Eu și plagiatorii

Nu mi-au plăcut niciodată plagiatorii. Nu este vina lor că sunt plagiatori. Comunismul a deformat totul, iar plagiatorii sunt produsul comunismului. În comunism nu a existat dreptul de autor. În vremurile de demult, care au precedat comunismului, oamenii aveau onoare și onoarea îi obliga să nu facă lucruri mârșave. Ori plagiatul este o mare mârșăvie. Este furt. Dacă în comunism cine fura doi știuleți de pe câmpurile PAP-ului făcea pușcărie, nu același lucru se întâmpla dacă o betonieră care trebuia să ajungă pe un șantier, schimba un pic direcția și ducea betonul fie la nașul șoferului, fie la socrii șoferului, fie la directorul nevestei șoferului. Așa că plagiatul era un fel de a te înfrupta din bunurile altora și nimeni nu se supăra, căci nu era nici lipsă în gestiune și nici nu creștea ceva în ograda celui care plagia.

Când am intrat la doctorat, conducătorul meu științific mi-a zis că plagiatul este o mare rușine. Când am plecat de acasă în clasa a I-a, părinții mei mi-au zis să nu fur și plagiatul este un furt.

În vremurile de demult, veneau prieteni de-ai mei și-mi spuneau că unele persoane au plagiat bucăți importante din articolele noastre. De câte ori îi întâlneam pe plagiatori, le reproșam că n-au venit la mine să le dau materiale mai proaspete, nu vechiturile acelea pe care ei le-au plagiat. Măcar, dacă furau ceva, să nu fie ca ultimii borfași să fure vechituri, ci să fie și ei mai stilați, să plagieze după articole mai noi, mai importante, ca să se bucure și ei de isprava la care s-au dedat.

I-am urât pe hoți, îi urăsc și pe plagiatori, dar mai mult îi urăsc pe cei care sunt plătiți să bareze drumul plagiatorilor, ascensiunea acestora. Există nenumărate modalități de a gestiona o teză de doctorat, ca autorul ei să nu plagieze sub nicio formă. Doar dacă citești o teză îți dai seama imediat de locul unde apare partea plagiată, căci există o mare discrepanță de calitate între ceea ce produce doctorandul și ceea ce este furat de către acesta de undeva. dacă mai și discuți cu el să te lămurești asupra unor detalii se vede imediat că respectivul a furat, căci el nu a înțeles nimic. Dacă înțelegea, avea o minimă inițiativă și construia el ceva al lui, ușor diferit de ceea ce se găsea în lucrarea plagiată, iar dacă insista scotea ceva chiar mai bun.

(23 mai 2023)

Demitizarea plagiatului

Aflăm zi de zi câte ceva despre persoane publice că au fost dovedite ca fiind plagiatoare în ceea ce privește elaborarea tezelor de doctorat. Plagiatul este un fenomen cu mult mai larg și persoanele care plagiază sunt de fapt persoane care fură. Ca și la criminali, după părerea mea, nu există criminali mai mici și criminali mai mari. Nimciun criminal nu are cum să spună:
- L-am omorât un pic.
Nici un plagiator nu are cum să spună:
- Am plagiat un pic.
Machedonii au un proverb: dacă într-o oală pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește. Este cel mai inteligent proverb care mi-a fost dat să-l aud în viața mea, până acum la 75 de ani.
Și în cazul plagiatului, dacă într-o lucrare echivalentul oalei de ciorbă s-a plagiat exact echivalentul unei linguri de ciorbă, lucrarea plagiată se cheamă și punct.

Dar să demitizăm un pic cum e cu plagiatul și cine sunt plagiatorii, căci din cauză că presa umblă după senzațional, aceasta prezintă pe plagiatori ca fiind niște personaje interesante, ceea ce duce la ideea de eroism, de anvergură, de interesant, de special, dar în realitate, plagiatorii sunt doar niște hoți:

- banali,

- proști,

- leneși,

- netalentați,

- orgolioși,

- ariviști,

- băgăreți,

- invidioși,

- impersonali,

- impreciși,

- creduli,

- superficiali,

- nemunciți,

- neîndemănatici.

DEX definește plagiatul.
Legislația definește plagiatul.

Trebuie intrat în bucătăria plagiatorului.

Plagiatorul este individul care-și propune ca obiectiv să realizeze un articol, o teză de doctorat, un studiu, un roman, un scenariu de film. Deci, plagiatorul este individul care vrea să se prezinte cu 5 pagini scrise sau zu 10 pagini scrise sau cu 30 de pagini scrise sau cu 150 de pagini scrise sau cu 300 de pagini scrise și să se bată cu cărămida în piept că sunt rezultatul muncii lui, când de fapt sunt furate prin plagiat.

Plagiatul 100% constă în acțiunea prin care plagiatorul, adică hoțul, ia o lucrarea, indiferent de numărul de pagini o transcrie integral, fără nicio modificare și schimbă doar numele autorilor care au produs originalul, cu numele său.

Un individ X, a luat o teză de doctorat elaborată cândva de Y, coordonată de cineva numit Z. A plagiat-o 100% și a prezentat-o în ședință publică. Întâmplarea a făcut ca să fie numit în comisia de evaluare U. Numai că U și-a dat seama că acum câțiva ani a evaluat o teză asemănătoare. El ținea în bibliotecă tezele evaluate. A comparat teza elaborată de X și teza elaborată de Y și a văzut că:

- aveau același titlu,- același număr de pagini,

- aceleași capitole,

- aceeași bibliografie,

- aceleași anexe.

A trecut la compararea conținutului și rezultatul a fost că teza lui X este un plagiat 100% al tezei lui Y. Ceea ce era bizar se lega de faptul că și X și Y aveau coordonator pe profesorul Z. Profesorul U a avut o misiune extrem de delicată, dar și-a făcut datoria când a citit referatul de evaluare în timpul ședinței publice, după ce X prezentase teza, conducătorul Z îl lăudase frenetic, lucrul pe care îl mai făcuseră și alți membri ai comisiei de evaluare, dar și specialiști din domeniu, care trimiseseră aprecieri.

Așa se plagiază articole. Așa se plagiază studii. Așa se plagiază cărți. Doar se înlocuiește numele autorilor cu numele hoțului-plagiator.

Plagiatul parțial este acela în care cel ce scrie un articol sau un studiu sau o teză de doctorat sau o carte, găsesc în literatura de specialitate definiri de probleme și soluții la acestea, au senzația că materialele originale au circulație restrânsă, copiază acele aspecte interseante cu credința că nu vor fi niciodată descoperiți, le integrează în articolele lor, în studiile lor sau în tezele lor de doctorat sau în cărțile lor, care fără aceste părți furate ar fi:

- neinteresante, 

- banale,

- comune,

- cunoscute,

- slabe,

- nemuncite,

- însăilate,

- neargumentate,

- nevaloroase.

Acest plagiat se poartă teribil de mult, căci pseudo-autorii mizează pe lipsa de interes a celor care  sunt specialiști, care cunosc domeniul și care citindu-le producțiile ar depista cu ușurință furtul. Ei cred că trec neobservați în marea de materiale care se produc și că vor beneficia de recunoașterea celor care nu știu de unde ei au furat.

Plagiatul 4% este un plagiat aparte și trebuie văzut cum se obține acest 4%. Să zicem că dispunem de un software anti-plagiat. Să zicem că am stabilit regula că numim atom de plagiat un text format din cinci fraze consecutive identice cu texte deja existente. Să zicem că o lucrare are Ț atomi. Să zicem că produsul software anti-plagiat a identificat K atomi de plagiat prin baleierea lucrării și compararea cu ceea ce se găsește în format digital pe Internet și a găsit K atomi de plagiat. Se calculează indicatorul P = (K/Ț)*100 și uneori se obține 4% și plagiatorul scapă. Sunt și alți indicatori cu care se calculează acel 4%. Ideea este ca autorul produsului software, în documentația elaborată să descrie formula de calcul.

Rezultă cu claritate că plagiatul nu există fără plagiatori. Rezultă și mai clar că plagiatorii, ca orice hoți, au carențe grave de caracter și lumea științifică, dar și lumea artistică, trebuie să se debaraseze de ei și să fie neiertătoare, așa cum suntem noi care identificăm că ni s-a servit ciorba în care a fost pusă în oală de către bucătar o lingură de c-c-t.

(25 iunie 2022)