Comanda socială

Acum foarte mulți ani, un nene despre care eu aveam o părere foarte proastă, am auzit că a făcut rost de câteva hârtii de pe la unele instituții de stat, în care acestea își exprimau opinia că un masterat cu numele XYZ care se plia exact pe disciplinele pe care acest nene le preda, sunt foarte necesare și că acele instituții vor angaja absolvenții masterului XYZ, indicând chiar și un număr anual de specialiști absorbiți de piața forței de muncă.

S-a discutat mult pe tema acelui master și hârtiile provenite de la acele instituții, deși au fost comentate defavorabil, intuind modul în care au fost obținute, s-a dat credit masterului XYZ și din toamna anului universitar Ț se organiza admitere la acel master. 

Când te apuci de un proiect și insiști mult de ideea de comandă socială trebuie să vii cu:

- un plan de învățământ,

- o descriere a disciplinelor,

- o listă de profesori care predat,

- o descriere a joburilor din piață,

- detalii privind salariile,

- descrierea din Catalogul Ocupațiilor.

Cum totul a fost foarte vag, inclusiv denumirea lălăită a tipului de absolvent, la înscrierea candidaților, numărul de înscriși era sub 20% din numărul locurilor disponibile, ceea ce a arătat că problema descrisă inițial drept comandă socială a fost o glumă de prost gust, iar hârtiile oferite de instituții nu numai că erau rezultatul unei activități de laborator privat unic, dar nu au avut forța de a inspira exact pe cei cărora, chipurile, cursul de master le-ar fi fost adresat. Este încă o dovadă că socoteala de acasă nu se potrivește cu socoteala din târg și ambițiile duse la extrem nu au o soartă favorabilă pentru toți cei implicați.


(21 octombrie 2023) 

Și student și la job

Se zice că nu este posibil să ții doi pepeni într-o mână. N-o spun eu, ci este un proverb. În America unde studiile la facultate se plătesc, tinerii care doresc să urmeze o facultate și nu au bani, fie muncesc înainte de facultate, fie fac împrumut la bancă, fie au joburi part-time. Lucrurile nu sunt deloc simple acolo. Numai noi pe malul Dâmboviței idilizăm lucrurile și le prezentăm exact cum ne convine nouă, ca să justificăm modalități lejere de abordare a studenției. Există acolo în America lucrurile foarte bine definite. Adică, studentul își alege variantele de programe de studiu în cunoștință de cauză. Se zice că frecvența nu este obligatorie, dar lucrurile sunt astfel făcute încât numai cel care este prezent în sala de curs, în sala de seminar și în laborator, va fi în situație de a promova examenul, căci ceea ce se predă, ceea ce se lucrează, ceea ce se experimentează, nu se fac decât asistat de profesor, iar pregătirea unui examen în cele câteva zile de sesiune, este doar un zvon mincinos acolo în America, adică în USA.

În spațiul mioritic, unde românul s-a născut poet și toată lumea este genială, se acceptă orice, inclusiv ideea unora de a merge să fie studenți la universități gen fabrici de diplome, dar nu această situație o iau eu în calcul.

Eu discut despre facultățile serioase, unde se face carte, unde se predau cursuri adevărate, unde seminarul este seminar și laboratorul este laborator. Acolo există să zicem activități ce corespund la 6 ore pe zi în 4 zile din săptămână. Dar se știe că există și discipline unde există manuale, unde activitățile se desfășoară în așa fel încât se elaborează referate, se realizează proiecte, se dau teste și unde prezența este facultativă, comparativ cu disciplinele specifice profesiei de bază unde studentul vine el de bună voie și nesilit de nimeni la curs, la seminar, la laborator, căci altfel nu va înțelege problemele și deci nu va promova.

Combinând inteligent cele două tipuri de activități în calitatea de student, studentul reușește cu eforturi foarte mari desigur, să creeze acel timp disponibil pentru un job part-time. Este nevoie ca șefii de la job să dea dovadă de flexibilitate și de echilibru pentru a se aqjunge la situația ca studentul să facă simultan și facultate și muncă la job. Am văzut nenumărate situații în care studenții s-au organizat exemplar și au reușit să facă cele două joburi, cel de student și cel de salariat și să finalizeze cu succes facultatea. Este excelent dacă studentul este la o facultate ale cărei cursuri se regăsesc în locuri de muncă din companii și studentul are posibilitatea să dezvolte la job activități practice strict legate de ceea ce învață la facultate. Am văzut situații în care studentul, după ce a absolvit facultatea a continuat să lucreze în compania unde era la job part-time, dar acum deja este ca salariat absolvent de facultate.

Aici nu este vorba de a ține doi pepeni într-o mână, ci de a prelungi la job preocupările de la afcultate, mai ales dacă la job se lucrează chestiuni care la facultate formează baza.

PS: când am avut proiecte finanțate, am avut posibilitatea de a colabora cu studenți, asemănător lucrului la job și calitatea muncii acestora a fost foarte bună, atunci când lucrurile era foarte clare și verificările se efectuau ceva mai des decât în cazul unor absolvenți cu experiență.



(13 octombrie 2023)

Foaia de programare

În vremurile de început ale programării calculatoarelor, instrucțiunile programelor se scriau pe foi de programare. O foaie de programare era o foaie A4 care era tipărită cu 25 de linii și 80 de coloane. În fiecare mic dreptunghi se scria un caracter. Dacă aveam un program cu 250 de linii sursă, trebuia să completez instrucțiunile pe 10 foi de programare.

Fiecare linie de pe foaia de programare se concretiza printr-o cartelă perforată. Deci, programul de 250 de instrucțiuni, devenea 250 de cartele perforate, la care se mai adăugau câteva cartele de control, iar toate cartelele  erau citite de un echipament al calculatorului și intrau în fluxul de analiză și de execuție dacă nu existau erori de compilare și de editare de legături.

Era foarte important ca scrierea să fie inteligibilă, ca instrucțiunile să fie corecte și ca perforarea cartelelor să se facă, de asemenea, corect. La câte programe am scris și la câte cartele perforate am dus la dispecerat pentru a-mi fi rulate pe calculator și la câte incidente am avut, nu mi-ar ajunge un roman în cel puțin cinci volume, fiecare de 500 de pagini, căci multe situații bizare s-au întâmplat...

Comparativ cu situația de acum în care programul nici nu se mai schițează pe o bucată de hârtie și se trece direct de a-l scrie, exact cum un compozitor își scrie partitura ajutându-se de pian, în vremurile de demult, orice greșeală însemna pierdere de timp, căci trebuia să aștepți să vină rândul programului tău pentru a fi citite cartelele și a fi prelucrate informațiile citite din ele.

(12 decembrie 2022)

Are cineva curajul să calculeze indicatorii pentru universitatea sa?

Acum de când cu digitalizarea și cu transparența, există date pentru a calcula tot felul de indicatori din economie în general și pentru universități în special.
Indicatorul de finalizare pentru o promoție, IFP se calculează după formula:
IFP = (NSA / NSS) * 100
unde:
NSA - numărul studenților care au absolvit cu examen de licență o facultate,
NSS - numărul studenților care au început primul an de studii la momentul T.
Dacă în prima zi de cursuri NSS = 100 și după ce s-a terminat examenul de licență la T+3 NSA = 40, rezultă că indicele de finalizare al promoției T+3 este IFP = 40%. 
Un alt indicator care merită să fie calculat este acela al ocupării în concordanță cu specializarea oferită de facultate, IOS, indicator dat de formula.
IOS = (NAO / NSA)* 100
unde:
NAO - numărul absolvenților care ocupă posturi strict pe specializarea oferită de facultate,
NSA - numărul studenților care au absolvit cu examen de licență o facultate.
Dacă din totalul absolvenților care au absolvit examenul de licență NSA = 40, un număr de tineri licențiați NAO = 30 ocupă în producție posturi exact pe specializarea pentru care s-au pregătit, IOS = 75%.
Discuțiile apar atunci când indicatorii IFP  și IOS sunt alarmant de mici, căci înseamnă risipă de resurse, în ideea că tinerii abandonează studiile, respectiv, că tinerii nu-și găsesc joburi pe piața forței de muncă. Cauzele sunt multiple, nu sunt însă cu siguranță la tineri, aceștia sunt doar victime ale unui sistem educațional care nu se pliază pe cerințele tinerilor și pe cerințele pieței de forță de muncă.

Întrebare de 100 de puncte: are cineva curajul să-și calculeze la el la facultate acești doi indicatori? Aud?

(17 octombrie 2022)

Agențiile matrimoniale și teoria profilelor

Într-un articol am scris despre amanți și teoria profilelor. Agențiile matrimoniale lucrează pe aceleași principii.Cei care solicită partener dau descrieri ce conțin:

- profilul real al solicitantului;

- profilul virtual al viitorului partener.

Se constituie o bază de date în care caracteristicile sunt convertite în numere și se calculează o așa-zisă potriveală, ceea ce în matematică ar fi o distanță calculată empiric. Rezultă care sunt partenerii cu parametrii reali ce se potrivesc cu profilul virtual definit de un solicitant. Elementele acelei submulțimi formează grupul cu care se continuă dialogul oferind fotografii și selecția se aprofundează până când se ajunge la cel mult 3 persoane, după care se procedează la întâlniri. Ceea ce se întâmplă în aplicațiile de alocare de resurse pe bază de CV de joburi tot pe profile se bazează. În CV se definește profilul real al persoanei și angajatorii dau și ei profile virtuale ale posturilor. Agenția nu face altceva decât să calculeze distanțe și să propună angajatorilor câteva profiluri reale din cele care au distantele euclidiene cele mai mici dintre profilurile reale deduse din CV și profilurile virtuale fefinite de angajatori, apoi propun persoane și de cele mai multe ori ciclul se închide.

Aplicația booking.com preia profilul real definit de cel ce caută o cameră de hotel și din baza de date extrage profilurile reale pe care le propune solicitantului, iar acesta se fixează pe o resursă. Vreau să zic că totul este bazat pe teoria profilelor. Nu există nimic în lumea aceasta care să funcționeze în afara acestei teorii, din moment ce totul se bazează pe opțiuni și pe selecții.

(22 septembrie 2017)