Crizele economice în secolul al XXI-lea

Cine mai crede în ziua de azi că lucrurile se petrec în economie ca la începutul secolului al XX-lea, face o greșeală impardonabilă.

Atunci nu erau:

- calculatoare electronice,

- baze de date,

- modele econometrice,

- algoritmi de optimizare,

- e-banking.

Acum este atâta informatică încât nu mai trebuie să se lucreze cu eșantioane, ci se lucrează direct pe colectivități în integralitatea lor.

Înainte crizele erau spontane și aveau cauze cunoscute, dar care nu erau gestionate. Acum, statele au atâtea pârghii încât stăpânesc cu instrumentele matematicii și economiei cantitative tot ce mișcă, fără a mai lăsa la voia întâmplării nimic. 

Crizele economice nu mai au caracterul spontant de nestăpânit, ci ele azi trebuie privite ca un lichid care curge pe o conductă unde există un robinet. Prin mișcarea într-un sens a robinetului va curge apă sau prin schimbarea sensului, curgerea apei este întreruptă. Modelarea economico-matematică spune în orice clipă cum trebuie rotită rozeta robinetului astfel ca economia să aibă traiectoria dorită. Ceea ce trebuie știut de toată lumea este legat de faptul că cel care are în mână rozeta robinetului este și el om, cu slăbiciunile lui. De aceea, chiar dacă are soluții optime, el, mânuitorul robinetului introduce anumite elemente perturbatoare și numai așa se explică multe dintre măsurile dramatice impuse unora pentru a fi salvate finanțele dintr-o anumită zonă.

Acum, dar mai precis de la sfârșitul anilor 1970, crizele nu mai sunt rezultatul unor factori economici care au acționat contradictoriu, spontan și necontrolat, ci sunt create în laboratoare, undeva, unde se urmărește maximizarea profitului celui ce vrea ca efectele crizei generate, să-l avantajeze pe el. Criza energetică nu a fost un joc al întâmplării, ci rezultatul unor calcule elaborate și a unor modele de mare complexitate, rezolvate de calculatoarele din generația a III-a.

Să nu-mi spună mie nimeni că nu s-au cunoscut mecanismele crizei financiare din 2005-2010 și că nu existau instrumente de atenuare a efectelor acesteia. În laboratoare au fost puse baze pedalându-se pe un defect omenesc și anume lăcomia. Rostogolirea banilor, fără a avea în spate produse și servicii, a fost rodul carenței acelor oameni care au alergat după câștigul multiplicat în cascadă, bazat pe nemuncă.

Mânuitorul robinetului a permis amplificarea fenomenului, reflectat în piața imobiliară și în prestările de servicii de audit, până la acele cote care au generat prăbușirea piețelor și a unor bănci, dar și dispariția unor auditori. Totul a fost sub control, căci trebuiau să plece anumiți actori, nimic mai mult. Și acum se vorbește despre ciza iminentă, numai că analiștii noștri și nu numai ai noștri ignoră că există calculatoare, că tot ce mișcă în economie este reflectat în plan informatic. Ei neglijează puterea modelării și mai ales faptul că având bate brute inițiale, se construiesc tot felul de modele, se fac tot felul de agregări. dacă unii nu fac așa ceva, ignoranții cred că toată lumea doarme. Sunt unii care nu dorm și care pregătesc acele rețete foarte eficiente, care să le maximizeze avantajele, totul părând ca o evoluție naturală, venită din cer, de la o forță supranaturală, legată de destin, de întâmplare, de neșansă sau de orice altceva decât de o soluție dată de om și aplicată spontan tot de om.

(01 noiembrie 2019)

Acuzații de blat

Cei care își văd șansele diminuat chiar în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale, vorbesc de blat între Viorica DĂNCILĂ și Klaus IOHANNIS. Așa cum ne stă nouă bine, nu sunt de vină partidele balama, nu sunt de vină candidații care nu s-au remarcat cu rezultate de excepție care să convingă pe toată lumea, ci sunt de vină numai și numai Viorica DĂNCILĂ și Klaus IOHANNIS care și-au dat mâna ca ei să ajungă în turul al II-lea. O aberație mai mare nici nu avea cum să apară, căci neputința de a impune candidați infailibili a partidelor balama, i-a făcut pe șefii acestor partide să vorbească de blat, de lipsa de interes a candidaților Viorica DĂNCILĂ și Klaus IOHANNIS de a veni în confruntări cu ceilalți 8 candidați, pentru a se bălăcării, exact cum s-a întâmplat pe la alegerile din 2004 sau 2009.

Eroarea făcută de cei care acuză blatul este evidentă și doar cine nu vrea nu vede că între Viorica DĂNCILĂ și Klaus IOHANNIS nu are cum să existe blat pentru că:

- sunt adeversari politici complet definiți,

- atacurile reciproce au fost extrem de intense,

- nu au ceși oferi unul altuia după turul al II-lea,

- votul secret este imprevizibil și nenegociabil.

Există niște reguli nescrise legate de votul secret. Dacă sunt 10 candidați, tot timpul va exista un ocupant al locului I, un ocupant al locului al II-lea și tot așa până la al X-lea loc din lista voturilor obținute. Nu văd de ce oamenii vor să fie toți pe locurile I și al II-lea. este mai rău ca la clasa a I-a unde părinții vor ca odraslele lor să ia premiul întâi, drept care forțează nota în varii modalități, iar învățătoarele, ca să satisfacă orgoliile părinților nesăbuiți, urcă pe scenă la premiul întâi, jumătate de clasă. Spectacolul oferit până azi este modest. Aștept zilele următoare, căci nu mai sunt decât 10 zile până la primul tur și chiar cu timiditate, competitorii își vor da la geoale cu râvnă.

(31 octombrie 2019)

La THERME, o primă impresie

Pe Șoseaua București-Ploiești, la numărul 1K se află THERME, un centru modern de SPA, la care ajung bucureștenii și nu numai ei în 25-30 de minute dacă circulația nu este un calvar.

Clădirea este monumentală, cu multă sticlă, ceea ce dă o notă de modernitate întregului ansamblu. Trebuie să spun că înălțimea și generozitatea suprafeței fac din întregul ansamblu o realizare cu totul specială în care vizitatorii simt existența unui mediu prietenos, larg, aerisit și plin de lumină.

Managementul este unul simplu, direct, în care fluxurile sunt bine definite. Cel ce vine la THERME nu trebuie să facă niciun efort special pentru a parcurge toți pașii, astfel încât să ajungă foarte repede și fără stres la atingerea obiectivului pentru care a ajuns acolo. Plata intrării, obținerea brățării, accesul la resurse prin apropierea brățării, marcarea plăților în diferite puncte tot cu brățara, ca la ieșire să se facă regularizarea, codificările pe mai multe niveluri ale casetelor de la dulapurile de haine permit identificarea rapidă a casetei proprii, casetă ce are numărul înscris pe brățară.

Personalul este de o cu totul altă factură. Există reguli, există vocabular, există restricții, există proceduri. Personalul este instruit și derularea tuturor activităților se desfășoară lin, fără a fi nevoie de acțiuni energice, căci totul este clar sau devine clar de la primele cuvinte de intervenție a celor echipați diferit în raport cu noi toți ceilalți. În unele puncte personalul este instruit și execută părțile

de program cu talent și grație, ceea ce arată pasiune și profesionalism, lucruri care se întâlnesc mai greu în zonele de servire din oraș unde vânzătorii, paznicii, îngrijitorii vorbesc la telefon, de parcă ar fi plătiți pentru acestă activitate, căci ignorarea clienților ar face parte din fișa postului lor.

Gândirea întregului ansamblu este realizată încât orice membru al unui grup țină destul de numeros și neomogen să găsească acele activități care să justifice rămânerea fie în clădire, fie în exterior, pe o durată destul de mare, căci de luni până joi,  în intervalul 9,30 - 23,30  și vineri, sâmbătă și duminică în intervalul 8,00 - 1,00 sunt destul de multe ore, iar vizitatorii nu trebuie să se plictisească. Mai mult, ei trebuie să găsească o mare diversitate de facilități care să acopere marea varietate de gusturi ale celor care plătesc între 33 și 75 de lei la o vizită, ceea ce nu este deloc puțin în raport cu veniturile românilor.

Am văzut destul de multe locuri de recreere și pe o scală de la centrul SPA THERME este la 9,50 căci am identificat și unele minusuri minore, din care unul se referă la cele câteva zone unde există mari riscuri de alunecare, știut fiind faptul că bazinele sunt cu apă, nu cu nisip și apa transferată involuntar pe acele suprafețe generează dezechilibrări pentru persoane, care chiar dacă sunt atente,  riscă.

Impresionează grandoarea și crearea acelei armonii prin utilizarea plantelor exotice. Curățenia este elementul de bază la THERME. Există restricții privind utilizarea papucilor, a telefoanelor, a prosoapelor și a modului de prezentare vestimentară.

Cuvântul de ordine acolo este calitatea, care se regăsește în apa din bazine, în produsele de bar, în mâncarea de la restaurant și la punctele unde se vând răcoritoare și nu numai. Trebuie spus în mod deosebit că prima impresie pe care și-o face  vizitatorul nu se schimbă, căci este folosită experiența acumulată în istoria deloc lungă a centrelor de recreere. Există modalități extrem de civilizate de a separa categoriile de vizitatori, funcție de timpul pentru acre au plătit biletul de intrare, ceea ce este esențial. Sunt sigur că mulți care au plătit doar pentru a sta doar 3 ore, la următoarea vizită vor plăti taxa pentru a sta o zi. Este important că în cei 4 ani de la inaugurare, nici investitorii și nici staff-ul nu au coborât standardele. La noi merge chestua aceea cu o minune care nu durează mai mult de trei zile. Exigența constantă a echiei manageriale a făcut ca din punct de vedere al calității să nu apară fluctuații care să-i îndepărteze pe vizitatori în timp.

(31 octombrie 2019)

Cum, mama dracului?

Întâmplarea nr. 1: Eram cu ARO 244D pe la Azuga și am simțit că motorul nu mai trăgea. Era clar că filtrul de motorină se îmbâcsise sau că filtrul de la pompa de RABA cu care eu ăperfecționasem alimentarea, se îmbâcsise.

Am oprit mașina, am desfăcut păhărelul de la pompa de RABA. În timp ce curățam, mi-am adus aminte de o istorioară spusă de nea Titi, care și el s-a găsit tot într-o astfel de situație. Spunea nae Titi că într-un moment de neatenție, i-a scăpat păhărelul din mână și s-a făcut țăndări. A trebuit să aștepte să treacă pe lângă el o mașină cu o astfel de pompiță, a oprit-o. Șoferul, om cu inimă, i-a dat un păhărel și nea Titi s-a rezolvat. 

La un moment dat, m-am întrebat: cum, mama dracului, să-ți cadă păhărelul din mână și să se facă țăndări? N-am apucat să sfârșesc discursul meu cu mine însumi, că-mi cade și mie păhărelul din mână. se face țăndări. Acum aveam explicația cum mama dracului se întâmplă o astfel de năzbâtie. Era noapte. Nu trecea nicio mașină. Am cotrobăit la mine în portbagaj și ca orice șofer de ARO care mai cară cu el încă o mașină formată din tot felul de piese de schimb, am găsit un alt păhărel. Cu mare atenție l-am pus la loc și plin de fericire, am plecat. Motorul zbârnâia, iar eu eram fericit nevoie mare.

Întâmplarea nr. 1: Nu am avut niciodată explicația cum să fii obligat să spargi ușa de la apartament că ai închis-o și cheile sunt înăuntru. Eu aveam o yală care se închidea automat, dar niciodată nu s-a întâmplat să dau siguranța jos, să trag ușa după mine și să nu am cheile în buzunar. Într-o duminică tocmai discutam acest subiect cu soția și-mi exprimam nedumerirea că unii sunt atât de gură-cască încât să plece fără chei și să rămână pe dinafară ca fraierii. Am ieșit din apartament, am lăsta siguranța, am tras ușa și soția mi-a zis:

- Dar, tu ce ai făcut acul? 

Am realizat că plecasem ca o floare, fără chei. Și dacă cu o secundă înainte mă întrebam: cum mama dracului faci să rămâi ca fraierul pe dinafară, o secundă-două mai târziu, eu eram acela care a trebuit să sparg yala și să fac exact ceea ce credeam că nu este posibil în condiții cât de cât normale.

****
Întrebarea acesta este semnul exigenței față de tot ceea ce fac alții și este de neconceput, până când noi înșine picăm în greșală și ca minune, devenim îngăduitori nevoie mare.

(30 octombrie 2019)

Sindromul copilului unic (II)

Acum trebuie să privesc sindromul copilului unic, din punctul de vedere al acestuia. Copilul unic, ar trebui să fie la fel ca toți copiii, dar nu este, pentru că mediul în care este crescut îl schimbă și-l face să fie altfel decât ceilalți, dar nu în sensul pozitiv, cu altfel, adică altfel și atât.

Colipul unic se deosebește de ceilalți copii prin fatul că:

- știe că tot ce au agonisit părinții lui nu împarte cu nimeni,

- se consideră ca fiind cel mai deștept, pentru că așa i s-a zis tot timpul de către părinți și bunici,

- nu știe să împartă nimic din ce are pe moment cu nimeni, că nu a fost educat pentru așa ceva,

- este obraznic, îngână, spune prostii pe care le aude în casă,

- nu are prieteni, datorită atitudinii lui disprețuitoare față de ceilalți,

- se crede superior doar prin faptul că etalează chestii pe care ceilalți nu le dețin,

- pârăște pentru că așa a fost el învățat să ia atitudine,

- vrea să iasă în față ciu orice preț, doar prin faptul că părinții i-au zis că e cel mai bun,

- este neîndemănatic,  că părinții și bunicii au făcut lucruri simple pe care el trebuia să le facă,

- nu are inițiativă din cauză că i s-a spus să aștepte,  să nu se bage, să nu se înghesuie,

- este lipsit de spirit de echipă, căci educația lui este dirijată spre a fi egoist,

- are carențe de caracter destul de grave și este evitat de totți colegii săi,

- are minusuri importante legate de independența de a lua decizii sau de a face lucruri,

- nu acceptă înfrângerea, iar dacă pierde, face crize de nervi, căci nu e puternic.

Copilul unic posedă acest sindrom doar pentru că părinții și bunicii lui l-au ghidonat să fie așa. Nu l-au modelat, căci modelarea presupune un obiectiv, niște metode și în niciun caz să aduci o ființă să aibă un astfel de comportament, lipsit de independență, de tact și mai ales de eficiență. Este supărător ca la două vorbe, cineva să spună că mama zice sau părerea mamei este că sau s-o întreb pe mama înainte de a lua o decizie. Copilului unic i se pare nefiresc cum ceilalți de-o vîrstă cu ei nu mai cer voie părinților să facă anumite lucruri, nu vorbesc cu părinții despre anumite detalii sau dau dovadă de independență, pe care ei o consideră de neacceptat.

Societatea se poartă destul de brutal cu copii care au sindromul copilului unic și-i izolează, le refuză colaborarea și îi dirijează spre eșecuri în cascadă, pe care copiii unici nu știu să și le explice, deși sursa unică provine din decalajul dintre ceea ce ei sunt în realitate și proiecția imaginii pe care părinții lor le-au construit-o în mod nefiresc, eronat, insistent și artificial.

(29 octombrie 2019)

Sindromul copilului unic (I)

Sindromul copilului unic la părinți are nenumărate cauze, dar nu despre cauzele din care părinții au un singur copil voi scrie aici, ci despre sindromul părinților care au un singur copil, sindrom care se manifestă prin:

- grija exagerată pentru acest copil,

- teama ca unicul copil să nu se îmbolnăvească,

- atenția ieșită din comun pentru igiena copilului unic,

- dragostea specială acordată în orice ocazie,

- modul în care i se vorbește acestui unic copil,

- faptul că unicul copil este vpzut ca fiind plin de calități de excepție,

- neacceptarea că unicul copil este altfel decât ei și-l imaginează,

- concentrarea tuturor resurselor spre educarea copilului unic,

- exprimarea dorințelor cu voce tare ca unicul copil să fie premiantul clasei,

- trecerea la fapte incorecte doar pentru a acoperi eroirle copilului,

- stabilirea obiectivelor de viață în locul celui în cauză,

- cocoloșirea lui, indiferent de vârstă,

- izolarea copilului căci ei consideră că anturajul acestuia este necorespunzător,

- gesturi nepotrivite vârstei copilului în fața altora,

- a-i face băiță chiar după majorat,

- dormitul în pat cu părinții după 5 anișori,

- selectarea iubitelor sau a nevestelor,

- impunerea derulării evenimentelor majore din viața copilului,

- transformarea copilului în purtător exclusiv al realizărilor părinților,

- a-l pune să facă tot ceea ce părinții nu au făcut la viața lor.

Teama de a-l pierde sau de a suferi răni cât de cât majore îi fac pe părinții copilului unic să nu-l învețe să meargă cu bicicleta, să înoate, să practice sporturi, indiferent care, căci ei cred că el este un mic geniu, care musai trebuie să ia notele cele mai mari, să exerseze talente dintre cele mai stranii, pe care părinții ar fi dorit să le aibă ei. Ei educă pe copilul unic astfel încât acesta le spune tot, despre toate, până în cele mai mici detalii, iar capacitatea sa de orientare devine foarte limitată, întrucât așteaptă indicații și decizii de la părinți. Părinții sunt cei care-i spun cum să se îmbrace, cum să se tundă, la ce film să meargă, ce facultate să urmeze. Ei controlează integral modul în care copilul unic își folosește timpul și devine catastrofă națională atunci când copilul unic iese din tipare, căutând să aibă un comportament altfel decât cel stabilit de părinții lui, caz în care el este considerat un rebel, iar scandalul la care devine parte nu trebuie descris, căci cuvintele rostote de satrapii săi părinți sunt suportate greu de hârtie.

(29 ocotmbrie 2019)

Economia bazată pe consum

Văd cum analiștii lui pește prăjit fac afirmații hilare, nefondate, bizare și absurde despre faptul că a fost stimulată economia de consum. Se știe că marile transformări încep de un deva. Aici și acum, la noi au început cu stimularea consumului. Când se vede că piața cere, producătorii vor proceda în consecință și se vor pune pe muncă. Nimeni nu este nebun să se apuce să facă producție, fără să aibă asigurată desfacerea, adică fără să existe banii la cei care trebuie să închidă ciclul B-M-B sau M-B-M.

Așa cum văd eu lucrurile, băieții ăștia care se dau economiști sau analiști sau nu mai știu ce, spun că e rea economia bazată pe consum. O fi rea, dar ca să schimbi asta în altceva este necesar:

- să se definească o strategie de scădere a ponderii consumului în dezvoltare,

- să se realizeze politici de stimulare a diferitelor tipuri de producție, agricultura în special,

- să se stimuleze creșterea complexității proceselor de prelucrare, orientate pe calitate.

Niciodată nu trebuie pus carul înaintea boilor. Acum există suficiente adte, suficientă experiență pentru a face calcule decente, realiste și mai ales credibile, care să fundamenteze trecerea de la economia bazată pe consum spre economia bazată pe producție. Este cunoscută interția sistemelor cibernetice și de aceea trebuie luate în considerare intervale de timp care chiar să ducă la efectele dorite și nu la regrete că totul a fost pros proiectat.

Să zicem că economia X are 90% consum, ceea ce este rău. Să zicem că scăderea a 10% procente se face în 3 ani cu investiții masive în producție. Dacă se dorește scăderea la 40% a economiei bazate pe consum, 90-40=50, deci sunt necesari 15 ani. Strategia este definită pe 15 ani. Să zicem că scăderea cu 10% presupune investiții de 20 miliarde de euro. Deci,  pentru cei 15 ani sunt necesari cel puțin 100 miliarde de euro. Să nu uităm că dacă primii 10% sunt relativ simplu de realizat, ultimii 10% cu siguranță, asemeni îmbunătățirii unui record mondial la alergare pe suta de metri cu o zecime de secundă, necesită cu mult mai mulți bani. De aceea am zis, cel puțin 100 miliarde.

Orice abordare, fără un model cibernetic prin care să se vadă ce se face la momentul T și la momentul T+1, respectiv la momentele T+2, T+3, T+5 și T+5, când efectul devine cauză și apoi cauza devine efect, nu se va întâmpla nimic și peste 20 de ani, vorba lui Silviu BRUCAN tot stupid people vom fi și vom ridica neputincioși din umeri, lansând aceleași bazaconii ca acum, caracterizate prin simplism, liniaritate, previzibilitate și obscenitate despre economia bazată pe consum. Punct.

(28 octombrie 2019)

Economia convențiilor acceptate

Se face prea mult caz pe niște inegalități pe care ar cam trebui să le analizeze decidenții politici când iau decizii cu impact mai mult sau mai puțin important în economie. Unii zic că musai deficitul bugetar trebuie să fie mai mic de 3%. Nu cred că cineva a făcut o modelare decentă, coerentă și realistă și de acolo a rezultat că 3% este paragul ce nu trebuie sărit pentru a nu se întâmpla nu știu ce cataclisme în plan macroeconomic. În opinia mea, acest 3% este nivelul de confort al tuturor celor acre doresc să doarmă liniștiți, al celor care nu vor să-și facă probleme de niciun fel. Deficitul de sub 3% nici nu face pe nimeni fericit, nici nu alarmează pe nimeni. Este un fel de letargie, care se perpetuează într-o siguranță gri, în care nici nu se maore, dar nici nu se sare tontoroiu într-un picior de bucurie.

Suntem bântuiți de tot felul de convenții, care ascund în spate ceea ce numim prozaic interese. Unii au interes să producă și alții trebuie să cumpere, chiar dacă nu au interes. Interesul cumpărătorului se construiește sau altfel spus se obține, căci cel puternic, are nenumărate modalități de a influența și de a se folosi de tot felul de instrumente și pârghii cu care să facă presiuni. Numai așa se explică nenumăratele chestii care s-au demarat, fără a fi finalizate sau nenumăratele afaceri nu proaste, ci foarte proaste. Căci pentru o mângâiere pe creștet, fiecare este tentat să încalce convenții sau că creeze noi convenții și să le justifice, fără a spune care este marele adevăr, punând tot felul de clauze sub pietroiul secretului de nedezvăluit.

Trebuie să spunem clar că dintotdeauna economia a fost bazată pe convenții acceptate de voie dar și de nevoie, căci altfel nu există nici piață, nici mâncare și nici satisfacerea unor nevoi primare, să nu le reamintesc pe cele bizare, opționale și mai ales ciudate, bazate pe lux, mândrie și risipă.

(27 octombrie 2019)

Campaniile electorale în Germania

Întâmplarea a făcut să mă aflu în Germania când se derulau alegeri, de fiecare dată, la un alt nivel și mi-am creat o imagine destul de clară cum stau acolo lucrurile.

În primul rând, în Germania nu sunt cheltuiți atât de mulți bani pentru campaniile electorale, cu așa-zisele materiale promoționale, aici mă refer la bannere, afișe și tot felul de chestii care caută să arate cât de bun este un oarece candidat, de altfel să se influențeze opinia publică. Acolo sunt câteva afișe, puse în puncte centrale, fără a fi nici numeroase, nici prea mari, nici enervante și nici ostentative, căci așa cum sunt clădite au menirea de a furniza informații, nu de a influența.

În al doilea rând, dezbaterile televizate ale candidaților au durate mici și nu ocupă spații întinse, fie ca emisiuni în direct, fie sub forma spoturilor publicitare. 

În al treilea rând, am senzația că nici zgomotul care există la noi și nici patima nu are dimensiunile de tip latin de aici. Acolo, lucrurile sunt ceva mai la rece, căci unul care este bun, nu așteaptă perioada campaniei pentru a arăta cât de bun este el, ci lucrează cu mult înainte. Cel ce vrea să candideze pe o anumită poziție trebuie să se fi remarcat printr-un anume ceva. Nu vine acolo să candideze unul care nu știe să vorbească, unul care abia silabisește la texte, unul care smulge microfoane sau unul care doarme ostentativ la ședințele în plen.

Campania prezidențială de la noi a debutat în forță:

- panouri imense,

- fluturași peste tot,

- emisiuni electorale lungi,

ca mai apoi să se liniștească, iar acum în ultimele două săptămâni ștacheta a coborât foarte mult. Nimeni nu vine să se bată cu cărămida în piept, nimeni nu urlă să arate cât de bun e el, nimeni nu face un nu știu ce ca să se focuseze reflectoarele pe el și alegătorii să zică: el este!

Îmi place că totul decurge liniștit, nemțește, iar lipsa zgomotului îi va face pe alegători să-și dea seama cât mai bine care sunt cei pentru care vor vota. La un moment dat s-a făcut un pic de scandal cu cazul BARNA cu fondurile europene, dar presa dacă ar fi corectă, ar vedea că acolo nu sunt chestii care să încalce freguli, căci chestia cu prețurile mari la licitații n-a inventat-o BARNA și nici angajarea neamurilor în proiecte nu este brevetată de el. Sărăcuțul are dreptate când iese pe sticlă și spune că e nevinovat. Numai că la noi, nu este importantă realitatea, ci este important ce vrea influencer-ul să demonstreze doar făcând afirmații contra cost, căci să nu uităm că televiziunile trăiesc și ele din ceva, nu le pică banul din cer și nici nu se produc roșii sau se cresc porci acolo, pentru a ieși cu marfă la piață. Acolo doar se rostogolesc vorbe, iar vorbele meșteșugit aruncate în eter au costurile lor, ceea ce face ca televiziunile să prospere nu numai din reclame onest obținute.

(27 octombrie 2019)

Combinatorul

Politica românească este plină de combinatori, unii mai mari, alții mai mici, unii mai pricepuți, alții mai tăntălăi. Trebuie analizați combinatorii pentru a vedea ce este cu ei și în ce ape se scaldă. Pentru aceasta trebuie:

- să identificăm vreo câțiva combinatori,

- să le analizăm realizările,

- să vedem ce au făcut ei de pe poziția de combinatori.

Eu am o listă destul de bogată de combinatori autohtoni din ultimii 15 ani, listă pe acre nu o voi face publică, doar din motivul că nu vreau, căci toată lumea îi știe pe respectivii de combinatori cu notorietate. 

Combinatorii sunt:

- fără meserie în care să fi excelat,

- antitalente desăvârșite,

- de o mediocritate sclipicioasă,

- lustruitori de clanțe în tăcere,

- omniprezenți unde nu e nevoie de ei,

- cei care intră în vorbă, doar pentru a fi auziți,

- preșurile pe care-și șertg noroiul toți,

- admiratorii necondiționați ai puternicilor zilei,

- lăudătorii de serviciu, chiar nechemați,

- executanții acelor chestii care slujesc combinărilor,

- dornici să iasă în față ca fiind promotori la orice.

De regulă, combinatorii trag foloase din orice. dacă ceva iese, ei spun că au pus umărul, dacă ceva nu iese, găsesc mii și mii de motive să justifice acel eșec sau ce-o fi.

Ei:

- vând orice,

- cumpără pe oricine,

- au limba exersată,

- știu vorbe mieroase,

- fac voia puternicilor,

- își calcă pe mândrie rapid,

- ignoră morala.

Uneori, combinatorii cred că anumite poziții li se cuvin. Când le obțin, fac niște erori impardonabile, se prăbușesc și se ridică, se scutură, își ling rănile și cu o seninătate demnă de altă cauză, o iau de la capăt, încercând noi și noi combinații, deși de fapt ei nu fac nimic, ci doar așteaptă ca piesele din puzzle să se așeze singure, după care emit pretenția că ei au influențat decisiv repoziționarea pieselor din puzzle, când de fapt piesele s-au poziționat singure.

(27 octombrie 2019)

Condeiul lui Vlad PIHUREAC, campionul de la culturism

Am urmărit sistematic de câțiva ani activitatea culturistului Vlad PIHUREAC de pe contul celei mai cunoscute rețele de socializare, adică FACEBOOK. El postează fotografii, texte proprii, dar face și comentarii la ceea ce postează alții.

Culturistul Vlad PIHUREAC este absolvent al unei facultăți de artă, deci știe ce înseamnă talentul de a face ceva deosebit.

Textele scrise de el sunt:

- bine structurate,

- muncite,

- concise,

- corecte,

- inteligente,

- clare,

- închegate,

- directe,

- stilizate,

- aplicate.

Acolo sunt expuse:

- puncte de vedere,

- concluzii proprii,

- istorisiri,

- trăirii,

- sfaturi,

- răspunsuri punctuale,

- solicitări.

Cine citește acele texte își va da seama că autorul lor este un om dintr-o bucată, cu o mare experiență în domeniul în care a atins culmile de performană, care a dovedit prin tot ceea ce a făcut că știe să înceapă un lucru și muncește din greu pentru a-l termina și nu oricum, ci foarte bine, căci lui Vlad PIHUREAC îi plac numai lucrurile făcute așa cum trebuie. 

Ceea ce postează Vlad PIHUREAC este rodul unei munci derulate cu atenție. El propune texte numai după ce a verificat totul, căci fraza lui este studiată, iar cuvintele sunt alese cu grijă. Sunt situații în care el privește cu ironie pe cei ce cred că fac lucruri extraordinare, deși mimează meseriile. Uneori textele sale, foarte scurte sunt reflecții la probleme extraordinare de viață, iar răspunsurile primite arată că mulți dintre prietenii săi îl urmăresc cu interes.

Am remarcat în aceste texte că autorul lor zăbovește asupra lor pentru a le da acea formă necesară definirii complete a autorului lor. Dacă uneori, pe contul acestei rețele de socializare găsesc texte care conțin o serie de erori, fie de exprimare, fie de construcție a frazei, în textele lui Vlad PIHUREAC nu am întâlnit astfel de chestii, ceea ce arată că autorul lor urmărește ca definirea sa prin texte să fie una de înalt nivel calitativ, iar cititorul să înțeleagă exact ceea c e autorul textului și-a propus să exprime. Uneori tonalitatea lui Vlad PIHUREAC evidențiază o anume amărăciune a celui care așteaptă ceva mai mult de la semenii lui, el rămâne calm, optimist și privește cu înțelepciune și realism ceea ce se întâmplă în jurul lui, chiar dacă este suflet de artist.

(26 octombrie 2019)

TGV de la București spre New York

TGV, adică Train à Grande Vitesse este un vehicol cu care am mers de nenumărate ori și care m-a uimit văzând afișată pe mici ecrane viteza care fluctuează în jur de 300 km/h. Văd că există și la noi ambiția de a avea un TGV care să ne ducă la Viena, zic unii, la New York vreau eu.

Într-o țară unde trenurile merg în medie cu 50 km/h și distanța București -Pitești se parcurge în trei ore, este de-a dreptul de domeniul științifico-fantastic să se vorbească despre TGV. A avea TGv înseamnă:

- noi linii de cale ferată,

- o disciplină desăvârșită,

- eliminarea trecerilor de nivel,

- schimbarea legislației,

- ordonarea activităților,

- precizie de milisecundă,

- schimbarea opțiunilor,

- curățenie 100%,

- dispariția navetiștilor,

- atitudine radicală.

Sunt multe chestiuni de schimbat, ceea ce mă determină să cred că visul de a avea o linie TGV de 600 km o văd inaugurată undeva în anul 2990 cel mai devreme pentru că:

- necesită fonduri,

- trebuie forță,

- politicienii s-o dorească,

- economia de timp să fie reutilizată,

- precizia să schimbe opțiuni,

- obișnuința frânează,

- optimismul duce spre furturi,

- delăsarea trebuie eliminată,

- o strategie pe 50 de ani trebuie respectată.

Oricum, având în vedere că nitul Meșterului Manole ne domină copios, iar originalitatea ne cucerește iremediabil, văd plauzibil un TVG pe ruta București - New York, via Ghimpați, ceea ce m-ar avantaja teribil că aș ajunge să văd spectacole la Metropolitan tot atât de des cum merg la Cinema Cultural în Berceni, iar costurile nu ar mai fi așa de mari precum la KLM. În plus la cușetă aș dormi lejer, nu înghesuit ca în Boeing 747.

(26 octombrie 2019)

Președinte din primul tur

Se vede că istoria se repetă. Ceea ce s-a produs în 1990 în Duminica Orbului, se va produce în 10 noiembrie 2019, adică la 29 de ani de atunci. Prezidentul va fi ales din primul tur pentru că este:

- predictibil,

- cunoscut,

- ambițios,

- constant,

- măsurat,

- familist,

- echilibrat.

A făcut dovada prin poziția publică avută că știe să:

- organizeze,

- conducă,

- propună,

- evalueze,

- corecteze,

- gestioneze,

ceea cee este foarte important pentru un prezident în contextul atât de complicat în care trăim și când în țară sunt atât de diverse forțele politice care acționează în direcții contradictorii. După atâțea ani, poporul a înțeles că cele două tururi nu sunt necesare și mersul la vot nu va avea acea conotație negativă de la alegerile anterioare, ci va fi bazat pe ideea de a arăta că lucrurle sunt analizate, că 2+2=4 și mai ales că încrederea în vorbe și în fapte este esențiale, iar semantica chiar și de Dâmbovița este mereu neschimbață, fără nuanțe și interpretări oarecare.

(25 octombrie 2019)

Organul crează funcția

Carl LINNAEUS a zis că funcția crează organul. La noi este invers, organul crează funcția. Așa este numai acolo unde există doină și dor. Exact de aceea se crede că:

- dezvoltarea Moldovei,

- stoparea migrării populației,

- creșterea nivelului de trai,

în zona Moldovei depinde de realizarea autostrăzii care leagă Suceava de București. Este și acesta o ipoteză de lucru interesantă, numai că tot ce se face legat de o autostradă trebuie:

- precedat de niște măsuri economice,

- urmat de o intensă susținere politică,

- gestionat prin management inteligent,

- impus în condiții de sstabilitate și seriozitate.

Nu este aici nici locul și nici momentul în care să analizăm modul în care s-ar construi o autostradă de 433 km să lege Bucureștiul de Suceava și să treacă pe lângă marile orașe, știut fiind faptul că autostrada București - Constanța s-a realizat în 15 ani, iar autostrada Transilvania, în cei 15 ani de la semnarea contractului nu însumează 100 km. Un calcul simplu ar da ca perioadă de realizare 60 de ani. 

Există în zona politicienilor de vârf, dar și a executanților de autostrăzi filosofia că mai bine împarți cașcavalul nu cu unul, ci cu 41, chiar dacă se oferă firimituri lihniților.

Am un optimism rezervat față de cei care chiar mi-au demonstrat că în Ro nu se vor construi autostrăzi în vecii-vecilor, enumerând cel puțin 30 de motive, din care acela că turiștii trebuie să vină cu avionul, mi s-a părut de departe cel mai ilogic cu putință.

Să așteptăm să se demonstreze că punând o autostradă, pe marginea ei se vor instala tot felul de producători, tot felul de business-uri. Există deja autostrada București-Constanța și nu prea s-au îngrămădit investitorii, ci doar turiștii de weekend, care vin pe litoral pentru cluburi, dar nu dau buzna în hoteluri și în restaurante pe termen lung să facă jafuri culinare și cu băutură. 

Până acum se arată doar că funcția ar trebui să creeze organul. Funcția de producție de la Dacia Pitești ar trebui să creeze organul, acea autostradă care să permită scoaterea de Dacii din Ro spre export. Pe scara evoluției, funcția crează un organ în milioane de ani. Să cred că tot așa se va întâmpla și cu funcțiile care cer autostrăzi în Ro?

(25 octombrie 2019)

P.B. specialistul de Maramureș

Generațiile se schimbă destul de rapid, căci una însemna să ai o meserie înainte de 1989 și cu totul altfel stau lucrurile acum Voi căuta să văd cum se reflectă diferențele între generații. Acum am realizat o discuție cu bunul meu prieten PB, un specialist care lucrează în IT&C de mulți ani.

II:  Am înțeles că vii de la țară. Cum a fost copilăria ta? 

PB:  Eu munceam de mic copil în gospodărie. Nu am fost în nici o tabără. Activități ce practicam erau meciurile de fotbal pe terenul școlii cu copii de vârsta mea.

II: Cum este cu cei șapte ani de acasă? 

PB:  Părinții îmi spuneau mereu să nu fiu obraznic și să nu fac prostii.

II:  Cum a fost prima zi de școală?

PB:  Sincer, nu-mi aduc aminte, a fost in anul 1970. La o Școală primară cu două săli de clasă în care invățam noi cei din clasa a I-a cu elevii din clasa a III-a si elevii de clasa a II-a învățau alături de cei dintr-a IV-a .

II:  Doar învățai după ce veneai de la școală așa cum fac elevii de azi?

PB:  Clasele I-IV nu-mi aduc aminte să fi învățat.

II: Cum era ghiozdanul tău de școla? Ce aveai în el? 

PB:  OOO fain, ghiozdanul iarna îl foloseam în loc de sanie.

II:  Cum era învățătorul tău?

PB:  Era un domn batrân și foarte bolnav.In clasa a III-a a și murit și ne-a preluat fiica lui cu care am terminat clasa a IV-a, după care am mers la Școala Gimnazială, adică în centru.

II:  Ce note luai în primele clase?

PB:  Eram la mijloc, nici premiant, nici ultimul. Cred că nu eram prost dar nu învățam.

II:  Te-au învățat ceva profesorii tăi?

PB:  Da, am ajuns la Școala Gimnazială unde m-am apucat de învățat. Eram 36 de elevi, din tot satul adunați .  De profesorul de matematica, domnul DUNCA, omul care anul acesta s-a prăpădit îmi era frică și m-am apucat de învățat.La sfârșitul clasei a V-a a fost al 4-lea dein clasa și tot așa încat în clasa a VIII-a am ajuns sa fiu al 2-lea cu o medie de peste 9,60.

II:  Erau tot așa multe exerciții de rezolvat ca acum?

PB:  Era manualul din care învățam și ce ne dictatau  profesori.

II:  Pe lângă manuale aveai și materiale auxiliare ca acum?

PB:  Nu, doar culerea de probleme Grigore  GHEBA parcă iar pentru Limba Română mergeam la bibiloteca școlii și mai citeam când apucam.

II:  Cum a fost admiterea de la liceu?

PB:  O adevarată aventură. Proful de mate dorea să merg la un Liceu de construcții de mașini în Baia Mare unde el avea un fost coleg. Eu am mers la Liceul de Telecomunicații dar fară să am habar de ce am ales acest liceu.

II:  Ce se întâmpla dacă luai o notă mică?

PB: Absolut nimic din partea părinților, doar eu eram nemulțumit când luam nota mică.

II:  Ai aprins o țigară ca elev?

PB:   Da, până în clasa a IV-a mai fumam țigări Naționale, Mărășești și Carpați. Acelea  erau pe atunci. Le ascundeam în cimitir deorece pe acolo îmi era drumul spre casă de la școală și de la școală spre casă. Cum în casa noastra nu fuma nimeni imdeiat se simțea că am fumat. După ce am mers în clasa a V-a nu doar poate la vreo nuntă sau ale ocazii mai trăgeam câte un fum.

II:  Dar dacă luai o notă mare cum era?

PB:  Nimic deosebit, părinți mei ar fi vrut să ramân acasă să-i ajut în gospodărie nu să merg mai departe la școală.

II: Părinții veneau la ședințe la școală? 

PB:  Da, mergeau .

II:  Ai dat examenul de bacalaureat, cum a fost?

PB:  Am dat admitere in clasa IX , admitere in treapta a II-a, apoi bacaloreatul. Am luat media 8,66 la bac. Am dat din Romana, Matematica și proba practică.

II:  Se meditau elevii atunci? Tu te-ai meditat?

PB:  In clasele gimnaziale nu făceam consultații la școala cu prof de mate si limba româna. La liceu la fel faceam consultati la matematica cu toată clasa, cine dorea, venea de obicei de la ora 7-8 seara, deoaerece dirigintele îimi era prof de mate. Dar aveam colegii de liceu care earu meditati.

II:  Dorința de a face facultate a cui a fost?

PB:  A mea , părințiii nu aveau nici o treabă cu asta.

II:  Cum ai ajuns la facultatea pe care ai urmat-o? Cine te-a dus acolo?

PB:  Terminând liceu de telecomunicatii am ales să continui în același domeniu.

II:  Cum a fost PB ca student?

PB:  Liniștit, îmi vedeam de treabă, învațam mereu și când ajungeam la examene îmi era mai ușor. Mergeam la seminarii, mai tarziu, mergeam la laboratoare. Cursurile le frecventam tot timpul. Făceam asta pentru a arăta părinților că sunt în stare să fac ceva.

II:  Bursa era esențială? De ce?

PB:  Era OK, eu nu eram cheltuitor.

II:  Cum era practica în producție a studenților?

PB:  Mergeam odată și atât, nu prea era pentru că și unde trebuia să mergem ne lăsau să plecăm acasă.

II:  Profesorii de atunci erau contestați ca acum?

PB:  Nici vorbă, erau foarte autoritari.

II:  Nota dată de profesor cum era simțită de tine în raport cu valoarea muncii tale?

PB:  Eram mulțumit de notele primate

II:  Ai susținut diploma și ai devenit inginer. Cum ai simțit noua calitate dobândită?

PB:  A fost un nou început. Dar eram mereu foarte ambițios la fiecare loc de muncă pe unde am trecut.

II:  Cum te-ai distrat ca elev și ca student?

PB:  Ca la vremea respective ,fără cluburi. Erau ceva discoteti sâmbata.

II:  Cum a fost noul loc de muncă?

PB:  Eu mă acomodam repede oriunde  și lumea mă agrea.

II:  Ce ai simțit când ai luat primul salariu?

PB:  M-am bucurat și cred că am băut ceva bere ce se putea bea atunci.

II:  Revoluția te-a prins la 26 de ani. Ce a însemnat pentru tine 22 Decembrie 1989?

PB:  Nu-mi venea să  cred ce vedeam că se întâmpla.

II:  Ai observat modificări de optică între ceea ce îți doreai înainte de 1989 și ce-ți doreai după?

PB:  Da, cel putim în domeniul Telecomunicațiilor sunt foarte mari.

II:  Evoluția profesională după 1989 a avut ritmul dorit? Cum s-a realizat?

PB:  Da , până la un punct, despre care nu vreau să-mi aduc aminte anul 2004 .

II: Ai făcut politică sau doar ai discutat de pe margine? 

PB:  Nu am făcut politică. De discutat așa cum discută toată lumea, vorba unora la politică și fotbal se pricepe toată lumea.

II:  Cum ai ținut pasul cu ceea ce se întâmplă în IT&C căci cu asta se te ocupi?

PB:  Muncind practice și studiind documentații.

II:  Ai pasiuni pe care nu le-ai dezvăluit și care au fost motivele din care le-ai ținut ascunse?

PB:  Nu.

II:  Crezi în conflictul dintre generații?

PB:  Eu nu l-aș numi conflict. Este un alt mod de abordare a vieții.

II: Ce nu ai face din ceea ce fac tinerii din ziua de azi? 

PB:  Nu as consuma droguri , fără a generaliza.

(24 ocotmbrie 2019)

Guvernul Ludovic ORBAN - 1

Zilele sunt numărate până când Parlamentul României, adică aleșii care au talentul unanimităților în a-și mări sumele care chipurile li se cuvin, vor da votul de învestitură guvernului ORBAN-1.

Nu vreau să discut nimic despre:

- numărul de ministere,

- ocupanții fotoliilor de miniștri,

- programul de guvernare,

doar pentru faptul că vor urma guvernele ORBAN-2, ORBAN-3 și tot așa. PNL și-a asigurat prin președintele IOHANNIS o domnie pe termen lung la butoanele țării și nimeni și nimic nu-i va da laoparte din moment ce vor fi obligați de UE să facă măriri de salarii, căci UE nu va accepta ca sărăcia să se perpetueze la nesfârșit în spațiul nostru mioritic.

Analiștii politici de la noi, despre care eu nu am o părere deloc bună, fac tot felul de previziuni, unele sumbre, altele bizare, altele chiar de proastă calitate. Este clar că politica de la București nu are cum să fie ruptă de politica de la Brussels. De aceea, ce se dictează acolo se va regăsi direct sau indirect în măsurile luate la București. Cât timp vor exista NATO și UE, la București nu se vor face năzbâtii nici politice, nici economice. Așa că sunt liniștit. Guvernul ORBAN-1 va trece pentru că:

- vrea Europa și NATO,

- parlamentarii nu dau din mâna găina cu ouă de aur cu 12 luni mai devreme,

- pe Dâmbovița nu există onoare cât negru sub unghie,

- inerția și codoșala fac casă bună dintotdeauna la noi.

Ceea ce este interesant, ce nu trebuie uitat și nici bagatelizat se leagă de iminenta austeritate de care unii vorbesc. Să nu uităm o clipă că există două rânduri de alegeri și nimeni nu-și permite să repete gluma proastă de acum 10 ani cu creșterea cu 50% a salariilor la profesori de dinainte de alegeri ca apoi să se facă puternicii zilei, că plouă sau că ninge. Nu-mi mai amintesc. Dacă fac prostioara la locale, se vor frige la generale. dacă nu fac prostioara la locale, evident se vor frige la generale, așa că trebuie să comită cel puțin darea de pomeni în 20.20 cum zicea Veorica noastră, fată din popor.

(25 octombrie 2019)

Cornel KAIAC, un campion de mare perspectivă

II: Ești născut în 13 decembrie, deci ești în zodia săgetător. Pentru culturiști această zodie are o descriere aparte. Dacă despre celelalte zodii se spun acele caracteristici care arată că persoanele născute au înclinații spre sporturi, culturismul intrând printre ele, în cazul săgetătorilor lucrurile sunt evidente. 

Săgetătorii sunt persoane puternice și sensibile, care știu ce vor de la ele și se puptă pentru a-și atinge obiectivele. Acestora le place să dezvolte activități cu caracter ciclic și au puterea ca de fiecare dată să o ia de la capăt indiferent cât de mare a fost succesurl dobândit ultima dată. Au înclinația de a se compara cu ei înșiși și fac tot ce depinde de ei pentru a urca la un nivel superior. Ei știu să-și drămuiască timpul pentru că au planuri stabilite în cele mai mici detalii. Au capacitatea de a învăța să facă lucrurile de rutină foarte corect și de fiecare dată își analizează munca depusă. Te regăsești în această descriere?

CK:  Da, așa este . Mă regăsesc în această descriere. Mi se portivește.
II:  Ce școli ai terminat?
CK:  Am absolvit Liceul  Economic Costin C. KIRIȚESCU din București în anul 2013 și Facultatea de Management Turistic și Comercial de la Universitatea Creștină Dimitrie CANTEMIR tot din București, în anul  2016.

II:  Dar să trecem la chestiuni mai concrete despre culturism. Când ai intrat pentru prima dată într-o sală de culturism?

CK:  Pentru prima data am intrat intr-o sala la varsta de 14 ani. Atunci am inceput sa practic kaiacul. Acolo aveam  si antrenamente de forta pe langa cele de alergare si pe apa asa ca atunci am avut primul contact cu sala.  Pe vremea aceea insa nu faceam antrenamente de hipertrofie ci faceam doar circuite.

II:  Fiecare culturist are un model al lui. Care a fost modelul tău și care au fost elementele care te-au făcut să-l adopți?

CK:   Modelul meu pe vremea cand m-am apucat de sala era Lazar ANGELOV. Îmi plăcea foarte mult pentru că are un fizic estetic, definit și proporționat. Pe vreamea aceea era în vogă și era cam cel mai cunoscut fitness model.

II:  După câți ani de muncă te-ai urcat pentru prima dată pe o scenă de concurs?

CK:  Prima data am urcat pe scenă îin 2016. Deja aveam cam 8 ani de antrenamente dintre care doar 4 de hipertrofie într-o sală de culturism. In 2013 la vârsta de 18 ani am făcut trecerea de la kaiac la culturism.

II:  Cum ai descrie prima apariție într-un concurs și prima jurizare?

CK:  Prima apariție într-un concurs a fost destul de emoționantă. Am avut ocazia să îmi fac debutul pe scena culturismului la un concurs destul de mare cu un nivel destul de ridicat. Tiger Classic 2016 care a fost la Romexpo. Am fost 25 de concurenti pe categorie (mes`s physique 176) din mai multe țări. Am reusit sa ma clasez pe locul 5 . Destul de bine pentru prima paritcipare și având în vedere cât de ridicat a fost nivelul la acel concurs. Jurizarea a fost una corectă, conform criteriilor de arbitraj.

II:  Ce ai învățat de la acest prim concurs referitor la pregătirea pentru a-ți asigura succesul în competițiile viitoare?

CK:  In aceasta pregătire am invățat că în acest sport  nu este loc de trișat și că dieta este foarte importantă.  Așa că în anul următor  am muncit și mai mult și am reusit să obțin locul 2 la Tiger Classic 2017.

II:  Acum că ai niște ani de experiență, ai un anumit nivel de performanță. Cum ai ajuns aici?

CK:  Cred că cel mai important a fost faptul că am fost foarte dedicat și muncitor.  Asta mi-am dorit să fac și doar pe asta m-am focusat.  Desigur că a fost nevoie să fac multe sacrificii de-a lungul timpului atât materiale cât și legate de viața mea personală și socială. Dar a meritat, spun eu.  Încă nu am ajuns unde îimi doresc dar cred că sunt pe drumul cel bun. Mereu este loc de mai bine.

II:  Să descrii antrenamentele obișnuite din afara ciclurilor de pregătire a competițiilor.

CK:  În afara perioadelor de pregatire am antrenamente destul de simple și obișnuite. În mare parte îmi place să lucrez o singură grupa de mușchi pe zi. În ultima perioadă am început saă mai diversific. De exemplu,  în ultima perioadă am abordat push , pull, legs, pauza, pull, umeri cu triceps. Nimic complicat. Tehnica piramidală, cam 4 seturi per excercițiu.  La grupele mari fac undeva la 4 exerciții iar la grupele mici 2 exercitii sau 3.

II:  Se zice că sportivii care practică acest sport, culturismul, trebuie să fie înzestrați cu o serie de calități. În ordinea importanței, care sunt acestea?

CK:  Desigur. Sunt de părere că geneticul are un rol foarte important în acest sport și de aceea aș spune că este pe primul loc ca și impornatnță. Dacă nu ai un genetic foarte bun, mușchii rotunzi, simetrie, proporțiile să fie echilibrate  atunci este destul de greu să faci înaltă performanță.

II:  Unii vorbesc despre zestrea genetică a culturiștilor. Cât este muncă și cât este zestre genetică în general la culturiști și în special la culturistul Cornel KAIAC?

CK:  Asta cu cât este muncă și cu cât este zestre genetică cred că ține de fiecare individ în parte. Așa cum spuneam dacă ai un genetic bun care favorizează acumularea de masă musculară atunci e clar că o să muncești mai puțin decât unul care nu are un genetic la fel de bun și tot așa. Cred că este 50 % cu 50 %. Degeaba ai genetic bun dacă nu îl duci la potențial maxim și degeaba muncești mult dacă nu ai un genetic bun. Cred că ambele fac un pachet complet. Până la urmă cred că asta este diferența dintre campioni și restul. Cel care are un pachet cât mai complet câștigă.

II:  Culturiștii care practică acest sport la nivel de performanță au un palmares, care se concretizează prin diplome, titluri, cupe și mai ales prin câștigarea unui renume. CK ai realizări importante, te rog să le detaliezi.

CK:  Sunt un sportiv destul de tânăr așa că nu am foarte multe realizări în comparație cu alți culturiști cunoscuți de la noi, dar am reușit și eu să strâng câteva:

- Locul 5 Tiger CLassic 2016 cat. men`s physique

- Locul 2 Tiger Classic 2017  cat. men ` s physique

- Locul 1 Campionatul National de Culturism si Fitness 2017 cat. men` s physique

- Locul 2 Campionatele Balcanice 2018 cat. men` s physique

- Locul 1 Campionatul National de Culturism si Fitness 2018 cat. men` s physique

- Locul 3 Cupa Mondiala de Culturism si Fitness cat. men` s physique

- Locul 1 Pro Nutrition Grand Prix 2019 cat. men` s physique

- Locul 1 Campionatul National de Culturism si Fitness  2019 cat. men` s physique

- Diferite medalii de la kaiac

II:  În olimpism se zice că dacă pierzi mergi mai departe sau dacă ai învins, mergi mai departe. Cum a procedat sportivul CK după fiecare competiție?

CK:  Așa este . După fiecare  competiție am mers mai departe iar ca obiectiv pentru următoarele am avut îmbunătățirea formei.  Este foarte important să te prezinți de la concurs la concurs cu o formă din ce în ce mai bună. Dacă nu reușești să faci asta înseamnă ca ceva este rgeșit în pregatirea ta sau chiar în atitudine.

II:  Dacă ar fi să abordăm caracteristicile tale biometrice, care sunt detaliile pe care le oferi?

CK:  Am 171 cm înălțime și o greutate cuprinsa intre 83-86 kg in afara perioadei competiționale. La competiții ajung undeva la 76  de kg.  Circumferința brațe 40 cm, circumferința piept 119 cm, circumferința coapse 64 cm, circumferința gambe 40 cm  și circumferința taliei este de 80 cm.

II:  Care sunt atuurile tale în competiții?

CK:  Atuurile mele cred ca sunt geneticul și devotamentul.  Dacă ne referim la fizic cred că spatele și pieptul sunt grupele mele forte. Mai am mult de lucrat la umeri , trapez și brate. Aici sunt deficitar.

II:  Cum derulezi ciclul de pregătire pentru un concurs și mai ales cum te verifici?

CK:  În principiu Încep pregătirea pentru concurs cam cu 12 săptămâni înainte. În ultima vreme la ultimele concursuri am început cu 8 sau chiar 6 săptămâni înainte dar asta pentru că aveam deja o formă destul de bună din off-season. Cel mai bun termen de comparație și de a te evrifica sunt pozele și oglinda. Obișnuiesc să imi fac poze cam la o săptămâna în același loc și aceeași lumină astfel încât să pot compara forma de la o săptămână la alta.

II:  Ai un antrenor sau o altă modalitate de a face pregătirea de competiție în mod asistat?

CK:  La ultimele trei concursuri am colaborat cu un antrenor pentru a mai aborda și alte metode și pentru a învăța lucruri noi. Este destul de bine să ai pe cineva care să te ghideze în aceea perioadă stresantă. Un antrenor te liniștește destul de mult psihic atunci când ești în pregătire.

II:  Care a fost concursul cel mai greu la care ai participat?

CK:  Cred că cel mai greu concurs la care am participat până acum a fost Tiger CLassic 2016. Nu pentru că a fost primul concurs, ci pentru că a fost de un nivel destul de ridicat , 25 de sportivi foarte bine pregatiți veniți din mai multe țări. Iar pe locul 2 cred ca ar fi Pro Nutrition Grand Prix 2019, unde la fel am fost 25 de concurenți pe categorie.

II:  Culturismul este un sport scump. Detaliază ceva mai mult despre cheltuielile pe care le face un sportiv.

CK:  Așa este. Culturismul este un sport destul de scump și este un sport în care din păcate se investește destul de puțin, cel puțin la noi în România. Este destul de greu să găsești sponsori în acest sport, deoarece nu este mediatizat deci nu prezintă interes special.  În primul rând un culturist are nevoie de foarte multă mâncare ceea ce implică o serie de costuri destul de mari. Apoi intervin și cheltuielile cu suplimentele, echipamentele pentru antrenamente, taxele competiționale, cazare, transport și tot așa. Majoritatea culturiștilor  fac asta pe cont propriu. Nu îi susține nimeni.

II:  Orice culturism realizează un lucru special în sensul că aparițiile sale în locuri publice crează  un val important de admirație. Cât este mit și cât este adevăr în această problemă?

CK:  Asa este. Un fizic bine lucrat nu poate trece neobservat.  Sincer în cazul meu se intamplă de obicei să atrag atenția doar atunci cand port tricou sau fără. Dacă am mai mutle haine e destul de greu să îți dai seama că am un fizic destul de lucrat, par un om normal.

II:  Să discutăm despre bugetul de timp al culturistului.

CK:   Timpul unui culturist trebuie să fie foarte bine organizat. De obicei culturiștii sunt niște oameni foarte bine organizați și disciplinați în ceea ce privește timpul lor. Nu este ușor să te imparți între antrenamente, muncă, familie și să și dormi destul pentru că ai nevoie și de refacere. Mai ales munca este un factor important pentru că dacă nu ai o sursă de venit consistentă atunci nu poți face față în acest sport la un nivel ridicat.  De aceea este nevoie să ai un program destul de bine pus la punct.

II:  Se vorbește foarte mult despre riscuri în activitatea culturistului? Din experiența proprie ce ai de spus despre acest aspect?

CK:  Desigur că existaă riscuri și în culturism ca în orice sport. Nici un sport de performanță nu este sănătos și cred că orice sport vine la pachet și cu niște riscuri sau cu niște minusuri. În culturism există riscul de accidentare la fiecare antrenament . Uzura este foarte mare. Din fericire eu nu am avut accidentĂri foarte grave până acum. Singurele probleme pe care le am sunt cu umerii , ca majoritatea culturistilor.

II:  Există variații între greutatea din concurs și greutatea din afara concursului la toți culturiștii. În cazul tău cum stau lucrurile? Cum ajungi la greutatea optimă din concursuri?

CK:  Așa cum spuneam și mai înainte în off-season greutatea mea este undeva între 83-86 kg iar la concurs ajung undeva la 76 kg.  Din fericire la categoria mea nu contează greutatea, așa ca mă opresc din slăbit atunci când consider eu că am o formă bună sau am atins forma maximă.

II:  Cam în orice sport se vorbește de rivalități. Nici culturismul nu este străin de acest aspect. Care sunt raporturile tale cu ceilalți sportivi și aici mă refer la cei din aceeași categorie?

CK:  Sincer, nu am rivalități. Există starea de rivalitate și de concurență doar atunci câdn suntem pe scenă pentru ca toți ne dorim să caștigăm , că până la urmă pentru asta ne antrenăm. Dar în afara scenei suntem prieteni deoarece împartășim aceeasi pasiune.

II:  Cum au evouat sălile de fitness-culturism în ultimii ani?

CK:  Sălile încep sa evolueze în bine din ce în ce mai mult. Industria fitnessului e în plina dezvoltare  la noi ceea ce este foarte bine. Cred că mai multă mediatizare nu ar strica, mai ales că în ultima vreme avem și rezultate la nicel intrenațional.

II:  Am văzut mulți culturiști că au sălile lor. Te-ai gândit la o astfel de abordare?

CK:   Desigur. Cred că orice culturist visează la asta. Să ai un loc al tău unde să te antrenezi și unde să îi înveți și pe alții ceea ce tu ai experimentat în ani mulți de muncă.  Mai ales că ai verificat pe propriul corp, cu rezultate care se văd.

II:  Ce-ți propui pentru anul 2020 în plan competițional?

CK:   În anul 2020  nu cred că voi concura. Aș vrea să ramân în off-season pentru a mai acumula ceva masă musculară și pentru a reuși să îmi aduc brațele și umerii la nivelul pieptului și spatelui.

II:  Ai făcut un inventar al diplomelor pe care le ai de la participările în competiții? La ce concluzie ai ajuns?

CK:  Da,  am făcut un inventar.  Concluzia pe care am tras-o este că ar trebui să trec la nivelul următor dacă mai rveau să concurez și să merg la competiții internaționale cu un nivel mult mai ridicat.

II:  Participările la competiții înseamnă costuri. Cum le acoperi?

CK:  Costurile încerc să le acopăr din banii pe care îi produc ca și antrenor. Momentan nu am un sponsor care să suporte cheltuielile.

II:  Ce ne spui despre costumele cu care apari pe scenă?

CK:  Costumul cu care apar pe scenă la categoria mea este de fapt un sort de plajă.  Momentan am 2 perechi. De obicei port la un concurs aceeași pereche deoarece îmi poartă noroc.

II:  În multe cazuri se vorbește de suportul pe care-l primesc culturiștii din diferite direcții. În cazul tău cum stau lucrurile?

CK:  În cazul meu așa cum spuneam nu am sponsori sau alte surse de venit extra în afara locului de muncă.

II:  Ce sfat dai celor care doresc să ardă etape în obținerea unei forme perfecte folosind artificii, care de fapt sunt concretizate prin folosirea steroizilor?

CK:  Sincer nu cred că sunt în masură sa le dau sfaturi deoarece nu am folosit steroizi pâna acum și fiecare e liber să facă ce vrea cu viața lui . Dar cred că dacă natural nu ai reușit să ajungi la un nivel ridicat și să obții o formă destul de bună , nu are rost să te gândești încă la steroizi.  Sunt de părere ca poți să apelezi la steroizi atunci când ajungi la un nivel ridicat unde nu poți face față făra aceștia. Dar așa să îi folosești doar ca să ai o formă bună la ștrand sau la o etapa națională nu ced că se merită pentru că ei vin la pachet și cu anumite efecte secundare, nu doar beneficii. Să nu uităm că depistarea pozitivă atrage sancțiuni extrem de dure legate de excluderea din viața sportivă pe diferite perioade.

II:  Detaliază modul în care ai devenit instructor.

CK:  Am devenit instructor pentru ca asta îmi place  să fac și am vrut să îmbin utilul cu plăcutul. Am făcut un curs de instructor undeva pe la vârsta de 19 ani și apoi am început să mă antrenez eu mai serios și să experimentez, iar apoi am început să practic această meserie.

II:  Ai elevi la sala de an

CK:   Momentan sunt antrenor la Bodyshape Transformation. Acolo executăm doar antrenamente de grup ( circuite). Mă simt foarte bine, deoarece am ocazia să lucrez cu oameni deosebiți și foarte consecvenți iar asta mă ajută și pe mine să fiu mai motivat și chiar mai dedicat în ceea ce fac.  
II: De ce CK și nu Cornel PANTELIN?
CK:  Am practicat kaiacul înainte și colegii de sală mă cunoșteau ca fiind cel care venea de la kaiac și m-au apelat cu Kaiac și așa sunt cunoscut printre prieteni și în mediul online.

II:  Mulțumesc foarte mult că ai avut amabilitatea să răspunzi la întrebările pe care ți le-a, pus și sunt sigur că și în viitor vom afla de la tine lucruri interesante despre performanțele pe care le vei atinge, pentru că ai resursele necesare pentru a face acest lucru. 

(23 octombrie 2019)