Showing posts with label afacere. Show all posts
Showing posts with label afacere. Show all posts

Tuesday, July 11, 2023

Mai căutați, că găsiți camerele de gazare și crematoriile...

Se vorbește acum pe toate posturile de televiziune de azilurile groazei și apar la iveală tot felul de grozăvii, care m-au dus cu gândul la lagărele naziste de exterminare. În 1972 când am fost într-o excursie în Republica Democrată germană, într-un oraș, autocarul ne-a dus pe un deal și acolo a încetinit viteza. Ghidul ne-a arătat locul unde era un crematoriu care incinera cadavrele oamenilor cu dizabilități pe care naziștii îi strânseseră din oraș și pe care îi executaseră.

După grozăviile pe care le-am văzut la azilurile de la Voluntari, trebuie mers mai departe căci dezumanizarea celor care se ocupau de oamenii din aziluri a mers foarte departe. Bătăile cu răngi de fier, înfometarea și celelalte torturi, sunt copie la indigo ale lagărelor de exterminare naziste. Trebuie făcute cercetări mai amănunțite pentru a vedea dacă în acele locații se află și camere de gazare, dar și cuptoare pentru incinerarea cadavrelor. Finalizarea procesului de exterminare se face cu cele două componente.



(11 iulie 2023)

Tuesday, April 25, 2023

Afacerea e afacere și punct!

Nimeni nu face o afacere fără a se gândi la un profit corespunzător. Nimeni nu se apucă să muncească, să investească și să riște de dragul de a se aventura în necunoscut. Toată lumea care vrea să dezvolte o afacere, gândește, face calcule, ia decizii, investește, muncește și face profit, dar nu orice profit, ci un profit cât mai mare.
Ar fi o eroare impardonabilă pentru un client să creadă că vânzătorul din fața lui nu și-a făcut calcule și că tot ceea ce vânzătorul întreprinde nu este analizat astfel încât profitul să scadă cu un bănuț. Niciodată comerciantul nu face lucruri care să-i scadă profitul, căci fără profit el nu va exista.
Numai noi, clienții, luați de val, avem impresia că ni se crează oportunități care ne avantajează pe noi. Este fals. Comerciantul se gândește numai la el, la profitul lui și tot ceea ce întreprinde este doar pentru a face profit sau pentru a-și salva profitul sau barem o parte din profit.
Să dau un exemplu. La un supermarket a apărut un produs de foarte bună calitate cu un preț care reprezenta 30% din prețul inițial. Misterul se dezlega repede, căci produsul avea termen de expirare a doua zi în raport cu data curentă. Mi-am făcut calculele și mi-a convenit să cumpăr o cantitate importantă, căci tocmai aveam musafiri și produsul respectiv îmi picase mănușă. Am observat că stocul s-a epuizat în câteva zeci de minute. Produsul avea un preț inițial mare și reducerea la 30% sunt sigur, în afigura un profit. Nu era mare acel profit, dar dacă ar fi menținut prețul, cu siguranță el ar fi pierdut, căci marfa trebuia aruncată la tomberon.
Și în cazul în care apare informația că al doilea produs se vinde cu 50% din preț, este făcută tot pentru a-i distrage atenția cumpărătorului și a-l stimula să cumpere nu un produs, ci două produse, care de fapt sunt reduse cu 25%. Numai că reducerea cu 25% ar fi în dezavantajul vânzătorului în cazul clienților care cumpără doar un singur produs.
Rezultă cu claritate că afacerea este afacere și afaceristul are toate calculele făcute încât să obțină tot timpul profit. Și un ceai oferit sau o cafea oferită de un patron clientului său, are în spate un calcul și atât timp cât patronul obține profit, atât cafeaua cât și ceaiul sunt oferite cu generozitate. În clipa în care profitul scade sau dispare, atât cafeaua, cât și ceaiul, dispar. Prețul lor este inclus în prețul produsului sau serviciului oferit. Numai un patron lacom, fără simțul comerțului, fără dorința de a-l stimula pe client, se încăpățânează să nu facă gesturi de curtoazie și prin comparație cu alții ca el, are numai de pierdut, că nu prețul contează, ci și ambalajul în care este prezentat produsul, dar și contextul.
Am văzut la un hotel că oaspeții erau întâmpinați cu o cupă de șampanie sau cu o bere sau cu un pahar cu vin. Evident că toate costurile erau incluse în prețul camerei, dar gestul conta. Afacerea este afacere și noi trebuie să ne punem în pielea omului de afaceri, care investește și riscă și nici noi nu am accepta să mergem pe pierderi în afacerea noastră. Noi trebuie să apreciem inițiativa, calitatea și mai ales, micile gesturi care arată că ni se acordă atenție, că suntem respectați și lumea vrea să ne ocrotească.


(25 aprilie 2023)

Wednesday, February 1, 2023

Cum îți prăbușești mica ta afacere?

Foarte mulți cred că afacerea o dată începută, merge de la sine. Este o mare eroare. Cine începe o afacere, trebuie să se ocupe de ea zi de zi, minut de minut. Nu trebuie să aibă liniște nici măcar o clipă. Trebuie să se gândească la:
- calitatea produselor,
- salariați să fie mulțumiți,
- produse care să fie de calitate,
- profit care trebuie să reflecte efortul.
Am văzut foarte multe afaceri mici care așa cum au început, adică în forță, tot așa s-au prăbușit. Era un tip care și-a deschis un aprozar. În primele zile avea marfă frumoasă, prețuri bune. El a început să joace table undeva în spate. Și-a cumpărat câine. Vânzătoarea era neglijentă cu clienții. A venit să vândă și pește, agățat de niște cârlige puse pe o sârmă. Era vară și foarte cald. Mirosul, marfa, au dus la scăderea numărului de clienți. Afacerea a durat doar trei-patru luni. Păcat, omul își modificare și apartamentul care era la parter să dea acces direct clienților, prin balconul construit fără să fi fost în proiectul inițial.
Am văzut pe unul care-și cumpărase un microbuz și făcea maxi-taxi. Era cu traseu pe Nerva. Niciodată șoderul nu mi-a dat bilet. Era clar că fiecare acolo făcea ce-i trecea prin minte, căci patronul nu se interesa de nimic, crezând că afacerea se derulează de la sine. Și linia de microbuz nu a rezistat mai mult de trei luni și a dispărut, ceea ce ducea la ideea că afacerea s-a prăbușit. 



(01 februarie 2023)

Sunday, November 20, 2022

Oferte pentru REVELIONUL 2023

 Data de 31 decembrie 2022 cade într-o zi de sâmbăta. Înseamnă că dacă oamenii se orientează, vor avea zile libere:
- vineri 30 decembrie 2022,
- sâmbătă 31 decembrie 2022,
- duminică 1 ianuarie 2023,
- luni 2 ianuarie 2023.
În acest context, hotelurile și restaurantele au posibilitatea să-și planifice minivacanțe de 4 nopți de cazare cu destul de multă ușurință. Programul unei minivacanțe va fi următorul:
- sosirea vineri 30 decembrie 2022, după ora 15,00,
- cina,
- prima noapte de cazare,
- micul dejun din 31 decembrie 2022,
- prânzul,
- cina,
- masa festivă de REVELION,
- micul dejun din 01 ianuarie 2023,
- prânzul de după REVELION,
- cina
- a III-a noapte de cazare,
- micul dejun din 2 ianuarie 2023,
- prânzul,
- cina,
- a IV-a noapte de cazare,
- micul dejun din 3 ianuarie 2023,
- încheierea minivacanței și plecarea până la ora 11,00 sau 12,00. 
Pachetele de REVELION sunt descrise cu precizie și se spune clar ce includ. Unele includ:
- 4 nopți de cazare,
- mic dejunul pentru cele 4 dimineți cât se stă în hotel,
- cina festivă de REVELION,
- prânzul din 01 ianuarie 2023,
- cina din zilele de 30 decembrie, 01 ianuarie și 02 ianuarie 2023.
Pentru a da flexibilitate oaspeților, unele pachete nu includ mesele de la prânz din 30 și 31 decembrie 2022 și nici prânzul din 02 ianuarie 2023. 
Ofertele trebuie citite cu mare atenție pentru a vedea exact cum stau lucrurile, care sunt elementele incluse în preț și ce trebuie plătit în plus, pentru a evita surprizele neplăcute. Este important să fie citite comentariile de la REVELIOANELE precedente pentru a nu avea surprize neplăcute, căci carențele din anii precedenți greu se repară în anul curent. Nerespectarea locurilor la mese, restructurarea programului artistic în sensul scăderii calității, prestația slabă a personalului din hotel, de la bar și din restaurant.
În București, masa de REVELION de la restaurante variază de la 900 lei la 1.500 lei.
În stațiunile montane un pachet de 4 nopți ajunge la 7.000 lei, dar trebuie studiat ce include pachetul, căci în multe cazuri nu sunt incluse mesele de prânz și nici unele mese de seara. O analiză aproximativă duce la ideea că un sejur de 4 nopți sare mult de 2.500 de euro pentru două persoane, astfel încât să acopere cazarea și toate mesele de la sosire și până la plecare. Aici nu am inclus elementele de SPA, care au costuri deloc neglijabile.
Față de anul 2019, creșterea prețurilor este cu mult peste așteptări, căci la la un 500 de lei de persoană un REVELION la un hotel de 5 stele din București, este acum cu 50% mai scump ajungând la 750 lei de persoană, unde este inclusă și o noapte de cazare, deci de la 200 de euro de familie la 300 de euro saltul este semnificativ. Eu cred că se va umbla și la calitate. Deja am văzut în legumele la grătar felii multe de cartofi și porții ceva mai mici peste tot. Cred că fără să exagerez, creșterea prețurilor este peste 75% față de anul 2019, căci nu iau etalon anii de pandemie.
Mugur ISĂRESCU s-a mirat că sunt multe mașini de lux care circulă prin București și la peste 8 lei litrul de combustibil. Eu nu mă voi mira dacă după 10 decembrie cine va dori să facă o rezervare pentru seara de REVELION va fi urmărit de neșansă căci toate locurile au fost ocupate.






(20 noiembrie 2022)

Wednesday, December 1, 2021

Pseudo oamenii de afaceri din spațiul mioritic

Ca să vorbim despre oameni de afaceri, trebuie musai să vorbim despre afaceri. Nu voi merge la DEX pentru a defini conceptul de afacere, dar asemeni teoriei mulțimilor, voi lămuri cum stau treburile cu afacerea folosind exemple.
O afacere este cinstită dacă și numai dacă:
- se face la lumina zilei,
- sunt respectate legile,
- aduce profit, niciodată disproporționat de mare, 
- se bazează pe muncă, pe inteligență,
- are numai outputuri de calitate,
- partenerul are și el câștigul lui, adică e mulțumit.
Celelalte afaceri sunt oricum vrea să li se spună, dar cinstite nu sunt.
Sunt afaceri în zona producției.
Sunt afaceri în zona serviciilor către populație.
Sunt afaceri în zona tranzacțiilor cu bani și cu acțiuni.
Sunt afaceri în zona tranzacțiilor cu opere de artă.
Sunt afaceri cu bunuri imobiliare și terenuri.
Sunt afaceri în sport.
Sunt afaceri în zona jocurilor de noroc.
Sunt afaceri peste tot.
În opinia mea, tot ce este afacere cinstită, este afacere. Dacă una din condițiile impuse de mine pentru a se vorbi despre afacere nu este îndeplinită, ceea ce se întreprindere nu este afacere. Este orice altceva, dar afacere nu este și punct. Unii vorbesc despre hoție, despre șarlatanie, despre crimă organizată, despre comerț ilicit, despre tranzacții oneroase, înșelătorie, despre fraude, despre trafic de orice, dar afaceri nu sunt, să fie clar.
Oamenii de afaceri sunt numai acei oameni care derulează afaceri cinstite. Ei sunt comercianți, producători, prestatori de servicii, bancheri, artiști, impresari, intermediari. Cei care derulează orice altceva decât afaceri cinstite, nu sunt oameni de afaceri. Ei sunt afaceriști, hoți, șmecheri, cămătari, borfași, proxeneți, dealeri de droguri, contrabandiști, samsari, traficanți, șantajiști, plastografi.
De foarte multe ori, unele persoane care nu au cultura comportamentului echilibrat pozează în prosperi oameni de afaceri, care afișează opulență și risipă a banilor, ca după scurt timp să se dovedească adevărata sursă a prosperității, care a avut izvorul în orice altceva dar nu într-o afacere cinstită.



(02 decembrie 2021)

Thursday, June 7, 2018

O afacere de succes

Orice business este sau nu de succes strict dependent de ceea ce a gândit patronul, dar mai ales de c um se preocupă acesta zi de zi, ceas de ceas, minut de minut să-i meargă afacerea.
Prin afacere să se înțeleagă un ceva din care câștigă patronul, câștigă salariații lui, dar câștigă și clientul prin raportul calitate-treț-cantitate. Un patron care se gândește doar la el, crezând că salariații săi sunt niște fraieri, iar clienții sunt tembel pe care el îi va jumuli de bani, înseamnă că și-a gândit nu afacerea, ci falimentul. O afacere de succes este una în care se muncește din greu pentru:
- aprovizionare la preț bun și la calitate superioară,
- derularea de activități din care să rezulte un produs sau un serviciu,
- a-l mulțumi pe client din toate punctele de vedere,
- a asigura o dinamică a ofertei care să vină în întâmpinarea clientului,
- a face exact ceea ce vrea clientul, ca acesta să revină ulterior.
Am văzut patroni:
- aroganți,
- nesimțiți,
- nepricepuți,
- aiuriți,
- leneși,
- tupeiști,
care prin tot ce făceau îndepărtau clienții unul câte unul. Refuzurile lor de a asculta și de a-și pune mintea la contribuție sunt dezarmante. Am văzut și o afacere de succes care funcționează la foc continuu de trei ani. Este vorba de o pizzerie. Acolo intri și:
- alegi tipul și mărimea de blat,
- se stabilește un cod al clientului,
- un muncitor defilează cu blatul,
- clientul alege ce pune pe blat,
- se calculează prețul,
- se plătește,
- se așteaptă până se coace pizza,
- se consumă acolo sau se ambalează.
Prețul este foarte bun. Există o mare diversitate de adaosuri care se pun pe pizza așa fel încât să răspundă exigentelor oricărui client. Am văzut acolo peste 40 de topinguri. Se servesc și niște sucuri și chiar și bere. Viteza de lucru și de coacere este mare, iar abundența clienților arată că afacerea este de succes. Sunt sigur că găsind acolo orice, clienții își satisfac toate exigențele, pizzele fiind personalizate 100% căci nu există nicio formă standard. Acolo este un tip care supraveghează munca dar pune și el mâna la o adică, nu este nici vătaf, nici manager cu guler alb. Acolo e foarte curat.

(07 iunie 2018)

Tuesday, May 2, 2017

Construirea unui business plan

Cine vrea să deschidă pe aici o afacere trebuie să știe că:
- mediul îi este foarte ostil, de 9,8 pe o scară de la 0 la 10;
- șpăgile sunt insuportabile și nenumărate;
- volatilitatea este cuvântul de ordine în deciziile altora;
- nu există cuvânt de onoare la niciunul dintre parteneri;
- riscul de a fi tras pe sfoară este imens;
- calitatea produselor și serviciilor nu este apreciată decât 3,14%;
- cumpăratul pe datorie este sport generalizat;
- fluctuațiile de prețuri și de chirii sunt la ordinea zilei.
Rezultă că persoana care vrea să deschidă o afacere, indiferent pe ce obiect de activitate trebuie să aibă:
- pielea tăbăcită;
- rezistență la stres;
- bani mulți;
- capacitatea de a risca;
- un pic de nebunie.
Orice om care pornește la drum își va face un plan de afaceri, nu cum vrea el, cum crede el, ci așa cum se potrivește mediului economic descris de mine, în care zeci și zeci de capcane îl pândesc la tot pasul și el trebuie să fie pregătit să freacționeze adcvat chiar și în situații limită.
Cine vrea să-și facă o firmă în apartament, trebuie să aibă acceptul colocatarilor de pe scară, care în 89 de cazuri din 100 nu i-l vor da pe motive de:
- invidie;
- gălăgie;
- zgomote;
- costuri;
- consumuri;
- prudență;
- răutate;
- mișto;
- sărăcie.
Cine are banii de a deschide o afacere vede business planul într-un fel, cine trebuie să facă credite își asumă riscuri și va include în business plan costuri suplimentare. Este o mică aventură deschiderea unei afaceri, iar lacomii nici prin minte nu trebuie să le treacă s-o facă, pentru că vor pierde și finalul va fi urât. În opinia mea, cel ce deschide o afacere ar cam trebui să aibă experiență în domeniu, fără să se lase purtat de val sau de sfaturile unora care din start îl consideră o vacă foarte bună de muls, mai ales când îl simt că este un credul iremediabil, un vanitos incurabil și un fraier peste măsură. Cine pleaqcă la drum fără un business plan, acceptă că merge în bătaia vânturilor și succesul său este o fata morgana și nimic altceva. Dacă omul nu știe să facă un business plan, pune pe cineva să-l ajute, dar răspunsurile la întrebările care i se pun trebuie să fie corecte, precise și complete.

(02 mai 2017)