Crisa calității în educație

Pe lângă multe alte crize care se suprapun în educație, criza calității este cea mai importantă pentru că afectează grav procesele specifice educației.
Lipsa de atractivitate a domeniului educației din cauza salarizării și a perspectivelor modeste pe care le generează o carieră în acest domeniu, fac din educație un domeniu neatractiv pentru absolvenții de vârf din facultăți.
Sistemul de selectare a celor care devin profesori în școlile gimnaziale, în licee dar și în universități este extrem de deficitar, încât permite accesul la pozițiile de profesor a unor persoane care nu au:
- calitățile necesare de a lucra cu elevii și cu studenții,
- pregătirea necesară pentru a se prezenta în fața elevilor și studenților,
- dorința de autodepășire, atât de necesară menținerii în domeniul dinamic al educației.

Eu mă laud că în vremurile studenției mele am avut cu adevărat profesori dse la acre am avut de învățat.

Nu am să uit niciodată:

- cursurile de calcul economic ale profesorului Ludovic TOVISSI,

- cursurile perfecte de electronică ale profesorului Alexandru POPOVICI,

- cursurile de cibernetică economică ale profesorului Edmond NICOLAU,

- cursurile de programarea calculatoarelor ale profesorului Dragoș VAIDA,

- cursurile de sisteme de operare ale profesorului Nicolae RACOVEANU,

- cursurile de filosofie ale profesorului Ludwig GRUNBERG,

- cursurile de cercetări operaționale ale profesorului Constantin DINESCU,

- cursurile de statistică ale profesoarei Elena BIJI.

În mintea mea de student, profesorul era profesor. Nota pe care o acorda, era notă pentru valoarea soluțiilor oeferite de mine ca student și niciodată nu mi-a trecut prin minte să contest vreo notă.

Criza privind calitatea în educație a început imediat după Revoluția din Decembrie 1989 când s-a produs relaxarea criteriilor de accedere în licee și în facultăți, prin eliminarea barierelor legate de medii și de facultățile absolvite. Înrăutățirea statutului profesorului și rolul nefast al presei și televiziunii în demolarea prestigiului profesorilor, a făcut ca nivelul de calitate al actului educațional să se prăbușească ireversibil. Școala nu a ținut pasul cu noile tehnologii. Școala interzice utilizarea telefonului mobil și a calculatorului în examene, în loc să integreze aceste dispozitive. Este ca și cum ai interzice unui mecanic să utilizeze la strângerea șuruburilor o cheie dinamometrică pe motiv că îl ajută să facă o treabă de calitate.




(19 august 2025)

Manea MĂNESCU a preluat modelul american

Eu am scris multe articole despre Manea MĂNESCU, adică despre profesorul Manea MĂNESCU, omul care a fost șeful Catedrei de Cibernetică Economică din Academia de Studii Economice, articole unde am căutat să lămuresc niște lucruri, doar pentru faptul că din 1970 până în 1989 am fost membru al acestei catedrei, iar profesorul Manea MĂNESCU a fost șeful meu.

Manea MĂNESCU era omul care știa ce înseamnă performanța, care aprecia valoarea autentică și care a demonstrat în practică faptul că a avea în jurul său pe cei mai valoroși specialiști din domenii de vârf, este cheia succesului acțiunilor pe care le va derula pentru a face din Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, una dintre cele mai bune facultăți. Având în jurul său pe profesorii Edmond NICOLAU, Nicolae RACOVEANU, Mihai BOTEZ, Dragoș VAIDA, Mircea GRUMĂZESCU, Ludovic TOVISSI, Alexandru POPOVICI, Constantin IONESCU, Gheorghe VASILESCU și pe inginerii Ioan DUMITRESCU, Vasile BIȚĂ, Valeriu PESCARU și Grigore GRAMA, Manea MĂNESCU a reușit să preia modelul american conform căruia cercetarea științifică se face în Laboratoarele Catedrei de Cibernetică Economică - LCCE, pentru că numai în laboratoarele de pe lângă o catedră există posibilitatea de a se face cercetare științifică, pentru că cercetarea științifică nu este o muncă funcționărească, ci presupune:

- absolvenți valoroși de facultate,

- activitate de documentare,

- derularea de cicluri specifice cercetării științifice,

- oameni dedicați muncii de cercetare științifică,

- criterii de performanță de înalt nivel,

- îmbinarea cercetării cu învățământul și producția.

După o vizită în USA, Manea MĂNESCU a realizat o structură asemănătoare, adică a creat o catedră pentru a asigura predarea disciplinelor de cibernetică, statistică și informatică, dar și laboratoare de cercetare științifică pentru crearea de sisteme informatice, pentru dezvoltarea de modele cibernetice și pentru a duce rezultatele cercetării științifice spre producție, prin intermediul contractelor de cercetare științifică încheiate între LCCE și diferitele fabrici și combinate de pe platformele industriale din țară.

Acest model s-a dezvoltat continuu, dar la un moment dat, mai precis după 1977, s-a produs infectarea lui cu elemente mediocre, provenind pe căi oculte, așa cum s-a întâmplat cu institutele de cercetări, care la un moment dat au devenit locuri călduțe pentru tot felul de personaje care aveau sprijin în structurile de partid ale timpului. Te trezeai că în laboratoare a apărut câte o figură nouă, care în niciun caz nu era un absolvent valoros de facultate sau un cercetător științific cu rezultate remarcabile, ci aflai că este nepoata sau nepotul cuiva, căci cercetătorii științifici valoroși existenți în laboratoare nu se sfiau să spună cu subiect și predicat ce și cum, ca lucrurile să fie clare, iar cei în cauză, nu se jenau câtuși de puțin.

După 1989 s-a încercat dezvoltarea de proiecte de cercetare științifică în catedre, cu finanțare națională sau din bani europeni, dar rezultatele sunt departe de ceea ce ar trebui să fie, datorită lipsei banilor, modului de organizare a competițiilor pentru obținerea finanțării și adaptării ineficiente a structurilor specifice cercetării științifice de înalt nivel la modalitățile din spațiul mioritic unde totul se relativizează balcanic.




(24 martie 2025)

Eu și electronica

Deși am făcut doi ani de electronică avându-l profesor pe marele Alexandru POPOVICI, nu mă laud că sunt în stare de prea multe, căci electronica din anii 1965-1967 comparativ cu ceea ce este acum, nu prea mai au legătură, mai ales că la calculatoare principiile s-au schimbat fundamental.
Totuși, trevuie să scriu aici o poveste.
Am cumpărat un radio MAESTRO Stereo, dar care nu era stereo căci îi lipsea decodorul. După mulți ani, am cumpărat acel decodor și un coleg din catedră, inginer electronist, m-a dus cu vorba că vine să mi-l monteze. M-am enervat și într-o noapte m-am pus pe lucru. Am eliberat masa din sufragerie. Am pus pe masă un cearșaf alb. Am luat aparatul de radio, l-am demontat. Am luat decodorul. Aveam schemele electronice. Îmi cumpărasem ciocan de lipit și fludor. Am urmărit schema și instrucțiunile și spre dimineață aparatul de radio avea montat decodorul. Nu am avut curajul să pun în priză aparatul și să-l încerc. Nu sunt aventurier.
Am mers la o cooperativă care repara aparate de radio, undeva pe Bulevardul 6 Martie, dincolo de Cișmigiu, la statuia lui KOGĂLNICEANU. Am explicat ceea ce am făcut. Un meșter a deschis capacul aparatului de radio. A analizat. A zis că am făcut o treabă bună. Tocmai era emisiune stereo la radio București pe programul 3. A pus meșterul niște boxe și mi-a dovedit că se aude stereo. Eram încântat că nu eram chiar așa de fraier, că nu uitasem electronica învățată în facultate.
În seara de 4 martie 1977 ascultam la radio o bucată muzicală a lui George ENESCU în format stereo și tocmai atunci s-a produs cutremurul. S-a derulat pe muzică stereo, până s-a oprit curentul electric. Apoi am ieșit din bloc și am mers pe străzi aiurea, speriat ca toți ceilalți. M-am întâlnit cu soția care în acel moment nu era acasă și atunci mi-am dat seama că omul este o ființă neînsemnată.

(17 mai 2023)

Profesori universitari excepționali

Încep să scriu despre profesorii universitari excepționali, căci eu am avut în studenția mea parte de astfel de profesori.

Un profesor universitar excepțional este acela care are o cultură remarcabilă.

Un profesor universitar excepțional este acela care nu se coboară în abordarea nimicurilor.

Un profesor universitar excepțional este acela care vede lumea cu totul altfel decât vulgul.

Un profesor universitar excepțional este acela care știe materia pe care o predă.

Un profesor universitar excepțional este acela care are darul de a exprima foarte clar ce gândește.

Un profesor universitar excepțional este acela care spune multe cu vorbe puține.

Un profesor universitar excepțional este acela care se face ascultat prin ceea ce spune.

Un profesor universitar excepțional este acela care primește respect pentru că oferă respect.

Un profesor universitar excepțional este acela care miroase a profesionist de excepție.

Un profesor universitar excepțional este acela care știe să te privească în ochi direct fără să clipească.

Un profesor universitar excepțional este acela care gândește profund înainte de a deschide gura.

Un profesor universitar excepțional este acela care intră în sala de curs imediat ce se sună de intrare.

Un profesor universitar excepțional este acela care iese din sală cu cursul terminat la sunet de clopoțel

Trebuie să mă laud, așa cum am spus, că am avut profesori excepționali și aici numesc pe profesorii Elena BIJI, Ludwig GRUNBERG, Ștefan MUSTĂȚEA, Edond NICOLAU, Alexandru POPOVICI, Nicolae RACOVEANU, Ludovic TOVISSI, Dragoș VAIDA. De la ei am învățat multe, pentru că ei mi-au fost modele și sunt foarte mândru că am avut de la cine învăța să fiu ceea ce am fost.

(02 mai 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Alexandru POPOVICI

Doctorul inginer Alexandru POPOVICI era profesor de Electronică în Politehnica din București. Tot profesor de Electronică mi-a fost și mie ca student la secția de Mecanizare și Automatizare a Calcului Economic, în anii I și II. De la el am în carnet două note de 10(zece) cu care mă mândresc pentru că profesorul Alexandru POPOVICI era un om extrem de riguros, de exigent și de pretențios.
Cursurile de Electronică ale profesorului Alexandru POPOVICI erau așteptate cu deosebit interes de toți studenții seriei mele.
Erau cursuri foarte bine structurate.
Erau cursuri foarte clare.
Erau cursuri în care explicațiile erau complete.
Erau cursuri care nu lăsau nimic nelămurit.
Erau cursuri construite la cronometru și la milimetru.
Profesorul Alexandru POPOVICI venea la sala 103 din clădirea veche a ASE, unde erau patru table pe care le folosea eficient și știa să drămuiască spațiul încât după terminarea celor două ore, cine ar fi avut un aparat foto, găsea acolo întreg cursul din ziua respectivă.
Scrisul profesorului Alexandru POPOVICI era citeț, chiar frumos ortografiat.
Schemele executate de profesorul Alexandru POPOVICI erau extrem de interesante căci el avea crete colorate și se vedea de departe că reușea pe măsură ce explica să și rămână în desene fluxurile pe care le definea, astfel încât noi să înțelegem tot ce era de înțeles legat de circuitele bistabile prezentate.

Mulți spuneau că Electronica este o disciplină grea. Eu o găseam o disciplină complexă, dar pe care dacă o înțelegeai, devenea extrem de interesantă și nu te mai săturai să descoperi alte și alte taine ale ei. Totul s-a datorat profesorului Alexandru POPOVICI, care era un om subțirel, înalt și avea niște degete lungi ale mâinilor, iar cum ținea acele crete când desena, mă duceau cu gândul la desenele lui Leonardo da Vinci și nu de puține ori când mă duceam să văd albume cu acele desene ale lui Leonardo la bibliotecă, mă gândeam la desenele de pe tablă ale profesorului meu Alexandru POPOVICI.

(12 ianuarie 2023)