365 împotriva României: Teodor BRATEȘ un crainic continuu și neobosit când și cât a trebuit

Teodor BRATEȘ este personajul care a trecut de la extaz la agonie. Extazul s-a concretizat în timpul zilelor fierbinți ale Revoluției în direct din Decembrie 1989 și agonia o trăiește Teodor BRATEȘ acum când este acuzat de crime împotriva umanității.

Despre Teodor BRATEȘ prezentator tv nu am a spune mare lucru că nici nu mi-l amintesc. Știu numai că a apărut ca din spuma mării în studioul 4 al televiziunii Române șim li-a luat în serios rolul de maestru de ceremonii, de parcă așa maestru a fost bde când lumea. Pentru mine Teodor BRATEȘ rămâne un mister, căci nu ai cum să crezi că totul în ceea ce a făcut el a fost spontan, pur spontan. Eu nu cred, că sunt mai rău ca Toma necredinciosul. Așa m-a făcut mama. Îmi amintesc cu exactitate cum Teodor BRATEȘ dirija totul de parcă el era și actor și scenarist și regizor și de toate. Am avut senzația că el face Revoluția și ceilalți sunt doar pioni pe o tablă de șah. Probabil are calitățile de a fi lider, dar nu era vorba de a fi lider, ci de a fi exact ceea ce este un dirijor într-o mare orchestră, unde fiecare instrument are rolul și intervine când trebuie, așa cum cere partitura. Zic partitură și nu greșesc, că prea se leagă toate și nu era nimic la voia întâmplării. Actorii nu vorbesc, dar dacă ar vorbi...

Mă gândesc la cum prelua el știrile, la cum dirijea  oștile, cum îl consultau pe el toți, de parcă el conducea Revoluția și ceilalți doar executau. Probabil la proces, Teodor BRATEȘ va vorbi și va explica cu detalii credibile ceea ce l-a determinat pe el să se considere, dar să și fie buricul pământului, că erau acolo mulți alții. Vorba lui MARX, dacă nu era el Teodor BRATEȘ, condițiile erau coapte să apară un altul care dacă nu se numea Teodor BRATEȘ ar fi făcut exact ceea ce Teodor BRATEȘ a făcut, adică să ia frâiele și să nu lase să se instaureze haosul, în care ar fi apărut propuneri, s-ar fi discutat, s-ar fi pierdut timpul și alții ar fi profitat de pe urma lentorii, deturnând și mai abitir cursul evenimentelor.

Am scris despre Corneliul ROȘIIANU, Petre POPESCU, George MARINESCU, Florin MITU,  Nicolae MELINESCU, Ilie CIURĂSCU și Teodor BRATEȘ, știriștii de televiziune de dinainte de 1989 ca fiind împotriva României pentru că ei au fost cei care au apărut pe sticlă și au făcut manipulările cele mai grosolane, deformând cu bună știință realitatea. Ei au fost tropetele de serviciu ale regimului ceaușist, care prin vorbe meșteșugite contribuiau la crearea a ceea ce regimul s-a dorit să fie omul nou, cu conștiință revoluționare, devotat cauzei socialismului și conducătorului mult iubit, exact ca în Coreea de Nord sau în China lui Mao. Ei ocupau cel puțin 30% din cele două ore de transmisie tv cu telejurnalele lor insipide, incolore și inodore, telejurnale în care erau proslăvite activitățile și zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU, însoțite de imagini și cu fundal muzical mobilizator.

(31 iulie 2018)

365 împotriva României: Ilie CIURĂSCU cel plimbat și sobru

Prezentatorul tv Ilie CIURĂSCU era și el o goarnă ca toți ceilalți. Numai că el era un pic mai special, căci în momentele cheie era prezent la datorie. Am avut impresia că după trecerea în planul secund a lui Petre POPESCU, Ilie CIURĂSCU i-a luat locul. Mai mult, îmi amintesc că în vizitele în străinătate, Ilie CIURĂSCU era cel care făcea transmisiile, folosind texte parcă trase la imprimantă, previzibile și cu folosirea limbii de lemn preluate de la maestrul său care nu era nimeni altul decât Nicolae CEAUȘESCU, pentru că acestuia îi plăcea să se audă cu cuvintele rostite din gurile altora. Niciodată nu mi-a făcut o impresie bună Ilie CIURĂSCU, mai ales pentru că:

- era prea sobru,

- avea rostire liniară,

- nu se citea nimic pe fața lui,

- avea tot timpul costum negru,

- îi lipseau gesturile,

- citea parcă în gol,

- era prea oficial.

Pe mine nu m-a impresionat deloc Ilie CIURĂSCU, căci el era umblat și nimeni nu mă va convinge că plecările în străinătate erau ale unui fiu al ploii. Nu zic mai multe, dar el a fost reporter prezidențial. El a plecat cu Nicolae CEAUȘESCU în Iran, Siria, în țările Africii dar și prin Europa, timp de două decenii. El avea un șablon de prezentare, plăcut celor din anturajului lui CEAUȘESCU, anturaj format din oameni cu anumite limite.

Am scris despre Corneliul ROȘIIANU, Petre POPESCU, George MARINESCU, Florin MITU,  Nicolae MELINESCU, Ilie CIURĂSCU și Teodor BRATEȘ, știriștii de televiziune de dinainte de 1989 ca fiind împotriva României pentru că ei au fost cei care au apărut pe sticlă și au făcut manipulările cele mai grosolane, deformând cu bună știință realitatea. Ei au fost tropetele de serviciu ale regimului ceaușist, care prin vorbe meșteșugite contribuiau la crearea a ceea ce regimul s-a dorit să fie omul nou, cu conștiință revoluționare, devotat cauzei socialismului și conducătorului mult iubit, exact ca în Coreea de Nord sau în China lui Mao. Ei ocupau cel puțin 30% din cele două ore de transmisie tv cu telejurnalele lor insipide, incolore și inodore, telejurnale în care erau proslăvite activitățile și zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU, însoțite de imagini și cu fundal muzical mobilizator.

(31 iulie 2018)

365 împotriva României: Nicolae MELINESCU prezentatorul tvr vorbitor de circumstanță

Mașinăria de propagandă ceaușistă l-a înglobat și pe Nicolae MELINESCU, acel prezentator al televiziunii comuniste care avea texte plate, repetitive și o prezentare liniară, fără accente, dar care nu enerva teribil de tare. Nu mi-a făcut nicio impresie acest Nicolae MELINESCU căci era în aceeași notă cu toți ceilalți prezentatori:

- sacou de culoare închisă,

- voce egală și monotonă,

- dicție corectă,

- cravată,

- cămașa albă,

- tuns perfect,

- bărbierit 100%,

- nu perciuni, nu cioc, nu mustață,

- citit fără ochelari,

- privire inexpresivă.

La textele de telejurnal, politizate și optimiste nici nu avea ce face Nicolae MELINESCU, căci el era un soldat în front, care nu avea cum să miște la stânga sau la dreapta și nici cum să citească altceva decât ceea ce era scris, verificat și răsverificat, pentru a fi pe placul tovarășilor de sus, de foarte sus și de la cele mai mari înălțimi, amețitoare ca să mă exprim.

Era un alt prezentator care-l însoțea pe CEAUȘESCU și acela era mai răsărit, că tocmai de aceea și promovase. Era pe gustul tovarășilor. Despre el voi scrie altădată, când voi avea inspirație ca lumea.

Am scris despre Corneliul ROȘIIANU, Petre POPESCU, George MARINESCU, Florin MITU,  Nicolae MELINESCU, Ilie CIURĂSCU și Teodor BRATEȘ, știriștii de televiziune de dinainte de 1989 ca fiind împotriva României pentru că ei au fost cei care au apărut pe sticlă și au făcut manipulările cele mai grosolane, deformând cu bună știință realitatea. Ei au fost tropetele de serviciu ale regimului ceaușist, care prin vorbe meșteșugite contribuiau la crearea a ceea ce regimul s-a dorit să fie omul nou, cu conștiință revoluționare, devotat cauzei socialismului și conducătorului mult iubit, exact ca în Coreea de Nord sau în China lui Mao. Ei ocupau cel puțin 30% din cele două ore de transmisie tv cu telejurnalele lor insipide, incolore și inodore, telejurnale în care erau proslăvite activitățile și zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU, însoțite de imagini și cu fundal muzical mobilizator.

(31 iulie 2018)

365 împotriva României: Florin MITU un prezentator oarecare, monoton și banal

Florin MITU era un prezentator tv cu apariții ceva mai sporadice, cred eu doar pentru că el nu corespundea acelor standarde impuse tacit dar niciodată spuse cu voce tare. Se știa că Nicolae CEAUȘESCU.

- nu citește folosind ochelari,

- folosește construcții fixe,

- avea o voce gravă, nuanțată,

- avea o rostire ritmică,

- dicția lui avea minusuri,

- avea o coafură bine conturată,

- se îmbrăca în stil clasic.

Deci, toți bărbații trebuiau să se comporte ca el și cei care nu erau 100% după regulile stabilite tacit, nu erau excluși, dar aveau prezențe ceva mai rare. Florin MITU era un prezentator monoton așa cum erau și discursurile lui Nicolea CEAUȘESCU, numai că nu avea vocea apăsată, metalică.

Am scris despre Corneliul ROȘIIANU, Petre POPESCU, George MARINESCU, Florin MITU,  Nicolae MELINESCU, Ilie CIURĂSCU și Teodor BRATEȘ, știriștii de televiziune de dinainte de 1989 ca fiind împotriva României pentru că ei au fost cei care au apărut pe sticlă și au făcut manipulările cele mai grosolane, deformând cu bună știință realitatea. Ei au fost tropetele de serviciu ale regimului ceaușist, care prin vorbe meșteșugite contribuiau la crearea a ceea ce regimul s-a dorit să fie omul nou, cu conștiință revoluționare, devotat cauzei socialismului și conducătorului mult iubit, exact ca în Coreea de Nord sau în China lui Mao. Ei ocupau cel puțin 30% din cele două ore de transmisie tv cu telejurnalele lor insipide, incolore și inodore, telejurnale în care erau proslăvite activitățile și zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU, însoțite de imagini și cu fundal muzical mobilizator.

(31 iulie 2018)

365 împotriva României: Petre POPESCU vocea gravă a anunțiroilor tvr teribile

Prezentatorul TVR Petre POPESCU este caracterizat prin:

- voce gravă,

- timbru potrivit marilor evenimente,

- dicție perfectă,

- statură impozantă pe micul ecran,

- fizionomie agreabilă,

- privire serioasă,

- cursivitae în rostire,

- pauze contrrolate în derularea textului,

- privire convingătoare,

- ritm adecvat contextului.

Știam că ori de câte ori prezintă ceva Petre POPESCU, acel ceva este special, de regulă nu prea de bun augur.S-a întîmplat ca ultimele emisiuni de dinainte de 22 decembrie 1989 să nu-i aparțină, căci alți crainici tv se instalaseră în fruntea plutonului pentru a accede la cașcaval și bătrânul Petre POPESCU nu mai încăpea acolo, căci erau doar două ore de emisie. După Revoluție prezentatorul Petre POPESCU a încercat fără succes să se adapteze, dar poporul îl asocia cu acele prezentări de dinaintea deschiderii de congrese și de plenare sau de momente când se transmiteau în direct evenimente la care participau Nicolae și Elena CEAUȘESCU. Unii spun căși-a făcut datoria cu onestitate. Eu nu zic că n-o fi adevărat, dar dacă textele lui ar fi fost ceva mai periate, cu siguranță ar fi fost cu mult mai bine, dar și el era în corul celor care erau slugile credincioase ale partidului, căci televiziunea era brațul nevăzut al unei armate invizibile, destinate să făurească omul nou, lucru care s-a dovedit o himeră, iar Petre POPESCU a fost un soldat credicios, care a tras cu gloanțe oarbe crezând cu convingere că este muniție de război.

Am scris despre Corneliul ROȘIIANU, Petre POPESCU, George MARINESCU, Florin MITU,  Nicolae MELINESCU, Ilie CIURĂSCU și Teodor BRATEȘ, știriștii de televiziune de dinainte de 1989 ca fiind împotriva României pentru că ei au fost cei care au apărut pe sticlă și au făcut manipulările cele mai grosolane, deformând cu bună știință realitatea. Ei au fost tropetele de serviciu ale regimului ceaușist, care prin vorbe meșteșugite contribuiau la crearea a ceea ce regimul s-a dorit să fie omul nou, cu conștiință revoluționare, devotat cauzei socialismului și conducătorului mult iubit, exact ca în Coreea de Nord sau în China lui Mao. Ei ocupau cel puțin 30% din cele două ore de transmisie tv cu telejurnalele lor insipide, incolore și inodore, telejurnale în care erau proslăvite activitățile și zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU, însoțite de imagini și cu fundal muzical mobilizator.

(31 iulie 2018)

365 împotriva României: Cornelius ROȘIIANU un prezentator tvr la comandă

Cornelius ROȘIIANU era un prezentator la tvr care întotdeauna mi-a lăsat senzația că vine de undeva, grăbit, se așează la pupitru și turuie și el acolo ceva. Era tot timpul cu un păr ciufulit în creștetul capului, deși se străduia să fie dichisit.

Avea parcă tot timpul același sacou de catifea, aceeași cravată și de bărbierit, era bărbierit, căci în TVR nu se accepta nici perciuni, nici mustață și nici barbișon. Vocea lui era egală, nu atât de gravă ca a atora, dar știa să dozeze bine fraza pentru a arăta că ceea ce spune este important. El prezenta și vizite și plenare, dar nu era implicat în momentele cheie, când erau congrese sau decese.

Textele lui Cornelius ROȘIIANU erau la fel ca ale celorlalți, dar fraza mi se părea mai grăbită, mai colorată, deși limba de lemn, tot limbă de elmn era.

În serile de dinaintea Revoluției din 1989 Cornelius ROȘIIANU a avut niște prezențe în TVR și de aceea el este asociat cu ceea ce era nasol din epoca CEAUȘESCU, deși este puțin nedrept, căci erau alții care au deformat cu mult mai mult decât el realitatea în textele prezentare cursiv și fără bâlbe. Acim, privind peste ani, cred că acest Cornelius ROȘIIANU era profesionist, cu mult peste banalii știriști de azi și cred că avea și un pic mai multă educație decât multe dintre fătucele care mimeazp realitatea crudă, dar care dacă au microfonul deschis spun niște porcării de îngheață apele.

Am scris despre Corneliul ROȘIIANU, Petre POPESCU, George MARINESCU, Florin MITU,  Nicolae MELINESCU, Ilie CIURĂSCU și Teodor BRATEȘ, știriștii de televiziune de dinainte de 1989 ca fiind împotriva României pentru că ei au fost cei care au apărut pe sticlă și au făcut manipulările cele mai grosolane, deformând cu bună știință realitatea. Ei au fost tropetele de serviciu ale regimului ceaușist, care prin vorbe meșteșugite contribuiau la crearea a ceea ce regimul s-a dorit să fie omul nou, cu conștiință revoluționare, devotat cauzei socialismului și conducătorului mult iubit, exact ca în Coreea de Nord sau în China lui Mao. Ei ocupau cel puțin 30% din cele două ore de transmisie tv cu telejurnalele lor insipide, incolore și inodore, telejurnale în care erau proslăvite activitățile și zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU, însoțite de imagini și cu fundal muzical mobilizator.

(31 iulie 2018)

365 împotriva României: George MARINESCU un prezentator tvr slugă tipic comunistă

George MARINESCU era un crainic al TVR, cu o voce egală, dar care punea mult patos pentru a fi convingător în ceea ce citește. Unii spun că un prezentator are rolul doar de a citi. Nu este adevărat. Un om care citește fără viață un text se vede de la o poștă. Un om care citește cu suflet se simte imediat. George MARINESCU era un știrist bun profesionist și știa să dozeze bine fraza. El nu știu dacă era convingător, dar credibil ar fi fost, căci:

- nu zâmbea,

- era egal,

- nu avea bâlbe,

- privea fix,

- avea continuitate,

- respira scurt,

- nu apăsa cuvinte,

- limita exagerările,

- asigura concordanța cu imaginile.

El era pe placul celor de sus, căci altfel ar fi fost scos în doi timpi și trei mișcări. Sunt sigur că acest George MARINESCU nu făcea lectură la primă vedere atunci când se derula telejurnalul, ci făcea reăetiții. Frazele erau stas și probabil avea și el eutomatismele lui. Totuși, prin comparație la cât de slabi sunt știriștii de azi, George MARINESCU era atunci un maestru. Că trebuia să se replieze la dogmele ceaușiste este o altă problemă. Se merge pe ideia că un om dacă repetă niște tâmpenii ajunge la un moment dat să creadă în ele. Oricum, George MARINESCU este judecat ca un comunist care prin faptul că a prezentat telejurnale despre epoca dictaturii era și el îndoctrinat și mânjit de zoaiele comuniste până peste cap. Nu am de unde să știu dacă el de Paști avea ouă roșii în casă și cozonac. Nu știu dacă el s-a cununat religios. Trebuie să spun însă că vremurilor de cacao le corespund  și oameni tot de cacao, căci vorba cântecului, omul potrivit trebuie să fie la locul potrivit. Și despre vremurile de azi, o minte analitică va spune exact același lucru, adică oamenii au fost sub vremuri atunci, exact cum sunt și azi, căci dacă ar fi acum deasupra vremurilor am avea autostrăzi și am di undeva pe locul 15 sau 16 nu pe locul 40 din 28 de state UE.

Am scris despre Corneliul ROȘIIANU, Petre POPESCU, George MARINESCU, Florin MITU,  Nicolae MELINESCU, Ilie CIURĂSCU și Teodor BRATEȘ, știriștii de televiziune de dinainte de 1989 ca fiind împotriva României pentru că ei au fost cei care au apărut pe sticlă și au făcut manipulările cele mai grosolane, deformând cu bună știință realitatea. Ei au fost tropetele de serviciu ale regimului ceaușist, care prin vorbe meșteșugite contribuiau la crearea a ceea ce regimul s-a dorit să fie omul nou, cu conștiință revoluționare, devotat cauzei socialismului și conducătorului mult iubit, exact ca în Coreea de Nord sau în China lui Mao. Ei ocupau cel puțin 30% din cele două ore de transmisie tv cu telejurnalele lor insipide, incolore și inodore, telejurnale în care erau proslăvite activitățile și zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU, însoțite de imagini și cu fundal muzical mobilizator.

(31 iulie 2018)

Augustin DUMITRESCU, un culturist de drum lung

Culturistul Augustin DUMITRESCU este născut 2 martie 1957.

Este născut în zodia pești.

Cei născuți în acestă zodie sunt caracterizați prin rogoare în tot ceea ce fac. Înainte de a porni la drum, eiîți clarifică toate aspectele și stabilesc cu exactitate de ceasornic pașii de urmat. Sunt foarte meticuloși și disciplinați, ceea ce le asigură tot confortul pe care orice economie de timp pe care o obțin le permite să facă altceva dintre lucrurile pe care și-au propus să le finalizeze. Au înclinație să ducă lucrurile până la capăt și nu sar de la una la alta. Peștii au dorința de a fi cei mai buni și luptă pentru a demonstra că într-adevăr sunt cei mai buni. Le reușește acest lucru pentru că ei știu să muncească eficient și știu să-și termine munca exact la momentul potrivit, nici mai devreme și nici mai târziu, iar cei care îi analizează îi percep în acest fel ca fiind niște persoane speciale de înaltă performanță. Și în săritura în înălțime dacă maximul de pregătire este atins cu o săptămână înainte de concurs sau cu două săptămâni după, degeaba. Peștii care practicanți ai  culturismului au știința de a atige maximul chiar în ziua de concurs, nici o zi înainte și nici o zi după.

Este absolvent al IEFS București.

Palmares:

1986, Campionatul Național de Culturism, categoria 80 kg, șocul 3.

1989, Campionatul de Culturism Juniori Masters, categoria 80 kg, șocul 3.

2004, Campionatul de Culturism Juniori Masters, categoria +80 kg, locul 5.

Acum trăiește în Rm Vâlcea și este profesor și antrenor de fitness-culturism la S.C.M. Rm. Vâlcea. Acum, după o lungă activitate competițională, culturistul Augustin DUMITRESCU se prezintă într-o formă excelentă, ceea ce înseamnă că fundamentele puse de-a lungul anilor au fost solide, bazate pe o alimentație sănătoasă și pe antrenamente făcute științific, după reguli precise și fără niciun fel de abatere de la planul stabilit. Numai o voință exemplară și o disciplină izvorâtă dintr-un caracter puternic, i-au permis lui Augustin DUMITRESCU ca în competițiile de masters să fie un concurent puternic și să aibă poziții pe podiumurile învingătorilor. 

Principiile sale de antrenament sunr foarte clare. În zona recuperării fizice antrenorul Augustin DUMITRESCU are rezultate spectaculoase.

El spune că Seneca arată că omul nu moare, ci se omoară, ceea ce vine să sublinieze că totul depinde de fiecare dintre noi ca să trăim mult și bine sau să ne scurtăm viața prin excese și excentricități.

(31 iulie 2018)

Acest articol va fi completat pe măsură ce voi avea informațiile necesare legate de:
- palmares
- date biometrice
- motto
- sfaturi pentru culturiști
- antrenamente
- certificări, diplome

365 împotriva României: Nichifor CRAINIC un ministru propagandei peste scelerați

Nichifor CRAINIC a fost ministru propagandei naționale în guvernul legionar al lui Ion GIGURTU, în perioada 4 iulie - 4 septembrie 1940. De  viteaz ce era, Nichifor CRAINIC a stat ascuns vreo trei ani, după 23 August 1944, deși fusese condamnat în 2/4 iunie 1945 la închisoare pe viață. El s-a predat în 1947, după care după rejudecare a sta la pârnaie 15 ani, el fiind grațiat în 1962 când Gheorghe GHEORGHIU DEJ a semnat decretul de grațiere și amnistiere a deținuților politici 293/18 aprilie 1962. În mai 1995 Curtea Supremă l-a spălat pe Nichifor CRAINIC și postmortem i-a redat acele drepturi pe care tribunalul poporului i le luase în 1945. El a devenit ciripitor la securitate în timpul detenției, ca orice intelectual care se respecta și care se mai și credea rasat și cu coloană vertebtală. În tinerețea mea, am văzut că se scria despre Nichifor CRAINIC  destul de timid, unii încercât să-i redeseneze profilul. Săpând ceva mai adânc am văzut că  destul de timid a fost ministru la 51 de ani și că a avut timp suficient să-și facă o operă, dacă chiar ar fi avut ceva de zis în zona lui de interes. A publicat 8 volume de versuri, 17 volume de eseuri, 7 cursuri universitare și a colaborat la nenumărate jurnale, dintre care Glasul Patriei din regimul comunist mi se pare semnificativ pentru cameleonismul acestui  Nichifor CRAINIC, care a basculat de la legionari către a-i mulțumi pe noii săi stăpâni comuniști, cu grație, liniște și talent. N-am nicio compasiune pentru cel ce a făcut parte din guvernul legionar, despre care tatăl meu mi-a povestit numai lucruri foarte rele și-l credeam.
În copilăria mea, am cunoscut legionari care atât de curajoși au fost încât au intrat în partidul comunist ca să-și apere pielea, dar au trăit până la epurări cu teama în suflet și tot n-au scăpat de pușcărie, cu toate că purtau la piept carnetul lor de comuniști vopsiți peste noapte.

(31 iulie 2018)

365 împotriva României: Mihail MANOILESCU a leșinat dar a semnat

Nici nu mă interesează cî acest Mihail MANOILESCU a fost un intelectual fin, cu studii solide în străinătate. Mă șterg la fund cu cărțile lui și nici nu-mi pasă de teoriile lui. Toate astea pentru faptul că el și-a pus semnătura pe documentele dictatului de la Viena. Legendele spun că ar fi leșinat. El, admiratorul fervent al lui Benito MUSSOLINI primea o lovitură peste bot taman de la cei de la care credea că primea lumină. Pentru mine nu există nicio persoană mai sinistră decât acea persoană care face răul imens poporului său prin a semna ciuntiri de teritorii și dislocări de populații. Ori Mihail MANOILESCU asta a făcut pe 30 august 1940, fie-i spurcat numele peste veacuri.

Chiar dacă după război el a plătit, faptul că nu și-a tras un glonte în țeastă în loc să semneze acel document oribil, tot nu a plătit suficient. Mihail MANOILESCU este unul dintre inșii pe care i-am detestat și îi detest, căci cu nume și prenume a acceptat cel mai rău lucru care s-ar fi întâmplat țării sale. Un act de demnitate l-ar fi scutit de acest nenorocit moment și istoria l-ar fi amintit ca pe un bărbat mândru și drept, nu ca pe o  otreapă prefăcută și scârbavnică. A sfârșit așa cum a trăit, ca un gunoi. Pentru el nu am milă.

(31 iulie 2018)

Lucruri oribile

Observ acum că se petrec lucruri oribile. Pe vremuri m-a șocat când o prințesă revenită pe meleaguri dâmbovițene s-a urcat într-un coșciug. Am văzut fake news la noi despre moartea unor persoane publice. Acestea sunt nu glume poaste, ci glume tâmpite. Zilele trecute am citit cum o nevastă tinerică vorbea despre soțul ei cam copt cum că ceva de o cruce a la Săpânța. Mi s-a făcut silă. căci nimeni nu a crezut-o pe durdulia nevastă și jună că zice lucruri serioase. Bietul bătrânel, unde a ajuns dacă așa și-a dorit lângă o jună plină de viață și de dorințe. Oricum, glumele stupide care se fac în jurul unui nefericit, sunt de prost gust și nelalocul lor.

Presa vrea senzațional și găsește și fraierii care intră în jocul ei nesăbuit, după care presa se spală pe mâini și merge mai departe, căutând alți tâmpiți.

(31 iulie 2018)

Un spectacol de excepție în Paris cu ocazia zilei Franței

La turnul Eifel în seara de 14 iulie 2017 în prezenta a 450.000 de spectatori a avut loc spectacolul aniversar, la care au participat nume de cea mai mare importanță din muzica cultă, din care enumăr:

L'Orchestre national de France 

dirijorul Valery Gergiev, 

le Chœur et la Maîtrise de Radio France, 

Renaud Capuçon, 

Gautier Capuçon, 

Bryan Hymel,

Nadine Sierra,

Ludovic Tezier,

Diana Damrau,

Anita Rachvelishvili,

Ei au ținut trează atenția publicului prin interpretări de înaltă clasă, fără a fi nicio clipă playback așa cum se obișnuiește pe la noi.

Iată ce înseamnă importanța zilei de 14 iulie pentru francezi și nu numai. Nu se uită nimeni la bani, nu se uită nimeni tot ce ducespre a face totul fără cusur.

Mă întreb la aniversarea centenarului Marii Uniri:
- se va organiza un astfel de spectacol., căci pe 1 Decembrie 2018 va fi frig probabil,

- cine va cânta și mai ales ce se va cânta sau vor fi lălăieli manelistice,

- unde ar avea loc un astfel de spectacol și cam ce bani s-ar oferi organizatorilro,

- după specacol va fi un scandal cu siguranță că altfel nu e de bon ton.

Aștept să văd, să mă minunez. Optimismul meu este ponderat pentru că așa cum stau lucrurile acum suntem departe de a avea un pic de concordie. Mi-aș dori ca la Alba Iulia să nu se repete scena penibilă din 1990 când FSN și capii lui și-au dat măsura mârlăniei.

(30 iulie 2018)

Un eveniment rarisim

Ieri 30 iulie 2018 s-a produs un eveniment rarisim: s-a deschis autostrada între Aiud - Turda în lungime de 29 km fără a fi acolo mărimile statului. Inaugurarea au făcut-o șoferii și niște oficiali de la CNADR. În sfârșit, nu mai apar scenele penibile cu care ne obișnuiserăm ca primarii să inaugureze closete sau să-și dea titluri onorifice. 

(31 iulie 2018)

365 împotriva României: BUȘULENGA de la critic angajant la măicuță cuvioasă

Ca să așterni pe hârtie porcărelele pe care le-a așterniut Zoe DUMITRESCU BUȘULENGA despre Ceaușescu înainte de 1989, pe care le redau mai jos,

ca în zilele Revoluției să coboare dintr-o tanchetă și să arunce cu lături în același Ceaușescu, arată grave carențe de caracter. Că a mers și s-a călugărit acestă Zoe DUMITRESCU BUȘULENGA, mie nu-mi spune nimic, ci doar că i-a fost frică de moarte și că la socoteala de apoi are multe păcate de mărturisit. Eu știu pe una care a făcut pe sfânta, dar nu i-a ieșit sufletul decât după ce au mâncat-o viermii, căci numai ei o curățau de păcate pe acea nefericită. Așa zicea mahalaua.

(30 iulie 2018)

365 împotriva României: Mihai DUȚESCU poetașul de curte

Rar mi-a fost dat ca după 1980 să mai citesc versuri care să folosească tușe îngroșate pentru a apăsa și mai tare pe cultul personalității, așa cum o făcea în poezie Mihai DUȚESCU.

Versurile vorbesc de la sine.

Trebuie totuși să ți se întâmple ceva îngrozitor pentru a deraia în asemenea măsură încât să te apuci să construieși asemenea însăilări. Totuși, trebuie spus că asemenea producții erau:

- bine văzute,

- bine plătite,

- mereu recitate,

- văzute la tv,

- cu rezonanță în partid.

Așa că, fiecare epocă are lingăii ei. Nici nu trebuie prea multă osteneală, nici nu trebuie talent, nici nu trebuie să bați pe la multe uși. Voi începe și eu să scriu despre puternicii zilei și sunt sigur că nimeni nu va îndrăzni să-mi zică în față că mi-am pierdut o doagă, ci cel mult se vor scuza că au alt profil sau că au umplut numărul ziarului. dar nu este exclus să găsesc o editură ca Mihai DUȚESCU pentru a-mi publica pe bani de la buget porcărelele pe hârtie bună și în format măricel și chiar și fără a aștepta în fir nepermis de mult.

(30 iulie 2018)

365 împotriva României: Horia LOVINESCU și citadela sfărâmicioasă

Horia LOVINESCU a fost un dramaturg care a scris piese de teatru foarte utile noii orânduiri în care clasa muncitoare avea drept obiectiv să meargă în paradis.

Piesa Citadela sfărâmată, scrisă în 1955 și prezentată peste tot, era dată în manualele de literatură din liceu pentru că era un model de scriitură ce reflecta atmosfera din Ro imediat după ce s-a terminat războiul și au venit comuniștii la putere. 

A avut o distribuție de zile mari formată din:

Zoe Anghel Stanca — Marie Jeanne

Niki Atanasiu — Costică

György Kovács — Matei

Virgil Popovici — Dan Pleșa

Marcela Rusu — Irina

Natașa Alexandra — Adela

Ana Luca — Mama Emiliei

Septimiu Sever — George Gătescu

Petre Gheorghiu — Petru

Ion Finteșteanu — Grigore Dragomirescu

Maria Cupcea — Emilia

Genoveva Preda — Ecaterina Bogdan.

dinre care Niki Atanasiu, György Kovács, Ion Finteșteanu erau artiști ai poporului, iar Marcela Rusu și Natașa Alexandra era artiste emerite. În manuale erau feaf=gmente din piesă, din care rezulta descompunerea clasei exploatatoare. Îmi adun aminte că am văzut filmul, dar m-a dezamăgit, căci arăta o burghezie caricaturală, speriată, sărăcită și care mai încerca să afișeze ceea ce erau în trecut. Limbajul folosit de personajele din piesă este extrem de forțat. Actorii mari nu au reușit să salveze un film cu conținut mediocru și cu personaje de un schematism dus la extrem. Deși m-am străduit să-mi amintesc niște scene,din film nu am reușit să revăd în memorie nimic, în timp ce despre filmul D-ale carnavalului turnat în 1958, dar văzut de mine cam în același timp cu Citadela, revăd cu ochii minții pe Mița Baston și pe Crăcănel și revăd și scena când este scoasă sticluța cu vitriol. Și în acest film erau mari actori, dar personajele erau de cu totul altă factură. De, între Cargiale Ion Luca și Lovinescu Horia erau mari diferențe.

În opinia mea, cu Citadela sfărâmicioasă, Horia Lovinescu a tras în urmă dramaturgia românească de după răboi cu vreo 30 de ani. El a scris și alte piese de teatru în care a încercat să dreagă busuiocul, cu piesele Surorile Boga, Moartea unui artist, Jocul vieții și al morții, în deșertul de cenușă, dar marele rău fusese deja făcut cu Citadela, piesă băgată pe gât că satisfăcea criteriile realismului socialist în literatură.
Printre cei 365 împotriva României se află și dramaturgul  Horia LOVINESCU căci cu cu piesa lui Citadela sfărâmată a deschis drum liber unor ața-zise opere dramaturgice ale noii literaturi, ceea ce a făcut ca teatrul românesc să se prăbușească în gol pentru câteva decenii.

(30 iulie 2018)

365 împotriva României: Alexandru CIȘMIGIU inginerul pentru rezistența tenebrelor

Inginerul Alexandru CIȘMIGIU este cel care a făcut calculele de rezistență a clădirii numită Clădirea Teatrului Național București. În 1973 când a fost dat în folosință, România era încă o țară izolată, subjugată de școala sovietică de arhitectură, construcția fiind inițiată să zicem cu 5 ani mai devreme.

Mulți dintre noi care trecem prin fața clădirii ne punem întrebarea cum a fost rezolvată problema de rezistență a clădirii, mai ales în zona pălăriei nu era treabă ușoară, mai ales că în acele vremuri schelele nu erau cele din ziua de azi, căci nici betoanele din acele vremuri nu erau de calitatea celor de azi.

Acum privim cu interes acea construcție și ne minunăm că și în perioada 1965 - 1973 școala de rezistența construcțiilor de la ICB - Institutul de Construcții București era foarte bună, dar era ceea ce rămăsese din școala de dinainte de război.

Nu văd câtă rezistenșă a construcțiilor ar fi fost necesară la o sală  de sub 3000 de locuri, când săli cu peste 1500 de locuri erau considerate deja banalități. M-ar fi impresionat Alexandru CIȘMIGIU dacă sala de spectacole a teatrului ar fi avut așa, vreo 15.000 de locuri, ceea ce nu era cazul. Am stat la balcon la o piesă la TNB și eu nu sunt un tip înalt și am stat înghesuit ca dracu. Deci, la TNB se stă corect și fără sughițuri dacă iei bilete pe intervalul acela care separă rândurile, jos la stal.

(30 iulie 2018)

MUIEPSD

Un cetățean posesor de AUDI, mașină cu ștaif aici pe Dâmbovița, a venit și a parcat. Cineva a remarcat că mașina respectivă avea numărul MUIEPSD. Vestea s-a răspândit ca vântul și ca gândul și a creat chiar un curent, ca să nu zic o isterie generalizată. 

Au apărut tricouri pe care scrie MUIE PSD și încă alte adăugiri.

Au apărut protestatari cu drapelul României pe care scrie MUIE PSD.

Când a fost eclipsa, pe lună se formaseră umbre ce dădeau textul MUIE PSD.

Chiar și floarea soarelui în mijloc avea textul MUIE PSD.

Românul este inventiv și îl duce mintea la tot felul de năzdrăvănii, dar nu prea este el orientat în

talentele lui spre a face autostrăzi, spre a construi spitale, școli. Mai degrabă, românul știe cum să sifoneze bani, cum să facă mișto și cum să critice că alții nu fac, că alții nu dreg, fără să-și pună măcar o clipă problema dacă el a făcut ceva ca lumea în viața lui.

Ceea ce mă miră este faptul că autoritățile au intrat în jocul celui cu mașina și cu acel număr ciudat și au amplificat subiectul, dar acoperindu-se de alte glume ce mie mi se par cu mult mai suculente decât banalul număr de la acea mașină. Unii nici nu știu ce înseamnă aia muie, dar rostec cuvântul cu atâta plăcere și cu gura plină, rostogolond fiecare literă, ca și cum mestecă și mestecă și mestecă, după  care înghit plin de satisfacție că au făcut ceva în concordanță cu un protest spontan, scurt și gratis.

Mi se face atâta milă că s-a coborât ața de jos cu mesalju anti PSD, mai ales că știam totuși că diaspora ce protestează în grupul #REZISTeste formată din tineri educați. M-aș bucura să știu că niciun haștajist nu s-a implicat în acest angrenaj suburban, din moment ce știu că în februarie 2017 bannerele erau cu un conținut cu mult mai elevat decât MUIE PSD, care este foarte lab, gen un partid care a ieșit din parlament demult, din scena politică de vreo cinci ani și este sortit uitării.
La modă acum este scrisul. Lumea scrie și scrie și scrie, fără să-și dea seama că scrisul rămâne. Dacă mai apar și fotografii, scrisul devine și mai relevant.  Cu muiepsd parcă mă aflu în proletcultismul cel mai crunt, în care dacă în poezie nu apăreau cuvântelel partid, comunist, muncitor, țăran, luptă, CAP, uzină,  poezia era automat burgheză.
Cine crede că cineva dă 600 euro doar de amorul artei și mai vine și în Ro să facă valuri și s nască o mișcare, este de capul lui, se înșeală. S-a dovedit că și revoluția portocalie, că și primăvara arabă nu au avut nimic spontan, inocent și drăgălaș, ci au fost planificate în laboratoare, cu țintă precisă.
Cine crede că omul acela s-a dus la Craiova să-și parcheze mașina, așa, la întâmplare, ar fi un naiv, căci el dacă mergea în Ardeal sau în Banat, clar că nu era luat în seamă și cei 600 de euro cheltuiți erau deja o pagubă, deși ceva mai mică. Deci nimic nu este întâmplător sub soare.
Românul este foarte inventiv atât timp cât a existat și numărul B-314-ZDA, căci decodarea era instantanee datorită noțiunilor de geometrie elementară pe care le au peste 80% dintre noi.

(30 iulie 2018)

365 împotriva României: Nicolae CUCU arhitectul durerii

Nicolae CUCU este unul dintre coautorul acelei monstruozități numită clădirea Teatrului Național București sau din București, căci nu-mi amintesc exact. Ce l-o fi determinat și pe acest arhitect, că era să zic artist, să contribuie la așa ceva nu-mi dau seama, dar probabil, srăcuțul chiar o fi crezut că face bine ceea ce face. Dacă fac o analiză comparativă a caselor de la Muzeul Satului din Herăstrău cu ce le-a clocit mintea celor care au format echipa de realizare a TNB, bă gândesc ce metamorfoze teribile a produs comunismul în mințile oamenilor de a-i face să treacă de la echilibru, de la proporțiile perfecte, la acea groaznică, disgrațioasă, și halucinantă configurare de volume pentru timp și spațiu.

Pălăria mexicană, zifurile fără ferestre și lălăiala indefinită în beton gri mă duc cu gândul la o pocitanie dintr-un basm terifiant. Nu știu unde or fi fost piramidele egiptene în mintea acelor arhitecți. Nu știu de ce nu s-au inspirat din înălțimile domurilor di vestul Europei. Nici măcar din zidul Kremlinului n-au ciugulit nimic să-și arate devotamentul față de Armata Roșie eliberatoare.

Nicolae CUCU este arhitectul durerii căci numai o durere infinită avea darul să-l ducă pe arhitect spre caznele teribile care să nască un asemenea avorton numit clădirea TNB.

(30 iulie 2018)

365 împotriva României: Vasile GORDUZ una a vrut alta a ieșit

Vasile GORDUZ a fost sculptor și a realizat statuia de la Muzeul de Istorie a României numită oficial Imperator TRAIANVS, dar așa mai ce pe Dânbovița Traian și lupoaica. Am auzit despre ea imediat ce a fost fixată pe treptele acelui muzeu. Am mers s-o văd. I-am făcut și poze. Statuia îl înfățișează pe

împăratul traian în cucur gol ținând în brațe un ceva despre care unii zic că ar fi o lupoaică, ceea ce mie nu-mi prea vine să cred.

N-aș fi scris despre sculptorul Vasile GORDUZ nimic și mai ales nu l-aș fi adus în cohorta celor care au făcut rău, dar el a realizat o statuie pe care și-a dorit să fie expusă undeva, într-un loc unde s-o vadă multă lume. Un împărat TRAIANVS îmbrăxcat, pe cal sau stând în picioare pe sol cu un braț ridicat n-ar fi stârnit atâtea patimi ca statuia despre care am scris deja. 

Dar am scris despre Vasile GORDUZ aici pentru faptul că acum lumea trece se pozează cu statuia. Nu ar fi nimic rău, căci lumea se pozează și cu statuia lui Julieta de la muzeul din Verona. Ei bine, dacă la Verona toți se înghesuie să pună mâinile pe nurii lui Julieta, am văzut că mai ales doamnele se înghesuie săi atingă cucul lui TRAIANVS, ceea ce se vede cu ochiul liber că bietul cuc deja a început să strălicească de atâta frecat. Și coada animăluțului este luctruită, căci lume crede că aduce noroc. Mai rămâne de văzut cum se integrează această operă în peisajul detul de reticent al unei mari majorități de bucureșteni, care ortodocși fiind au alte valori.

(29 iulie 2018)

365 împotriva României: Romeo BELEA arhitectul tristeții

Și Romeo BELEA este un arhitect care a lucrat în echpa celor care a făcut propunerea de a se construi Teatru Național așa cum a fost inaugurat în 1973.

Nu mi-am imaginat că o minte omenească, de fapt mai mulți, căci mai mulți arhitecți au făcut propunerea ce s-a concretizat în 1973. Să faci o asemenea hidoșenie este greu de imaginat, dar totuși a fost și a devenit realitate. Nu mi-am închipuit că cineva are în minte năzdrăvănia de a face o pălărie mexicană, căci de pălărie mexicană se vorbea în epocă, în București, la mii de kilometri de Mexic. Rămân la ideia că Romeo BELEA, pe poziția de arhitect a făcut o mare nasolie, pe care niște tipi fără gusturi au aprobat-o, probabil din plictiseală sau la un chiolhan. Nu există o explicație rațională la așa ceva. Oricum, noaptea visez urât și uneori am coșmaruri.

(29 iulie 2018)

365 împotriva României: Emil BODNĂRAȘ alias inginerul CEAUȘU

Emil BODNĂRAȘ era un tip extrem de deștept. Ceea ce a făcut el ca elev, ca student și ceva mai târziu, a fost de top. După aceea, a trecut printr-o perioadă ceva mai obscură, despre care istoricii ar trebui să aprofundeze documente și opinii. Ar reieși lucruri interesante.

Ceea ce mi se pare mie interesant se leagă de rolul lui în timpul evenimentelor din 23 august 1944. Istoria zice că el, Emil BODNĂRAȘ, zis și inginerul CEAUȘU, ar fi fost creierul acelei mișcări istorice, în care mareșalul Ion ANTONESCU, șeful guvernului, a fost arestat. Eu nu prea cred, căci probabilitatea ca un ins provenind dintr-un partid microscopic, ar avea puterea de personaj de prim plan. Faptul că el juca un rol într-o piesă scrisă de un dramaturg anume și faptul că celelalte personaje erau de primă mărime, arată multe și trebuie de fiecare dată citit printre rânduri. 

Judecând prin prisma unor elemente minimale de management politic ceea ce a făcut inginerul CEAUȘU, rezultă cu claritate că ecuația politică nu era de gradul trei, nifi de gradul patru, în condițiile în care armata germană era la pământ, aliații debarcaseră demult în Normandia, iar frontul de este era la o distanță extrem de mică față de București și viteza de deplasare a Armatei Roșii era extrem de mare. Ecuația era de gradul 1 și avea o singură soluție. Cine crede că ceea ce s-a întâmplat la 23 August 1944  a fost ceva neașteptat, calculat, măreț, eroic și dorit. În ecuația 5+x=11 are soluția x=6, pe care și un copil de 5 ani știe s-o rezolve. Așa că inginerul CEAUȘU a executat și nimic mai mult, exact cum au făcut și ceilalți. L-am trecut în lista celor 365 pentru semnificația a ceea ce a făcit el, chiar și din umbră, căci nu este nimic sublim să rezolvi o secuație de gradul întâi, când mareșalul Ion ANTONESCU avea în 1940 în rucsac ecuația de gradul al IV-lea, dar a ales cartea necâștigătoare, crezând că militar fiind, instinctul lui este infailibil, dar l-a dus la dezastru.

(29 iulie 2018)

Despre ce înseamnă calitatea unui concert

Voi analiza  concertul de la Viena din 1 septembrie 1979 organizat sub egida ONU, doar prin prisma numelor de artiști care au apărut acolo dar și prin prisma vârstei lor, dacă am în vedere că la Festivalul Enescu de la noi, prelungit ca zeama de varză și dispersat ca un nor, să mulțumească pe toată lumea, unde calitatea este destul de scăzută, adică ceva provincial, prăfuit și modest, pe bani mulți, care împărțiți la și mai mulți, devin bani puțini.

Au cântat la acest concert:

Leonie Rysanek-Gausmann care avea în 1979 vârsta de 53 de ani

René Kollo care avea în 1979 vârsta de 42 de ani

Siegfried Jerusalem care avea în 1979 vârsta de 39 de ani

Birgit Nilsson care avea în 1979 vârsta de 61 de ani

Agnes Baltsa care avea în 1979 vârsta de 35 de ani

Nicolai Ghiaurov care avea în 1979 vârsta de 50 de ani
Jose CARRERAS care avea în 1979 vârsta de 33 de ani
Sherrill MILNES care avea în 1979 vârsta de 44 de ani

Piero Cappuccillicare avea în 1979 vârsta de 53 de ani

Placido Domingo care avea în 1979 vârsta de 38 de ani

Montserrat Caballé care avea în 1979 vârsta de 46 de ani
Ruza Baldani care avea în 1979 vârsta de 37 de ani
Gianfranco Cecchele care avea în 1979 vârsta de 41 de ani
Peter Wimberger care avea în 1979 vârsta de 37 de ani
Kurt Rydl care avea în 1979 vârsta de 32 de ani
Au dirijat:
Horst Stein care avea în 1979 vârsta de 51 de ani
Miguel Gomez Martinez care avea în 1979 vârsta de 32 de ani
Placido Domingo care avea în 1979 vârsta de 38 de ani.
Se observă că în acest concert apar:
- nume foarte mari ale operei mondiale precum Birgit Nilsson și Nicolai Ghiaurov;
- artiști consacrați la apogeu precum Montserrat Caballé, Placido Domingo și René Kollo;
- artiști mari în prima parte a ascensiunii precum Agnes Baltsa și Kurt Rydl.

Concertul a avut tot ceea ce trebuie pentru a fi de înaltă ținută artistică și pentru a fi reprezentativ pentru instituția sub patronajul căreia s-a realizat.

Dacă vom compara acest spectacol cu șușele dâmbovițene cu greu ne vom reține plânsul în hohote, căci la noi mai vine când și când câte un mare cântăreț care se află la pogeu. Ultimul a fost Michael JACKSON din 1992. Restul, mai toți au fost artiști la apusul carierei, deși era vorba de artiști foarte mari, dar la apusul carierei, nu era vorba de artiști veniți direct de pe marile scene ca să plece tot pe marile scene, ca în cazul acestui concert din 1 septembrie 1979 de la Viena.

(29 iulie 2018)

365 împotriva României: Horia MAICU arhitectul goazei

Cine trece prin centrul Bucureștiului, are ocazia să vadă o serie de mosntruozități ale bolșevismului, dar și ale democraței, ca exoresie a prostului gust și a micimii vremurilor trăite. Una dintre acestea este clădirea Teatrului Național din București - TNB. Parcă a fost un blestem ca teatul naționalsă nu aibă o clădire, așa cum orice teatru o are pe a lui, ba că a luat foc, ba că nu s-a construit, ba că nu mai știu ce s-a întâmplat. Și acum, dacă o are, parcă nici n-ar fi, căci arată mai mult a cavou nazist din capitala nebunească de 1.000 de ani al celui de al treilea Reich, decât a clădire civilă. Clădirea TNB:

- este oribilă,

- are disproporționalități,

- dă senzația de pălărie,

- este lătăreață,

- este diformă,

- nu impresionează,

- sperie.

Deși în vitrinele Institutului de Arhitectură apar propuneri de proiecte pe care le admirăm pentru echilibrul lor, pentru eleganța liniilor și pentru jocurile de volume, peste drum se află exact opusul, rezultatul unei minți de nepătruns a arhitectului Horia MAICU. Nu am de spus decât atât: mie nu-mi place. Clădirea mă copleșește, mă sufocă. este rece și neprimitoare, de parcă vine de undeva dintr-un trecut tenebros. Deși s-a încercat îndulcirea acestei caricaturi, nu s-a reușit și în timpul directoratului lui Ion CARAMITRU s-a revenit la forma caricaturală de dinainte de a fi prin corecție o hidoșenie.

(29 iulie 2018)

365 împotriva României: Eugen BARBU și marea productivitate

Dacă Eugen BARBU rămânea doar scriitor, ar fi ajuns un mare scriitor. Așa, Eugen BARBU s-a băgat în politică, ajungând în tot felul de dregătorii și chiar și membru supleant al CC al PCR, într-o perioadă absolut nefastă pentru cultura română.

El a scris romane bune, dar a și fost acuzat de plagiat. Ceea ce i se reproșează lui Eugen BARBU și-i reporșez și eu este faptul că nu a fost un om al construcției, ci un fel de BĂSESCU al literaturii acelor vremuri, care căuta conflictele cu lumânarea. El avea o productivitate extrem de mare în a scrie, pentru că folosea mână de lucru la negru în a face ceea ce un singur om face, adică scrie pentru sine. Se pare că un plagiat celebru din PAUSTOVKI a fost rezultatul unei astfel de inginerii.

S-a vorbit mult și despre romanul Principele. Cine citește romanul și nu se uită nici la bârfe și nici la analizele docte din jurul lui, va aprecia opera ca atare, ca fiind de valoare. Dacă scriitorul mai zăbovea o secundă în plus, cu siguranță Principele era o capodoperă.

L-am inclus aici pe Eugen BARBU doar pentru faptul că el de pe poziția importantă pe care a avut-o în plan politic nu a făcut niciun efort de a pune literatura română valoroasă pe linie, asemeni unei garnituri de tren deraiate, pe care acesta doar a privităo și a plecat mai departe. Deși se considera cititorul rafinat al unor scrieri contemporane, dar și al unor scrieri vechi, Eugen BARBU nu a văzut boabele fine de aur ale grâului și a lăsat neghina să se strecoare, promovând și multe dintre nonvalorile unui proletcultism ceva mai rafinat, dar tot proletcultism numindu-se.

Am așteptat și am citit lucrarea sa O istorie polemică și antologică a literaturii române, dar am fost dezamăgit. Am regăsit în paginile ei un Eugen BARBU subiectiv, aproximativ și mai ales făcând judecăți de valoare ca și cum dai cu barda, văzându-se amiciții și inamiciții cu ochiul liber. Oricum cartea fiind una dintre acele istorii care nu se vor mai publica vreodată, căci nu selectează, nu ierarhizează și nici nu clarifică, ci, exact cum reiese din titlu, polemizează, adică mahalagește.

(29 iulie 2018)

365 împotriva României: Sabin GHERMAN care s-a săturat de România

Eu am o părere așa de proastă despre cei care ies ca păduchele în frunte aruncând cu noroi în simbolurile acestui popor, în popor și mai ales în țara unde s-au născut. Nu știu dacă Sabin GHERMAN a vrută să spună ceva urât despre România, dar știu că a spus că s-a săturat de ea. În clipa în care ți se întâmplă ceva rău, există vinovații cu nume și prenume care fac acel rău și nici țara și nici poporul și nici simbolurile lor nu sunt cele care fac acel rău.

Ca să spui că te-ai săturat de România, trebuie să fii cel puțin:

- egoist,

- răutăcios,

- primitiv,

- arogant, 

- suficient,

- incult,

- mediocru,

- dușmănos,

- însingurat,

adică să ai toate motivele din care să-ți iei bagajele și să pleci, căci toate ușile îți sunt închise, iar tu ca individ, ești sigur că succesul tău va fi total în altă parte, oriunde în altă parte, decât în locurile unde te-ai născut și unde ai încercat să faci ceea ce talentele tale ți-au permis, dar a fost imposibil să ajungi la un final, căci forțele obscure de peste tot ți-au pus piedici insurmontabile.

Ai zis: m-am săturat de România, ți-ai luat bagajele și pe-aici ți-e calea, cu drum fără întoarcere, cu durerea în suflet și fără a ierta vreodată pe nimeni dintre cei care au făcut relele ce te-au dus acolo.

Ori, acest Sabin GHERMAN, după ce a făcut zicerea, în loc să plece, să se realizeze, fie ca scriitor de limbă franceză ca Panaint ISTRATI, fie ca medic american de origine română ca Emil PALADE, fie ca fizician englez de origine română ca Gogu CONSTANTINESCU, a zbughit-o un pic, a dat de greu și a revenit să sugă exact de la pieptul celei de care se săturase, nefericitul de el. Patria n-ar trebui să-l ierte nici pe Sabin GHERMAN și nici pe alții ca el, căci acești oameni mici nu merită nimic de la patria lor spre care au aruncat vorbe grele și de ocară în loc să-și analizeze micimea lor.

(29 iulie 2018)

365 împotriva României: TEOCTIST cel cu doape în urechi și legat la ochi

Ar fi o naivitate să credem că TEOCTIST a devenit capul biserici ortodoxe fără voia PCR. Cu atâțea popi care au participat la colectivizare, am mari îndoieli că PCR a stat dintr-o dată deoparte și a lăsat să-i scape din mână exact peștele cel mai mare.

Tocmai de aceea cred că CEAUȘESCU personal, ocupându-se de demolarea bisericilor, a avut garanția unei lipse de împotrivire a celor din biserică de la toate nivelurile.

După Revoluția din 1989 TEOCTIST a încercat să dreagă busuiocul, să spună chiar că a scris o epistolă dicatorului, dar fără efect. Nu spun că lui TEOCTIST i-ar fi plăcut să vadă adevărate comori de arhitectură, dar și lăcașuri de cult prăbușindu-se sub șenilele buldozerelor, dar faptul că nu a luat măsuri energice de a le apăra, îmi arată că era un om moale, manevrabil și că în jurul său erau nenumărați lingăi, oportuniști și oameni ai sistemului securist, care și acum se tem de deconspirare la o adică. Sunt sigur că dacă TEOCTIST ar fi fost o persoană mai prezentă în viața publică, ar fi avut un cuvânt cu mult mai greu de zis. El a fost studiat. I s-au văzut slăbiciunile și PCR s-au folosit de acestea pentru a-și duce la bun sfârșit planul devastator de demolare a bisericilor. Nici ceea ce se întâmpla cu satul românesc nu l-a impresionat prea tare pe TEOCTIST deși țăranul român era autenticul păstrător al credinței strămoșești. Acum cu plecarea, mai corect spus cu desrădăcinarea țăranilor, deveniți muncitori pe meleaguri străine, se fac vinovați cu mult mai mulți și păcatele lor nu vor fi iertate în veacul veacurilor de nicio putere, oricât ar fi aceasta de departe de firea nevolnică a omului.

Dar, revenind la TEOCTIST, el a avut doape-n urechi și a fost legat la ochi de nu a auzit și nu a văzut ce se întâmpla în jurul lui, căci PCR reușise să acapareze totul și să nu lase să miște pe nimeni îm front. Cu un om slab, exact așa cum PCR și-a dorit să fie acolo sus în deal, fix, avea drum deschis să facă orice, inclusiv să demoleze biserici și să limiteze accesul tinerilor la credință prin cenacluri.

(29 iulie 2018)

365 împotriva României: Poliana CRISTESCU parte din nomenklatură

Între 1983 -1989 tovarășa Poliana CRISTESCU, soție a lui Nicu CEAUȘESCU a fost președinta Cpnsiliului Național al Organizației Pionierilor. Nuci nu avea cum să fie altcumva.

Când în universități ani și ani nu s-au făcut promovări pe conferențiar, a venit în Academia de Studii Economice Poliana CRISTESCU conferențiar, la catedrda de Socialism Științific, nu ca universitar autentic, așa cum se cuvenea, ci ca noră a familiei prezidențiale. Aveam colegi acolo, care spuneau că Poliana CRISTESCU este o femeie de comitet. Numai că în subteran, toți se fereau de ea și mai ales cei care aveau și oarecare funcții se cremeau să-i facă acesteia pe plac, fără ca vreodată femeia să fi cerut ceva sau să fi ridicat vreo pretenție. Totul era preventiv, exact așa cum se procedează acum, când șefii nu cer nimic, nu spun nimic, cel mult reproșează că nu s-a făcut aia, că nu s-a făcut ailaltă și tot așa. Poliana CRISTESCU nici nu prea dădea pe la facultate, căci ori de câte ori o întrebam pe buna mea colegă S cum își ține Poliana CRISTESCU orele, ea zâmbea și se uita la mine:

- Ce ore, domnule IVAN?

Erau vorbe cu înțelesuri nenumărate.

Am inclus-o aici pe Poliana CRISTESCU că a acceptat să se bage la o șandrama care nu i se potrivea, dar pe care și-o dorea, căci ca nevastă de fiu de președinte, în loc să stea deoparte cum stătea o fiică de președinte, mă refer aici la Zoe, care făcea să zicem știință, Poliana CRISTESCU s-a pus și ea moț la pionieri, că-și dorea să fie ceva, orice, dar să fie.

Am înțeles că după 1989 se jăluia pe colo ș pe colo, unde erau cei care s-o asculte, cât de oprimată a fost ea, lucru pe care eu nu-l cred, că dacă o apucase așa o oprimare, trebuia ea să divorțeze de prințișor și nu viceversa. Oricum, Poliana CRISTESCU nu a fost un personaj pozitiv, atât timp cât a sta în anturajul dictatorilor și le-a cântat în strună, nefiind o rebelă și nici o taciturnă, căci cuvântările ei ce apăreau în Scâteia Tineretului, m-au enervat teribil la vremea când deschizând ziarul ele tronau la loc de cinste, căci pe prima pagină era tata-socru.

(29 iulie 2018)

365 împotriva României: Alexandru PALEOLOGU și recunoașterea păcatului capital

Liberalul Alexandru PALEOLOGU a fost licențiat în drept la Universitatea București. În mintea mea, eu aș fi văzut un Alexandru PALEOLOGU avocat sau un Alexandru PALEOLOGU procuror sau un Alexandru PALEOLOGU judecător. Se scrie despre el că a fost scriitor, eseist, critic literar și om politic. A publicat lucrări precum Spiritul și litera: încercări de pseudocritică, Bunul-simț ca paradox , Simțul practic. Eseuri și polemici, Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu și Ipoteze de lucru. Studii și eseuri literare. Toate au fost publicate în editura Cartea Românească, unde și lucra ca secretar literar. Un răutăcios ar zică că publicarea în editura unde lucrezi este un semn rău. E o chestie de calitatea scrisului și de subiectivismul existent între autor și editură. Ce au aceste lucrări cu baroul sau cu sala de judecată, nu știu și nici nu mă apuc acum să văd ce și cum, din moment ce realitatea este aceasta.

L-am inclus pe Alexandru PALEOLOGU în listă nu pentru că n-a făcut avocatură sau magistratură, ci pentru faptul că a fost turnător al securității. Săracul Alexandru PALEOLOGU, a recunoscut el prin 1990 că a fost turnător. Unii l-au arătat cu degetul, alții l-au admirat. Alții au creat mii de argumente prin care să-i motiveze circumstanțele prin care el a fost racolat. Este foarte ușor de a judeca, de a arăta cu degetul pe cineva. Nici nu este corect să spunem că a greșit că a fost turnător. Nu este corect nici să spunem că o greșeală mărturisită este pe jumătate iertată. Nu este iertată, ci acceptată, evaluată și așezată la sertarul memoriei pentru a decanta informația să vedem dacă persoana cu pricina știe să aibă demnitatea de a munci din greu pentru a-și face operă. Dacă o ia razna și iese ca păduchele în frunte, înseamnă că acea mărturisire este vax-albina, frecție la un picior de lemn. Alexandru PALEOLOGU s-a dus glonț în politică, ultimul loc ce i s-ar fi potrivit, căci politica exemplară cere oameni exemplari, nu inși slabi care caută orice mijloace pentru a se lepăda de trecut și pentru a găsi noi nișe unde să stea comod. I s-a acordat în anul 2000  premiul național  de excelență în cultura română, un premiu oferit sporadic, pentru că societatea nu prea are obiceiul de a recunoaște ceva explicit.

În opinia mea numai oamenii puternici trebuie să ia atitudine, să facă afirmații și mai ales să conștientizeze care sunt consecințele la acre se expun prin ceea ce fac și ceea ce vorbesc. Ca să vină cineva să-mi spună că a făcut ceva sub presiune, înseamnă că nu a gândit corect înainte de a face ceva care avea să-l ducă în fața acelor presiuni. Cândva, un colec mi-a făcut o propunere. Eu am gândit și am decis: nu. Eram cu familie, cu copii și nimeni nu-mi dădea dreptul să dau curs solicitării, ca să-mi las familia fără vreun sprijin. În plus, după 1989 aș pozat eu în erou, ca să ce? Chestia cu turnătoria chiar recunoscută nu este ceea trebuia eu să aflu, de la un bărbat. Eu vreau politicieni adevărați bărbați rezistenți, verticali și puternici. L-am inclus în lista celor 365 pentru că Alexandru PALEOLOGU n-a servit ca model tinerilor, deși a venit cu citate moralizatoare, căci nu de tânguieli are nevoie societatea, nu de scuze și nici de mărturisiri, ci fapte, de lucruri concrete, de acțiuni concrete, de operă, căci opera dă exemplul și nu vorbele goale spuse cu lacrimi în ochi.
Cred că valoarea mărturisirii lui PALEOLOGU va deveni valoroasă peste ani, după ce se va publica lista integrală a turnătorilor și se va vedea care sunt cei care au stat cu capul la cutie, lăsându-l aproape singur pe conu Alecu în zona celor care au recunoscut păcatul capital, acela de a fi turnător la securitate. Separând omul de ceea ce a publicat, probabil prin ceea ce a scris, Alexandru PALEOLOGU va fi un eseist valoros, interesant. Am citit ceva scris, dar nu am fost convins. Probabil nu era ceva reprezentativ din opera lui.

(28 iulie 2018)

365 împotriva României: Anca TOADER cu un drum sinuos și abrupt

Absolut din întâmplare am dat pe youtube de o înregistrare de prin 19989 în care la Marius TUCĂ erau invitate Alina MUNGIU PIPIDI și Anca TOADER, după ce-și înaintaseră demisiile. Și uitasem de Anca TOADER. Nici nu mai știu ce mai face acestă Anca TOADER acum, dar știu că în timpul în care ea ieșea pe sticlă erau prezentate știri în cel mai rău și veninor mod din câte am văzut. Numai la televiziunea națională din Coreea de Nord era o tipă foarte vehementă care făcea niște prezentări de rămâneai crăcănat. Anca TOADER se văita că i se spunea că este stalinistă și paukeriță, lucru pe care îl respingea. Cee ce am de spus este doar că în copilăria mea aveam un radio Serenada făcut la Tesla în Cehoslovacia în perete și la știri ceea ce se prezenta erau chestii ce semănau la voce exact cu ceea ce spunea acea fostă utcistă și pionieră Anca TOADER. De ce făceam eu comparația nu știu, probabil din reflex, dar tot pe atunci mai erau și alte posturi tv și eu în tinerețe eram îmbibat de Europa Liberă și de Vocea Americii, deci este clar că știam ce înseamnă știri din lumea liberă. Nu mă laud dar umblasem după 1989 și mai gustasem și eu ce este aia televiziune, dar rigiditatea lui Anca TOADER era prea de tot. Dovadă că lucrurile stau așa cum spun eu, stă faptul că au trecut 20 de ani de la emisiunea lui Marius TUCĂ și nu am găsit în târg o carte de referință scrisă fie de Anca TOADER, fie de Alina MUNGIU PIPIDI. Căutând pe Wikipedia date despre cele două nu am găsit ceva din care să mă facă să scot pălăria. Știu doar că mi-a zis mama când am plecat în studenție, să mă ferească Dumnezeu de răutatea femeiască, căci nici apa și nici focul nu o depășesc, ea fiind de o mie de ori mai năpraznică. Nu spun mai multe, dar nu întâmplător am zis despre așa ceva.

(27 iulie 2018)

365 împotriva României: Camelia BOGDAN o jucărie cu cheiță inclusă

Dacă nu era înregistrarea aceea făcută fraudulos de GHIȚĂ în care Traian BĂSESCU vorbește în clar de rolul lui Camelia BOGDAN în procesul lui Dan VOICULESCU, nu m-ar fi interesat niciodată cine esteaceastă Camelia BOGDAN.

Eu am văzut la viața mea inși care vorbeau despre subiecte foarte aplecat, deși doar:

- auziseră despre ele în stația de tramvai,

- văzuseră niște coperți în vitrine,

- nu lucraseră o secundă în zonă,

- în școală nu aveau niciun examen dat.

Cu atât m-am mirat cum Camelia BOGDAN a reușit să-l condamne pe Dănuț și pe ceilalți, fără să fi citit temeinic dosarul în nenumărate volume. Îmi amintesc de activiștii de partid de pe vremuri care veneau de sus, se așezau la prezidiu și într-o secundă după u discuție de o altă secundă, reușeau să conducî lucrările ședinței de partid, ba mai mult, mai reușeau să țină la final un discurs înflăcărat.

Dacă la activiștii de la centru, după ședință mergeau la un ghiolhan și membri de partid plecau fiecare la casele lor, în cazul lui Camelia BOGDAN omul lua ani grei de pârnaie, căci ea judeca fără un studiu aprofundat al dosarului, căci ea nu avea timpul material s-o facă.

Nu mă interesează ce face acum Camelia BOGDAN, că mai este sau nu mai este în magistratură, nu prezintă relevanță. Ceea ce este fundamental se leagă de faptul că ea a fost sancționată nu pentru calitatea muncii ei, ci pentru că a încasat niște bani, taman de la o parte aflată în proces. Cu așa oameni, așa calitate a muncii, oriunde s-ar afla ei, în laborator, la catedră sau la săpat șanțuri.

(27 iulie 2018)

365 împotriva României: Horia Roman PATAPIEVICI culturnic fără respect

Aici nu voi scrie despre acel Horia Roman PATAPIEVICI care s-a jucat de-a fizica pe la Măgurele. Nu voi scrie nici despre Horia Roman PATAPIEVICI care a jignit un popor cu bazaconiile lui zise creiri istorice. Dar am să scriu despre rolul său nefast în calitate de director al Institutul Cultural Român - ICR, acea jucărie în mâinile președinților, cu care aceștia să împartă favoruri pentru a atrage în mrejele lor pe intelectualii mărunți, docili, manipulabili și modești.

Să motivez de ce l-am numit culturnic pe Horia Roman PATAPIEVICI. Acesta:

- nu a avut criterii valorice de promovare a culturii,

- a mers haotic în a organiza evenimente hei-rupiste,

- nu a reușit armonizarea care ne-ar fi adus un NOBEL,

- a avut limite serioase în a defini strategia unitară,

- a promovat persoane și nu personalități.

Deși a avut sume importante la dispoziție, la standul de la târgul Gaudeamus instituția coordonată de  Horia Roman PATAPIEVICI, a fost o prezență destul de modestă. Am înțeles că pe la ambasade erau la subsoluri tone de cărți publicate sub egida ICR pe care ambasadorii se jenau să le distribuie. Oricum, Horia Roman PATAPIEVICI ca om dedicat cercetării, care nu a condus înainte niciun colectiv cu sarcini precise, s-a văzut în postura celui hărăzit să dea, iar cei care au venit să ceară au fost nenumărați și nesătui. Horia Roman PATAPIEVICI de pe poziția de director a dat, că avea de unde, dar nu a făcut și evaluarea să vadă dacă ceea ce iese din ICR se întoarce cel puțin prin efecte benefice pentru țară. Acum Horia Roman PATAPIEVICI nu mai știu ce face, dar prin ceea ce a făcut, inclusiv prin lucrările lui din afara domeniului fizicii unde era specialist, nu-mi imaginez că a avut contribuții decisive, căci cărțile sau studiile serioase necesită luni și ani de studiu în biblioteci și de experimente de laborator. Orice altă abordare este ceva exact ca pe o scară rulantă unde unul vrea să urce, iar scara coboară. cel ce urcă nu are o viteză mai mare care să-i asigure că la un moment dat va ajunge sus. Păcat. Horia Roman PATAPIEVICI era pe vremuri un tânăr cercetător în care mulți își puseseră mari speranțe. Uneori și dezamăgirea este compensată prin dregătorii, decât statul într-un laborator anonim, cu speranța unei descoperiri epocale ce întârzâie să-și facă apariția.

(27 iulie 2018)

365 împotriva României: Ioan Avram MUREȘAN pârnăiașul nefericit

Când mă gândesc la Ioan Avram MUREȘAN am în minte fraza aia lui Emil CONSTANTINESCU în care se lăuda că CDR are 200 de specialiști care vor face țara de nerecunoscut, în ideia de a face progrese spectaculoase în numai 2 ani. S-a dovedit că avea 2 specialiști, care ar fi făcut ceva în 200 de ani, dacă. Mi-am adus aminte de zicerea lui CONSTANTINESCU văzând că un electronost face pe ministruul agriculturii. Ori dorea cu ardoare un portofoliu de ministru, ori nu conștientiza că acolo la agricultură nu rezită oricine, căci cele mai teribile afaceri acolo se fac. Sunt bani mulți pentru agricultură, sacul e mare, sacul se golește iute și cu talent. Numai că el, netalentat fiind a zbârcit-o și a luat-o-n barbă, ceea ce l-a dus la pârnaie, deși cred că nu el este cel care s-a umplut de mălai.

Deși viața l-a lovit din toate părțile, trebuie spus, că ceea ce-și face omul cu mâna lui nu se numește nici destin, nici soartă, ci lucru manual. Și-a dorit să fie ministru, a fost ministru. I s-a pus pe cap o pălărie cu mult prea mare și n-a mai văzut bine pe unde merge. Fiului său i-a dat o educație aleasă, trimițându-l la școli înalte în străinătate și de acolo acesta și-a găsit o slujbă. Obiceiurile de acasă l-au făcut pe puști să aibă revelații, neconvenabile celor care jucau în ringul celor ce plăteau foarte bine, căci la Cambridge Analytica nu se practicau ritualuri tibetane și nici yoghine, ci se făceau jocuri, iar acolo o dată intrat, trebuia să rămâi, căci secretele sunt secrete și cine face altcumva are mari neplăceri. E ca la mafia, nu se iese decât cu picioarele înainte. Povestea este lungă și tristă. Dar duce tot la concluzia că fiecare om trăiește exact așa cum îți dorește și nu altfel. Așa și Ioan Avram MUREȘAN. Și-a clădit nefericirea cu propriile-i mâini, secundă de secundă, de fiecare dată zicând că opțiunea făcută este și cea mai bună, fără a vedea și riscurile din viitor. El a plătit pentru că i-a crezut pe toți cinstiți așa cum era el. În viață lucrurile sunt cu totul altfel. Oamenii mai au și defecte.

(27 iulie 2018)

365 împotriva României: Decebal Traian REMEȘ cel cu caltaboșii

Decebal Traian REMEȘ, fostul ministru de finanțe în vremea lui Traian BĂSESCU, mi-a adus aminte de vremea când eram și eu într-un consiliu de administrație. M-a sunat secretara companiei să-mi zică să vin urgent că este o  problemă acolo. M-am dus. Dimineața directorul a venit la muncă. A venit și finul lui de cununie și i-a încredințat o sumă că el pleca undeva. În secunda doi, au intrat mascații. Directorul a fost acuzat de luare de mită. A stat vreo șase luni la mititica. S-a privatizat compania în lipsa lui. După aceea i s-a dat drumul. De marcă nu se întâmplase nimic. Mișto lucrătură.

Cu Decebal Traian REMEȘ tot așa s-a întâmplat, cu plicul, cu filmul, cu caltaboșii, cu flagrantul. La televizor, după ispășirea pedepsei, Decebal Traian REMEȘ a povestit toată lucrătura și a arătat cu degetul spre marele orchestrator. Eu nu am nicio simpatie față de Decebal Traian REMEȘ căci în vremea când era ministru a dovedit aroganță, limite, brutalitate, lâncezeală și mai ales servilism. El a crezut că intrat în horă va juca așa, cum vrea el. S-a înșelat. Când intri în horă nu mai ieși. Punct.

Degeaba încearcă Decebal Traian REMEȘ să demonstreze că el produce tone de caltaboși. Că lui nu-i trebuiau. Eu am văzut popi care iau coliză până și de la cel mai sărac, pentru a nu-l jigni, dar și pentru a duce și mai multă hrană la porcii lui, care nu sunt nici doi, nici trei, ci cu mult mai mulți, că burta popii e mare și nesătulă când e vorba de friptane adevărate.  Decebal Traian REMEȘ trebuia să știe că toate se plătesc și că mereu dacă face ceva la cerere, va veni o altă șsoliticare și încă una și încă una și niciodată cei ce vor cere vor fi trași la socoteală, ci cel care apare ca executant.

Acum, Decebal Traian REMEȘ apare ca un bătrân gârbovit, cu barbă, sfătos și aproape convingător. Pe mine nu mă va convinge niciodată de nevinovăția sa, pentru că chestia cu taxa pe scaunele din restaurant nu are scuze și arată implicarea lui în niște detalii cu miros puturos. Norocul meu este că și televiziunile s-au plictisit de el și-l evită, căci puterea de a se răzbuna nu-i vine de nicăieri.

(27 iulie 2018)

365 împotriva României: Anca DRAGU și PALIU și țara ei de doi lei

Anca DRAGU și PALIU a fost ministru al finanțelor în guvernul lui Dacian CIOLOȘ, ministru cu o mentalitate bolșevică, precis coborâtoare dintr-un stalinism obscuri, pentru că prin tot ceea ce a făcut și a zis, mi-a demonstrat că ea este omul evidențelor, gen apa e udă, fierul înroșit frige, gheața e rece și iarna ninge. Sau ar trebui să ningă dacă. De multe ori și evidențele ne înșeală, dar trebuie să admitem și așa ceva când și când.

Am văzut extrem de mulți oameni limitați care nu au capacitatea să facă niște mici scamatorii pentru

a nu se da în stambă și să se facă de cacao pentru totdeauna. Ei bine, această Anca DRAGU și PALIU nu a avut abilitatea să tacă la momentul potrivit. Și a scăpat prostia aceea că românul trebuie să se obișnuiască să muncească și pe 2 lei pe zi. Ea, în aia mă-sii pe doi lei a muncit ca slugă la străini și tot pe doi lei muncea la minister, unde numai porcării făcea? Mă îndoiesc, că rezultă că nu a disprețuit nici ea și nici bărbatul ei banul care pica din cer, adică din buget.

Despre lipsa de tact și de înțelepciune a acestei femei ar trebui să scriu 1.000 de pagini, dar nu-mi pierd timpul cu deducțiile ei primitive de copil de clasa a I-a la peste 40 de ani. Chestia cu covrigul, chestia cu medicamentele, chestia cu gaura, sunt duc la deducții de Gâgă și nici nu mă miră că uitasem de ea, până când cineva, un indian din tribul havasupai  m-a întrebat  în Grand Canyon dacă știu cine este Anca DRAGU. M-am făcut de rușine că eu nu știam, dar o vânzătoare de la un chiosc de băuturi răcoritoare s-a băgat în vorbă și a turuit vreo 10 minute cu detalii din wikipedia descriind exact cine eeste respectiva. M-am făcut mic, mic de tot și am plecat ne rușinat.

(27 iulie 2018)

Joseph CALLEJA, tenorul cu voce de gramofon

Când l-am auzit prima dată cântând pe tenorul maltez Joseph CALLEJA am crezut că este vorba de o înregistrare veche, cu o voce de tenor metalizată, mult mai metalică decât vocea lui Mario LANZA. El este un tânăr de 40 de ani, la apogeul carierei sale, care a obținut tot ce era de obținut și chiar un titlul de doctor honoris causa de la Universitatea din Malta, la numai 34 de ani în naum 2012. Este un tenor masiv, muzical și cu o voce amplă, puternică și cu dicție perfectă. La 40 de ani, el are în repertoriu 28 de opere de VERDI, DONIZETTI, BELLINI, GOUNOD, MOZART, ROSSINI, PUCCINI, MASCAGNI și BIZET. Pe youtube se găsesc clipuri din care cine este interesat va vedea despre ce este vorba. Iată câteva exemplificări:

E lucevan le stelle

O sole mio

Recondida Armonia

La mia letizia infondere

Tombe degli avi miei

Una furtiva lagrima

Che Gelida Manina

O soave fanciulla

Mai sunt multe altele, dar acestea cred că sunt suficiente pentru a vedea că Joseph CALLEJA este un tenor de înală clasă. Calitățile sale vocale și actoricești au determinat apariții pe mari scene și realizarea unor înregistrări la mari case de discuri. El acum este considerat un tânăr interpret, care în deceniul următor se va spune că va ajunge la maturitate. Oricum, cine îl ascultă o singură dată, va reuși cu o probabilitate de peste 0,99 să-l identifice fără greșeală pe Joseph CALLEJA, așa cum fără riscuri este identificat acum Luciano PAVAROTTI, cel căruia i-au trebuit 40 de ani să ajungă la o asemenea performanță și datorită că nu a avut de la început Internet-ul și Youtube-ul de partea sa.

(27 iulie 2018)

365 împotriva României: Adrian SEVERIN dictatura și compoziția apei

Adrian SEVERIN este unul dintre inșii despre care spun că i-a lipsit creierul, fiind ușor de dus de nas, căci altfel nu-mi explic cum a căzut în plasa un or jurnaliști care încercau ceva legat de o chestie numită lobby, dar de fapt era o mită mascată.

Am reținut despre Adrian SEVERIN acuza dictatorul pentru faptul că apa are formula  H2O, căci fără acesta, cu siguranță apa ar fi avut o altă formulă, o cu totul altă formulă. Bazaconia mi s-a părut de maximă excentricitate. Totuși, Adrian SEVERIN a mai venit în vremea când era ministru de externe de o chesti numită lista cu spioni, care n-a fost scoasă niciodată la lumină.

Totuși, faptul că Adrian SEVERIN a intrat la pușcărie pentru sume de-a dreptul penibile în comparație cu cauțiunile plătite de unii care mișună liberi și acum. L-am inclus pe Adrian SEVERIN în lista aceasta pentru că acum pare de-a dreptul misterios și face pe înțeleptul, zicând tot felul de cugetări, pe care le consider neinteresante, din moment ce vin tocmai de la un personaj care nu s-a remarcat prin fapte de vitejie, de arme, ca să mă exprim mai plastic.

(27 iulie 2018)

365 împotriva României: Sebastian GHIȚĂ milionarul din software cu statul

Sebastian GHIȚĂ sau Sebi GHIȚĂ este un cetățean român, din Ploiești de fapt, care s-a refugiat în Serbia pentru a se proteja de focul năpraznic al justiției române, care-l consideră unui dintre cei mai mari corupți din câți a cunoscut scumpa noastră patrie, Republica România.

Nu l-am inclus aici nici pentru că a avut contracte grase cu instituții de forță.

Nu l-am inclus aici nici pentru că a participat la chiolhane cu puternicii zilei.

Nu l-am inclus aici nici pentru că a plătit vacanțe luxoase unor demnitari.

Nu l-am inclus aici nici pentru că a dat de muncă la peste o mie de IT-iști.

Nu l-am inclus aici nici pentru că a fugit de sub nasul organelor.

Nu l-am inclus aici nici pentru că și-a făcut partid fără impact în mase.

Nu l-am inclus aici nici pentru că umbla cu mașini de lux.

Nu l-am inclus aici nici pentru că a făcut serialul de dinainte de plecare.

Nu l-am inclus aici nici pentru că a evitat să dea filmulețe și poze.

L-am inclus aici pentru că Sebastian GHIȚĂ s-a complăcut în a fi în sferele puterii pentru a avea informație și pentru a fi pe poziție, pentru a avea avantaje dintre cele mai suculente pe sub masă. El s-a apucat să descarce sacul cu mizerii numai în clipa în care s-a văzut strâns cu ușa sau în clipa în care a început să i se dea peste mână. Când au început să i se clatine balamalele, este clar că trebuia să se apere, lucru pe care l-a făcut căci a strâns probe, el nefiind un tip oarecare în plan informatic. Sebastian GHIȚĂ este o rotiță într-un angrenaj complex, rotiță care s-a imaginat ca fiind pe o altă poziție și cu alt rol, fără a i se da permisiunea. Mecanismul este necruțător cu rotițele neascultătoare și Sebastian GHIȚĂ deși știa lecția, a crezut că lui nu i se potrivește și are alte grade de libertate. Acum se vede cum stau lucrurile, iar el ca depozitar nu numai de adevăruri, la momentul propice va ști să se apere cu armele din dotare, căci Sebastian GHIȚĂ nu este deloc fraier. El este absolvent al Facultății de Management a Universității de Petrol și Gaze din Ploiești, facultate făcută la vremea ei, nu după ani și ani de la terminarea liceului. Sebastian GHIȚĂ este o cutie cu surprize și el știe valoarea informațiilor pe care le deține și pentru care el are un plan de apărare prin atac.

(27 iulie 2018)

365 împotriva României: Iulian FOTA, o catastrofă de imagine

Iulian FOTA este un bărbat de 53 de ani. În 1989 avea 26 de ani, căci el este născut în 1965. Un bărbat de 26 de ani la Revoluție, este inadmisibil să nu știe o limbă străină. Deci eu aici nu-l analizez pe Iulian FOTA nici ca inginer în construcții civile, nici ca doctor în științe politice, ci doar prin prisma prestației jalnice din 2012 când televiziunile l-au făcut de cacao cu opintelile lui de la un simpozion pe probleme de securitate națională. Eu stau și mă întreb ce literatură a citit Iulian FOTA pentru a-și face teza de doctorat, căci multe se scriu în limba engleză. Dacă el este vorbitor fluent de limbă germană, îmi cer scuze, dar nu este vina mea că la acel simpozion nu a vorbit nemțește.

Cred că un consilier pe probleme de securitate națională nici nu trebuie să aibă o mare expunere, căci el are alte treburi și nu este necesar să aibă ziceri în public. În schimb, el trebuie să vină cu idei mărețe în fața prezidentului și să-i ofere acestuia soluții dintre cele mai bune în marile probleme care apar în zona lui de interes. N-a fost să fie, căci l-am auzit pe Iulian FOTA vorbind pe la emisiunile lui Rareș BOGDAN despre chestii globaliste, despre provocări și nu m-a dat pe spate. Doar făcea pe interesantul, dar nu a dus nicio teorie până la capăt. Era întrerupt fie de moderator, fie de alți invitați, probabil că se pierdea în detalii nesemnificative.

Bâlbâielile spun foarte multe, iar sărăcinia vocabularului spune și mai multe. Pe Internet a circulat ceva și mai crocant. L-am inclus pe Iulian FOTA aici pentru că prin ieșirile publice nu mi-a creat senzația unui specialist de vârf, căci trecerea de la construcții la științele politice presupune parcurgerea unor pași foarte greu de realizat, mai ales stând lângă un prezident impetuos. Voi fi foarte încântat să citesc teza sa de doctorat, dar nu am găsit nici un CV, nici detaliile care să mă ducă spre opera lui Iulian FOTA, căci aș fi vrut să-l știu profesor universitar făcut prin nădușeală reală.

(27 iulie 2018)

365 împotriva României: Anca BOAGIU un stîlp pedelist de fundal

Eu sunt un pălmaș care merge cu low class. Mergeam spre Brussels când era cât p-aci să fac un șoc. În avion călătoreau Vasile BLAGA, Anca BOAGIU și Cezar PREDA. Oameni așa de importanți pe care nu i-am considerat niciodată niște sărăntoci călătoreau cu un pârlit ca mine dus-întors.

Dintre toți mi-am adus aminte de Anca BOAGIU, din vremurile în care a fost ministreasă la transporturi, pusă de Zeus, cum i se spunea lui Traian BĂSESCU în folclorul urban. Ea a fost ministreasă la transporturi în perioada 22 august 2005 – 5 aprilie 2007, timp în care s-a remarcat printr-o pojghiță de asfat pe autostrada A1, ceea ce m-a făcut să mă gândesc foarte serios dacă să mai merg spre Pitești sau nu. Atât de mizerabil arăta lucrarea aceea. ea este inginer hidrotehnician, un fel de rudă de departe cu Ion ILIESCU, numai că ILIESCU a terminat studiile la Moscova și BOAGIU la Constanța.

N-aș fi scris depsre Anca BOAGIU dacă asfaltul ar fi fost bun. Să faci ceva și să faci așa de prost, este și asta o performană. În rest, nu-mi amintesc să fi făcut ceva ieșit din comun. Nici nu avea de la cine să învețe, căci tăticul ei spiritual avea alte probleme decât cele legate de autostrăzi. Dovadă că și Albania ne-a luat-o înainte la acest capitol.

Nu mă pronunț despre Anca BOAGIU la capitolul știință. Totuși o felicit că a avut demnitatea și nu și-a dat doctoratul ca s-o bălăcărească unii și alții pe teme de plagiat. Nici la capitolul politică nu știu să se fi remarcat cumva. Știu că a condus organizația de București parcă. Știu că nu a făcut valuri la alegerile când a pierdut UDREA ceea ce-și propusese în PDL, adică să devină președintă. Anca BOAGIU nu a avut nici laude și nici nu s-a dat în spectacol ca alte femei PDL-iste ridicând osanale lui Nutzi UDREA, crezând că se vor pune bine cu prezidenta, ceea ce nu s-a și întâmplat. Anca BOAGIU este mai tăcută și-i stă bine, căci tăcerea e de multe ori de aur.
În cohorta de 365 împotriva României am inclus-o pe Anca BOAGIU, un stîlp pedelist de fundal, pentru că m-a enervat cu asfaltarea lui A1. Deși avea toate ingredientele să iasă în față, ea s-a menținut undeva mai în spate, lăsându-i pe alții să dea din coate, ceea ce este de admirat la o femeie, zic eu, deșteaptă, căci celelalte fac praf fără rost.

(26 iulie 2018)