pe Internet, în niciun caz, după lucrul empiric, după ureche. Cariera nu înseamnă depășirea limitelor fără sens, doar de a ajunge undeva cu orice preț, pentru că au fost și situații în care excesele au fost fatale unor sportivi. Cariera nu înseamnă invidie și nici a arunca vina pe alții pentru propriile insuccese, ci a vedea cauzele și nu efectele ratărilor, pentru a ști cum trebuie pornită pregătirea pentru următorul concurs. Cariera nu înseamnă autodistrugere prin folosirea de substanțe interzise, căci aceasta înseamnă excludere.
Cariera de culturist este o chestiune extrem de mult discutată, fără ca mulți să înțeleagă despre ce este vorba, căci nu aspectul este esența, el este rezultatul. Foarte mulți mimează culturismul și  interesul pentru carieră, fără a-și da osteneala în  direcția pregătirii performanței adevărate. Lipsa de realism duce spre ratări dintre cele mai dezarmante și spre regrete dureroase. Culturismul este un sport costisitor și nivelul la care s-a ajuns presupune abordare interdiciplinară.

(28 martie 2018)

Cariera de fotbalist

Cariera de fotbalist este extrem de atractivă deoarece fotbaliștii:

- câștigă foarte mulți bani,

- joacă în fața a zeci de mii de spectatori,

- sunt adevărate vedete,

- există imaginea câștigului ușor,

- viața lor este trepidantă,

- foarte buni devin idoli.

Prea puțini știu:

- câte sacrificii fac fotbaliștii,

- că este o muncă de mare uzură,

- că viața de fotbalist este extrem de scurtă,

- despre riscurile la care se expun sunt enorme,

- că gloria lor este trecătoare,

- că a fi mare fotbalist înseamnă mare talent.

În ziua de azi se vorbește foarte mult despre cariera de fotbalist și mulți puști își doresc să devină un fel de Messi, un fel de Ronaldo sau un fel de Tătărușanu.. Toată lumea visează să facă o carieră de fotbalist, bineînțeles de succes. În opinia mea, a face o carieră înseamnă:

- a învăța o școală unde se face fotbal la orele de sport și există teren de fotbal,

- a profesa fotbalul ca pe o meserie ca oricare alta, cu dăruire și mai ales cu seriozitate,

- a avea succes pe teren, bazat pe nenumărate ore de antrenament epuizant,

- a străluci prin execuții tehnice, prin sprint și prin imaginație,

- a fi mulțumit pentru ceea ce faci, dar în niciun caz automulțumit și autosuficient,

- a fi recunoscut de coechipieri, manager, de patron  și de antrenporpentru valoarea de pe teren, 

- a fi solicitat să joci în echipa națională sau în echipe mari din Europa.

Cariera de fotbalist se construiește cu trudă, ambiție și cu o strategie pe termen mediu. Cariera presupune un obiectiv realist, strict dependent de calitățile fizice și de talentul înnăscut. Cariera presupune resurse disponibile, mai ales inteligență și performanță fizică. Cariera de fotbalist înseamnă autoevaluare pentru a corecta orice eroare din jocul precedent. Cariera înseamnă autocorecție bazată pe autoexigență de înalt nivel. Cariera de fotbalist presupune efort, disciplină și mai ales un mod conștient de a vedea ziua de mâine. Cariera necesită sacrificii, căci strălucirea pe teren nu înseamnă a fi gras, nu înseamnă a gâgâi, nu înseamnă a temporiza din lipsă de resurse sau a fi depășit de sarcinile postului. Cariera înseamnă dăruire. Cariera nu înseamnă epuizarea de dinainte de meci, ci muncă pe teren în cele 90 de minute până la epuizare. Cariera de fotbalist  înseamnă depășirea limitelor pe teren și nu în afara lui prin baruri și cu femei. Cariera nu înseamnă invidie, ci lucru în echipă, respect necondiționat purtat colegilor și disciplină conștientă. Cariera nu înseamnă autodistrugere prin beții, nopți nedormite și droguri. cariera de fotbalist presupune a urma modele adevărate și nu falsuri care nu duc niciunde.
Cariera de fotbalist este o chestiune extrem de mult râvnită de puștime și de părinții foarte ambițioși, fără ca mulți să înțeleagă despre ce este vorba, mai ales că dintr-o sută de începători fac carieră doi-trei, iar din 100.000 de jucători pe teren unul-doi devin mari fotbaliști. Foarte mulți mimează interesul pentru cariera de fotbalist, fără a-și da osteneala în vreo direcție, mai ales în ceea ce privește munca la antrenamente.. Lipsa de realism duce spre ratări zgomotpase dintre cele mai jenante și spre regrete dureroase. În fotbal apar prea mulți ratangii, prea mulți care ies din fotbal înainte de a intra..

(28 martie 2018)

Cariera de ...

Cariera de student

Cariera de politician

Cariera de borfaș

Cariera de profesor

Cariera de informator

Cariera de programator

Cariera de doctor

Cariera de amant

Cariera de escroc

Cariera de turnător

Cariera de ofițer

Cariera de avocat

Cariera de burlac

Cariera de pianist

Cariera de dirijor

Cariera de actor

Cariera de cântăreț

Cariera de slugă

Cariera de succes

Cariera de model

Cariera de arhitect

Cariera de fotbalist

În ziua de azi se vorbește foarte mult despre carieră. Toată lumea visează să facă o carieră, bineînțeles de succes. În opinia mea, a face o carieră înseamnă:

- a învăța o școală,

- a profesa o meserie,

- a avea succes,

- a străluci,

- a fi mulțumit,

- a fi recunoscut, 

- a fi solicitat.

Cariera se construiește. Cariera presupune un obiectiv realist. Cariera presupune resurse disponibile. Cariera înseamnă autoevaluare. Cariera înseamnă autocorecție. Cariera presupune efort. Cariera necesită sacrificii. Cariera înseamnă dăruire. Cariera nu înseamnă epuizare. Cariera nu înseamnă depășirea limitelor. Cariera nu înseamnă invidie. Cariera nu înseamnă autodistrugere.

(28 martie 2018)

carieră, muzică, informatică, sport, inginerie, artă, știință, ciclu, autoevaluare, corecție

Nu mai este artă

Acum trei ani am avut ocazia să văd câteva albume de fotografii executate de un fotograf. Mi-am dat seama că acolo este artă, căci există cu adevărat artă fotografică. Există fotografi, dar numai o mică parte din ei sunt artiști. O fotografie este operă de artă dacă:

- simbolizează ceva special;

- transmite emoție;

- sugerează, nu descrie;

- sintetizează, nu expune;

- este forma concretă a unei idei;

- nu se povestește;

- nu se explică;

- se prezintă singură;

- codifică un sentiment, o stare;

- generează o sclipire;

- are ceva nou și inefabil.
Am admirate poezele acelui maestru, în tăcere și am căutat să-i înțeleg mesajele. Pe unele le-am înțeles, pe altele nu le-am înțeles. Au fost mai acum doi ani niște încercări de a discuta cu artistul. Nu au dus la nimic acele discuții și am rămas în același stadiu, căutând să încerc să decodific mesajele punând cap la cap succesiuni de fotografii. Era adevărată artă.
Nu mai este artă în acele multe albume în care pozele sunt doar imagini, redări ale unei realități fără nicio transfigurare. De la un timp ceea ce văd prin albume nu mai este artă, totul este previzibil și comun. Sunt numai abordări de fotograf pur și simplu care încearcă să prezinte ceva, fără a exprima o anume emoție, un anume gând. Sunt poze reci, seci și decorative bine încadrate, cu lumină corect dispersată și care definesc un context, făcute exact cum fac toți fotografii. Nu mai este artă și atât.

(19 septembrie 2017)

Blestemele la români

Și blestelele au frumusețea lor intrinsecă. Există o mare diversitate de blesteme și  cel ce are a se lăuda cu o cultură într-un atare domeniu are asigurată supremația în discuții ușor contondente nu numai verbal. Credințele oamenilor cu un nivel de cultură scăzut pornesc de la ideia că blestemele cad peste cel cărăra le-a fost adresate până la al nouzeci și noulea neam. 

De multe ori, când sunt făcute aprecieri asupra defectelor unor copilași, toate se pun în legătură cu blesteme care s-au găsit să cadă asupra celui năpăstuit de soartă, care trebuie să plătească pentru cine mai știe ce grozăvi făcute cu mulți ani înainte. ia televizorului, a internetului și a telefonului mobil au avut darul de a schimba în mod radical ceea ce se întâmplă în zona aceasta atât de sensibilă a blestemelor. 

Dacă pentru vrăjitorii trebuie daruri speciale de la natură, aruncarea de blesteme presupune numai cunoașterea acestora și realizarea de incantații cu ele, însoțite de gesturi semnificative. Ca în toate situațiile în care două elemente oricât de diferite ar fi ele, există posibilitatea construirii unei legături de cauzalitate, chiar dacă așa ceva este de-a dreptul ilogic, apar situații în care se concluzionează că un blestem a căzut asupra cuiva, ca semn al unei vini pe care acela o poartă și care prin ceea ce i s-a întâmplat se consideră că și-a primit răsplata. 

În continuare, voi prezenta atari situații de care știu că așa s-au petrecut, care ar duce indubitabil la concluzia că persoana blestemată, chiar a fost pedepsită.

Era o tipă care pentru 50 de lei mergea în tribunale și jura strâmb, denaturând adevărul, de fiecare dată amintind ceva de a nu avea parte de cei doi copilași ai ei. O femeie a locului i-a zis să nu mai facă așa ceva că o s-o pedepsească Cel de Sus. Ea a continuat. Într-o vară, după mulți ani după ce fusese dat în folosință Combinatul Chimic de la Geamăna, pe o arșiță teribilă, cei doi băieți ai femeii au mers la scăldat. Unul a intrat în apă și n-a mai ieșit. A intrat fratele lui după el și n-a mai ieșit. La vreo trei zile, cea care jurase strâmb și ajutase la a băga oameni la pușcărie pe nedrept, își ducea la groapă copilașii. Toată mahalaua a considerat că toate blestemele celor care făceau pușcărie sau pierduseră procesele au căzut nu pe ea, ci pe băieții ei.

Era un tip care a mers la finul lui să-l roage să ia o casă pe numele lui, până când fiul lui, nașul mic va face optsprezece ani. Pe vremea comunismului nimeni nu avea voie să aibă doup proprietăți. A venit Revoluția și când nașul a mers să recupereze casa, fina a bătrână ia zis că nu știe despre ce casă e vorba. Ea susținea că acea casă e a fiului ei și că nașul fabulează. Mama nașului, femeie trecută prin viață l-a blestemat pe finul cu tot neamul  lui. A mai zis femeia că nici când vor veni la ea, el cu cine va mai rămâne, târându-se pe coate, tot nu-i va ierta. Nu a trecut prea mult timp și rând pe rând au murit nevasta finului, opărită cu leșia de la săpun, fiul finului căzând de pe casă când alerga după porumbei, sora finului care s-a înecat în fântână, nepoata finului, călcată de o căruță. Atunci, toți s-au convins că i-au lovit blestemele și chiar sau dus la nașa a bătrână târându-se pe coate. Tot nu i-a iertat, iar câteva zile le-a ars casa finilor de la un trăznet.

Un prieyen al meu mi-a povestit cum socrul lui s-a îngrijit de casa părintească în înțelegere cu cumnata lui. După ce a pus pomi, după ce a refăcut casa din temelie, după ce a făcut gard de totul se învârtea după soare, cumnata l-a chemat în judecată să ia totul, motivând că ea s-a ocupat de bătrâni, deși nu era adevărat. În tribunal a jurat strâmb. Atunci, soacra prietenului mei i-a zis pe scările tribunalului cumnatei ei să nu mai apuce să vadă lumina soarelui și să-i damblagească neamul. Spunea prietenul meu că n-au trecut multe săptămâni și cumnata soacrei lui a orbit, iar unul dintre copii a paralizat. Degeaba l-au chemat ei pe socrul prietenului meu să-i ierte că răul deja era făcut. Ei se temeau ca blestemul să nu continue.

Am și o listă cu blesteme, dar din capul locului trebuie să spun că frumusețea acestora stă în ortografiere, căci cine blesteme știe să arunce prin intermediul jalbelor, multă gramatică va trebui să cunoască, pentru a fi edificator, corect și mai ales credibil până la capăt.

(05 iulie 2017)

Iile autentice

Cine are chef să vadă ii autentice, trebuie musai să meargă la muzeele care se referă la viața satului românesc sau la expoziții ale unor cunoscători ai folclorului. Orice altă abordare este sortită eșecului.

Iile autentice se caracterizează prin:

- culori selectate;

- migala punctelor;

- contraste clare;

- desen stilizat;

- sobietatea liniilor;

- abstractizare forme;

- proporții perfecte;

- armonie totală;

- diferențiere acceptată;

- creativitate absolută;

- geometria echilibrului.

De-a lungul timpului, costumul popular a căpătat caracteristici specifice, astfel că un costum din Muntenia este diferit de unul din Oltenia, este altceva în comparație cu unul din Moldova și toate la un loc, diferă de costumele din Transilvania.

Ia autentică este cusută manual. Este o creație artistică autentică, făcută de mâini măiastre. Femeia care o crează are gust, are simțul culorilor și stăpânește arta dispunerii în spațiu a desenelor pe material. Sunt folosite culori puține și formele cusute au o simbolistică specială, fără a fi explicite, primitive și exagerate. În Mărginimea Sibiului iile sunt cusute pe material alb, doar cu fir negru și au modele foarte delicate și au o economie riguroasă a dispunerii pe piept și pe mâneci, ceea ce le dă o grație și o sobrietate aparte. În Oltenia cusăturile sunt mai ample, dar tot discrete, neîncărcate și au o economie de nuanțe de culor bine gestionată.Iile din Țara Oașului, sunt ceva mai colorate, au și dantele, dar păstrează nota de măreție a spiritului acestor locuri.

(28 iunie 2017)