Nu le-ar fi rușine!

Azi este ziua culturii, zi care coincide cu împlinirea a 175 de ani de la nașterea poetului Mihail EMINESCU. Taman de ziua culturii, unii salariați din instituții de cultură, în loc să organizeze manifestări speciale prin ncare să-și dovedească prezența și să atragă și mai mulți oameni să viziteze muzee, biblioteci, expoziții de pictură, librării, s-au pus pe o grevă japoneză, prin care zic ei, să tragă un semnal de alarmă că au salarii mici, că trebuie să li se mărească salariile. Eu sunt ca la frizer. Întâi mă tunzi foarte bine să fiu foarte mulțumit și abia după aceea îți bag bacșișul în buzunar. Nu știu cum cei din cultură mi-au dovedit mie că merită mai mult, din moment ce prin muzeele pe care le-am vizitat bate vântul, sunt persoane care ard gazul de pomană, monumentele stau să cadă și nu văd expoziții de opere de artă care să fie adevărate evenimente. Și ei au o contribuție hotărâtoare la situația dezastruoasă a cititului printre tineri, a nivelului scăzut de cultură la care s-a ajuns. Înainte de a cere, trebuie să facă dovada că au ce oferi.

Mă așteptam ca azi, în muzee să fie organizate expoziții speciale, mă așteptam ca azi să fie inaugurate niște lăcașuri de cultură. Mă așteptam ca azi să aibă loc niște premiere la teatre. Mă așteptam să fie lansate niște cărți. Mă așteptam ca televiziunea națională să cinstească cum se cuvine memoria lui EMINESCU. Multe mă mai așteptam eu, dar niște inși care nu au dat în brânci, s-au gândit să întineze memoria marelui EMINESCU cu greva lor cea japoneză pentru a trage semnalul de alarmă, exact cum se trage apa la closet, nu ca necesitate, ci ca element zgomotos, nesemnificativ, dar poluant. 

Mi-a plăcut inițiativa elevilor din Iași cu recitarea poemului LUCEAFĂRUL acolo în Piața Centrală, după ce cu trupurile lor au scris numele marelui poet. Aș vrea să știu cum au pregătit cerșetorii din cultură ziua de 15 ianuarie 2025, ca să mă impresioneze și pe mine cumva, căci tare mi-aș fi dorit să merg la o retrospectivă de pictură undeva în țară, așa cum a fost expoziția BRÂNCUȘI de la Timișoara când acest oraș era capitală culturală. Aș vrea să știu dacă au fost depuse de cei cu greva japoneză proiecte de excepție pentru a atrage fonduri europene și că doar 20% dintre ele au obținut finanțare, iar restul de 80% la rândul lor excepționale, vor intra într-un fir de așteptare pentru finanțări viitoare, iar cele 20% sunt undeva peste 1.000 de bucăți, căci lucrătorii dinn teritoriu sunt vrednici, ai idei și ambiție de a face bine culturii. Visez și totuși azi a fost greva japoneză a unor funcționari, care nu au ce căuta la cultură.

(15 ianuarie 2025)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ana SĂRĂCĂCEANU

În liceu am avut norocul, marele noroc mai corect spus, ca la Literatura română, perioada mariloc clasici să fie profesoară Ana SĂRĂCĂCEANU. Era o femeie trecută de 60 de ani și avea un cult pentru Mihail EMINESCU și pentru Liviu REBREANU. Când vorbea despre EMINESCU și despre REBREANU, Ana SĂRĂCĂCEANU devenea un alt om. Mie mi-au plăcut și poezia lui Mihail EMINESCU și romanele lui Liviu REBREANU, deci anii de liceu în care la Literatura română a fost profesoară la noi la clasă Ana SĂRĂCĂCEANU au fost pentru mine cei mai fericiți.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea un vocabular elevat.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea o dicție perfectă.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea calmul și înțelepciunea cerute de prezentarea operelor marilor clasici.

Ana SĂRĂCĂCEANU trăia poemele recitate și fragmentele de proză prezentate.

Ana SĂRĂCĂCEANU avea căldura cerută de cele prezentate.

Mie mi-a plăcut cum gesticula profesoara mea de Literatură, căci unii sunt artificiali, neconvingători când vorbesc despre marii clasici, în dorința de a da impresia că stăpânesc operele cu pricina. La profesoara mea nu era așa. Ea mergea prin clasă și vorbea privindu-ne pe fiecare, convinsă fiind că o ascultăm cu atenție și-i sorbim fiecare cuvânt pe care îl rostea.

S-a întâmplat să fiu scos o dată la tablă când se discuta despre romanul Răscoala al lui Liviu REBREANU. Eu citisem romanul cu mare atenție și chiar îl recitsem integrat, urmărind nu acțiunea, ci stilul, capacitatea lui REBREANU de a derula acțiunea și de a creiona personajele, nu cum fac mulți curioși care sunt interesați de scena lui Petre PETRE cu Nadina. La un moment dat m-a întrebat profesoara Ana SĂRĂCĂCEANU ce mi s-a părut mie cel mai interesant din roman. Să fiu cinstit, am avut impresia că întrebarea a fost mai mult în ideea de ceea ce  nu am înțeles. Eram un pic nedumerit de femeia aceea bătrână care își chema puișorii în timp ce se trăgea cu puștile. Doamna profesoară a fost impresionată că reținusem acest detaliu din roman și dăduse o interpretare cam alta decât mă gândisem eu. datorită profesoarei mele Ana SĂRĂCĂCEANU am văzut opera lui Liviu REBREANU cu alți ochi și am reușit să stabilesc faptul că din opera acestuia doar pentru romanul Pădurea spânzuraților s-a găsit un regizor care să facă un film mare și aici mă refer la Liviu CIULEI. Romanele Ion și Răscoala, romane foarte mari, au avut transpuneri cinematografice sub-mediocre și după ce le-am văzut o singură dată nu le-aș mai revedea cât voi trăi. Mai mult, mi s-a înrădăcinat ideea că nici nu vor avea transpuneri cinematografice valoroase vreodată, chiar dacă peste ani altcineva se va încumeta să facă filme după ele.

Despre arta profesoarei mele Ana SĂRĂCĂCEANU de a vorbi despre poemul Luceafărul al lui Mihail EMINESCU nu sunt în stare să scriu, pentru că orice aș scrie, nu s-ar ridica la înălțimea vorbelor și interpretărilor pe care ea ni le oferea nouă elevilor, însoțite de exemplificări recitate excepțional.



(16 ianuarie 2023)

Revistele de pe vremea mea

 Revistele de pe vremea mea erau specifice propagandei comuniste, căci eu mă ocup de perioada 1947 -1967, ca să se justifice sintagma de pe vremea mea, pe care o așez la toate temele de care mă ocup o perioadă de timp. În acele vremuri se credea că presa este instrumentul principal pentru formarea omului nou, care să construiască noua orânduire în România. Revistele aveau un alt statut, căci cu oamenii de artă sau de știință nu te joci sau dacă joci, jocul este foarte periculos și politrucii partidului nu-i fac față, căci sunt foarte slabi. Revistele care apăreau la chioșcurile amplasate în locuri circulate erau:

• ROMÂNIA LITERARĂ ziarul Uniunii Scriitorilor din R.S.R. era cuvântul partidului pentru oamenii de litere din țară, poeți, prozatori, dramaturgi și critici literari. Am fost abonat pe când eram elev de liceu la această revistă. Aici am găsit versuri ale unor poeți cât de cât moderni, dar care veneau tot din cultura comunistă, fără însă versuri despre tractoare, CAP și despre muncitori fruntași. Erau metafore, gândire profundă, idei mărețe, frumos ambalate.
• CONTEMPORANUL era un ziar de cultură, care avea rolul de a propaga în forme ceva mai sofisticate ideile socialismului, astfel încât oamenii care aveau preocupări intelectuale, să fie la curent și cu idei din vest dar combătute cu argumente cât de cât credibile. Am găsit acolo o zicere a unui filosof care zicea că la matematică nu există elev rău, ci profesor rău. Când i-am arătat-o profesorului meu de matematică, mi-a dat o notă de doi, măgarul. În acestă revistă George CĂLINESCU publica o Cronică a optimistului, foarte interesantă. Acolo am aflat de eroarea din Scrisoarea a III-a că lupta de la Nicopole a fost după lupta de la Rovine și CĂLINESCU mulțumea unei eleve că l-a atenționat asupra acestui detaliu.
• LUCEAFĂRUL era un ziar tot al Uniunii Scriitorilor din RSR care se adresa tinerilor poeți, prozatori și dramaturgi și care venea cu un suflu nou. Am fost abonat pe când eram elev de liceu la această revistă. Acolo am citit versuri frumoase cu rimă albă și ceva proză modernă, care mai scăpa cenzurii draconice, căci la un moment dat Eugen BARBU era membru al cc al pcr și-și permitea unele libertăți. În luceafărul am văzut o poză a lui Lucian BLAGA din spital, ținându-se cu mâinile de drugii tăbliei de la pat, poză care m-a marcat datorită privirii poetului.
• CINEMA era o revistă ternă la început, dar cu format mare și colorată ceva mai târziu, căci Ecaterina OPROIU era soția lui Costin MURGESCU, omul căruia îi erau deschise multe uși la nivel înalt în partid. Ea fiind o femeie foarte deșteaptă, adunase acolo în redacție creiere deosebite și avea colaboratori cu totul speciali. Era o plăcere să citești articole scrise de I.D. SUCHIANU, Ana Maria NARTI, dar și de alții foarte numi.
• URZICA era o revistă de umor, care era cumpărată destul de mult, căci românului îi place să fie vesel. Erau acolo glumite cuminți, căci nu se ridiculizau racilele societății, ci doar minusuri ale unor indivizi. Era o caricatură cu un bătrânel cu o tinerică în brațe și sub caricatură scria că a înFIAT-o, FIAT fiind marca unei mașini și în vremea aceea cine avea mașină era cineva. Sau mai era o caricatură cu un leu frumos desenat ca tablou la o frizerie și sub tablou scria: nu primim bacșiș, iar cititorul înțelegea că frizerul de acolo nu primea bacșiș sub un leu.

Copii aveau și ei revista lor. Exista și revista FLACĂRA, exista și revista FEMEIA. Nu scriu despre ele, pentru că nu le-am citit și nu aveam bani să cumpăr reviste. Între a da 1,5 lei pe o revistă și a da 2 lei pe un plic de timbre filatelice, preferam să cumpăr plicul cu timbre.

(02 iunie 2022)

Românul care a schimbat România: Mihail EMINESCU

Mihail EMINESCU este poetul nostru național. Mihail EMINESCU este poetul nepereche. Spun că doar George CĂLINESCU s-a ridicat la înălțimea poetului Mihail EMINESCU când a scris acea carte despre viața lui EMINESCU. Restul au scris cărți oarecare, studii oarecare, au exprimat opinii oarecare, au exprimat poziții în contra curentului, căutând în micimea lor să arate că marele Poet nu e atât de mare precum îl vedem noi ceilalți și continuând cu alte nerozii.

Mihail EMINESCU a schimbat România prin:

- stilul său,

- viziunea sa,

- profunzimea sa,

- vocabularul său,

- mesajul direct,

- diversitatea temelor,

- perfecțiunea versurilor,

- filosofia sa.

Faptul că și ieri și azi și mâine versurile lui Mihail EMINESCU vor fi pe buzele românilor, ca elemente definitorii ale noastre ca popor înseamnă că el înseamnă foarte mult. Mihail EMINESCU a rezistat tuturor regimurilor, cu atât mai mult va rezista și regimurilor așa-zis moderne și democratice în care măgărușul roz cu svastică este pus în expoziții avangardiste și poeți mediocri sunt definiți ca pretendenți la oarece premii importante, care ne lipsesc acum.

Mihail EMINESCU se recomandă viitorului prin pera sa nemuritoare, care va reuși să-i măture pe toți cei care cred că 2+2=5, știut fiind faptul că 2+2=7, lucru acceptat de toată lumea, adică 7 cum am mai spus și nu vreau să mă repet. Nu are cum să fie 2+2=4 din moment ce 2*2=4, lucru care enerveaZă pe toată lumea, inclusiv pe criticii care nu contenesc în a arunca cu noroi spre o valoare incontestabilă.

(08 martie 2020)