Lumea este prea ocupată să facă o afacere...

Fiind pensionar, mi-am permis luxul să realizez câte ceva fără să mâ gândesc la a-mi maximiza eficiența personală și de aceea ma scris pe blog tot felul de articole de am ajuns în câțiva ani, mai precis în șapte ani la 12.598 de bucăți. Cândva mi-a venit ideea de a realiza niște interviuri și din 100 de propuneri, am realizat undeva 30 de interviuri, adică foarte puține, pentru că persoanele pe care mi-am propus să le invervievez și care și-au dat acceptul, vreo 70 la număr nu mi-au răspuns, unele dintre acele persoane, ale căror nume nu le voi scrie aici, au promis și cândva eu m-am purtat exemplar față de ele.

Este adevărat că eu nu sunt un nume în jurnalismul de c-c-t care vântură tot felul de imagini false, iar articolele mele nu conțin nimic de scandal, nimic exagerat, ci pun accent pe elementul valoric și mulți oameni probabil doresc altceva, decât doresc și eu.

Lumea este preocupată să facă o afacere, iar eu am alt obiectiv, acela de a oferi o imagine completă și corectă despre o anumită temă, despre o anumită persoană și nimic altceva. Nu mi-am propus să obțin câștiguri din scrisul acesta, căci nici pe când eram în câmpul muncii nu câștigam din scris, căci pe plaiurile mioritice din scris nu se face avere și nici de trăit nu se trăiește cinstit din scris.

(19 septembrie 2023)

Lupta de clasă

Noi, clasa muncitoare, împreună cu țărănimea cooperatistă și pătura intelectualilor ne angajăm să stârpim dușmanul de clasă, să edificăm socialismul pe pământul scumpei noastre patrii Republica Populară Română!

Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!

La luptă, împotriva burghezo-moșierimii!

La luptă împotriva chiaburimii!

Să piară dușmanii!

Lupta de clasă se ascute și în această luptă proletariatul va ieși învingător!

Proletari din toate țările, uniți-vă!

Scurta lui Stalin trebuie știută!

Nu vă gândiți la prostii. Scurta lui Stalin era biografia de două pagini a acestuia, că mai era una de vreo 16 pagini. Nu știai scurta lui Stalin, erai mâncat. Să lăsăm gluma.

Să înlocuim din textul de la început câteva cuvinde în care eroii pozitivi sunt intransigenții democrați, intelectualii fini și militanți îndoctrinați, iar de partea cealaltă sunt șăranii primitivi, pensionarii ramoliți și manipulați, curve, analfabeți, orășeni și destui intelectuali. Vor rezulta niște consgrucții amețitoare care arată că față de anii '50 nu s-a schimbat nimic. 

În partea dreaptă a eșicherului politic sunt comunicatori foarte buni, unii excepționali. Eu i-am analizat și pe cei din PNL și pe cei din USR sau USB. Partea proastă este că acolo la dreapta, totți se visează comunicatori. Ei nu preiau mesajele generoase ale celor care se ocupă de strategiile de comunicare ale partidelor, se cred militanți autentici și vin cu propriile mesaje. Pe lângă faptul ca facebook a fost inundat de mesaje confuze, s-a perodus o radicalizare a facebooks-iștilor. Față de noiembrie 2015 când facebook a contribuit prin mesaje clare, puternice și de unitate să scoată zeci de mii de oameni în stradă în toată țara, acum neomogenitatea mesajelor a avut un efect invers. Cine iubețte o doctrină, cine ține cu un anumit partid, este de dorit să lase inițiativele privatde deoparte și să militeze alături de partid, în corul pe o singură voce al respectivului partid. În politică falseturile sunt de fapt derapaje periculoase.

Revin la ideia că acum în 2016 câștigarea alegătorilor pentru care youtube este un dat nu se mai câștigă folosind metodele Anei Pauker sau ale lui Leon Trotsky. Trebuie mesaje clare, frumos ambalate, atractive și mai ales credibile. Prima vorbă contează. Una este să spui unei doamne sărut mâna și alta  e să-i zici: ce faci fă?

(14 decembrie 2016)

Grupul țintă e una și cum se votează este alta

Grupul țintă la alegeri este o entitate a cărei structură este cunoscută dacă se dorește acest lucru. Este adevărat că sunt 18 milioane de inși pe liste, dar nu sunt niște anonimi. Acolo este Ionesc, Poperscu, Georgescu, cu CNP, cu profesie, cu adresă, adică cu tot ce trebuie pentru a fi identificat și studiat. Ideia este că având 18 milioane de inși, nu statistica aceea ușor vulgarizată ar trebui folosită, ci un capitol numit analiza de date sau cum zicem noi nord-coreeni, data analysis. Din ce oferă data analysis se văd:

- colectivități omogene;

- interacțiuni între subcolectivități;

- modalități de a controla regruparea elementelor.

Cine dorește să construiască o strategie electorală, trebuie să stabilească dacă:

- se adresează la toți cei 18 milioane;

- se adresează unei singure subcolectivități;

- se adresează unui număr finit de colectivități.

Răspunsul la această întrebare duce la:

- a identifica nevoile alegătorilor;

- a stabili limbajul de comunicare;

- a construi mesajele ce vor fi adresate oamenilor;

- a defini formele concrete de comunicare;

- precizarea ariei de răspândire a persoanelor;

- precizarea momentului când va începe comunicarea.

Estimările din grupul țintă vor permite efectuarea de calcule legate de numărul probabil al celor care vor vota partidul. Că cât sunt mai realiste ipotezele de lucru, cu atât estimările vor avea o acuratețe mai bună. Când există structura grupului țintă, mesajele și estimările, este foarte ușor să se vadă eficiența strategiei de campanie și derularea însăși a campaniei. Dacă lucrurile sunt clare, vor fi și cuantificabileș Una este ce se planifică și alta este ce se întâmplă. IRES a dat acum rezultatele votului ca sondaj cum s-a votat me vărste, pe cateforii de studii și pe urban, respectiv, rural, pe fiecare partid în parte. Cine are interes va pune față în față datele estimate cu cele din acel sondaj și va vedea cât de eficient a lucrat. De regulă nu se întâmplă așa ceva, pentru că după vot, cei care s-au ocupat de strategii de campanie se retrag. Se lucrează cu plata înainte și de aceea nu există analize postelectorale.

Fiecare tipologie din grulul țintă are mesajele sale. Cine face doar o structură de mesaj crezând că atinge toate corzile sensibile pentru toți alegătorii face o mare greșeală. Bețivilor să spui că le dai țuică, hoților să le spui că ușile de la apartamente sunt deschise, masinile n-au alarmp și cheile sunt în contact. Și tot așa. Știu un candidat care a atras voturi că:

- vorbea ca marea majoriytate a votanților:

- știa să strângă mâinile muncitorește;

- se îmbrăca obișnuit;

- nu era artificial;

- trecea sticla cum se zice;

- avea verb și spontaneitate;

- se pupa cu toată lumea, mai ales cu femeile mai coapte și mai plinuțe.

Cine știe să învețe, învață, cine nu, trăiește într-o lume paralelă, închisă într-un clopot de sticlă, fără a auzi freamătul vieții din jur. Să nu se mire atunci că vorbește la pereți.

(13 decembrie 2016)

PSD - Marele învingător

PSD este marele ânvingător în alegerile din 11 decembrie 2016.

Și mai marele învingător este USR. Îmi aduc aminte de PPDD care a fost un meteor. Sper ca Nicușor Dan să reușească să-și mențină oamenii în jurul lui.

Dacă PSD reușește 50% +un vot să vedem ce se va întâmpla, care va fi reacția prezidențialului.  Cine stă să analizeze cauzele acestei reușite a unui partid cum este PSD în situația în care cei de la oraș au votat mai mult decât cei de la sate, va vedea că schimbările care au apărut sunt extrem de profunde și lumea a înțeles că trebuie o reorientare după 12 ani de stat sub semnul unei drepte în care corupția s-a ridicat la rang de comportament la cel mai înalt nivel. Au mai apărut și noutățule legate de fragilizarea UE prin BREXIT, managementul defectuos al UE în problema migranților și mai este și faptul că noi am fost ținuți la ușa intrării în Schengen fără motive serioase. Electoratul românesc nu mai înghite orice, mai ales că a mai umblat și el, că are copiii plecați și care se întorc de sărbători. Ei își dau seama că și aici sunt resurse și dacă 10 ani nu s-a făcut nimic și dacă nici autostrada Pitești - Sibiu nu este începută, deși în fiecare vinere o coloană oficială parcurge cu dificultate vechiul drum, e momentul să schimbe foaia.
Toato dragostea este revărsată acum spre PSD ca semn al marii dezamăgiri probate cu situații dintre cele mai nefericite, precum:
- cazul Rarinca;
- cazul Gică Popescu;
- cazul Vasilescu O;
- cazul Dragnea;
- cazul unui primar condamnat și eliberat.
Acum lumea vede acestea ca pe niște cazuri pentru că media le-a transformat în așa fel încât să fie probe ale dosarului unui sistem judiciar deficitar, la comandă politică. Prin trunchieri, prin abordări exagerate s-a creat un val de nemulțumiri legat de un om, dar care s-a extins asupra unei mari părți a societății, mai ales prin faptul că omul nu stă în pătrățelul lui. Acum este situația regelui Midas, tot ce atinge sau a atins se transformă și își pierde rostul pentru care acea componentă atinsă, a fost creată inițial.
Procentul acesta uriaș cu care PSD a câștigat trebuie să dea de gândit. Este  mai dur decât o unanimitate zdrobitoare, este un scor devastator nu numai pentru scena politică, ci pentru întreaga societate. Eu îl compar cu un 22 Decembriem, ceva mai mic dar tot așa de profund, însă 100% românesc, fără pastor, fără agenturili, ci cu vot. Este o revoluție prin vot. Trebuie văzut dacă și acestă revoluție va fi furată așa cum se întâmplă cu mai toate revoluțiile.  Aștept acum zilele ce vor urma. Totuși, 45% este ceva de domeniul astralului, e ceva care nu avea nimeni cum să prevadă. Eu credeam 40%. Când am văzut că orașele ies mai mult decât cei din mediul rural, am crezut că PSD va scădea la 37-38%. Acest 45% nu cred că a fost prezis nici de cea mai bună ghicitoare în cafea sau în stele sau o regină a magiei albe nu a prezis așa ceva. Este supraomenesc ce s-a întâmplat. Stau cu gura căscată deși nu sunt fan Dragnea, nu sunt fan Ponta și cu atât mai puțin nu am fost fan Geoană.

(11 decembrie 2016)

Cei care nu au votat azi 11 decembrie 2016

Cei care nu au votat azi 11 decembrie 2016 sunt niște persoane respectabile, a căror opțiune reprezintă pentru ei dar și pentru ceilalți un mod de a fi, ce trebuie acceptat ca atare și nu trebuie comentate. Oamenii care nu s-au prezentat la vot consideră că:

- ziua de vot este o zi oarecare care trebuie trăită intens;

- niciunul dintre partide nu-i reprezintă;

- indiferent ce-ar face, nimic nu se schimbă;

- listele de pe buletinul de vot nu se ridică la nivelul cerut de ei;

- nu vor să regrete dacă pun ștampila pe o alegere greșită;

- mai există și alte alegeri peste 4 ani și nimic nu-i pierdut.

Am foarte multe cunoștințe care nu merg la vot și nici nu vor comenta cum se vor redresa rezultatele. Ei au o lume a lor și ce face statul este în afara intereselor lor. Trebuie să se țină seama și de faptul că a alege nu este o obligativitate. Nu înseamnă că cei ce nu votează au ceva de pierdut. Pur și simplu, nu votează pentru că nu consideră necesar. Deși este o datorie cetățenească, a merge la vot sau a nu merge la vot, este o opțiune. Așa că nimeni nu trebuie:

- să îndemne să nu meargă la vot;

- că catalogheze cumva pe cei ce nu merg la vot;

- să reproșeze peste ani că răul se produce din cauza lor;

- să se vaite de niciun fel nici că că, nici că că.

Ceea ce trebuie să dea de gândit este altceva și anume să se caute cauzele care au dus lao astfel de abordare și mai ales ce trebuie făcut ca votul să fie cu adevărat o armă în mâna poporului, cu care să sancționeze pe cei ce nu-și fac datoria. Dacă chiar ar fi fost o scofală mersul la vot, să fim siguri că prezența ar fi de peste 97% și  cele 3 procente până la 100% ar fi numai și numai excepțiile care nu au votat din cauze mai mult decât excepționale... Cei care nu au votat azi 11 decembrie 2016 trebuie și respectați și apreciați că se respectă. Ei nu sunt dintre aceia care cu patimă aruncă cu noroi în adversari, ci pur și simplu, consideră ca au altceva mai bun de făcut. Nu i-aș aprecia dacă i-ar considera pe toți candidații ca fiind cum zicea Brucan lui poporul...

Și cei care n-au votat au locul lor sub soare. Să fie sănătoși și 1000 de ani, pace!

(11 decembrie 2016)

Validarea unei strategii

Am mai scris despre strategii. Toată lumea vorbește despre strategii. În orice moment dacă cineva se află în dificultate, trece la elaborarea unei strategii care nu spune nimic, desi, din contră ar trebui să arate ce ar trebui făcut pe perioada la care startegia face referire. Se definesc perioade și obiective pe fiecare stadiu, în totalitate fiind N stagii. Se calculează  K, numărul situațiilor în care  obiectivele au fost realizate. Se calculează indicatorul I=K/N și se consideră că strategia a fosyt bine gândită dacă I este mai mare decât 0,78. În caz contrar, strategia este eronat definită. Nu am cunoștință să se fi făcut astfelde calcule, pentru că strategiile sunt niște texte amorfe din care nu rezultă nimic cu claritate, deci nu ai cum să calculezi indicatorul I, pentru că nimeni nu vrea să construiască o strategie pentru a vedea dacă este sau nu validată de practică. Strategiile și politicile nu se validează decât după perioada pentru care au fost definite.
Validarea unei strategii este o necesitate, numai că nimeni nu trece la astfel de abordări. Numai în războaie se trece la efectuarea de validări practice, căci acolo e clar: o strategie bună =victorie. P strategie proastă=înfrângere. În rest, 1000 de ani pace. Strategiile făcute de politicieni=maculatură de luat fața. Sunt texte de doi bani, aproximative, sforăitoare și găunoase prin caracterul lor fantasmagoric.

(08 decembrie 2016)

Validarea unei politici

O politică este un termen destul de vag dacă nu este asociată unor chestiuni ceva mai concrete. Se vorbște despre:

- politici economice;

- politici sociale;

- politici în sfera sănătății;

- politici legate de învățământ;

- politici de mediu;

- politici de dezvoltare a artelor;

- politici privind recuperarea de decalaje;

- politici sectoriale;

- politici privind echilibrele macroeconomice;

- politici de dezvoltare a IMM-urilor;

- politici de dezvoltare a agriculturii.

Când se definește o politică se parcurg următorii pași:

- se studiază domeniul și rezultă un material analitic;

- se definește un obiectiv de urmărit;

- se identifică o serie de căi de atingere a obiectivului;

- se fac o serie de calcule;

- sunt ierarhizate căile de atingere a obiectivului;

- se face o listă cu decizii;

- se previzionează efecte;

- se redactează un text din care rezultă în clar politica.

Orice politică apare ca un text cu un număr specificat de căi de a rezolvare a unei probleme, pentru fiecare cale specificându-se clar mijloacele și cel puțin un nivel exprimat numeric ca efect al aplicării politicii, respectiv, a căii de soluționare.

A valida o politică înseamnă a calcula spre exemplu raportul I + K/N unde K este numărul de elemente validate de practică prin aplicarea politicii și N reprezintă numărul de căi de creștere luate în considerare. Dacă I este mai mafre ca 0,78 policica este considerată ca fiind validată, în caz contrar se zice că a fost greșită.

(08 decembrie 2016)

Valldarea unei metrici

Orice metrică definită trebuie validată. Noi definim metrici după metrici și continuăm cu desfiniri, dar aplicarea lor este dificlă dacă și numai dacă matrica este validată, adică este certificată ca fiind bună. Lucrurile nu sunt complicate. Se consideră o metrică și N entități, Se fac prognozări folosind metrica. Se fac măsurători efective pentru cele N componente. Eu văd un tabel cu 4 coloane.

Prima coloană conține numele entităților.

Pe coloana a doua conține nivelurile estimate.

Pe coloana a treia conține nivelurile efective.

Pe coloana a patra se va afla a=1 dacă |col2 -col3|<ℇ, a=0 altfel.

Se numără elementele pentru care a = 1 și se conțin K astfel.

Se calculează I=k/N și dacă I>0,78 înseamnă că metrica este validată.

Numai o metrică validată trebuie utilizată zi de zi. Validarea unei metrici este esențială pentru activitatea practică, exact așa cum sunt validate măsurătorile pentru diferiți parametri din analizele medicale.

(08 decembrie 2016)

Validarea unei decizii

O decizie presupune o problemă, un obiectiv, ce presupune o soluție. A lua decizie înseamnă:

- a defini un obiectiv;

- a construi soluții;

- a defini variante de rezolvări;

- a evalua efecte probabile;

- a ierarhiza variantele;

- a hotărâ care va fi soluția implementată;

- a decide înseamnă exact a stabili.

După ce s-a stabilit care este doluția asupra căreia s-a luat decizia să fie implementată. Este important ca soluția să fie corect pregătită pentru a fi pusă în operă. O decizie este pusă în operă. O decizie este de succes dacă generează efectele pozitive reale, cel puțin la nivelul prognozat în momentul în care s-a făcut alegerea și la momentul în care s-a decis. Se va spune că decizia este validată dacă ceea ce s-a estimat coincide cu ceea ce s-a prognozat. Sunt situații în care o decizie duce la efecte contrare, adică una s-a estimat și cu totul altceva s-a obținut în realitate. S-a dorit creștere și s-a obținut descreștere, s-a dorit bine și s-a obținut rău. Validarea unei decizii este făcută pe concret. Se fac măsurători. Dacă se ia decizia de a se controla apa de la robinet, trebuie văzut ca dacă de la 20% îmbolnăviri digestive se ajunge la 5% îmbolnăviri ale aparatului digestiv, atunci decizia este considerată a fi validată, adică este bună. Statistic, orice decizie se validează prin indicatori simpli. Sunt maximum N persoane care arată numărul prognozat al celor care sunt beneficiare ale deciziei și K este numărul efectiv al persoanelor care beneficiază de efecte. Indicatorul I = K/N dacă este mai mare decît 0,78 atunci decizia este bună, altfel decizia luată este proastă, deci nu este validată.

(08 decembrie 2016)

Alegeri parlamentare cu fainoșag

Duminică 11 decembrie 2016 încep alegerile, la ora 7,00 dimineața și se încheie la ora 21,00. Alegerite parlamentare au acum o serie de particularități deosebit de importante printre care enumăr:

- nu a participat clasicul Crin Antonescu;

- a apărut un nou partid, total diferit, USR;

- campania electorală a fost anostă;

- printre candidați se află olimpici la matematică;

- absența uleiului, pungilor, găleților;

- restricții impuse de legea electorală.

Alegerilor din 11 decembrie 2016 li se asociază și fainoșagul, ceea ce este foarte important pentru pofta de a merge la alegeri. Probabil partidul care a găsit ceea ce este fainoșagul, compoziția acestuia, așa cum alchimiștii se lăudau cu descoperirea pietrei filosofale, va avea succes total dacă până mîine la ora 7,00 îl va împărți cu gernerozitate alegătorilor, va avea succes.

(08 decembrie 2016)

Trântori, leneși inculți, nepricepuți

Toată lumea știe, dar se face că nu vede nimic. Sunt oameni care nu lucrează și stau degeaba. Îi vedem cum se mută după soare și pierd timpul fără rost. Unii mai merg la crâșmă, mai duc o vacă la câmp sau iau niște verdeatță pentru un porc și ceva grăunțe la găini, Oricum, sunt numai munci simple pe lângă casă, să crească un animal, să pună o roșie, o vânătă, o ceapă. Așa sunt unii numiți nepricepuți. Sunt și unii care pierd timpul degeaba, merg la cluburi, trăiesc din pensiile părinților și chiar nu fac nimic. Ei sunt trântorii.

Sunt foarte multe situații în care oamenii nu au locuri de muncă, arată bine, sunt sănătoși, au automobile de lux, dar nu figurează cu niciun venit la fisc. Ei merg cu acele mașini să ridice ajutoarele sociale. Tot timpul li se spun oamenilor că nu merită acele ajutoare și că acele ajutoare încurajează nemunca.

Sunt nenumărate legi care crează acest context nefericit, dar oamenii nu au nicio vină din moment ce nu există strategii de:

- creare locuri de muncă;

- reconversie a forței de muncă;

- corelare a ajutoarelor cu contribuții ale persoanelor la desfășurarea de munci în favoarea 

  comunității.

În opinia mea niciun oficial nu are dreptul de a jugni oamenii care au ajuns în starea în care sunt de sărăcie și de inactivitate din cauza statului, căci statul este acela care trebuie să dezvolte totul, de la locurile de muncă, până la condițiile de viață. Ar fi dramatic dacă statul crează condiții și oamenii se sustrag de la muncă, ceea ce nu se întâmplă. Atât timp cât statul nu mișcă un pai, clar că funcționarii lui nu au niciun drept să facă afirmații de niciun fel. Unii spun că această redistribuire este eronată. Ei au obligația de a demola, dar simultan să pună ceva în loc, adică o soluție care să reducă numărul de trântori, leneși și de nepricepuți. 

Toată lumea vede că banii sunt dați fără rost, ca și cum ar fi aruncați pe geam. Dar pentru a face ceva, adică o schimbare trebuie făcut concret pasul 1 bla-bla0-bla, pasul 2 bla-0bla-bla și tot așa. De zis generalități și de arătat cu degetul spunând că alții nu au făcut treabă bună acum 100 de ani, este cel mai rău lucru, care nu duce niciunde. Vreau o strategie, vreau măsuri concrete. La ce salarii au miniștrii și premierul și parlamentarii, ar trebui să miroase numai a creier prăjit și să fie o invazie de soluții geniale. dar nu este, pentru că mediocriattea este ca o pecingine peste tot și mereu.

(06 decembrie 2016)

Colectivități captive

Sunt multe colectivități captive chiar acum în anul 2016. Am avut ocazia să mă conving când am văzut:

- primari care ridică CI-urile de la consăteni să nu meargă la vot pentru a crește șansa de a nu se face cvorumul la referendum;

- cetățeni care votează pentru ocupatrea funcției de primar pe un om care a mai ocupat funcția, dar care în pfreziua alegerilor a decedat;

- persoane care i-au pupat mâna lui Iliescu imediat după 1990 în Pitești lângă blocul lui Dobrin, scenă văzută de mine;

- mineri care au agresat pe bucureșteni la mineriade și pe care guvernele i-au desființat în cea mai mare parte, nemaifiind o categorie socio-profesională de temut;

- tinerii nemulțumiți de politicienii venali, care își exprimă protestele în tăcere.

Aceste colectivități joacă numai un rol decorativ, nefiind esențiale în a defini tendințe de nivel național. Ele se manifestă prin comportament generat de stări emoționale puternice, dar trecătoare.

(05 decembrie 2016)

Strategia trecerii PNL la PP

Nimic nu este întâmplător. Cine crede că intrarea PNL în PPE este o chestie gândită de pe o zi pe alta se înșeală cum lumea s-a înșelat când PD a trecut în PPE tot crezând că a fost peste noapte. Totul a fost elaborat și a avut la bază o strategie pe termen lung care a avut următorii pași:

- trebuia găsit un copac pentru altoi;

- PNL trebuia să cerască în sondaje;

- s-a înființat USL;

- componenta PNL s-a umflat prin parități;

- Frunzăverde a anunțat la Antena 3 o dreapta ff puternică;

- dreapta ff puternică s-a creat prin ruperea USL;

- PNL a virat spre PPE;

- s-a produs fuziunea.

A fost o strategie de succes și cel ce a definit-o trebuie felicitat pentru că a folosit resurse interne și a știut să capaciteze masele pentru a atinge un obiectiv construit din pix pe hârtie, exact cum a făcut Lenin când a proiectat Marea Revoluție din Octombrie. De atunci n-am mai văzut ceva de amploare, de succes și făcut parcurgând mai mulți pași de succes, de nota 10. În plus, au fost câțiva maeștri tot de nota 10. Marionetelor nu le dau decât nota 3 pentru că au jucat foarte prost. Nici nu vreau să le numesc pentru că mi-aș pierde timpul cu ele, că nu s-au ridicat la înălțimea momentelor, ci numai au mimat ca niște cabotini slabi. Filmul continuă. Suntem anunțați că cineva este cel mai bun de premier. Cărțile de TAROT zic..

(05 decembrie 2016)

Oameni de geniu

Ne-am obișnuit să utilizăm prea des și fără rost cuvântul geniu sau cuvântul genial. Pentru orice replică bine plasată îi spunem celui care a debitat-o:

- Băi, ești genial!

Cim vedem pe unul care zdrăngăne la un instrument, imediat îl și gratulăm:

- Iată-l pe micul Mozart!

Este bine să fim ceva mai rezervați, că geniile sunt foarte rare și ca să fie geniu, cineva trebuie să facă un lucru atât de important âncât omenirea să-i fie recunoscătoare. Îmi aduc aminte excesul de zel cu care Nicolae Ceușescu era numit geniul Carpaților, deși în afară de faptul că făcea politică nu prea l-am văzut făcând și altceva. În politică, din motive strategice, omul zilei, oricare ar fi acesta,este geniu. Îmi amintesc versurile lui George Coșbuc din poezia Poet și critic:

            Orice poet, ca rege-i prost;

            Dar ca poet e orice rege

            Un geniu cum puțini au fost!

            Deci sa-nțelege:

            De ce murind fu Nero trist,

            Nu ca-mpărat, ci ca artist.

Nu mă apuc acum să fac o listă a geniilor, dar o enumerare voi face, pentru a se vedea că nu plouă cu genii și cine a zis că geniul înseamnă 99% transpirație și 1% inspirație, nu a greșit. Voi exemplifica cu:

Henri Coandă - inventatorul motorului cu reacție.

C. I. Parhon - părintele endocrinologiei.

Isaac Newton - părintele mecanicii clasice.

Louis Pasteur - descoperitorul vaccinului antirabic.

Albert Einstein - fondat teoria relativității.

Alexander Fleming - descoperitorul penicilinei.

James Watson - descoperitorul ADN.

Heinrich Rudolf Hertz - descoperitorul undelor radio.

Rudolf Diesel - descoperitorul motorului pe motorină.

Mai sunt și alte nume ilustre, dar se vede că acestea fac diferența în raport cu poeței, actorași. scriitorași, inventatorași, inginerași, economișticiași care se și cred genii după ce au spus o chestie la care lumea rămâne cu gura căscată din varii motive, în niciun caz că se găsește în fața unei descoperiri epocale.
Oamenii de geniu se nasc foarte, foarte rar și este greu de crezut că geniile se găsesc pe toate drumurile. Unii, din politețe sau din dorința altora de a-i ridiculiza li se adresează cu o expresie care include cuvântul gebiu, desigur, întrun mod neadecvat. Totuși, bunele maniere ne invită să nu demonetizăm și acest concept, vulgarinzându-l printr-o frecvență nefiresc de mare de a-l utiliza.

(03 decembrie 2016)

Caracterele: rocadiștii

Rocadiștii sunt oameni ahtiați după putere, care nu concep să fie în afara jocurilor. Ei au fost aleși sau au fost numitți în funcții importante unde au avut interacțiuni cu nenumărate persoane. Pe unele le-au mulțumit, pe altele le-au lăsat indiferențe, dar pe altele le-au nemulțumit prin deciziile luate. Chiar dacă cei care au fost mulțumiți nu-și exprimă direct poziția, la un vot secret, cu siguranță vor vota împotriva binefăcătorului lor pentru a se asigura că cel ce-i va lua locul îi va oferi ceva, fără să-i spună ca i-a mai oferit soluție favorabilă mai înainte. Dacă poziția este  pe bază de vot, la terminarea mandatului, ocupantul mai dorește încă o iterație. Face tot posibilul să o obțină, inclusiv se dă peste cap sau se umilește în formule greu de imaginat. Am cunoscut astfel de specimene și de jena lor nici nu le dau numele și nici nu spun cum au procedat. Să se rețină că au fost jalnici. Dacă își dau seama că au culoar liber, se autopropun pentru o funcție mai importantă și intră în alegeri. Am văzut cum un ins, după alegerea de rector care are două mandate maximum, își făcea calculul 48+8=56, adică el peste 8 ani ar avea vârsta de 56 de ani, exact care este o vârstă de a fi rector cu două mandate, căci 56+4+4 = 64, adică cu mult mai puțin de vârsta de pensionare care este de 65 de ani.

Sunt situații în care rocada este de cu totul altă natură, adică de pe nivelul K al structurii ierarhice, o persoană care nu a reușit să urce pe nivelul K+1, va dori măcar să ajungă pe poziția K-1. Adică dacă a fost prorector, pe nivelul K și nu i-a ieșit pasența la alegeri de a deveni rector, adică să fie pe nivelul K+1, se mulțumește și cu o poziție de decan, adică un post pe poziția K-1, numai să nu piardă contactul cu o funcție, oricare ar fi ea.

Avem exemplul unui personaj care se crede ca fiind cel mai bun prim-ministru de după 11 decembrie 2016 și dacă astrele îi vor fi favorabile visul i se va împlini, dorind să reproducă rocadele în cascadă ale Kremlinului.

Plevușca din ministere este într-o perpetuă mișcare de rocade, pentru că venirea la putere a partidului care i-a făcut funcționari publici le aduce și funcțiile de director. Dacă partidul lor pleacă, ei trec pe execuție și fac rocada cu cei agreați de noul partid la putere.

Rocadiștii sunt periculoși numai în măsura în care fac compromisuri mari pentru a-și conserva pozițiile, știut fiind faptul că o simplă schimbare de organigramă are menirea de a face ravagii într-o structură administrativă unde schimbările de putere aduc adevărate cutremure.Ingerințele politicului sunt dezastruase în administrație, iar rocadele sunt consecințele dramatice ale clientelismului. Îmi aduc aminte de un personaj obscvur care îi scria noului prezident o scrisoare de atașament în care pentru a-și păstra poziția, îl împroșca cu noroi pe cel ce-i dăduse din mână să ciugulească. Ce i s-a întâmplat ani mulți după, era pedeapsa cerească a micimii de atunci. Mi-am adus aminte de filmul N-a dansat decât o vară. Acolo a fost vorba de a țopăi decât o noapte. 

Totuși, rocadele se opresc atunci când rocadiștii nu prididesc în a face gafe impardonabile și sunt eliminați din structura arborescsentă, trimiși fiind la funcții de execuție pură, adică la lopată cum zicem noi românii.
Rocadiștii sunt ființe bipede, semiumane, prin carențele fundamentale de care dau dovadă, neavând capacitatea să spună stop și să iasă din joc înainte de a fi excluși sau de a se compromite iremediabil. Peste tot există rocadiști. Între ei discuțiile se duc asemeni vrăbiilor din pomii de la Universitate. Când trecea troleibuzul, ele zburau. Când reveneau ocupau alte ramuri. Așa sunt rocadiștii. Visează să zboare dar să ocupe ramurile cele mai de sus.

Era un cântec numit Pomul cu vrăbii, cântat de Roxana Matei.

(02 decembrie 2016)

Institutul de vampirologie

Există un institut de vampirologie și există și  o Academie de vampirologie. Dar este la alții deși originea vampirilor este aici în spațiul nostrul cel carpato-danubiano-pontic.
Se impune deci crearea unui Institut de vampirologie la noi, motivația fiind:
- existența unei practicii semnificative în domeniu;
- rezultatele valoroase obținute de unii cercetători;
- teoriile legate de tradițiile din popor care trebuie generalizate;
- atingerea unei mase critice în cunoașterea și dezvoltarea domeniului.
Obiectul: dezvoltarea cercetărilor în domeniul vampirismului.
Organigrama:
- director general;
- director general adjunct cu probleme de cercetare;
- director general adjunct cu probleme administrative;
- compartiment de cercetare fundamentală;
- compartiment de cercetare aplicativă;
- compartiment de dezvoltare tehnologică;
- compartiment de prototipizare;
- compartiment de implementare a tehnologiilor;
- compartiment de diseminarea rezultatelor.
Se estimează un necesar de personal de 500 cercetători, din care 150 doctori în vampirologie cu teze validate prin software high level.
Se va organiza și o Conferință Internațională de Vampirologie  la fiecare an și la 5 ani se va organiza Congresul Mondial de Vampirologie sub înal patronaj.
Institutul de vampirologie va tipări o revistă care va fi ISI cu siguranță și se va numi Revista Română de Vampirologie.
Trebuie numai făcut ordinul, semnat, alocate fonduri și în două săptămâni totul va merge ca uns. Avem de toate, lipsește numai un Institut de vampirologie care are mai multe variante de a fi numit: Institutul Național de vampirologie, Institutul Național de Cercetări în Vampirologie sau oricum altfel, dai ideia este să se pornească treaba. Știința nu mai are răbdare.

(02 decembrie 2016)

Normalitatea căutată asiduu

Normalitatea este acea stare pe care toată lumea și-o dorește cu ardoare, numai că ea întârzâie să apară. Nici nu va apărea vreodată atât timp cât lumea nu și-o dorește cu adevărat. Mai ânainte de normalitate trebuie ca oamenii să aibă:

- onoare;

- cinste;

- principii;

- voință;

- putere;

- respect;

- echilibru;

- răbdare;

- calm;

- concentrare;

- ierarhii;

- acceptare;

- colaborare;

- interese.

Normalitatea este o noțiune primară. Nu se definește decât prin exemple. A lucra în condiții de normaitate înseamnă a face tot ce este legat de un eveniment, de o acșiune astfel încât:

- toți pașii să fie acceptați de colectivitate;

- obiectivul definit, acceptat și realizabil să fie atins;

- riscurile să fie încadrate în limite acceptabile;

- resursele utilizate să fie acceptate de colectivitate;

- totul să se desfășoare transparent;

- criteriile stabilite și acceptate să fie respectate;

- evaluările cantitative să aibă caracter reproductibil;

- procedurile de măsurare să fie unanim acceptate.

Normalitatea este un concept care privestște o colectivitate și tot ce se desfășoară în interiorul acesteia în vederea evoluției într-o direcție considerată de toți membrie ei ca fiind cea corectă.

Pentru exemplificare voi arăta cam ce înseamnă normalitate pentru selectarea unei melodii la concursul Eurovision, nu de alta dar tot am fost excomunicați de acolo și când mergeam era cu mult în afara clasamentelor. Normalitatea înseamnă respectarea unor termene impuse de organizatori și modul în care se fac anunțurile. Normalitatea înseamnă eliminarea subiectivismului. Subiectivismul l-a dat la noi tot timpul acel juriu de așa-zisă specialitate, care nu a inclus niciodată un câștigător de Eurovision sau cam așa ceva. Deci, ierarhizarea va fi dată de publicul ascultător sau de telespectatori. Se organizează selecția în mai multe etape și în final se face o finală cu vreo 16 melodii care sunt ierarhizate de telespectatori și de pubicul plătitor de bilet dintr-o sală cu vreo 4000 de locuri. O astfel de abordare există premise să fie considerată ca fiind încadrată în zona normalității. Despre judecătorii CCR normalitatea ar presupune ca aceștia să fie selectați dintre judecători cu o anumită experiență, cu o anumită prestanță, cu o anumită notorietate. Ei trebuie să fie votați de popor, să nu aibă nicio legătură cu partidele, ba mai mult dacă planează orice suspiciune asupra lor, să fie excluși din cursă. Într-un proces de totală transparență, cu un examen dat la ore de maximă audiență, cu un test grilă cu vreo 1000 de întrebări, cu siguranță ca ar face o cernere excepșională. Judecătorii aleși prin vot universal vor avea o greutate foarte mare și nimeni nu-i va mai influența în vecii vecilor. În niciun caz nu ar avea scheleți în dulapuri și nici n-ar mai aduce erate în miez de noapte. Nici numirile nar mai fi ca acum, ci totul ar fi considerat normal, curgător și unanim acceptată.

Normalitatea înseamnă să existe câțiva geniali, mai mulți foarte buni, mulți să fie buni și cei răi să fie și ei puțini. Am detestat întotdeauna pe profesorii care se lăudau că au dat la un test nota doi la toți elevii clasei. Era de fapt nota care și-o dăduse lui însuși, pentru că atăt de prost fusese încât nu explicase bine ca vreo 2-3 elevi să facă testul de 10, vreo 5-6 să facă testul de 8 și de 9, vreo 12 elevi să facă testul de 5, 6,7 iar vreo 4-5 să ia note sub 5 la test.

Am văzut cândva niște rpofesori tembeli care formulau subiecte ce l-au înfuriat pe un decan, i-a pus să le rezolve ei în primul rând și după 5 ore, nefericiții încă mai trudeau la ceea ce ei cereau să se rezolve în 3 ore. Hazliu, nu?

Normalitatea înseamnă ca membrii unei colectivități să aprecieze cu punctaje peste 7,80 mersul evenimentelor, deciziilor și tot ce o privește acum sau pe termen scurt sau pe termen lung, adică oricând. Normalitatea presupune:

- legi făcute cu capul; 

- proceduri pentru orice activitate;

- criterii de apreciere acceptate;

- acceptarea rezultatelor unei evaluări în cel mult 4 iterații;

- capacitatea de a corecta rapid;

- recunoașterea erorilor;

- descurajarea imposturii;

- existența unei scări adevărate a valorilor;

- dispariția pseudovalorilro;

- acceptarea performanței ca singur criteriu al evoluției;

- verificarea prin practică a performantei în orice domeniu;

- echilibrarea eficienței economice cu eficiența socială;

- diminuarea ponderii ignoranței;

- transparență totală;

- eliminarea influențelor de orice natură;

- egalitatea reală a tuturor în fața legii.

Normalitatea trebuie căutată cu asiduitate și nu trebuie doar clamată pe toate drumurile. Exercițiile de normalitate încep cu educația celor 7 ani prin a distinge ceea ce e bun de ceea ce este rău. După aceea în clasele elementare se învață normalitatea ca fiind caracteristica de bază a omenirii, deși parcă animalele se poartă cu mult mai normal decât oamenii.
Normalitatea căutată asiduu în orice face fiecare dintre noi. A lucra normal înseamnă a nu întârzâia la program, a face ceea ce este înscris în fișa de personal și a analiza că totuo a fost făcut ca lumea, respectând proceduri. Normalitatea are domenii unde se lucrează cu zero erori. Va trebui de fiecare dată când vorbim despre normalitate, să analizăm daca în zua ce a trecut am lucrat în parametri de normalitate, adică am respectat procedurile, n-am făcut greșeli sau când am făcut am și corectat. Nu am lucrat în parametrii de normalitate dacă în mod conștient nu am executat operații sau am executat fără a respecta procedurile stabilita. Într-o societate normală, totul trebuie să se deruleze respectând proceduri, altfel se va lucra după ureche și lucrurile arbitrare stau la baza dezastrelor.
Prin convenție am stabilit numărul 0,78 ca fiind elementul ce desparte normalitatea de orice. Dacă un indicator calculat are valoare mai mare ca 0,78 înseamnă ca se vorbește de încadrarea în normalitate. Altfel, nu este vorba de  normalitate, ci de anormalitate.
Dacă unii fac 2000 de covrigi și vând 1700 dintre ei, iar ceilalți nu sunt vânduți că sunt prea rumeni, activitatea lor se cuantifică prin indicatorul I=1700/2000=0,85 ceea ce înseamnă ca activitatea lor este considerată ca fiind normală.
Dacă alții fac 500 perechi pantofi și din diferite motive vând 200 de perechi dar li se returnază 150 rezultă că indicatorul lor I = (200-150)/500=0,10 ceea ce arată că activitatea lor nu răspunde cerințelor de normalitate, deci acolo trebuie luate măsuri dure sau trebuie închisă mustăria. Și la un ghișeu cu publicul și acțiunile deputaților și orice se măsoară pentru a vedea caracterul de normalitate sau mai precis de profundă anormalitate.

(29 noiembrie 2016)

Diaspora românească de dinainte de 1989

Am avut rude care au părăsit țara înainte de 1989 și când i-am întâlnit mi-au povestit calvarul trăit de fiecare dintre ei, datorită celorlalți români care niciodată nu le-au sărit în ajutor. Ba mai mult au căutat să-i trateze ca pe niște sclavi. Prietenii mei âlecați mi-au zis că la fel de fel de ocazii a văzut cum unii își aruncau altora tot felul de invective și din securițti unii nu-i scoteau pe câte unii mai altfel decât ei. Un singur prieten al meu se lăuda când ne-am întâlnit după niște ani de la terminarea facultății că o duce bine. Misterul tot el l-a dezlegat. Soția lui era armeancă și comunitatea armenilor este foarte unită și se ajută între ei. La români nu este așa. Prin 1990 și eu am văzut pe propria-mi piele cum se poartă românii cu unii care veneau în occident. Numai că eu nu era pe poziția de transfug și am răspuns foarte dur modurilor lor de a fi ciudați, refuzând să-i întâlnesc chiar dacă oficialii străini mi-au sugerat să stau de vornbă cu ei. Le-am explicat ce și cum și nu au insistat. Și mai târziu un tip fugit din Ro prin 1980 a dovedit că nu este altfel, chiar dacă ajunsese și el ceva. Dar mie nu trebuie să mi se întâmple o chestie de două ori. L-am exclus din proiecte și punct.

Sunt foarte bucuros să știu că diaspora românească de după 2000 este cu totul alta, că românii din diaspora:

- sunt uniți;

- se ajută unii cu alții;

- sunt organizați;

- contribuie la democratizarea țării;

- își ating obiectivele pentru care au plecat din țară;

- sunt fericiți;

- vin când pot în șară;

- se întorc să devină parlamentari;

- revin să propage aici ce au învățat în țările unde au stat ani buni.

Aștept momentul când aici salariile vor fi tot atât de bune ca în Germania și când locurile de muncă vor fi nerestricționate și se vor întoarce toți cei ce au plecat de nevoie. tare aș vrea ca diaspora să fie cu mult mai puțin numeroasă decât este acum, pentru că țara are nevoie de fiii și de fiicele ei, dar pentru asta mama lor, adică țara trebuie să fie bună și să le ofere pe lângă dragoste și condiții de viață foarte bune, nu la blană ca acum.

(28 noiembrie 2018)

Eficiența unei investiții ineficiente

În vremurile întunecate ale comunismului, în Academia de Studii Economice din București era o catedră numită Catedra de Eficiența Economocă a Investițiilor, iar șef de catedră a fost mulți ani profesorul Ion Românu, pentru care am avut și am un respect deosebit. Acolo:

- se definea ce este o investiție;

- se modela costul investiției,

- se estima durata de recuperare;

- se stabilea nivelul de eficiență;

- se identificau riscuri;

- se elaborau variante de dimensiune;

- se simulau amplasamente.

Față de periioada de atunci, am rămas perplex să văd cum se justifica la Tg. Jiu jaful acela de 80.000 de euro pentru un pon de Crăciun din metal, hidos, luminos, aiurea și de aruncat. Cineva de acolo vorbea de o perioadă de amortizare de 10 ani. Este adevărat că dacă se cumpără un strung de 80.000 de euro și se face propunerea ca amortizarea lui să se facă în 5 ani, în ipoteza amortizării liniare, în rate egale, anual se vor duce ca rată de amortizare 16.000 de euro. Acești bani se obțin din piesele care sunt făcute la strung și care incluse într-un ansamblu se vând și vine banul. Cei de la primăria din Tg Jiu, care a spălat cu detergent sculpturile lui Brâncuși, vor da  8.000 de euro anual ca amortizare, din fondurile care vin la primărie și nu din ceea ce ar produce acel brad ca monument de uriciune, inutilitate și prost gust ce se află. Raționamentul este astfel făcut că te lasă ca la dentist, cu gura căscată. La primăria din Tg. Jiu nu s-a auzit de investiții și nici de eficiența investițiilor. Dacă se auzea și dacă decidenții mai aveau și un gram de creier, ar fi făcut calculele și ar fi rezultat că dacă cumpărau un brad din pădure, rezultatul ar fi fost cu mult mai bun. Oare ce era în spatele bradului fde fier cu becuri, atât de urât și de scump?
Cărțile scrise de profesorii de la Catedra de Eficiența Economică a Investițiilor au și modele foarte simple, accesibile, dar și modele sofisticate de a calcula durata de recuperare a unei investiții. Sunt sigur că în cazul bradului de la Tg. Jiu durata de recuperare ar tinde către plus infinit.

Pe vremuri, era o emisiune la televiziunea din Ro numită Teleobiectiv care prezenta nasolii din economia socialistă. N-a rezistat munt că economia socialistă era perfectă și nu avea chestii negative. Într-un episod era prezentat un funicular prost proiectat. Se demonstra că respectivul funicular dacă funcționează aduce pierderi, iar dacă nu funcționează produce profit. Mișto, nu?

(28 noiembrie 2016)

Diaspora ne dă lecții?

Conceptul de diaspora este unul de o complexitate cu totul ieșită din comun, mai ales pentru noi românii, vare în timp de pace am invadat lumea și cu deosebire Europa, pentru a scăpa de mizeria care ne-a acaparat iremediabil. În 26 de ani lucrurile au mers din rău în mai rău. De la mineriade, la privatizări păguboase, la distrugerea a tot ce era cât de cât funcțional și aici mă refer  nu la industrie, ci la sistemul de irigații, până la corupția malignă care s-a cuibărit peste tot, totul este fără speranță. De aceea lumea pleacă. Diaspora a devenit la noi un factor determinant, care influențează decisiv soarta românilor din interior. Bătrânul Marx a zis că un fenomen dispare datorită propriei lui dezvoltări. Diasporei i s-au creat condițiile propice pentru a vota, pentru că unii speră să fie validați de aceasta. Când se depășește masa critică, colectivitățile cam scapă de sub control, ceea ce dă peste cap multe calcule. În opinia mea, diaspora este formată din:

- persoane onorabile care muncesc legal și trăiesc decent, integrate în comunități;

- persoane onorabile care muncesc la negru, trăiesc decent dar integrarea lor este parțială;

- persoane care nu muncesc, cerșesc sau fac munci ocazionale de subcalificați;

- prostituate care se vând oricum mai rentabil decât pe centurile orașelor mioritice;

- interlopi, dileri de droguri, pești, hoți, traficanți de organe.

Diaspora, așa cum este ea, are acea componentă care a adus nenumărate deservicii țării noastre prin actele antisociale în care au fost implicați membrii ei. Mie să nu mi se arate numai cozile de la secțiile de votare, ci și cfriminalii din boxele acuzațiilor despre care se știe exact că sunt români care au comis nelegiuri în Elveția spre exemplu.

La mine diaspora nu înseamnă numai:

- medicii care  lucrează și sunt respectați peste tot;

- informaticienii care fac faimă universităților  românești;

- muncitorii care lucrează cu mâinile lor de aur în construcții;

- femeile care sunt angajate la familii cu stare pentru menaj;

- muzicanți care impresionează prin arta lor, oriunde se produc;

- elevii eminenți care dau clase colegilor lor prin calitățile pe care le au.

La mine, diaspora înseamnă și:

- hoții de bancomate;;

- cei care clonează carduri și golesc conturi;

- borfași mărunți care au înspăimântat lumea civilizată;

- violatori sadici;

- îngrijitoare care-și maltratează neajutorații;

- cohorte grupate de oameni ai străzii mai mult decât obraznici.

Dacă diaspora, este aceasta în totalitatea ei și nu pe bucăți, prefer să nu primesc lecții. Se zice că diaspora contribuie cu 5 miliarde de euro pe care îi trimite în țară. Dacă acceptăm că sunt undeva la 3 milioane de români peste graniță, rezultă că fiecare ar trimite sub 2000 de euro pe an, adică sub 200 de euro pe lună. Este exact cât trebuie cuiva nici cât să moară, nici să trăiască. Mi-ar fi fost foarte convenabil ca cei din diaspora să facă investiții în Ro, ceea ce nu se întâmplă, dacă prin investișie eu înțeleg o fabrică, nu un atelier de ceva sau un birou care să facă ceva.

Respect diaspora, atât timp cât și ea mă respectă pe mine. Observ că unii din diaspora au început să dea lecții, fără să fie recomandați de ceva cu totul remarcabil. Le mulțumesc, dar nu le accept lecțiile, chiar dacă m-ar plăti să le ascult. Dacă sunt specialiști, i-aș aprecia și mai mult dacă ar lucra aici pe pământ românesc. Nu de acolo aduc ei prosperitatea țării. Hic Rhodus, hic salta. A zis latinul. Cine zice ceva despre democrație să vină aici să clădească democrație, nu să spună că trăiește în țări cu democrație consolidată, unde ei nu sunt băgați în seamă decît pentru ceea ce ei sunt la locurile lor de muncă și nimic altceva. Mai vreau să revăd cozile de la alegerile din noiembrie 2014 de la Londra dar vreau să văd și cozile de mulți km din 8 noiembrie 2016.

(27 noiembrie 2016)