Cutremur simulat la București

După ce a avut loc cutremurul din Turcia și Syria, s-au găsit și niște așa-ziși specialiști dâmbovițeni care au elaborat un așa-zis studiu despre ce s-ar întâmpla dacă ar avea loc și la noi  un cutremur de 7,4 pe scara RICHTER. Au ajuns ei la concluzia că în București ar fi 42.000 de morți și 300.000 de răniți și s-ar prăbuși 10.000 de case.

Acum foarte mulți ani, adică undeva în primele luni ale anului 1971, un coleg de la biroul unde lucram di sala 2303 se zbuciuma să calculeze cât îl costă pe el, cu calculele lui cele inginerești, să înlocuiască o spiță de la o umbrelă. Eu am făcut repede un calcul și i-am zis într-o secundă și un pic despre cost că nu ar trebui să fie mai mic de 9 lei și nici mai mare de 12 lei. După vreo 5 ore de calcule, cutot felul de formule, colegului meu de birou, i-a dat 11 lei și 60 de bani, iar când a mers la Piata Buzești, l-a costat 10 lei reparația efectivă. Am dar acest exemplu, pentru a arăta că în viață totul este relativ, iar estimările sunt așa de groaznice încât este cel mai corect să ne reprimăm să le strigăm în piață, la gară și la moară.

Unii, care habar nu au pe ce lume se află, ca să facă pe interesanții, se apucă să spună că fac studii. Ei abia știu să scrie, dar nu știu să citească și se lansează în cercetare științifică. A scrie despre cutremure presupune:

- să stai în bibliotecă vreo câțiva ani,

- să ai o echipă interdisciplinară,

- să definești ipoteze de lucru,

- să studiezi la fața locului,

- să ai date reale, corecte și complete,

- să fi participat pe la câteva congrese de specialitate.

dacă cineva scrie un studiu, trebuie să spună din cine este formată echipa, să spună care sunt ipotezele de lucru, ce tehnici și ce metode a folosit și în prezentarea rezultatelor să spună riscurile care însoțesc acele variante de rezultate. Cine nu face așa este un impostor, un mincinos și nu are ce căuta să mimeze activitatea de cercetare științifică.

(08 februarie 2023)

Aberații în lumea persoanelor publice

Știam un tip care cu martori a zis că anul său de naștere  nu este cel din Certificatul de naștere, ci unul cu trei ani mai târziu. În acest fel, în loc de 65 de ani, devenea cu acte în regulă de 62 de ani, deci continua să rămână profesor cu plată la stat încă trei ani. A avut martori, a făcut demersurile și a reușit. De atunci, m-am tot gândit la unii care spuneau altă vârstă atunci când erau întrebați câți ani au.

Eram undeva în primul an de căsnicie și ultimul an de facultate, deci aveam 23 de ani. Am mers la Teatrul TĂNASE și acolo am văzut un cuplet cu o artistă care era deja cunoscută și deci precis avea maim mult de 19 ani. Eu zic că avea undeva la 30 de ani. Uitându-mă acum la televizor cum arată și intrând pe Wikipedia, am constatat că actrița are 70 de ani, deci e mai mică decât mine. Eu nu am nimic cu nimeni. Există posibilitatea să spui cine ești, ceea ce ai făcut, dar să nu spui vârsta.

Eram student și l-am văzut pe un cântăreț de muzică ușoară la cinematograf. Toată lumea avea ațintite privirile asupra lui. Apăruse frecvent la televizor. Eu zic că avea undeva la 24 sau 25 de ani, dacă eu aveam 23. Am văzut azi la televizor pe respectivul și din curiozitate am intrat pe Wikipedia și am văzut că are 69 de ani, deci este mai mic decât mine cu 5 ani, adică în anul în care l-am văzut la cinema, avea 18 ani, deci cânta în corul de copii de la radio. Ori el cânta în emisiuni de Varietăți și acolo nu apărea oricine, ci doar cântăreți cu oarece vechime în domeniu. Și el avea posibilitatea să-și descrie activitatea, fără a-și modifica vârsta în sensul de a se întineri cu cel puțin 7 ani. Cred că la 45 de ani este interesant să spui că ai 35, dar la 80 să spui că ai 78 nu mai interesează absolut pe nimeni. Este chiar ridicol.

Demnitatea unui om este dată de felul omului de a trăi, de modul în care se prezintă și de ceea ce el a făcut în viața lui. Cine trece în viață cu fruntea sus nu se dedă la mici subterfugii pentru a-și deforma imaginea, înfrumusețându-se când nu este cazul și prin mijloace neadecvate și în momente nepotrivite.

(12 decembrie 2021)

Porția zilnică de aberații

Dacă stăm drept să gândim strâmb, vedem cum se spun aberații peste tot. Unele aberații vizează declanșarea sentimentului de teamă, a celui de panică sau a groazei, aducătoare de emoții puternice, stări în care omul ia decizii iraționale și se lasă condus de alții fără să gândească prea mult.

Aberațiile sunt produsul unora care nu prea au:

- logică, 

- experiență,

- cultură,

- spirit,

- verb,

dar care vor să iasă în față cu orice preț. Am cunoscut persoane despre care din prima mi-am dat seama că au tendința de a spune aberații. Oricine, dacă este ceva mai atent la cei din jur, găsește cu ușurință pe cel ce aberează, pentru că respectivul:

- la orice subiect aflat în discuție are ceva de zis;

- face pe interesantul și pe omul sigur pe el;

- promite orice și-și stabilește termene nerealiste;

- vorbește cu voce tare și accentuează cuvinte;

- râde zgomotos din orice fără să se ferească;

- aleargă după unul și după altul ostentativ;

- din 10 cuvinte, 6 sunt nume de persoane;

- se laudă că știe pe toată lumea importantă;

- vine cu cifre exacte despre lucruri banale;

- face din lucruri simple ceva complicat;

- consideră realizabile toate fantasmagoriile;

- a pierdut demult contactul cu realitatea.

Am văzut maeștrii ai aberațiilor, dar cu un pic de expertiză și acești maeștrii sunt de arătat cu degetul și mai ales de evitat, căci ei produc pe unde trec numai și numai dezamăgiri. Noi avem o vorbă, că nu e prost cine cere, ci acela care plătește. La persoanele care spun aberații, ele sărăcuțele nu au nicio vină din moment ce au și ascultători și creduli care le înghit pastilele. Ne dăm seama de cei care aberează numai din simplul fapt că se îmbracă ciudat, să pară ceea ce nu sunt și sunt foarte atenți cu freza lor, pe care o vor impecabilă. Mai este un semn din care se vede că omul aberează: din cauză că se concentrează asupra aberației, nu clipește, stă cu ochii deschiși și are o privire fixă, goală și  rece  de om prost gata să mascheze de fapt cine este el în realitate..

(12 ianuarie 2018)

Nevoia socială

Nenumărate aberații se nasc din capul înfierbântat al unora sau din orgoliile nemăsurate ale altora. Ei motivează acele stupizenii prin nevoia socială. În acest fel:

- se înfiinșează facultăți fără studenți;

- se construiesc azile de bătrâni pustii;

- se suprapopulează specializări;

- se supradimensionează clase;

- se definesc profesii nefrecventate;

- se crează posturi ce nu se ocupă.

Pentru a da credibilitate, acei indivizi imaginativi, dubioși, aiuriți și cu sete de a fi luați și ei în considerare cumva, își caută niște prieteni pe la oarece instituții centrale, de regulă directori, cu semnătură în pix. Îi roagă pe aceștia să facă niște referate drăguțe prin care să spună că ei acolo, în acele instiruții, au nevoie ca aerul de nu știu ce specializare, exact ceea ce solicită amicul lor, ei ca directori fiind pentru acesta un fel de personaje providențiale. Cu câteva astfel de răvașe, indivizii merg și solicită oarece, tocmai pentru că nevoia socială este stringentă și universul nu mai avansează dacă acel oarece nu se înființează. Știu eu niște cursuri de mastere înființate așa și care n-au funcționat niciodată din cazuă că n-au avut candidați. Una este așa-zisa nevoie socială, artificială generată de o rugăminte și cu totul altfel stau lucrurile pe piața muncii.

În opinia mea trebuie cumva responsabilizat totul. În Franța știu că poeții care au colaborat cu guvernul de la Vichy au scris pe volume un text care arată acest lucru, blamabil. La noi, poeții care l-au cântat pe dictator zburdă zglobii, ca și cum ar fi fost oponenții fervenți ai comunismului. cei ce invocă nevoia socială și dezvoltă alocări de fonduri ineficiente trebuie sancționați dur, iar a doua șansă de a face asemenea ghidușii să nu le mai fie acordată. Ei trebuie arătați cu degetul și altora să li se spună despre ei: așa nu!

(07 iulie 2017)

O carență la software, din specificații

Îmi amintesc că se vorbea acum câțiva ani despre:

• 100 de firme înscrise la o aceeași adresă;
• 3000 de inși care au primit cetățenie având toți o aceeași adresă de apartament;
• schimbarea culorii ochilor de la un document la altul;
• prestarea de mai mult de 24 ore pe zi de o persoană la mai multe contracte cu plată grasă.

Consider că este vorba de o eroare de specificații, numai că cele câteva dintre situațiile indicate de mine aici sunt cu mult mai mult, erori grave nu de specificații, ci de logică elementară. Nimeniu nu are cum să lucreze 30 de ore pe zi, știind că o zi are fix 24 de ore. Înseamnă că fără a fi indicate restricții în specificații, trebuie semnalizate distinct prin mesaje toate situațiile în care numărul orelor lucrate de un ins depășesc cele 24 de ore.

Acum există baze de date și firmele se înscriu unitar intr-o singură bază de date la nivel național, ceea ce impune ca la verificarea adresei să se țină seama că unei firme îi sunt necesari niște metri pătrați cât zice legea adică undeva la peste 6mp. La un apartament de 2 camere cu 60mp maxim 10 firme este posibil să aibă sediul social, considerând că și în WC dar și pe balcon vor fi birouri. La evidența populației tot așa se pune problema când se acordă buletin, pentru că într-un apartament de 100mp în niciun caz nu au cum să locuiască 300 de persoane. Produsele software automat trebuie sa aibă secvențe care să identifice cazurile aberante, de tot râsul care bat orice logică și distrug orice bun simț, deși unii ridică din umeri a neputință, dar din care răzbat actele violente ale corupției endemice.

(21 octombrie 2016)