Inteligența artificială potențează inteligența celor inteligenți

Să  nei imaginăm că suntem oameni cu o inteligență medie, nu cu mult peste medie, adică suntem oameni obișnuiți, așa cumsunt peste 80% dintre noi, căci undeva 15% sunt oameni cu mult peste medie, adică foarte inteligenți și restul de 5% sunt oameni care s-au complăcut cu ceea ce soarta i-a ales să fie și. nu s-au luptat nicio clipă să vadă dacă sunt altfel decât unii sau alții i-au catalogat.

Oamenii cât de cât inteligenți au idei, au ceva creativitate. Trebuie numai ca la școală să fie învățați cum instrumentele de inteligență artificială îi ajută să potențeze ceeace Dumnezeu le-a dat ca inteligență. Nici nu este prea greu să fie învățați de școală, dar școala trebuie doar s-o facă.

Aș fi zis că televizunile să-i învețe pe elevi cum să folosească instrumente de inteligență artificială, numai că televiziunile abia se târăsc ele în hățișul inteligenței artificiale, dar să-i mai învețe și pe alții. Să dau j. exemplu, cu emisiunile de zeci și zeci de ani, emisiuni care-i învață pe oameni să gătească și care de fapt nu duc la nimic din moment ce:

- pe ecran apare pentru câteva secunde o listă cu ingrediente pe care nu le notează nimeni,

- sunt prezentate etape de preparare, în viteza expresului de Paris, că nici nu te dumirești,

- ți se zice că detaliui sunt la un link, de parcă oamenii au timp de pierdut cu prostiile lor.

În loc să croiască emisiunile pentru oameni și să le dea ritmul impus de oameni, televiziunile merg în galop și se fac că fac. De aceea și în cazul în care ele ar încerca să-i instruiască pe elevi, vor eșua lamentabil că în 5 sau 10 minute, nimeni nu învață nimic, mai ales, când se preupun prea multe lucruri cunoscute. Profesorul care vrea să-i învețe pe elevi să-și potențeze inteligența, trebuie să-i învețe:

- ce le oferă inteligența artificială,

- cum să oună întrebări,

- să aleagă cuvinte cheie,

- să folosească răspunsurile oferite de inteligența artificială,

- să adâncească dialogul cu inteligența artificială,

- că inteligența artificială nu le rezolvă problema,

- că ei trebuie să se considere tovarăși, de la egal la egal, ai inteligenței artificiale,

- ideea originală le aparțină,

- nu trebuie să-și propună să descopere ceva epocal, ci ceva mărunt, mărunt, dar original, ceva al lui.

Să zicem că elevul GIGEL, cu inteligență un pic peste medie dorește să știe dacă media aritmetică a notelor obținute de elevi este reprezentativă. El va fi asistat de inteligența artificială, dacă și numai dacă știe să pună întrebări cum trebuie, dar mai ales, trebuie să fie învățat ce date trebuie să ofere, pentru ca inteligența artificială să-i ofere răspunsul bun. Dacă elevul GIGEL nu pune întrebări corecte către inteligența artificială, răspunsurile vor fi incorecte, iar concluziile sunt și ele eronate. Este fundamental ca de azi să se înceapă instruirea elevilor de către profesori, pentru a-i ajuta să devină mai buni.



(29 iulie 2026)

Deasupra inteligenței artificiale

Oamenii sunt de nenumărate feluri, dar totuși îi grupăm în:
- executanți,
- conducători,
- creativi.

Se știe că inteligența artificială are limitele ei și una dintre limite este că ea nu are capacitatea de a crea lucruri noi, de a inventa, în timp ce ea execută acțiuni cu caracter repetitiv mai repede și mai bine decât oamenii, iar pe baza sintezei cunoștințelor existente, realizează și o serie de comenzi, care ne duc spre ideea că și conducătorii sunt asistați de inteligența artificială, dacă nu chiar înlocuiți uneori.

Singurii care sunt deasupra inteligenței artificiale sunt oamenii creativi, carte tot timpul se folosesc de inteligența artificială pentru a-și potența valoarea muncii lor de creație.

Este adevărat că elevii cer inteligenței artificiale:

- să le rezolve probleme de matematică,

- să le scrie referate la limba română,

- să le rezolve teste grilă,

adică să facă 100% ce ei ca elevi ar trebui să facă. Acesta este drumul sigur ca elevul să se folosească de inteligența artificială ca de un ciocan sau de un clește, ca orice executant la locul său de muncă în calitate de dulgher, zidar, tinichigiu, înrt-un cuvânt ca un meseriaș. Un astfel de elev este dependent de inteligența artificială și această dependență se adâncește cu cât crește ponderea utilizării în beneficiul lui a rezultatelor oferite de inteligența artificială în a obține note, făcă ca el să le adauge valoare prin munca.

Există modalități prin care profesorul, asistat de inteligența artificială să cuantifice efortul real al elevului, dacă profesorul face parte din categoria oamenilor creativi. Dacă însă profesorul este un executant oarecare, va lăsa elevii să fie dominați și fascinați de ceea ce inteligența artificială face în locul lor, condamnându-i pe elevi să devină simple executanți suficienți și mediocri.


(28 iulie 2026)

Crizele suprapuse din educație

În școli și în facultăți nu se fabrică șuruburi și nici covrigi, ca lumea să vadă ceva concret ieșind pe bandă lulantă. Acolo educația e ceva care nu se vede, căci elevul când intră în clasă, tot elev iese, fără să se vadă ceva, așa cum se vede când o bară e prelucrată și devine o piesă, când diferite materii prime devin cocă și coca devine cozonaci, adică altceva, care devine de apreciat din moment ce vedem utilitatea rapid.
Acesta este motivul din care nu sunt respectați:
- elevii,
- profesorii,
- pedagogii,
- învățătorii,
- laboranții,
- directorii de școli,
- educatorii,
- decanii,
- rectorii
și sunt tratați toți la grămadă și reuniți sub titulatura de pătură intelectuală, adică ceva care nu merită nicio atenție. Dacă mai luăm în considerare și faptele că toți cei ce lucrează în educație:
- au vacanță de 3 luni pe an,
- muncesc pe săptămână 20 de ore,
- muncesc pe zi 4 ore cum e cazul învățătorilor,
este și normal să fie văzuți drept niște trântori sau chiulangii, care au neobrăzarea de a cere salarii mari, pentru cât de puțin muncesc, știut fiind faptul că pe un șantier de construcții se lucrează cel puțin 10 ore, munca este grea și salariile sunt mici. Toate acestea au făcut ca societatea să neglijeze educația și pe fondul crizei în care ne aflăm de când deficitul este excesiv, lucrurile să se complice și mai mult. Acum a ieșit la iveală și mai pregnant că în educație sunt crize suprapuse. Eu am lucrat 42 de ani în învățământul superior și când l-am auzit pe un gunoi de individ spunând că sunt asistat social, nu m-am mirat, căci la câtă puțină minte avea, era clar că el nu era în stare să zică altceva. Oricum, cei din educație sunt martiri ai neamului, căci ei sunt cei care fac oameni din niște copii și modelează caractere.

(16 august 2025)

Poșta redacției cu Tic Pitic. '

În anii  '50 și la începuturile anilor  '60, dimineața la ora 06:45 pe postul de radio București 1 era difuzată emisiunea Bună dimineața copii!, emisiune dedicață elevilor și pionierilor din republica Populară Română, în care erau prezentate realizările detașamentelor de pionieri, ale elevilor din școlile patriei și activitățile pionierilor de la palatul pionierilor din București, dar și de la Casele pionierilor din principalele orașe din țară. Erau prezentate numai fapte frumoase, numai realizări, nu așa cum acum se prezintă cum elevii se bat, elevii își bat și își înjură profesorii sau emisiuni care prezintă elevi care se laudă că nu au  învățat nimic pentru examene.

Emisiunile erau prezentate de actrița Silvia CHICOȘ, care avea o voce perfectă de copil, de nu-ți dădeai seama că vorbește un matur, ci chiar era o voce de copil.

La acea emisiune se prezentau și cântece vesele pentru copii precum Chimistul amator, Fotograful amator, dar exista și o rubrică de poștă a redacției. Elevii și pionierii scriau la redacție pentru a arăta că ei învață bine, colectează fier vechi, fac curățenie în școală, participă la concursuri de cultură generală, cântă în cor sau joacă în piese de teatru pentru copii. Poștașul Tic Pitic lua scrisorile trimise, le citea și făcea aprecieri legate de rezultatele elevilor și promitea că reporterii vor merge la acele școli și vor prelua pentru emisiunile viitoare, ceea ce prezentau ei în scrisori.

Emisiunile erau interesante, pentru că vedeai ce fac și alți elevi, că climatul era unul serios și că elevii știu ce au de făcut. Emisiunile erau educative.



(05 aprilie 2025)

FIRST LEGO LEAGUE (I)

În zilele de 22 și 23 februarie 2025 s-a desfășurat competiția FIRST LEGO LEAGUE pentru două regiuni, la care au participat numeroase echipe de elevi sub 17 ani, care au prezentat proiecte de utilizare a roboților destinate rezolvării marilor probleme cu care se confruntă oceanele lumii în ziua de azi.

Aceste două zile au scos în evidență că acolo unde sunt oameni pasionați de probleme moderne, se coagulează echipe de elevi deosebit de inteligenți, care realizează proiecte ce încorporează soluții dintre cele mai speciale în care sunt folosiți roboți.

Cele două zile au fost prilejuri de a vedea adevărate spectacole în care cei mai buni dintre cei mai buni elevi au prezentat rodul muncii lor de echipă pentru a arăta care au fost soluțiile pe care ei le-au dat le rezolvarea de probleme privind curățirea apelor din mări și oceane, privind protejarea speciilor de vietăți marine folosind roboți, dar și alte probleme legate de prezența omului pe mări și oceane cu bune și cu rele.

Competiția FIRST LEGO LEAGUE are reguli precise și are ca obiectiv creșterea eficienței lucrului în echipă pentru a rezolva probleme moderne, de complexitate ridicată, urmărind parcurgerea unor pași obligatorii precum:

- stabilirea obiectivului,

- identificarea problemei,

- realizarea documentării,

- găsirea soluțiilor posibile, 

- alegerea soluției ce se implementează, 

- stabilirea bugetului,  

- realizarea prototipului, 

- feedback de la specialiști, 

- feedback de la utilizatori.

În mod distinct au fost definite etape pentru realizarea robotului destinat atingerii obiectivului definit. Toate echipele au fost  evaluate după criterii stabilite și care le-au fost comunicate, pentru ca prezentările să fie făcute cu atingerea acelor elemente de punctaj de evaluatori.

Voi reveni cu detalii în zilele următoare.



(23 februarie 2025)

Academia Română doarme?

Acum Academia Română reprezintă o lume ruptă de societate, căci dacă ar fi fost altfel, societatea românească ar fi arătat altfel. Dacă Academia Română ar fi avut un rol activ, acest rol ar fi fost înscris în constituție și multe lucruri nun s-ar fi întâmplat dacă Academia Română ar fi avut drept de veto la adoptarea unor legi care privesc societatea. Eu consider că Academia Română trebuie să aibă un rol cu mult mai important decât CCR deoarece academicienii sunt cu mult peste judecătorii de la CCR din punct de vedere calitativ.

Dacă Academia Română arfi avut un rol determinant însocietate, cum ar trebui să aibă, nici învățământul nu ar fi în halul în care este acum, cu profesori de slabă calitate, cu elevi deosebit de violenți și cu manuale de tot râsul, să nu mai vorbesc de rolul dezastruos al memoratului în detrimentul înțelegerii logice a elementelor de tot felul de la toate disciplinele.

Nici cu problematica limbii române nu se stă prea bine, căci fiecare face ce vrea cu gramatica și cu noile cuvinte care intră abuziv și fără rost în vocabular. Să dau un exemplu: se zice chefi la cuțite în loc de șefi la cuțite, căci este vorba de bucătari nu de savanți sau de extratereștri ca să fie nevoie de un nou cuvânt care are o ortografie care nu are nicio legătură cu necesitatea de a scrie SHAKESPEARE și nu ȘECSPIR ca să zic și eu așa.

De fapt articolul acesta are la bază nemulțumirea mea legată de faptul că Academia Română nu a dat acel candidat la președinție pe acre întreaga națiune să-l voteze fără niciun dubiu, iar chestia cu anularea alegerilor nici să nu fi existat ca posibilitate în cele mai puțin probabile scenarii. Încă nu este prea târziu, dar în loc să se facă referendum pentru familia tradițională, ar fi trebuit să se facă referendum cu un articol pentru schimbarea rolului și locului Academiei Române, căci altfel ne ducem de râpă și niciodată nu vom mai fi ce-am fost cândva, adică o națiune mândră, pe picioarele ei, cu valorile și cu trecutul ei glorios.



(20 februarie 2025)

Cui se adresează politicile sociale?

În mod normal, politicile sociale, ar trebui să se adreseze oamenilor care au anumite nevoi. Programul EURO 200 destinat achiziției de calculatoare pentru elevi ar trebui să se adreseze sprijinirii elevilor pentru a-și achiziționa cu cei 200 de EURO de la stat, un calculator. În realitate, acei 200 de EURO sunt un balon de oxigen pentru firmele care vând calculatoare căci vor vinde peste 30.000 de calculatoare, la preț cu mult mai mare de 200 de EURO. Programul voucher pentru concedii este destinat miluirii unităților din sectorul HORECA, căc i oamenii vor merge în concedii la prețuri majorate artificial exact cu ceea ce statul a dat prin voucher, fără ca unitățile din HORECA să miște un deget. Nici masa sănătoasă oferită elevilor nu este adresată acestora, din moment ce elevii s-au îmbolnăvit de toxiinfecții alimentare sau au primit biscuiți cu furnici și cornuri mucegăite. Acest program este făcut pentru unitățile comerciale dedicate să câștige licitații și să se așeze la robinetul banului public pentru a face profituri oneroase, fără muncă.
În concluzie, fără niște reguli precise și fără corectitudinea derulării licitațiilor, toate programele sociale vor fi compromise și ceea ce se anunța ca o măsură nobilă, se va transforma doar într-un mod sigur de a se face profituri prin ne-muncă de către cei care au pile sau relații care să le permită accesul la contractele de furnizare de bunuri și servicii, căci profiturile uriașe se obțin numai din hoții la drumul mare.


(27 septembrie 2024)

De ce părinții nu vor uniforme pentru odraslele lor?

Pe vremea mea, elevii aveau uniforme. În clasele elementare, elevii aveau șorțulețe bleumarin cu guler alb și cu fundă roșie, fie că erau băieți, fie că erau fetoțe. În clasele mai mari, uniforma la băieți era formată din pantaloni și sacou bleumarin din stofă comună și șapcă cu bor de carton lucios. Fetele aveau un fel de sarafan cu guler alb. În liceu elevii purtau costum de stofă bleumarin, cămașă albă și șapcă. Elevele aveau sarafane bleumarin cu guler alb și manșete albe. Și băieții și fetele aveau la mâna stângă matricolă care detalia școala și numărul de identificare.

Era o mândrie să mă știu elev de liceu și dacă cineva ar fi privit în autobuz matricola, era o mare mândrie pentru mine să știe privitorul că sunt elev de liceu și la ce liceu învățam. În plus, uniforma trebuia să fie îngrijită, adică pantalonii să fie călcați la dungă, sacoul să nu fie mototolit, iar cravata trebuia să aibă tot timpul nodul bine făcut și să fie bine așezată. Cămașa albă sau cămașa bleu deschis are rigorile ei, ceea ce însemna că posesorul ei trebuia să fie cu mare grijă pentru a fi curată și călcată.

Acum elevii nu mai vor uniforme. Nici părinții nu mai vor uniforme. Ei nu doresc uniforme pentru că școlile și liceele sunt foarte slabe și mergând pe stradă îmbrăcați în uniforme, copiii ar fi arătați cu degetul ca fiind cei ce-și pierd timpul fără rost pe băncile din clase, în loc să facă lucruri mult mai interesante decât să reproducă texte nefolositoare, memorate în disperare, sub formă de rezumate la literatură și de rețete pentru rezolvarea de tipuri de probleme de matematică. Dacă un liceu ar fi chiar ceva special, cu profesori care nu sunt pedofili sau prădători sexuali, cu dascăli adevărați, tobă de carte, adevărate modele, iar exigența ar fi dincolo de meditarea propriilor elevi, orice părinte ar dori uniformă pentru odrasla lui, ca element care să definească apartenența odraslei la o anumită elită. Dar când televiziunile sunt pline de exemple de cadre didactice care copiază și sunt exmatriculate din examene de titularizare sau de licee care nu au niciun absolvent care să promoveze examenul de bacalaureat, ideea de a impune obligativitatea purtării uniformei echivalează cu condamnarea elevilor la pedepse egale cu duratele de studii.


(29 iulie 2024)

Adevărul despre adevăr

Oricât ne-am bate  noi cu cărămida în piept, faptele sunt cele care ne dau de gol. Catastrofele modului nostru strâmb de a ne organiza ne ajung sin urmă și ne arată cine suntem cu adevărat, adică niște persoane care trăim în afara timpului.
Ca să dau exemple clare, mă voi referi la contractele făcute în anul 2020 pentru a achiziționa măști și alte materiale necesare păstrării unui climat de siguranță în condiții de pandemie cruntă, iar aprovizionarea în școli s-a făcut acum în toamna anului 2023, când materialele și așa incomplete, nu mai sunt necesare.  oricât ne dăm noi de rotunzi, de frumoși, de șmecheri și de sublimi, realitatea este una singură, adică nu suntem în stare să facem lucrurile ca lumea, ca să nu ne batem joc de bani, chiar dacă nu sunt banii mei sau ai tăi, ci ai poporului.

Numai unui mod limitat de a gândi și a acționa i se datorează toate necazurile din moment ce la locurile potrivite sunt puși oameni nepotriviți, care nu-și asumă nimic și care caută soluții de a respecta zicerea din comunism conform căreia cine muncește cinstit, ori e prost, ori e tâmpit.

(27 noiembrie 2023)

Elevi pionieri vs elevi drogați

După 22 decembrie 1989 avântul revoluționar a făcut ca o dată cu lăturile din copaie să fie aruncat și pruncul, deci ne-am mtrezit cu copaia goală, căci nu am fost în stare să ținem copilul în copaie și nici să înlocuim apa murdară a comunismului cu o ală cristalină a societății democratice pe care o construiam cu multă încredere și cu deosebit elan.

În vremurile comuniste elevii se întreceau în a învăța, în a fi cât mai disciplinați, cât mai conștiincioși, pentru a deveni pionieri, căci nu oricine într-o clasă avea calitatea de pionier, de a purta cravata roșie la gât. Era o structură acolo, cu gupa de pionieri, cu comandantul de grupă, cu detașamentul de pionieri și comandantul de detașament, cu unitatea și, respectiv, comandantul de unitate. Cel ce devenea pionier participa la o ceremonie unde depunea un jurământ. Pionierii se salutau între ei. Pionierii participau la tot felul de acțiuni. Într-un cuvânt, elevii, în afară de a învăța, în calitate de pionieri aveau timpul ocupat ba la școală, ba la casele pionierilor la cercuri de modelism, de pictură, de teatru, de matematică sau la palatul pionierilor, pentru cei din București.

După Revoluția din decembrie, după ce s-a dizolvat tărășenia cu pionierii, noua orânduire nu a venit cu nimic în loc, deși în țările democratice există nenumărate modele de a le ocupa timpul elevilor. Avântul revoluționar, ignoranța și superficialitatea conducătorilor noștri au dus în derizoriu sistemul educațional, transformându-i pe dascăli în agenți electorali, iar școlile în unități ale destrăbălului electoral, sub forma secțiilor de votare, unde președinții și membrii erau plătiți cu câțiva arginți pentru munca lor de supunere față de orânduirea politică diriguitoare, în timp ce timpul copiilor, a elevilor, mai corect spus, era făcut franjuri cu tot felul de aberații ale maturilor, pe care nu i-a interesat nimic altceva decât propria lor ghiftuială, cu ghiozdane de mare tonaj în spatele fragil al elevului, cu manuale alternative aducătoare de profit și cu nenumărați suplinitori, care nu obțineau mai mult de 2(doi) la examenele de titularizare sau erau excluși din competiții că erau prinși copiind.

Așa se face că acum apar tot felul de studii care semnalează că drogurile au pătruns în licee și se lăfăie acolo, că până și copiii de 10 sau 11 ani consumă droguri. Nu mai sunt pionieri în școli, dar sunt elevi drogați. Nu mai sunt cravate de pionier la gâturile elevilor, dar sunt seringi și punguțe în care au fost prafurile interzise. Nu spun că ceea ce a făcut comunismul era bun. Era aberant să vezi șoimi ai patriei recitând poezii dedicate soților CEAUȘESCU în timp ce-și cărau olița cu pipi pe coridoarele grădinițelor sau că vedeai pionieri ytransfigurați oferind buchete tovarășilor de la tribunele congreselor, dar acum este criminal să vedem copii drogați prin spitale, greu sau imposibil de recuperat, doar din faptul că societatea democratică din spațiul mioritic merge în derivă, deși țelul de a avea România Educată este acum demarat și se așteaptă să dea roade cândva. este important ca în școală să existe forme de educare a elevilor, altele decât ora de dirigenție, care să ocupe timpul tinerilor și care să reușească să fie atractive, campionate de fotbal interșcolare, camionate de lupte, de înot, de baschet și tot așa. Dar pentru aceasta este nevoie de o nouă abordare a profesorilor, de o recunoaștere a muncii educative făcute de cei care obțin rezultate în cercuri de orice fel ar fi ele, pentru a stimula creativitatea profesorilor și a-i antrena pe elevi.


(07 octombrie 2023)

A început școala

Așa cum era și de așteptat, ca pe vremea regelui, ca pe vremea dictaturii comuniste, ca în vremurile democrației noastre originale, prima zi de școală a fost marcată de vizita șefului statului la o unitate de învățământ unde a glăsuit în principal despre școală, îndemându-i pe elevi să învețe și pe profesori să-i învețe pe elevi, dar făcând și promisiuni.

A fost un prilej ca primarii, deputații și senatorii, dar și miniștrii și premierul să iasă la rampă, fiecare după puterile lui, cu discursuri mai mult sau mai puțin interesante. Școala începe pe 15 septembrie, dar cum acea zi cade vinerea, evident s-a produs o decalare, ca școala să înceapă de lunea, căci și Dumnezeu a început facerea lumii tot cu prima zi din săptămână, zi care este lunea.

Ar fi interesant dacă școala s-ar schimba un pic la față, adică profesorii să fie mai buni, violența să fie mai redusă, accentul pe memorare să fie mai redus și dorința elevilor pentru a învăța să crească. Am îndoieli pentru că spiritul nostru nu este orientat spre muncă adevărată, spre calitate, ci spre dorința de a fenta, de a arăta cât de șmecheri suntem și cât de fraieri sunt alții, dar realitatea ne izbește peste ochi, din moment ce nu avem realizări concrete și ni se întâmplă lucruri nasoale care ne arată că nu suntem nici frumoși, nici deștepți, nici șmecheri, ci suntem undeva la coadă, neluați în serios de nimeni și nici de istorie.

(11 septembrie 2023)

Școala ca inutilitate

Școala din ziua de azi ar trebui să fie cu totul diferită de școala de acum 50 de ani pentru că acum există:
- Internet,
- telefon mobil, 
- tablete,
- laptop,
- e-Learning,
- telelucru.
Dacă acum 50 de ani manualele care conțineau chestii descriptiviste nu deranjeau prea mult, cum nu deranjau nici profesorii slab pregătiți care se prezentau la ore într-un mod extrem de penibil, acum, în era digitalizării, lucrurile s-au schimbat al 180 de grade, iar școala nu s-a adaptat câtuși de puțin la noul context, pentru că școala înseamnă nu elevi, nu clădiri, nu echipamente, nu manuale, ci profesori și aceștia țin școala în loc, pentru că profesorii sunt cei care nu se adaptează și opun rezistență în mod vehement.

La ora actuală nu există catalog electronic, deși băncile fact majoritatea tranzacțiilor cu sume amețitoare online. Sunt extrem de mulți profesori care nu dețin semnătură electronică. Digitalizarea are niveluri foarte scăzute în educație și elevii sunt cu mult deasupra profesorilor în ceea ce privește utilizarea echipamentelor mobile.

dacă cineva are curiozitatea să vadă câte dintre noțiunile învățate în 12 ani de școală sunt folosite de elevi în viața de toate zilele se va cutremura căci ponderea este infimă, nesemnificativă, ceea ce trebuie să dea de gândit, iar cel ce va găsi soluția, va scăpa școala de violență, de dezinteres și de ineficiență.

(08 septembrie 2023)

Firmele care gravitează pe lângă educație au contribuit și ele la distrugerea învățământului

În mod normal funcția ar trebui să creeze organul. În cazul de față, organul crează funcția. Mă refer la mediul privat care gravitează în jurul educației, mai exact la edituri. Editurile se ocupă de publicarea de manuale. Editurile au încurajat apariția a tot felul de caiete specializate, de culegeri de probleme și a altor materiale destinate elevilor. Profesorii sunt cointeresați de edituri să recomande aceste materiale și părinții care sunt sensibilizați, vin să sprijine în mod artificial așa-zisul proces educațional, care de fapt a transformati ghiozdanul elevului într-un supliciu pe care elevul în trăiește fie târând trolerul zi de zi, fie ducând în spinare un ghiozdan foarte greu.

Este creată certitudinea că școala nu mai este a elevului, ci a profesorilor și a editurilor care fac profit pe spinarea școlii, din moment ce elevul este o anexă și totul se raportează la numărul de profesori și la calificările lor și la necesitatea tipăririi de materiale care să ducă la profituri uriașe pentru edituri și nicidecum spre creșterea performanței elevilor.

Dacă pe vremea mea manualele erau reeditate la intervale destul de mari de timp, acum, se impune editarea de noi manuale, chipurile pentru a menține în actualitate dinamica elementelor din programele analitice care se schimbă mult prea des. Manualele alternative sunt o afacere profitabilă pentru edituri, librării și mai puțin spre deloc la nivelul elevilor, care în loc să fie preocupați de a asimila noțiuni care să le folosească peste ani, sunt obligați să memoreze lucruri care nu le vor fi necesare vreodată, dar pe care manualele le tratează copios, fără a ține seama de capacitatea de înțelegere a conceptelor de către copii.



(04 septembrie 2023)

Familia a contribuit la prăbușirea învățământului

Să nu creadă cineva că doar familia a contribuit la distrugerea învățământului, dar familia a fost unul dintre factorii esențiali care au contribuit la distrugerea învățământului.
Atitudinea familiei față de profesori, în fața copiilor lor, elevi la rândul lor ai profesorilor. În momentul în care odrasla vine acasă nemulțumită de nota dată de profesor, în loc ca părintele să gândească și la situația că profesorul a avut 51% dreptate, începe că profereze spurcăciuni la adresa profesorului de față cu elevul, copilul lor scump și drag, pe care ei îl văd ca fiind micul geniu, profesionistul în devenire, cel care are dreptul absolut al judecăților de valoare.

Părinții sunt cei care poluează cu prezența lor nocivă mediul școlăresc, pentru că din dorința de a obține un loc pe podiumul de premiere, niște note care să asigure coronița copilașului cel genial, părinții reușesc performanța de a crea contextul incorect al abordărilor care au în final ca rezultat distrugerea ierarhiilor corecte din clase, căci prin manevre oculte părinții reușesc salturi spectaculoase ale copiilor lor în topurile din clase, pozițiile neavând nicio legătură cu performanța reală a odraslelor.

Părinții au poziții care le permit să-și echipeze copiii cu țoale valoroase, care au menirea de a schimba raportul profesor - prost îmbrăcat, cu elevul- îmbrăcat în haine de lux, iar complexul se va propaga direct și fără dubii în mediul școlăresc, căci un corp profesoral modest echipat, dacă mai este și foarte modest mobilat la mansardă, deja drumul spre catastrofa sistemului este pavat și sigur asigurat ca fiind realizabil fără risc.

Părinții știu să emită pretenții absurde față de școală, ei considerându-se absolviți de orice îndatoriri. Nu de puține ori părinții apelează la poliție, fac plângeri penale, se adresează inspectoratului, arătând cu degetul direct spre școală, spre profesori. Este clar ca bună ziua că și profesorii au contribuțiile lor la apariția unor situații critice, dar și părinții trebuie să-și asume partea lor în educarea elevilor în afara orelor de clasă și numai o abordare corectă va scoate școala din marasmul în care se află azi.



(03 septembrie 2023)

Mai există CASA CĂRȚII?

Acum când peste tot există săli de jocuri, apare ca mare surpriză o librărie cu cărți de literatură și cu atât mai mult, mi se pare ieșit din comun să văd că mai există o Casă a Cărții.

Ar trebui ca din banii care se obțin de la taxele plătite de sălile de jocuri, statul să subvenționeze librării și case ale cărților, dar și expoziții de carte, lansări de cărți și să stimuleze elevii să citească, implicându-se în școli cu concursuri pe teme de literatură din cărțile citite de elevi.

(22 iulie 2023)

Bacalaureatul și erorile de evaluare

Numărul de elevi care au susținut examenul de bacalaureat a fost 125.352 elevi din cei 130.522 elevi înscriși. Au promovat în total 94.004 elevi examenul de bacalaureat, inclusiv după rezolvarea contestațiilor.

Prelucrările și analizele statistice ale datelor sunt reprezentative pentru că:

- mulțimea elevilor este omogenă ca vârstă și pregătire,

- mulțimea subiectelor a fost aceeași,

- timpul de elaborare a soluțiilor a fost același la toți elevii,

- evaluatorii formează o colectivitate omogenă,

- baremurile au fost unice pentru fiecare disciplină,

- s-a lucrat transparent pe tot parcursul bacalaureatului.

Colectivitatea elevilor care au susținut examenul de bacalaureat este o colectivitate mare, căci 130.522 elevi sunt mulți și nu multe sunt aplicațiile unde statistica să fie aplicată în condiții bune din punct de vedere al condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească procesul de culegere a datelor, pentru a spune că nu batem câmpii când tragem concluzii, așa cum se întâmplă în multe cazuri, când lucrează neprofesioniștii cu date multe, unde prelucrările făcute pe calculator nu ar mai trebui să ridice niciun fel de probleme.

Trebuie spus că tezele elaborate de elevi nu au fost sub formă te teste grilă, pentru a nu mai vorbi de erori de evaluare. Tezele cu text elaborat de elevi, prin natura lucrurilor sunt supuse fluctuațiilor de evaluare. Dacă o teză ar fi dată aceluiași evaluator, cu siguranță că la fiecare evaluare el ar acorda un alt punctaj. E firesc să se întâmple așa și numai cine n-a făcut niciodată evaluări, va vorbi prosti și va abera, căci numai cine nu muncește nu greșește și nici nu se cheamă greșeală diferența de punctaj pentru o aceeași teză la doi evaluatori.

Au rămas multe din reminiscențele bolșevismului conform căruia trebuie să promoveze toți elevii. Îmi amintesc de filmul nord-corean Învățătoarea care arăta cum o învățătoare care a aflat că trenul cu președintele Kim va trece pe la 100 Km distanță de satul ei și-a popus ca toți elevii ei să obțintă doar note ze zece. Tot filmul arată munca învățătoarei care în ziua și la ora când trenul trebuia să treacă departe de satul ei avea bucuria să întâmpine trecerea trenului cu note de zece obținute de toți elevii ei. Așa se face și acum când se contorizează mecanic notele de zece, când se fac tot felul de procente, știut fiin daptul că examenul de bacalaureat pentru a fi reprezentativ, trebuie ca patru ani de liceu să însemne muncă, muncă și iar muncă, adică un proces educațional de calitate, dar cu profesori suplinitori și cu unii cu PEPSIGLAS, am mari dubii că se vorbește de procese de instruire de calitate.

Nu consider că este vorba de erori de evaluare, ci de diferențe firești de acordare a punctelor. Un deget ținut într-o poziție arată într-un fel, dacă-i schimbăm poziția, arată altfel. Deci și la evaluarea unui text tot așa stau lucrurile. Am vorbi de erori de evaluare deacă un profesor a luat tezele de la limba română și a folosit baremul de la matematică și cin cele 50 teze corectate de el, toate tezele au diferențe de 4,75 puncte față de punctele acordate de celălalt evaluator. Dacă nu s-a întâmplat așa ceva, cei ce fac comentarii deplasate legate de punctajele de după soluționarea contestațiilor, ei înșiși fac erori, căci nu știu despre ce vorbesc. Când spun toate aceste știu ce spun căci am corectat teze, am fost la examene, am soluționat contestații și tot ce se întâmplă la un examen este firesc, normal, etic și moral, că oameni suntem.

promovabilitatea a fost de 72,8% ceea ce e un procent bun, căci nu suntem la producția de porumb. Bacalaureatul e un examen cu pretenții, care face diferența între cei care l-au promovat și ceilalți elevi. dacă au fost 54.632 de contestații și s-au modificat notele la 51.646 de teze, nu rezultă că evaluatorii au greșit, ci există  interpretări ale baremurilor și ale textelor, care sunt lucruri normnale. Important este că ponderea diferențelor de evaluare s-a redus după derularea procesului de reexaminare a tezelor de către comisiile de contestații. În 94,53% din cazuri au existat diferențe de evaluare. Când privim un tablou, fiecare înțelegem altceva. Ideea este să comunică. E firesc, e normal. Totul este să avem convingerea că am respectat convențiile și că suntem împăcați cu noi înșine.

Pentru evaluarea unor texte care sunt creații ale inteligenței umane, nu există cântar, gramaj și nici eroare de cântărire, există doar diferențe firești de a vedea lucrurile.


(08 iulie 2023)

Răzbunarea este arma prostului

Nu am zis-o eu, ci este un proverb vechi, foarte vechi, groaznic de vechi. Ceea ce li se întâmplă acum dascălilor miroase urât rău de tot a răzbunare, fie că ei, profesorii le-au dat prea ușor diplome decidenților din ziua de azi, fie că ei profesorii știu câte parale fac ei, decidenții și singura șansă de a se elibera a decidenților este de a-i ignora pe cei care i-au evaluat cândva.

Oricum o dai, oricum o întorci, decidenții sunt niște persoane cu mentalități bolșevice, care dacă nu văd un șurub produs de strungar, dacă nu văd un știulete săpat de agricultor, cred că toți ceilalți sunt trântori, iar profesorii care lucrează între 6 și 18 ore pe săptămână, în mintea lor lipsă căci așa au ajuns decidenți, chiar nu-și merită banii. Un popor needucat este un popor lipsit de viitor și cu 40% analfabeți, drumul spre comuna primitivă nu mai este o idee, ci o realitate zguduitoare.

Acum mulți ani, am discutat cu un doctorand arab și acesta îmi spunea că la ei în sat, elevii și părinții când îl întâlnesc pe învățător îi sărută picioarele. Mă duce gândul la lipsa de respect a elevilor și părinților față de învățători și față de profesori, lipsă de respect cultivată de clasa politică, dornică de tensiuni pe principiul divide et impera.

(29 mai 2023) 

De ce se dezvoltă violența în școli?

Posturile de televiziune abia așteaptă să apară clipuri cu elevi violenți, cu profesori bătăuși, cu indivizi care agresează elevi în afara școlii. Acestea sunt baza existenței televiziunilor, care la știri prezintă crime, violuri, bătăi, vulgarități, pușcăriași, accidente, tragedii și tot ceea ce este mai rău, pentru a impresiona, pentru a crește ratingul și pentru a atrage reclamele, ca singurul mod de a aduce profituri și salarii mari.

Așa cum prezintă știrile legate de violența în școli, televiziunile nu au niciun interes ca violența în școli să scadă sau să dispară, ba mai mult, indirect, invită pe tinerii sau pe cei care asistă la scene de violență să se comporte într-un mod reprobabil, care nu conduce la aplanare, ci la filmarea scenelor, cu efect direct asupra creșterii intensității scenelor, care au la bază rolul incitant dat de filmări și de numărul crescut al spectatorilor.

Este important să se analizeze cauzele care au dus la creșterea violenței în școli. În opinia mea, violența în școală este efectul rămânerii în urmă a școlii în raport cu aspirațiile elementare ale elevilor din ziua de azi. Elevii care merg la școală nu mai văd în școală calea dezvoltării lor, iar în profesori nu mai văd pe cei care le oferă ceea ce ei au nevoie pentru a se dezvolta ca oameni folositori ai societății. 

Existența Internetului a schimbat radical poziția școlii în viața elevilor. Școala nu mai este locul unde elevul se informează și se instruiește. Școala a rămas în urmă. Modul acela vetust în care se predau lecții, acele discipline care apar în ochii elevilor ca fiind inutile, modul absurd de a-i pune pe elevi să apeleze la memorie atunci când se pregătesc pentru examenul de finalizare a celor opt clase, sunt elemente care-l frustrează pe elev și-l fac să deteste tot ceea ce este legat de școală, adică:

- mobilierul din clasă,

- manualele,

- caietele de teme,

- modul de predare,

- rigiditatea programului,

- evaluarea,

- profesorii,

- elevii care diferă de ei.

Ceea ce vedem acum în școli este doar vârful aisbergului. Lucrurile sunt cu mult mai profunde. Pe vremea mea, școala era un templu. Profesorii erau niște zei. Acum, când avem acces la Internet și avem acces la informație, elevii își dau seama că școala nu mai este deloc un templu, iar profesorii nu mai sunt deloc niște zei, ci bieți muritori din care mulți dintre ei sunt mai prost pregătiți ca elevii în fața cărora se află.

În clipa în care elevii se simt frustrați în școală și-și dau seama că acolo ei pierd timpul în loc să folosească acest timp pentru a se dezvolta pentru ceea ce societatea are nevoie, ei devin lipsiți de interes și capătă o adversitate față de școală, de profesori și de colegii lor diferiți de ei.

După cum se vede treaba, școala românească are o viață paralelă cu societatea și este și mai paralelă în raport cu nevoile elevilor. Elevii se simt străini în propria școală pentru că tehnicile și metodele folosite de profesori sunt învechite. Disciplinele predate au un nivel de inutilitate alarmant, din moment ce peste 60% din cunoștințele predate la ore nu au nicio legătură cu nevoile primare ale elevilor, care la 16 ani se pregătesc în marea lor majoritate să intre pe piața muncii, pentru că interesul pentru alte forme de învățământ a scăzut enorm datorită salariilor foarte puțin atractive obținute de absolvenții de facultate.

Violența în școli este cultivată de școală, din moment ce școala îl împinge pe elev la creșterea nivelului frustrărilor pe care el le trăiește datorită inutilității lui ca prezență în școală, din moment ce este pus să memoreze chestiuni de care elevul este conștient că nu-i vor folosi niciodată.



(27 aprilie 2023)

NE PLEACĂ TINERII VALOROȘI....

Vedem că școala românească a luat-o rău de tot la vale. Elevii ai căror părinți speră să facă un lucru bun cu copiii lor, au părăsit ideea de a-i da să urmeze școli pe meleagurile mioritice, pentru că:
- selecția nu există,
- evaluările sunt fictive,
- diplomele nu au acoperire,
- piața muncii cere altceva.
Faptul că universități din Europa vin la București să racoleze tineri, oferind condiții cu mult mai atrăgătoare decât cele oferite de universitățile din spațiul mioritic, nu numai că nu schimbă nimic în mentalitatea mioritică, ci din contră, dezarmează și mai mult, ca drumul spre prăbușire să fie deplin și definitiv. Egalitarismul dus până la obscenitate, lipsa criteriilor de departajare, absența scării valorice autentice, sunt doar câteva dintre cauzele care au generat exodul de tineri spre universități din străinătate, mai ales că cinci milioane de bărbați și femei în putere lucrează în zona euro și aceștia dispun de capacitatea de a-și întreține în facultate în țările unde muncesc pe acei copii care au terminat liceele în spațiul nostru cel mioritic.

Există căi și metode de a fi remediată situația, dar nimeni nu are acum curajul să le implementeze căci anul 2023 este anul alegerilor în universități și nimeni nu-și taie singur craca de sub picioare, iar anul 2024 este anul alegerilor parlamentare și o lege a învățământului cu totul revoluționară i-ar înfuria pe alegători și s-ar strica șandramaua politică, iar despre resetarea clasei politice nimeni nu vrea să audă ca punere în practică.

Se zice că boala intră cu carul și iese cu acul. Și non-calitatea în sistemul de învățământ s-a desfășurat în cel mult cinci ani după 1989 și vor trebui 100 de ani pentru a repara nenorocirile care s-au produs, fără a exista siguranța că nivelul școlii românești de dinainte de 1985 va mai fi atins vreodată.


(23 aprilie 2023) 

Școala nu este făcută pentru elevi!

Școala nu este făcută pentru elevi! dacă școala ar fi făcută pentru elevi, cu siguranță ea ar fi mult mai eficientă. Elevii ar merge cu drag la școală. Niciun elev nu ar mai abandona școala. Nu ar mai fi elevi care să fi terminat o formă de învățământ și care să nu cunoască lucruri elementare ce au fost predate în respectiva formă de învățământ. 
Voi demonstra în continuare de ce școala nu este făcută pentru elevi.

În primul rând, școala nu e făcută pentru elevi datorită faptului că ghiozdanul cântărește cu mult prea mult decât coloana vertebrală a unui pici de 6-7 ani normal ar trebui să fie solicitată.  Acel ghiozdan conține cărți, caiete și alte rechizite pe care profesorii le consideră necesare desfășurării unui proces de instruire normal, fără să se gândească la elev, care cară acel ghiozdan la dus și la întorsul de la școală.

În al doilea rând, școala nu este făcută pentru elevi datorită faptului că unele discipline sunt incluse în programul de învățământ pentru a face loc profesorilor în școli, deși elevii ar avea nevoie de cu totul alte discipline. Voi da exemplu, obligativitatea ca elevii să învețe alte limbi străine decât cele pe acre ei le doresc.

În al treilea rând, școala nu este făcută pentru elevi datorită faptului că elevii învață după manuale rezultate într-un proces de licitații în care intervin factori de business mult mai puternici decât procesul de instruire care ar trebui să se adreseze elevilor.

În al patrulea rând, școala nu este făcută pentru elevi datorită faptului că se acceptă ca 30% din personalul de predare să fie format din suplinitori, ceea ce nu garantează calitatea procesului de instruire, căci mulți dintre suplinitori nu reușesc să obțină medii de peste cinci la examenele de titularizare.

În al cincilea rând, școala nu este făcută pentru elevi pentru că este sub-finanțată, niciodată nefiind alocați cei 6% din PIB pentru educație, așa cum scrie în lege.

În al șaselea rând, școala nu este făcută pentru elevi, căci cu o ministreasă care zice pepsiglas în loc de plexiglas, elevii nu au ce învăța, mai ales că ministreasa cu pricina, a intrat peste o învățătoare în timpul orei, lucru mai grav decât o crimă împotriva umanității.

În al șaptelea rând, școala nu e făcută pentru elevi, căci aceștia nu mai au timp de odihnă și nici timp de joacă, ei pendulând între școală și făcutul temelor, ca niște roboței desprinși din literatura științifico-fantastică, iar rezultatul este pe departe de cel visat de fiecare dintre părinți.

Se vorbește acum de un proiect de țară, numit România educată. Aștept să văd ce înseamnă proiectul acesta. Rezultatele se vor vedea peste 30 de ani. 76+30=106, adică eu nu voi mai apuca să văd ce și cum.



(22 aprilie 2023)