Deciziile oamenilor mediocri...

Oamenii mediocri iau decizii mediocre, pentru că ei nu au puterea de a se înconjura de oameni deștepți sau dacă se înconjoară de oameni deștepți, părerile, argumentele și soluțiile acestora nu contează. oamenii mediocri nu au curajul să-și recunoască mediocritatea. Nimeni nu are pretenția ca omul mediocru să iasă în piața publică și să strige cât îl țin plămânii:
- Sunt un mediocru! Sunt un mediocru!
Toată lumea are însă pretenția ca omul mediocru să se înconjoare de oameni deosebit de deștepți, să le asculte părerile, argumentele, să pună întrebări și să accepte sfatul asupra celei mai bune decizii. El are ultimul cuvânt, căci omul mediocru ajunge în ierarhia decizională foarte sus. Dacă are în njurul lui 50 de inși geniali, va obține 50 de idei geniale și pe oricare dintre ele ar alege-o rezultatul va fi unul excepțional, oricum, mult mai bun decât dacă el ar gândi o soluție, care nu are cum să fie decât o soluție mediocră, cel mult bunicică, pentru că el este un om mediocru și omul mediocru nu va propune niciodată o soluție foarte bună și cu atât mai puțin o soluție genială.
Recitind nuvela Alexandru LĂPUȘNEANU a lui Costache NEGRUZZI mi-am adus aminte de replica:
- Proști, dar mulți!

Mai departe nu mai zic nimic.

(10 martie 2025)

Proști, dar mulți, răspunse LĂPUȘNEANUL cu sânge rece.

Aceste cuvinte fac parte din capitolul al III-lea Capul lui MOȚOC vrem, al nuvelei Alexandru LĂPUȘNEANUL a lui Costache NEGRUZZI și verifică ceea ce știam cu toții și anume că într-o mulțime există 3% genii, 10% oameni foarte buni, 2% idioți, 40% oameni de calitate bună și restul de 45% sunt executanți normali, cu aspirații spre cei 13% ce corespund geniilor, fără să fie nici pe departe genii, respectiv, oamenilor foarte buni, fără să fie oameni foarte buni nici cât negru sub unghie.
Geniile își văd de treburile lor și nu se amestecă cu ceilalți.
Oamenii foarte buni au meserii pe care le practică cu mare succes și nu se implică în c-c-turi.
Oamenii de calitate își dovedesc talentele, sunt respectați și muncesc eficient, nu au timp de mizerii.
Executanții se visează altceva decât ceea ce ei sunt în realitate și acaparează poziții sociale nemeritate.
Numai așa se explică ocuparea de poziții aiurea de către șefi de la pompe funebre, de la cabinete de înfrumusețare, fără ca ocupanții să aibă habar cu ceea ce se mănâncă acele locuri de muncă. Ei cred că li se cuvine, din moment ce li se oferă pe tavă, căci de o competiție transparentă pentru a ocupa acel post nu este vorba în niciun caz.
Atât timp cât nu există niște principii, niște reguli precise, o scară a valorilor, cei 45% se vor îndrepta fără voia lor spre zone de competență și de abilități pentru care nu au nicio pregătire și nicio experiență, căci:
- li se propun acele poziții,
- li se oferă condițiile de ocupare,
- li se definește contextul că sunt potriviți.
Dacă ar exista o ierarhizare a universităților și implicit a diplomelor, dacă ar exista o matrice a specializărilor și a locurilor din producție, dacă ar exista transparență și mai ales, dacă ar exista onoare, la oamenii puternici, la angajatori și la candidați, zicerea cu omul potrivit la locul potrivit, ar deveni realitate.  Cum despre onoare nu este vorba, cum transparența este o utopie, cum matricea ocupațională miroase a erezie, cum ierarhizarea universităților este un vis, căci toți suntem excepționali din start, să nu ne gândim vreodată că omul potrivit va fi la locul potrivit. Vom asista la degradarea atât de gravă a mediului social, încât 22 Decembrie 1989 prin comparație cu ce va fi, se va numi doar o mică mișcare socială, căci nepotismul, pilele, corupția aduc atâta sărăcie încât poporul va reacționa extrem.

(02 august 2022)

Actualitatea lui NEGRUZZI

Pe când eram elev, mă întrebam de ce se scrie NEGRUZZI și nu NEGRUȚI. M-am lămurit, dar nu m-am convins. Atunci n-am înțeles cum este posibil ca un scriitor să rămână în literatură printr-o  singură operă literară, așa cum s-a întâmplat cu Costache NEGRUZZI care este foarte mare și învățat de elevi prin nuvela Alexandru Lăpușneanul. Când am mai citit, am văzut că un om rămâne în literatură și numai printr-un singur cuvânt. Mă refer aici la Gheorghe RANETTI, cel care i s-a adresat marelui I.L. CARAGIALE: Nu momente, ci monumente trebuia să numeşti admirabilul volum. Sar să revin la nuvela Alexandru Lăpușneanul lui NEGRUZZI așa cum se învață ea la școală de către elevi. Nuvela, are următoarele părți:

          I. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…!

 II. Ai să dai samă, doamnă!…

III. Capul lui Moțoc vrem…

IV. De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…

Această nuvelă, citită cu mare atenție, se dovedește a fi o scriere cu cheie, a cărei valabilitate este dovedită și în ziua de azi, numai că personajele, deși aceleași ca trăsături, poartă alt nume. Iată un fragment sugestiv:

Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să mușce, linge mîna care-l bate. El era mulțămit de făgăduința ce cîștigase; știa că Alexandru-vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. Deputații erau porunciți de Tomșa, ca neputînd înturna pre Lăpușneanul din cale, să-și urmeze drumul la Constantinopol, unde, prin jalobe și dare de bani, să mijlocească mazilia lui. Dar văzînd că el venea cu însuși învoirea Porții; pe de alta, sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa cerură voie să rămîie a-l întovărăși. Acesta era planul lui Moțoc ca să se poată lipi de Lăpușneanul. Voia li se dete.

Mai iată și un alt fragment interesant:

- De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. Ieri, cînd voiam să intru, o jupîneasă cu cinci copii s-au aruncat înaintea rădvanului  meu și m-au oprit arătîndu-mi un cap țintuit în poartea curții; „Ai să dai seamă, doamnă! îmi zise, că lași pre bărbatul tău să ne taie părinții, bărbații și frații… Uită-te, doamnă, acesta-i bărbatul meu, tatăl copiilor acestora, care au rămas săraci! Uită-te!“ și îmi arăta capul sîngeros și capul se uita la mine grozav! Ah! Stăpîne! de atunci neîncetat văd capul acela și mi-e tot frică! Nu pot să mă odihnesc.

Fragmentul care evidențiază latura apoteotică a personajului Alexandru Lăpușneanul este:

Nu putu vorbi mai mult. Convulsiile îl apucară și un leșin grozav ca moartea îi îngheță trupul, încît mitropolitul și episcopii, crezînd că se sfărșește, îl călugăriră, puindu-i nume Paisie, dupre numele Petru, ce avea păn-a nu se face domn.

............

- Boaită fățarnică! adăogă bolnavul, zbuciumîndu-se a se scula din pat; tacă-ți gura; că eu, care te-am făcut mitropolit, eu te dezmitropolesc. M-ați popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulți am să popesc și eu! Iar pre cățeaua asta voi s-o tai în patru bucăți împreună cu țîncul ei, ca să nu mai asculte sfătuirile boaitelor și a dușmanilor mei… Minte acela ce zice că sînt călugăr! Eu nu sînt călugăr, sînt domn! Sînt Alexandru-vodă!… Săriți, flăcăi! Unde-s voinicii mei?… Dați! dați de tot! Eu vă poruncesc. Ucideți-i pre toți… Nici unul să nu scape. …A! mă-năduș!… Apă! apă! apă! — și căzu răsturnat pe spate, hîrcîind de turbare și de mînie.

.............

Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură; dinții îi scrîșneau și ochii săi sîngerați se holbaseră; o sudoare înghețată, tristă a morții prevestitoare, ieșea ca niște nasturi pe obrazul lui. După un chin de jumătate ceas, în sfîrșit, își dete duhul în mînile călăilor săi. 

Acest fel fu sfîrșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei.

La monastirea Slatina, zidită de el, unde e îngropat, se vede și astăzi portretul lui și a familiei sale.

Arta lui NEGRUZZI evidențiază o pagină tristă de istorie, în care trădările boierilor pământeni erau așa de frecvente și bazate pe dorința acestora de a-și păstra privilegiile. Ei făceau orice, chiar orice pentru a fi ceea ce au fost și mult mai mault decât atât. Ușurința cu care în zilele noastre nu știm cine a plătit o sumă uriașă unei organizații de inteligence, arată că obiceiurile au rămas aceleași. Sunt multe de zis, dar prezentul este tot așa de zbuciumat ca acum multe sute de ani și există multe crâmpeie de demult care se suprapun cu ceea ce se întâmplă azi. La un moment dat mă gândeam că acest Costache NEGRUZZI este un fel de NOSTRADAMUS al nostru, iar ceea ce se întâmplă de joi 12 ianuarie 2017, este o prevestire din anul 1840 pe când el a terminat și a publicat n uvele, vizionar fiind.

(15 ianuarie 2017)