Muzeul comunismului

Există mulți tipi cu inițiative de a construi muzee ale comunismului. Unii au trăit și au admirat comunismul și muzeele făcute de ei vor căuta să arate că în comunism nu s-a trăit mizerabil de tot, chiar dacă au fost lipsuri mari. Alții, din contră, vor arăta că în comunism a fost oribil, au fost lipsuri imense, au fost restricții inimaginabile și vor veni cu dovezi concrete. Este adevărat că au trecut 35 de ani de când comunismul s-a prăbușit și că numărul celor care au trăit  în comunism peste 10 ani, pe când aveau vârsta de peste 25 de ani, este în scădere, dar nu a scăzut numărul lor încât să se piardă majoritatea informațiilor veridice de la prima sursă.

Ca orice societate și comunismul a avut și bune și rele. Eu am trăit în comunism până la vârsta de 42 de ani și am o imagine completă despre această societate, societatea comunistă, cum am o imagine la fel de completă și despre noua societate instaurată după Revoluția din Decembrie 1989. Știu doar atât: comunismul și capitalismul trăiesc prin munca milioanelor de furnicuțe care trudesc zi de zi, pe ogoare, în fabrici, în laboratoare de cercetare, la catedră, în policlinici și spitale, făcându-și datoria cu profesionalism și dăruire, punându-și forțele creatoare în slujba semenilor lor.

În comunism a fost promovat egalitarismul.

În comunism a fost promovată turnătoria. 

În comunism nu exista șomaj.

În comunism oamenii aveau dosare de cadre.

În comunism în casele oamenilor era frig rău de tot iarna.

În comunism  se întrerupea curentul și ziua și noaptea.

În comunism în alimentare nu segăsea mâncare.

În comunism  alimentele și lemnele se dădeau pe cartelă.

În comunism era un singur partid, partidul comunist.

În comunism alegerile erau libere, dar alegeai dintr-un singur candidat.

În comunism aveai libertatea cuvântului de laudă a comunismului și conducătorilor partidului.

În comunism  ori erai omul nou, comunist, militant ori erai un nimeni oarecare pierdut în spațiu.

În comunism  oamenii aveau o traiectorie impusă de la naștere până la moarte.

În comunism  exista o singură cultură, iar artiștii erau corupții pentru militantism, cu premii consistente.

În comunism productivitatea muncii era  3 ori mai mică decât în capitalism, prăbușind socialismul.

Sunt tare curios să văd cum arată muzeele comunismului. Voi fi foarte fericit dacă cei care le vor construi vor da dovadă de aplecare spre adevăr, așa cum au făcut cei care au realizat Muzeele satului prin diferite localități, documentându-se profund, pentru a arăta adevărata față a comunismului, căci vrând-nevrând perioada 1947 - 1989 face parte din istoria noastră și ea este exact cum suntem noi, căci istoria este a noastră cu bune și cu rele, cu eroi dar și cu trădători, cu viteji, dar și cu lași.

(23 martie 2025)

Uniformele de elev de pe vremea mea

Pe toată durata celor 11 ani cât timp am fost elev, am purtat uniformă de elev.
În clasele I - IV am avut uniformă compusă din pantaloni, șorț bleumarin cu guler alb și fundă roșie.
În clasele V- VII am avut uniforma de pionier formată din pantaloni bleumarin, cămașă albă. La gât purtam cravata roșie de pionier și pe cap aveam bască.

În clasele VIII - XI am avut uniforma formată din pantaloni și sacou bleumarin din stofă. Cămașa era albă sau bleu și aveam cravată bleumarin așa cum poartă și acum bărbații în momente festive. Pe cap purtam o șapcă cu un bor lucios făcut dintr-un carton. La umărul stâng al sacoului aveam matricola ce conținea numele liceului și un număr de identificare. Elevii care erau UTC-iști nu aveau însemne distincte așa cum era pe vremea când eram pionier.

Abia când am devenit student am avut posibilitatea de a purta pantaloni în culorile dorite, cămăși sau bluze sau pulovere, căci căpătasem dreptul de a mă îmbrăca exact așa nu cum îmi doream, ci exact așa cum îmi permiteam din punct de vedere financiar.

La uniforma de elev era și tunsoarea de elev. Freza unui elev era un păr tuns foarte scurt și în școala generală, dar și în liceu. Nu se admiteau nici părul lung și nici forme ale unor frizuri altele decât cele extrem de simple și de igienice. Nu se admiteau perciuni, mustață și nici barbă la elevii de liceu.

Despre uniformele elevelor nu scriu și nu scriu nici despre coafurile elevelor, căci nu aș fi în măsură, din moment ce cred că și ele ca și noi băieții, aveam suferințele noastre datorită restricțiilor impuse.

Pe vremea aceea nu existau deodorante și nici apa de toaletă nu se folosea. Știu că apa și săpunul, dar și pasta de dinți și periuța erau esențiale, căci lipsa de curățenie nu se masca cu nimic așa cum se face azi.


(29 aprilie 2023)

1.000 de oameni care m-au impresionat: Lucian BĂNUȚĂ

Lucian BĂNUȚĂ era pionier ca și mine, ca și ceilalți copii din clasă care învățau bine. Eram la o adunare de detașament, când Lucian BĂNUȚĂ s-a clătinat și s-a prăbușit. Reacția cadrului didactic, o femeie care juca rol de comandant de unitate, a fost extrem de nefirească. A crezul că Lucian BĂNUȚĂ se preface, că joacă un rol. S-a răstit la el și chiar a avut cuvinte urâte. Pentru mine, de pe poziția de copil care-l știa pe Lucian BĂNUȚĂ ca pe un elev cuminte, ca pe un pionier model, tot ce s-a întâmplat făcea parte din alt film. Pe vremea aceea nu era problema de a suna la 112 ca acum, ci colegiul meu a fost dus acasă la el de către doi elevi dintr-o clasă mai mare, chemați în ajutor. Am aflat că Lucian BĂNUȚĂ a fost operat de apendicită. Când s-a întors la școală, Lucian era slab de-l sufla vântul. S-a așezat în bancă și și-a reluat activitatea. 

Așteptam să văd mutra cadrului didactic, atunci când îl va vedea pe Lucian BĂNUȚĂ. Când am avut oră de botanică cu doamna, aceasta a intrat, a ținut ora și a plecat. Pe vremea aceea, nu erau așa multe clase ca azi, nu erau mii de elevi ca azi, nu leșinau zilnic zeci de elevi, să uiți că un elev, a avut o problemă exact când tu ai condus o adunare de pionieri la o clasă. 

Peste ani, am devenit președinte de bac la liceul unde femeia devenise profesoară prin transfer și am relaționat cu toți profesorii, dar și cu ea. I-am vorbit că am fost elevul ei în școala generală și nu am ezitat să-i reamintesc de Lucian și de reacția ei tâmpită. Nu i-a căzut bine. Erau și alții de față și cred că dacă pentru fosta mea profesoară, bătrână deja, nu a însemnat nimic, măcar pentru colegii ei mai tineri să fi servit la ceva.

(04 aprilie 2023)