Rebelul ne-mafnific

Există un personaj care pendulează de colo-colo ca musca fără cap. Aveam un bun prieten care mi l-a descris într-un singur cuvânt: mediocru. Eu am o teorie. Un om mediocru, merge pe stradă mediocru. Un om mediocru,  bea apă dintr-o cană tot mediocru. Un om mediocru, scrie o scrisoare de dragoste într-un mod mediocru. Un om mediocru, spune te iubesc unei femei, tot într-un mod mediocru. Un om mediocru,  scrie o povestire mediocră. Un om mediocru,  face o teză la un examen de admitere, mediocră. Un om mediocru, face o teză de doctorat mediocră, incluzând exact ceea ce-l duce pe el ca mediocru ce este, spre plagiat, ca formă de manifestare specifică mediocrității, care este vecină cu necinstea. Deci, un om mediocru nu-și depășește niciodată condiția sa de om mediocru. Așa că nici de această dată, nu se va manifesta altfel decât ca un om mediocru. Un om mediocru, nu are comportament de bărbat adevărat, căci mediocritatea nu se asociază verticalității coloanei vertebrale. Un om mediocru,  este lunecos, se strecoară ca o moluscă nevertebrată, căutând scăpare în ape tulburi. Un om mediocru,  nu este nici în car, nici în teleguță. Un om mediocru,  vrea să pară exact ceea ce nu este. Un om mediocru,  se visează rebelul magnific, numai că rebelul magnific presupune geniu, iar mediocritatea nu se împacă în niciun caz cu genialitatea. Un om mediocru, este făcut să încurce lucrurile. Un om mediocru,  se gudură pe lângă stăpân, iar când crede că și-a atins scopul, asemeni unui câine mai puțin credincios, își mușcă stăpânul sau ca să nu-și piardă bucata de pâine, doar mârâie, după care se gudură, că de aceea este câine-om. 6 + 5 = 11, 1 + 1 = 2. Atât spun despre omul mediocru pe care l-am descris aici. 7 este numărul de consoane și 4 este numărul de vocale din numele și prenumele lui.


(04 martie 2025)

De ce căutăm cu lumânarea defectele prezidențiabilelor?

Noi, dar și alții ca noi, au avem aceeași meteahnă, aceea de a vedea paiul din ochiul altuia, fără a vedea bârna din ochiul nostru, pentru că identificând defectele altora, credem eronat, că noi suntem mai buni, mai frumoși, mai deștepți, mai interesanți, mai speciali, deși realitatea ne contrazice la tot pasul.
Cu atât mai mult, căutăm defectele prezidențiabililor, pentru că ne considerăm îndreptățiți, deoarece prezidențiabilii:
- vor ocupa cea mai înaltă funcție în stat și ei trebuie să fie cei mai buni, dintre cei mai buni,
- ne vor reprezenta în lume și ei trebuie să fie cei mai buni, dintre cei mai buni,
- vor apare la televizor să ne călăuzească și ei trebuie să fie cei mai buni, dintre cei mai buni,
- vor reprezenta modele pentru noi toți și ei trebuie să fie cei mai buni, dintre cei mai buni.
Este numai o iluzie, căci în realitate, fără a ne da seama, căutăm în fiecare prezidențiabil exact ceea ce avem noi, deși nu recunoaștem, dar defectele pe care le identificăm ne ajută să dovedim că noi suntem mai buni decât ei și să dormim liniștiți peste noapte, că în sfârșit am găsit cu cine să ne comparăm și noi să ieșim deasupra, adică neșifonați. Dacă luăm pe fiecare prezidențiabil, televiziunile, în general mass-media, a identificat la fiecare o serie de carențe, numai că noi nu ne oprim acolo, ci săpăm cu stoicism mai adânc și mai adânc până găsim exact acele carențe care fac din ei personaje de planul al II-lea, pentru că planul întâi este al nostru, căci calitățile noastre ne recomandă pentru acel loc. Dacă nota noastră de la BAC este cu o sutime mai mare decât 7,05 evident suntem mai buni. Dacă la licență am obținut o notă mai mare decât 9,20 suntem superiori și conchidem că la susținerea lucrării toți fraierii obțin nota 10. Avem talentul de a găsi defecte, chiar și fără lumânare și ne mândrim că suntem buni, cei mai buni, deși viața merge mai departe, iar punând ștampila în dreptul numelui de prezidențiabil care seamănă cel mai mult cu fiecare dintre noi, nu facem altceva decât să concentrăm într-o persoană trăsăturile esențiale ale poporului și ILIESCU a fost cum este poporul și BĂSESCU a fost cum este poporul și CONSTANTINESCU a fost cum este poporul, iar IOHANNIS este și el cum este poporul. Cel ce va urma tot așa va fi, dar ceea ce este important se leagă de faptul că și poporul evoluează și de aceea niciun președinte nu va semăna cu predecesorul său.

(30 septembrie 2024)

De ce suntem atât de săraci?

Dacă până la începutul secolului al XX-lea eram îndreptățiți să ridicăm din umeri și să zicem că soarta ne-a făcut să fim săraci, căci am stat pavăză la intersecția imperiilor și popoarele migratoare ne-au tras înapoi. Numai că pe durata secolului al XX-lea și cu deosebire în deceniile care au trecut din secolul al XXI-lea, au fost create premisele să depășim stadiul sărăciei și să ne străduim să urcăm un pic mai sus pe scara bunăstării, ceea ce nu s-a întâmplat.

Suntem săraci pentru că:

- partidele politice au făcut politică măruntă,

- nu am avut conducători destoinici,

- nici noi nu ne-am străduit să ne depășim condiția,

- opțiunile noastre la vot au fost deficitare,

- nu am acceptat că sunt alții mai deștepți decât noi,

- deși suntem săraci, am cumpărat lucruri proaste,

- suntem bântuiți de orgolii stupide,

- nu am avut și nu avem un program de țară,

- timpul trece pe lângă noi și noi pe lângă el, fără niciun rost.

Deși am aderat la UE și suntem membri NATO, nu ne-am dezbărat de metehnele nici cu capra vecinului, care capră trebuie să moară și nici cu capul plecat pe care sabia nu-l taie, ceea ce ne face să nu vedem mai departe de lungul nasului și să acceptăm ceea ce știam deja, că lasă că merge și așa.

dacă am avea puterea să rupem pisica în două, să ne privim în oglindă, să tragem aer în piept și să pornim hotărâți să devenim acei oameni care scriu istorie, cu siguranță că într-o generație, adică în treizeci- paruzeci de ani am scăpa de sărăcia aceasta și am avea curajul să ne privim prima dată în ochi între noi, ca după aceea să-i privim și pe alții, pentru că am avea motive de mândrie.



(29 septembrie 2024)

Scenariile care-l privesc pe președinte

După ce l-au tocat mărunt pe președinte, așa-zișii jurnaliști ai lui pește-prăjit, au ytrecut acum la scenariile din care Klaus IOHANNIS și-ar da demisia. Li se aplică acestor neica-nimeni proverbul câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia. Anul 2024 este un an foarte greu și toată lumea știe acest lucru. Este războiul prelungit ruso-ucrainean, sunt luptele din Gaza și economia românească nu duduie în niciun caz. Președintele are acum multe probleme, căci politica externă a României are evenimente ce nu suportă amânare, ci se impun soluții de calitate, exact cum președintele ne-a obișnuit să le ofere, căci după cei 10 ani aproape de când IOHANNIS a fost președinte, nu mai avem MCV, România nu mai este cea mai coruptă țară din Europa și există unele rezultate legate de accederea noastră la spațiul SCHENGEN, căci nici BĂSESCU și nici CONSTANTINESCU și cu atât mai puțin ILIESCU nu au făcut mare brânză pentru țară, deși se zbuciumai și erau guralivi nevoie mare, fiecare punându-și propria etichetă.

Scenariile care se vehiculează acum se referă la o funcție care va fi vacantată în această vară la conducerea UE și care se zice, pe surse desigur, că ar fi pregătită pentru Klaus IOHANNIS, iar acesta ar trebui să demisioneze, Atunci, Nicolae CIUCĂ ar deveni președinte interimar și de aici apar tot felul de ipoteze legate de viitorul politic al lui Nicolae CIUCĂ.

Discuțiile vor continua și în perioadele ce urmează, căci gura lumii nici pământul nu o astupă și așa-zișii jurnaliști nu au alte preocupări în afara unor bârfe mărunte, căci de analiză nu sunt ei în stare. Mă refer la analiza economică adevărată, în care cine le citește articolelele să învețe ceva și să treacă la muncă pentru a aplica ceea ce au învățat. Despre analizele politice nici nu am ce zice, căci la București, așa-zișii jurnaliști sunt doar niște trompete de tinichea care preiau din zbor niște ziceri, pe care nici nu le înțeleg, dar pe care le compilează și obțin niște construcții peticite de doi bani.

Eu cred că Klaus IOHANNIS are acum alte probleme de rezolvat, căci iarna este destul de grea, pe plan extern lucrurile se complică și cum fișa postului său tocmai de politica externă trebuie să se ocupe, are multe de făcut, căci în politica externă nimic nu se temporizează și nimic nu se rezolvă de la sine cu trecerea timpului, iar în cei aproape 10 ani de când este președinte, Klaus IOHANNIS a arăta că știe să vadă lucrurile, știe să le analizeze și are soluții bune, când e vorba de politica externă cu deosebire.


(10 ianuarie 2024)

El e spion, nu e tâmpit!

Înainte de 22 decembrie 2023, anumite televiziuni încercau să reîncălzeazcă ciorba de burtă a loviturii de stat din decembrie 22 anul de grație 1989, vorbind apăsat, prin diferite personaje, cum că  actorii mioritici principali ai momentelor acelea fierbinți, erau spioni sovietici, unii racolați de KGB și alții de GRU. Se pornea de la ideea că respectivii făcuseră studii la Moscova și că făcuseră ei ceva porcărioare, de i-au prins sovieticii și le-au forțat mâna să devină spioni pentru ei.

Eu pornesc de la ideea că în lumea aceasta mare, există câteva servicii secrete care și-au dovedit eficiența, câștigându-și renumele de cele mai bune servicii secrete din lume și mă opresc la CIA, MI6, MOSAD, KGB și de când NATO a fost obligat să se mute din Paris, includ aici și serviciile secrete românești.

Mi-a venit ideea să scriu acest articol, revăzând piesa Sfântul Mitică blajinul a lui Aurel BARANGA având în distribuție pe Amza PELLEA, Stela POPESCU, Petrică GHEORGHIU, Dem RĂDULESCU, Tamara BUCIUCEANU, Rodica NEGREA, Hamdi CERCHEZ, Sorin MEDELENI, Gabriela POPESCU și acolo Adela COSÂMBESCU, interpretată de Stela POPESCU are o replică:

- El e spion, nu e tâmpit!

Am rememorat momentele din ziua de 22 Decembrie 1989, dar și pe cele de după, mergând până la sfârșitul anului 2004 și m-am convins că actorii mioritici implicați în acest interval prin ceea ce au făcut nu au dovedit nici pe departe a fi minți strălucitoare, caractere puternice și bărbați adevărați, drept care mă determină să am mari dubii că serviciile secrete sovietice KGB și GRU, decăzuseră într-un asemenea hal încât să-i includă în rândurile lor pe MILITARU și pe ILIESCU, pentru că nimeni nu-și leagă de picioare doi bolovani care să-l tragă la fund.

În concluzie, dacă cineva dorește să facă legături între ceea ce a fost pe 22 Decembrie 1989 și serviciile secrete sovietice, să caute alte piste, despre indivizi cu IQ foarte ridicat, dovedit prin fapte remarcabile, nu prin gesturi și vorbe fără semnificație cu geal sau întinare de idealuri sau prin picioruș în ipsos sau prin avionaș de hârtie care plana în sală de tribunal al boborului, dar și prin execuții în sfânta zi de Crăciun sau prin manipulări jalnice, ieftine și grosolane, din Studioul 4.



(23 decembrie 2023)

Oameni care nu lasă nimic în urma lor

Ștefan cel MARE a lăsat în urma lui multe mănăstiri, Anghel SALIGNY a lăsat în urma lui Podul de la Cernavodă, Nicolae CEAUȘESCU a lăsat în urma lui Canalul Dunăre-Marea Neagră, Henri COANDĂ a lăsat în urma lui invenția motorului avionului cu reacție, Marin PREDA a lăsat în urma lui romanul Moromeții, George CĂLINESCU a lăsat în urma lui volumul monumental al Istoriei literaturii române de la origini și până în prezent, Mihail EMINESCU a lăsat în urma lui poemul Luceafărul și exemplele continuă.

Sunt oameni care au fost puternici, dar care au trăit sub vremuri și nu au lăsat nimic în urma lor. După 1989 chiar nu știu să existe careva care să fi făcut ceva memorabil. Nu s-a construit nicio autostradă de sute și sute de kilometri, nu s-a construit un spital grandios, nu s-a făcut o linie de cale ferată cu 300 Km/h ca la TVG. Numele niciunui om al acestei perioade nu este legat de ceva măreț care să dăinuie peste timp și care lumea să-l numească folosind ILIESCU sau CONSTANTINESCI sau BĂSESCU sau IOHANNIS. Există o bucată din centura Piteștiului căreia i se zice a lui VĂCĂROIU, dar atât.

Aștept anul 2024 pentru a vedea finalizată Catedrala Mântuirii Neamului și numele Preafericitului Patriarh DANIEL va fi asociat acestei ctitorii, căci Preafericitul DANIEL a asigurat continuitatea derulării acestui proiect de anvergură națională.

Nimeni nu are a se plânge de absența banilor, de absența forței de muncă, de specialiști. Oamenilor le lipsesc marile idei, perseverența și implicarea în proiecte de mare complexitate, care să le asigure dăinuirea peste ani și ani.


(12 iunie 2023) 

Satul paralel, ca invenție

Când vedem că lucrurile nu ne ies așa cum vrem noi, inventăm statul paralel, inventăm Oculta, ne imaginăm scenarii dramatice și facem legături dintre cele mai ciudate, căutând să explicăm altfel decât simplu s-ar explica toate lucrurile nasoale care ni se întâmplă.

Lucrurile au o anvergură inimaginabil de mare și de profundă și niciun stat paralel nu ar fi eficient în a face ceea ce se face în spațiul nostru cel mioritic. De aceea, trebuie să acceptăm ideea că nu există niciun stat paralel, nu există nicio Ocultă, ci lucrurile merg nasol, pentru că noi nu suntem în stare să le facem să meargă bine.

Să luăm lucrurile simple, chiar foarte simple, care se produc peste tot, descentralizat și anume construcțiile de locuințe particulare. Am încercat să văd și eu o construcție nouă pe care să o consider frumoasă pe traseul Cheia - București și nu am găsit că totul este construit haotic în ultimii 30 de ani. Să mergem pe firul lucrurilor. Pentru a construi acele hidoșenii de case, au dat aprobări sau nu au dat aprobări nu statul paralel și nici Oculta, ci niște funcționari mediocri și șpăgari din primării. Deci un lucru care merge prost, sistematizarea pe întreg teritoriul țării este rodul nepriceperii, lipsei de bani și setei de câștig din toate părțile, în niciun caz nu apare cumva vreo influență a unui stat paralel sau a unei Oculte.

Să mergem un pic mai departe, ca companiile de stat, înglodate în datorii, neperformante, aflate în pragul insolvenței. Nu statul paralel pune acolo manageri slabi, nu statu paralel căpușează acele structuri, ci oameni de lângă noi cu nume și prenume. Marile carențe ale oamenilor cad din comisiile de concurs pentru ocuparea funcțiilor de manageri, de directori sau de orice fel de funcționari, niște formalități de un ridicol fără margini, unde nu este loc pentru acțiuni ale statului paralel sau ale Ocultei, care ar strica jocurile meschine de pe plan local, de a pune omul nepotrivit  pentru a suge mulți din banul public.

Dacă trecem la sfera tezelor de doctorat plagiate, să credem că statul paralel se mânjește cu rahatul pe care-l generează descoperirea unui plagiat este deja un lucru greu de înțeles. Cel mult, ar trebui să credem că dacă statul paralel ar exista, acesta ar trebui să dirijeze niște persoane geniale să facă voit niște teze atât de proaste încât să fie compromisă ideea de doctorat. Este greu de crezut că un stat paralel sau o Ocultă s-ar preocupa de o astfel de abordare care este un drum înfundat, din moment ce acțiunea nu duce la atingerea obiectivelor strategice care ar consta în înstrăinarea resurselor naturale, a băncilor și subordonarea străinilor a funcțiilor fundamentale ale statului. 

Nu prea am eu o explicație cum statul paralel sau Oculta s-ar opune dezvoltării sistemului de autostrăzi din moment ce tocmai autostrăzile sunt cele care ar face ca totul să fie atât în avantajul statului paralel și al Ocultei. Tocmai, tocarea banilor de la infrastructură pe studii de fezabilitate și prefezabilitate, arată că nici statul paralel nu intervine și nici Oculta nu intervine. dacă ar exista, ar interveni și ar stopa dezmățul. Dar cei acre fac studii de fezabilitate și de prefezabilitate sunt doar indivizi care se fac că fac ceva, așa cum zicea Ion CARAMITRU lui Mircea DINESCU la Revoluția din 22 Decembrie 1989. Ei sunt oameni mărunți care nu sunt în stare să facă nimic, exact cum sunt și cei acre se chinuie să facă crâmpeie de autostradă sau de drumuri rapide. 

Ceea ce ni se întâmplă nu este rezultatul acțiunii niciunui stat paralel și al niciunei Oculte, ci a modului cum gândesc și acționez eu, tu, el și toci ceilalți alături de care trăim, ne facem că muncim, nu ne asumăm nicio responsabilitate, ridicăm din umeri a neputință când vedem ce ni se întâmplă și imediat căutăm să găsim vinovatul absolut, căruia i-am dat numele DRAGNEA sau COLDEA sau KOVESI sau ILIESCU sau BĂSESCU sau OMW sau PETROM sau cine va urma la rând, căci nu stăm rău cu imaginația.


(15 ianuarie 2023) 

Cum arată volumul de istorie a noastră de la 1989 la 2022

Anul 1989
Anul 1989 a început asemeni tuturor celorlalți ani de după 23 august 1944 cu aceleași vorbe mărețe, fără acoperire în fapte. Se aștepta să aibă loc congresul al XIV-lea al pcr, congres care a certificat corectitudinea politicii partidului și l-a reconfirmat în fruntea partidului și a țării pe Nicolae CEAUȘESCU.
În toată Europa de Este s-au produs schimbări de sistem, numai la noi totul era împietrit, de se crease senzația că un blestem ne acoperise pentru totdeauna. Au venit zilele de după 17 decembrie și ceea ce credeau unii că este veșnic, s-a spulberat în doar câteva ore și regimul dictatorial a dispărut o dată cu plecarea elicopterului de pe clădirea cc al pcr, în 22 Decembrie 1989 undeva înainte de ora 12,00.

Perioada 1990 - 1996

Este o perioadă a evenimentelor care ne-au marcat pentru 100 de ani, în sensul că ne-au tras în jos. Mineriadele, Piața Universității, fesenismul obscen, demonstrațiile și contra-demonstrațiile, evenimentele de la Târgu Mureș, au arătat că ieșirea din comunism este grea, iar costurile sunt imense. Inflația, privatizarea, prăbușirea sistemului bancar, corupția și bâjbâielile în drumul spre democrație au arătat că fără o conducere deasupra vulgului, totul se duce de râpă. Lui Ion ILIESCU i se pun multe în cârcă pentru că el nu a știut să separe apele și să spună ins din conducere ce rol are, iar românul cum e el băgăreț, vine cu idei, nu și le asumă și după aceea arată cu degetul pe țapul ispășitor. Această perioadă este și ea tot o perioadă a sărăciei continuate din comunism, o perioadă în care au apărtu milionarii de carton.

Perioada 1996 - 2000

S-a vrut o perioadă în care partidele de dreapta, care au venit cu mii și mii de promisiuni aveau șansa să arate de ceea ce sunt în stare. Convenția democratică a venit chipurile cu 20.000 de specialiști să schimbe fața României în 200 de zile, dar în realitate a venit cu 200 de așa-ziși specialiști și nu a schimbat nimic în cei patru ani. Afacerile Țigareta 1, 2 și 3 au arătat nivelul de corupție la care s-a ajuns în acea perioadă și CNAICO sau COCOPA nefiind în stare să miște măcar un pai. În final, președintele a conchis că a fost învins de sistemul pe care el trebuia să-l călărească patru ani, nu să se considere lider regional și să se plimbe cu suita numeroasă și nesemnificativă de lingăi după el prin lume.

Perioada 2000 - 2004

Este o perioadă în care vorba scriitorului, nu s-a întâmplat nimic. Lucrurile au curs de la sine și inexistența unei strategii sau a unui plan de țară au dus la mersul asemeni mersului unei muște fără cap. Cu un președinte slab, cu un guvern bizar, lucrurile s-au rostogolit perpetuând sărăcia și izolarea în plan extern, chiar dacă au fost restabilite relațiile cu Casa Regală, cât de cât. Nu s-a construit nimic. Nu s-a progresat cu nimic. Doar vorbărie goală, ceea ce a făcut ca un partid istoric să iasă de pe scena politică, fără vreo șansă de a recâștiga încrederea electoratului.

Perioada 2004 - 2014 este anulată

Perioada 2014 -2022

A pornit de la idei generoase și a continuat pe o traiectorie interesantă, numai că partidele politice din spațiul mioritic nu-și schimbă nici blana și cu atât mai puțin, năravurile, ceea ce a făcut ca acum corupția să nu scadă din intensitate, deși DNA face eforturi disperate de a o tempera.

Perioada pandemiei a fost și ea cu o serie de particularități.

Zbuciumul politic a dat o serie de elemente de instabilitate și ineficiență, căci a ține țara în loc în 2020 pentru alegeri și apoi pentru alegerile președintelui PNL, a fost elementul care a dus spre dezastrul economic suprapus cu seceta din 2022. Dansul miniștrilor USR cu cererile de demisie au făcut ca în memoria colectivă, perioada de 4 ani care nu mai aveau niciun fel de alegeri și care se dorea să fie cea mai propice perioadă de dezvoltare și restructurare, a devenit teatrul celor mai nefericite frământări, cu schimbări de guverne, de președinți de partide, iar reașezarea scenei politice a devenit doar un vis.

(16  septembrie 2022)

Florin ZAMFIRESCU, un talent uriaș

Mi-am propus să scriu numai despre ceea ce știu, lucru pe care-l fac de fiecare dată. Actorul Florin ZAMFIRESCU se zice că este un talent uriaș. Eu l-am văzut în filme pe Florin ZAMFIRESCU, nu la teatru, deși teatrul unde el joacă a fost  frecventat de mine foarte des. Acolo erau și actori cu mult mai mari decât el și pe aceia am avut privilegiul să-i văd jucând pe scenă. Teatrul Giulești era cam departe de casa mea și nu l-am frecventat, dar la sala mai din centru am fost la o piesă unde actorii jucau goi și a trebuit să plec la prima pauză că nu aveam o explicație pentru fata mea de 17 ani.

Îmi aduc aminte în vremurile când eram elev că am văzut la televizor un elev de liceu care a recitat poezia Umbra lui Mircea la Cozia, chiar în Mănăstirea Cozia, de Grigore ALEXANDRESCU, în prezența lui Nicolae CEAUȘESCU, pe vremea când se demarase dezghețul în viața noastră culturală. Nu știu dacă acel elev era Florin ZAMFIRESCU, dar după cum recita, mi-am dat seama că era un talent remarcabil. Peste ani am făcut legătura Cozia e în județul Vâlcea, Florin ZAMFIRESCU e din Călimănești, județul Vâlcea. Dezghețul s-a produs după 1965, Florin ZAMFIRESCU în jurul anului 1965 era deja elev de liceu, având 16 ani. Nu bag mâna în foc, dar dacă ar mai exista la TVR acea înregistrare, sunt sigur că ea ar fi la egalitate cu recitarea lui George CALBOREANU a Scrisorii a III-a de Mihail EMINESCU.

Din filmele pe care le-am văzut, Florin ZAMFIRESCU mi-a apărut omul cu o voce caldă, liniștitoare, ușor ezitant. la televizor l-am văzut în serialul Lumini și umbre, despre care se scrie, dar al cărui conținut nu-l prezintă nimeni, căci e vorba de comuniști și de rolul lor, de care acum toată lumea simte o jenă. 

Florin ZAMFIRESCU este un om dintr-o bucată. El caracterizează în câteva cuvinte și pe ILIESCU și pe CONSTANTINESCU și pe BĂSESCU și pe IOHANNIS, numai că cuvintele lui nu sunt deloc măgulitoare. Aparițiile sale la televizor în ultimul timp sunt extrem de colorate.

(25 decembrie 2021)

Vârstele președinților noștri

Este important de văzut vârstele celor care au început mandat de președinte și vârstele contra candidaților lor, pentru a ne da seama că nu oricine care dorește să devină președinte, chiar devine președinte al statului nostru.

În anul 1990 când au candidat pentru funcția de președinte al Republicii România:

- Ion ILIESCU avea 60 de ani,

- Ion RAȚIU avea 73 de ani,

- Radu CÂMPEANU avea 68 de ani.

În anul 1996 când au fost alegerile prezidențiale, au candidat pentru funcția cea mai înaltă în stat:

- Ion ILIESCU avea vârsta de 66 de ani,

- Emil CONSTANTINESCU avea vârsta de 57 de ani.

În anul 2000 când au fost alegerile prezidențiale, au candidat pentru funcția cea mai înaltă în stat:

- Ion ILIESCU avea vârsta de 70 de ani,

- Corneliu Vadim TUDOR avea vârsta de 51 de ani.

În anul 2004 când au fost alegerile prezidențiale, au candidat pentru funcția cea mai înaltă în stat:

- Adrian NĂSTASE avea vârsta de 54 de ani,

- Traian BĂSESCU avea vârsta de 53 de ani.
În anul 2014 când au fost alegerile prezidențiale, au candidat pentru funcția cea mai înaltă în stat:

- Victor PONTA avea vârsta de 42 de ani,

- Klaus IOHANNIS avea vârsta de 49 de ani.

După cum se vede, președinții noștri, în momentul în care au ocupat pentru prima dată fotoliul de la Cotroceni au fost oameni cu vârste cuprinse între 49 și 60 de ani. Un bărbat de o astfel de vârstă este un bărbat realizat, care are rezultate profesionale, are experiență de viață, are experiență politică și a reprezentat locomotivă pentru formațiunea pe care a reprezentat-o sau moai corect spus, pe care a tras-o după el tot timpul, căci perdanții din turul al II-lea au fost întotdeauna în sondajele reale sub partidele lor. 


(17 decembrie 2021)

Nevoia de tătuc

Îmi aduc aminte o întâmplare de după data de 5 martie 1953, ziua în care a murit I.V. STALIN. Era un salariat la întreprinderea unde lucra tata și când acesta a aflat că STALIN a murit, îl jelea, zicând disperat:
- A murit tătucu' STALIN! 
Oamenii simt nevoia să aibă un tătuc. Și în Coreea de Nord, la moartea șefului suprem, poporul plânge și-și smulge părul din cap. Și la noi, când a murit Gheorghe GHEORGHIU DEJ, femeile purtau baticuri negre și cine se ducea la catafalcul acestuia, plângea. M-am mirat, căci unii nu-și plâng nici proprii părinți.

Pe mine m-a enervat întotdeauna ideea aceasta de a avea un tătuc, de parcă eu n-aș fi în stare să gândesc cu capul meu, ci trebuie mereu cineva să fie deasupra mea și să mă ghideze ce și cum să fac. De aceea nici Ion ILIESCU și cu atât mai puțin Traian BĂSESCU nu mi-au plăcut că își luaseră în serios rolul lor de tătuci, deși nimeni nu le ceruse să facă lucruri care nu erau înscrise în fișa postului lor.

M-am bucurat văzând că Klaus IOHANNIS este altfel, adică:

- nu e populist,

- nu pupă babe,

- nu ține prunci în brațe,

- nu jelește alături de năpăstuiți,

- e ceva mai sobru,

- nu se coboară la dialoguri de mahala,

- evită să împartă daruri,

- nu-și bagă nasul în tot felul de nimicuri.

Totuși, poporul are nevoie de tătuc, pentru că desprinderea de comunism se face cu dificultăți. Oamenii așteaptă ca cineva să le dea mâncare, bani, pomeni. Societatea aceasta presupune ca lumea să muncească și este foarte greu să se aplece omul pe muncă și să-și ia soarta în propriile-i mâini. Un tătuc care dă, care promite, care mângâie pe creștet, are darul de a-i scuti pe oameni de a gândi asupra propriilor decizii privind ziua de mâine. Mie îmi place IOHANNIS că nu se vrea un tătuc. M-ar plictisi, m-ar enerva și m-ar dezamăgi. Îl vreau preocupat de imaginea din exterior a țării, de marile probleme ale țării așa cum face el.







(17 octombrie 2021)

Prezidenții noștri ca antreprenori

Proiectul de țară este rezultatul unei activități de antreprenoriat. Faptul că nu avem un proiect de țară, când în fruntea statului s-au perindat cinci președinți, CEAUȘESCU, ILIESCU, CONSTANTINRSCU, BĂSESCU și IOHANNIS, vorbește mult despre antreprenoriatul acestora sau mai precis lipsa calităților lor antreprenoriale.

Nicolae CEAUȘESCU a oferit un proiect de țară, o Românie comunistă imaginară, care deși avea formal consimțământul întregului popor, era o construcție abstractă, irealizabilă, de care poporul s-a descotorisit în doi timpi și trei mișcări în 22 Decembrie 1989.

Ion ILIESCU avea o țâră de stofă de antreprenor, dovedită la semnarea pactului de la Snagov cu partidele politice pe marile probleme ale țării, numai că a fost un moment singular, el pierzându-se după aceea în mărunțișuri și plecând urechea la tot felul de nimicuri, care i-au măcinat timpul aiurea.

Emil CONSTANTINESCU, preocupat mai mult de poziția sa de lider regional, s-a complăcut în apariții nesemnificative, lipsite de anvergură, la Tv la ore de maximă audiență, învingându-se singur prin lipsa ideilor profunde, novatoare și benefice, el trăind într-un trecut obscur.

Traian BĂSESCU fiind implicat în tot felul de detalii pe care și-a dorit să le stăpânească deplin și definitiv, a pierdut din vedere marile obiective, căci mai important pentru el a fost imaginea sa, un galben legat la gât primei doamne, fesul purtat și tricoul Lacoste.

Klaus IOHANNIS deși a anunțat că va lansa proiectul de țară, iată, acum în al IV-lea an de mandat a lansat doar proiectul România educată, care este doar o latură a unui proiect de țară, iar acum este destul de târziu să vină cu un text de 100 de pagini care se vrea un proiect de țară, căci un an este insuficient de a-l demara cât de cât, iar burlanele încălzite nu reprezintă exemplu de antreprenoriat.

Concluzia: cultura antreprenorală autentică nu a ajuns la Cotroceni.

(27 decembrie 2018)

Concluziile unor bărbați de stat

Zilele trecute, mai mulți bărbați de stat și-au exprimat părerea în legătură cu puciul Grindeanu-Ponta și ei au concluzionat că cine a pierdut sprijinul politic are un singur lucru de făcut:

Teodor STOLIJAN: Sorin GRINDEANU, să plece!

Petre ROMAN: Sorin GRINDEANU, să plece!

Ion ILIESCU: Sorin GRINDEANU, să plece!

Traian BĂSESCU: Sorin GRINDEANU, să plece!
Adrian NĂSTASE: Sorin GRINDEANU, să plece!

Toți au concluzionat că singurul mod de a pleca este demisia.

Avea un chichirez toată tărășenia atât timp cât Sorin GRINDEANU era un haiduc. Când au apărut în jurul lui ceilalți, întreg hashtags s-a dus pe apa sâmbetei și bine că s-au dumirit cei din Piața Victoriei, cu Go Grindi. Clar.

(18 iunie 2017)

Mesajele de Anul Nou

De Anul Nou se obișnuiește ca persoanele importante dintr-un stat să spună poporului câteva cuvinte. Depinde foarte mult de om, cum își structurează discursul. Dacă este un tip plin de sine, va vorbi despre:

- realizările de sub comanda sa 60%;

- ce-și propună el să facă în viitor 30%;

- cât de important este că el conduce 9%;

- urări netradiționale, compuse ad-hoc 1%.

În cazul unui discurs decent ce nu depășește 5 minute, vorbitorul:

- glorifică poporul 30%;

- face un inventar al succeselor țării 30%;

- vorbește despre un viitor mai bun 30%;

- face urări tradiționale 10%.

Unele persoane importante preferă băi de mulțime în care:

- fac urări de la o tribună improvizată;

- desfac sticla de șampanie și ciocnesc;

- se prind în horă, deci petrec.

Cred că toți cei care sunt îndreptățiți să se adreseze popoarelor lor, trebuie să fie măsurați când vorbesc, să fie conciși, să dea optimism celor cărora se adresează, să fie tonici și cu inima deschisă. Dacă au o cupă, să o ridice și să o închine simbolic pentru sănătatea, prosperitatea și fericirea semenilor lor. Bineînțeles că discursul se va încheia cu tradiționalul de La mulți ani! De-a lungul anilor, am avut ocazia să ascult mesaje de Anul Nou transmise la radio și mai apoi la televizor de Gheorghiu Dej, apoi de Ceaușescu, apoi de Ion Iliescu, de Emil Constantinescu, de Traian Băsescu și de Klaus Iohannis.

Mesajele lui Gheorghiu Dej erau monogtone, convenționale și politice.

Mesajele lui Ceaușescu erau lungi, plictisitoare, enervante, goale și simpliste.

Mesajele lui Ion Iliescu erau incolore, predictibile, lemnoase, adormitoare și neclare.

Mesajele lui Emil Constantinescu erau neplăcute, cu lungimi enervante și mucegăite.

Mesajele lui  Traian Băsescu nu știu cum au fost pentru că nu le-am urmărit.

Mesajele lui Klaus Iohannis au caracter oficial, ușor și distant și reci.

Mi-aș fi dorit să fi avut un prezident gen Barak Obama, uman, simplu, comunicativ, prietenos și mai ales înțelegător. Ar fi avut un mesaj despre care să cred că a fost scris special pentru mine, lucru care să-l creadă tot românul. Până acum n-am trăit niciodată un astfel de moment, să am senzația că cel ce vorbește de la tribună mi se adresează mie, fără însă să spună explicit: bă, ivane! Nici nu mai sper. Când raportul dintre  salariul  minim la salariul celui din vârf este de nivelul a zecilor de ori, fiecare privește aceeași lume și cu alți ochi, dar mai ales în alte culori.

(01 ianuarie 2017)

Întrebări indecente.

Pe Iliescu nu l-am iubit pentru că la Pitești a lăsat pe o babă să-i pupe mâna.

Pe Constantinescu nu l-am iubit că a fost învins de sistem.

Pe Băsescu nu l-am iubit pentru că mi-a tăiat salariul.

Pe Năstase nu l-am iubit pentru că era arogant.

Pe Ponta nu l-a iubit pentru că era plagiator.

Nici nu i-am urât, deși o meritau din plin. I-am acceptat că n-am avut încotro, chiar dacă:

- vorbeau am mult cu măi dragă;

- mi-au cotropit sâmbetele la ore de maxină audiență în competiție cu un dramaturg obscur;

- amestecau cuburi de gheață alături de unul care a făcut un accident groaznic;

- prezentau o colecție de lucruri ameste cate într-o imitație de Peleș;

- demisiona pe rețele de socializare.

Nefiind fanul niciunuia, de la distanță am căutat să fiu rezervat, cum sunt și acum și să nu fiu nici fățarnic nici ridicol și nici fariseu. Sunt unii care au aplaudat niște măsuri nenecesare și primitive, chiar au leșinat de plăcere ca să nu spun lucruri urâte. Mă întreb pentru mine:

• De ce când Ponta a restituit sumele nu s-au dus să le depună la buget în semn de solidaritate cu cel care a făcut tăierile, moment în care au picat în extaz?
• De ce nu se duc la fisc să depună cei 5% diferența de TVA de la 25 la 20?
• De ce nu se duc să plătească pâinea cu 2 lei și o plătesc cu 90 de bani?
• De ce cad în admirație că se dorește rămânerea salariului minim foarte mic, crezând că vin investitorii pentru forță de muncă ieftină? Când nu este infrastructură și când forța de muncă prost plătită este absolut necalificată, nu vine nimeni.
• De ce în statul cel de drept există coruția cea foarte mare, iar de la corupții condamnați sumele ce se recuperează sunt sub 10% din prejudiciul creat?

Și când s-au dublat salariile profesorilor universitari un sindicat dus cu pluta a făcut o petiție. Am văzut profesori universitari plini, care își exprimau indignarea cu acea măsură populistă de stânga, dar ridicau salariul dublat cu ambele mâini. Cum se cheamă situația când una vorbim și alta fumăm? Aș mai avea și alte întrebări, dar devin prea obositoare, mai ales dacă mă gânesc că la ora 14 Oprea depunea jurământ ca ministru de interne, lar la ora 18 tot guvernul a depus jurământul, dintr-o străfulgerare prezidențială ca rezultat al luptei dintre forțele binelui și cele ale răului, nădușite, dar mirosind a Rexona 24h.  Sunt doar nedumeririle mele. Ori, unde a zis că merge un premier în 6 decembrie 7524 de la facerea lumii.

(14 decembrie 2016)

Ratangiul

La fotbal am auzit prima dată acest termen. Jucătorii care ratau fie de la 11 metri sau ratau de la o pasă clară de gol au fost numiți generic ratangii.
În politică am văzut nenumărați ratangii, dar moțul a fost pus de un ratangiu celebru cu un prilej absolut istoric.
În ziua de 25 octombrie 2011 Majestatea Sa regele Mihaiu Întâiul a împlinit vârsta de 90 de ani și cu acel prilej a rostit în fața Parlamentului României un discurs memorabil. Trebuia ca în primul rând de fotolii din Marea Sală a Unirii să ia loc foștii președinți ai țării Ion Iliesci, Emil Constantinescu, dar și președintele în funcție Traian Băsescu. Istoria zice că dacă era în sală Valentin Ceaușescu istoria neamului era lipsită de sincope.
N-a fost să fie.
Cineva a ratat acest moment unic. Nici America oricât de democrată este ea  nu ar fi avut această șansă de a arăta lumii întregi o felie vie de istorie de peste optzeci și patru de ani. Numărătoarea am început-o cu 20 iulie 1927.  De foarte multe ori am văzut alături foști președinți ai Statelor Unite reuniți sub o aceeași cupolă la evenimente de excepție pentru istoria acestei mărețe națiuni, arc peste timp care însă niciodată nu a depășit cincizeci de ani.
Când îmi aduc aminte de seara groaznica de 22 iunie 2011 și de zicerile de la B1tv deja dacă pe aici va loua, picăturile vor urca de jos în sus, căci și istoria se rescrie aleatoriu.
Oricum, momentul cel mare a fost ratat. Ratangiul se plimbă pe la televiziuni obscure și-s=și poartă răutățile în desaga pe care o mai varsă din când în când. Următorul moment nu va mai exista, căci Ordinul Victoria cu diamante o singură persoană avea posibilitatea să-l arate lumii.

(5 martie 2016)