Showing posts with label înfometare. Show all posts
Showing posts with label înfometare. Show all posts

Saturday, July 29, 2023

CIOLACULE, scapă-ne de cancerul care roade societatea!

Este creată aceeași emoție în jurul azilurilor groazei, emoție care ne copleșise în zilele Revoluției din Decembrie  1989 și care a permis schimbarea regimului politic din România. Acum, pe același val de emoție, este creat contextul efectuării tuturor schimbărilor care să extirpe cancerul care roade societatea postdecembristă. Marcel CIOLACU a început bine, dar trebuie tăiat răul de la rădăcină, ceea ce în decembrie 1989 nu s-a făcut, din moment ce garnitura din rândul al II-lea al P.C.R. s-a cocoțat în vârful puterii nou instalate și a tras frâiele în favoarea vechilor structuri.
Este nevoie ca vechile structuri care s-au ocupat de problema bătrânilor, copiilor și a persoanelor cu dizabilități să dispară, pentru a fi înlocuite cu structuri mai puțin numeroase, cu sarcini ortogonale, dar precise și eficiente, iar persoanele care au lucrat în vechile structuri să nu aibă acces în noile structuri o perioadă de 30 de ani.
Este nevoie ca noile structuri să aibă proceduri clare și eficiente, cu obligativitatea evaluării celor internați în aziluri, fără ca managementul azilului să fie prezent la evaluare, iar retragerea certificatului de funcționare să fie definitivă.
Este nevoie ca în acest sistem să se pună bariere clare corupției, iar persoanele care activează în acest domeniu să aibă sarcini foarte clare, numai după ce au obținut o calificare pentru funcția pe care o dețin în azil, conceptul de muncitor necalificat să fie desființată în aziluri.
Marcel CIOLACU are șansa de a deveni eroul nostru, dacă prin măsurile pe care le ia și pe care le va duce până la capăt,  schimbă din temelii sistemul azilurilor și a tuturor structurilor care gravitează în jurul acestora, încât tortura, înfometarea și abuzurile să fie elemente de domeniul trecutului.
Marcel CIOLACU nu va soluționa problema singur, ci ajutat de oamenii cu adevărat profesioniști care știu să definească proceduri, care știu să construiască regulamente, care știu să sprijine actul de justiție derulat cu celeritate, în sprijinul oamenilor aflați în nevoie.
De la Vlad ȚEPEȘ încoace, societatea noastră este roasă de cancerul corupției mai mici sau mai mari și cine a dorit să se ocupe de acest subiect a întâmpinat toate piedicile imaginabile, drept care a trebuit să se facă nevăzut. Singura speranță este acum în Marcel CIOLACU, care a pornit bine, dar care nu trebuie să se oprească la jumătatea drumului, căci are lângă el simpatia populară și sprijinul cetățenilor.



(29 iulie 2023)

Întrebări pe care mi le-am pus

Cum de s-a ajuns la azilurile ororilor și groazei?
Ce a făcut societatea civilă, care se ocupă de câinii vagabonzi, dar i-a neglijat pe oamenii în nevoi?
Cum și-au făcut datoria organele abilitate să vegheze la bunul tratament al oamenilor vulnerabili?
I-au văzut cei care au efectuat controale în aziluri pe cei pe care acum, ei îi numesc beneficiari?
Existau proceduri clare privind controalele în echipe complexe care să includă medici?
Ce consemnau procesele verbale ale controalelor în azilurile devenite acum ale groazei?
Cine își asumă responsabilitatea pentru crimele din azilurile groazei?
Se vor prescrie crimele din azilurile groazei, așa cum a fost patronată prescrierea unor pedepse?
Aparținătorii nu au chiar nici cea mai mare vină pentru tot ce s-a petrecut în azilurile groazei?
Cei care au avut cunoștință de ceea ce se petrecea în azilurile groazei, cum de au dormit liniștiți?
De ce mai vorbim de mila creștină, când am văzut tortură, înfometare, abuzuri, la doi pași de noi?
Lanțul indivizilor din managementul azilurilor, care se acopereau unii pe alții este zdrobit zală cu zală?
Se reformează sistemul azilurilor sau se pune lupul paznic la oi?
Se știe exact numărul azilurilor de bătrâni și de persoane cu dizabilități din spațiul mioritic?
Există o bază de date a persoanelor internat în aziluri?
De ce se spune că în azilurile groazei sunt beneficiari, când de fapt erau victime?
De ce se vorbește despre șefii azilurilor groazei, când de fapt ar trebui să se vorbească despre criminali?
De ce nu am auzit până acum nimic despre sancțiuni înscrise în regulamentele celor care controlau?
Dacă în Evul Mediu vrăjitoarele erau arse pe rug,  ce se va întâmpla acum cu torționarii din aziluri?
Se va tăia oare răul de la rădăcină, pentru ca societatea să se însănătoșească în ceasul al XII-lea?
Cât va dura până se va termina definitiv cu problema azilurilor groazei?
Cine îi sfătuiește pe criminali să ne spună aberații care ne insultă inteligența?


(29 iulie 2023)

Sunday, July 9, 2023

#REZIST: corupția ucide în azilurile groazei

Este o săptămână de când televiziunile, pe toate canalurile prezintă grozăviile di azilurile groazei din Voluntari. 
A fost găsit acarul PĂUN.
Niciun șef de niciunde nun și-a dat demisia.
Niciun șef de niciunde nu a fost demis.
Toată lumea ridică din umeri.
Premierul, care ar fi trebui să dea cu pumnul în masă, îi roagă pe miniștrii să.
Aceeași mocirleală.
Nimic nu se întâmplă în locul unde nu se întâmplă nimic.
Doar FIREA arată cu degetul spre alții.
Doar PANDELE arată cu degetul spre alții.
Vorbărie multă și nimic concret.
Unde este societatea civilă?
Văd doar că în loc de aziluri, agramații folosesc azile.


(09 iulie 2023)