Oameni fără meserie

Meseria este brățară de aur și gâtul pâlnie de argint. Așa grăiește un vechi proverb. Înseamnă că din vechime se considera esențial ca o mul să aibă o meserie. Eu consider că omul are o meserie dacă:

- a învățat să facă un set de operații;

- face operațiile învățate;

- știe să evalueze timpul necesar;

- măsoară calitatea muncii de puse;

- măsoară calitatea rezultatelor sale;

- știe de ce are nevoie pentru a munci;

- pregătește locul de muncă;

- pregătește materialele;

- aplică procedurile învățate;

- știe să ceară prețul corect.

Există meserii foarte bine definite precum:

- meseria de zidar, în care omul știe să construiască clădiri;

- meseria de faianțar, în care omul execută punerea de faianță;

- meseria de profesor, în care acesta îi invață carte pe elevi;

- meseria de actor, în care el joacă roluri pe scenă;

- meseria de instrumentist, în care omul cântă la un instrument;

- meseria de doctor, în care omul se străduie să facă bine pe semenii lui;

- meseria de văcar, în care persoana merge cu vitele la păscut și nu numai;

- meseria de cioban, în care bărbatul crește și îngrijește oile;

- meseria de fotbalist, în care omul joacă fotbal pe bani.

Sunt multe și nenumărate meseriile pe acest pământ, toate fiind benefice pentru cei ce le practică, dar și pentru cei pentru care le practică, produsele și serviciile realizate aducând bani și avantaje tuturora. Aici nu am enumerat decât a miliarda parte dintre ele.

Unele meserii presupun timp și efort mai mare pentru a fi învățate înainte de a fi profesat, așa cum este meseria de medic, de doctor cum se zice, meserie ce presupune cam 25 de ani de stat pe băncile școlii, dar există meserii care se învață în câteva zile, după aceea se practică cu succes. Nu există meserie importantă și meserie neimportantă, dar există meseriași pricepuți, de admirat, respectiv, meseriași nepricepuți, care trebuie obligatoriu să fie ocoliți. 

La noi există proasta ideie că meseriașii sunt categorisiți după școlile făcute sau cât de intelectuali sunt în diplome. În realitate criteriul esențial de apreciere trebuie să fie performanța meseriașului. Prefer un tinichigiu auto excepțional unui profesor de matematică care nu știe să calculeze integrala unui polinom de gradul n. Prefer un șofer de tir care știe să bată ireproșabil drumurile Europei, unui inginer tcm-ist care nu știe unde se află pompa de injecție și o caută în remorca autocamionului.

Ceea ce este mult mai grav se leagă de faptul că oamenii au diplome în domenii în care nu exersează, pentru că au învățat proceduri, tehnici și metode, nu pentru a ști o meserie pe care să o practice, ci doar pentru a avea o patalama. Aceștia sunt oamenii fără meserie. În politică plouă cu astfel de specimene care:

- fitilesc pentru a domina;

- ling clanțe pentru a se face utili;

- vorbesc fără a spune ceva să iasă în față;

- lingușesc pentru a fi apreciați;

- mint pentru a scăpa basma curată;

- se laudă cu ceea ce nu fac ei;

- se fac că fac, dar nu fac nimic;

- se bagă în față nejustificat.

Când sunt puși pe funcții își dau măsura lipsei de profesionalism, a limitelor și ignoranței în care plutesc. Zicerile lor ating zone ale absurdului și par a fi desprinse din niște filme SF, deși se referă la realități palpabile. Ei sunt ușor de depistat și sunt și mai ușor de evitat. Pentru a fi plasați spre zone periferice este nevoie ca omul care decide să fie un caracter puternic și să aibă criterii corecte de ierarhizare, astfel încât cine vine cu o ideie să meargă cu mult mai departe, adică să dea soluții și să se ofere să participe efectiv la implementare, căci altfel nimic nu este valoros. Un decident care vine cu astfel de abordări se va descotorosi de toți indivizii fără meserie și de toți intriganții, zvonacii și yes-manii care mișună în jurul lui, lăsați moștenire de predecesorul său. Când cei fără meserie primesc ceva de făcut și mai ales devin responsabili de a duce la îndeplinire chiar ceea ce ei propun, fug ca dracul de tămâie, căci lor le place doar să fie prezenți, să se facă vizibili, dar să nu facă nimic.
Oamenii fără meserie au totuși o meserie și anume, meseria de a critica pe oricine și orice, dar care se limitează doar la a critica. În clipa în care sunt puși să dea o soluție fac pasul în spate. Ei sunt extrem de vocali când critică dacă nu se prezintă și rămân în anonimat. Am nenumărate exemple de astfel de specimene și am învățat cum se contracarează acțiunile acestora. Sunt puși să se recomande și să spună de la ce firmă vin. După aceea, li se cere să spună ce poziție doresc să ocupe în realizarea a ceea ce ei propun și finalul este acela să treacă la treabă, asigurându-i-se tot ce are nevoie. Va fugi.
Oameni fără meserie se găsesc pretutindeni, dar cu deosebire în politică, pentru că acolo sunt multe vaci de muls, fără a le mulge, ci doar din dat din gură, mult, fără a spune nimic și mai ales răspicat și cu voce tare.

(16 ianuarie 2018)

Oameni fără meserie

Este foarte important să definim cu claritate ce înseamnă oameni fără meserie, de fapt prin opusul conceptului, adică să precizăm ce înseamnă om cu meserie. Un om cu meserie este acela care știe să facă bine ceva anume, folosind anumite resurse, proceduri și timp pentru a atinge un obiectiv bine delimitat. Un om care are o meserie, va avea asociat la numele său de familie sau la prenume un derivat al meseriei.

Meseria de frizer, are ca obiectiv să tundă persoane, folosind foarfece, mașină de tuns și brici. Există o procedură clară după care se face tunsoarea unei persoane. Cel care practică această meserie se numește frizer. Așa se face că se va vorbi despre Ghorghiță-frizerul, Sandu-frizerul, Andre- frizerul, daca Gheorghiță, Sandu și Andrei practică foarte bine și cu succes meseria de frizer și sunt căutați de cetățenii care vor să se tundă fie să se programeze pentru tuns, fie să meargă la frizerie diorect și să aștepte.

Pentru o meserie se merge la școală, se învață totul de la profesori și de la meșteri. După un examen bine structurat se obține o diplomă sau un atestat sau un certificat. Având o patala mânî nu înseamnă că posesorul acesteia este și meseriaș sau este și bun meseriaș. Un om este meseriaș dacă practică meseria și ajunge la cel mai înalt stadiu al calificării, alceva mai sus neexistând.

Tot așa, există meseriile de zidar, tinichigiu, tâmplar, strungar, fizician, pianist, flautist, dirijor, regizor, actor, cântăreț, gropar, săpător de șanțuri, contabil, măturător, bucătar, cercetător știinșific, chirurg, prezicător, striper, prezentator, designer, profesor și tot așa.

O persoană se va prezenta alăturându-și meseria numelui dacă și numai dacă paractică efectiv respectiva meserie. Dacă are numai diplomă care atestă ceva legat de meserie dar nu o practică, este apă de ploaie. Respectivul nu are meserie, ci are o diplomă și atât.

Deci, omul cu meserie:

- știe procedurile legate de meserie;

- execută procedurile corect;

- produce ceva foarte bine definit;

- primește aprecierile oamenilor pentru ce face;

- câștigă cinstit bani din meserie ca să trăiască;

- este recunoscut de cei din jur ca fiind bun în meseria lui;

- urmărește să se perfecționeze tot timpul;

- urcă în ierarhia valorică a celor din branșă;

- aduce îmbunătățiri procedurilor și resurselor;

- știe ce înseamnă calitatea în ceea ce face;

- gestionează foarte bine riscurile;

- îi mulțumește pe toți cei pentru care lucrează.

Cei care nu au meserie, sunt toți ceilalți care nu intră în categoria celor cu meserie. Știan pe unul cu 3 facultăți dar care nu practica pe niciuna, ci era lucrător la un depozit de la o bibliotecă. Un altul făcuse ingineria și matematica. Matematicienilor le vorbea despre cât de inginer era el, iar inginerilor le făcea tot felul de demonstrații să le arate cât de matematician era. Numai că nu făce nimic nici ca inginer și cu atât mai puțin ca matematician.

Cineva care a terminat o facultate de comunicare, trebuie să lucreze efectiv într-un loc de muncă unde comunicarea este esențială. Mă refer la purtătorii de cuvânt, la persoanele care fac texte explicative sau care expun situații ce nu trebuie să lase loc de interpretare. Cineva care face un master în finanțe-bănci, musai trebuie să lucreze într-o bancă sau într-o instituție financiară. Altfel, diploma aceea nu înseamnă decât o foaie de hârtie care atestă doar că persoana a urmat un curs, nu și că lucrează și face treabă bună acolo. Între meserie și profesie există suprapunere doar în cazul în care omul își face meserie cu profesionalism. Profesia de inginer nu-mi spune nimic dacă cel ce se recomandă astfel ,i muncește undeva unde aplică ceea ce a învățat ca să obțină diploma de inginer. Un inginer care face pe jurnalistul și publică romane SF este orice altceva decât un meseriaș în care statul a investit 5 ani să devină el inginer. Aș avea cuvinte de apreciere pentru inginerul care în timpul liber scrie articole, scrie romane, dar muncește în atelierul lui ca inginer și de acolo îi vine prosperitatea. Cât despre doctorate în domenii nepracticate vreodată, îmi vine să vomit. Doctoratul este culmea de atins într-o meserie, nu este o împăunare cu un titlu, care nu se scrie nici pe cruce și nici pe piatra funerară.

Nu vreau să iau la bani mărunți diferite persoane publice care nu-și încap în piele prin ce titluri și ce diplome au, în condițiile în care nu au nicio meserie. Pute pământul de ei, iar mie mi se face lehamite când îi văd cât de plini de ei sunt, în micimea și în mediocritatea lor. La ora actuală, am admirație totală pentru două persoane care practică meseriile lor nobile, deși pozițiile pe care le au le-ar permite să stea departe de ele și să ducă acea viață pe care mulți o duc fără să-și pună problema câtuși de puțin că fac umbră pămâmtului degeaba. O persoană este CI și cealaltă este LD. Admirație acestor meseriași autentici de nota 10 cu felicitări!

(26 noiembrie 2016)