Bursa de merit la comuniști

Am trăit în comunism vreo 42 de ani și am pretenția că știu destul de bine ceea ce a însemnat comunismul în general și comunismul românesc în special. Un lucru este cert, în comunism, oamenii aveau proprietatea termenilor. dacă unui om i se zicea că este deștept, omul acela chiar era deștept. Dacă unuia i se zicea că era prost, prin tot ceea ce făcea respectivul, certifica faptul că este prost și nu trebuie să te bazezi pe el.

Pe vremea comuniștilor, în studenția mea, exista bursa de merit. Într-o facultate de peste 1.000 de studenți erau cam 10 burse de merit și se acordau numai studenților:

- cu medii foarte mari,

- cu activitate la asociația studenților,

- membri de partid.

Bursa era de 400 lei în mână, în timp ce bursa normală care acoperea costurile căminului și cantinei mai avea 30 de lei în mână. Deci un student care avea bursă de merit, pe lângă bursa normală, mai primea cei 400 de lei. Exista și bursa republicană sau bursa GHEORGHIU DEJ care era de 500 de lei, bani în mână, iar cei care o primeau trebuiau să fie studenți și mai buni decât cei care primeau bursa de merit. Nu sunt deloc nostalgic pentru că în comunism au fost nenumărate lucruri rele pe care nu le-am uitat, dar ceea ce văd acum îmi arată că fiii comuniștilor de ieri, fac lucruri și mai rele acum în democrație.

Am înțeles că acum, primesc bursă de merit elevii cu dedii de 1(unu), 2(doi), 3(trei) și 4(patru), ceea ce înseamnă că scara valorilor s-a răsturnat și nu mai trebuie să ne mire deloc faptul că:

- asfaltul de pe podul de la Brăila se desprinde,

- se pun doar borduri prin orașe,

- termen specialist este în derâdere,

- agramații au cucerit societatea,

- am ajuns de râsul curcilor.

Se vede încă o dată că toți cei care fac legi, regulamente, norme de aplicare, nu iau în calcul situațiile aberante și numai așa se explică apariția pensiilor speciale, a indemnizației de maternitate de 30.000 de euro, producțiile inimaginabile de cărți din pușcărie și acum, bursele de merit acordate corigenților.

(08 noiembrie 2023) 

Mediocritățile și soluțiile lor

Eu am o teorie: un om de nota 10, merh=ge pe stradă de nota 10, scrie o scrisoare de dragoste de nota 10, rezolvă o problemă de nota 10, poartă o discuție cu cineva de nota 10. Un om de nota 4, merge pe stradă de nota 4, rezolvă o problemă de matematică de nota 4, scrie o poezie de nota 4, construiește o casă de nota 4 și spune te iubesc femeii iubite tot de nota 4. 
Devine o greșeală impardonabilă atunci când cerem unui om de nota 4 să rezolve o problemă dând o soluție de nota 10, căci acesta orice ar face, nu are resursa care să-i permită să dea o astfel de soluție, pentru că el este de nota 4.

Societatea noastră de 20 de milioane de suflete trebuie analizată ca o colectivitate în care indivizii urmează curba lui GAUSS în ceea ce privește calitatea indivizilor. Există undeva la 2% oameni de geniu, există cam tot 2% indivizii cu mari deficiențe de gândire, dar există cam 15% oameni foarte buni din toate punctele de vedere, undeva la 60% oameni bunipe care să te bazezi, cum există cam 10% indivizi mediocrii, adică oameni de note în intervalul 5 și 6. Nu știu c um se face că această minoritate a reușit să se coalizeze și să acapareze statul, să se poziționeze în zone de decizie și să impună soluții de note care nu depășesc niciodată 6, adică să ofere soluții proaste, ceea ce se vede și se resimte pe tot spectrul economic și social, cu efecte dintre cele mai nedorite. Se dă vina pe corupție. Vina trebuie dată pe mediocritate, căci corupția nu este apanajul oamenilor inteligenți. Numai proștii fură aiurea de cad în propria plasă. Ca să ne dăm seama cum stau lucrurile, trebuie să privim rangurile universităților absolvite de diferiți decidenți și să știn că numărătoarea se face de la 1 la 74 și 1 este asociat celei mai bune universități, iar universitatea de pe poziția 59 nu prea este excepțională, căci se află cam la coada clasamentului.


(03 septembrie 2023) 

Mediocrii care vor să pară ceea ce nu sunt

Teoria mea este simplă. Toți ne naștem geniali, dar geniul fiecăruia este canalizat numai într-o singură direcție. Dacă din întâmplare acea direcție se suprapune cu ceea ce societatea ne îndeamnă să facem, ne vom manifesta ca geniali. Dacă însă, ceea ce vrea familia sau societatea să facem este altceva, noi nu vom fi geniali, ci vom fi foarte buni, dacă ceea ce era hărăzit să facem nu este prea departe de ceea ce dacă făceam eram geniali. Dacă, ceea ce facem este foarte departe de ceea ce eram hărăziți să facem ca genii, vom fi doar mediocrii sau foarte nepricepuți.
Gheorghe HAGI este fotbalistul genial pentru că lui i--a host hărăzit să fie fotbalist și fotbalist a fost.
Nadia COMĂNECI este gimnasta genială, pentru ei i-a fost hărăzit să fie gimnastă și gimnastă a fost.
Mihail EMINESCU a fost poetul de geniu, pentru că i-a fost hărăzit să fie poet și poet a fost.
Fiecare dintre noi, dacă nu este genial în meseia lui se datorează doar faptului că ne-a fost hărăzit să fim ceva și noi am devenit altceva, pentru că părinții noștri au vrut sau noi am vrut sau societatea ne-a impus să fim, deși locul și rostul nostru era hărăzit să fie cu totul altul.

Ne întrebăm de ce au apărut atât de multe teze de doctorat plagiate și de ce sunt atât de mulți impostori care se dau drept ceea ce nu sunt. Aici toată vina o poartă societatea care este strâmbă. Societatea românească exagerează în a aprecia oamenii după diplome și după titlurile academice și nu după:

- caracter,

- ceea ce știu să facă,

- proiectele de succes la care au lucrat.

Un om care avea hărăzit să fie un tâmplar de geniu, a fost împins de societate să mimeze absolvirea a două facultăți, să se închipuie autor de cărți nescrise și să creadă că i se cuvine un post de ministru. Dacă societatea ar fi una dreaptă, cu o scară a valorilor reală, cu siguranță, numărul celor care se îndreaptă spre direcții total diferite direcției ce i-a fost hărăzită pentru a fi genial. Doar datorită acestei situații nenorocite numărul mediocrilor este alarmant de mare. Un om căruia i-a fost hărăzit să fie olar de geniu devine datorită societății strâmbe, general cu patru stele submediocru, dar reevaluat, care truchează poza ca să arate lumii că a dat mâna cu un. președinte de stat, mimează conducerea de doctorate și mai face și alte grozăvii.

Un bețiv, căruia îi era hărăzit să fie un vidanjor de geniu, societatea, în nimicnicia ei, l-a împins atât de sus încât amețit de înălțime s-a dedat numai la lucruri mizerabile, făurirea statului mafiot fiind unul dintre ele.

(29 martie 2022)

Cei ce spun nu

În România există nenumărați inși plătiți cu bani grei care în loc să vină cu soluții, vin cu argumente din care noi trebuie să rămânem așa cum suntem, adică săraci, nevoiași, bătuți de soartă, analfabeți, arătați cu degetul de toată lumea și năpăstuiții Europei.
Îi văd pe unii decidenți cum spun că nu sunt bani pentru:
- plata pensiilor,
- plata salariilor,
- creșterea veniturilor,
- realizarea de investiții.
Nu sunt bani nu pentru că nu sunt, ci pentru că ei sunt atât de tâmpiți că nu sunt în stare să-i găsească. Nimeni nu vine să opună sacul de bani în drum și să-i invite pe idioți să se înfrupte din ei. Cine este inteligent scoate bani și din piatră seacă.
Sunt bani pentru orice se dovedește a fi eficient, cu finalitate pozitivă, dacă sunt căutați cu adevărat. Nu sunt bani pentru cei ce așteaptă ca banul să le pice din cer.
Se știe că nimeni nu plătește salarii anticipat pentru muncă neprestată. Se știe că prietenul și colegul meu Karl MARX, vorba lui Valerică ZGONEA care a fost coleg cu Mihai VITEAZU, a spus că masa de bani în piață este egală cu masa valorilor create. Dacă în luna curentă a fost creată prin creșterea productivității o masă mult mai mare de valori, evident și masa de bani corespunzătoare va crește, deci în luna viitoare salariile au sursa de a crește. Tot colegul meu Karl MARX a zis că banii sunt o convenție. Dacă sunt o convenție, trebuie folosiți ca atare. Viața noastră are nenumărate convenții și una în plus, aceea de a tripla salariul minim, nu înseamnă nimic altceva, decât schimbarea paradigmei, care va face ca persoanele care au ajutor social de 1.000 de lei să se gândească să meargă la muncă pe un salariu minim de 3.500 lei. Acum omul se gândește că n-are rost să te strofoci pentru 1.500 lei când dacă stai degeaba și tai frunză la câini încasezi 1.000 fluierând, fără cheltuieli de transport, de pachețel și mai ales, fără să te scoli cu noaptea-n cap să mergi la lucru și să suporți un șef tembel.

(11 decembrie 2021)

Auto-mulțumirea mediocrilor

Mediocrii sunt cei care caută să facă din orice un act de vitejie, o victorie, chiar dacă lucrurile nu stau deloc așa. Dacă o echipă de fotbal pierde la scorul de 3 la 0, se va găsi un mediocru s-o scoată basma curată cum că:
- jucătorii au luptat,
- terenul a fost de vină,
- arbitrajul nu a fost corect,
- suporterii nu au avut vlagă.
Nu se va scrie un cuvânt că:
- jucătorii au fost slabi,
- antrenorul nu a lucrat,
- atmosfera din echipă e deplorabilă,
- se pierde timpul în cluburi,
- promovarea se face pe ochi frumoși.
Atmosfera aceasta lipsită de realism duce la o băltire fără șanse reale de a progresa și fără ca vreodată să fie atins un nivel rezonabil al performanței.
(31 iulie 2021) 

Cine ne sunt mediocrii?

Dacă ar fi să ne gândim la elevi, la studenți și la toți care obțin note, ar trebui să acceptăm că dacă au o medie a notelor de sub 6(șase) și coeficientul de variație este de sub 30% aceștia sunt niște mediocrii și punct. Nu sunt ei de vină. Societatea este de vină căci îi forțează să intre într-o colectivitate în care ei nu au ce căuta, căci abilitățile lor de excepție sunt cu totul altele. Știm mari fotbaliști care nu au excelat ca elevi, dar ca sportivi au fost geniali. Știm meseriași numiți și mâini de aur, care au fost chinuiți ca elevi pentru că nu aveau abilități pentru literatură sau pentru matematică,. dar erau geniali în meseria lor.

Un om este mediocru acolo unde media și coeficientul de variație îl fixează ca fiind așa, dar el trebuie să se ducă în direcția pentru acre are chemare. Este inexplicabil cum părinții îi împing pe copiii lor să continue tradiții, iar copiii devin niște continuatori mediocrii ai tradiției, în loc să fie strălucitori în cu totul altă direcție. Îmi aduc aminte dificultățile întâmpinate de marea actriță Lucia STURDZA BULANDRA atunci când a ales să devină actriță, luptându-se cu prejudecățile familiei.

Mulți cântăreți își împing copiii afoni să facă muzică, mulți avocați și mulți doctori  vor să facă din copiii lor continuatori ai tradiției. Sunt și cazuri de profesori universitari care instaurează adevărate dinastii în departamente, aducând nevestele, soacrele, copiii, dar și jivinele din gospodărie pentru a întregii peisajul cu ponei, măgari, elefanți și toate cele.

Concluzie: mediocru este acela care în meseria pe care o exercită și obține punctaje de la 1 la 10 de la beneficiari, punctaje care conduc al o  medie sub șase, iar coeficientul de variație este de sub 30%.

(07 aprilie 2021) 

Mediocritatea la ea acasă

Unii fac niște lucruri din care rezultă că sunt de o mediocritate strălucitoare. Să dau un exemplu. Înainte de a se face anveloparea unui bloc, ușa de la intrare de termopan desigur, pusă de Asociația de locatari, avea un sistem de închidere/deschidere atât cu cheie cât ți cu card. După ce s-a pus anveloparea, sistemul de deschidere a fost numai cel cu cardul din exterior sau manual din interior, iar deschiderea din apartament se face ca și înainte. Când nu merge curentul în bloc, cel ce vine din exterior nu are cum să deschidă că nu are cheie. El sună, cineva coboară pe întuneric etajele și vine să-i deschidă.

Unii îi acuză pe cei care au optat pentru o astfel de soluție de hoție. În condițiile în care plata se face fără a avea o restricție severă, opțiunea card+cheie nu era o problemă. Singura explicație nu este prostia celor care au optat spre așa rezolvare, ci mediocritatea:

- proiectantului,

- managerului,

- executantului,

căci niciunul dintre ei nu au sesizat aberația. Dacă nu erau mediocrii, ci buni, cu siguranță ar fi preluat experiențele pozitive de dinaintea venirii lor și ar fi ales exact ceea ce trebuie. Nu a fost cazul că acei indivizi mediocrii, suficienți și fără preocupări de analiză și decizie legată de variante, au ales o soluție proastă, au aprobat soluția proastă și în final au implementat soluția proastă. Mediocritatea lor nu duce spre a ști ce se întâmplă cu toți cei pentru care disconfortul este maxim. 

Nota bene: și cei ce au recepționat lucrarea ori au fost corupți, ceea ce mi-e greu să cred, ori și ei au o mediocritate grosieră în corpurile lor dolofănele, că au acceptat sără dă vadă minusurile de funcționalitate. Vai de cei mediocrii! Vai de cei care trebuie să suporte soluțiile date de mediocrii!

(01 noiembrie 2019)

Dictatura mediocrilor

Prima afirmație pe care o fac este aceea legată de faptul că fiecare dintre noi este înzestrat de natură să facă un număr mic ză cicem 10% de lucruri foarte bine, că tot natura îl înzestrează pe om să facă un număr de 40% de lucruri bine, să facă 707 40% dintre lucruri la un nivel mediocru și ceea ce a mai rămas, adică 10% dintre lucruri să le facă prost. Acum nu trebuie înțeles că acele lucruri nu au noanțe. Există lucruri făcute genial, excepțional și foarte bine. Există lucruri făcute bine, cum există și lucruri făcute. Și în zona lucrurilor făcute prost, se lducruri făcute foarte prost, dar și lucruri făcute incredibil de prost. Oamenii au abilități să încerce să facă orice. Așa se explică:

- trecerea de la o meserie la alta;

- policalificarea;

- doctoratele în cascadă;

- serviciile făcute în paralel.

Sunt prea puțini oamenii care:

- aleg meseria pe care o vor executa foarte bine;

- care acceptă că nu fac lucrurile de bună calitate;

- aprecierile sau criticile sunt adresate lor;

- au făcut o alegere rea sau au fost împinși spre așa ceva.

Mediocrii nu sunt așa că așa i-a făcut natura. Mediocrii sunt toți acei indivizi care execută meserii pe care le-au ales neinspirat și pentru care muncesc fără:

- tragere de inimă;

- soluții bune;

- respect din partea celor din jur;

- o autoevaluare corectă.

Mediocrii se coalizează formând:

- grupuri compacte;

- majorități confortabile;

- luări de poziție iraționale;

- formulări alambicate;

- propuneri de soluții abjecte.

Sunt situații dintre cele mai bizare, iar mediocrii niciodată:

- nu recunosc că au greșit;

- nu-și anumă ceva, orice;

- nu cred că soluțiile lor sunt proaste;

- tot ceea ce fac ei prost, spun că este făcut de alții;

- nu acceptă să fie evaluați;

- nu cred că sunt altceva decât șefi, deși nu au idei.

Mediocrii sunt la tot pasul și nu este vina lor, ci vina celor din jurul lor care i-au încurajat să meargă pe căi care nu sunt cele mai potrivite pentru ei. Unul dacă este rocker și este pus să facă robotică, în loc să fie un rocker de excepție, este un inginer în roboți mediocru, plictisit, bșazat și care așteaptă în fiecare zi să-i treacă cele 8 ope, care pentru el sunt un calvar. Tot așa se întâmplă cu oricare altă meserie care este altceva decât meseria pentru care insul are vocație. Dacă mă analizez pe mine, când m-am desmeticit ce vreau să fac, din întâmplare drumul pe care mergeam era cel care mi se potrivea. Cred că ar fi fost o tragedie să fi apucat un alt drum, căci știu că ceea ce nu-mi face plăcere nu aș fi făcut niciodată, nu că aș fi făcut în scârbă și aș fi fost nu un mediocru de zile mari, ci un ratat perfect, irecuperabil și de aruncat la lada de gunoi a societății și așa infestată cu microbul jegoșeniei.

(01 noiembrie 2018)

O expresie a mediocrității (VIII)

Mediocritatea este înțeleasă greșit din moment ce se zice elev mediocru, student mediocru sau specialist mediocru. Mediocritatea nu este calificativ acordat unei persoane, ci soluțiilor pe care persoana le dă. Există situații în care un elev de nota 10 dă soluții de nota 5, adică soluții mediocre. Am cunoscut absolvenți de facultate de medie mai mare de 9,80 care au dat sistematic soluții de nota 5 sau 6, deci erau de fapt mediocri. Cei ce se hazafdează să dea calificative doar privind niște foi matricole, să nu se mire că au echipe cu care nu prea fac treabă, căci nu notele sunt cele care dau valoarea echipei, ci ceea ce fac efectiv membri săi. Eu am preferat întotdeauna să dau probleme celor cu care intenționam să colaborez. Dacă ei îmi ofereau la 5 probleme 5 soluții bune, continuam colaborarea. Nu am greșit și eu zic că am avut rezultate bune cel puțin, ca să fiu modest.

Concluzie: un om este mediocru dacă și numai dacă la problemele primite dă soluții mediocre.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (VII)

Oamenii mediocrii sunt cei care se fofilează și nu-și asumă nimic. Ei doar au opinii, nu au soluții concrete și nu sunt capabili să fie responsabili direcți în a rezolva ceva. Ei se bagă ca musca-n lapte, dar nu vin cu nimic concret și de fiecare dată când se acceptă o soluție, ei spun că și ei au avut exact acea soluție. De aceea, eu ori de câte ori am mirosit mediocrii în echipa mea de lucru, nominalizam pe fiecare să scrie ideia sau soluția și să o semneze pentru ca fiecare dintre noi să-și asume ceea ce scoate pe gură. Din 20 de situații, mediocrii ori nu scriau nimic, ori o dădeau în bâlbă, fără să spună ceva concret. Când se trecea la citirea a ceea ce fiecare a scris se făcea diferența și nu mai apărea nicio situație ambiguă.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității este identificată atunci când nervii se întind la maximum văzâd că este în operă altceva cu mult mai prost decât au făcut toți ceilalți din acestă Europă.

O expresie a mediocrității (VI)

Orice utilaj, orice construcție, dar și până și omul, au o perioadă de funcționare, după care intră în mentenanță, adică în reparații cum se zice mai pe românește. Statistic vorbind, orice utilaj are o durată optimă de fiuncționare. După aceea încep să cadă componente și într-un final apare ceea ce se numește înlocuirea. Mediocrii nu cred nici în mentenanță, nici în reparații capitale și cu atât mai puțin în înlocuire. Un apartament are durată de utilizare 50 de ani. Un pod are durată de utilizare de 25 de ani. La mediocrii încep reparațiile când utilajul nu mai funcționează deloc, când podul stă să cadă, când drumul devine impracticabil. Mulți nici nu iau în calcul cheltuielile de mentenanță, cheltuieli obligatorii dealtfel. Mediocrii sunt cei care se bucură de utilaj că merge, dacă nu funcționează îl repară ei că doar se pricep la toate și dacă trece perioada de amortizare se bucură că nu mai apar cheltuieli și totul trece pe profit. este bucuria inconștientului, mediocrului și celui ce se condamnă singur la înapoiere, întârzâind nepermis introducerea progresului tehnic.

Vedem acum chestiunea cu podun Constanța din București, pod care stă să cadă.

Vedem că podul de la Olănești s-a rupt și a căzut o betonieră, existând acolo și o victimă. Acel pod are 50 de ani, știut fiind că la 25 de ani trebuia să intre în reparații capitale. În plus, dacă se urmărea construirea de autostrăzi, cu siguranță că respectivul pod nici n-ar mai fi fost așa de solicitat.

Concluzia: mediocrii cred că toate sunt veșnice ca mediocitatea lor.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (V)

Ideia de a avea alei iluminate este salutară. Numai că era o problemă: stâlpii cu becuri erau pe partea dreaptă, iar conduta de curent era pe partea stângă. În loc să fie perforată aleia la ambele capete pentru a se trece firele, (figura 1), opţiunea a fost să se perforeze aleia în dreptul fiecărui stâlp (figura 2). Cine a avut ideia aceea creaţă, şugubeaţă şi de o mediocritate strălucitoare, merită să intre în analele cu aşa nu se face. Dar nu ne mai miră nimic, din moment ce peste tot teribilismul celor care se pricep la toate şi la nimic este omniprezent.

 ************************************************

Să fie atâta puținătate de creier este greu și de găsit și de înțeles, mai ales când este vorba de secolul al XXI-lea și mai ales de faptul că s-a lucrat după un proiect avizat de tot felul de indivizi. Sau, probabil s-au urmărit cu orice preț lucrări fără rost ca să fie umflat prețul final. 

Concluzia: mediocritatea are costuri foarte mari, dar ceva mai mici decât costurile prostiei.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (IV)

Nu trebuie 1.000 de chestii pentru a-ţi da seama că ai în faţă o soluţie mediocră. Să ne imaginăm că au fost plantaţi nişte copaci. Să ne imaginăm că unii dintre ei s-au uscat. Ideia de bază, inteligentă este de a-l înlocui pe cei uscați cu un alți copaci, urmând ca în anii viitori să crească şi ei la fel ca ceilalţi. Ideia mediocră este de a tăia tulpina până la nivelul pământului şi de a turna ciment, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (III)

Există copaci pe aleile dintre blocuri. Unii care vor să-şi facă reclamă scriu pe nişte tăbliţe din placaj sau din tablă ceva texte şi ca să fie vizibile, în loc să le lege sau să le agaţe de copaci, iau cuie şi un ciocan şi le fixează pentru vecie, bătându-le în cuie, spre toată disperarea celor care iubesc natura. Este şi aceasta o soluţie, dar în niciun caz izvorâtă dintr-o gândire genială. Este o soluţie mediocră, dată de un om mediocru, de doi bani.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (II)

Mergând pe străzile Bucureștiului am văzut că multe dintre trotuare au niște dale cu forme ciudate, numai că acele dale sunt măcinate din cauza calității proaste a materialului din care au fost făcute. Să nu-mi spună mie nimeni că niște inteligenți sclipitori au făcut materia primă proastă, ca soluție a geniului lor creator. În niciun caz. Niște mediocrii s-au apucat de o afacere. Cum era și normal, afacerea trebuia musai să fie mediocră, adică operații și produse simple, mână de lucru necalificată, produse de calitate slabă și profit maxim, pe nimic de calitate. Mediocrii au făcut ei ceva proceduri, bineînțeles mediocre, aproximative. S-au aprovizionat cu materii slabe calitativ căci mintea nu-i ducea la mai mult. Procesul de producție, în mediocritatea definirii lui a generat ceea ce vedem pe străzi și nu ne mirăm, căci și noi avem pe undeva o mediocritate a noastră, mediocritatea de a accepta orice porcărie ca pe un dat ancestral, veșnic, spre care privim neputincioși.

(03 mai 2018)

O expresie a mediocrității (I)

Există tentația ca atunci când ne privim în oglindă să ne vedem și mai frumoși și mai deștepți. Viața însă ne trezește la realitate. Ieri a fost o astfel de lecție. Din dorința de a ajunge la Prosche Vest 1 de pe Centrura Bucureștiului, venind dinspre Pitești, am intrat pe la Outlet Militari și de acolo a început calvarul:

- străduțele erau înguste,

- TIR-urile se mișcau greu

- intensitatea traficului e uriașă,

- benzile nu prea sunt definite,

- ideia de improvizație plutește,

- a face la stânga e o aventură.

Se vede de la o poștă că soluția este mediocră pentru că nu are o vechime mai mare de 20 de ani pentru a crede că strămoșii noștri dacii au gândit-o așa acum 2.500 de ani. Ea este o soluție ca rezultat al unei puținătăți în gândire din moment ce toate capitalele lumii spărate au de mulți ani inele de centură care soluționează problema elegant, eficient și coerent.

Numai niște oameni mediocrii aveau să dea o astfel de soluție din moment ce nici în ziua de azi nu există nici cea mai vagă ideie de a face o centrură demnă de secolul al XXI-lea pentru București. Și aceasta nu este nici lipsa banilor și nici lipsa forței de muncă, ci pur și simplu că oamenii nu văd o astfel de soluție căci ei sunt mediocrii neamului. Ei nu văd nici fluxuri, nici eficiență și nici coerență, ci doar străzi cu două benzi, cu stat la rând la cedează trecerea. În mintea lor nu există altceva și nici nu va exista vreodată. Aceasta este cauza din care intrarea în Centura Capitalei este catastrofică azi.

(03 mai 2018)

Soluțiile mediocre

La tot pasul mediocrii îşi pun amprenta prin ceea ce fac. Se vede de la o poştă soluţia dată de fiecare mediocru pentru că acesta:

- nu aplică proceduri pentru că nu învaţă proceduri,

- crede că ştie tot că s-a născut atoateştiutor,

- este inventiv şi oricărei probele dă soluţia lui originală,

- consideră că tot ceea ce el face este foarte bine,

- nu acceptă să fie evaluat de alţii şi soluţiile proaste criticate.

Soluţiile mediocre, date de oamenii mediocrii au imaginea unor improvizaţii de moment, sunt fără valoare, nefireşti, de departe sunt costisitoare, nefiabile şi de neacceptat în condiţiile unei minime exigenţe. Întotdeauna acel merge şi aşa este înlocuit de afirmaţii categorice de mulţumire exprimată zgomotos, cu gewsturi ample în aşteptarea laudelor, care nu încetează să vină tot din partea unor tovarăţi de-ai lor, la fel de mediocrii.

(18 aprilie 2018)

Soluțiile mediocre din arhitectură dăinuie peste timp

Soluțiile mediocre din arhitectură dăinuie peste timp căci se regăsesc în peisajul zilnic descris de:

- blocuri hidoase;

- elemente inutile de arhitectură urbană;

 - crearea de disproporții jenante;

- dezvoltarea esteticii inutilului;

- abordări groaznice în desenarea străzilor;

- haosul generalizat în construcții;

- absența unui stil arhitectonic național, unitar;

- cocoțarea improvizațiilor de un mioritic absurd;

- împânzirea urâtului peste tot.

Pe lângă forma de doi bani a acelui balcon, despre utilitate nici nu are cum să fie vorba. este o soluție inestetică, vulgară, mediocră și fără eficiență, din moment ce acolo în afară de a pune rufe la uscat nimic nu mai este posibil să se facă. Chiar închiderea acelei abordări caricaturale are de suferit din moment ce arhitectul, mediocru și nepriceput a găsut acea rezolvare absolut neinspirată. Nu are cum să fie invocată problema de costuri din moment ce foarma dreptunghiulară era și ea o soluție practicată tot la acel broc. dar din dorința de a da o undă de veselie s-a optat pe o abordare grotescă, vecină cu oribilul, dar din moment ce lipsa de inspirație și de înțelepciune făceau casă bună, desigur că a fost și aplaudată și admirată, deși cred

că a generat oarece coșmaruri. dacă soarele este rotund, în arhitectura bolșevică trebuiau musai să existe forme rotunde, căci și la voturi în 1946 a fost ca simbol electoral soarele pentru niște forțe politice, iar fraudarea alegerilor de atunci a fost cuvânt de ordine, devenind tradiție, iar depsre ceea ce s-a întâmplat în anul 2009 se va afla fix peste 100 de ani, câd noi vom fi oale și ulcele și cei de atunci vor gând foarte urât despre epoca de neâmpliniri pe care o trăim noi acum. Și vanconul cu rotunjimi strălucește prin inutilitate, căci în acel spațiu nici rufele la uscat nu ai cum să le pui. În fantezia lor bolșevică, arhitecții acelui bloc au realizat simbolul bizareriilor monstruoase de care vor râde peste ani și ani nenumărate generații, care nu au cum să înțeleagă cum  a pătruns atâta mediocritate într-o zonă unde secole și chiar milenii perfecțiunea și-a spus cuvântul. Căci Domul din Ulm, cel din Koln, cel din Milano, tot de arhitecți au fost gândite și de la terminare și până în zilele noastre ne uimesc pur și simplu. Și în București rămânem uimiți, dar în sens negativ, când apar la tot pasul soluții care mai de care mai de neînțeles, în raport cu reguli elementare ale bunului gust și ale utilitarismului cotidian. Și în arhitectură există Dorel, nu?

(21 octombrie 2017)

O falsă Maica Tereza printre noi

Pe un anumit post enervant de televiziune, la ore de maximă audiență în noapte, apare o falsă Maica tereza care:

- dă impresia de bunătate dar are sufletul negru;

- are abordări fals erudite, dar este de un empirism cras;

- face gesturi de mărinimie dar nu oferă dragoste;

- emite pretenții de genială, dar este nativ-mediocră;

- dă senzația de vigoare, dar este doar o plantă agățătoare;

- vine doar pe poziții de nea Gică-contra.

Cred că toți care stau în studiou cu ea abia își țin respirația că această falsă Maica Tereza pute a prostie de te sufocă și niciun parfum sau deodorant nu are puterea de a-i acoperi duhoarea mai mult decât pestilențială.

(06 octombrie 2017)

Defectele lui Traian BĂSESCU

Acum la aproape trei ani de când nu mai este prezident și respir și eu un aer ceva mai curat, m-am adunat să fiu în stare să văd care sunt defectele celui ce a condus un stat în asemenea hal încât l-a transformat în stat mafiot, după propriile-i ziceri. Așadar, defectele lui Traian BĂSESCU concretizate prin acțiuni de notorietate, sunt:

- s-a crezut fără justificare centru universului;

- s-a înconjurat de mediocrități lucii;

- a dat porecle unor politicieni, precm edecar lui Ion ILIESCU;

- nu a dact mâna cu foști prezidenți de un 1 Decembrie;

- și-a executat cu sânge rece dușmanii și incomozii;

- a pus când nu trebuia întrebarea cu ghici;

- n-a știut imnul de stat într-o emisiune în direct;

- a râs printre înalte fețe bisericești serioase;

- a acceptat să-i fie tesut chipul pe o tapițerie;

- a fost tovarăș de pahar cu cine nu trebuia de la fotbal;

- și-a dat măsura răutății sale ancestral-genetice în 06.05.2010;

- i-a jignit pe pensionari făcându-i asistați sociali, insensibilul de el;

- n-a dovedit că este constructor în niciun chip;

- razbunările sale fără margini au atins cote alarmante;

- i-a făcut găozari pe niște jurnaliști;

- a făcut-o țigancă împuțită pe o tânără;

- a sechestrat un telefon ce nu-i aparținea, vai lui;

- a suprasolicitat promovarea mezinei să aibă succesuri în marea politică;

- s-a amestecat în toate nimicurile, fiind  colorat în exprimări cu ciuruituri;

- s-a crezut veșnic, dominator, atoateștiutor și un gingaș.

Mai sunt și alte defecte, probabil mai mari și mai impardonabile, dar faptul că nu mai este ceea ce a fost și acum trăiește după propriile-i reguli și îndură umilințe exact de le cei care-l pupau pe fese, este exact ceea ce și-a dorit, ceea ce merită și mai ales ceea ce-l bucură cel mai tare. Am cunoscut pe un tip care-i spăla chiloții muierii. El când își blestema prietenii le zicea: bă, să ai atâtea zile, câți chiloți am spălat eu nevesti-mii! Dacă l-aș întâlni l-aș ruga să zică același lucru și lui Trăienel cel BĂSESCU care mi-a halit 10 ani din viață aiurea, hăhăindu-se, smiorcăindu-se și fără autostrăzi.
Eu caut la oameni numai și numai calități. Le-am căutat și la acesta, cu lumânarea chiar, dar n-am reușit să găsesc barem o calitate, ci numai defecte. Forțat de realitatea crudă am intitulat articolul acesta Defectele lui Traian BĂSESCU. N-am avut altă șansă. Aș fi fost foarte fericit să dau de una, căci articolul ar fi fost intitulat Calitatea lui Traian BĂSESCU, iar dacă aș fi găsit două calități, în extaz fiind, aș fi intitulat articolul meu cu titlul pompos Calitățile lui Traian BĂSESCU. N-a fost să fie, însă.

(08 iulie 2017)