Critica de operă

Nu oricine este în stare să scrie articole despre spectacolele de operă. Am văzut la un teatru de operă niște locuri ocupate de critici care aveau în față partiturile. Ei urmăreau să vadă cum cântă soliștii, dacă respectă partitura. Numai cine știe să citească o partitură va face o cronică bună, căci numai respectivul va cunoaște când solistul a luat-o pe arătură și nu a fost în stare să cânte o anumită notă. Sunt cunoscute situații în care au fost ruinate cariere datorită erorilor de abordare a unor note dificile, pentru care spectatorii plătiseră bilet. La noi aproape că nici nu există critici de spectacole de operă, mă refer la critici autentici, cu greutate, inși care să dea verdicte. Am citit ceva și mi-am dat seama că sunt mai ageamii decât mine, căci întâmplător văzusem spectacolul și dacă eu nu am recunoscut arii celebre și mă refer la opera Faust, nu știu ce a auzit criticul, din moment ce în ziar el a scris la superlativ despre soprană și despre bas.

Acum, mai nou, criticii de operă s-au mutat în televiziuni și prefațează spectacole mari înregistrate cândva sau iau interviuri unor soliști mari care cântă sau unora care au cântat cândva și apoi exemplifică cu fragmente ceva din performanța respectivilor. Mă întristează vorbăria goală a acelor critici, șabloanele și stereotipurile folosite, devenite deja plictisitoare.

Circulă pe Internet o înregistrare a unui spectacol de operă de la ONB, iar o femeie face o prezentare jalnică, enervându-mă nespus de mult, căci nu pune accent pe ceea ce trebuie, ci pe chestii de bucătărie regizorală, care nu interesează pe nimeni. Soluția aleasă e penibilă.

(05 iunie 2023)

Critica șefului și criticarea șefului

Pe vremuri era un decalog al șefului și acest decalog arăta cât de privilegiată este poziția șefului în comparație cu poziția supușilor lui numiți și pluime în limbaj popular.
Șeful are voie să critice, căci de aceea este el șef și printre multele lui privilegii este și acela de a critica, adică de a spune cu voce tare orice despre pluime, spunând că nu o face cu răutate, ci cu blândețea unui părinte față de copiii lui șturlubatici. 

Pe vremuri am avut și eu un șef tembel, care făcea numai glume nesărate, dar pe care exact când nu se aștepta i le-am întors de se mira și el că i se întâmplă asemenea grozăvii. I-am transmis că eu nici nu uit și nici nu iert, iar dacă va mai primi și alte surprize, să știe că tot timpul vor mai veni și altele căci niciodată nu voi considera că m-am achitat de datorie.

Ceea ce trebuie să spun este că acela care se încumetă să-și critice șeful, va avea nu surprize, nu revelații, ci consecințe dintre cele mai dure, căci șeful, deși spune că nu este ranchiunos, că primește cu zâmbetul pe buze critica, nu numai că nu o primește, dar caută ca pe toate căile s-o reprime.

Am cunoscut un șef care a fost criticat de unul din pluime. Șeful nu a reacționat. A pus pe unul dintre sclavii lui să-l lovească nimicitor, drept în moalele capului pe făptaș, adică pe cel ce și-a criticat șeful. Rezultatul a fost devastator pentru critic, iar șeful a scăpat basma curată, căci nu el a fost cel care a plătit, adică s-a răzbunat pe critic, ci un sclav a făcut-o fără să clipească, așteptând o anume răsplată de la șef. Sclavul trebuia să știe că șeful nu are niciodată vreo obligație față de vreunul dintre supușii lui, deci șeful a și uitat că sclavul și-a îndeplinit misiunea, căci pentru șef, sclavul nu era decât un pârț tras în miezul zilei pentru a puncta că nu trece cu vederea pe cel ce ridică ochii din pământ și prinde curaj pentru a glăsui și nu laude, imne, ci critici argumentate, tunătoare, cu efect pe lungă durată.

(05 iunie 2023)

Critica de film

Acum când televiziunile au canale specializate pentru filme, nu critica de film mai prezintă interes, ci o descriere a filmului, a actorilor care joacă în film și a succesului filmului în lumea cinematografiei dar și în lumea financiară, căci una este să-ți pierzi timpul la un film chinuit care nu și-a scos investiția și cu totul altfel stau lucrurile cu un film care te ține cu sufletul la gură pentru cât de bine este construită acțiunea și cât de bine joacă actorii.

În vremurile comuniste, critica de film juca un rol fantastic de puternic în educarea maselor. Îmi aduc aminte de un articol de critică, absolut nefavorabilă în cotodoanul partidului comunist, Scânteia a bătrână, cum i se zicea, în care filmul Și caii se împușcă, nu-i așa? în care jucau Jane FONDA și Michael SARRAZIN, dar care film nu avea mesaj, așa cum cerea educația comunistă a maselor, căci acolo nu era deloc vorba despre niște țărani care participau la întrecerea socialistă, ci era vorba de un concurs de dans, iar sfârșitul nu a fost deloc plin de optimism, exact cum cerea arta cu mesaj, educativă, care să te facă să te scoli numai un zâmbet a doua zi pentru a merge la muncă și a-ți face norma pentru propășirea scumpei patrii, ori filmul avea un final tragic, care nu avea nicio legătură cu educația comunistă.

De aceea, cronica l-a făcut praf și trebuie să ne și imaginăm chinurile groaznice prin care a trecut regizorul Sydney POLLACK atunci când a dat căutare pe GOOGLE și a găsit articolul. Cred că s-a zvârcolit bietul de el, iar Jane FONDA și Michael SARRAZIN au rămas muți și și-au dat palme căci nu au pus umărul la educarea comunistă a tinerilor de pe plaiurile mioritice.

Femeia care a scris acel articol era o slugă a partidului și chiar dacă articolul ei era mult prea mare, nu cred că bucata de hârtie a fost folosită altcumva decât agățată într-un cui de la o latrină dintr-o gară de provincie unde muștele bâzâiau nestingherite, fără să fie deranjate de mirosurile împuțite.

(05 iunie 2023)

Critica de teatru

Pe vremuri, când prea era presă și ziarele erau citite, existau critici de teatru, știuți de frică atât de dramaturgi, cât și de actori. Ei erau invitați la premiere sau veneau inopinat. Unii critici de teatru erau profesioniști. Citiseră textul piesei care se monta. Citiseră despre montări ale piesei făcute în alte teatre și chiar văzuseră înregistrări cu spectacole realizate anterior. Dacă era montată o piesă pentru care exista și un film, din profesionalism, criticii respectivi văzuseră și filmul.

Criticul de teatru care scria pentru un ziar, era obligat ca în puține rânduri să lămurească lucrurile și să-l determine pe cititorul ziarului să meargă la teatru pentru a vedea spectacolul sau din contră, să rămână acasă, căci spectacolul nu merită să fie văzut. 

În vremurile comuniste, critica de teatru avea mesaj. Dacă era ordin ca un anumit spectacol să fie demolat, criticul punea umărul, demola montarea și găsea el câteva argumente cu care să-l îmbrobodească pe cititorul ziarului, ca acesta să accepte că nu merită să meargă la spectacolul care între timp a și fost scos din repertoriul teatrului. Să ne amintim de spectacolul cu piesa Revizorul în montarea lui Liviu CIULEI de la Teatrul BULANDRA.

Eu nu am avut niciodată în criticii de teatru dâmbovițeni pentru că erau doar culturnici, care nu se remarcaseră prin lucrări publicate în edituri mari și care-și târau zilele pentru un dumicat de pâine prin redacțiile unor ziare și ar fi scris despre orice, doar să fie și ei luați în considerare cât de cât. Ei erau predictibili, căci citeam pe sărite ceea ce scriau și știam deja totul că mergeam cu gândul cu câteva rânduri înaintea lor, ei înșiși fiind repetitivi din lipsa lecturilor profunde și a superficialității ca indivizi.

(05 iunie 2023)

Critica neconstructivă

Am văzut multe persoane cu plăcerea de a critica. La ei totul:
- pute,
- este greșit,
- e inutil,
- trebuie eliminat,
- nu merită atenție,
- are altă soluție.
Indiferent care este subiectul în discuție, deși respectivii critici nu au calificarea necesară, sunt în stare să vorbească cel puțin 30 de minute și să anuleze tot ceea ce este în discuție, folosind argumente interesante, general valabile sau întrebări la care ei așteaptă răspunsuri. Este ca în zicerea aceea populară că dacă un nebun aruncă un pietroi în lac, trebuie o mie de savanți să-l scoată de acolo.

Mie nu-mi trebuie decât un minut pentru a-l identifica pe cel care face critică neconstructivă. De regulă, înainte de a începe discuțiile eu am următorul discurs:

- Sunt de acord cu tot ceea ce spuneți, dar cu o condiție. La o soluție pe care o criticați și aveți argumente că nu este bună, veniți cu o soluție mai bună, argumentând tot atât de viguros că soluția propusă este mai bună. Dacă nu faceți acest lucru, nu mă interesează critica voastră, căci noi oricum va trebui să folosim acea soluție, așa cum este ea, iar cei ce nu sunt în stare să dea o soluție mai bună, să tacă!

Spun aceste lucruri, căci am întâlnit indivizi plini de ei care au zis că dețin soluții de 1.000 de ori mai bune decât soluția în discuție, dar în final, când au fost puși să facă ei rezolvare în paralel cu soluția lor cea genială, s-a dovedit că nu au fost în stare de nimic și s-au făcut de râs.

(05 iunie 2023)

Se îmbină vechiul cu noul în București

După ani și ani, iată că a început să se construiască o nouă clădire a Academiei de Studii Economice din București, care integrează o vilă foarte frumoasă, care a stat ani și ani nefolosită, drept care s-a și deteriorat.
Acum 10 ani, peisajul arăta astfel:

Acum se lucrează și șantierul arată astfel:

Orașul București are o serie de clădiri interesante, dar nu dispune de castele medievale, de piramide, de fortificații, de lăcașuri de cult antice. Construcțiile din București nu au vechime mai mare de 300 de ani și ele trebuie conservate cumva sau integrate, căci orașul a fost, este și va fi construit haotic, reflectând nivelul de corupție al națiunii, căci între corupție și dezordinea urbană este o corelație directă, puternică și indestructibilă.

Ideea de a se extinde a ASE este foarte bună, iat soluția cu integrarea acelei vile superbe în peisajul nou o găsesc ca o soluție excelentă, demnă de a fi continuată și cu alte prilejuri.







(04 martie 2022) 

Ceva de genul...

Acum, când cineva, fie că nu vrea să se repete, fie că nu vrea să dea detalii, fie că vrea să evite subiectul, introduce construcția: ceva de genul. A devenit deja enervantă, mai ales prin faptul că în orice moment, mai ales când persoana este în încurcătură, introduce această construcție, cu o ușurință de-a dreptul jenantă. ceea ce este supărător, este dat de faptul că acest ceva de genul, apare mai ales atunci când persoana este pusă să relateze ceva care îi este neconvenabil și caută prin eliminarea explicațiilor fie să spună adevărul, fie să se pună într-o lumină proastă. Oricum, construcția ceva de genul este urmată obligatoriu de o enumerare. Aici este buba, căci eliminarea enumerării face ca întregul demers să fie fracturat brutal. Nu va fi scoasă din vorbirea curentă acestă construcție tocmia din cauza marii ei utilități practice a persoanelor slabe și suficient de lașe să privească viața direct în față și să ia adevărurile crude în piept. Se observă că nu este folosită atunci când sunt descrise faptele de bravură ieftină, cărora li se dă o importanță exagerată sau când eroul este însuși cel care face narațiunea.

(05 mai 2017)

Cariera este o construcție oarecare

Foarte multă lume vorbește despre acrieră.
Multe persoane urmăresc să re realizeze prin carieră.
Multe persoane muncesc din grei că-și urmăresc evoluția ascen dentă în carieră.
Foarte mulți nu se căsătoresc pentru că mariajulîi încurcă în carieră.
Mulți nu fac copii pentru că aceștia sunt o povară pentru cariera lor.
Există cariera de solist vocal.
Există cariera de solist instrumentist.
Există cariera de profesor universitar în ceva.
Există cariera de funcționar public.
Există cariera de politician la vârf.
Există nenumărate domenii unde se vorbește despre carieră.
Am cunoscut persoane care au făcut carieră, au avutfamilie dar au făcut și copii de care s-au ocupat.
Am văzut persoane care au urmărit exclusiv cariera, nu familie, nu copii, ci 100% muncă.
Carierele de succes înseamnă:
- suprapunerea obiectivului planificat cu cel realizat;
- recunoașterea rezultatelor de către cei din jur;
- trecerea de la un stadiu la altul superior;
- urcarea constantă spre vârful piramidei valorice;
- stimularea dorinței de a merge mai sus și mai sus;
- aprecieri directe din partea specialiștilor recunoscuți;
- creșterea solicitărilor pentru a arăta și altora calitățile;
- creșterea dimensiunii numelul pe afișe și etichete;
- scrierea în fața numelui de titulaturi măgulitoare.
În opinia mea cariera este o construcție. Este o construcție oarecare. Ea are un fndament dat de școlile și cursurile de specializare urmate. dacă nu se produce o dispersare a eforturilor, șansa de succes în carieră crește.
Cariera presupune definirea unui pla.
În plan se definește obiectivul
În plan se stabilesc etape. Fiecare etapă are o durată, un subobiectiv și se înscriu despre ec resurse este vorba.
Planul se analizează.
Planul se urmărește.
Planul se compară cu ceea ce se realizează.
Dacă apar devansări planul se corectează și anumite etape vor fi realizate mai devreme decăt se planificaseră.
Dacă apar întârzâieri, se modifică termene și momentul final va fi dus mai încolo, amânându-l.
Cariera trebuie să fie o construcție durabilă. Pluralul exista numai pentru carierele de piatră, carierele de marmură sau carierele de bazalt. Pentru evoluția profesională în mod normal există numai singularul.
Cineva si-a construit cariera de pictor.
Cineva si-a construit cariera de  medic.
Cineva si-a construit cariera de violonist.
Cineva si-a construit cariera de măcelar.
Cineva si-a construit cariera de sculptor de monumente funerare.
Cineva si-a construit cariera de portar.
Cineva si-a construit cariera de ambasador.
Cineva si-a construit cariera de dansator.
În toate cazurile a fost nevoie de efort mult, de o durată corespunzătoare și de încredere în forțele proprii.
Nu sunt alții de vină de nereușitele în carieră.
Trebuia mult mai multă muncă.
Trebuia talent.
Trebuia determinare.
Trebuiau bani pentru instruire.
Ca orice locuință exista bordei de lut, ieftin de 5.000 euro, există apartament de de 40.000 de euro dar există și palat de 1.000.000 de eiro. Și în domeniul carierei tot așa se pune problema.
Cariera unei persoane trebuie să ia în considerare multe aspecte, inclusiv aspectul fizic, talentul nativ, banii și nu ambițiile obscure ale părinților chiar dacă aceștia au bani cu grămada.
(9 martie 2016)