Șoferii și semnalizarea

Am apreciat întotdeauna pe  acei șoferi care atunci când doresc să schimbe banda de mers sau doresc să schimbe direcție, semnalizează din timp. Din punctul meu de vedere, semnalizarea de către partenerii mei de trafic mă ajută enorm în luarea deciziilor corecte. De aceea și eu, caut ca în 99,99% din cazuri să semnalizez. Acel 0,01% se datorează cazurilor în care din varii motive nu semnalizez pentru că fie nu am parteneri de trafic, fie aceștia sunt în poziții care nu necesită ca eu să semnalizez.

Am sesizat că unii șoferi nu semnalizează, ceea ce mă pune în situația să mă concentrez și mai mult asupra intențiilor pe care aceștia le au, mai ales atunci când șoselele sun foarte aglomerate. Cred că șoferii italieni nu le au pe acestea cu semnalizarea și de aceea în orașele din Italia caut să am o distanță apreciabilă față de mașinile din fața mea și să micșorez viteza când văd mașini de pe laterală că se apropie de mașina mea.

Și la noi, am făcut o statistică și rezultă că peste 40% dintre șoferi nu semnalizează schimbarea de direcție nici în oraș și nici pe autostradă. Pe autostradă, mai mult de 60% dintre șoferi nu semnalizează, fără să am o explicație rezonabilă.

Eu interpretez nesemnalizarea partenerilor mei de trafic ca pe o desconsiderare a lor la adresa mea și consider că este vorba de o carență de caracter, iar eu nu sunt acela care să caute să transforme oamenii. De aceea, doar constat că șoferul X sau șoferul Y nu semnalizează și atât. Pe toată durata cât îl am în față pe șoferul X sau pe șoferul Y, caut să fiu mai prudent, astfel încât să nu mă prindă nepregătit dacă-și schimbă direcția de mers.

Am constatat că nu există o legătură între valoarea mașinii și lipsa de considerație a șoferului care nu semnalizează. Sunt mașini foarte scumpe conduse de șoferi care nu semnalizează, dar sunt și mașini ieftine conduse de șoferi ce nu semnalizează, ceea ce înseamnă că educație de trafic nu ține seama de câți bani a costat mașina. oameni cu carențe de caracter există și printre bogați, dar și printre săraci.



(04 iunie 2023)

Lipsa de proceduri la plasarea indicatoarelor rutiere

Am văzut multe nerozii la cei ce plasează indicatoarele rutiere. Inexistența de proceduri duce la tot felul de improvizații. La ieșirea din  benzinăria OMV de dincolo de Km 36 spre Pitești, drumul este mai întortocheat. Panoul de semnalizare este pus în stânga și de multe ori era s-o iau pe pasarelă dar numai cineva din dreapta mea mi-a zis să fac stânga. Nu mă mai mir de nimic când văd atâta empirism deșănțat. Dacă ar exista proceduri și angajații le-ar mai și cunoaște, viața noastrp ar fi extraordinar de frumoasă. Absența procedurilor îi face pe oameni să creadă că ei știu totul și că sunt deștepți din născare, ceea ce este fals în proporție de 72,34532197032567%. Acum că există Internet și chiar și cei de la drumuri mai urmăresc ce se scrie pe facebook despre ei,  ar cam trebui să bage la căpățânele cele  goale să facă și ei ceva că râde lumea de ei și cu fundul de cât de fraieri sunt. Amin!

(01 septembrie 2017)

Așa se semnalizează o stradă în lucru!

În managementul calității se vorbește despre proceduri. Există proceduri care acoperă toate activitățile din toate domeniile dacă ar fi să ne luăm după câtă cacao mănâncă echipele care se ocupă de managementul calității de peste tot de la noi. În realitate, toți se fac că scriu proceduri. Apar dosare cu multe pagini și pe fiecare pagină este un titlul și cel mult două rânduri pentru a descrie o procedură. 

Procedurile se scriu pentru a fi învățate dar în mod special pentru a fi aplicate corect, pas cu pas, fără a inversa sau sări ceva de acolo. Re3alitatea crudă este că procedurile:

• nu există;
• nu sunt cunoscute chiar dacă ar exista;
• nu sunt aplicate;
• nu sunt verificate de nimeni;
• nu se întâmplă nimic;
• totul merge aiurea, adică pe dos;
• nu răspunde nimeni la o adică.

Am văzut locuri unde străzile în lucru sunt semnalizate clar, corect și riscul de a se întâmpla nenorociri este redus foarte mult, până la excludere.

Vrem o țară 

Ca afară?

Dacă chiar ne dorim așa ceva, trebuie să ne dezbărăm urgent de nenorocita sintagmă: merge și așa!

Altfel vom lătra și în viitor cum latră câinii la lună și tot așa va fi ca acum, adică nu prea bine.

(19 august 2016)

La Metroul București e un management foarte prost

Nu vreau să-mi amintesc de cum s-au schimbat scările rulante prin 2011 sau cam așa ceva, parcurgându-se în mod catastrofal următorii pași:

• s-au demontat toate scările de către cine a câștigat licitația de groaza că dacă va face altfel, va fi înlocuită în orice moment; fără a aavea capacitatea de a lucra simultan la toate stațiile, înlocuirea a durat foarte mult timp, situație în care bucureștenii au folosit scările clasice, urcându-le și coborându-le ca în Evul Mediu; numai un management execrabil nu a înscris nimic de ritmul de înlocuire și cel de demontare, lăsând o firmă perversă să-și bată joc de oameni;
• azi mergând cu metroul am vazut atâta mizerie cât pentru o sută de ani; 
• pereții sunt murdari; marmura are graffiti;
• tavanele nu mai au plăcile și se vede scheletul metalic;
  
• salariații urlă ca disperații pe holuri;
• senzația de părăsit și neângrijit este dominantă;
• reclamele sunt mai mult decât stupide, vechi și îmbâcsite;
• în vagoane textele care anunță stațiile și conexiunile nu ai cum să le citești că sunt niște defecțiuni;
• reclamele cu kaufland din vagoane sunt cu culori care nu transmit nimic datorită culorilor pe care le au pereții vagoanelor;
• este o atmosferă de cimitir și datorită modului în care se face economie de lumină la peroane;
• magazinele care s-au închis la Romană au niște plăci de material lemnos ca de șantier de Ferentari, ceea ce accentuează aspectul de jegoșenie;
• choșcurile de vânzare a cartelelor au grilaje mai urâte decât în filmele cu penitenciare;
• plăcuțele de semnalizare sunt neclare și vechi;
• se vede că fiecare a făcut ce i-a bubuit prin cap pentru că totul arată ca o haină făcută de mai mulți croitori, fiecare lucrând independent unul de celălalt;
• metroul în loc să fie ceva viu este mai mult mort, trist și cenușiu; soluțiile cu ecranele acelea fără conținut atractiv, panourile cu rafturile de la bunica în culori de maron, pereții gri murdar sau cum se zice gri-șobolan, stâlpii nevăruiți de la revoluția de la 1848, fac din cea ce ar fi trebuit să fie un monument, o mândrie, ceva banal și pierdut în mediocritatea unui oraș confundat mereu cu Budapesta, fără să ne deranjeze puțin.

Ca să se întâmple ceea ce în mod normal ar fi trebuit să se producă natural ar trebui un management adevărat. Acum managementul este foarte, foarte prost. Nu există o strategie, a ceea ce trebuie să fie metroul ca monument de arhitectură, nu ca mijloc de transport în comun. Asta știe toată lumea să facă, mai ales la câți bani înghite acestă hardughie.

Trebuie adus un designer care să starbilească:

- luminozotatea;

- culorile pereților;

- reclamele;

- chioșcurile care devin parte integrantă;

- plafoanele;

- plăcile indicatoare;

- casele de cartele;

- hainele personalului;

- culoarea ușilor metalice;

- semnalizarea fluxurilor de călători,

Un concept nou definit de un specialist are menirea de a schimba total fața metroului și ar face dovada ca s-a trecut de la un management prost al cârpelilpr la un management nou, bazat pe informație, adică mult mai prograsist, in care cunoștințele fac diferența. dacă ne gândim că există multe linii de metrou în mai toate acpitalele mari și de aceea cu atat mai mult acest metrou trebuie să iasă din anonimatul dat de o delăsare specifică unui management în care designul de interior nu este înțeles și e tratat ca o cenușăreasă, deși de acolo vine salvarea. O prăjitură Jofre ambalată într-un ziar mototlit adunat de pe jos își pierde valoarea.
Meteoul trebuie să devină ceea ce nu este, adică un monumet de arhitectură modernă bună a fi descoperită cănd omul intră să călătorească rapid de colo colo pe distanțe mari, prin galeriile subterane, cu vagoane moderne.

(08 aprilie 2016)

Turism de nota 2(doi)

Lipsa unei strategii anționale în domeniul turismului își pune amptenta în mod foarte nasol aspra imaginii pe care omul de rând o are asupra aceea ce a mai ramas dintre frumusețile patriei noastre numită și fascinanta și eterna Românie după cum era un album care a scandalizat un popor, ca prim act de corupție dovedit.
Lipsa acestei stragegii se reflectă prin nenumăratele aspecte absolut neplăcute, devastatoare și mai ales scandaloase pe acre turistul le întâlnește
 la tot pasul.

Un oraș turistic unde nu este iluminat public
adecvat, unde vitrinele amintesc de un
 Ev Mediu întârzâiat, unde nu este lume la
 promenadă, arată că așa-zișii edili sunt
 mai degrabă corupți decât preocupați de
 urbea pe acre o păstoresc.
Nenumăratele sensuri giratorii și acolo unde
 sunt necesare, dar mai ales acolo unde nu
 se justifică este semnul corupției.
Grilajele ca de morminte de cimitir, care nu
 au nimic cu opere de artă urbane, dovedesc
 lăcomia tuturor părților, edili, producători
dar mai ales intermediari.
Faptul că nu există un magazin cu branduri dar există un lanț de localuri unde lumea practică jocyru la tot felul de automate, vine să puncteze situația jalnică în care se află o stațiune montană, care altcândva era înfloritoare.
Un oraș turistic există prin obiectivele sale de renume. Faptul că un monument de excepție NU este semnalizat în niciun fel arată că toți cei care ar trebui să se ocupe de a promova frumusețile și monumentele sunt atât de imbecili încât dacă nu pică nimic în buzunarele lor fără fund, nu văd nimic și nu sunt interesați de ce se întâmplă cu zona de unde sug în nesimțire bani, bani și iar bani.
Deci, pentru toate aventurile pe acre le-am trăit legate de a ajunge la un castel, de a parca o mașină, de a plăti bilete de intrare, de a mă orienta cât de cât și a mă bucura de ceea ce ar fi trebuit să mi se ofere, nota le care o dau la toți este 2(doi) cu indulgență.
Am auzit ca un primar al unui oraș de munte, stațiune este reținut la beciul domnesc. Nu-l mai urmează numeni?

(18 martie 2016)

Semne pentru a-i orienta pe șoferi spre aeroportul Otopeni

Am mai discutat.
Peste tot în lume drumul spre aeroport este marcat cu un avion în zbor.
Avionul are un bot, niste aripi fuselaj și coadă. peste tot în lume, avionul se consideră orientat, adică botul lui arată unde este drumul. Dacă botul este orientat în sus, înseamnă ca trebuie mers înainte. Dacă botul este orientat spre dreapta înseamnă că șoferul trebuie să o ia spre dreapta. dacă botul este orientat spre stânga, șoferul trebuie să semnalizeze și să o ia cu autoturismul spre stânga. Așa zic eu că e o chestie de bun simț. Cum bunul simț nu a dat în clocot în București tăblițele indicatoare sunt atât de prost făcute încât derutează. La Unirii botul avionului este orientat spre stânga, când corect era să fie orientat spre dreapta pentru a ajunge la Universitate. La Universitate tăblița semnalizatoare are un avion orientat spre stânga și șoferul va ajunge la Operă... Semnul trebuia să arate un avion cu botul înainte spre a-l ghida pe șofer să ajungă la piața Romană.
Nu-mi rîmâne să repet după Sava Negrean Brudașcu:
Doamne, nu uita de noi
Suntem saraci, plini de nevoi
Doamne, ocroteste-i pe romani.
Probabil până în anul 218 când se vor aniversa 200 de ani de la Marea Unire, Bucureștiul va avea tăblițe corecte spre a indica drumul corect pentru a ajunge la aeroportul Henri Coandă din Otopeni.
Lucrurile simple sunt cele mai greu de realizat. Lucrurile la mintea cocoșului îi încurcă pe cei mai mulți dintre noi. Povestea cu oul lui Columb este celebra și rezolvarea este de-a dreptul copilărească, dar este.

(11 martie 2016)